REVOLUŢIA a început în Rai (I): "Codul iadului" al dlui de Mirabeau. De ce o revoluţie e o lovitură de stat mascată.

„Orice revoluţie este o lovitură de stat reuşită.” (Hegel)

Şi asta a fost şi în România în 1989, iar organizatorii ei sunt complotiştii; idioţii utili/profitorii de serviciu/oportuniştii fără scrupule sunt complicii acestora, iar participanţii naivi, perdanţii. Care sunt unii şi ceilalţi? Uitaţi-vă în imaginile din primele zile de la televiziune şi din balcon. Urmăriţi traseul lor şi al rudelor apropiate – cum ar fi, probabil din categoria a doua, Caramitru şi fiul - şi veţi avea nişte evaluări apropiate de certitudine. E adevărat, nu-i veţi putea şi judeca. Şi nici nu-i va judeca vreo instanţă, în afară de cea dumnezeiască, din moment ce ei, urmaşii lor, slujbaşii externi şi alţi mercenari ai mafiei bancare anticreştine au pus mâna pe toate pârghiile şi instituţile statului.

Au trecut 30 de ani şi în loc să ne limpezim şi să găsim direcţia, suntem tot mai în ceaţă, tot mai debusolaţi. De fapt suntem băgaţi tot mai în ceaţă, ni se fură busolele, se folosesc simulatoare de zgomote şi voci pentru a fi îndrumaţi pe cărări greşite către prăpastie. Să nu aflăm adevărul. Cum ar fi:

Ce e o revoluţie şi de ce e ea lovitură de stat

Trebuie să răsturnăm ordinea, să anulăm toate legile, întreaga putere şi să lăsăm poporul în anarhie.... Trebuie să le gâdilăm vanitatea, să le încurajăm speranţele, să le promitem fericirea până ce ne vom duce la bun sfîrşit opera; trebuie să ne ferim de capriciile lor şi de sistemele care le plac, pentru că oamenii din popor sunt foarte periculoși în calitate de legislatori, ei stabilesc legi care coincid cu pasiunile lor, în plus, dorința lor de cunoaștere nu ar face decât să dea naștere la abuzuri. Dar cum masele sunt o pârghie pe care legiuitorii o pot mișca după cum vor, este absolut necesar să le folosim ca un sprijin, și să le facem să urască tot ceea ce dorim să distrugem și să emănăm iluzii în calea lor; trebuie de asemenea să cumpărăm toate condeiele mercenare care să propage metodele noastre şi care îi vor instrui pe oamenii din popor în ceea ce îi priveşte pe duşmanii pe care îi atacăm. Clerul, fiind cel mai puternic în opinia publică, poate să fie distrus numai prin ridiculizarea religiei, prin caracterizarea preoţilor ca fiinţe odioase şi numai prin reprezentarea lor ca monştri de ipocrizie... Tipăriturilee trebuie să prezinte în orice moment cantităţi proapspete de ură împotriva clerului. Să le exagerăm averile, să facem ca păcatele unora să apară ca fiind comune pentru tot clerul, să le atribuim toate viciile; calomnie, crimă, lipsa credinţei, scrilegiu, totul este permis în timpul revoluţiei…

Să ne ferim mai presus de toate de a le da prea multă putere (maselor – n.aut.); despotismul lor este prea periculos, trebuie să flatăm masele printr-o justiţie arbitrară, să le promitem o mare diminuare a impozitelor şi o împărţire mai curând egală, o creştere a averii și mai puțină umilință. Aceste promisiuni fără susţinere vor fanatiza masele, care îşi vor reduce rezistența.  Ce contează victimele şi numărul lor? jafurile, distrugerile, incendierile și toate efectele necesare unei revoluții? Nimic nu trebuie să fie de nefolosit și putem spune împreună cu Machiavelli: "Ce contează mijloacele, atâta timp cât ne atingem ţelul?

Exact asta e orice revoluţie. Vă rog să recitiţi cele de mai sus: nu recunoaşteţi metode care s-au aplicat în aceşti ani şi se aplică accelerat în acest moment în România? Nu regăsim tacticile folosite pentru a ne dezbina, a ne întoarce pe unii împotriva celorlalţi, pentru a ne rupe de Biserică, adică de Dumnezeu? Ne găsim, după cum vom vedea mai târziu, în etapa radicală a revoluţiei din 89 care, de fapt, nu s-a încheiat.

Pasajele de mai sus aparţin Vicontelui de Mirabeau, unul dintre stâlpii Revoluţiei franceze, mason de vază, membru al Ordinului luminaţilor, şi provin din textul “Croquis ou Projet de Révolution de Monsieur de Mirabeau” publicat în 1791.

Pornind de la definiţiile din dicţionare şi analizând revoluţiile ultimelor cinci secole, în care am avut de-a face cu o permanentă ofensivă pentru distrugerea lumii oamenilor şi crearea unei lumi a sclavilor lobotomizaţi, putem fixa în pagină caracteristicile unei revoluţii. Iată-le pe cele mai importante:

1. Există o singură REVOLUŢIE: revoluţia mondială, „revoluţia perpetuă” (în formula dragă lui Troţki). Revoluţiile locale sunt manifestări ale acesteia într-un anumit stat sau regiune. REVOLUŢIA este lucrarea diavolului de negare şi distrugere a omului ca creaţie a lui Dumnezeu şi de recreare a lui sub forma unui produs standardizat cu caracteristici opuse celor date de Creator. Prima revoluţie locală/lovitură de stat (eşuată) a fost în Grădina Raiului, unde diavolul i-a convins pe Adam şi Eva să se revolte, să dea o „lovitură de Rai” şi să devină asemenea lui Dumnezeu. Ca în toate revoluţiile, la final, masele – cei doi -  s-au regăsit într-o situaţie mult mai proastă. Perpetuă până la Judecata de Apoi, când diavolul va fi trimis în întunericul cel mai afund, REVOLUŢIA are etape de expansiune în care reuşeşte în opera de vrăjire a lumii (păgânismul, care a cuprins cea mai mare parte a lumii după căderea din Rai, şi neopăgânismul actual) şi de retragere - dezvrăjirea prin naşterea şi învierea lui Hristos. Dar prima lovitură de stat (eşuată) a fost înaintea acestui moment, cea a îngerilor căzuţi ce s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu.

2. Mafia bancă globalistă anticreştină instigatoare şi beneficiară. Revoluţiile ultimilor 500 de ani, , servesc, la nivel lumesc, intereselor mafiei bancare anticreştine, braţul prin care diavolul îşi face lucrarea în etapa actuală a Revoluţiei. Aici sunt ele pregătite, iniţiate, organizate la nivel macro, de aici vine finanţarea, de aici sunt plătite trupele de mercenari activişti, de aici sunt plătiţi falşii profeţi, filosofii, ideologii care hăcuiesc creierele maselor.
3. Dimensiunea principală a REVOLUŢIEI este cea spirituală, adică războiul nevăzut şi văzut pentru schuimbarea omului creat de Dumnezeu în opusul său. Dimensiunea seundară este cea a loviturii de stat prin care o putere lumească este înlocuită cu o alta.

4. Un centru suprem şi centrele operaţionale. În organizarea şi desfăşurarea lor, revoluţiile au mai multe centre operaţionale, care coordonează activitatea revoluţionară a diverselor forţe implicate, şi forţe interne şi externe. Toate acestea sunt la rândul lor controlate şi coordonate de centrul suprem, real, difuz geografic (mafia anticreştină), care operează în spectrul social vizibil numai prin proiecţiile sale. Existenţa lui scapă cel mai adesea celorlalte centre, forţelor şi grupurilor/maselor populare implicate, căci între el şi organizatori-participanţi sunt mai multe niveluri de mascare.

5. Pregătire minuţioasă - revoluţiile nu sunt revolte spontane. Acestea din urmă însă pot fi folosite fie la declanşarea lor, fie pe parcurs pentru impunerea unora dintre obiective. Cea mai importantă parte a pregătirii este cea psihologică,  cu războiul cultural, ingineria socială, manipularea prin intermediul cărora sunt fanatizaţi cei mai puţin rezistenţi şi agitate masele. Înainte de a se declanşa revoluţia din stradă şi din palat, este câştigat războiul ideilor.

6. Revoluţiile au forţe aliate în chiar sistemul pe care îl atacă.

7. Revoluţiile locale au mai multe faze şi sunt coincidente cu respectiva etapă de expansiune a revoluţiei mondiale. După etapa de pregătire, de „fezandare” a maselor, despre care am vorbit, şi după declanşarea violentă, trec printr-o etapă moderată, apoi una radicală şi la final, cea mai lungă, cea de consolidare a noii puteri anticreştine.

8. Declanşarea.Terenul fiind pregătit cu mult timp înainte, declanşarea lor poate fi datorată unui eveniment întâmplător – de exemplu, o revoltă locală, scumpirea pâinii, biletului de metrou, sau whatsupului. De cele mai multe ori, declanşarea este controlată prin tensiunile induse de „abuzuri”, „crime”, „samavolnicii” ale regimului înscenate chiar de către revoluţionari, sau de acţiuni revoluţionare, implantate pe tensiunea deja pregătită.

9. Revoluţiile au dimensiuni naţionale. Spre deosebire de revolte, care sunt şi rămân, locale sau cel mult regionale ca implicare a populaţiei şi arie de desfăşurare.

10. Masele populare nu câştigă nimic, niciodată dintr-o revoluţie, ci pierd întotdeauna pe dimensiunea spirituală. Revoluţiile au nevoie de mase pentru a intimida forţele care ar trebui să asigure securitatea statului/regimului respectiv şi pentru a se legitima ca fiind populare. Odată atinse scopurile, după cum am văzut şi din textul lui Mirabeau şi din realitate, masele sunt abandonate într-o situaţie, în mod real, mai proastă.

11. Au nevoie de spectacol, sânge, moarte pentru a amplifica emoțiile, tensiunile și forța distructivă din fiecare persoană.

Tot de la Mirabeau avem şi următoarea declaraţie: Gloata asta merită să ne aibă ca legiuitori. Aceste profesiuni de credinta, după cum vedem, nu sunt deloc democratice; secta (Ordinul luminaţilor – n.aut.) foloseste plebea drept carne de tun pentru revoluţie, ca materie primă pentru pentru tâlhării, după care ea  (secta) pune mâna pe aur și o abandonează în decrepitudine . Este cu adevărat codul iadului!

Acest "cod al iadului" îl regăsim în toate revoluţiile ulterioare. Şi citind aceste instrucţiuni diabolice de acum aproape 300 de ani înţelegem că ceea ce definim ca statutul de colonie al ţării este de fapt faza preluării puterii de către adevăratul centru de putere. După cum am mai spus, revoluţia din 89 nu s-a terminat, ci a intrat în faza ei cea mai radicală, în care ura a cuprins aproape întregul  organism  social.

În episoadele următoare vom vorbi despre revoluţia mondială şi vom aplica cele 10 elemente de descriere pe revoluţia franceză şi pe cea din România.

 Va urma.

Vrei să dai o lovitură de stat? Sună la Washington! (Firul roşu care îi uneşte pe Ceauşescu, Miloşevici, Vucic, Maduro, Dragnea...)

Revoluţii portocalii, de catifea, roz, de primăvară, de toamnă, de iarnă, sau revoluţii pur şi simplu; în cazul tuturor puteţi fi siguri că sunt opera „maeştrilor cântăreţi” din sistemul de dominaţie şi represiune mondială finanţat şi instrumentat prin intermediul aparatului de stat al SUA de către  crima organizată globalistă. Departamentul de Stat, Departamentul Apărării, Pentagonul, CIA, FBI, NSA, NED (National Endowment for Democracy), USAID, NSC (National Security Council), Stratfor, OTI (Office of Transition Initiatives), DRG (Democracy Research Guide), ICNCR (International Center on Nonviolent Conflict Resources) şi alte zeci de consilii, comitete, fundaţii, think-tankuri construite, coordonate şi copios finanţate de primele şase structuri amintite mai sus, plus sute de organizaţii subversive construite de şefi mafioţi, ca Soros, cu bani de la statul american şi din puşculiţa proprie (alimentată prin scheme „economice” criminale) au participat şi participă cu mare râvnă la distrugerea tuturor celor care nu se supun mafiei globaliste.

Dacă vă întoarceţi înapoi spre schimbările de regim din Europa de Est şi Centrală (inclusiv din fosta URSS), spre războaiele iugoslave şi apoi către cel împotriva Serbiei, către toate revoluţiile, loviturile de stat, războaiele „pentru democraţie” veţi găsi urmele cu miros de moarte, suferinţă şi distrugere ale „unităţilor de criminali profesionişti” ale acestei mafii criminale globale.

Într-o carte „PLANURILE AMERICII PENTRU HEGEMONIA MONDIALĂ”, lansată în toamna anului trecut, şi pe care acum o pregăteşte pentru tipărirea în limba engleză, Calistrat M. Atudorei face o amplă cercetare asupra marşului spre dominaţia mondială a statului american în calitatea sa de instrument al mafiei mondiale. În susţinerea afirmaţiilor mele de mai sus redau câteva fragmente din noul capitol al acestei cărţi, dedicat războiului împotriva Venezuelei, fragmente din care vom înţelege mai bine evenimente trecute şi prezente din Serbia (doborârea lui Miloşevici şi acum încercarea de lovitură de stat împotriva lui Vucici), sau de la noi: cum s-a dezvoltat atât de rapid şi de violentă mişcarea REZIST, construcţiile USR, PLUS-Cioloş, mulţimea de ong-uri din zonă pentru democraţie şi drepturi speciale ale omului, cum se organizează manifestaţii cu scop de doborâre a guvernului, ca acea din 10 august 2018 (dar nu singura), şi, în general, cam câtă crezare trebuie să dăm pretinsei lupte pentru „democraţie”, împotriva corupţiei, pentru binele poporului etc.

Mai multe documente desecretizate de Wikileaks scot în evidență o verigă esențială între NED (National Endowment for Democracy) și evenimentele actuale din Venezuela. Este vorba despre faptul că grupările de opoziție, pe care le vedem foarte active, sunt puse în mișcare de agenți care au fost sistematic antrenați de o organizație specializată în „regime change” și care execută la comandă astfel de acțiuni în toată lumea. Organizația respectivă se numește CANVAS și are două fațete. Pe de o parte are o activitate publică, pe baza căreia pretinde că ajută la implementarea democrației prin modalități non-violente. De aici îi provine și numele: Center for Applied Non-Violent Action and Strategies (CANVAS). Pe de altă parte, fiind generos finanțată de structuri guvernamentale și non-guvernammentale, elaborează programe extrem de incisive pentru a răsturna de la putere guverne care nu sunt pe placul celor care plătesc operațiunea. CANVAS provine dintr-un nucleu ce a executat misiuni de regime change în Europa de Est la sfârșitul anilor ’90 și care s-a numit OTPOR (în limba sârbă înseamnă rezistență). OTPOR a pornit de la un grup de studenți din Belgrad care se opuneau lui Slobodan Milosevic. Dar după ce au fost finanțați de „US soft power organizations”, mișcarea a prins proporții naționale.

Datele scurse de WikiLeaks de la agenția de securitate Stratfor conțin un email din februarie 2010 în care este explicată natura reală a CANVAS: 

„Ei sunt conectaţi la surse de finanţare din US cum sunt NED, Freedom House şi Albert Einstein Institute şi, prin acestea, de U.S. Agency for International Development şi U.S. Department of State. După ce l-au răsturnat pe Miloşevici, puştii care conduceau OTPOR au crescut, şi-au luat costume şi au construit CANVAS - Center for Applied Non-Violent Action and Strategies... sau, cu alte cuvinte un grup  "export-a-revolution" care a pus seminţe3le pentru un număr de revoluţii colorate. (site-ul lor: http://www.canvasopedia.org/) Sunt în continuare agăţaţi la finanţarea americană şi călătoresc în jurul lumii pentru a răsturna „dictatori” şi guverne autocrate (cele care nu sunt pe placul SUA)^[i].”

Informații suplimentare despre OTPOR / CANVAS apar într-un email desecretizat în 2013 de WikiLeaks, tot de la agenția Stratfor, care dezvăluie că „au fost implicaţi în numeroase mişcări pro-democraţie din jurul lumii (cel mai eficient în Ucraina şi Georgia, dar de asemenea în Belarus, Venezuela, Zimbabwe, Iran, Liban, Azerbaigian şi Tibet). Sunt sprijiniţie de Albert Einstein Institution, Democracy Research Guide, International Center on Nonviolent Conflict Resources, International Republican Institute şi the National Democratic Institute for International Affairs. Au primit de asemenea finanţare şi antrenament de la CIA în timpul acţiunilor anti-Milosevic din 1999/2000”^[ii].

Bineînțeles, agenția de securitate Stratfor contribuia în mod activ la demersurile CANVAS (fosta OTPOR), lucru de altfel logic dacă avem în vedere că, așa cum tot date desecretizate de WikiLeaks au evidențiat, Stratfor este un fel de „shadow CIA”^[iii]. Oficial, Stratfor is „a wellknown U.S. private intelligence firm (the name comes from Strategic Forecasting, Inc.) founded in 1996 in Austin, Texas, by George Friedman”.

Faptul că OTPOR era încă din anul 2000 masiv finanțată de Statele Unite a apărut inclusiv în știrile mainstream. Un articol din noiembrie 2000 al New York Times menționează explicit că NED, USAID sau The International Republican Institute au oferit zeci de milioane de dolari pentru succesul protestatarilor din OTPOR în Europa de Est. Conform NYT, un oficial al National Endowment for Democracy, pe nume Paul B. McCarthy, a spus pe șleau că "from August 1999 the dollars started to flow to OTPOR pretty significantly."^[iv]

Implicarea concretă a OTPOR în încercarea de schimbare de regim din Venezuela este evidențiată de un articol al Stratfor, publicat chiar pe site-ul agenției, în octombrie 2007. Articolul informează că cinci studenți din Venezuela au fost antrenați în Belgrad de OTPOR (între timp rebotezată CANVAS) în anul 2005. Într-o manieră foarte pozitivă, Stratfor transmite că perspectiva antrenamentului era ca printr-un angajament pe măsură, să fie atins obiectivul de „a declanşa o revoluţie ân Venezuela”. Articolul redă și un fel de criteriu obiectiv care trebuie atins: „atunci când vezi studenţii de la cinci universităţi venezuelene organizând simultan demonstaţii, vei şti că antrenamentul s-a terminat şi a început activitatea reală”^[v].

Și într-adevăr, la doar doi ani după aceea urmau să se vadă rezultatele. Potrivit unui studiu^[vi] atent documentat al jurnaliștilor Max Blumenthal^[vii] și Dan Cohen^[viii], astfel de antrenamente conduse de CANVAS, supervizate de Stratfor și masiv finanțate de NED (plus alte organizații în principal din SUA), au condus în anul 2007 la puternice frământări sociale în Venezuela. Au fost mai întâi masivele proteste din fața Radio Caracas Televisión (RCTV) din 19 mai 2007. După care nemulțumirea indusă populației a fost direcționată către organizarea unui referendum. Referendumul a avut loc în 2 decembrie 2007, totuși populația a rămas de partea lui Chavez. Dar eforturile din culisele democrației au continuat. Dirijați îndeaproape de „US-backed class of regime change activists”, noul val revoluționar a constituit mișcarea “Generation 2007”, cunoscută și ca ”mișcarea studenților”. Manifestațiile studenților protestatari dădeau rezultate atât de eficiente, încât încă de la apariția lor în spațiul public, the ambasadorul american în Venezuela, William Brownfield, a trimis un email^[ix], în iunie 2007, către State Department, National Security Council and Department of Defense, în care lăuda “Generation of ’07”. Brownfield era foarte mulțumit că studenții „au manipulat cu succes nemulţumiri populare” față de Chavez, pe care au reușit să îl forțeze „to (over)react”.

Manifestațiile Genneration 2007 erau complet diferite de protestele obișnuite. Includeau felurite tehnici prin care instigau la violență sau foloseau metode scandaloase, pline de vulgarități provocatoare, pentru a atrage atenția populației. Presa^[x] din Venezuela consemnează de exemplu că la una dintre manifestațiile susținute în 2009 de G7 contra regimului Chavez, protestatarii au urmărit să șocheze scoțându-și pantalonii și expunându-și posteriorul.

Genneration 2007 îi includea pe Juan Guaido şi Leopoldo López. În 2009 Lopez a fondat the Popular Will (Voluntad Popular), cu Guaido ca membru proeminent.

Generation 2007 și Popular Will au constituit structuri de bază în jurul cărora s-a organizat opoziția. În realitate planurile de acțiune erau foarte atent stabilite și coordonate de experții în regime change din CANVAS și Stratfor. Totuși, o importantă parte a acestor planuri a fost interceptată de WikiLeaks. Dintr-o astfel de scurgere de date este elocvent un raport trimis în septembrie 2009 de la CANVAS către Stratfor. Raportul prezintă detaliat indicații despre cum ar putea fi speculate situațiile din Venezuela pentru a-l da jos pe Chavez. Încă de la început se pune în vedere că „o cheie către slăbiciunea lui Chavez este declinul din sectorul electricităţii”, ceea ce are potențialul de a duce la pene de curent. Situația este văzută ca o mare oportunitate, the watershed event (!).

Sunt de asemenea oferite indicații precise și detaliate, structurate pe puncte, în vederea implicării în alegerile parlamentare ce urmau peste doar trei zile, în 26 septembrie 2010. Printre aceste indicații figura o listă cu „potential opposition allies” și una cu „list of issues with potential to be exploited in the campaign”. Se explică de asemenea că „două metode principale pentru a crea teamă şi dependenţă sunt prin ameninţarea cvu pericolul unei intervenţii internaţionale şi utilizarea presiunilor economice”^[xi].

Adică exact ceea ce se întâmplă acum.

---

[i] The Global Intelligence Files - Re: INSIGHT - VENEZUELA: CANVAS analysis

Released on 2012-06-18– WikiLeaks, mail from Marko Papic to Fred Burton, sent Tuesday, February 02, 2010, https://wikileaks.org/gifiles/docs/17/1713359_re-insight-venezuela-canvas-analysis-.html

[ii] The Global Intelligence Files - Information on CANVAS – WikiLeaks, Released on 2013-02-13, 126766_Info on CANVAS.doc, https://wikileaks.org/gifiles/docs/17/1792423_information-on-canvas-.html

[iii] Ben Makuch, Stratfor, a.k.a 'Shadow CIA,' Had Contracts With 13 Federal Departments: WikiLeaks, Huffington Post, December 15, 2013, https://www.huffingtonpost.ca/2013/12/15/stratfor-canadian-government_n_4449505.html?guccounter=1

[iv] Roger Cohen, Who Really Brought Down Milosevic?, The New York Times, November 26, 2000, https://archive.nytimes.com/www.nytimes.com/library/magazine/home/20001126mag-serbia.html

[v] *** Venezuela: The Marigold Revolution?, Stratfor, October 5, 2007, https://worldview.stratfor.com/article/venezuela-marigold-revolution

[vi] Dan Cohen, Max Blumenthal, The Making of Juan Guaidó: How the US Regime Change Laboratory Created Venezuela’s Coup Leader, TheGrayZone, January 29, 2019, https://thegrayzone.com/2019/01/29/the-making-of-juan-guaido-how-the-us-regime-change-laboratory-created-venezuelas-coup-leader/

[vii] Max Blumenthal is an American author, journalist, and blogger, awarded the 2014 Lannan FoundationCultural Freedom Notable Book Award. He was formerly a writer for AlterNet,[3] The Daily Beast, Al Akhbar, and Media Matters for America

[viii] Dan Cohen is an American author, journalist, and blogger. A Washington DC-based journalist, he works for RT America. He distributed video reports and print dispatches for outlets including Mondoweiss, The Electronic Intifada, The Nation, AlterNet, Middle East Eye, Grayzone Project, Al Jazeera English, and Vice News

[ix] Public Library of US Diplomacy, WikiLeaks, email from June 8, 2007, https://wikileaks.org/plusd/cables/07CARACAS1128_a.html

[x] Laboratorio de Comunicación, Los culos de la derecha venezolana (estudiantes Manos Blancas) al aire contra Chávez, OrhPositivo, 03/10/2009, https://orhpositivo.wordpress.com/2009/10/03/los-culos-de-la-derecha-venezolana-al-aire-contra-chavez/

[xi] Idem 20, VZ elections