Ispite, vijelii, necazuri şi alte mărunţişuri. Cine e la control? - o decodificare a anului 2020 făcută de arhim. Hrisostom Rădăşanu

 

Vă redau în cele de mai jos transcrierea unei părţi a conferinţei "Ispite, vijelii, necazuri şi alte mărunţişuri" ţinută recent de arhimandritul Hrisostom Rădăşanu pentru Ascor Alba Iulia, fragment axat pe tema controlului asupra vieţii noastre, a lucrului făcut dumnezeiesc-omeneşte şi a pocăinţei ca busolă a orientării către Dumnezeu.

.....

Ceea ce ne sperie cu adevărat la aceste ispite, vijelii, la necazuri, este că noi nu le putem controla, nu faptul că vin peste noi. Dintotdeauna umanitatea s-a confruntat cu ispite şi necazuri şi, credeţi-mă, au fost mult mai mari decât ceea ce am experimentat noi în  acest an fatidic 2020. Dar aceste experienţe, aceste lucruri prin care trecem noi în momentul de faţă sunt prost decodificate pentru că nu avem nici cea mai vagă idee cum să le controlăm.  Recurgem la tot felul de decizii politice, decizii sanitare sau de altă natură şi lucrul acesta ne dă o anumită siguranţă. Dar când deciziile, de oricare fel ar fi ele, îşi dovedesc ineficacitatea sau pur şi simplu ne surprind prin lipsa lor de eficacitate atunci te întrebi: Ei bine, dar unde să mergem. 

Şi cred că am avut în acest an 2020 un pic din experienţa primilor oameni, care confruntaţi cu lumea şi cu tot ceea ce lumea presupune în desfăşurarea ei istorică, geologică, pandemică, epidemică şi aşa mai departe, s-au văzut total lipsiţi de apărare. De fapt  civilizaţia noastră este construită pe această nevoie a omului de a controla ceea ce i se întâmplă, de a fi „in charge”, de a ştii ce se va întâmpla, cînd se va întâmpla, cum poate el să-şi imprime acolo pecetea prezenţei sale. Civilizaţia însăşi este o luptă a omului de a controla natura, de a controla bolile, de a controla destinul şi aşa mai departe. Şi lucrul acesta îl vedem întâmplându-se aşa cu o seninătate care, pe noi cei credincioşi, cummva ne sperie, pe mine m-a speriat asta. 

În nevoia de control a oamenilor, care, la un moment dat, devine agresivă, devine o formă de control care presupune distrugerea unor specii, presupune împărţirea acestui pământ, parcelarea lui şi nu de puţine ori otrăvirea lui, această nevoie de control a oamenilor, mai ales atunci când se confruntă cu o boală cum a fost covidul, crează tot felul de reacţii, în primul rând sufleteşti, care apoi se duc în familie, se duc în şcoală, se duc în societate. 

Cred că cel mai discutat subiect al anului acesta a fost cel al pandemiei şi a ceea ce s-a mai întâmplat în jurul ei şi cred că nu am reuşit încă să decodificăm noi, ca oameni credincioşi, ce se întâmplă cu ceea ce a venit peste noi. Şi cred că soluţia cumva se găseşte în elementul acesta de credinţă pe care noi, cumva, îl marginalizăm, mai ales confruntaţi cu diferite autorităţi care ştiu ce au de făcut şi care eşuează lamentabil în a ne ghida. 

Nevoia noastră de control este rezolvată prin predarea controlului lui Dumnezeu. Circula pe la începutul anilor 90 un fel de povestioară cu un om care  îl tot ruga pe Dumnezeu să vină şi în viaţa lui, ca să facă lucrurile după voia Lui, şi se întâmplă că la un moment dat omul nostru îl vede pe Dumnezeu pe marginea drumului. Bucuros opreşte, îi deschide portiera şi îi spune : Urcă Domane, de când aştept să vii în viaţa mea şi să mă conduc după voia Ta şi aşa mai departe. Dar Dumnezeu nu urcă, omul insistă, îl roagă, la care Dumnezeu se duce în dreptul portierei şoferului şi îi spune: Dacă vrei să vin în viaţa ta, lasă-Mă pe Mine să conduc".

Nevoia noastră de control ne pune într-un soi de vrăjmăşie cu Dumnezeu. Cuvântul poate părea foarte tare, dar, apoi, citind Sfânta Scriptură am regăsit un psalm, Psalmul 45, pe care îl recomand tuturor celor care trec printr-o experienţă de confruntare cu vijelia, cu ispita şi aşa mai departe. Un psalm minunat,care în sine este foarte clar, dar care mai are nevoie de un pic de săpături arheologie şi teologice şi uitaţi ce frumos spune la versetul întîi:

Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.

Scăparea, e clar pentru că ne este frică,   puterea pt că El este stânca tare pe care noi ne putem baza viaţa noastră.  Spune după aceea psalmistul ajutor întru necazurile ce ne împresoară,  cu alte cuvinte El nu face neapărat în locul nostru, de aceea spunem: Doamne ajută-mi, nu Doamne fă. Pentru că, de la Întrupare încoace noi am fost învăţaţi ca toate lucrurile să le facem dumnezeiesc-omeneşte, adică să le facem împreună, nu doar noi, dar nici să-l lăsăm pe Dumnezeu să facă pt noi, căci atunci noi nu ne transformăm, nu ne schimbăm, dacă nu ne facem părtaşi, dacă nu co-participăm la lucrarea noastră de mântuire. De aceea noi şi la Sfânta Liturghie, ca preoţi, ne rugăm de Dumnezeu să ne facă vrednici de părtăşia Sfântului Duh; nici nu-l înlocuim pe Sfântul Duh, dar nici Duhul Sfânt nu doreşte să ne înlocuiască voinţa, putinţa, credinţa şi toate cele pe care noi le punem în joc în această lucrare de mântuire.

Versul doi spune: Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor şi vedem cumva desfăşurându-se acest cataclism ... dacă am mai văzut nişte filme de la Hollywood cu continente care se deversează în oceane şi tot soiul de comete care vin să distrugă viaţa de pe pământ ne facem cumva un soi de imagine despre cum ar arăta lucrurile acestea în viaţa noastră ca umanitate trăind pe această planetă numită Pământ, însă ceea ce este interesant este că părinţii, dându-ne anumite chei de decodificare a Sfintei scripturi, ne-au spus că atunci când Psaltirea, mai ales, sau atunci când cărţile poetice vorbesc despre pământ să nu ne gândim neapărat la situaţiile acestea "in macro", situaţiile mari, ci mai degrabă la om, pentru că pământ este numele primului om din care cu toţii ne tragem. 

Să nu ne temem când “se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor”, pentru că dacă pământul îl arată pe om, munţii sunt întăriturile omeneşti, sunt credinţele noastre, sunt siguranţele noastre, care în momentul de criză explodează, munţii având tendinţa de a se arunca în inima mărilor, mările fiind o imagine a vârtejului lumii. Adică, credinţele noastre, elementele noastre de siguranţă, punctele noastre de sprijin sunt puse în inima mărilor, adică în chiar epicentrul problemei, ispitei. Şi aici nu vorbim, repet, doar de lucrurile care ni se întâmplă la nivel macro, ci de ispitele, vijeliile, necazurile prin care trecem în viaţa de zi cu zi, de dimineaţa până seara. Nu ne vom teme atunci când noi ne vom cutremura şi credinţele noastre, punctele noastre de sprijin vor fi luate şi mestecate în morişca aceasta a lumii. De ce? Pentru că Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară, nu-i aşa.

Se spune mai departe cuvântul Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria lui. E chiar momentul în care intervine Dumnezeu. Marea este o imagine folosită în Sf Scriptură de la început până la sfârşit pentru elementul acesta instabil al vieţii, pe care nu îl putem controla. E o tâlcuire pe care am primit-o de la părintele Ignatie, de la Cămârzani, primul meu duhovnic, apropo de psalmul 103 în care se spune : Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Marea aceasta întinsă şi largă este lumea şi acolo se găsesc târâtoare, care sunt patimile, acolo este mediul lor. Dar acolo se găsesc şi vietăţi mici şi mari, adică oameni, fiinţe omeneşti. Şi adaugă scriptura: Acolo corăbiile umblă. Corăbiile nu sunt făcute să stea în port să fie, cum să spun, construite doar pentru a contempla frumuseaţea unui port bine făcut. Corăbiile trebuie să fie pe mare pentru că rostul lor e ca din toată această tulburare a mării să pescuiască vietăţi mici şi mari. Şi, foarte interesant, că atunci când pescuieşti, nu ştiu, să spunem, un peşte şi îl pui pe punte, ce se întâmplă cu peştele acela: el moare, se sufocă, pentru că mediul în care a fost adus nu îi permite să trăiască. Or asta înseamnă de fapt să laşi totul în grija lui Dumnezeu, să te laşi lui Dumnezeu. 

Sfântul Pavel spune treaba asta într-un mod foarte clar, că de murim ai Domnului suntem, iar de trăim tot ai lui Dumnezeu suntem. Şi de aceea, mai departe, psalmistul spune: Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui. Şi asta e cumva invitaţia la a face şi noi ceva; ne predăm lui Dumnezeu, ne oferim lui Dumnezeu, de aceea spunem toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm şi asta nu e metaforă, şi în acelaşi timp îl rugăm să fie el stânca noastră. Vedeţi, în Evanghelie se foloseşte imaginea aceasta a omului care construieşte pe nisip şi a omului care construieşte pe stâncă, stânca fiind cuvântul lui Dumnezeu, iar în Apocalipsă se spune despre fiara aceea apocaliptică ce urmează să terorizeze lumea că iese din mare, adică din vârtejul acesta al lumii; este o creaţie a lumii, fiara antihristică.

Şi atunci Dumnezeu intervine şi în acest haos pune puncte de reper, iar în ceea ce ne priveşte punctul cel mai sigur de reper este conţinut în aceste câteva cuvinte: Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu şi ne-am gândi la o cetate care, ca să supravieţuiască are nevoie de apă, dar cetatea lui Dumnezeu, pentru Sfinţii Părinţi, este întotdeauna sufletul, sau, să spunem,  partea cea mai sfântă, partea pe care trebuie să o consacrăm lui Dumnezeu. De aceea se continua la psalm spunându-se Cel Prea Înalt a sfinţit locaşul Lui. Adică l-a pus deoparte ca deosebit, ca făcut special pentru El, iar apele râurilor care cu adevărat pot să veselească cetatea lui Dumnezeu sunt apele pocăinţei. Nimic altceva nu veseleşte sufletul. Oamenii pot să fie în control de dimineaţa şi până seara. Să spunem că vor reuşi la un moment dat să conţină orice fel de boală, orice fel de neputinţă ar putea să le ameninţe fragila existenţă, dar nu vor fi cu adevărat bucuroşi pentru că pocăinţa este singura care veseleşte cetatea lui Dumnezeu. Sau, cum spune la acelaşi psalm 103, vinul veseleşte inima omului şi noi ne-am gândit imediat la vinul pe care îl bem din pahare şi din sticle şi care produce o oarecare veselie, dar care este parţială, nu este veselia cea adevărată  Şi aici iarăşi un cuvânt al Sf Maxim Mărturisitorul care ne spune că de fapt vinul este tot pocăinţă.

Bun, şi ce înseamnă această pocăinţă, care, pe lângă a ne da lui Dumnezeu, reprezintă pentru noi un punct de reper şi un motiv de bucurie. Sfinţii Părinţi ne-au spus că pocăinţa înseamnă să te orientezi în tot ceea ce faci către Dumnezeu, nu are neapărată legătură cu vina. Noi credem că pocăinţa are legătură cu vina, cu faptul că trebuie să mă simt vinovat pentru ceva şi că trebuie să-i spun lui Dumnezeu treaba asta şi cu asta basta. Vina poate deveni un lucru nociv dacă nu este limitată aşa cum se cuvine; ea este ca benzina, dacă o dai pe cineva şi o aprinzi provoci o crimă, dacă o pui într-un revervor poţi să mişti o maşină. Deci nu-i vorba doar de vină; vina poate să fie un semnal că acolo este o boală, aşa cum este puroiul semnalul unei infecţii. Dar pocăinţa adevărată este a te orienta spre Dumnezeu, a-L vedea pe Dumnezeu întru cu totul alt mod decât l-ai văzut până în momentul de faţă. Asta înseamnă să te urci pe corabie, înseamnă să te obişnuieşti cu un fel de viaţă care nu mai este viaţa pe care ai trait-o până în momentul de faţă; şi cred că la acest lucru sunt bune crizele, sau vijeliile, sau ispitele, sau mărunţişurile acestea care ne construiesc viaţa. Ele pot să semnalizeze nevoia noastră mai mare de Dumnezeu. Şi dacă ne uităm în urmă, retrospectiv, anul acesta 2020 a fost un an în care parcă ne-am propus să-l scoatem pe Dumnezeu din tot ceea ce făceam  sau credeam, am uitat de acest model al lui Iisus Hristos care ne-a învăţat să facem toate lucrurile dumnezeiesc-omeneşte; adică nu ignorând realităţile pământeşti, dar nici pe cele dumnezeieşti.

Va urma.

 Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=r5GrY8T-JjE

De ce refuz să mai votez

 

Pentru că e clar că defuncta lor democraţie (despre care nici nu se mai vorbeşte), cu toate instituţiile sale, între care partidele, parlamentele, curţile constituţionale etc. nu a fost decât un şirag de mărgele din sticlă, în care acestea au fost bilele, separat şi împreună fără altă valoare decât cea de a le fi lor instrument pentru Marea (noastră) Înşelare.

Pentru că defuncta formulă mincinoasă „libertate, fraternitate, egalitate) a fost uitată şi ea, astăzi păpuşarii rămânând doar cu propunerea unei„societăţi mai echitabile” ca rezultat al Marii Resetări şi a lui „Build back better”.

Pentru că societatea echitabilă, pe care ne-o tot propun mincinos negustorii în ultimele sute de ani, de când şi-au pus în gând să ia în proprietate planeta (şi pe care, normal, nu au realizat-o niciodată, căci nici nu aveau de gând, nu ăsta era scopul) este mai monstruoasă decât cea comunistă, prin care tocmai am trecut şi al cărei gust de fier, sânge şi cenuşă îl am încă în toată fiinţa.

Pentru că ceea ce au urmărit de fapt a fost întotdeauna o lume a ne-oamenilor, a sub-oamenilor, reducerea fiinţei umane create de Dumnezeu la nivelul uneia animalice, confuze, dereglate, degenerate, dresate, animal de circ şi sacrificiu.

Pentru că partidele şi parlamentele nu au şi nu au avut niciodată altă relevanţă decât obiecte din instrumentarul iluzioniştilor sociali (revoluţionarilor), chiar dacă ceva timp/atât timp cât a trebuit să fim vrăjiţi, ele au părut, totuşi, a funcţiona, în spatele lor fiind întotdeauna sistemul ticălos-demonic amintit mai sus.

Pentru că nu poţi schimba sistemul din interiorul sistemului şi a vota cu un partid sau altul înseamnă drum în neant. Chiar dacă pe ici pe colo mai este şi câte un personaj amabil şi conştient (mai destupat – binevoitor – dispus să ajute la împotrivirea faţă de ofensiva răului şi diminuarea distrugerilor) pe ansamblu partidul respectiv va face ceea ce i se ordonă, rerspectivul/respectivii neputând opri acest curs, iar a vota înseamnă a deveni complice cu această armată a întunericului şi supus al celor care o conduc; idiot util în construirea acestui Babilon 2, al unei lumi de coşmar, al iadului pe pământ.

Pentru că prin votul meu validez - certific ca funcţional - sistemul.

Pentru că niciun partid făcut din oameni curaţi nu ar putea schimba acest curs. Căci a face un partid şi a intra cu el în competiţia politică înseamnă a duce lupta după regulile sistemului, iar acesta este astfel conceput încât nu poate pierde. Odată ce ai intrat în el, vei fi anesteziat, drogat, înghiţit şi digerat; făcând astfel de fapt le faci jocul, le întăreşti aparenţele.

Pentru că lupta împotriva lor trebuie dusă din afara sistemului, în condiţii de inferioritate de resurse mijloace şi de inferioritate numerică, cu credinţă, inteligenţă şi înţelepciune.

Pentru că, după cum deja este foarte clar, oricum pentru mine votează altcineva, altundeva decât în cabina de vot.

Pentru că dacă ştiu acest lucru şi toate cele de mai sus şi totuşi mă las purtat de jocul lor amăgitor, îmi bat joc de statutul meu de fiinţă a lui Dumnezeu, de libertatea şi demnitatea pe care Acesta mi le respectă în orice situaţie.

În primul rând, pentru că, pe scurt, cei care construiesc această lume schimonosită, caricaturală, grotescă sunt duşmanii lui Dumnezeu şi refuz să le fiu alături.

Voi reveni într-o analiză extinsă pentru explicarea/susţinerea unora dintre afirmaţiile/concluziile pe care le-am amintit pentru a lumina pe de-a-ntregul această poziţie.

Şi cu câteva idei despre ce ar trebui să facem.

 

Scrisoarea de protest şi avertizare a ÎPS Teodosie către duşmanul lui Dumnezeu, Orban

 

Arhiepiscopia Tomisului

22h  ·

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE GUVERNUL ROMÂNIEI

Către,
Guvernul României,

Domnule Prim-Ministru,

Incidentul petrecut la Constanța în dimineața zilei de de 25 noiembrie 2020, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din cartierul Tomis Plus, când polițiștii și jandarmii au brutalizat și amendat credincioșii prezenți la slujbă, ne întărește convingerea, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm noi clerul, împreună cu credincioșii ortodocși, în fața unor mari abuzuri, pe care autoritățile le săvârșesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită.
Este inadmisibil ca articolul 29 din Constituția României, alineatul (1) și alineatul (5), să fie încălcate cu atâta naturalețe de către autoritățile locale pe care le coordonați prin miniștrii de resort. Niciodată drepturile credincioșilor ortodocși și ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite. Credincioșii Bisericii Ortodoxe Române și slujitorii ei sunt obligați acum să îndure umilința și frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar) și de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică și luate de necunoscuții dumneavoastră specialiști, în dispreț total față de normele de drept, de credința și tradițiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental, de exercitare și exprimare a credinței, nu reprezintă mare lucru, raportat la pandemia care ne încearcă.
Am îndurat suficient, de la începutul acestei pandemii, împreună cu toți oamenii de bună-credință din această țară și am respectat măsurile sanitare luate inițial, în mod responsabil. De această dată, însă, trebuie să denunțăm public abuzurile pe care le orchestrați, și pe care forțele polițienești și de jandarmerie le exercită asupra noastră, într-o țară europeană care se vrea a fi democrată și nu aflată sub dictatură și teroare.
Nu vom îngădui acum, ca dreptul de a-l cinsti așa cum se cuvine, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, să ne fie călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu și se închină unei științe absurde, care nesocotește pe om în integralitatea sa: trup, dar și suflet. Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale ?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?
În luna decembrie a anului 1989, oamenii cu credință în Dumnezeu, profund nemulțumiți de abuzurile puterii, s-au adunat la Timișoara în jurul casei pastorului reformat László Tőkés, căruia i se făcea atunci o nedreptate, mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de a ni se respecta credința și demnitatea. Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanța și în alte părți ale țării „cu noi este Dumnezeu”, pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înțelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră și colaboratorilor în suflete omenia, credința și dreapta simțire pe care se pare că rațiunile pandemiei vi le-au întunecat.
Dumnezeu să vă dăruiască gândul cel bun pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această țară și a nu lupta cu înverșunare împotriva Lui Dumnezeu și a celor care cred în El. Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit... Lăsați-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca și El să vă mai îngăduie acolo unde credeți că v-ați înveșnicit.
Cu nădejdea că încă Dumnezeu mai poate lucra în mintea și în inima dumneavoastră,

† TEODOSIE,
Arhiepiscopul Tomisului

Vezi mai puţin

Războiul copiilor întunericului împotriva copiilor luminii! Excepţionala radiografie a lumii actuale făcută de monseniorul Vigano.

 
Monseniorul Vigano, fost Nunțiu Papal la Washington, din 2011 până în 2016 este una dintre cele mai sonore și influente voci ale aripii conservatoare a Bisericii Catolice și un critic sever al stângismului Papei Francisc. Scrisoarea sa deschisă către președintele Trump reprezintă un document excepțional. El explică cu logică și claritate evenimentele bizare care au schimbat dramatic fața lumii în anii din urmă.

Domnule Președinte,

În ultimele luni am asistat la formarea a două tabere, pe care le-aș numi biblic: copiii luminii și copiii întunericului.
Copiii luminii constituie partea cea mai mare a umanității, în timp ce copiii întunericului reprezintă o minoritate absolută.
Cu toate acestea, cei dintâi fac obiectul unui fel de discriminare care îi plasează într-o situație de inferioritate morală față de adversarii lor, care ocupă adesea poziții strategice în guvern, în politică, în economie, în presă. Într-o manieră aparent inexplicabilă, cei buni sunt luați ostatici de cei răi și de cei care îi ajută, fie din interes personal, fie din frică. Aceste două tabere, care au un caracter biblic, urmează separarea clară dintre progenitura femeii și progenitura șarpelui.

 

De o parte sunt cei care, deși au o mie de defecte și de slăbiciuni, sunt animați de dorința de a face bine, de a fi cinstiți, de a forma o familie, de a munci, de a aduce prosperitate patriei lor, de a-i ajuta pe nevoiași și, ascultând de Legea Domnului, să merite a cuceri Împărăția Cerurilor.

De cealaltă parte, sunt cei care se află în slujba propriilor interese, care nu au nici un fel de principiu moral, care doresc să distrugă familia și națiunea, care îi exploatează pe lucrători pentru ca ei să devină nemeritat de bogați, care provoacă dezbinare și războaie interne pentru a acumula bani și putere: în cazul lor, iluzia înșelătoare a bunăstării temporare se va spulbera într-o zi – dacă nu se pocăiesc – lăsând loc îngrozitoarei soarte care îi așteaptă, departe de Dumnezeu, în blestemul veșnic.

În societate, Domnule Președinte, aceste două realități opuse coexistă ca dușmani eterni, la fel cum Dumnezeu și Satana sunt dușmani eterni. Și se pare că acești copii ai întunericului – și pe care îi putem ideintifica cu Statul Paralel, căruia vă opuneți cu înțelepciune, și care poartă un război acerb împotriva dumneavoastră, în aceste zile – au decis să dea cărțile pe față, ca să spunem așa, dezvăluindu-și planurile. Par atât de siguri că au deja totul sub control, încât au lăsat deoparte acea prudență care, până acum, le-a ascuns măcar parțial intențiile.

Anchetele aflate în curs vor dezvălui adevărata responssabilitate a celor care au gestionat urgența COVID, nu doar în domeniul sanitar, ci și politic, economic sau al presei. Vom descoperi probabil că în această colosală inginerie socială, există oameni care au decis soarta umanității, arogându-și dreptul de a acționa împotriva voinței cetățenilor și a reprezentanților lor din guvernele țărilor.
Vom descoperi de asemenea, probabil, că revoltele din aceste zile au fost provocate de cei care, văzând că virusul se estompează inevitabil și alerta socială a pandemiei se estompează și ea, au fost obligați să provoace tulburări civile, deoarece acestea trebuiau să fie urmate de acțiuni de represiune care, deși legitime, puteau fi condamnate ca o agresiune nejustificată împotriva populației.

Același lucru se întâmplă și în Europa, în mod perfect sincronic. Este destul de limpede că folosirea protestelor de stradă reprezintă instrumentul pentru atingerea scopurilor celor care doresc să vadă ales pe cineva anume la viitoarele alegeri prezidențiale, cineva care întrupează țelurile Statului Paralel și care exprimă aceste țeluri cu convingere. Nu va fi surprinzător dacă, în următoarele luni, vom afla încă o dată că ascunși în spatele acestor acte de vandalism și de violență sunt cei care speră să profite de pe urma disoluției ordinii sociale astfel încât să construiască o lume nouă, fără libertate: Solve et Coagula, așa cum învață adagiul masonic.

Deși poate părea deconcertant, taberele opuse pe care le-am descris se găsesc și în mediile religioase. Există păstori credincioși care se ocupă de turma lui Hristos, dar există și necredincioși mercenari care caută să împrăștie turma și să predea mieii pentru a fi devorați de lupii lacomi.

Nu este de mirare că acești mercenari sunt aliații copiilor întunericului și îi urăsc pe copiii luminii: așa cum există un Stat Paralel, există și o Biserică Paralelă, care se leapădă de jurămintele făcute în fața lui Dumnezeu. Astfel, dușmanul invizibil, împotriva căruia bunii conducători luptă în treburile publice, este combătut și de bunii păstori în sfera eclezială. Este o bătălie spirituală, despre care am vorbit în recentul meu Apel, care a fost dat publicității pe 8 mai.

Pentru prima dată, Statele Unite au în dumneavoastră un președinte care apără în mod curajos dreptul la viață, care nu se rușinează să denunțe persecutarea creștinilor din lumea întreagă, care vorbește despre Iisus Hristos și despre dreptul cetățenilor la libertatea religioasă. Participarea dumneavoastră la Marșul pentru Viață și, mai recent, proclamarea de către dumneavoastră a lunii aprilie ca Lună Națională a Prevenirii Maltratării Copiilor, sunt acțiuni care confirmă de care parte doriți să luptați. Și, îndrăznesc să cred că suntem amândoi de aceeași parte în această bătălie, deși cu arme diferite.

Din acest motiv, cred că atacul la care sunteți supus, după vizita la Sanctuarul național al Sfântului Ioan-Paul al II-lea, face parte din scenariul mediatic regizat, care nu încearcă să combată rasismul și să readucă ordinea socială, ci să agraveze dezbinările; nu să aducă dreptatea, ci să legitimeze violența și crima; nu să slujească adevărul, ci să favorizeze un grup politic.

Și este tulburător că există Episcopi – precum aceia pe care i-am denunțat recent – care, prin cuvintele lor, dovedesc că sunt aliniați cu tabăra opusă. Sunt supuși Statului Paralel, globalismului, gândirii aliniate, Noii Ordini Mondiale, pe care o invocă din ce în ce mai des în numele unei fraternități universale care nu are nimic creștinesc, dar care evocă idealurile masonice ale celor care doresc să domine lumea, gonindu-L pe Dumnezeu  din tribunale, din școli, din familii și poate chiar din biserici.

Poporul american este matur și a înțeles acum în ce măsură marea presă nu dorește să răspândească adevărul, ci dorește să îl ascundă și să îl deformeze, răspândind minciuna care este folositoare scopurilor stăpânilor lor.

Cu toate acestea, este important ca cei buni – care reprezintă majoritatea – să se trezească din letargie și să nu accepte să fie înșelați de o minoritate necinstită, cu scopuri abjecte.
Este nevoie ca cei buni, copiii luminii, să se unească și să-și facă auzite vocile. Ce alt mijloc mai eficient este de a face asta, Domnule Președinte, decât prin rugăciune, cerând Domnului să vă apere pe dumneavoastră, Statele Unite și întreaga umanitate de acest colosal atac al Vrăjmașului.

În fața puterii rugăciunii, înșelăciunile copiilor întunericului se vor nărui, comploturile lor vor fi dezvăluite, trădarea lor va fi vădită, înfricoșătoarea lor putere se va spulbera, adusă în lumină și expusă drept ceea ce este cu adevărat: o înșelăciune infernală.

Domnule Președinte, rugăciunea mea se îndreaptă cu statornicie către iubita națiune americană, unde am avut privilegiul și onoarea de a fi trimis de către Papa Benedict al XVI-lea ca Nunțiu Apostolic.

În acest ceas dramatic și decisiv pentru întreaga umanitate, mă rog pentru dumneavoastră și pentru toți cei care sunt de partea dumneavoastră în guvernul Statelor Unite.
Am încredere că poporul american este unit cu mine și cu dumneavoastră în rugăciune către Dumnezeu Atotțiitorul.
Uniți împotriva Vrăjmașului Invizibil al întregii umanități, vă binecuvântez pe dumneavoastră și pe Prima Doamnă, iubita națiune americană, pe toți bărbații și femeile de bună credință.

Sursa:  https://evz.ro/d-le-trump-asistam-la-batalia-dintre-copiii-luminii-si-copiii-intunericului-pentru-noua-ordine-mondiala-exista-un-stat-paralel-si-o-biserica-paralelamonseniorul-vigano-asistam-la.html/2

Fii binecuvântată, pandemie! Binefaceri, foloase şi învăţăminte ale acestei experienţe.

 
Fii binecuvântată, pandemie, pot spune aceia dintre noi, pentru care aceasta s-a dovedit o mare binefacere, o plină de folositoare învăţăminte experienţă, smulgere de pe drumul spre moarte şi aşezarea pe drumul către viaţă. 

În tot răul și un bine! - zice românul. 

Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu e fără ca Domnul să ştie, să permită şi să ne fie de folos pentru lucrarea cea mare: mântuirea noastră, întoarcerea alături de El, iar ura, răutatea și lucrarea diavolului nu pot covârşi dragostea, bunătatea şi lucrarea lui Dumnezeu. În plus şi înainte de toate, Dumnezeu nu ne-a făcut, nu ne face şi nu ne va face ceva care să ne doară, nu ne va da suferinţă, lipsuri, necazuri) (aşa cum nu ne-a dat nici moartea) chiar dacă acel ceva ne-ar fi de folos. Noi le facem, pe post de actori, diavolul le face, pe post de regizor.

Diavolului îi ies multe atunci când e vorba de iluzionism, magie, virtual, dar niciodată, nimic, atunci când e vorba de a dăuna cu adevărat omului pentru că el nu ştie, nu înţelege, nu discerne voia şi lucrarea lui Dumnezeu, dincolo de înţelegerea inexplicabilei, pentru el, iubiri fără limite a Acestuia pentru noi; şi din acest motiv diavolul eşuează continuu. Chiar în ispitirea din Grădina Raiului, sau, mai concludent, în orchestrarea răstignirii Fiului lui Dumnezeu, cu efecte fundamental contrare celor dorite de el.

V-am adus aminte de toate acestea pentru a aşeza cât mai aproape de adevăr înţelesul profund al crizei prin care trecem, cunoscută sub numele de cod, alocat de orchestratorii ei, "pandemia covid 19". Neplăcută, enervantă, hidoasă, dar ca tot ce ni se întâmplă, şi cu potenţiale foloase; chiar esenţiale, salvatoare foloase. 

Am înțeles cu cine avem a face. Cine ne sunt dușmanii. Că  autorităţile, conducătorii, reprezentanţii, elitele noastre sunt, în marea lor majoritate, formate din nişte nemernici ticăloşi, torţionari şi/sau călăi.

Primul mare folos este acela că acum mult mai mulţi dintre noi sunt lămuriţi în legătură cu faptul că conducătorii/elitele economice, politice, culturale, media locale şi mondiale (în proporţie de peste 90 %) lucrează, sub conducerea mafiei bancare globaliste, împotriva noastră, ne dispreţuiesc, ne urăsc, ne vor răul şi nu binele pe care îl afişează. 

Nu am ajuns, prin această trezire, a fi majoritatea şi nici nu vom fi. Dar suntem mai mulţi şi trebuie să ne bucurăm pentru toţi cei care au făcut acest pas şi următoarele despre care vom vorbi, căci sunt paşi către adevăr şi viaţă.

Nu voi discuta aici tema originii coronavirusului. E o temă terţiară, dacă nu chiar cuaternară. Căci fie că a fost lansat premeditat, fie că e o scăpare, sau chiar vine de la lilieci direct, reacţia coordonată, dictatorială a autorităţilor din întreaga lume (cel puţin în peste 97% dintre statele abordate de covid 19), minciunile, direcţiile false, abuzurile medicale şi sociale, ignorarea, chiar prigonirea vocilor contestatare, ale specialiştilor, în primul rând, şi ale oricui încerca să pună la îndoială naraţiunea oficială,  şi tot setul de tactici şi măsuri pe care le cunoaşteţi deja foarte bine, ne dovedesc un lucru fără putinţă de tăgăduit: există un consens, un proiect, o strategie şi tactici pentru, de mult anunţata, construcţie a unei noi ordini mondiale într-un stat mondial demonic.

Am înţeles ce ne pregătesc aceştia: o lume de coşmar, un iad terestru, un viitor în care nu vor mai exista oameni, ci slugi  ale diavolului şi victimele acestora.

Al doilea folos este că mai mulţi dintre noi avem acum o imagine mult mai clară, chiar dacă, uneori, încă prea optimistă, despre cum va arăta viitorul croit de aceste elite, aşa că putem să nu ne mai pierdem timpul cu mimarea normalităţii şi să trecem la pregătirea pentru acest viitor, sărind etapele de somnolenţă şi speranţă tâmpă în mai bine. Nu, nu va fi mai bine, ci va fi mult mai rău. Statul mondial demonic. Iadul pe pământ, un uriaş lagăr. Războiul proxi al diavolului împotriva lui Dumnezeu prin oameni. Fermă de plăceri pentru slugile lui pământene. Pentru care trebuie să fim dezumanizaţi, înrobiţi, transformaţi în sclavi fără drepturi, libertate, conştiinţă, cunoaştere; combinaţii de biologic, digital, mecanic, şi electronic. Adică în produse (nu fiinţe!) post sau trans-umaniste.

Ne-a arătat cine suntem: nişte bacterii, o sumă vidă de de lucruri vide, de "a avea"-uri inutile, mortale, aneantizante.

Mici, meschini, egoişti, singuri, trişti, dezorientaţi, speriaţi, neştiutori, uşor manipulabili, lipsiţi de substanţă, opaci, dacă nu chiar întunecaţi, călduţi, dacă nu chiar îngheţaţi în foamea glacială de a avea, lipsiţi de simpatie, grijă, dragoste pentru ceilalţi.

Am descoperit că a avea, în multele şi feluritele lui forme, (alimente, obiecte, plăceri), poate să fie total nefolositor, iar unii  dintre noi chiar că "a avea" este contrariul lui "a fi".
Ne-am uitat în oglinda existenţei şi nu am văzut nici măcar o fiinţă nudă, ci un gol, o lipsă, nimicul.

Ne-a arătat cât de relative, de iluzorii sunt bunurile materiale din care ne construim viaţa, cât de perisabile sunt ele, cum dintr-odată pot dispărea, sau pot deveni inutile, de nefolosit,  cum toate cele cu care ne obişnuisem ca fiindu-ne îndreptăţite/menite au devenit fără înţeles şi fără valoare.
Ce folos că ai zece maşini, dacă nu poţi folosi niciuna. sau zece case, dacă eşti blocat într-una. Sau multe haine, dacă nu ai unde le purta. Sau multe dispozitive, care nu te pot ajuta să fii mai liber. Sau cunoscuţi, dacă nu vor să te întâlnească, sau nu pot să te întîlnească, nu au voie. Sau...  Sau...

Am trăit zdruncinarea siguranţei călduţe şi dezumanizante în eternitatea şi în binefacerile unei ordini materiale construite prin progresul tehnic (am descoperit că acum, când suntem mai tehnicizaţi ca oricând, suntem la fel de vulnerabili); a comodităţii, confortului, vieţii de bacterie. Şi chiar prăbuşirea înţepenelii într-o vieţuire de organism primitiv. S-a destrămat, pentru unii dintre noi, magia demonică care ne ţinea captivi în această vieţuire.
Am făcut primii paşi pentru redescoperirea lui Dumnezeu, către grija, dragostea, necontenita lui prezenţă alături de noi pentru a ne ajuta să revenim lângă El.

1. Nu aş vrea însă să se înţeleagă că cele de mai sus justifică şi absolvă de vină pe cei care mint, manipulează, chinuiesc, siluiesc, distrug, ucid în masă pe semenii lor. 
Dincolo de justiţia terestră - în faţa căreia, probabil, nu vor ajunge - îi aşteaptă întâlnirea cu golul întunecat al existenţei de aici în care vor rămâne captivi şi după.

2. Nu vă temeţi. Dumnezeu e aici mereu, pentru fiecare. Aşteaptă doar să-i vorbiţi, să-l auziţi.


 

Si cu singura nădejde în Singur Dumnezeu, vom pune mâna pe sabie, pe arc, pe mistrie, și vom face ce trebuie, nu ne vom intimida de cei care ne urmăresc, dar singur Dumnezeu este soluția. Răul lumii de astăzi este așa de organizat încât scăpare nu mai este.

 
Vremea noastră este vreme cumplită cu probleme parcă fără răspuns, situații inexplicabile, înnodări din cele mai cumplite. Si nu deznădăjduiți, dar să ne așteptam la mai rău, nu deznădăjduiți dar să știți că în fiecare clipă Dumnezeu Cel nevăzut, cel inexistent, Cel „de neînduplecat” este cu noi aici, nu numai în spațiul din jurul meu, ci și în inima mea și nu există încercare pe care ne-o îngăduie Dumnezeu fără să ne dea și o cale de ieșire. Ce cale de ieșire nu știu, dar Domnul să ne călăuzească și în situații inexplicabile.

Și stăpânitorul lumii acesteia vrea să ne arate că nu putem scapă de el sub nici o formă. Acuma cu organizarea asta, cu sateliții, cu chestii care ne urmăresc și prin care suntem urmăriți nu avem cum să scăpăm. Și mai mulți mi-au povestit despre niște filme pe care le-au văzut. Unul se numea principiul dominoului. Și filmele arătau că dacă ochiul lumii ăsteia e pe tine, nu ai cum să scapi, și până la urmă se termină cu catastrofă, cu moartea. Și, când îmi povesteau simțeam cum panica intră în mine, dar observam un lucru, în niciunul din filme nu se vorbea de Dumnezeu. Niciunul nu a zis Doamne.

Eu cunosc trei cazuri și unul pe care îl cunosc personal, într-o viață de zeci de ani de iad, când persoana a ajuns la punctul de nebunie, de a se sinucide, dar în loc să facă asta a zis Doamne! și imediat s-a schimbat viața acelei persoane. Și am observat în filmele astea, în duhul lumii acesteia care vrea să ne convingă că stăpânitorul lumii acesteia este atotputernic, „de mine nu scapi”, sau faci ce-ți spun eu și îți dau „șaptesprezece privileghiomuri” dacă devenim uniți cu Roma, sau cum spunea Sichim Pasa: „jos capul”. Nu! Avem o alternativă pe care nu ne-o pune înainte duhul lumii acesteia, să strigam la Dumnezeu! Dar, de acuma, în marele necaz singura scăpare este Dumnezeu!

In realitate, de-a lungul istoriei, niciodată n-a fost o scăpare sau o soluție fără Dumnezeu, dar Dumnezeu cel blând ne-a lăsat să ne vedem de treburile noastre chiar dacă noi am crezut că din deșteptăciunea noastră a venit scăparea sau am avut noroc și am găsit soluția asta, și nu ne dăm seama că Dumnezeu a rânduit acea situație, și ne-a lăsat să credem așa. Dar nu a fost, de-a lungul istoriei, când o soluție găsită să nu fi fost de Dumnezeu. „A că a venit un milionar și mi-a dat o sumă de bani și am scăpăt din situație”. Dumnezeu, de la întemeierea lumii, știind ce aveam să trăiesc, a pregătit un milionar care să vină și să-mi dea. Dar să nu uităm să mulțumim lui Dumnezeu și să conștientizam aceasta.

Zice Psalmul: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.” (Psalm 126,  1)   Da păzesc, dar nu paza mea va păzi cetatea dacă nu Dumnezeu în mine păzește. Cu Dumnezeu trebuie să ne tocmim. In singur Dumnezeu trebuie să avem nădejdea. Zice psalmul: „Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui şi sabia mea nu mă va mântui” „Ci dreapta Ta şi braţul Tău şi luminarea feţei Tale” (Psalm 43, 8, 5) – zicea războinicul David. Da, dar cu bratul lui lovea și cu arcul lui trăgea. Și la noi, Dumnezeu nu va veni, ci eu voi zidi casa, dar dacă Dumnezeu nu va lucra în mine, nu va ieși nimic. Vreau să zic că întotdeauna, de-a lungul istoriei, Dumnezeu a fost singura ieșire dar, nevrând să ne silnicească ne-a lăsat să credem că fiindcă noi ne-am priceput.

Zilele care vin sunt cumplite și nu mai există nici o scăpare, cum corect vorbesc filmele alea. Corect, dar nu adevărat! Numai Dumnezeu va fi scăparea. Mi se pare îngrozitor, și pentru noi este, dar va ști Dumnezeu să ne miluiască. Si este un mare privilegiu și în sfârșit și vom învață -dă-ne Doamne!- să ne punem nădejdea numai în Dumnezeu. Si cu singura nădejde în Singur Dumnezeu, vom pune mâna pe sabie, pe arc, pe mistrie, și vom face ce trebuie, nu ne vom intimida de cei care ne urmăresc, dar singur Dumnezeu este soluția. Răul lumii de astăzi este așa de organizat încât scăpare nu mai este.

Deci, tot ce am zis, este un fel de a zice: „ține-ți mintea în iad”. Nu am încercat să evit, să nu vorbesc de criza care este și vine, nu am încercat să o mușamalizez, dar am spus că orice ar fi și orice s-ar întâmpla, dacă te găsești în fundul iadului, să nu deznădăjduiești, și atunci fundul iadului pentru tine va fi rai. Cum a fost înrourare focul cuptorului încins pentru cei șapte tineri. Și asta nu este o poveste, este istorie. Eu am ajuns să mă întreb în ce măsură să cred în Scriptură, ce trebuie să cred literal și ce trebuie să fie metaforic. Lucrurile astea, puțin câte puțin, am ajuns, din ce în ce mai mult, să le cred literal. Când zice scriptura că mare a statut perete de-a dreapta și perete de-a stânga, eu cred că mare a statut perete de-a dreapta și perete de-a stânga. Că sunt prost?  Bine, sunt prost și mă bucur că sunt prost și că nu sunt ca deștepții lumii acesteia care au toate dovezile că Dumnezeu nu există, și vom vedea cândva cine va fi fost prostul și cine deșteptul. Prin asta parafraze ce spunea Sf. Ap. Pavel că nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât înțelepciunea omului. Si poate cu asta să terminam.

Extras din conferința Pr. Rafail Noica în biserica „Soborul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ilie”, reşedinţă mitropolitană de la Limours, octombrie 2017

Sursa:  https://coloana-infinitului.com/parinti-contemporani/pr-rafail-noica-raul-lumii-de-astazi-este-asa-de-organizat-incat-scapare-nu-mai-este-numai-dumnezeu-va-fi-scaparea/

Atunci când Frica domneşte în locul Raţiunii

În noi gândeşte Frica, nu mai gândeşte Raţiunea!
Vorbeşte Frica, nu mai vorbeşte Raţiunea!
Vorbeşte Glasul care ne asigură că ne vrea în siguranţă, ne sfătuieşte Glasul, ne porunceşte Glasul, ne îndreptăţeşte Glasul; el ştie întotdeauna mai bine, el ştie tot. Şi-l ascultăm orbeşte, căci este Glasul Fricii.
Urâm libertatea căci libertatea înseamnă necunoscut.
Ne lepădăm libertatea cu gemete guturale de satisfacţie, cu trăiri extatice.
Ne temem de lumină, fugim de lumină, blestemăm Lumina!
Binele şi Frumosul, Lumina sunt suspecte, periculoase, subversive.
Îl refuzăm, îl negăm, îl urâm pe Dumnezeu pentru că e Libertate, Bine, Frumos, Lumină.
Ne ascundem în întuneric, iar întunericul pătrunde în noi și naşte monştri care ne devorează căldura, iubirea, viaţa, lumina interioară.
Suntem drogaţi, Frica eliberează în corpul nostru substanţe, care ne afectează grav raţiunea, dreapta socotinţă, discernământul, liberul arbitru, voinţa.
Suntem suspicioși.
Suntem neîncrezători.
Suntem tot timpul în alertă.Uităm de ceilalţi.
Ne e frică de ceilalți.
Ceilalți sunt necunoscutul, care este întotdeauna periculos.
Celălalt să stea deoparte, departe, să facă bine să se supună, să asculte fără crâcnire ce ordonă Frica.
Suntem gata să-i sacrificăm pe ceilalţi pentru a scăpa noi.
Devenim fiare turbate faţă de cei care, în aceeaşi situaţie cu noi, par a ne pune în pericol prin inconştienţa neascultării de Frică, pe care Frica din noi ni-i dezvăluie ca nişte corpi străini periculoşi, ca pericolul însuşi.
Cei stăpâniţi de Frică, sudaţi prin curentul de înaltă intensitate al panicii, devenim o masă omogenă, devenim "gloata".
Îi denunţăm pe duşmanii gloatei.
Îi hăituim pe duşmanii gloatei.
Îi prindem şi îi predăm organelor represive pe duşmanii gloatei.
Îi linşăm pe duşmanii gloatei.
Avem nevoie de cineva care să poarte de grijă fricii noastre.
Strigăm după cineva care să hrănească frica noastră. 
Implorăm ca cineva să îngraşe frica noastră. 
Care să ne pună în lanţ pentru securitatea noastră.
Care să ne pună în cuşti separate, pentru securitatea noastră.
Care să ne devină raţiunea noastră, gândurile noastre, voinţa noastră, dorinţele noastre.
Care să ne biciuiască spre binele şi securitatea noastră.
Care să ne facă să uităm că SUNTEM.
Şi care să decidă când, cum şi cu ce folos să murim, de exemplu, de coronavirus, când de fapt noi ne înecăm cu balele ce curg pe osul aruncat printre gratiile supermarketurilor salvatoare. 

OAMENII ÎNNEBUNESC ÎN MASĂ, DAR ÎŞI REVIN ÎNCET ŞI UNUL CÂTE UNUL. TREBUIE SĂ FACEM TOT CE PUTEM CA SĂ ADUCEM MULŢIMEA ÎNSPĂIMÂNTATĂ ÎNAPOI LA RAŢIUNE. NU CEDAŢI ÎN FAŢA FRICII! NU RENUNŢAŢI LA DREPTURILE VOASTRE! NU VĂ VINDEŢI LIBERTATEA PE UN BOL DE MÂNCARE ŞI UN SAC DE MINCIUNI!