O întrebare pe care trebuie să le-o punem, chiar la modul
retoric, celorlalţi şefi de state europene care l-au recunoscut pe Guaido
preşedinte al Venezuelei şi care o vor face în viitor. Pe care punându-le-o
lor, ne-o punem nouă . Al cărei răspuns este important şi absolut de loc
retoric.
De ce niciunul, mai puţin şefii coaliţiei din Italia, nu
discută despre şi nu sprijină, nu este în grijorat de ceea ce se întîmplă în
Franţa. De cei 12 morţi, cei peste 1900 de răniţi, dintre care circa 100 grav
şi 16 foarte grav? (Ne amintim că în cazul celor câteva bastoane aplicate unora
dintre #reziştii de România corul îngrijorării a fost deosebit de gălăgios.)
Zona prgresistă a Europei e preocupată de ceea ce se
întâmplă în Venezuela, din care vrea să-l pună pe fugă pe Maduro. Dar, în mod
real cuantificabil, ceea ce se întâmplă în Franţa de trei luni depăşeşte în
amploare şi complexitate a revendicărilor, manifestările de stradă din statul
sud-american (şi acelea oxigenate cu mulţi dolari şi multe imixtiuni americane,
nu numai acum, ci chiar de la venirea lui Chavez, în urmă cu 20 de ani), dar şi
orice alte evenimente similare europene din ultimii 75 de ani.
Şi nu este vorba numai de manifestaţiile, marşurile, mitingurile
din fiecare sâmbătă (asezonate după primele 2 cu intruziunea armatei subterane
a globaliştilor, acele fiinţe îmbrăcate în negru şi cu măşti, Black-bloc, Antifas,
ACHABS, etc., trimise pentru a eroda susţinerea populară a „vestelor”). La fel de impresionantă ca această răbufnire
stradală şi poate mai importantă este susţinerea constant ridicată a populaţiei
franceze pentru Vestele Galbene. Un barometru
Yougov realizat pentru Huffingtonpost şi CNews înaintea Actului 13 de
sâmbătă 8 februarie, arata chiar că, după un mic recul, susţinerea populară este
în creştere:
-
majoritatea francezilor susţin mişcarea – 64 % faţă
de 62 % la începutul lunii ianuarie
-
7 din 10 francezi (69 %) se regăsesc în această
mişcare socială şi în revendicările sale
-
77 % faţă 74 % consideră că această mişcare a
poporului este justificată
-
52 % faţă
de 48 % consideră că mişcarea trebuie să continue chiar şi în timpul celor 2
luni de „mare dezbatere” propusă de Macron.
O astfel de revoltă a majorităţii covârşitoare a societăţii
nu am avut nici în în cazul opoziţiei stradale (#rezist) din România şi nu avem
în Venezuela unde, funcţie de sursele de informare, lucrurile sunt extrem de
diferite. Pentru media mafiei globaliste, populaţia moare de foame,
nemulţumirea este uriaşă, magazinele sunt absolut goale, cozile sunt
kilometrice, nici hârtie igienică nu găseşti. Dacă ai acces la surse şi
reporteri altenativi (aici
şi aici
şi aici),
afli şi vezi, cu imagini verificabil ca reale şi actuale, o altă realitate, în
care un plin de 60 litri de benzină costă 5 cenţi, rafturile au produse, chiar
dacă nu extrem de variate, populaţia îşi vede în general de treabă, mitingurile
se ţin în zone separate, pentru a nu apărea conflicte, populaţia este împărţită,
dar opoziţia la Maduro este departe de cifrele din Franţa.
UE, un alt experiment
Piteşti
Franţa este, în acest moment, statul în care cea mai mare
parte a populaţiei se declară împotriva actualului preşedinte-guvern-majoritate
parlamentară. Doar Poroshenko din Ucraina are un procent mai mic de susţinere (circa
14 %). Ţara stă pe un uriaş depozit cu pulbere, iar Macron, cu funia la gât, se
plimbă cu canistra de benzină prin incendiu şi vrea să-l spânzure pe Maduro. Şi
totuşi, nimeni din UE, în afara Italiei, niciuna dintre structurile
parlamentare, la vârf, sau executive ale acesteia nu susţine Vestele Galbene,
adică acel 70 şi ceva la sută din populaţie, ba dimpotrivă, fac tot ce pot
pentru a-l acoperi şi apăra pe Macron. Unde sunt apărătorii popoarelor, ai
democraţiei, unde sunt atât de vocalii şi intransigenţii politicieni olandezi,
care îi iau la şuturi pe români pe unde îi prind (pentru că nu le-am dat portul
Constanţa!), unde e aprigul Timmermans sau necruţătorul Verhofstadt? Unde e
Merkel (care sună autoritar când are ceva de rezolvat), unde sunt politicienii
şi diplomaţii nemţi „aranjori” ai justiţiei din România în procesele
conaţionalilor lor, unde sunt austriecii, alţi mari profitori şi şantajişti ai
statului român, unde sunt atât de democraticele şi umanitaristele state ale
Europei de Nord? Unde sunt bătrânii şi mai tinerii socialişti, preocupaţi de
soarta maselor largi populare? Unde sunt liberalii „apărătorii” libertăţilor
cetăţeneşti? Unde sunt democrat cereştinii, care ar trebui să privească spre
aproapele lor? Unde este toată pletora (în toate sensurile cuvântului) politică
a Europei?
Nimic. Nothing. Nada. Rien. Tăcere. Linişte de moarte.
În vitrină, nimeni nu pare a da atenţie situaţiei pre-revoltă
generală din Franţa. Dar tensiunea, spaima, degringolada transpiră, duhnesc, se
simt. Apăsarea prezenţei mortului de sub covor este copleşitoare; puţini mai
cred că ceea ce vede toată lumea nu văd elitele politice locale, sau europene,
birocraţii europeni atât de vigilenţi când e cazul agendei globaliste. Adevărul
e că aceştia nu au voie să vadă; ordinul de zi pe unitate este puneţi biciul pe
ei, striviţi-i, distrugeţi orice redută.
Tocmai acesta este motivul pentru care importanţa
fenomenului „vestelor galbene” este uriaşă: el acţionează ca un turnesol pentru
a ne arăta încă o dată, pentru a-i convinge şi pe cei încă neconvinşi, care
este adevărata faţă, care sunt adevăratele intenţii, reala misiune primită de
la mafia globalistă, a slugilor acesteia numiţi politicieni europeni (şi mai
larg, occidentali): subjugarea popoarelor, anihilarea popoarelor, aducerea
oamenilor prin inginerie socială, dictatură şi amestec rasial în stadiul de
sclav-rumegător, asfaltarea drumului către lumea sclaviei globale.
Adevărul este moartea sufletului şi a intelectului,
programată şi aplicată agresiv în această Uniune Europeană. Un fenomen similar
cu genocidul împotriva indienilor americani şi altor indigeni, măturaţi de primul
val globalist, cel al colonizărilor. Ca şi acele multe milioane dispărute,
dintre care câteva exemplare sunt astăzi expuse în rezervaţii, alături de alte
curiozităţi animale sau vegetale, europenii au fost (şi sunt încă în număr
mare) vrăjiţi cu oglinjoare şi mărgele din sticlă (banii europeni) , pe de o
parte, şi distruşi cu alcool (progresism), pe de altă parte.
UE nu este construită, aşa cum ni s-a tot spus, ca o uniune
a naţiunilor, pentru binele popoarelor europene, ci pentru exterminarea lor. UE
este un uriaş lagăr de exterminare, o construcţie menită să folosească mafiei
bancare globaliste. UE este un astfel de experiment Piteşti, un altfel de
gulag, un altfel de canal, dar obiectivul este acelaşi.
De ce nu recunoaşte
Iohannis un lider al Vestelor galbene ca preşedinte al Franţei? Simplu: pentru
că el este torţionarul local al gardienilor mafiei globaliste.
