Rugăciunea lui Iorga

       După ce am scris cele din postarea anetrioară, într-o formă mai scurtă,  într-un caiet de gânduri, pe care nu-l mai deschisesem de mult, am descoperit la sfârşitul acestuia – ce mai, mi-a căzut pur şi simplu sub nas că sincer nu aş fi căutat - printre alte hârtii, o jumătate de pagină cu următorul text:

       Este un singur Dumnezeu şi multe feluri de a crede în el nu sânt. Dar felul în care trebuie să i te închini se schimbă după durerile şi grijile ce le aduce fiecare zi. Cerem în zilele obişnuite sănătate, putere de muncă şi voie bună, cerem binecuvântarea cerească pentru noi şi toţi ai noştri de sângele şi din apropierea noastră. Dar în zilele cum sunt cele de astăzi, neobişnuite, trebuie să cerem dacă nu neobişnuite lucruri, măcar cu o stăruinţă neobişnuită, cele urmează:
       Dă, Doamne, mintea Ta cerească acelora care au să ducă ţara românească în zilele greutăţilor celor mai mari! Dă, Doamne, bună înţelegere între toţi cei buni şi destoinici, iar gurile vorbitoare de rău opreşte-le de a rosti şi zădărniceşte faptele cele rele pe care cei răi le gătesc! Dă, Doamne, prieteni credincioşi ţării şi neamului, iar pe duşmani orbeşte-i şi ia-le înţelegerea!
     Dă României, dă poporului român întreg tot dreptul lui, căci mai mult nu-ţi cere! Ajută-ne, Doamne, în ceasul cel greu, căci, din părinţi în fii, mult am răbdat pentru Tine! 
                                                                                                  
                                                                                  Amin !
                                                                                    
                                                                       NICOLAE IORGA

            Cum, evident, gândurile mele plecau şi de la criza economică prin care trecem, descoperirea mi s-a părut cel puţin neîntâmplătoare. Şi mi-am dat încă o dată seama că în momentele grele, care ne privesc pe toţi, uităm să facem ceea ce, pentru noi şi ai noştri, chiar dacă magic şi nu mistic întotdeauna, facem: să ne rugăm. Aşa cum mi-a reamintit, aşa cum ne reaminteşte, prin mine, Nicolae Iorga. Să ne rugăm şi apoi să căutăm ieşirea la lumină. Înafara slujbelor din biserică, noi nu ne rugăm – nu ne mai rugăm – pentru ceilalţi, pentru neamul nostru, aşa cum făceau părinţii, bunicii, străbunicii, stră-stră-stră …moşii noştri.

            Am învăţat în schimb, de la stăpânitorul acestei lumi, să ne lamentăm, să strigăm, să acuzăm, să urlăm, să nu ascultăm şi să ne pierdem încet-încet minţile, uitând, cei care mai ştiu, că viaţa noastră nu este numai o conversaţie intimă cu Dumnezeu în tainiţa sufletului nostru, ci şi un dialog la lumină prin felul în care ne aşezăm faţă cei de lângă noi.

            Şi procedam aşa pentru că  mulţi dintre noi, poate cei mai mulţi dintre noi, în mod sigur prea mulţi, suntem conduşi de egoism, lăcomie, avariţie, dispreţ, ură ….