PNL este dat afară de PSD, exact cum a dat el PDL-ul

            Ai grijă ce-i faci altuia, ca să nu ţi se facă ţie asemeni - cam asta ar fi traducerea în înţelepciune populară a ceea ce primesc astăzi liberalii. Este vorba despre propria formulă, pe care Tăriceanu a aplicat-o cu succes pdliştilor în 2007 cu complicitatea (încă) actualilor aliaţi, psdiştii. În plus, poate doar o coincidenţă, dar desigur interesantă pentru amatorii de paranormal: lovitura sorţii are loc după exact şapte ani (martie 2007) de când ei i-au gonit pe bieţii foşti parteneri de alianţă şi guvernare - câteva zile acolo nu mai contează şi, oricum, dramoleta mai are ceva resurse de a continua.
            Că şi liberalii îşi doresc, puţin-puţin da' uşor, catifelat, să fie şutuiţi (deşi nu s-ar da duşi de la ciolan, dar cum să faci să stai şi cu biberonul în gură şi cu sula în coasta aliatului) este însă un alt adevăr: aşa vor putea în curând să demaşte, după ce decuplaţi de la ugerele bugetului vor simţi aerul rece al nopţii sau uscăciunea caniculei de opoziţie,  dictatura roşie a psdului şi a sateliţilor săi. După cum ne amintim, pdleilor le-a folosit atunci recluziunea forţat-dorită, căci în 2008 au atins un scor electoral la care nu visaseră nicicând, devenind, după numărul de aleşi, cel mai important partid. E posibil ca şi pnlul lui Antonescu, sau Antonescul pnlului să ţintească ceva similar ceea ce nu e imposibil, dar pare, oricum, mult mai greu de atins în condiţiile în care pentru 2016 mai aleargă şi pdl-ul şi popularii mişcării lui Traian Băsescu. Şi vor mai fi şi alţii.
            Ce ar mai fi de remarcat este faptul că în politică, mai mult decât în altă parte, se aplică o altă vorbă poporană: pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Începută în 2005 şi oficiată în 2007 logodna pnl-psd i-a ajutat pe sugacii de profesie ai ambelor partide, dar, în termeni reali, a salvat psd-ul de la o intrare în mai adâncul apelor tulburi ale opoziţiei lipsite de, dacă nimeni nu te ajută, resurse şi soluţii. 

Pedigree-ul, lungimea de lesă a Guvernului Ponta 2 şi fundătura votului universal

O victorie istorică sau isterică?

Victoria USl-ului din toamna trecută a fost prezentată, de reprezentanţii acesteia şi de trompeţii din presă şi societatea civilă asociată ei, ca fiind zdrobitoare, uriaşă, masivă, fără precedent. Şi asta mai ales de trubadurii şi truverii PSD, care, în frunte cu Iliescu, au „cântat cânt nou de pionier” partidului devenit o forţă planetară. Ca atare, şi legitimitatea puterii din noul parlament şi a guvernului Ponta sunt dincolo de orice putinţă de tăgadă. „Poporul” le-a dat în mână destinul ţărişoarei, iar ei împovăraţi de griji, cu frunţile încreţite de gânduri şi proiecte, cu sudoarea şiroind în mici pâraie ale devotamentului şi responsabilităţii fără limite, au purces la treabă. Odată aruncate, aceste bombe propagandistice au devenit „bombe mitologice” şi riscă ca aşa să rămână. Dar oare acesta este adevărul. Să vedem şi să revedem câteva date statistice.

 Anul alegerilor   1990    1992        1996        2000         2004        2008         2012

 Alegători 17200722  16380663  17218654  17699727  19001617  18464274  18300000

Prezenţa  14826616  12496430   13088388  11559458  10787747   7238871     7642080

Prezenţa (%)  76,00     76,29        76,01         65,31         58,51         39,20            41,76

Votul exprimat                     (%)              milioane

FSN /PNL   (1990)                           66,62 / 6,73                   9,88 / 0,99

FDSN+FSN  (1992)                               38,29%                          4,78

PDSR+USD  (1996)                               35,34                             4,63

PDSR/PNL (2000)                           36,80 / 7,19                   4,25 / 0,83

UN PSD+PUR (2004)                             36,90                              3,98

AP PSD+PC / PNL  (2008)              33,63 / 18,65                 2,43 / 1,35

USL  (2012)                                           59,16                              4,46 

Am eliminat PNL-ul de la rezultatele din anii 1992, 1996 şi 2004 când era prins fie în CDR, fie în DA. La datele din 1990, dar şi din 92 şi 96 mai trebuie adăugate pentru FSN procentele (în 1990 de circa 8 – 10 %) unor formaţiuni, care fie s-au topit în FS, FDSN, PSD, fie s-au desfiinţat dar al căror electorat era mai curând de stânga.

Ce observăm:

·       Scorul anului 2012 este departe de cel al anului 1990. Aia da, victorie zdrobitoare.

·       Dar care nu a ţinut la nesfârşit. Într-o vreme, în care opţiunile se schimbau mult mai încet decât acum, în numai 2 ani, fostul FSN scădea la jumătate, iar CDR-ul obţinea 20 %! Cât timp îi va lua electoratului de acum să se schimbe?

·       Începând din 1992 PSD-ul a avut, până în 2004, în jur de 4 milioane de voturi.

·       Câştigul din 2012 faţă de 2008 al PSD + PNL + PC(Antene) este, în măsura în care şi PC-ul aduce un 1 – 1,5 %, şi dacă luăm în calcul şi creşterea cu 400 de mii a prezenţei la vot, undeva între 100 şi 150 de mii de voturi. Şi asta după toată campania furibundă a anilor 2011 şi mai ales 2012.

Câţi mai votează, cine votează?

            Am avea şi aici câteva observaţii pentru care datele pot să fie găsite în alte statistici şi analize:

·       Este foarte posibil ca la viitoarele alegeri prezenţa la vot să aibă o scădere similară cu cea dintre 2004 şi 2008 şi să ajungem la o prezenţă de vot în jurul a 30 %.

·       USL a fost votat în 2012 de 24,7 % din populaţia votantă a ţării; la o prezenţă în jur de 30 %, se va putea ajunge la putere cu votul a doar 13 – 17 % dintre votanţi.

·       Votanţii aparţin tot mai mult segmentelor de pensionari, asistaţi, funcţionari şi studii medii sau primare. „Mahalaua” şi clientela arborescentă de partid cu supuşii ei  formează o tot mai mare parte dintre votanţi.

·       Segmentul cel mai dinamic, cel al întreprinzătorului – fie el om de faceri mic şi mijlociu din România, fie el românul plecat la muncă în străinătate şi care activează acolo cu succes –  este tot mai redus.

·       Lesa (marja de libertate) a guvernului este extrem de scurtă în a face altceva decât ceea ce a promis clienţilor, sponsorilor şi finanţatorilor USL şi parţial maselor care i-au votat. Antenele vor veghea.

·       Ceea ce va adânci problemele, criza, discrepanţele tot mai mari între venituri şi va sufla în pânzele unui partid care reprezintă chiar numai mahalaua, cum este PPDD.

Falimentul votului universal

Avem, deci, cu votul anului 2012 şi probabil cu cel al alegerilor viitoare două probleme extrem de importante.

Prima ar fi aceea că ponderea celor care votează pentru toţi ceilalţi a scăzut dramatic în cei 22 de ani şi probabil va continua să scadă. Dacă i-ar reprezenta şi pe alţii, poate nu ar fi o problemă, dar ei nu votează pe baza unui mandat dat de cei care nu vin la vot.

A doua ar fi calitatea votului lor. Peste 75 % dintre votanţii USL (acum, dar ai oricui alt câştigător în viitor) se încadrează în acelaşi timp în cel puţin câte una dintre grupele de pensionari, asistaţi, funcţionari şi grupele de analfabeţi, studii primare, studii medii. Această tristă realitate face ca viitorul acestei ţări să fie decis de cei care nu înţeleg prea multe din lumea în care trăiesc, din cei care aşteaptă pomana statului şi a diverşilor şefi şi şefuleţi politico-administrativi, din cei care, din cauza vârstei, nu mai văd întotdeauna dincolo de ceea ce ei au nevoie acum. Este un electorat lipsit de cunoştinţe, lipsit de viziune, lipsit de energie, deformat moral, pasiv, isteric-egoist.

Votul universal, care dă putere acestei părţi a populaţiei, tot mai masiv reprezentată în populaţia totală tocmai datorită caracteristicilor de mai sus, ne conduce astfel către dezastrul social şi naţional.

Votul e o datorie?

Evident, la astfel de argumente, răspunsul activiştilor, stângişti în cuget sau de pripas, ar fi: E vina celor care nu votează? Trebuie să se ducă la vot, să-şi exercite acest drept, să aleagă pe cine trebuie!

Păi cum să facă asta când posibilitatea candidaturii este îngrădită în mod grosolan (aş cuteza un cuvânt din vocabularul propagandei comuniste, samavolnic) prin numărul de semnături necesare unei persoane pentru a candida şi prin numărul de voturi cerut pentru a câştiga, la concurenţă cu uriaşele maşinării politico-mafioto-mediatice ale partidelor, prin numărul de membri ceruţi unui nou partid pentru a exista? Cum să reuşeşti, când astăzi televiziunile, cele mai eficiente mijloace de propagandă politică, sunt nu numai afiliate politic, ci chiar deţinute de personaje odioase,, implicate uneori direct în politică, dintre care unele cumulează calitatea de turnător şi de infractor, de foşti securişti şi comunişti sau de odraslele acestora deveniţi bogaţii ţării pe drumul scurt, pe firul scurt şi pe mintea scurtă a altora?

Te duci la vot: Ionescu e un hoţ, Popescu e un escroc, Vasilescu e fiul lui Popescu, Tănăsescu silabiseşte în timp ce citeşte. Ce alegi? Cum alegi? Pui o ştampilă şi gata, pe urmă nu-ţi mai pasă că l-ai votat pe unul care te fură şi te omoară prin hoţia lui, pe un altul care nu e decât boul supus al celuilalt?

Un timp, eu însumi, le-am spus celor sătui de votul pentru răul cel mai mic să privească invers: votul pentru binele puţin mai mare. Dar, în afara unor cazuri punctuale bine documentate, nu e o soluţie pentru că aşa cum răul cel mai mic devine tot mai mare an de an şi binele puţin mai mare devine tot mai mic.

Falimentul capitalismului de cumetrie securisto-coministo-mafiotă

Falimentul pentru cei din afara acestei Cosa Nostra, evident. Falimentul societăţii româneşti. Falimentul poporului român, care e pe cale de dispariţie ca popor.

Un sistem care în cei 23 de ani de la debut a mers tot mai prost se cheamă că nu e bun. Ce capitalist ar ţine, de exemplu, în întreprinderile sale un sistem care să-i aducă pierderi anuale tot mai mari şi apoi falimentul? Căci aici ne găsim astăzi: în faliment. Mahalaua, subcultura, primitivismul, interlopul, ca fenomen de masă şi cu reprezentare vizibilă în instituţiile statului, sunt cele care ne caracterizează. Deteriorarea noastră e atât de amplă, ca număr, şi atât de profundă în persoană, încât ar fi nevoie de zeci de ani, de schimbări masive de generaţii, de mâini ferme dar şi pline de fantezie şi de inteligenţă pentru a schimba  decisiv lucrurile.

Dar de unde să le iei şi cum să faci să fie votate? E o întrebare la care voi încerca să găsesc un răspuns în viitor.

voiculescu ne-a luminat de ce nu trebuie să votăm cu usl-ul

       voiculescu ne-a anunţat că în psd şi în pnl sunt atât de mulţi trădători sau oportunişti, care, odată ajunşi în parlament, sunt gata să întineze nobilele idealuri ale alungării lui Băse şi să bată palma cu acesta încât, după alegeri nu ar mai rămâne, cert, decât el, ponta şi antonescu luptători împotriva dictatorului. De ăla micu n-a zis nimica, ceea ce înseamnă că ăsta ori că-l trimisese după ceapă, ori nu e nici el sigur.
       În această situaţie, vin şi zic: dacă-i aşa ce sfârâială mai e şi cu uslu ăsta? Şi de ce să mai facem alegeri şi să cheltuim de pomană banii ţărişoarei? Nu mai bine s-ar duce băieţii ăştia la Traian şi ar face guvernu de acum, să nu-i apuce iarna prin zloată şi pe noi mai rupţi în fund?
       Pen'că dacă insistă şi ne duc pe noi la alegeri şi ştim ceea ce ştim, n-am fi proşti să-i votăm pe trădătorii ăia de aşa-zişi uslişti? Cozile alea de topor băsiste? Nu mai bine stăm acasă şi pregătim cozonacii pentru Crăciun? Mulţam coane felixule că ne-ai luminat cu becul minţii tale de la răsărit. Şi mai dă din casă, că poate se dumiresc şi hipnotizaţii ăia de se uită la antene ca la Pitia, cam cine sunteţi.

    Şi ca să nu uitați: Dușmanul public numărul 1 este, pentru mine, danvoiculescufelix.
      

Caragiale, profeţii despre usl

Sau:
Caţavencu, un ideolog al usl-ului
 sau
Nimic nou în politica românească după 130 de ani
sau
......
CAŢAVENCU (întrerupându-l lătrător): Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România... Progresul, stimabile, progresul! În zadar veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică...
FARFURIDI (ŞI MAI ÎNŢEPAT): Dă-mi voie. Mi se pare că altcineva amăgeşte opinia publică...
CAŢAVENCU: Fireşte că nu vrei să ştii... nu-ţi vine la socoteală...
CAŢAVENCU (şi mai lătrător): Să-şi vază de treburile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre... D-ta eşti avocat, eşti confrate cu mine...
FARFURIDI: Da, sunt avocat, dar nu sunt confrate cu d-ta...
CAŢAVENCU: (urmându-ţi jocul):  Ştii ca şi mine principiul de drept fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale... oneste bibere...
......

Udrea lovește în Blaga prin Vanghelie?

          Chiar dacă justificată, ieșirea de ieri a lui Vanghelie împotriva lui Blaga îmi pare oarecum stridentă. Nu atât prin, să zicem, virulenţa ei, cât mai ales prin conţinut, şi am să explic imediat de ce. Dar mai înainte aş vrea să vedem ce o justifică şi, implicit, cam care este istoricul relaţiei dintre cei doi.

La argumente justificative ar fi în primul rând cel care în mod firesc apare ca detonatorul declaraţiei vangheliene: confesiunile, pe atunci, ministrului Blaga către prietenii noştri americanii de la ambasadă. Ele nu spun însă nimic nou şi nici nu sunt mai grave decât alte evaluări şi acuzaţii care l-au înconjurat pe Vanghelie în această perioadă. Sunt de acolo, din cele deja ştiute de la bătălia pentru scaunul de ministru de interne, de la declaraţia lui Vanghelie din septembrie 2009 privind aşa-zise documente şi casete compromiţătoare pentru Traian Băsescu, pe care le are el de la DGIPI şi, ulterior, de la explozia cazului Voicu. În orice caz, deşi în sinteză spun acelaşi lucru, cuvintele sunt de mai mic impact decât evidenţele probate pe parcursul amintit mai sus. Şi deja perimate.

În al doilea rând, ar putea fi chiar ranchiuna generată de acest caz instrumentat după demisia lui Nica, vulnerabilitatea născută pentru ambiţiosul personaj politic Vanghelie şi dosarul penal care i-a urmat. Sunt argumente care cântăresc extrem de greu: şi ca imagine publică, şi ca pondere în cadrul unui PSD condus tocmai de cel pe care impetuosul primar 5 voia să-l bată pe culoarele congresului psd din 2005, dar şi ca tematică de reflecţie pentru viitorul omului Vanghelie.

În al treilea rând ar fi încărcătura zilei de ieri: Vanghelie pierde o altă bătălie în partid şi este nevoit să adune sfatul politic psd-ist de Bucureşti pentru a-l elimina pe Severin, cel pentru care el garantase pe afişele electorale şi căruia îi garantase, se pare, că nu va fi dat afară din partid. Oricare ar fi natura legăturii lor, ea a părut a fi una destul de strânsă şi furia temperamentalului Careeste, motivată chiar şi numai de nereuşita în faţa lui Ponta, Iliescu, Năstase & Comp. o putem intui ca suficient de intensă încât să debordeze în replica la dezvăluirea (pe care o cunoştea tot târgul) din telegramele americane.

Sunt totuşi şi câteva argumente care să constituie baza unei îndoieli şi care conduc către o altă ipoteză.

Primul ar fi acela că, după cum spuneam şi mai sus, cuvintele lui Blaga au fost între timp certificate şi chiar bătute de realitatea evenimentelor. La câte s-au scris şi spus, şi la care de multe ori, Vanghelie a tăcut ca mortu-n păpuşoi, să te enervezi acum atât de tare pare, indiferent de context, oarecum strident, adică jucat.

Al doilea ar fi că, altfel, Blaga, cel mai iubit dintre pedelişti de către pesedişti, nu i-a stârnit niciodată reflecţii atât de războinice samuraiului Marian – cu excepţia episodului de înfruntare din septembrie 2009, în care Vanghelie s-a repliat rapid şi în care ministrul era cam din întâmplare la faţa locului, şi chiar oarecum stânjenit, războiul pornind pe deasupra lui între Băsescu şi, să-i zicem, grupul Vanghelie.

În al treilea rând pentru că, după cum a fost din plin mediatizat, primarul tocmai a început o colaborare administrativă de anvergură cu două personaje importante din tabăra adversă: Elena Udrea şi Gabriel Oprea. Ori să te legi tocmai acum de cel mai influent om din pedele ar putea să pară o „aroganţă” periculoasă pentru proiectul marelui cartier. Doar dacă mai e ceva?

Dacă tocmai în această colaborare este explicaţia ascunsă, secretul îngropat sub atâtea justificări de necombătut; dacă, profitând de motivaţiile evidente pe care Vanghelie le-ar fi putut avea pentru a-l bălăcări pe Blaga, s-a încercat altceva: şubrezirea poziţiei acestuia în perspectiva alegerilor din pedele? 
E subţire? E un scenariu?

Bine. Mai am un argument.

Al patrulea argument ar fi, după cum spuneam chiar la început, conţinutul declaraţiilor: pentru mine, cel puţin, neaşteptat. Neaşteptat în gura lui Vanghelie, căci despre cine a fost informator, colaborator sau securist, în ţara asta mă pot aştepta la orice; neaşteptat în această situaţie; neaşteptat pentru că este fără istoric.

Dar, latent, mai periculos pentru Blaga decât dacă primarul 5 l-ar fi acuzat de corupţie – şi aici ar fi fost diverse lucruri care s-au mai vehiculat –, despre încălcarea legii – idem –, despre favoritisme – idem. De ce? Pentru că despre toate celelalte s-a mai vorbit şi ele au rămas la nivelul de bârfe, zvonuri, tentative de răzbunare. Perspectivele de a se adeveri, perspectivele ca Blaga, să ajungă un nume la DNA sau procuratura generală sunt, cel puţin în acest moment, şi având în vedere trecutul solid al secretarului general al pedele foarte mici. Şi atunci de ce să dai în cel considerat de Opoziţie ca omul cu care se poate discuta şi colabora? În cel cu care mâine ai putea fi prieten? Cui îi foloseşte această acuzaţie, căci lui Vanghelie – un om căruia nu îi prea scapă porumbeii – nu văd cum, ba din contră?

Deşi aparent cea mai subţire, acuzaţia de „informator” este rea, perfidă, complicată pentru că are un potenţial distructiv latent important. Să ne gândim la alegerile de preşedinte al pedele:

„Dacă alegem în fruntea partidului un om despre care, a doua zi, sau în campanie apare o hârtie, sau un dosar care certifică acuzaţia” - se pot întreba delegaţii pedelişti. „Dacă e chiar adevărat? Dacă Vanghelie a vorbit atât de neaşteptat despre acest lucru înseamnă că ştie ceva. Că cineva i-a spus. Şi poate există şi dovada. Păi nu ne băgăm pe dracu-n casă?”

Poate că mă înşel cu ideea conlucrării dintre adversarii lui Blaga şi Vanghelie. Dar oricum ar fi, cred că o bombă cu ceas a început să ticăie şi, dacă nu apare genistul salvator (?), Blaga are acum o problemă reală; iar zilele care vor urma, nu multe până la conclavul pedelist, ne vor arăta acest lucru.