(Primul capitol al acestei dezbateri îl găsiţi la: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/06/imediat-dupa-ecumenism-venit.html)
Din mai multe motive, marea virtute a ascultării este , din pacate, neînţeleasa de mulţi. Din acest motiv, credincioșii își pierd libertatea în Hristos, potențialul lor interior, spiritual și toată capacitatea de a lupta și de a practica ascetismul. Iar în mâinile unor, aparent pioși, „duhovnici” se dovedește adesea a fi creaturi slabe, lipsite de cuvinte și lipsite de libertate, un fel de sclavi fără cuvinte și supuşi...
Din mai multe motive, marea virtute a ascultării este , din pacate, neînţeleasa de mulţi. Din acest motiv, credincioșii își pierd libertatea în Hristos, potențialul lor interior, spiritual și toată capacitatea de a lupta și de a practica ascetismul. Iar în mâinile unor, aparent pioși, „duhovnici” se dovedește adesea a fi creaturi slabe, lipsite de cuvinte și lipsite de libertate, un fel de sclavi fără cuvinte și supuşi...
Problema
care a existat de mult timp în Biserică ne-a determinat să ne aplecăm serios asupra subiectului ascultării: cei mai mulţi dintre noi identificam adesea ierarhia,
arhiepiscopul şi episcopul cu Biserica însăşi, indivizii cu întreaga
institutie, care este, fara indoiala, Biserica. Şi, prin urmare, manifestarile
neascultarii în unele probleme faţă de una dintre aceste persoane sunt
percepute ca neascultare fata de Biserica însăşi.
Dar ce
inseamna cu adevarat ascultarea de Biserica?
Ascultarea
de Biserică înseamnă a asculta capul Bisericii, episcopii și preoții ca
indivizi - indiferent dacă sunt păstori buni sau mercenari care îşi lasă oile
de izbelişte, sau chiar în brațele lupilor? In ciuda faptului ca ei înşişi nu
ascultă de adevarul credinţei ortodoxe? Învăță
ei cu credincioșie cuvântul adevărului. (2 Tim. 2:15)? Să îi ascultam, indiferent
dacă ceea ce spun si fac este in concordanta cu invatatura ortodoxa sau o aberatie?
Si e bine sa urmam orice cleric si sa ascultam de toti, buni si răi, respectând tot ce invata, fără a decide
daca este adevarat sau fals?
Sigur că nu!
Dacă o astfel de idee deformată de ascultare ar fi prevalat în Biserică, atunci
erezia ar domni astăzi în ea, pentru că sfinții ar trebui să rămână în
ascultare de patriarhi şi ierarhi eretici; în această situaţie, Nicolaismul,
împreună cu homosexualitatea, s-ar fi stabilit pentru totdeauna în Biserică...
Ceea ce
Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi spun despre ascultarea faţă de preoţi înseamnă
ascultarea de bunii păstorii, celebrând cu precauţie în adevăr şi salvarea
credinţei. Un exemplu clasic al acestui lucru este extras din epistola
Sfântului Apostol Pavel în Evrei: „Ascultați de învățători și fiți smeriţi”
(Evrei 13:17). Cu toate acestea, el consideră o condiție necesară pentru o
astfel de ascultare, în primul rând, grija atentă a pastorilor pentru mântuirea
spirituală a turmei: ... fiindcă ei
priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seaamă... (Evrei
13:17).
Apostolul îi
încurajează pe credincioși să-și amintească de profesorii lor. Dar ce
profesori? Cei care, prin exemplul vieților lor, învață cuvântul lui Dumnezeu: Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care
v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat
viaţa şi urmaţi-le credinţa. (Evrei 13:7).
Același înţeles
îl au şi cuvintele Sf. Ignatius din Antiohia despre ascultarea de ierarh. Mulți
susținători ai ecleziologiei centrate episcopal fac apel la mesajele sale cam
fără multă chibzuială, încercând să găsească o bază legitimă sau o justificare
pentru autoritatea absolută a episcopilor, care adesea ia forma tiraniei chiar
mai rea decât cea a papalității.
Într-adevăr,
în epistolele sale, Sfântul Ignatius încurajează ascultarea deplină faţă de ierarh.
Dar faţă de oricare? Părintele George Metallinos, care a participat la diferite
întâlniri ale clerului, unde, cu referire la Sf Ignatius, susține necesitatea
unei ascultări absolute față de episcop, menţionează întotdeauna că trebuie să
specifice și ce merite trebuie să aibă acesta pentru a cere ascultare.
Într-adevăr, nu oricare episcop îndeplinește criteriile înalte pe care trebuie
să le îndeplinească un episcop adevărat.
Iar in
epistolele sale, Sfintul Ignatius, purtatorul lui Dumnezeu implica cu siguranta
ascultarea de ierarhul bun, fara nici o indoiala, ca el insusi. Câţi dintre ierarhii
actuali sunt, ca sfântul, exemple de urmat - cu smerenia, caracterul asetic și
munca activă împotriva ereziilor, precum și cu mărturisirea și voința lor de a
suferi pentru adevăr chiar și moartea? Dar tocmai astfel de episcopi vrednici
învață cu credincioșie cuvântul adevărului pe care Biserica îl comemorează în
timpul celebrării Eucharistiei.
Este oare
imaginabil să ascultăm oamenii bisericii care nu predică adevărul Evangheliei,
care își conduc turma spre abisul pierzării prin exemplul vieții lor, sau care
justifică erezia ereziilor — ecumenismul? Şi ce ar merita sa fie imitat din stilul
de viaţă al acestor clerici?
Sfânta
neascultare este absolut necesara cand erezia si degradarea morala iau
proportii enorme, când Biserica, în persoana ierarhiei, cade in eroare, așa cum
este cazul astăzi în ceea ce privește arhi-erezia ecumenismului...
Erezia
defilează și afectează întregul corp al Bisericii și, prin urmare, nu contează
că pontiful a vizitat doar Atena sau că Consiliul Mondial al Bisericilor s-a
întâlnit în zona metropolitană din Attica. In materie de credinţă nu exista
nici "în jurisdictia mea", nici "în competenţa altcuiva".
Astfel, ereticul Arius a apărut în Alexandria îndepărtată, dar părinții capadocieni
au început să lupte împotriva noii doctrine false; sau, de exemplu, Nestorius
și-a început predica eretică la Constantinopole, dar lupta a fost condusă în
principal de episcopul Chiril din Alexandria.
Astfel, nici
un episcop nu poate justifica faptul că papa nu a intrat în limitele propriilor
lor dioceze, că conferința CMB nu a fost organizată în metropola lor sau că,
personal, ei nu au făcut rugăciuni comune cu catolicii și protestanții.
Deoarece nu s-au opus, nu s-au opus în niciun fel, nu au protestat și nu și-au
ridicat vocea împotriva acestei rătăciri, înseamnă că, împreună cu toți cei
implicați în erezia ecumenismului, ei împărtășesc responsabilitatea și poartă
vina pentru ceea ce s-a făcut, si sunt la fel de implicati şi cu altii in
aceasta eroare. La urma urmei, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, episcopul
nu ar trebui doar să se uite la propria sa dioceză, ci și la Biserică în
ansamblu: Arhiepiscopul ar trebui să aibă
grijă nu numai de Biserica care i-a fost încredințată prin Sfântul Duh, ci şi de
întreaga Biserică.
Din moment
ce nu vedem pe nimeni în ierarhia bisericii luptând cu ecumenismul, opunându-i-se
sau rezistând cumva asaltului catolicismului și activităților anti-ortodoxe ale
CMB, suntem obligați să ne ridicăm vocile. Dar de îndată ce Domnul îi va lumina
pe arhi-păstori, și aceștia vor începe să facă cel puțin ceva în situația
deplorabilă actuală, vom tăcea imediat. Şi până nu se va întâmpla aşa ceva,
noi, clerici şi călugări simpli, vom fi obligaţi să ne luptăm singuri.
Toţi suntem
responsabili de Biserică, nu doar episcopii, pentrucă Biserica nu e
proprietatea privata a cuiva. Episcopul, împreună cu clerul, precum și cu laicitatea,
ca un singur corp cu capul – Hristos -, sunt responsabili, fiecare în felul lui.
Adesea, când patriarhii și ierarhii au căzut în eroare, numai bătrânii și
călugării s-au ridicat pentru a proteja Biserica de tot felul de erezii, iar credincioşii
au fost recunoscuţi de secole, în general, ca gardieni ai ortodoxiei.
Reprezentând
Patriarhia Ecumenica si Biserica Greaca la conferinte inter-crestine, am vazut
ca astfel de dialoguri teologice nu numai ca nu duc la nimic, ci, dimpotrivă,
duc la apostazie și la căderea de la ortodoxie. Eumeniştii ortodocşi care
participa la diversele întâlniri nu trebuie să mărturisească adevarul credinţei
noastre, deşi susţin ca o fac. De fapt, ei se ascund doar în spatele acestei
afirmații, folosind argumente pentru a justifica participarea lor la CMB și la
alte astfel de organizații, și nimic mai mult.
Va urma.
Acest
articol este din capitolul 2 al broșurii Neascultare binecuvântată sau ascultare pierzătoare?, scrisă de părinteleTeodoros Zisis, profesor emerit
al Facultății Teologice a Universității Aristotel din Salonic, un luptător aprig împotriva
ecumensimului, pe care îl consideră mai rău decât toate ereziile anterioare,
luate în parte şi împreună. Această poziţie l-a adus şi la întreruperea
pomenirii arhiepiscopului Antim, începând din Duminica Ortodoxiei, în 2017, pentru
sprijinirea de către acesta a Sinodului din Creta din 2016. Ca răspuns, arhiepiscopul
i-a interzis să desfăşoare serviciul religios şi să predice în bisericile din
eparhia Tesalonicului, l-a deferit tribunalului spiritual, l-a oprit de la împărtăşire
şi i-a luat titlul onorific de protopresbiter.
Nu vă
prezint această broşură pentru că aş fi un contestatar al sinodului mai sus
pomenit şi un sprijinitor al ideii de nepomenire a ierarhilor care au
participat la sau susţin acest sinod şi documentele sale, ci pentru discuţia foarte
folositoare despre ecumenism şi efectele lui şi pentru a încerca o lămurire a dilemei
cutremurătoare, pe care am întâlnit-o la mulţi, despre până unde se poate întinde
ascultarea faţă de preoţi şi ierarhi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu