Nu-ţi place cum arată România. Nu-ţi plac oamenii ei. Ai pleca în Occident.
Îţi pare că rău că nu ai făcut-o şi acum este poate prea târziu. Îţi programezi
copii să plece, căci aici nu merită să trăiască.
Foloseşti cuvinte grele pentru a descrie ţara, poporul, istoria ei. Te
declari scârbit de politică, îi critici pe politicieni, dar o faci numai pentru
că nu eşti în locul lor. Cum ajungi acolo schimbi registrul.
Devii fanatic, îi urăşti pe unii şi îi îmbrăţişezi necondiţionat pe alţii.
Aştepţi soluţii miraculoase, dar acestea refuză să se arate. Ai vrea să trăim
ca în Vest, deşi dincolo de sclipiciul tot mai jupuit al acestuia nu prea ştii
nimic despre ce e cu adevărat Vestul şi, mai ales, ce va fi el în curând.
Eşti dezamăgit, eşti deprimat, nu te mai interesează, spui tu, decât
propria persoană, propria salvare. După tine potopul. Dar, oare, chiar ai
încercat să schimbi cu adevărat ceva în bine? Oare soluţia nu este chiar la
tine în timp ce tu o cauţi tot în jurul tău?
Trăieşte pentru celălalt
Nu trăieşti singur. Dar cu cine? Ai
habar? Poţi răspunde la această întrebare? Dincolo de sfera ta de interese,
plăceri, sentimente, mai trăiesc şi alţi oameni? Sau tu eşti singurul, eşti
OMUL, iar restul sunt nişte prezenţe care, după ce nu-ţi mai folosesc, te
încurcă?
Te-ai gândit vreodată că fără ceilalţi, adică fără celălalt, fără
alternativa la tine, nu poţi fi nici inteligent, nici bogat, nici frumos, nici
puternic, nici cult, nici artist, nici mafiot măcar. De fapt, dacă ai fi singur
se cheamă că nici nu ai fi, pentru că inteligenţa, frumuseţea, creativitatea,
bogăţia sau puterea, chiar ticăloşia ta, nu ai avea în cine le reflecta. Toate
le datorezi existenţei celorlalţi; cei pe care îi bombăni, înjuri, acuzi,
foloseşti, furi, jefuieşti, terorizezi, asupreşti, schilodeşti, omori.
Dar dacă în loc să ne judecăm, să ne privim acuzator să ne facem toate
relele posibile ne-am gândi unii la alţii cu îngăduinţă? Cu respect? Cu
înţelegere? Cu prietenie? Dacă am înţelege că fiecare dintre noi depinde de
ceea ce se întâmplă cu toţi ceilalţi? Dacă
în faţa răului, care năvăleşte mereu peste noi, pe felurite căi, sub
diferite înfăţişări, din interiorul nostru şi al celorlalţi, am fi uniţi şi nu
dezbinaţi. Uniţi nu politic, nu sindical, nu organizaţional sau instituţional,
ci pur şi simplu uman. Dacă am înţelege că suntem cu toţii oameni şi am fi
parteneri, prieteni, fraţi, nu duşmani?
Dacă în loc de egoism, de opacitate, de trufie, iritare, dispreţ i-am da
celuilalt solidaritate, înţelegere, generozitate, disponibilitate, apreciere?
Ţi se pare greu? Dar ai încercat vreodată? Ai încercat ca înainte să zici „EU”
(cu „superbă” îndreptăţire) şi „tu” (cu „îndreptăţită” acuzare) să faci invers?
Păi dacă nu facem aşa, dacă, vorba strămoşilor noştri, o ţinem tot „homo
homini lupus”, cum oare aşteptăm să mai fie plăcut traiul în ţara asta? Cum să
fie armonie, bună înţelegere şi cooperare, când noi, cu persoana noastră nu
suntem în stare de aşa ceva cu ceilalţi? De unde să coboare laptele şi mierea
peste naţie când fiecare dintre noi le-ar vrea numai pentru el, când
justificarea existenţei noastre se face doar prin „a ne fi nouă mai bine decât
celorlalţi”, „a fi noi peste ceilalţi”, „a fi superiori”?
O ţară nu poate fi mai bună decât sunt oamenii ei. Vrei o Românie mai bună?
Începe prin a fi tu mai bun cu ceilalţi, prin a avea grijă de ei şi nu prin a-i
considera nişte mijloace destinate asigurării bunăstării, sau nişte cauze ale
nereuşitelor tale.
Gândeşte-te la celălalt român. 18 milioane se vor gândi la tine. Respectă-i
persoana. 18 milioane te vor respecta. Ajută-l. 18 milioane vor fi gata să te
ajute.
Fă-ţi datoria
Acest al doilea lucru, în măsura în care îl înţelegi şi îl faci pe primul,
va decurge firesc, va fi un detaliu permanent al vieţii tale. Am să-ţi spun
totuşi câteva cuvinte despre necesitatea lui.
Fă-ţi datoria acolo unde lucrezi; vei avea astfel grijă de cei care depind
de munca ta.
Fă-ţi datoria şi îi vei împiedica pe hoţii de la toate nivelurile, pe
şpăgarii, corupţii, mafioţii să-şi facă jocurile. Niciun ministru, parlamentar,
director etc, nu poate fura de unul singur. Fură cu complicitatea noastră:
complicitatea directă, complicitatea băgării capului în nisip, a tăcerii, a
minciunii, a indiferenţei. De fiecare dată când se întâmplă astfel suntem
complici lor. Şi din cauza noastră mor, suferă, se îmbolnăvesc, nu au ce mânca,
trăiesc în mizerie, sunt lipsiţi de educaţie, de perspective, de o viaţă mai
bună mulţi alţii. Cei despre care vorbeam mai sus.
Niciun înalt responsabil al statului nu poate lua o decizie majoră fără
fundamentarea ei prin activitatea voastră. Sau dacă o ia, va fi repede expus
public şi rejectat din sistem. De cine, vă întrebaţi? Chiar de către voi. Vom
ajunge şi acolo.
Nu te ascunde, nu lăsa pe seama altora, nu te baza că vor face alţii
„curăţenie”. Niciun preşedinte, niciun partid, niciun DNA sau serviciu secret
nu va putea face nimic fără tine. Pentru că tu eşti în partid, în DNA şi în
serviciul secret şi dacă tu nu-ţi faci datoria ele vor fi confiscate de
nelegiuţi.
Informează-te
Ca să poţi să-ţi faci datoria (de lucru, civică, omenească), ca să
selectezi între prieteni şi duşmani, între lupi în piei de miel şi oamenii de
treabă trebuie să fii informat.
Ca să-l alegi pe cel care vine şi încearcă să-ţi câştige încrederea,
trebuie să ştii cine este el cu adevărat. Ieri era mai greu, astăzi, mult mai
uşor.
Ca să susţii propunerea, cauza, proiectul unuia sau altuia trebuie să ştii
cine ţi-l propune şi măcar în mare despre ce este vorba. Să iei mai multe
opinii. Să cauţi specialiştii reali şi bine intenţionaţi. Să-ţi cauţi prietenii
care au o idee despre acel ceva şi în care ai încredere.
Ca să te aperi, ca să-ţi aperi familia, în primul rând copiii, ca să-i
aperi pe ceilalţi trebuie să ştii ce se ascunde în spatele vorbelor meşteşugit
"măreţe", dar goale de conţinut, deplasate dinspre bine spre rău, dar
care îţi prezintă binele ca rău şi invers, adevărul ca minciună şi invers,
moralul ca imoral şi invers; propunerilor „avantajoase”; îndemnurilor „pentru
binele tău”; libetăţii fără limite; revoltei fără sens.
Nu crede tot ceea ce ţi se spune, mai ales atunci când se umblă la coarda
sensibilă. Nu-i crede pe cei care profită de necazurile şi problemele tale
pentru a-ţi câştiga încrederea, ca mai apoi să te spele pe creier şi să te facă
un zombie. Nu mă crede nici chiar pe mine. Verifică-mă, vezi cine sunt, dacă am
furat, dacă am interese ascunse, dacă am nevoie să te manipulez, dacă cred în
cele ce-ţi spun.
Informează-te despre oamenii care fac apel la tine, informează-te despre
problemele care ajung în faţa deciziei sau implicării tale, informează-te
despre lumea în care trăieşti.
Acţionează
Nu-ţi cere nimeni să te ocupi de toate problemele lumii; nici nu ai putea
şi ar fi o tâmpenie uriaşă în care te-ai risipi trăgând în gol în toate
direcţiile. Dar în problemele societăţii noastre, cu care ajungi în contact,
reacţionează, semnalează, cere să fie îndreptate, cere o funcţionare a
instituţiilor în beneficul semenilor tăi şi nu al şmecherilor, care ocupă
posturile din structură.
Trimite scrisori, trimite mail-uri, fă povestea publică, cere ajutor,
cheamă-ţi prietenii, cere aplicarea legii, cere schimbarea legii dacă este
strâmbă, cere demisia sau demiterea vinovaţilor, iniţiază petiţii, semnează
petiţii, acţionează în judecată persoanele şi instituţiile care nu-ţi răspund,
nu rezolvă problemele, nu au grijă de oameni.
Protestează
public
Dacă le vei face pe primele patru, ultimele nici că vor mai fi necesare.
Dar asta în viitor, dacă vom fi şi vom trăi ca mai sus. Până atunci nelegiuirea
şi ciracii săi îşi fac de cap şi e nevoie să fii prezent, luptător conştient şi
hotărât.
Şi atunci când constaţi că demersul tău oficial, legal, documentat,
susţinut de argumente, instituţional, şi glasul tău decent, cumpătat, dispus la
comunicare şi parteneriat nu sunt luate în seamă, când proiectele tale şi ale
prietenilor tăi pentru o Românie mai bună sunt refuzate, chiar sabotate, atunci
protestează, arată-ţi public dezacordul. Nu aştepta să te cheme altcineva; de
exemplu, nu te uita întrebător la liderul de sindicat, în cazul că există un
sindicat, pentru că, de cele mai multe ori acesta e parte a sistemului
ticăloşit.
Protestează public în toate modurile paşnice posibile şi, la nevoie, ieşi
în stradă; cu demnitate, cu calm, hotărât, conştient de drepturile tale
încălcate şi de dreptatea ta nerecunoscută, decis să continui până la capăt;
dar fără furie, fără orbire, fără violenţă, fără distrugeri, fără anarhie. Nu
crea haosul, ci ordinea naturală, refuză discordia, promovează armonia. Demersul
tău final trebuie să fie unul al construcţiei şi nu unul al distrugerii.
Protestează înarmat cu soluţiile corecte, nu cu bolovani, bâte sau pietre.
Protestează pentru cei din jurul tău şi nu pentru a ajunge să te cocoţi tu pe
un jilţ mai înalt. Protestează. Alte milioane vor fi alături de tine.
Află cine eşti, cunoaşte-te
Acest pas ar fi trebuit să ţi-l recomand primul, dar ca să nu te sperii şi
să fugi înainte de a trece prin ceilalţi, am ales să ţi-l pun la final. Poate
deja eşti mai pregătit să-l accepţi.
Ca să poţi Fii cu adevărat trebuie să ştii cine eşti; de unde vii; unde te
duci; care este rostul tău; care este sensul vieţii. Nu te lăsa amăgit de
teorii inventate ieri, condamnate să fie schimbate mâine. Nu căuta acolo unde
nu există răspunsuri, ci pierdere de timp, risipă de tine, mai multe întrebări.
Nu te lăsa prins în capcana simţurilor devenite stăpânele tale. Nimeni altul
nu-ţi poate răspunde mai adânc, mai complet, mai adevărat, mai logic decât
Dumnezeu. Caută-L! Te va aştepta. Întreabă-L! Îţi va răspunde. Trăieşte-L! Te
va purta pe braţe.
Nu te teme!
Aşa cum te văd că deja ai devenit, niciun sistem
nu-ţi va putea sta împotrivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu