Bolşevicii, procurorii, securiştii şi miliţienii de ieri şi de azi

 
Nu ştiu câţi dintre cei care citiţi aceste rânduri şi sunteţi prezenţi regulat în dezbaterile noastre aţi trăit înainte de 1989 şi mai ales înspre anii '50-'60. Probabil puţini. Nici eu nu am prins vremurile de teroare şi genocid împotriva propriului popor de la începuturile "minunatei" societăţi comuniste. Am început să deschid ochii în înţelegerea realităţii şi discernerea adevărlui de impostura grotească şi criminală doar după anii de început ai deceniului 7. Dar am trăit acea tensiune permanentă, acea limitare permanentă, acel spectacol permanent al unei pretinse realităţi, o minciună, o mascaradă, un  cacofonic simulacru de adevăr.

Am citit totuşi, suficient, am înţeles totuşi suficient din mărturiile unora sau altora, din documente, din relatări, pentru a avea o imagine mai apropiată de adevăr a lumii din perioada 1944-1964, mai ales a perioadei de început.


Avem, de asemenea, imaginea lumii de astăzi şi a României de astăzi. Şi această imagine multi-D a perioadei de acum, se dovedeşte plină de detalii mult îngrijorătoare, căci teribil de asemănătoare cu detalii ale tabloului de acum 67-75 de ani. Este vorba despre calitatea umană a celor care din politică, servicii, poliţie, procuratură, făuresc (mai corect, siluesc din nou) traseul societăţii româneşti şi decid asupra destinelor individuale.
Cu oleacă de spoială în plus, dată de diplome luate fără prea mare chin la şcoală, târziu şi neclar la facultate, de unde licenţe şi doctorate plagiate, uşor şi la grămadă în aşa-zise formule de educaţie post-universitară de securitate, de parteneriat strategic, de integrare de diverse soiuri, politicienii, procurorii şi lucrătorii din servicii şi poliţie de azi, priviţi cu mai mare  şi mai scrupuloasă atenţie, sunt de fapt, în cea mai mare parte, de aceeaşi factură intelectuală şi morală cu cei din anii de început ai comunismului.

Aceeaşi obedienţă faţă de şefi din afara României, aceeaşi precaritate intelectuală, educaţională, şi funcţională, aceeaşi aroganţă mitocănească, aceeaşi lipsă de bun simţ, de respect, de empatie, aceeaşi disponibilitate către jaful, fără remuşcări, a celorlalţi, aceeaşi brutalitate şi agresivitate, aceeaşi ţopârlănie, aceeaşi desconsiderare a omului, a vieţii, în afara sferei lor pesonale, în interiorul căreia fiecare dintre ei este soarele în jurul căruia se învârte universul. Şi, de aici, aceeaşi lipsă de măsură şi aceleaşi măsuri teroriste, dezumanizante, distructive, inumane şi anti-umane.

Evident că indivizi asemănători, puşi la butoanele unui stat vor  construi, ajutaţi fiind de mafia globalistă, mai precisa la ordinele mafiei globaliste, acelaşi timp de societate umană. Un lagăr, o colonie penitenciară de dimensiuni statale, un iad populat de fiinţe dezumanizate.

Evident că noi, ca buni creştini, trebuie să ne rugăm pentru ei: să ne rugăm ca Dumnezeu să-i ajute să se trezească, să înţeleagă, să se schimbe, să devină prieteni ai omului, nu duşmanii lui.

Dar la fel de evident este că, atunci când existenţa şi activitatea lor dăunează aproapelui meu, celorlalţi, urmaşilor noştri, trebuie să ne opunem, să contracarăm propaganda lor pernicioasă, să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă adevărul, să încercăm să le blocăm acţiunile de demolare a României. 

Nazo-comuniştii de la USR. Dacă între ei se ucid politic cu atâte ferocitate, cam cum credeţi că ar proceda, la putere fiind, cu noi plebea?

Redau mai jos textul unei scrisori deschise adresată de unii membri USR altor membri USR, cei din urmă mai liberi, mai egali şi mai fraterni decât ceilalţi. Nu fac acest lucru din plăcerea de a profita de şi a duce mai departe scandalul acestei grupări compusă din mercenari simbriaşi, fanatici şi ceva idioţi utili, ci din dorinţa, misiunea chiar, de a vă arăta adevărata faţă a ceea ce ne propune astăzi mafia globalistă anticreştină prin intermediul construcţiilor civice şi politice înfiinţate de ea şi promovate de instituţiile ei internaţionale: ONU, UE, NATO etc, şi de cele naţionale: guverne, servicii, armată, elite culturale, societate civilă. 
Vă propun să citiţi acestă scrisoare pentru a înţelege cum unii oameni au trimis în lagăre şi au ucis milioane de oameni, cum au chinuit şi ucis în puşcării sute de mii de oameni, cum o pot face din nou oricând. După ce veţi fi şocaţi de duritatea limbajului şi poziţionării în interiorul acestei enclave mafiote între cei care până mai ieri spumegau împreună împotriva valorilor şi manifestărilor conservatoare, deschideau sticle de şampanie şi se felicitau reciproc, şi ne acuzau pe noi ca suntem fundamentalişti şi talibani, chiar comunişti, veţi înţelege de ce ar fi în stare, aceasă liotă de elemente declasate de la statutul uman, în cazul în care ar ajunge la putere. Cum ar aplica ei, de îndată şi la modul cel mai violent, indicaţiile de distrugere a omului, a poporului, a ţării, primite de la mafia anticreştină din afara României.
Vă rog să citiţi această scrisoare şi să o daţi şi altora să citească pentru  că argumente mai bune, mai clare, mai dure decât cele pe care le aduce ea noi nu vom putea găsi şi nici credibilitate mai mare nu am putea avea în faţa semenilor noştri târâţi în confuzie şi dezorientare, fiind consideraţi duşmanii lor, deci interesaţi, necredibili. În această scrisoare vorbesc, se se demască ca identitate politică, îşi demască gândirea şi modul de acţiune, chiar ei, usriştii,  şi ea se adaugă unei alte scrisori anterioare semnate de peste 120 de membri care protestau împotriva abuzurilor conducerii. Dacă ei între ei se ucid politic cu atâte ferocitate, cam cum credeţi că ar proceda în real, la nivel uman, social, cu noi ceilalţi?

 Sursa pentru cele de mai jos : ştiripe surse.ro

Scandalul generat de excluderea din partid a Olimpiei Ardelean, persoana care a criticat semnăturile false din campania "Fără penali", continuă în interiorul USR. Un grup de 20 de membri ai organizaţiei Bucureşti semnează o scrisoare publicată pe grupul intern "Poiana lui Iocan", adresată preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, prin care îi solicită acestuia să îşi ceară scuze pentru că i-a numit pe protestatarii din partid "cămăşi brune" şi să ia atitudine împotriva agresivităţii discursului intern.

"Către Claudiu Năsui,

Săptămâna trecută ai câștigat președinția USR București promițând în campanie că vei lucra pentru unitatea partidului și a filialei București. Pentru vindecarea urii și reconstruirea încrederii. Ai spus că atacurile la persoană trebuie să înceteze. De atunci și până acum însă, scandalul excluderii Olimpiei Ardelean a polarizat partidul nostru mai mult ca niciodată.
Noi, cei care am luptat în extern și cerem și în intern stoparea abuzurilor, a abuzului de putere, am fost denigrați în fel și chip de către susținătorii Echipei Barna din care faci și tu parte. Trecând dincolo de clasicele "scandalagii", "oengiști" și "sabotori", stilul devine tot mai agresiv. S-a spus despre noi că suntem un cancer care trebuie stârpit. O boală. Că trebuie să fim eliminați, că suntem balast de care trebuie scăpat, că trebuie făcută o "igienizare în partid" ca și cum am fi insecte, în loc de oameni. Ba chiar, din spusele unui coleg de la Sector 1, Robert Sîrbu, înțeleg că un ales din Biroul Municipal ar fi spus despre noi că suntem "buni numai să tragi apa după ei la wc", spunând indirect că suntem excremente, în caz că nu ar fi destul de clar. Lista de obscenități și injurii este lungă.
Tu fiind unul din cei mai populari lideri din rândul lor, cuvântul tău cântărește mult în ochii lor. De aceea, când tu ne-ai numit pe noi, protestatarii pașnici împotriva unui abuz ce se intampla sub ochii nostri, drept "cămăși brune", nu ai făcut decât să încurajezi acest comportament agresiv. Mai mult decât atât, ai spus-o din nou și public într-o emisiune televizată la B1. Faptul că ai lămurit că ne-ai catalogat drept naziștii lui Hitler, "cămăși brune", în loc de fasciștii lui Mussolini, "cămăși negre", nu schimbă situația cu nimic și nici nu înțelegem cum ai putea crede că ai făcut un mare bine cu această lămurire.
Această abordare nu este una nouă, căci se înscrie în atitudinea altor colegi de a ne numi comuniști și extremiști, indicând că nu am avea niciun drept de a aduce vreo critică legitimă conducerii. În timp ce catalogarea noastră drept naziști ne duce cu gândul la vremurile de tristă amintire, de acum exact 30 de ani, când tinerii protestatari din Piața Universității erau numiți legionari și drogați de către puterea de atunci. Remarcă ce justifica în mințile multora pe atunci violențele ce aveau să se abată peste ei. În timp ce dezumanizarea și demonizarea noastră de către alți colegi, duce cu gândul la vremuri în care membrii unei minorități confesionale erau tratați ca fiind ceva mai puțin decât oameni. Sunt situatii diferite, adevarat, dar tehnicile si ura din cazul nostru sunt înspăimântătoare.
Așadar, îți cerem să iei cuvântul împotriva acestui comportament, întrucât teama noastră e că altfel vei împinge lucrurile într-o spirală a agresiunii. Îți cerem să condamni acest tip de comportament și să prezinți scuze publice pentru că ți-ai numit colegii naziști în timpul unei emisiuni televizate și în ședința de Birou Național. Credem că acesta e modul prin care poți menține deschis un canal de dialog și unitatea organizației pe care o conduci.
Sperăm să cădem de acord că ne dorim un partid ce pune libertatea individuală, pluralismul și dialogul între părți la loc de frunte și nu o organizație ce tolerează ura și demonizarea celor cu alte opinii politice.
Semnatari:
Andrei Gudu, membru Biroul Municipal București
Andreea Talmazan, membru Comisia Locală de Arbitraj Sector 3
Ciprian Mandici, membru Biroul Municipal București
Alexandru Sava, membru Sector 3
Mihaela Ivan, membru Sector 3
Cristina Niculescu, consilier local USR Sector 5
Andrei Ivan, membru Sector 3
Ionut Adrian Badea, membru Sector 3
Adrian Sandu, membru Sector 3
Patricia Constantinescu, membru Sector 3
Cristian Constantinescu, membru sector 3
Simona Teodoropol, membru Sector 3
Oana Poenaru, membru fondator USB
Cosmin Marin, membru Sector 3
Bica Nicolae Doru, sector 2
Lucia Szitar, membru filiala Deva
Adrian Moldovan, membru exclus, fost presedinte Deva
Dragoş Geamănă, membru Birou Local Sector 5
Alexandru Surcel, membru sector 5
Manuela Muresan, membu sector 1
*nu am apucat să vorbesc cu toți care vă aflați pe hol în acel moment, însă vă voi adăuga pe lista semnatarilor din momentul în care îmi veți cere acest lucru"

Românii nu sunt laşi! Nici leneşi!

Una dintre cele două teze care sunt invocate pentru a argumenta faptul “că avem conducătorii pe care îi merităm” este aceea a laşităţii, lenei, neimplicării, toate caracteristice românului.

Cum nu o împărtăşesc, voi căuta să aduc, în cele ce urmează,  acestei opinii induse dinspre centrele care ne vor aşa, unele corecţii, cred eu, absolut necesare oricărei perspective asupra luptei anti-sistem. Şi prima este chiar
sistemul
care funcţionează ca un organism extrem de vital şi de agresiv împotriva persoanei, ale cărei drepturi, ce decurg din morală şi sunt proclamate în chiar fundamentele juridice ale sistemului, îi sunt acesteia negate şi deci refuzate, rămânând astfel simple declaraţii exterioare funcţionării acestuia.
Infractorii din politică, infractorii din administraţie şi mafia afacerilor şi a străzii s-au integrat, supunându-şi sistemul. S-a făcut astfel trecerea de la mafioţii dispersaţi ca grupuri separate ale mafiei anilor ’90, care a parazitat şi hăcuit proprietatea comună, la cea de sistem de astăzi. Grupurile profesionale din structura statului funcţionează ca nişte caste închise care văd în cetăţean şi drepturile lui un duşman şi o sumă de ameninţări; tagma politicienilor, a magistraţilor, a poliţiştilor, a funcţionarilor publici sunt cele mai puternice, mai agresive şi mai bine închegate în interior dar şi între ele. Integrate cu toatele în crima organizată stăpânesc totul şi resping orice le-ar putea afecta status quo -ul. Regulile lor sunt: nedreptatea, minciuna, domnia bunului plac, a interesului personal şi de castă.
Prinşi în gheara mafiei globaliste
Dar mai importantă decât defectele românilor a fost pilotarea, conducerea din afara ţării a acestor procese. O pilotare mult timp nebănuită, ba acceptată ca fiind spre binele României, pe care astăzi o descoperim deosebit de agresivă, totalitară, făţişă, în impunerea statutului de colonie. Românilor le-a mai rămas doar dreptul de a lua act de hotărârile şi jocurilor stăpânilor internaţionali şi de a le pune în practică. Mult mai intruzivă şi intolerantă decât dominaţia sovietică - după mijlocul anilor '50 statele socialiste îşi vedeau destul de liniştite de ale lor, iar partidele comuniste locale îşi alegeau liderii şi politicile după capul celor de acasă (cum altfel ar fi fost posibil un Ceauşescu) - mafia financiar-bancară globalistă ia în stăpânire pământul ţării, economia şi destinele românilor, pe care îi tratează ca pe nişte sclavi.
Ce poate deci face omul obişnuit pentru a corecta sistemul - şi las deoparte această stăpânire externă care face imposibilă orice altă modificare în afara celei dorite de ea? Să trimită sesizări la instituţii; să reclame ierarhic personajele şi instituţiile implicate; să propună soluţii; să ceară informaţii acestora; să deschidă acţiuni în justiţie; să se asocieze, pentru ca lupta sa să fie mai eficientă; să aducă situaţia respectivă în presă; să sesizeze organisme internaţionale.
Dar, de exemplu, lupta în justiţie cu personaje care ţin de lumea interlopă, de sistem, sau pur şi simplu cu oameni cu bani şi/sau relaţii, este aproape fără nicio speranţă: de la poliţiştii care pregătesc dosarul, trecând prin procurori şi judecători până la Curtea Supremă, omul obişnuit, fără poziţie, bani sau relaţii, nu prea are nicio şansă. Şi chiar şi aşa: cel care e mai tare ia totul. În plus riscă represalii. Nu o dată s-a ajuns chiar la situaţia în care reclamantul – cu toată dreptatea din lume – să fie cel pedepsit. Şansele de câştig sunt extrem de reduse.
Timpul şi resursele
Această luptă se poate întinde, şi de obicei se întinde, pe mulţi ani. De fapt, pentru trânta cu nedreptatea nu-ţi ajunge nici toată viaţa, ca să nu mai vorbim de necesităţile financiare. Adesea cei care se încăpăţânează să meargă mai departe ajung să îşi neglijeze familiile, să le afecteze existenţa zilnică. Ei ajung chiar să fie părăsiţi de ceilalţi şi priviţi ca nişte ciudaţi. Pentru că, chiar dacă punctual au nemulţumiri
celor mai mulţi această stare le convine
Şi vorbesc în primul rând despre cei din sistem si de familiile lor, dar şi despre mulţi din afara sistemului care beneficiază de rudenia, legătura, relaţia infracţională cu aceştia, sau pur şi simplu aspiră la a le lua locul.
John, Pierre şi Hans
Chiar şi acolo unde drepturile individuale au părut mult timp că sunt foarte bine apărate, la această situaţie nu s-a ajuns ca urmare a reacţiilor antisistem ale populaţiei, cît ca urmare a unei politici de vrăjire a lumii, de adormire a conştiinţelor şi a instictului de conservare pentru când va veni momentul impunerii noii ordini sclavagiste. 
Nicio revoluţie nu a fost făcută de popor şi niciodată în mod spontan. Întotdeauna a existat un nucleu format din personaje cu resurse care au pus-o în pagină şi i-au implicat şi pe alţii, puţin în raport cu întreaga populaţie, dar organizaţi şi uniţi, ceea ce a fost de cea mai mare importanţă.
Nici transformările zise “democratice” ale secolului trecut nu au venit altfel. John sau Pierre sau Hans au câştigat în măsura în care au existat interese ca să existe un sistem în care ei să poată câştiga. Dar şi acolo ultimii ani au adus o restrângere progresivă a drepturilor individuale, la dezvăluirea unei realităţi întru totul asemănătoare celei de la noi (care a fost, fără să ştim, model pentru construcţia de aici) şi la o perspectivă întunecată. Am intrat în faza în care abandonarea democraţiei, care şi-a jucat rolul de vrăjire a oamenilor, este declarată deschis.
Românii nu sunt laşi
Căci câte alte popoare se pot mândri cu un trecut de multe milenii? Un popor laş, niciodată.
Şi unde în altă parte rezistenţa armată anticomunistă, ajutată de populaţie, a mai durat până către anii ’60? În timp ce unii dintre cei care astăzi ne dau lecţii de democraţie, civism, drepturile omului, dragostea adevărului şi a dreptăţii etc., ne incitau de la Viena să rezistăm până vor veni ei să ne scape de sub comunism – ştiind foarte bine că nu vor veni pentru că Europa fusese împărţită între bandele mafiote internaţionale – românii luptau şi mureau în munţi, erau torturaţi şi mureau în puşcării, cădeau seceraţi în deltă sau la canal.
Omul nou
Statul comunist s-a dus, însă el ne-a lăsat producţia de masă a omului nou, încă nefinisat, dar cu caracteristica dominantă, despărţirea de Dumnezeu, deja implantată adânc în trupul naţiei. Acelaşi lucru s-a petrecut, pe altă cale, în Occident. Este omul  pe care îl regăsim în sistem, în crima organizată cât şi în cei mai mulţi dintre noi. Poate în noi toţi. Pentru că unii s-au îmbolnăvit atunci, iar altora, tinerei generaţii, boala le-a fost transmisă. Unii sunt de necorectat, cu alţii se mai poate lucra.
Românii nu sunt nici laşi, nici leneşi (cu excepţiile de rigoare);  unde s-a mai văzut ca o armată de peste 4 milioane de oameni să emigreze şi să muncească pentru a trăi mai bine (e adevărat, un ideal îndoielnic şi iluzoriu pentru cei mai mulţi dintre cei ce au decis să şi rămână acolo, din motive de viitor extrem de problematic)?
Nu suntem laşi; poate doar rătăciţi de Dumnezeu, manipulaţi, oportunişti, egoişti, bolnavi de lumesc. Ca peste tot.
(Va urma)

Distrugerea controlată prin haos a României. Cine e de vină?

România pare a fi în pragul dispariţiei ca stat, atât prin faptul că este o colonie de clasă inferioară condusă, prin interpuții locali, din afară, cât și al dezmembrării ei. Românii, de-abia reuniţi cu 100 de ani în urmă într-un acelaşi stat, par a-şi fi uitat mileniile în care şi-au păstrat identitatea gata să devină orice, oriunde, numai să mănânce mai bine, să se îmbrace mai bine, să aibă case mai mari, maşini mai multe, locuinţe şi buzunare burduşite cu electronice şi electrocasnice şi să beneficieze de „nobleţea” pe care ţi-o dau cele de mai sus şi, mai ales, aşezarea într-o ţară mai bogată din care, chiar dacă mort de foame, de uiţi de sus la prăpădiţii, leşinaţii şi proştii de acasă. De 30 de ani, de când ne tot transformăm din ceva rău în ceva cel puţin la fel de rău, căutăm şi vinovaţii. Pe unii i-am găsit, în mod corect, în trecutulcomunist. Dar, cum acei ani îi uităm repede, şi viaţa ne provoacă zi de zi, căutarea s-a îndreptat, în mod firesc, în jurul nostru, în afara noastră. Orice român, de la cel mai cinstit, la cel mai hoţ, are vinovaţii săi. Totdeauna în afara lui, mai niciodată înăuntrul lui. O sumară, sintetică listă şi reală listă a acestora ar începe cu

MAFIA FINANCIAR-BANCARĂ GLOBALISTĂ, cea care, în trecut, a construit în lume şi ne-a adus şi nouă comunismul, iar acum foloseşte cu mult spor şi ne-a adus şi nouă marxismul cultural, arma principală pentru distrugerea identităţilor, popoarelor, statelor în vederea construirii unui imperiu global al capitalului;  cu toate guvernele ei la vedere sau/şi ascunse/paralele, cu media, cu armatele ei de funcţionari, de militari, de activişti din aşa-zisele ong-uri, cu intelectualii progresişti, cu spălaţii pe creier, victime ale ingineriei sociale, cu dependenţii de plăceri distructive pentru fiinţa umană şi societatea umană şi aşa mai departe.

E devărat, România nu a fost nicicând un ţinut pustiu, iar cei din afară au acţionat prin intermediul celor de aici. Aşa au făcut şi bolşevicii în 1944, la fel „democraţii” începând din 1990. Ar trebui deci să-i mai amintim şi pe:

Preşedinţii ţării, prim-miniştrii, miniştrii, secretarii de stat, senatorii, deputaţii care au ratat ocazia extraordinară de a face ceva pentru ţara lor, adică pentru semenii lor, de a face binele, de a ajuta oamenii, de a întări, de a dezvolta armonios şi de a aşeza România în lume cu demnitate şi ca exportator de bine; care au preferat să tâlhărească, să escrocheze, să şmecherească, să mintă, să se vândă, să trădeze, să vândă România bucăţică cu bucăţică şi en-gros.

Şefii şi lucrătorii din serviciile de informaţii, care sunt membri ai sistemului mafiot, care parazitează şi distrug România în sensul celor de mai sus şi în loc să apere ţara, au participat la distrugrea ei.

Judecătorii, procurorii, notarii care sunt membri ai sistemului mafiot, care parazitează şi distrug România în sensul celor de mai sus;

Poliţiştii, care sunt membri ai sistemului mafiot, care parazitează şi distrug România în sensul celor de mai sus.

Preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii generali, secretarii, membrii organismelor de conducere centrale şi locale ale partidelor pentru cele de mai sus şi pentru multe dintre cele de mai jos.

Preşedinţii şi vice-preşedinţii de agenţii, de companii sau societăţi naţionale (câte mai avem, dacă mai avem), de consilii de administraţie ale firmelor cu capital de stat, directorii generali, directorii simpli, directorii adjuncţi, şefii de birouri care nu-şi fac treaba, care fură, care îşi pun salarii "nesimţite", care îşi angajează rudele, prietenii şi colegii de partid, care iau mită, care forţează mita, care direcţionează banii către anume firme umplându-şi adesea buzunarele pe mai multe căi.

Preşedinţii, vice-preşedinţii, consilierii, directorii etc. consiliilor judeţene, primarii, vice-primarii, consilierii, directorii etc. primăriilor pentru aceleaşi motive.

Funcţionarii din ministere, administraţii locale, agenţii etc., care sunt leneşi, aroganţi, lacomi, dispreţuitori, incompetenţi, brutali, iau mită, cer mită, ne fură timpul, ne distrug nervii.

Specialiştii şi meseriaşii care nu-şi mai fac meseria, pentru că nu-şi ştiu meseria, pentru că sunt lacomi, pentru că le lipseşte respectul faţă de munca lor, deci faţă de ei înşişi.

Firmele particulare şi oamenii lor care iau pieile de pe clienţii lor; care parazitează sectorul de stat; care trăiesc din corupţia folosirii fondurilor bugetare contra unor comisioane uriaşe şi cu lucrări de o calitate execrabilă.

Pe cei din transnaţionalele care exploatează fără scrupule Romînia şi se implică în deciziile politice direct sau prin intermediul statelor în care îşi au sediul principal.

Membrii partidelor asemănători şefilor lor pentru toate cele de mai sus.

Similarii lor din sindicate pentru toate cele de mai sus;

ONG-urile născute pentru a drena fonduri, pentru a susţine iniţiative potrivnice moralei, identităţii persoanei şi identităţii naţionale, care acţionează , în slujba unor interese şi puteri străine, împotriva României; care susţin toate cele de mai sus;

Profesorii care nu educă.

Medicii care nu vindecă.

Ceferiştii, ratbiştii, metroriştii, constructorii, fermierii, vânzătorii, asistenţii medicali ... pentru motive similare.

Părinţii (bunicii) care nu ştiu să-şi crească copiii, îi deformează, îi traumatizează prin (prea mult) rău sau prin (prea mult) bine, le oferă un exemplu negativ, îi îndrumă în mod voit să devină asemeni celor de mai sus, să existe doar pentru ei, pentru bani, pentru putere.

Toţi cei care, prea ocupaţi cu propria persoană, prea leneşi, prea neglijenţi, prea elitişti, prea sclavi ai media, prea delăsători, prea slabi, chiar dacă nu au fost actori activi în niciuna dintre cele de mai sus, au trecut cu vederea, au fost beneficiari indirecţi, au fost complici pasivi, au închis ochii, au tăcut, au acceptat, au girat, au asistat, au fost indiferenţi faţă de tâlhăriile, abuzurile, crimele şefilor, superiorilor, patronilor lor; care s-au lăsat asupriţi de funcţionarii corupţi pe care nu i-au demascat; s-au lăsat vrăjiţi de oferta tehnologică ce a părut a le umple golul existenţei; s-au lăsat în voia micilor şi mai marilor plăceri şi patimi, care s-au încrezut în ceea ce este lumesc şi au uitat de ceea ce este etern.

Evident, fiecare aruncă vina pe toţi ceilalţi, sau măcar pe cei cu care intră în coliziune, cu cei din cealaltă tabără profesională, politică, de interese, plăceri, pasiuni.

Avem nevoie de o mare curăţenie? Dar de unde să înceapă? Şi cine să o facă? Situaţia pare disperată, fără ieşire.

O soluţie, singura soluţie, ar putea fi cei care au puterea, curajul, buna îndreptare să pornească curăţarea cu ei înşişi, cei care păşesc pe calea transformării personale. Cei care renunţă la ei pentru ceilalţi, cei care ştiu şi cred. Din păcate sunt puţini, prea puţini, iar fiara cu care au a se înfrunta e mult, mult prea mare. Dar ceea ce nu posibil omului, e posibil Domnului. Să ne rugăm deci, să avem răbdare, să ne schimbăm noi înşine şi să sperăm.