DISTRUGEREA FAMILIEI PRIN HAOSUL ELIBERĂRII SEXUALE

Am postat în urmă cu două zile pe pagina de FB ştirea despre o copilă născută de o doamnă din Nebraska, de 61 de ani,  fiului ei aflat într-o relaţie homosexuală, copila provenind din însămânţarea ovulelor sorei partenerului fiului doamnei născătoare cu spermatozoizii fiului doamnei născătoare, aceasta din urmă aflată în această ecuaţie bizară pe post de mamă însămânţată şi apoi, după cum i-am spus de la început, născătoare.

Probabil, mama născătoare va fi şi mamă alăptătoare; sau nu.

Ca să fie clar, reiau încă o dată schema într-o altă construcţie explicativă: 

Avem o familie formată din doi taţi. Cei doi vor să aibă un copil al lor. Caută mame purtătoare, şi în final, mama purtătoare ajunge să fie chiar mama unuia dintre ei, cel care furnizează spermatozioizii. Ovulele fecundate sunt furnizate de sora celuilalt tată.  După feundarea in vitro, are loc însămânţarea mamei care s-a oferit să poarte copilul fiului ei.

Ei bine, fiţi atenţi acum la relaţiile absolut demente din această familie: copila cu pricina are doi taţi, dintre care unul îi este frate, o mamă care îi este şi bunică, deci copila îi este nepoată şi o mamă care îi este şi mătuşă. Oare cum li se va adresa, ce va înţelege ea, ce va simţi ea?

Ca să nu mai vorbim de situaţia în care, tatăl al cărei soră a dat ovulele, îşi va dori să fie şi el mamă (că se poate, totul e să vrei, magia funcţionează) şi atunci copila va avea trei mame. Sau dacă celălalt tată vrea să fie el mama din relaţia homosexuală şi devine fiică a mamei-bunică şi soră a fiicei sale. Nici nu vreau să mă gândesc şi la situaţie în care cei doi devin adepţi ai sexului fluid şi îşi shimbă periodic sexul şi maternitatea/paternitatea?

Nu e clar că în această familie toate vechile relaţii familiale sunt făcute praf? Că niciunul dintre termenii cu care erau denumite diversele calităţi ale participanţilor la alcătuirea unei familii nu mai are sens? Că toate înţelesurile şi toate relaţiile sunt aruncate în aer şi acolo rămân? Că niciun balamuc din istorie nu a găzduit astfel de "năzdrăvănii" şi de deviaţi?

Dar tocmai acesta este şi scopul tuturor invenţiilor, eliberărilor, derogărilor, neo-marxismelor care îi dau omului actual şi, mai ales, celui viitor şansa de a fi oricine, orice, nimic clar, nimic bine-definit, nimic în afara unei sexualităţi dezlănţuite şi dictatoriale. Lumea ca un balamuc, omul ca un mecanism condus de poftele sale şi de stăpânii săi, cei care îi dau liber pentru orice salt în abis.

Un psihopat sexual sado-masochist, bisexual, pedofil violator, fondatorul educaţiei sexuale. Alfred Kinsey (Educaţia sexuală I)

În acest serial vom vorbi despre falşi oameni de ştiinţă, despre ştiinţa gunoi, despre psihopaţi, despre inimaginabile şi abominabile acte de agresiune împotriva unor fiinţe umane lipsite de posibilitatea de a se apăra (copiii), acţiuni întreprinse sub pretenţia cercetării ştiinţifice şi atestate ca atare de o mare parte a comunităţii pretins ştiinţifice americane şi internaţionale, de media şi de elitele culturale şi politice. Vom vorbi, adică, despre ofensiva distructivă a stângii prin intermediul sexualităţii. Celor impresionabili nu le recomand parcurgerea anumitor pasaje.

Am auzit cu toţii despre educaţia sexuală. Am şi trecut, nu toţi poate, printr-o formă soft, fie în familie, fie la şcoală, fie în ambele. E vorba despre noţiunile de bază privind funcţiile şi organele reproductive ale corpului omenesc, igiena, sarcină şi pericolul îmbolnăvirilor. Este, să zicem, o formă anterioară Educaţiei bazată pe abstinenţa până la căsătorie (Abstinence sex education), sau oricum până după depăşirea perioadei tulburi a adolescenţei, legată de permanente şi decisive transformări nu numai ale trupului, ci şi ale creierului şi personalităţii, formulă introdusă în unele unităţi din sistemul şcolar american. Este şi formula pe care au au în minte, probabil, cei care se declară astăzi de acord cu introducerea în sistemul de educaţie, de la nivelul preşcolar, a noii educaţii sexuale; cea care ni se cere imperativ de către organisme (vezi ONU), ong-uri şi militanţi progresişti. Adică, aşa-zisa Educaţie sexuală atotcuprinzătoare (Comprehenssive sex education). Din păcate, cei mai mulţi dintre cei care se declară de acord cu această formulă habar nu au despre ce conţine şi implică ea; nu îi cunosc fundamentele şi fondatorul. Pentru că dacă le-ar şti ar avea, cu siguranţă, cel puţin o parte dintre ei, o altă părere.

Dar tema nu e cunoscută şi pentru că presa de la noi, ca mai peste tot, refuză să o prezinte, refuză să o pună într-o dezbatere publică, susţinând deschis (după cum îi este afilierea ideologică – progresistă) teza necesităţii ei imperioase. Din fericire există şi o excepţie recentă: Croaţia, unde, ca urmare a prezentării la televiziune a unor filme despre Alfred Kinsey şi lucrările sale, a urmat o largă dezbatere publică şi, în final, interzicerea introducerii în şcoală a educaţiei sexuale de către Curtea Supremă. Voi reveni asupra acestei situaţii într-un alt episod.

Pentru a remedia această lacună extrem de importantă şi periculoasă, voi încerca pe parcursul a mai multor episoade să vă prezint educaţia sexuală progresistă în toată „nuditatea” ei. Voi viza trei elemente: baza „ştiinţifică”, efectele şi susţinătorii.

Un zoolog psihopat, geniul rău al sexualităţii

Alfred Kinsey (la linkul acesta găsiţi în română multe materiale despre acest personaj, despre educaţia sexuală, pedofilie, transexualitate, transgenderism şi  ofensiva din România)  - cunoscut ca Dr. Alfred Kinsey, cel care a pus bazele libertinajului ca normalitate, consfinţit prin legislaţii şi îmbrăţişat de progresiştii din lumea întreagă, a fost un zoolog specializat în entomologie, mai precis în studiul viespilor. Ca urmare a fondurilor primite de la Fundaţia Rockefeller (!), începând din 1941a început studiul sexualităţii umane şi a fondat la Indiana University, în 1947,  Institutul pentru cercetări sexuale, care a fost asociat cu educaţia sexuală progresistă, opusă moralităţii sexuale tradiţionale, şi eliberării din conceptele fixe ale „normalului” atunci când avem de-a face cu sexualitatea umană. Institutul Kinsey are ceea ce mulţi consideră a fi cea mai mare colecţie de pornografie, artă explicit sexuală şi de diverse obiecte sexuale. Ceea ce institutul nu prezintă sunt linkurile către date adunate de la agresorii de copii şi infractorii sexuali.(Albert Mohler – Kinsey as He Really Was – What You Won’t See in the Movie)
Fondurile au fost oferite cu generozitate de Fundația Rockefeller, cea care a susținut desfășurarea pe scară largă a sondajelor, precum și restul activității ”științifice” a lui Kinsey, inclusiv institutul de cercetare care îi poartă numele și care funcționează și azi. (Elena Dulgheru – Alfred Kinsey, proxenet sau apostol?)
Zoologul, care, până în 1938 , colectase şi studiase viespi, publică în 1948 şi în 1953 două rapoarte cu rezultatele aşa-ziselor cercetări privind sexualitatea umană ale căror concluzii au şocat şi apoi au schimbat America şi întreaga lume: Comportamentul sexual al bărbatului şi Comportamentul sexual al femeii.
Kinsey „descoperise” după cercetări asupra a peste 17.000 de subiecţi că:  95 % din populaţia SUA are relaţii sexuale premaritale, extramaritale homosexuale, pedofile şi cu animale; 50 % dintre bărbaţii căsătoriţi au relaţii în afara căsniciei; 70 % dintre bărbaţi se culcă cu prostituate;  10 % dintre bărbaţi sunt exclusiv homosexuali cel puţin 3 ani între 16 şi 55 de ani, şi 4 % sunt exclusiv homosexuali întreaga viaţă; 37 % au avut relaţii homosexuale până la orgasm cel puţin o dată; circa 10 % dintre bărbaţi (şi 3,6 % dintre femei), iar în apropierea fermelor 40-50 %, practică zoofilia;  femeile sunt fie reprimate sexual (în căsătorie), sau depravate; între 2 – 6 % dintre femeile nemăritate sunt exclusiv lesbiene între 20 şi 35 de ani. Şi, cel mai important, că omul are comportament sexual de la naştere şi că toate perversiunile sexuale sunt cuprinse în normalitatea biologică. Deci, nu trebuie să fie condamnate relaţiile sexuale de niciun fel şi actele de violenţă sexuală, nici chiar cele asupra copiilor.
Cum, materialul aflat la dispoziţie este foarte bogat, voi reduce la minim comentariile personale în favoarea unor citate din lucrări, studii, articole care vorbesc despre AK şi „opera sa ştiinţifică”. Un film cuprinzător despre acest personaj şi activităţile sale este Sindromul Kinsey pe care îl găsiţi aici. Un altul, Pedofilii lui Kinsey, (veţi vedea în textul de faţă despre ce pedofili este vorba) îl găsiţi aici. Un interviu cu dr. Judith Reisman, video şi transcriere, aici.

Educatorii sexuali pornografi, experţii legali, universitarii şi, mai deranjant, grupurile pedofile cum este NAMBLA care avansează „intimitatea inter-generaţională” folosesc lucrările lui Kinsey pentru a-şi justifica agendele şi a da cauzelor lor credibilitate ştiinţifică.

Cei mai mulţi dintre oameni habar nu au cine a fost Alfred Kinsey şi cum  fost realizată în realitate aşa numita sa cercetare. Eu însumi am auzit de AF în primul an de studiu al istoriei la universitate, unde  profesorul meu a anunţat că „nu există niciun fel de revoluţie sexuală” pentru că Rapoartele lui Kinsey au demonstrat că oamenii au fost angrenaţi tot timpul în tot felul de comportamente sexuale ciudate şi infracţionale. ( Jonathon van Maren – Alfred Kinsey a fost un pervers şi un criminal)

Alfred Kinsey a avut probleme mintale în cel mai adevărat sens al cuvântului. […] a avut plăcere să-și insereze obiecte străine – paie, pompe de desfundat țevile, pixuri și periuțe de dinți – în penis. A intrat în cadă și și-a decupat pielea de pe prepuț cu un briceag. S-a suspendat în aer cu o frânghie în jurul scrotului.

„Masochist” este puțin spus. Patologia lui Kinsey a mers dincolo de urmărirea durerii și a umilinței – biografia sa descrie un bărbat consumat de o obsesie periculoasă, debilitantă și grotescă vizavi de sex. Omul era un sclav – al apetitului său nesățios și al nevoilor sale autodistructive, de care era dependent.Cu trecerea anilor, în ciuda succesului său profesional și al faimei internaționale, brutalitatea sa autoprovocată doar a crescut: aproape la sfârșitul vieții sale, Kinsey a ajuns în spital, după ce și-a traumatizat organele genitale, ceea ce i-a luat luni de zile de recuperare.

– El a înființat o sală-studio de înregistrare în mansarda sa pentru a filma relațiile sexuale dintre el și soția sa și dintre membrii „cercului său interior” – membri ai personalului, studenți în anii terminali și soțiile lor.

– Interesul său primordial era pentru comportamentul masculin sado-masochist, pentru care „străinii din afară” erau invitați să participe la filmările sale din mansardă.
– Era un exhibiționist sexual: „Adesea Kinsey nu pierdea ocazia de a-și arăta organele genitale și de a demonstra tehnicile sale variate de masturbare membrilor personalului.
– Kinsey era total în favoarea contatului sexual dintre adulți și copii – ceea ce ne face să ne gândim la molestarea copiilor – și îi considera pe adulții care se angajau în astfel de acte „mult bârfiți”. (Miriam Grossman - „Ce anume îl învățați pe copilul meu?”)

Ceea ce a devenit clar în anii de după publicarea rapoartelor lui Kinsey este că acesta nu aduna informaţia numai din experienţele sexuale ale altor oameni, ci se angaja şi el în practici sexuale variate cu diverşi membri ai echipei de cercetare. În locul unei atmosfere serioase, pe care cei mai mulţi oameni o asociază cu mediul universitar, Institutul pentru cercetări sexuale a devenit un soi de utopie sexuală pentru mulţumirea poftelor lui Kinsey şi ale echipei sale. În conformitate cu unul dintre biografii săi, „Kinsey a stabilit că în cercul lor bărbaţii pot face sex unii cu alţii; nevestele pot să fie schimbate după dorinţă, şi, la fel, nevestele erau libere să se cupleze cu oricare partener sexual ar fi dorit.” Kinsey însuşi se angaja în diverse forme de relaţii sexuale heterosexuale şi homosexuale cu membrii echipei institutului, inclusiv filmând diversele acte sexuale în podul casei sale. (Alan Branch – A Brief Summary and Critique)
Nu este de mirare că în universitate Kinsey avea faima unui pervers şi era evitat de mulţi din cauza hărţuielilor fie cu tentă sexuală, fie pentru a participa la interviurile sale, sau, aşa cum se întâmpla de multe ori, din ambele cauze, căci cei care acceptau să intre în cercetare erau presaţi să intre şi în cercul experimentelor sexuale directe cu echipa.

James H. Jones, alt biograf al lui ne spune că Kinsey era determinat să utilizeze ştiinţa pentru a elibera sexualitatea umană  de vină şi de reprimare. Voia să submineze moralitatea tradiţională, să relaxeze regulile de reţinere, să ajute oamenii să dezvolte atitudini pozitive faţă de dorinţele şi necesităţile lor sexuale. Kinsey a fost un cripto-reformator care şi-a cheltuit fiecare minut pentru a încerca să schimbe moravurile sexuale şi legile SUA care pedepseau deviaţiile şi abuzurile sexuale.( Alfred Kinsey: A Public / Private Life (New York: W. W. Norton, 1997))

Acesta este, pe scurt, omul pe a cărui „operă ştiinţifică” este aşezată astăzi educaţia sexuală pentru copiii de la vârsta de 4 ani. Cum şi-a construit „opera” vom vedea în următorul episod.

Revoluţia sexuală faţă cu castitatea şi cu şeful ei, Romeo Moşoiu

19 ONG-uri, printre care şi Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie condusă de Romeo Moşoiu - consilier al Ministrului Educaţiei, au trimis săptămâna trecută o scrisoare deschisă prin care le cereau miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii să promoveze în şcoli abstinenţa până la căsătorie, ca "cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor". (HotNews)

Scrisorii celor 19 i-a urmat un freamăt de indignare, un tsunami de vociferări , acuzaţii, condamnări şi în final execuţia publică a lui Romeo Moşoiu, personificare a conspiraţiei fundamentaliste, care se opune progresului societăţii.

Un grup de ONG-uri a cerut vineri, 12 iunie, demiterea lui Romeo-Nicu Moşoiu din funcţia de consilier al Ministrului Educaţiei, invocând conflictul de interese. Moşoiu are o dublă calitate: persoană cu influenţă în deciziile Ministerului şi, în acelaşi timp, vice-preşedinte al Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), asociaţie care face lobby în favoarea unor politici educaţionale bazate pe o ideologie fundamentalist religioasă, în detrimentul oricărei evidenţe ştiinţifice, au sustinut organizaţiile, într-un comunicat. (HotNews)

Pe modelul patentat al stângii, comunicatul activiştilor progresişti e o tentativă de manipulare constituită printr-o înşiruire de minciuni, deformări ale adevărului, adevăruri parţiale învelite în minciună (vezi, pentru lămurire, zicerile de zi cu zi ale lui VV Ponta). Pe trei dintre ele găsim chiar în fragmentul citat mai sus: „ideologia fundamentalist religioasă”, „în detrimentul oricărei evidenţe ştiinţifice” şi „conflictul de interese”.

În ceea ce o priveşte pe prima, mai mult o manipulare prin etichetarea negativă a adversarului, putem spune că datorită acestei aşa zise „ideologii” incriminate, de fapt principii ale unei vechi şi rodnice morale, există, vorbesc şi acţionează şi activiştii progresişti de mai sus. Dacă lumea ar fi funcţionat după ideologia (de data aceasta cu adevărat o ideologie, după cum vom arăta mai târziu) pe care ei o propagă (avorturi, homosexualitate, identitate de gen, libertinaj, deparavare, prostituţie infantilă etc.) mă îndoiesc că aceştia ar mai fi putut spune ceva, căci, probabil, lumea s-ar fi terminat de mult.

Apoi, de când ceea ce ţine de religie este rău pentru om? Cu o credinţă sau alta, omul a trecut prin zeci de milenii, a evoluat, a descoperit ştiinţele şi tehnicile, şi-a îmbunătăţit viaţa, a ajuns în 2015. Europa, cea care a modificat din temelii lumea, s-a născut pe un fundament creştin. Fără acesta poate ar fi fost musulmană, sau poate nu ar mai fost de loc. Care e problema cu religia? Vom încerca să găsim răspunsul împreună.

A doua minciună este una grosieră, pe care până şi elevii de clasa a şasea (!) o pot da de gol. Pentru că, tocmai pe dos, „evidenţa ştiinţifică” dă dreptate propunerii celor 19 şi nu complexului de „măsuri progresiste” ale comisarilor civici. Astfel că minciuna respectivă nu e decât o manipulare de autoetichetare pozitivă prin alipirea emitentului opiniei de un concept-termen cu încărcătură pozitivă (în cazul acesta, ştiinţa).

În ceea ce priveşte conflictul de interese, respectivii emitenţi de opinie au devenit chiar neglijenţi. (Atât de neglijenţi încât ar putea rămâne fără o sumedenie de factori de influenţă de pe lângă persoane de decizie.) Oare nu tot conflict de interese a fost atunci când Remus Cernea era consilier al primului ministru? Sau în cazul a altor sute de consilieri, care sunt în acelaşi timp activişti civici progresişti, sau oameni de afaceri. A profitat APOR-ul de ajutoare financiare de la minister, a accesat fonduri prin proiecte, are alte avantaje materiale? Şi atunci?

Dar să trecem mai departe. Încercând să înţelegem reacţia furibundă a activiştilor din cele 14 ong-uri contestatoare, ajungem, evident, la întrebarea de bază: Ce e rău în a îndemna adolescenţii să nu aibă relaţii sexuale până când între emoţional şi mental apare un echilibru mai stabil (cercetările arată că această echilibrare începe să se simtă de-abia după 25 de ani, până atunci tânărul fiind, în general, mai curând prizonierul emoţiilor)?

Mai precis ce e rău în a evita sau reduce:

·         Sarcinile nedorite ? - Pilula contraceptivă are o rată de eșec de 9% într-un an, diafragma – 13%, prezervativul – 15%, iar spermicidele – 28% (Cf. Journal of the American Medical Association, 20 Octombrie 1999, Vol. 282, No. 15, 1405-1407));

·         Bolile cu transmitere sexuală ? - Un studiu al Universității Harvard a arătat că în statul Uganda rata infecțiilor cu HIV a scăzut dramatic în ultimele două decenii după ce abstinența și monogamia au fost promovate la nivelul politicilor educaționale, în vreme ce în Zimbabwe și Botswana, unde s-a mizat masiv pe promovarea prezervativului ca singura metodă de preveni epidemia HIV, nu s-a înregistrat niciun progres. S-a constatat că simpla bombardare a acestor state cu milioane de prezervative nu făcea decât să încurajeze promiscuitatea și schimbarea partenerilor, factori care, adăugați la rata de eșec a prezervativului, nu puteau să oprească epidemia. (Cf. Sarah Trafford. “Uganda Winning the Battle Against AIDS Using Abstinence.”, Culture and Family Institute, Iulie 2002);

·         Cancerul de col uterin asociat în cele mai multe dintre cazuri cu debutul precoce al vieţii sexuale?

·         Prostituţia infantilă ? - In conformitate cu Departamentul de Justitie al SUA, prostitutia in randul copiilor a devenit o problema de proportiile unei epidemii, cu estimari cuprinse intre 300.000 si 800.000, datele reale putând însă să depăşească milionul.

·         Şi, evident, în suită logică prostituţia în general căreia i se micşorează baza de selecţie?

·         Consumul de droguri şi alcool? care, nu numai, dar în special la adolescenţi se asociază cel mai adesea cu activităţi sexuale?

·         Pornografia? - Doua milioane de copii sunt folositi in industria pornografica in fiecare an, iar o fetita din trei si un baiat din patru sufera o forma de abuz sexual inainte de a implini varsta de 18 ani, in Europa, potrivit studiului “Abuzul copiilor in Europa” (Child sexual abuse in Europe).

·         Pedofilia, traficul de persoane?

·         Ce e rău în a avea familii solide, rezistente în timp? – În cel mai important studiu cu privire la comportamentul sexual din Statele Unite, National Health and Social Life Survey, desfășurat la Universitatea din Chicago, s-a descoperit că bărbații care au așteptat începerea vieții sexuale până la căsătorie au o rată a divorțului cu 63% mai mică, în vreme ce femeile înregistrează 76%. Cei care nu și-au păstrat castitatea au șanse mult mai mari de a fi infideli în căsnicie (Cf. Edward O. Laumann et al.,The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, Chicago: University of Chicago Press, 1994, p. 503).

Deci, ce drept fundamental al persoanei încalcă o astfel de politică educaţională? Cu atât mai mult cu cât campania ong-urilor „progresiste” pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoală, are ca obiective declarate tot reducerea sarcinilor în rândul adolescenţilor, reducerea bolilor cu transmitere sexuală, a cancerului de col uterin etc. În mod normal, dacă militează pentru siguranţa şi sănătatea copiilor şi adolescenţilor, activiştii progresişti ar trebuit să aplaude fericiţi iniţiativa „fundamentaliştilor religioşi” şi să-şi îndrepte energiile către alte obiective.

Dar este cu adevărat vorba, în demersurile lor, despre întărirea siguranţei şi sănătăţii adolescenţilor sau despre „viceversa”? La ce foloseşte educaţia sexuală de la vârste fragede (3-4 ani), aşa cum se face deja în alte ţări şi cum se doreşte să se facă şi aici? Este copilul pregătit, într-o perioadă în care universul lui este încă masiv senzorial şi emoţional, să(-şi) înţeleagă sexualitatea de mai târziu? Are nevoie acum, în perioada basmelor şi a prieteniilor pătimaşe, eroice, curate, de reziduurile corozive şi distructive care gravitează şi ele în jurul unui act ce ar trebui să fie încununarea unei relaţii puternice dintre doi oameni, dar care a devenit cel mai de succes produs comercial al zilelor noastre (sexul se vinde ca atare, dar el şi vinde astăzi aproape orice)?  Sau este vorba despre o acţiune pe scară largă de pervertire a fiinţei umane încă din momentele ei de început, de distrugere a acesteia, de redefinire a actului sexual ca fiind sensul existenţei, drept care el trebuie făcut oricând, oricum, fără limite, la orice vârstă, cu nou născuţi sau cu bătrâni neputincioşi, cu vii şi cu morţi? Până când totul va fi făcut praf şi pulbere? Suntem noi doar o aglomerare de celule în jurul unui sex?

Deci, ce e cu adevărat rău în castitatea înţeleasă şi asumată? Sau, invers, de ce trebuie să facem cu toţii sex şi de la vârste tot mai fragede? De ce trebuie să-i invadăm, să-i agresăm, să-i deformăm şi să le furăm copilăria celor mici şi nu le cerem şi nu le impunem adulţilor, vinovaţi în cele mai multe cazuri de problemele acestora, să-şi controleze pulsiunile şi fanteziile bolnave,  să-i respecte şi să-i ocrotească? De ce, în loc să le dezvăluim pericolele, necazurile, tragediile de tot felul asociate cu relaţiile sexuale la vârste la care raţiunea este încă într-o anemică opoziţie, noi le spunem că sexul e bun şi le dăm prezervative?

Vă propun ca la aceste întrebări şi la oricare altele pe care le aveţi în legătură cu ideile şi acţiunile celor două tabere, dar şi cu ceea ce noi, fiecare, avem de făcut cu copiii noştri pentru a-i proteja şi creşte cât mai bine, să vă răspundeţi singuri. Eu vă voi pune în faţă, pe scurt, în câteva episoade viitoare, extrase din ceea ce au declarat şi declară că îşi propun, din ceea ce au făcut deja şi din ceea ce au de gând să facă, apologeţii sexului universal, activiştii combatanţi a ceea ce a fost denumit generic „Revoluţia sexuală”, descrieri ale contextului istoric fiecărui moment important, fragmente de studii medicale, psihiatrice, sociale etc., dar concluzia vă va aparţine. (Va urma.)

FAŢA NEVĂZUTĂ A HOMOSEXUALITĂŢII

LA EDITURA CHRISTIANA:

Cuvîntul Editorului

Volumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi. 

Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină. 

Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile creştine, botezaţi în numele lui Hristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătîndu-şi haina botezului, căzînd din sistemul moral al Bisericii creştine şi riscînd, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen (atac frontal şi lipsit de scrupule la adresa antropologiei creştine), abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rînd pentru că, sub presiunea dezinformării şi a manipulării mediatice, ei nu au nicio idee despre bolile şi suferinţele ce-i aşteaptă dacă vor urma calea homosexualităţii. În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rînd lor, ca şi tuturor celor care şi-au însuşit deja acest stil de viaţă, cu tot ceea ce presupune el. Iată cîteva doar dintre consecinţele comportamentului homosexual ce rezultă din studiile citate în carte: 

- în medie, homosexualii care trăiesc în cuplu întreţin relaţii sexuale cu 8 parteneri pe an, iar cei care nu trăiesc în cuplu cu aproximativ 20 de parteneri pe an; 

- dintre homosexuali, 43% întreţin relaţii sexuale cu peste 500 de bărbaţi pe parcursul vieţii, iar 28% cu peste 1.000 de parteneri; 

- între 70% şi 78% din homosexuali raportează că au contractat o boală cu transmitere sexuală (BTS); 

- probabilitatea ca un homosexual să dezvolte cancer anal este de 38,8 ori mai mare decît în cazul unui heterosexual; 

- homosexualii prezintă o probabilitate de cel puţin 160 de ori (cu 15900%) mai mare de contaminare cu HIV decît heterosexualii; 

- rata consumului de droguri şi alcool este de trei ori mai mare la bărbaţii gay, lesbiene şi bisexuali decît la heterosexuali;

  

Prof. Univ. Dr. Pavel  Chirilă

 

Mai mult pe http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2014/12/fata-nevazuta-homosexualitatii.html

Vaticanul, între genocidul creştinilor şi descoperirea familiei homosexuale

O REALITATE
Persecuţia şi genocidul creştinilor. În volumul ”Cartea neagră a condiției creștinilor în lume”, realizat recent de cercetători francezi, sub coordonarea  jurnalistului Samuel Lieven, se menţionează o cifră de 150 de milioane de creştini care sunt persecutaţi în întreaga lume. Center for the Study of Global Christianity estimează că  anual sunt ucişi peste 100.000 de creştini, adică 5 pe minut. În Asia şi în Africa, creştinii sunt arşi de vii, sunt decapitaţi, împuşcaţi, spânzuraţi, hăcuiţi ca animalele la abator, numai şi numai pentru că sunt creştini. Femeile gravide sau copiii sunt trataţi ca nişte victime-delicatese ale acestei teribile revăsări de ură. Haim Korsia, marele rabin al Franței, invocă o reacție fraternă în fața revărsării acestei teribile uri împotriva creștinilor, și face o comparație cu distrugerea iudaismului în orient:” Unde sunt comunitățiile de evrei, într-o vreme așa de vii de la Alep, de la Beirut, de la Alexandria, de la Cairo, sau de la Tripoli? Unde sunt școlile din Nehardea și din Pumbedita în Irak? Și unde este floarea iudaismului din Esfahan și din Teheran? Doar în memoria noastră! Alungați, uciși, decimați, persecutați și exilați, creștinii din orient trec ei înșiși prin ce au trecut evreii cu care au conviețuit și pe care i-au văzut plecând din acele locuri”.
Dar de ce să ne ducem aşa de departe. Aici, la noi, în mândra şi civilizata Europă a-ţi afirma creştinătatea a devenit un risc, adesea chiar un delict. Aici, sunt incendiate biserici şi mânăstiri, sunt atacaţi ierarhi sau credincioşi participanţi la slujbe obişnuite sau la procesiuni religioase, sunt interzise afişarea semnelor religioase, purtarea lor, sau reprezentările alegorice care aduc aminte de scenele Naşterii Domnului Iisus Hristos. Aici, oameni care poartă o cruce sau îşi afirmă credinţa sunt daţi afară din servicii, sau chiar sunt arestaţi. Aici, autorităţile forţează diverse Biserici, împotriva tuturor bazelor dogmatice ale creştinismului, să oficieze căsătorii ale homosexualilor, iar primarii, care refuză să oficieze căsătoria civilă, sunt aruncaţi în închisoare. Ca să nu mai vorbim de descreştinarea masivă şi de pustietatea locaşurilor de cult, de prezenţa tot mai anemica  şi cuvântul tot mai fără ecou în societate al Bisericilor din Europa și America de Nord, de devierile grave ale unor reprezentanţi ai celor din Argentina sau Brazilia.

O ALTĂ REALITATE 
În timp ce jumătate din lumea cunoscută fierbe economic sau fierbe războinic, una dintre temele majore de dezbatere politică în Vest este legalizarea căsătoriilor homosexuale ceea ce s-a şi întâmplat în 33 de state ale SUA, în Canada, Argentina, Brazilia, Uruguay, în Africa de Sud, în Noua Zeelandă şi în 12 state europene. O măsură care are, desigur, ca efecte "revigorarea" popoarelor Vestului, atât în ceea ce înseamnă fibra identitară cât şi coerenţa morală, mult mai pregătite pentru înfruntarea provocărilor care deja ne stau în faţă şi care vor deveni mult mai acute în anii care vin. E greu de imaginat cum aceste state vor putea face faţă luptătorilor kamikadze ai diverselor fundamentalisme islamiste de care este deja plină Europa.

UN PAPĂ 
E, în mod clar, ceva ciudat cu acest papă Francisc. Adrian Pătruşcă are dreptate atunci când îl percepe  ca purtând o mască de clown şi aruncă întrebarea (http://www.evz.ro/ce-se-ascunde-in-spatele-mastii-de-clovn-a-papei-francisc.html ). Întrebare la care răspunsul nu este numai "una" sau "alta", ci şi: Dar dacă nu se ascunde nimic?
Direcţiile de acţiune  ale Vaticanului condus de noul Papă Francisc par a fi, din informaţiile scăpate de la congregaţiile de dinaintea şi din timpul sinodului, recâştigarea credibilităţii Bisericii în rândul opiniei publice mondiale şi reforma curiei, adică a guvernului. Nu criza credinţei şi a Bisericii,  ci popularitatea. Este după cum se spune, însăşi motivaţia alegerii cardinalului Bergolio pentru a ocupa scaunul papal. Din acest punct de vedere alegerea pare potrivită, căci Papa Francisc a reuşit să anuleze în mare măsură ostilitatea cu care era privită Biserica Catolică în Occident - mai ales prin prisma tot mai deselor şi mai abominabilelor dezvăluiri despre pedofilia din sânul acesteia. În acest sens, jurnalistul italian Sandro Magister spune într-un interviu apărut în Evenimentul Zilei (http://www.evz.ro/reconsiderarea-homosexualitatii-risca-sa-indeparteze-biserica-catolica-de-cea-ortodoxa.html ) că  "opinia publica mondială îl percepe pe actualul papă nu ca pe un pontif care combate, ci ca pe un papă care acceptă cultura modernă. Gurul absolut al gândiri laice italiene, Scalfari, este entuziasmat de acest papă întrucât, în opinia sa, „a abolit păcatul”. Infernul si purgatoriul fiind abolite, nu mai rămâne, deci, decât paradisul, toată lumea fiind de acum acceptată și binecuvântată de papa".

UN SINOD 
În pană deci de alte chestiuni cruciale, Biserica Catolică a luat în discuţie, la recentul sinod de Vatican, la îndemnul şi ca urmare a revelaţiilor publice ale papei Francisc, posibilitatea recunoaşterii familiei homosexuale (chiar dacă, deocamdată şi metaforic, textele în discuţie sunau altfel, referindu-se la capacitățile și calitatea persoanelor homosexuale şi la darurile pe care acestea le au de oferit lumii).
Pe această linie par a se aşeza intervenţiile papei din ultima vreme privind homosexualitatea,  intervenţii care au dat impresia că Biserica Catolică este pregătită şi deschisă pentru modificări fundamentale în ceea ce le priveşte şi care au aşezat acest sinod în centrul unui interes al opiniei publice mondiale mult mai mare decât  oricare alt sinod. După cum spune acelaşi Sandro Magister: “În mediile profane există impresia că până și Biserica începe să priceapă, într-un final, că divorțul este necesar, că homosexualitatea este un lucru bun, că homosexualii trebuie respectați”. 

NIŞTE EFECTE
Efectele sunt de o gravitate extremă, încă greu de evaluat. Tot Sandro Magister spune că “chiar dacă problema privitoare la o nouă viziune a homosexualităţii în termen pozitiv nu a fost aprobată, faptul că a intrat în discuţie la nivel înalt în Biserică (urmând a fi reluată cu ocazia sinodului din 2015) va rămâne de acum încolo ca o lespede pe care nimeni nu va mai putea să o dea la o parte”. Şi, în aceeaşi notă, episcopul sud-african Wilfrid Napier, vorbind despre  pasajul referitor la homosexualitate, afirma că acesta a pus Biserica într-o poziţie fără speranță și că, de-acum încolo, „nici o rectificare nu mai este posibilă, „singurul lucru care se poate face este doar să limităm pagubele”.

Întorcându-ne la realitatea de la începutul acestui text, şi lăsând de o parte multe alte comentarii şi observaţii pe marginea acestui nefericit eveniment, ar mai fi poate de adăugat doar că o astfel de poziţionarea a Bisericii Catolice nu îi face pe creştini, în primul rând pe cei  catolici, mai simpatici în ochii duşmanilor lor şi nici nu le asigură vreun plus de şansă în a nu trebui să-şi părăsească locurile în care au trait până acum, sau în a scăpa cu viaţă. Ba, din contra. Va fi o justificare suplimentară pentru a fi exterminaţi, criminalii justificându-şi măcelul prin chiar putreziciunea Occidentului şi pericolul transmiterii acesteia către Islam. 
Şi acest lucru se va întâmpla chiar dacă în final, la sinodul ordinar din 2015, nu se va face niciun pas în direcţia arătată mai înainte. Amintiţi-vă cum Putin şi propaganda rusească folosesc deja de mult timp, în buna linie comunistă, aceste căderi ale lumii occidentale pentru a-şi justifica gesturile de război economic, propagandistic sau militar.

PS – Cam ce credeţi că ar fi făcut Sf. Ierarh Nicolae, cinstit şi de romano-catolici, dacă ar fi participat la acest sinod?