Ce putem face pentru a ne schimba în bine ţara. Ne cere Dumnezeu să fim eroi?

 

 "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă"

(Cele de mai jos nu exclud participarea noastră activă, mai ales dincolo de cuvinte, la apărarea fiinţei neamului şi a ţării, ci, dimpotrivă, încearcă doar o reaşezare a ei, şi sunt destinate acelora dintre noi care ne epuizăm în dueluri şi condamnări verbale, riscând boala sufletească cât şi pe cea trupească, şi uitând a face binele concret. La fel, nu exclud acţiunea, lupta, jertfa pentru ceilalţi.)

Aflăm în fiecare zi, aproape, numai veşti rele; ne consumăm, ne mâniem, judecăm, vorbim fără de măsură, ne lăsăm cuprinşi de răul, căruia încercăm să ne împotrivim, şi rezultatul este că îi facem jocul.  

Am vrea să ne salvăm ţara, chiar lumea şi constatăm că suntem neputincioşi. Visăm să fim eroi şi rămânem anonimi. Şi asta ne înfurie, ne macină, devine obsesie, devenim agresivi, impulsivi, neliniştiţi, dezamăgiţi, deznădăjduiţi. Suntem plini de intenţii bune şi totuşi pierdem zi de zi, în timp ce duşmanul transformă lumea după voia lui într-un iad. 

Când vedem ce ticăloșii, ce monstruozități se petrec în jurul nostru, chiar dacă nu vrem, chiar dacă propovăduim inversul, fără ca să ne dăm seama, creşte în noi URA; uneori declarată, de cele mai multe ori, mascată sub nobile porniri salvatoare, sau justificări raţionale. Şi dacă ajungem să-i urâm pe alţii, adică SĂ URÂM, duşmanul şi-a atins obiectivul. Şi în lume şi în noi. 

Am vrea să fim eroi, să nu ne rezumăm la a da în vileag şi a muştrului aprig duşmanul, ci şi la a lua parte la înfrîngerea lui; şi, totuşi, mulţi dintre noi rămânem la faza otrăvirii încete şi sigure cu veninul demonic ce dizolvă lumea, riscând să pierdem singurul lucru care contează: mântuirea noastră. 

Şi, poate, ar trebui să ne oprim şi să ne întrebăm ce ne cere Dumnezeu?  Aşteaptă El, oare, de la noi să fim eroi?  

Da, cred că Dumnezeu ne cere să fim eroi, dar nu eroi care, preocupaţi să salveze lumea, se pierd pe ei în capcanele perfide şi ucigătoare de suflet ale răului. Cred că Dumnezeu aşteaptă, ne roagă, s-a jertfit pentru ca noi să fim eroii mântuirii noastre. 

Să ne întoarcem spre noi şi să punem în ordine toate acele detalii, aparent prea insignifiante, în realitate ca stropii de apă ai unui ocean, în care ne înecăm în timp ce înotăm nu spre un ţărm, ci spre un miraj. 

De lume se ocupă El, este în parohia Lui, în puterea Lui, şi, dacă va fi nevoie, şi, atunci când va fi nevoie, ne va pune şi în situaţia de a ne dovedi eroismul pe câmpul de luptă, pe stradă, în lagăre şi închisori, sau chiar acolo unde muncim. 

Să nu încercăm să-i luăm locul, să nu pretindem controlul a ceea ce nu putem controla; noi să fim eroii mânturii noastre în cel mai greu de dus război care ne stă înainte în această trecere prin materie şi toate celelalte se vor adăuga nouă. 

Să facem cele necesare pentru victoria finală în lupta cu eul nostru îmbătat de mândrie şi patimi. Şi aici intră, desigur, chiar pe linia întâi, ajutorul pentru aproapele nostru, aproapele concret, personalizat,  aproapele la măsura puterilor şi datoriei noastre; şi, mai dificil încă, iubirea duşmanului.

Redutele, tranşeele, palisadele, zidurile fortificate ale fiinţei noastre mândre şi pătimaşe sunt mult mai greu de cucerit şi de păstrat decât ar fi, la o adică, cele dinafară; măcar şi numai pentru că lumea exterioară este, de fapt, o proiecţie combinată, o rezultantă directă a ceea ce este în noi.

Dacă putem cuceri aceste linii duşmane, dacă putem înfige steagul lui Hristos pe culmea fiinţei noastre transformate, suntem cu siguranţă eroi. Cum ne cere Domnul şi prin Psalmul 14:

 

Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?

Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa,

Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său.

Defăimat să fie înaintea Lui "el ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte; cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă,

Argintul său nu l-a dat cu camătă şi daruri împotriva celor nevinovaţi n-a luat. Cel ce face acestea nu se va clătina în veac.

Să încercăm să fim desăvârşiţi, să-i convingem şi pe alţii cu modelul nostru şi atunci ne vom salva pe noi, pe cei care ne urmează exemplul şi, împreună, ţara. 

Nu putem învinge în lume dacă nu învingem în noi; nu putem schimba lumea dacă nu ne schimbăm pe noi!