Dragi politruci, agenţi secreţi, poliţişti, procurori, şi tot restul de oficiali mafioţi ai statului român, am pentru voi o veste rea şi una bună

Resemnarea, bunătatea, îngăduinţa şi îndurarea sunt desigur virtuţi creştine majore. În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutăţii, făţărniciei, nedreptăţii strigătoare la cer, a nepăsării de durerea şi nevoia altuia, a ticăloşiei, nemrniciei, fomalismului încrâncenat şi cinic, a setei de sînge, a vrălmăşiei nepotolite, creştinul se cuvine să urmeze pilda Domnului şi Învăţătorului său şi să se umple de sfântă mânie. (N. Steinhardt)

Politruci pentru că nu sunteţi altceva decât nişte comisari şi instructori politici ai iadului şi nu meritaţi numele de reprezentanţi ai neamului omenesc.

Mafioţi, căci pentru tâlhării ați intrat în politică, cu tâlhării v-aţi ocupat şi la rândul vostru, sunteţi în slujba mafiei bancare globaliste, sluga directă a stăpânului legiunilor întunericului şi tuturor mafioților lumii acesteia.

Dragii mei, cu toţii cei pomeniţi aici, mincinoși, lacomi, lași, nerecunoscători, hoți, tâlhari, jefuitori, nemernice slugi, criminali, am pentru voi o veste rea și o veste bună.

Vestea rea: pentru că nu mor caii, când vor câini turbaţi ca voi, cu toate eforturile stăpânului vostru, a legiunilor sale și slugilor sale, făcute de 2000 de ani încoace

Hristos a Înviat!

și prin moartea și Învierea lui, putem învia și noi.

A Înviat, Învie şi va Învia în fiecare an, în fiecare duminică şi în fiecare Sfântă Liturghie din orice altă zi.

A Înviat, Învie şi va Învia pentru fiecare zi, pentru fiecare om, pentru totdeauna.

A Înviat şi a deschis drumul îndumnezeirii omului, aşezându-l cu trupul lui omenesc alături de Dumnezeu.

Şi aşa cum fariseii şi saducheii de acum 2000 de ani, răstignindu-L pe Hristos, au făcut de fapt, în ticăloşia lor, ca planul Sfintei Treimi de deschidere a drumului către mântuire pentru oameni să se împlinească, tot aşa şi voi, farisei şi saduchei handicapaţi şi zeloși ai zilelor noastre, prin acţiunile voastre samavolnice şi criminale împotriva poporului român şi cu precădere împotriva creştinilor, i-aţi ajutat de fapt pe aceştia din urmă.

Aşa că, deocamdată, şi pentru oricând în viitor, geaba stare de urgență, geaba ordonanțe militare, geaba armată pe străzi, geaba închiderea românilor în case, geaba interdicţia de a se vedea unii cu alţii, geaba decimarea bătrânilor sub mincinoasa grijă de a-i ocroti.

Hristos a Înviat!

şi prin El vor învia şi toţi cei pe care i-aţi omorât, îi omorâţi şi îi veţi omorî.

Şi, uite aşa, geaba închiderea bisericilor pentru credincioşi, geaba încercarea de a ne rupe de Dumnezeu. Proşti şi ticăloşi cum sunteţi, credeţi că decretul-pumn, ordonanţa militară, pulanul, puşca sau tabul sunt mai tari decât Dumnezeu. 

Nu sunteţi primii. Armate întregi de satrapi declasaţi au plecat spre iad cu aceleaşi convingeri, păcăliţi de asigurările stăpânului lor şi al vostru. Căruia nu-i pasă de voi. Deloc. Vă va chinui când veţi ajunge pe mâna ciracilor lui, ca şi cum i-aţi fi fost duşmani, nu slugi nemernice.

Chiar dacă veţi închide definitv toate bisericile, chiar dacă ne veţi lăsa fără locuri de muncă, fără bani, fără case, chiar dacă ne veţi vaccina ca pe vite în ţarc, chiar dacă ne veţi implanta forţat dispozitive cu care să ne ţineţi sub control şi să renunţăm la a vorbi cu Dumnezeu, tot nu veţi reuşi. Nimic nu veţi reuşi, alta, decât de a ne trezi la viaţă, de a ne întări în credinţă, de a-i aduce, pe cei ce vor rezista la tentaţiile, ameninţările şi silniciile voastre, pe cei pe care îi veţi distruge fizic pentru că vi se opun, dar nu vă vor face voia, în acest Piteşti planetar, mai aproape de sfinţenie, înmulţind ceata sfinţilor păzitori ai creştinilor din această lume.

Iar vestea bună este că 

Hristos a Înviat! 

şi prin Învierea Lui, chiar şi voi, oricât de căzuţi sunteţi, dacă vă reveniţi, dacă vă căiţi pentru faptele voastre, chiar şi în ultimele voastre clipe (atenţie, nu ştiţi când vor fi acelea, poate azi, poate la noapte, poate mâine, nu le trimiteţi undeva în eternitate, căci tot omul este muritor, de aceea ar fi bine să vă schimbaţi de îndată) vă puteţi mântui.

Ştiu, nu credeţi în Dumnezeu, nu credeţi că va fi ceva după, credeţi că tot ce contează e acum şi aici, de aceea vă purtaţi ca nişte mecanisme ale distrugerii şi morţii - că nu găsesc pentru voi comparaţie în lumea vie, decât, poate, în zona virusurilor şi bacteriilor. 

De aceea vreţi acum şi aici. Căci, conform credinţei voastre nihiliste, nimic nu va mai fi după aceea pentru voi. (Dar nici bogăţia şi nici puterea voastră.)

Dar dacă Dumnezeu există? Dacă aţi avea şansa unei vieţi veşnic îmbucurătoare? Dacă, funcţionând aşa cum o faceţi acum, veţi avea neşansa unei vieţi veşnic chinuitoare? 

Dacă creştinii ăştia nebuni, înapoiaţi, misticişti, pe care stăpânul vostru îi vrea decreştinaţi, sau morţi, pentru a lovi în Dumnezeu, ştiu ceva ce voi nu ştiţi, ceva ce nu puteţi crede, nu sunteţi lăsaţi să credeţi de patimile voastre de care profită legiunile stăpânului vostru?

Dacă aceşti creştini, asupra cărora v-aţi asmuţit ca nişte zombi ai iadului terestru, pentru ai strivi, dar şi pentru a-i împiedica să vadă dimensiunile uriaşe ale jafului şi distrugerilor voastre, au dreptate şi puteţi alege încă de acum şi de aici viitorul vostru? 

În ceea ce ne priveşte, creştineşte vorbind, ne-aţi făcut un bine: ne-aţi forţat să stăm faţă în faţă cu noi, prea mult timp pierduţi pe drumurile înşelătoare ale "bucuriilor" trecătoare şi ucigătoare ale confortului şi împlinirii poftelor aţâţate perfid şi pervers de voi. 

Dar dacă în ceea ce ne priveşte pe fiecare dintre noi, vă iertăm toate abuzurile şi silniciile şi ne rugăm pentru voi, să vă treziţi şi să găsiţi calea cea bună, atunci când este vorba de ceea ce faceţi semenilor noştri, nu vă putem ierta. Le-aţi declarat război, i-aţi atacat turbaţi, îi vom apăra. Vreţi război, veţi avea război până când legea vă va fi aplicată!

Creştinul nu-i prin definiţie un nătâng şi un prizărit, un insensibil grijuliu numai de sufletul şi tihna lui, un adept al subterfugiului: Ce-mi pasă mie?". Lui, cu precădere, îi pasă de ceilalţi.

Nu putem ierta decât răul făcut nouă personal, nu altora. ... Cu atât mai puţin când nu mai e vorba de un individ, ci de un grup de oameni, ori de o colectivitate întreagă.

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi (numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”).

Dragostea implică iertarea, blândeţea, dar nu orbirea şi nu prostia, identificându-se de cele mai multe ori cu marea răutate, slăbiciunea faţă de prostie e totuna cu a da mână liberă canaliilor.
(N. Steinhardt)

Dragii mei Iohannis şi ceilalţi politruci, agenţi secreţi, poliţişti şi procurori, şi tot restul de oficiali mafioţi ai statului român, am pentru voi o veste rea şi una bună

Resemnarea, bunătatea, îngăduinţa şi îndurarea sunt desigur virtuţi creştine majore. În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutăţii, făţărniciei, nedreptăţii strigătoare la cer, a nepăsării de durerea şi nevoia altuia, a ticăloşiei, nemrniciei, fomalismului încrâncenat şi cinic, a setei de sînge, a vrălmăşiei nepotolite, creştinul se cuvine să urmeze pilda Domnului şi Învăţătorului său şi să se umple de sfântă mânie. (N. Steinhardt)

Politruci pentru că, după comportament, nu sunteţi altceva decât nişte comisari şi instructori politici ai iadului şi nu meritaţi numele de reprezentanţi ai neamului omenesc.

Mafioţi, căci pentru tâlhării ați intrat în politică, cu tâlhării v-aţi ocupat şi la rândul vostru, sunteţi în slujba mafiei bancare globaliste, sluga directă a stăpânului legiunilor întunericului şi tuturor mafioților lumii acesteia.

Dragii mei, cu toţii cei pomeniţi aici, mincinoși, lacomi, lași, nerecunoscători, hoți, tâlhari, jefuitori, nemernice slugi, criminali, am pentru voi o veste rea și o veste bună.

Vestea rea: pentru că nu mor caii, când vor câini turbaţi ca voi, cu toate eforturile stăpânului vostru, a legiunilor sale și slugilor sale, făcute de 2000 de ani încoace

Hristos a Înviat!

și prin moartea și Învierea Lui, putem învia și noi.

A Înviat, Învie şi va Învia în fiecare an, în fiecare duminică şi în fiecare Sfântă Liturghie din orice altă zi.

A Înviat, Învie şi va Învia pentru fiecare zi, pentru fiecare om, pentru totdeauna.

A Înviat şi a deschis drumul îndumnezeirii omului, aşezându-l cu trupul lui omenesc alături de Dumnezeu.

Şi aşa cum fariseii şi saducheii de acum 2000 de ani, răstignindu-L pe Hristos, au făcut de fapt, în ticăloşia lor, ca planul Sfintei Treimi de deschidere a drumului către mântuire pentru oameni să se împlinească, tot aşa şi voi, farisei şi saduchei handicapaţi şi zeloși ai zilelor noastre, prin acţiunile voastre samavolnice şi criminale împotriva poporului român şi cu precădere împotriva creştinilor, i-aţi ajutat de fapt pe aceştia din urmă.

Aşa că, deocamdată, şi pentru oricând în viitor, geaba stare de urgență, geaba ordonanțe militare, geaba armată pe străzi, geaba închiderea românilor în case, geaba interdicţia de a se vedea unii cu alţii, geaba decimarea bătrânilor sub mincinoasa grijă de a-i ocroti.

Hristos a Înviat!

şi prin El vor învia şi toţi cei pe care i-aţi omorât, îi omorâţi şi îi veţi omorî.

Şi, uite aşa, geaba închiderea bisericilor pentru credincioşi, geaba încercarea de a ne rupe de Dumnezeu. Proşti şi ticăloşi cum sunteţi, credeţi că decretul-pumn, ordonanţa militară, pulanul, puşca sau tabul sunt mai tari decât Dumnezeu. 

Nu sunteţi primii. Armate întregi de satrapi declasaţi au plecat spre iad cu aceleaşi convingeri, păcăliţi de asigurările stăpânului lor şi al vostru. Căruia nu-i pasă de voi. Deloc. Vă va chinui când veţi ajunge pe mâna ciracilor lui, ca şi cum i-aţi fi fost duşmani, nu slugi nemernice.

Chiar dacă veţi închide definitv toate bisericile, chiar dacă ne veţi lăsa fără locuri de muncă, fără bani, fără case, chiar dacă ne veţi vaccina ca pe vite în ţarc, chiar dacă ne veţi implanta forţat dispozitive cu care să ne ţineţi sub control şi să renunţăm la a vorbi cu Dumnezeu, tot nu veţi reuşi. Nimic nu veţi reuşi, alta, decât de a ne trezi la viaţă, de a ne întări în credinţă, de a-i aduce, pe cei ce vor rezista la tentaţiile, ameninţările şi silniciile voastre, pe cei pe care îi veţi distruge fizic pentru că vi se opun, dar nu vă vor face voia, în acest Piteşti planetar, mai aproape de sfinţenie, înmulţind ceata sfinţilor păzitori ai creştinilor din această lume.

Iar vestea bună este că 

Hristos a Înviat! 

şi prin Învierea Lui, chiar şi voi, oricât de căzuţi sunteţi, dacă vă reveniţi, dacă vă căiţi pentru faptele voastre, chiar şi în ultimele voastre clipe (atenţie, nu ştiţi când vor fi acelea, poate azi, poate la noapte, poate mâine, nu le trimiteţi undeva în eternitate, căci tot omul este muritor, de aceea ar fi bine să vă schimbaţi de îndată) vă puteţi mântui.

Ştiu, nu credeţi în Dumnezeu, nu credeţi că va fi ceva după, credeţi că tot ce contează e acum şi aici, de aceea vă purtaţi ca nişte mecanisme ale distrugerii şi morţii - că nu găsesc pentru voi comparaţie în lumea vie, decât, poate, în zona virusurilor şi bacteriilor. 

De aceea vreţi acum şi aici. Căci, conform credinţei voastre nihiliste, nimic nu va mai fi după aceea pentru voi. (Dar nici bogăţia şi nici puterea voastră.)

Dar dacă Dumnezeu există? Dacă aţi avea şansa unei vieţi veşnic îmbucurătoare? Dacă, funcţionând aşa cum o faceţi acum, veţi avea neşansa unei vieţi veşnic chinuitoare? 

Dacă creştinii ăştia nebuni, înapoiaţi, misticişti, pe care stăpânul vostru îi vrea decreştinaţi, sau morţi, pentru a lovi în Dumnezeu, ştiu ceva ce voi nu ştiţi, ceva ce nu puteţi crede, nu sunteţi lăsaţi să credeţi de patimile voastre de care profită legiunile stăpânului vostru?

Dacă aceşti creştini, asupra cărora v-aţi asmuţit ca nişte zombi ai iadului terestru, pentru ai strivi, dar şi pentru a-i împiedica să vadă dimensiunile uriaşe ale jafului şi distrugerilor voastre, au dreptate şi puteţi alege încă de acum şi de aici viitorul vostru? 

În ceea ce ne priveşte, creştineşte vorbind, ne-aţi făcut un bine: ne-aţi forţat să stăm faţă în faţă cu noi, prea mult timp pierduţi pe drumurile înşelătoare ale "bucuriilor" trecătoare şi ucigătoare ale confortului şi împlinirii poftelor aţâţate perfid şi pervers de voi. 

Dar dacă în ceea ce ne priveşte pe fiecare dintre noi, vă iertăm toate abuzurile şi silniciile şi ne rugăm pentru voi, să vă treziţi şi să găsiţi calea cea bună, atunci când este vorba de ceea ce faceţi semenilor noştri, nu vă putem ierta. Le-aţi declarat război, i-aţi atacat turbaţi, pe oamenii liniştiţi, cuminţi, la locul lor, cu măsuri aberante ale unor decrete neconstituţionale, deci ne-legale, cu amenzi dezechilibrate, cu dosare penale, îi vom apăra. Vreţi război, veţi avea război până când legea vă va fi aplicată!
Creştinul nu-i prin definiţie un nătâng şi un prizărit, un insensibil grijuliu numai de sufletul şi tihna lui, un adept al subterfugiului: Ce-mi pasă mie?". Lui, cu precădere, îi pasă de ceilalţi.
Nu putem ierta decât răul făcut nouă personal, nu altora. ... Cu atât mai puţin când nu mai e vorba de un individ, ci de un grup de oameni, ori de o colectivitate întreagă.
Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi (numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”).
Dragostea implică iertarea, blândeţea, dar nu orbirea şi nu prostia, identificându-se de cele mai multe ori cu marea răutate, slăbiciunea faţă de prostie e totuna cu a da mână liberă canaliilor.
(N. Steinhardt)

Şefii lui Iohannis. Planeta întunecaţilor.

Nişte bipezi
care de-abia s-au ridicat în picioare ca să privească orizontul cu palma la fruntea îngustă,
care, descoperind lumea înconjurătoare, cred că aceasta a apărut odată cu ei şi chiar datorită lor,
care, descoperind băţul motorizat şi-au zis că acesta este esenţa civilizaţiei şi expresia ultimă a culturii,
pentru care a accepta că lumea a existat şi înainte de ei, şi chiar a atins unele culmi la care astăzi nu se mai poate visa, este echivalent cu a se nega pe ei înşişi,
care văzând Soarele, Luna, stelele atât de mici în comparaţie cu Pământul şi cu umbra lor îşi imaginează că aici şi acum este centrul şi sursa Universului, iar ei sunt dumnezeul civilizator al acestuia, aşa că nu mai este loc pentru un Dumnezeu de care mai trebuie să şi ascultăm,
pentru care religia este opiul popoarelor,
pentru care sfinţii trebuie interzişi pentru că îi sperie pe cei mici adânciţi în jocuri pe calculator, droguri, alcool, reviste porno,
pentru care neutralitatea religioasă înseamnă dictatura ateismului, libertinajului şi a consumului ca motiv al existenţei,
pentru care adevărul e subversiv, intolerant și incorect,
pentru care istoria e un muzeu cu ciudăţenii nefolositoare, drept care trebuie arsă,
pentru care ierarhia valorilor înseamnă inegalitate nedreaptă,
pentru care cultura este folositoare doar ca colecţii exprimate prin zerouri de dolari sau euro,
care nu au citit decât ceea ce au scris ei, mai ales rezumatele şi în special lozincile,
pentru care familia naturală, lăsată de Dumnezeu, e un pericol la adresa drepturilor strâmbe și libertăților înrobitoare şi trebuie înlocuită cu familia homosexuală, familia multiplă, familia zoologică, sau cea robotoidă,
pentru care dragostea este doar sex fără limitări, fără sentimente, pe bani, pe bunuri, pe favoruri, în general, pe ceva câştig,
pentru care avortul este corect politic, căci foetusul nu e o fiinţă, dar un animal este,
pentru care copiii trebuie sexualizaţi din leagăn, ca să fie distrusă în ei partea de lumină, să devină obiect al poftelor monstruoase ale şi să devină un rob al haosului moral şi existenţial,
pentru care tradiţia, morala, ordinea, datoria, loialitatea, sacrificiul, curajul sunt termeni reacţionari și subversivi,
pentru care identitatea înseamnă a alege între a fi unu sau zero,
pentru care femeia este un bun comercial şi un mijloc de a vinde,
pentru care Lumea, fără trecut, fără creştinism, fără toate cele care în enumerarea de mai sus sunt „periculoase, inexistente, incorecte etc”, e o mare stână de turme clonate şi amestecate astfel încât să nu existe nicio diferenţă între oricare doi indivizi,
pentru care Pământul este planeta creaturilor întunericului,
sunt cei care l-au pus şi care îl impun din nou, în aceste zile, pe Iohannis, mîine pe un Barna sau un Cioloş, sau pe unul şi mai îndrăcit decât ei, pentru impunerea celor de mai sus întru distrugerea totală a poporului român creştin în veacul vecilor.
Să nu-i lăsăm. Să le refuzăm ofertele mincinoase. Să nu ne temem de ameninţările ticăloase. Să apărăm şi să înmulţim lumina din noi, pentru ca Dumnezeu privind asupră-ne să zică: "Mai sunt acolo nişte oameni drepţi, să-i ajutăm să învingă!".
 
 

Jidadul globalist aplică “sharia”: “Biciuirea” publică a infidelului Iohannis . Care îşi va încheia noul mandat prin demitere!

În ultimile 3 zile Iohannis a fost mustrat cu asprime în media și nu de oriunde, nu dinspre cei care îl critică în mod constant, ci dinspre cei care l-au susţinut.  Dincolo de mirare, şi după o primă reacţie fondată numai pe baza articolului din Der Spiegel, am înţeles repede că aceasta nu se datora numai faptului că guvernatorul Iohannis a fugit din braţele merkeliene ale Germaniei în cele trumpiene ale SUA, ci emană dintr-un fundament ideologic adânc, şi este rezultatul acrobaţiilor insalubre pe care le executase în ultimii ani în plan intern, şi, cu precădere, în ultimul an în plan extern numitul individ.

În analiza din septembrie în care prevedeam situaţia de acum, am analizat cele două acumulări politice negative ale lui Iohannis: schimbarea dramatică de la închinarea faţă de “monarhia” germano-UE, la declararea vasalităţii necondiţionate faţă de cancelaria imperială americană, pe plan extern şi întinderea sulfuroasă în încercarea de a acoperi tot spectrul, aparent anti-psd, dar de fapt anti-românesc, – pnl, usr, plus, resist de orice tip, onguri soroşiste, corporaţii, pe plan intern.  O frază oarecum sinteză din aceea analiză era: Dorindu-se cavalerul apocaliptic al liberalilor, useriştilor, cioloşiştilor şi în general al tuturor „rezistenţilor” produşi, conduşi şi finanţaţi, ca şi Usr-ul şi Plusul, de ongeurile globaliste şi/sau servicii, Johannis uită că postura de dulău axiomatic al lui Trump poate trezi curenţi subterani potrivnici ambiţiilor sale.

Datele concrete ale acestei dezvoltări recente sunt următoarele: critici prin cotidianul Der Spiegel şi radioul de stat cu emisie internaţională Deutsche Welle, reluate de Europa Liberă România, iar la intern dinspre G4Media, Ziare.com, HotNews-Contributors, Adevărul. Motivele şi consecinţele pot fi discutate pe mai multe planuri: cel al relaţiilor cu Germania/intra-UE şi cel ideologic al globalismului.

Presa germană, trompetă a guvernului german; şi nu numai

Este indubitabil că poziţiile exprimate de cele două organe de presă germane, unul de stat, celălalt lucrând în bună cooperare cu guvernul german, reprezintă de fapt nemulţumirea şi avertismentul guvernului german direct. Dar cum Germania este şi liderul UE, le putem citi şi ca o exprimare a nemulţumirii birocraţiei UE, armata cea mai fidelă şi active a proiectului globalist în Europa.

Europa Liberă şi dimensiunea “progresistă” a globalismului

După cum ştim deja, articolul din Spiegel a fost comentat pe larg, cu pasaje generoase, pe saitul Europei Libere România. Dar Europa Liberă este un post de radio internaţional finanţat de guvernul SUA şi aflat sub oblăduirea CIA şi a Departamentului de Stat. Nu reprezintă Europa, sau state din continent, ci, în principiu, SUA. De fapt poziţia celor două entităţi amintite mai sus care în acest moment este disjunctă de cea a Casei Albe.

Poziţia acestui post coincide deci cu cea a globalismului la zi: anti-creştină, anti-identitară, anti-naţională. Opusă, pe aceste repere, poziţiei lui Trump. Ajungem astfel la dimensiunea ideologică şi la forţele globale în (aparentă sau reală) înfruntare: mafia financiar-bancară globalistă opusă lui Trump, care vrea finalizarea rapidă a transformării lumii şi o altă parte a ei care pare (sau foloseşte acest tertip pentru a-i prinde în plasă şi a-i manipula şi pe răzvrătiţi) a alege o cale a păstrării unora dintre valorile anterioare, şi care l-a propulsat pe Trump la conducerea Americii.

Îngenuncherea la picioarele ui Trump, în mod clar pe dimensiunea jefuirii resurselor şi bugetului României, nu poate fi acceptată, chiar dacă Iohannis nu s-a dezis de desconsiderarea familiei, promovarea lgbt-ismului, sau a migraţiei. Dacă mâine se ajunge la mai mult? Dacă se încurajează rezistenţa popurului la spălarea pe creier şi la atomizarea lui? Trădarea şi pericolele ei nu pot fi trecute cu vederea.

Europa Occidentală este în linia întâi a “progresismului” globalist

Iată deci că semnalul dinspre presa germane şi preluarea lui de postul CIA reprezintă mai mult decât frustarea nemţilor. Generic vorbind, tot “deep state”-ul mondial, aflat la ordinul mafiei financiar-bancare globaliste, poate fi regăsit în spatele acestui avertisment dur primit de Iohannis. Şi aici nu putem să uităm mâna, uneori nevăzută, a lui Soros, maestrul organizator şi finanţator al deep state-ului de pretutindeni, mult iubit de elitele “progresiste” europene. Mână pe care o vom regăsi şi în plan intern.

La intern: “democraţie progresistă”, servicii, umbra lui Coldea

Presa care l-a susţinut (şi îl susţine) , dar care a a declanşat acum atacul la Iohannis a fost/este doar conjunctural alături de el. Pentru că deocamdată a fost şi este calul câştigător care să asigure continuarea transformării “progresiste” a României pe drumul spre noul comunism. De fapt, preferatele  sunt construcţiile tip USR şi PLUS, adică  cele încadrate organic în acest curent de transformare a lumii.

Media respectivă, direct, sau prin oamenii lor sunt afiliate/susţinute de organizaţiile lui Soros. Indivizii implicaţi în ele au beneficiat de fonduri, programe de formare, deplasări în afara României. Ele promovează agresiv aşa-zisul progresism cu toate noile dezvoltări ideologice, inclusiv trans-umanismul, atacă credinţa, familia, identitatea. Susţinerea lui Iohannis le-a convenit şi sunt forţaţi să le mai convină, dat fiind că USR-ul se poate dovedi un cal mort din cauza lui Barna (criticat la rândul lui pentru dezamăgirea produsă) şi nu numai. Dar este deja o susţinere condiţionată public. Şi nu de cele i se reproşează în respectivele articole, ci de agenda ascunsă, care i-a fost anunţată şi îi este reamintită cu acest prilej.

Serviciile speciale române, lopeţile şi târncoapele groparilor lumii libere, sunt şi ele prezente în tot acest tablou dinamic, ca un segment dintre slugile interne ale mafiei anticreştine. Şi aş aminti, în primul rând, afilierea certă în unele cazur, sau bănuită în altele, a cel puţin unora dintre “progresiştii” de serviciu din “organele” de presă amintite.

O dimensiune interesantă a prezenţei serviciilor în acţiunea de pedepsire a lui Iohannis ar fi eternul şi binevoitorul domn Coldea, despre care cineva scria că după căderea lui Barna a ieşit cu adevărat la pensie; adică va fi pedepsit să joace şah în Cişmigiu. Părerea mea este că ceea ce vedem acum la intern este şi urmarea comenzii acestuia către “pupilii” lui din presă, nu numai ca urmare a directivelor primite direct de afară. Sau, altfel: directivele de afară au venit chiar/şi prin domnul Coldea, şi muştruluiala lui Iohannis este şi o plată pentru atacarea “frankesteinului” Barna, creaţia numitului domn şi a puterii întunecate pe care o reprezintă.

Câteva concluzii şi un prognostic: Iohannis nu-şi va duce la final noul mandat

Adunate astfel, indiciile, dovezile, deducţiile conturează adevăratul motiv al aceste campanii de presă împotriva lui Iohannis: pedepsirea lui printr-un avertisment public, cu plusl de câştig că arată pisica şi altor posibili zburdalnici. Nicidecum însă o încercare de a-l înfunda pe acesta, o întoarcere a armelor şi armatelor  securiste împotriva lui, după cum presupun unii, şi o posibilă victorie a Vioricăi Dîncilă. După cum am mai spus, momentul ales pentru “biciuirea” publică a trădătorului nu e întâmplător ales:  destul de târziu pentru o înfrângere, suficient totuşi pentru a provoca o dezbatere cu ceva efecte reale. Iar faptul că Iohannis refuză o dezbatere publică este mult prea puţin pentru a reduce apetitul de a-l vota al fanatizaţilor anti-psd.

Este în acelaşi timp o dovadă a caracterului tranzitoriu al susţinerii lui Iohannis şi a PNL-ului, până la un personaj şi un partid cu totul dedicaţi înfăptuirii sclavagismului mondial de tip nou în România, sau în ceea ca va mai rămâne din ea.

Pe această linie, a construirii în laborator a unor servitori politici mai performanţi şi mai devotaţi, putem chiar presupune că Iohannis nu-şi va duce mandatul la capăt în cazul în care nu se va dezice de Trump. Mai ales dacă Trump reuşeşte să vină din nou la Casa Albă anul viitor. Şi că trădătorii nu mai inspiră încredere, ei putând doar să fie folosiţi până la înlocuire.

Călătorie prin Postul Paştilor. De ce nu suntem (încă) arabi, chinezi sau piei roşii.

Pentru că suntem, încă, vrem nu vrem, români, adică, împreună cu alte lucruri care ne definesc, creştini, sau (pentru atei) urmaşi ai unei civilizaţii creştine. În spisodul 4 al serialului despre islamizarea Europei (pe care îl voi publica în curând) vă voi propune să căutăm împreună cauzele acestei situaţii, care poate fi denumită, fără exagerare, apocaliptică pentru civilizaţia occidentală. Din desluşirile de până acum, una dintre ele, pe care o amintesc majoritatea analiştilor şi comentatorilor, este cea a pierderii identităţii.

Spre deosebire de populaţile musulmane care s-au sălăşluit în Europa occidentală, europenii se dezic tot mai mult de la tradiţia lor şi de cultura lor europeană pentru a prelua alte modele culturale orientale. Dincolo de principiile juridice, europenii încep să fie tot mai puţini europeni, renegându-şi originile creştine, adică renegându-şi trecutul care i-a conferit, de fapt, identitatea pe care o are… Prin urmare, avem doi pioni pe tabla Europei: europenii care îşi reneagă rădăcinile, lucru ce conduce la o inevitabilă cofuzie ientitară şi comunitatea musulmană care îşi menţine şi impune (uneori chiar violent) propria identitate. Psihologia ne învaţă că cel care are o identitate puternică şi-o va impune asupra celui care are o identitate confuză. Un coleg iranian (care este creştin caldeu) mi-a spus odată: “musulmanii vor cuceri Europa cu armele Europei”, lucru cu care sunt perfect de acord. (Dan Pătraşcu)

Credinţa (religia) în care se naşte şi se mişcă omul (chiar necredincios, pentru că, indiferent de el, tot ceea ce îl înconjoară vorbeşte despre trecutul din care se naşte prezentul, matrice, la rândul lui, pentru viitor), este parte componentă a identităţii sale, ca fundament al tradiţiilor şi al culturii societăţii căreia acesta îi aparţine. Mulţi vorbim despre Dumnezeu, despre Credinţă, despre religie şi despre Biserică ca nişte “doctori în toate” ce ne aflăm, dar puţini cunoaştem cu adevărat subiectele în cauză; de aici idei sucite, idei greşite fanatisme pro şi contra, de aici înfierare şi respingere din partea ateiştilor (care nu-şi dau seama că însuşi ateismul a devenit pentru ei o religie în numele căreia contestă, intoleranţi, de exemplu, ortodoxia).

Suntem acum, cu toţii, foarte aproape de începutul Postului Paştilor – unii chiar aderând la acesta, alţii indiferenţi, alţii ridiculizând atât postul cât şi Paştile, cea mai mare sărbătoarea a creştinătăţii. Ce nu ştiu cei care nu sunt interesaţi, sau îi sunt ostili, este că, cu voia sau fără voia lor, aceasta chiar are loc, tot aşa cum, fără a fi fost nevoie de aprobarea lor, a apărut universul. 

De aceea, dată fiind  puţina noastră cunoaştere actuală a acestui domeniu, vă propun ca, până la Înviere, să profităm de aceste drum şi să încercăm o sumară tâlcuire a Postului Paştilor călăuziţi fiind de Alexander Schmemann, prin intermediul cărţii sale “Postul cel Mare”, de omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, dar şi de textele altor teologi sau sfinţi părinţi. (Cei care nu sunteţi prea acomodaţi cu subiectele religioase nu vă speriaţi: în ceea ce urmează nu veţi întâlni un limbaj teologic elevat, adică cuvinte care nu există în limbajul comun şi care să nu vă spună nimic. Nu vă cer decât puţină disponibilitate, puţină răbdare şi puţin interes pentru a mai afla câte ceva despre cine suntem.)

Postul: călătoria către Paşti

Postul Paştilor “este o adevărată şcoală a pocăinţei la care fiecare creştin trebuie să meargă an de an pentru a-şi adânci credinţa, a-şi reconsidera şi, dacă este posibil, a-şi schimba viaţa. Este un minunat pelerinaj către izvoarele credinţei ortodoxe – o redescoperire a felului ortodox de a fi” – spune Schmemann. Cum orice călătorie duce undeva, iar în jurul Paştilor gravitează întreaga viaţă a Bisericii, anul liturgic devine un pelerinaj către Paşti, iar Postul, finalul acestei călătorii. Odată ajunşi, bucuria marii sărbători ne va face să cântăm în timpul Liturghiei pascale: Astăzi toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ şi aceasta pentru că am primit noua viaţă dăruită, tuturor celor care cred, de către Hristos. De Paşti prăznuim Învierea lui Hristos ca pe ceva care s-a petrecut, se petrece şi se va petrece cu noi căci prin propria sa moarte Hristos “a schimbat natura intimă a morţii, a transformat-o într-o punte – o ‘trecere’, un ‘Paşti’ – către Împărăţia lui Dumnezeu” schimbând tragedia tragediilor într-o biruinţă capitală”. De Paşti, fiecare dintre noi primeşte o nouă asigurare că viaţa lui nu se termină aici şi nici nu rămâne prinsă într-un întuneric al îngheţului dezolării, sau al focului eternelor păreri de rău.

Pregătirea pentru Postul Paştilor

Ştiindu-ne superficialitatea şi prinderea noastră în mrejele vieţii pământeşti, şi deci greutatea trecerii de la cele lumeşti la cele duhovniceşti, Biserica a orânduit o perioadă de pregătire în care să începem să ne trezim şi să ne apropiem de sensul şi încercările Postului şi care include cele cinci duminici care preced Postul.

Dorinţa

Prima dintre duminici (cea care, anul acesta, a fost în 25 ianuarie) este cea a lui Zaheu (Luca XIX, 1-10), un om mic de statură care dorea să îl vadă pe Hristos şi pentru că dorinţa îi era foarte mare se urcă într-un copac. Drept răsplată, Iisus nu numai că îl remarcă dar, în aceeaşi zi, merge în casa lui. “Omul urmează dorinţei sale. Se poate spune chiar că omul este dorinţă, iar acest adevăr psihologic fundamental despre firea omenească este mărturisit de Evanghelie: Unde este comoara ta, spune Hristos, acolo este şi inima ta. O dorinţă puternică înfrânge limitările fireşti ale omului şi, când cu pasiune omul doreşte ceva, realizează lucruri pe care firesc nu le poate săvârşi. … Singura problemă este totuşi dacă noi ne dorim lucrurile bune, dacă puterea dorinţei din noi este orientată către scopuri bune ..” Zaheu a dorit lucrul cel bun, “El a forţat atenţia lui Hristos, L-a adus pe Hristos în casa lui. Aceasta este deci prima  vestire, prima invitaţie: să conştientizăm ceea ce avem cel mai profund şi adevărat în noi, să conştientizăm setea şi foamea pentru Absolutul care este în noi, fie că îl ştim sau nu”.

Smerenia

A doua duminică (cea din 1 februarie) ne vorbeşte despre următoarea dimensiune importantă a pocăinţei: căutarea smereniei. Pericopa evanghelică a Vameşului şi Fariseului (Luca XVIII, 10-14) ne pune în faţă doi oameni despre a căror viaţă nu ne spune nimic, pe care nu îi diferenţiază în ceea ce priveşte păcatele sau bunele: fariseul, un om care se crede exemplar pentru că respecta normele religioase ale momentului şi vameşul, despre care nu ni se spune că nu le-ar respecta, dar care, socotindu-se el însuşi păcătos, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

Fariseul deturnează sensul religiei către o serie de gesturi exterioare, încercând să cumpere bunăvoinţa cerească: zeciuiala pe care o dă la Templu este culmea cucerniciei sale; mândria e materia care lucrează în interiorul său. Vameşul, probabil nu diferit de el, nu aminteşte faptele sale bune; el se roagă. “Smerenia – spune Sfântul Ioan Gură de Aur în omilia la această duminică – nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie cînd cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine”.

Vameşul este smerit. Iar smerenia, afirmă Schmemann, nu este un semn al ignoranţei, incompetenţei, slăbiciunii aşa cum suntem îndemnaţi a crede astăzi, când “ni se insuflă permanent sensul mândriei, al măririi de sine, al îndreptăţirii de sine”. Smerenia este putere; puterea de a-ţi vedea imperfecţiunea. Măsura smereniei este chiar Dumnezeu, care “este smerit pentru că este perfect; smerenia Lui este slava Sa şi sursa adevăratei frumuseţi, perfecţiuni şi bunătăţi”. Si poţi deveni smerit urmând modelul lui Hristos “măsurând totul prin El, raportând totul la El”. Rugăciunea de smerenie este începutul adevăratei pocăinţe care este “o reîntoarcere la adevărata rânduială a lucrurilor”, iar smerenia deplină este “rodul şi sfârşitul pocăinţei”.

Întoarcerea

A treia duminica (cea din 8 februarie) conţine parabola Fiului Risipitor (Luca XV, 11-32). Pocăinţa a fost şi este adesea asimilată unei relatări “juridice” a păcatelor, relatare în care “ceva esenţial este omis, ceva fără de care nici spovedania şi nici dezlegarea de păcate nu au nici o semnificaţie sau putere reală. Acest ceva este chiar sentimentul de înstrăinare de Dumnezeu …”. “Dar Biserica este aici ca să-mi amintească de ceea ce am părăsit şi am pierdut. Şi aşa cum ea îmi reaminteşte, îmi amintesc şi eu …”. “Şi atunci când îmi amintesc, găsesc în mine dorinţa şi puterea de a mă reîntoarce: … mă voi întoarce la Tatăl Meu plângând cu lacrimi: primeşte-mă ca pe unul din slujitorii Tăi. Aceasta este tâlcuirea parabolei fiului care se întoarce acasă, fiu care a fost pierdut şi s-a aflat, mort şi a înviat pentru că Dumnezeu pe păcătoşii, care se întorc la el, “nu numai că nu-i pedepseşte, ci El însuşi umblă după dânşii şi-i caută, şi aflându-i se bucură de ei mai mult decât de cei drepţi” (Ioan Gură de Aur).

Dar mai este un tâlc în această parabolă pe care ni-l dezvăluie tot Ioan: “Când noi ştim că suntem păcătoşi, nu trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim uşuratici la minte şi leneşi, căci amândouă acestea ne-ar duce la pieire. Adică deznădejdea ne împiedică de a ne scula din căderea în păcate, iară uşurătatea minţii face, ca şi cei ce stau, să se poticnească şi să cadă”.

La Utrenia din această duminică se cântă tristul, nostalgicul şi atât de frumosul Psalm 136, Psalmul înstrăinării, cântat de evrei în captivitatea babilonică şi devenit cântecul omului care realizează îndepărtarea de Dumnezeu, iar cântându-l, devine om din nou.

La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus aminte de Sion …

De te voi uita Ierusalime uitată să fie dreapta mea!

Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele …

Va urma.