Putin NU este nebun, iar invazia rusă NU eșuează. Iluziile Occidentului cu privire la acest război - și eșecul său de a înțelege inamicul - îl vor împiedica să salveze Ucraina

 

 autor: Bill Roggio, analist militar britanic

Dorințele au întâietate în bătălia pentru modelarea percepțiilor occidentale asupra războiului din Ucraina.

Simpatia pentru apărătorii Kievului, depășiți numeric și ca armament, a dus la exagerarea regreselor rusești, la neînțelegerea strategiei rusești și chiar la afirmații nefondate ale unor psihanaliști amatori că Putin și-a pierdut mințile.

O analiză mai sobră arată că Rusia poate că a căutat să dea o lovitură de knock-out, dar a avut întotdeauna planuri bine puse la punct pentru atacuri ulterioare în cazul în care mișcările sale inițiale se dovedeau insuficiente.

Lumea l-a subestimat pe Putin și înainte, iar aceste greșeli au dus, în parte, la această tragedie din Ucraina.

Trebuie să fim lucizi acum, când războiul este în desfășurare.

Cu toate acestea, chiar și profesioniștii de la Pentagon lasă simpatia să le întunece judecata.

La doar două zile de la invazia Rusiei în Ucraina, cei de la Departamentului american al apărării s-au grăbit să afirme că eșecul de a cuceri Kievul în primele zile ale războiului a reprezentat un eșec serios.

Comunicatorii din cadrul Departamentului Apărării au lăsat să se înțeleagă că ofensiva Rusiei era cu mult în întârziere sau chiar eșuase pentru că nu căzuse capitala.

Dar liderii americani ar fi trebuit să învețe să își restrângă speranțele după retragerea lor catastrofală din Afganistan.

Încă o dată, oficialii americani și occidentali cad în capcana de a nu înțelege inamicul și obiectivele sale.

 

O privire asupra ofensivei militare rusești demonstrează că a existat un plan pentru o invazie pe scară largă, pe care Rusia îl execută în prezent.

Se presupune că Putin a crezut că guvernul ucrainean se va prăbuși odată ce trupele rusești vor trece granița și se vor îndrepta spre Kiev și că operațiunea a eșuat deoarece guvernul ucrainean a rămas pe poziții.

Putin a sperat cu siguranță la o victorie rapidă, dar este clar că nu s-a bazat pe salba sa de deschidere ca fiind singurul plan de succes.

Mai degrabă, armata rusă era pregătită să cucerească țara cu forța dacă o lovitură rapidă de decapitare nu reușea.

Acest tip de plan ar trebui să le fie familiar americanilor care își amintesc de invazia Irakului din 2003.

În primele ore ale războiului, forțele aeriene americane au lansat campania "șoc și uimire" în încercarea de a-l ucide pe Saddam Hussein și alți lideri cheie și de a dărâma guvernul. Saddam a supraviețuit, dar armata americană era pe deplin pregătită să continue cu un atac terestru.

O privire asupra ofensivei militare rusești demonstrează că a existat un plan pentru o invazie la scară largă, pe care Rusia îl execută acum.

Războiul convențional, mecanizat, este o întreprindere care consumă timp și resurse, iar o operațiune de o asemenea anvergură nu se pune la cale în câteva zile.

Ofensiva rusă se desfășoară pe patru fronturi separate. Pe un al cincilea front, în estul Ucrainei, pe care Putin l-a declarat independent săptămâna trecută, forțele rusești imobilizează trupele ucrainene care sunt necesare în altă parte.

Cea mai mare parte a forțelor rusești avansează spre sud, din Bielorusia spre Kiev.

Forțele rusești de înaintare, inclusiv trupele aeriene, mobile și de recunoaștere, au fost angajate cu trupele ucrainene în afara Kievului încă de la începutul războiului.

O coloană masivă de trupe rusești, a cărei lungime este estimată la peste 40 de mile, se află la doar 20 de mile nord de Kiev și probabil se adună pentru a înconjura capitala.

 Dacă forțele rusești pot cuceri Kievul și pot înainta spre sud pentru a se uni cu forțele de pe frontul din Crimeea, împărțind astfel Ucraina în două, ar fi o lovitură majoră pentru guvernul Zelensky.

Ceea ce contează mai mult decât o mână de eșecuri este faptul că forțele rusești au înaintat 70 de mile în terenul disputat în mai puțin de o săptămână și se află la periferia capitalei.


O coloană masivă de trupe rusești, cu o lungime estimată la peste 40 de mile, se află la doar 20 de mile nord de Kiev și probabil se adună pentru a înconjura capitala.

Acesta nu este un semn al unei ofensive dezorganizate, prost asamblate și eșuate.

Împingerea dinspre sud, din Bielorusia spre Kiev, este susținută de o altă coloană rusă, lansată dinspre est, în apropiere de Kursk.

Dacă această coloană se poate lega de trupele rusești din apropierea Kievului, va învălui forțele ucrainene în cea mai mare parte a provinciilor Cernihiv și Sumy, lipsind armata ucraineană de soldații și materialele de război necesare în altă parte și tăind guvernul de două provincii nordice.

Mai la est, forțele rusești au lansat o ofensivă amplă care vizează Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, care se află acum sub asediu.

În sud, forțele rusești, sprijinite de nave de asalt amfibii din Marea Azov, au pătruns în Ucraina din Crimeea.

Pe acest front, forțele rusești s-au ramificat de-a lungul a două axe principale, una spre nord-vest, de-a lungul râului Pivdennyi Buh, și alta spre nord-est, de-a lungul coastei și în interiorul țării, spre regiunea Donbas, pe care Rusia a declarat-o independentă cu puțin timp înainte de invazie.

Dacă coloanele rusești de pe oricare dintre cele două fronturi sudice pot face legătura cu forțele aflate mai la nord, acestea ar tăia accesul multor trupe ucrainene la întăriri - una dintre cele două coloane a avansat deja aproximativ 160 de mile.

Generalii ruși au ales deseori să ocolească orașele și localitățile care opun o rezistență puternică și să le izoleze pentru a se ocupa de ele mai târziu.

Există rapoarte potrivit cărora forțele rusești au intensificat atacurile asupra civililor, în special în Harkov.

Deocamdată, atacurile cu artilerie și rachete de acolo au fost limitate, poate pentru a trimite un mesaj cetățenilor ca un avertisment pentru ceea ce ar putea urma.

Putin pare să vrea să ia Ucraina intactă, dar nu va ezita să crească nivelul de brutalitate dacă va fi nevoie.

Natura sistematică a asaltului rusesc este în contradicție cu speculațiile conform cărora Putin și-a pierdut controlul asupra simțurilor.

Nimeni nu știe cu siguranță, dar acțiunile lui Putin par a fi cele ale unui adversar rece și calculat.

Catalogarea deciziei sale de a invada Ucraina ca o formă de nebunie este efectiv o scuză pentru a ignora motivațiile probabile ale lui Putin și acțiunile sale viitoare.

Din punct de vedere strategic, avansul lui Putin asupra Ucrainei a început cu mai bine de un deceniu în urmă, când a invadat și a balcanizat Georgia prin recunoașterea regimurilor marionetă ale Kremlinului din regiunile Abhazia și Osetia de Sud.


A crede că asaltul Rusiei merge prost ne poate face să ne simțim mai bine, dar este în contradicție cu faptele.

În 2014, Putin a ocupat și anexat regiunea strategică ucraineană Crimeea, care a servit drept rampă de lansare pentru invazia actuală.

Putin a plătit un preț mic pentru ambele acțiuni.

Statele Unite și Europa au impus sancțiuni limitate, dar au continuat să se angajeze cu el în ceea ce privește acordul nuclear iranian și alte probleme de top.

Astăzi, Putin a calculat că luarea Ucrainei cu forța este în interesul său și al Rusiei.

El a anticipat, fără îndoială, că Occidentul va impune sancțiuni diplomatice și economice, pe care liderii americani și europeni le-au amenințat în prealabil.

Este posibil ca Putin să fi calculat greșit rezistența ucraineană și intensitatea opoziției Occidentului, dar asta nu înseamnă că este nebun sau că nu a luat în considerare posibilitățile și a ales să invadeze oricum.

Rămâne de văzut dacă planul lui Putin va reuși sau va eșua, dar ceea ce este clar este că a existat un plan de a invada Ucraina în forță, iar acest plan a fost executat încă din prima zi.

Trupele ucrainene duc o luptă curajoasă, înfruntând șanse mari și condiții dificile. Rusia deține majoritatea, dacă nu chiar toate avantajele.

Aceasta putea ataca Ucraina din trei direcții diferite și a făcut-o deja. Armata rusă deține un avantaj decisiv în ceea ce privește forța de muncă, precum și o superioritate aeriană, navală și blindată.

Dispune de resurse vaste la care poate apela. În timp ce Ucraina are sprijinul unei mari părți a comunității internaționale, care îi furnizează arme, Ucraina luptă singură.

A crede că asaltul Rusiei merge prost ne poate face să ne simțim mai bine, dar este în contradicție cu faptele.

Nu putem ajuta Ucraina dacă nu putem fi cinstiți cu privire la situația sa dificilă.

 Bill Roggio este senior fellow la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor și editor al revistei Long war Journal a FDD. Din 1991 până în 1997, Roggio a servit ca transmisionist și infanterist în armata americană și în Garda Națională din New Jersey

Sursa: https://www.dailymail.co.uk/news/article-10569141/Putin-NOT-crazy-Russian-invasion-NOT-failing-writes-military-analyst-BILL-ROGGIO.html

Cum fac ruşii campania militară din Ucraina. Soarta naziştilor răi şi a celor foarte răi!

 

de Gilbert Doctorow, absolvent Harvard, specialist în Rusia

Ceea ce urmează să spun ar trebui să fie evident pentru oricine urmărește îndeaproape mișcarea forțelor rusești în Ucraina și își amintește ce a făcut același comandament general rusesc în Crimeea și ce a făcut din nou în campania din Siria.  Din păcate, publicul occidental nu găsește aceste observații pe CNN, BBC, Financial Times și New York Times, ca să nu mai vorbim de canalele de televiziune și presa scrisă, încă mai puțin reputabile, care furnizează 99% din dezinformările pe care publicul le primește zilnic despre conflictul ucrainean și despre multe altele. Producătorii și comitetele lor de redacție, personalul jurnalistic, cu toții se uită unii la alții sau pur și simplu își contemplă buricul. Ei trăiesc de câțiva ani într-o lume virtuală și nu prea țin cont de lumea reală.  Nu pot fi decât surprins că un observator avizat al oportunităților comerciale precum Zuckerberg a avut nevoie de atât de mult timp pentru a lansa Meta.

Am trei puncte de spus astăzi despre modul în care rușii își desfășoară campania militară în Ucraina.

Primul punct este o generalizare a observațiilor pe care le-am făcut ieri despre tratamentul uman pe care îl aplică militarilor inamicului. Această abordare a sarcinilor militare rezultă din conștientizarea faptului că armata este o servitoare a diplomației și a politicii, și nu invers, așa cum s-a întâmplat în fiecare dintre războaiele majore pe care Statele Unite le-au purtat și, în cele din urmă, le-au pierdut în ultimii treizeci de ani. Acesta este motivul pentru care rușii nu practică "șocul și uimirea", care este modul american de a face război.

Cel de-al doilea punct se învecinează strâns cu primul.  Ascensiunea capacității militare a Rusiei în ultimul deceniu nu a fost definită de celebra tehnologie de ultimă oră a rachetelor hipersonice sau de drona nucleară Poseidon de mare adâncime...  La urma urmei, în ultimă instanță, odată stabilită paritatea în ceea ce privește mijloacele de disuasiune nucleară, armele devin inutile în conflictele de grădină pe care le vedem peste tot și în orice epocă.  În ultimă instanță, ceea ce contează pentru a proiecta puterea la nivel regional, unde se poziționează Rusia, sunt armele convenționale care pot fi și sunt folosite în încercările de a rezolva conflicte intratabile prin forța armelor. Tocmai aici rușii au ajuns uimitor de aproape de Statele Unite, ocolind, de altfel, toată industria de armament din Europa de Vest din punct de vedere calitativ și cantitativ.

Așadar, rușii au "jucăriile lor pentru băieți", pe care le-au proiectat, fabricat și implementat în forțele lor terestre, aeriene și maritime. Au făcut toate acestea la prețuri de chilipir. Dar ei le folosesc cu moderație și în mod demonstrativ, mai degrabă decât ca instrumente contondente de distrugere în masă. Aceasta este o diferență cardinală față de modul american de a face război.

Al treilea punct este că există o continuitate în comportamentul militar rusesc, ceea ce îl face previzibil.  În preluarea Crimeei, schimbarea de joc care a favorizat PsyOps-ul rusesc a fost capacitatea lor de a întrerupe în întregime comunicațiile militare ale inamicului ucrainean, astfel încât unitățile de teren au pierdut legătura cu comandanții lor și au fost expuse pe loc la apelurile la capitulare și dezertare, la care marea majoritate demoralizată și confuză a aderat imediat.  Există dovezi că aceeași tehnică este practicată astăzi de Rusia în Ucraina

Ieri, oricine ar fi urmărit Euronews pe un ecran și televiziunea de stat rusă pe altul ar fi fost perplex de acoperirea total contradictorie a ambelor televiziuni în ceea ce privește soarta detașamentului înarmat de polițiști de frontieră ucraineni de pe o insulă din sud-estul Ucrainei.  Euronews a difuzat discursul președintelui Zelensky de acordare a titlului post-mortem de Eroi ai Ucrainei întregului detașament, care ar fi opus rezistență forțelor rusești atacatoare și a fost măcelărit.  Între timp, știrile rusești au arătat aceiași polițiști de frontieră așezați la mese și semnând declarații sub jurământ că au depus de bunăvoie armele și că așteaptă să fie repatriați la casele și familiile lor.

Era Zelensky implicat într-o propagandă nerușinată?  Nu, el a fost pur și simplu dezinformat, deoarece detașamentul fusese complet izolat de ofițerii săi superiori de la Kiev și se temea de ce era mai rău.  Este ceea ce rușii au practicat cu atâta succes în campania lor din Crimeea în 2014.

În cele din urmă, doresc să împărtășesc încă un model definitoriu al comportamentului militar rusesc de astăzi, care se prelungește din operațiunile lor din campania din Siria pentru a distruge grupurile teroriste susținute de SUA în această țară. În Siria, armata rusă a înființat unități speciale pentru a sorta în condiții de teren teroriștii răi de teroriștii foarte răi. Primilor li s-a permis să depună armele și să se întoarcă acasă la familiile lor. Cei din urmă au fost combătuți până la moarte și "neutralizați".

Acest efort lent și minuțios de a distinge dușmanii care pot fi readuși în societatea civilă de cei care nu pot fi readuși este unic în modul rusesc de război de astăzi și merită mult mai multă atenție decât cea pe care o primește în mass-media noastră. Este cu siguranță facilitat de o pregătire psihologică avansată a ofițerilor responsabili. Și este o mentalitate cu totul diferită de tehnicile de "contrainsurgență" pe care David Petraeus le-a popularizat și care au dus la faimă și avansare în războiul din Irak.

Gilbert Doctorow este un observator profesionist al Rusiei și un actor în afacerile rusești încă din 1965. Este absolvent cu mențiune magna cum laude al Colegiului Harvard (1967), fost bursier Fulbright și deținător al unui doctorat cu onoruri în istorie la Universitatea Columbia (1975).

Sursa:  https://gilbertdoctorow.com/2022/02/26/the-russian-way-of-war/

Gândește-te bine, uită-te-n oglindă și vezi dacă ești prost!

Eu şi tu

Eu îți spun că Soros controlează mult prea mult din politica autohtonă, în timp ce tu-mi spui că bat câmpii. Cu toate acestea, fundația lui din România finanțează toate organizațiile vocale, care urlă slogane la comandă, cele mai multe dintre ele fără pic de logică, demne de IQ-ul unei maimuțe retardate.

Îmi vorbești despre „elitele” tale din care obligatoriu fac parte indivizi ciudați precum Pleșu, Patapievici, Boia sau Liiceanu. La fel de imperturbabil îți spun că lucrurile nu-s tocmai curate. Că Pleșu și Liiceanu l-au pupat în cur pe Gogu Rădulescu, asigurându-și protecția pe vremea în care unii oameni sufereau pe bune în țara asta. Că n-avea cum să existe fum fără foc în cazul plagiatului din lucrarea de doctorat a lui Liiceanu. Că „Minima Moralia” e o carte scrisă de Theodor Adorno în 1951, iar în cazul broșurii lui Pleșu a fost cel puțin vorba de un mimetism rudimentar în alegerea titlului. Că, da, Mircea Malița i-a dat o smetie lui Pleșu atunci când a povestit episodul „Indonezia” din 1978 care nouă, oamenilor normali, ne pute-a securism. Că nu prea ai cum să ajungi Ministru de Externe dacă n-ai trecut pe la „băieții veseli”. Și că, din nou da, Pleșu e șef pe viață al benzii din România a Fundației Soroș. Că ICR-ul de pe vremea lui Patapievici a fost cel mai securist sistem cultural din câte-au existat vreodată, în care ăia se comportau ca-n cazarmă. Că e o carte de-a lui Catherine Durandin, „România mea comunistă”, în care povestește despre activitatea de ghid oficial a lui Boia, care n-o scăpa o clipă din ochi. Știți cine era pe vremea aia ghid?

Din nou îmi spui că n-am dreptate, chiar dacă nu te obosești să-mi aduci un argument logic. Te mulțumești cu slogane despre libertate, „societatea deschisă” și justiție. Eu îți spun că toate sunt elemente ale unui atac concertat asupra țării și tu îmi spui, din nou că n-am dreptate. Îți arăt că cei din banda #rezist au o soră geamănă în SUA cu numele #resist. Nu-ți spune nimic. Cum nimic nu-ți spune nici asemănarea până la suprapunere a „agitării telefoanelor” din Piața Victoriei cu golănia petrecută pe Maidanul din Kiev. Mă înjuri când îți spun că DEMOS de-aici e tot aia din SUA, sponsorizată, între alții, de bunul domn Soros. Treburile sunt identice, trase la indigo și tu-mi spui mie că aiurez. Și, din nou, îmi dai în freză cu slogane. Care slogane sunt aceleași cu cele de-acolo.

Nu te surprinde când televiziunile îți arată, la picajul marilor dictatori, chiuvetele lor cu robinete din aur. Ai văzut la Ceaușescu, la Saddam, la Mubarak și la Gaddafi. Dacă ai fi avut o minimă curiozitate te-ai fi dus la casa lui Ceaușescu din Primăverii unde ai fi putut constata limpede că nu-i nici vorba de robinete de aur, ci de aceleași robinete din inox pe care le știi de când lumea. La fel e și la Gaddafi și la Saddam și la Mubarak. Cu toate acestea, la următorul picaj al unui alt dictator, din nou te vei minuna de robinetele lui de aur.

Nu ai nimic de spus când vezi că influencerii tăi sunt, în marea lor majoritate, gângavi oligofreni. Te uiți în gura lor și le răspândești mesajele demne de mintea unui retardat. Și te simți bine!

Te-ai simțit bine când îl înjurai pe Ponta. Acum îl pupi în cur deoarece e împotriva lui Dragnea, noul „dușman al poporului” pe care trebuie să-l urăști. L-ai înjurat pe Grindeanu, dar l-ai aplaudat frenetic atunci când s-a lipit cu rectul de scaun. Și, la fel de mult l-ai înjurat pe Tudose pentru ca acum să-l iubești. Pe Veorica n-o mai scoți din „proastă”, dar dacă s-ar apuca să dea declarații împotriva lui Dragnea, ai îmbrățișa-o și-ai pupa-o în curul ăla blond. L-ai urât pe Ludvic Orban pe vremea în care băsescu îl considera „dușman al poporului”. Aum îl pupi în cur. Dacă-ți spun că toată consecvența ta e un rahat, spui că sunt rău.

Ai sărit în sus de bucurie atunci când securiștii l-au pus președinte pe Iohannis. Acum îl înjuri, iar peste vreo câteva săptămâni o să-l pupi din nou în cur.

Ar trebui să-ți spun în față că ești tâmpit și să nu mai pierd vremea cu tine. Cu toate acestea, mă încăpățânez și caut să-ți deschid ochii ăia chiori. Încerc să-ți arăt unde-i soarele, iar tu-mi arăți falsa lumină a UE, a SUA sau a ambasadelor. Fac eforturi supraomenești să-ți spun că e prostesc să te comporți ca frunza-n vânt, să nu ai decât ideile care-ți sunt turnate în ureche de către propagandă și să aderi imediat la ele. Îți spun că e aiurea să urli libertate și democrație în timp ce aperi securismul din societate.

Îți spun atâtea și atâtea lucruri și tu, de fiecare dată, îmi spui că nu-i așa. Oare cine-o fi prostul în toată afacerea asta? Și, mai mult, cine e cel care va fi tocat și vândut la kil de ticăloșii care-l manipulează? Gândește-te bine, uită-te-n oglindă și vezi dacă ești prost. Dacă te crezi deștept, e un simptom clar al bolii de care suferi.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice

Ponta nu a primit textul de la Putin

            Am aflat, de la surse apropiate adevărului, de ce nu ne spune Victor Ponta nimic despre Ucraina. Nici el, nici ministrul său de interne: Pentru că nu a primit textul cu ceea ce trebuie să spună. Asta dat fiind faptul că preşedintele rus a fost prea ocupat cu axa Soci - Kiev, în timp ce Victor Ponta umbla fără axă prin România. Aşteptăm cu interes evenimentele din Tartastan.