Ispite, vijelii, necazuri şi alte mărunţişuri. Cine e la control? - o decodificare a anului 2020 făcută de arhim. Hrisostom Rădăşanu

 

Vă redau în cele de mai jos transcrierea unei părţi a conferinţei "Ispite, vijelii, necazuri şi alte mărunţişuri" ţinută recent de arhimandritul Hrisostom Rădăşanu pentru Ascor Alba Iulia, fragment axat pe tema controlului asupra vieţii noastre, a lucrului făcut dumnezeiesc-omeneşte şi a pocăinţei ca busolă a orientării către Dumnezeu.

.....

Ceea ce ne sperie cu adevărat la aceste ispite, vijelii, la necazuri, este că noi nu le putem controla, nu faptul că vin peste noi. Dintotdeauna umanitatea s-a confruntat cu ispite şi necazuri şi, credeţi-mă, au fost mult mai mari decât ceea ce am experimentat noi în  acest an fatidic 2020. Dar aceste experienţe, aceste lucruri prin care trecem noi în momentul de faţă sunt prost decodificate pentru că nu avem nici cea mai vagă idee cum să le controlăm.  Recurgem la tot felul de decizii politice, decizii sanitare sau de altă natură şi lucrul acesta ne dă o anumită siguranţă. Dar când deciziile, de oricare fel ar fi ele, îşi dovedesc ineficacitatea sau pur şi simplu ne surprind prin lipsa lor de eficacitate atunci te întrebi: Ei bine, dar unde să mergem. 

Şi cred că am avut în acest an 2020 un pic din experienţa primilor oameni, care confruntaţi cu lumea şi cu tot ceea ce lumea presupune în desfăşurarea ei istorică, geologică, pandemică, epidemică şi aşa mai departe, s-au văzut total lipsiţi de apărare. De fapt  civilizaţia noastră este construită pe această nevoie a omului de a controla ceea ce i se întâmplă, de a fi „in charge”, de a ştii ce se va întâmpla, cînd se va întâmpla, cum poate el să-şi imprime acolo pecetea prezenţei sale. Civilizaţia însăşi este o luptă a omului de a controla natura, de a controla bolile, de a controla destinul şi aşa mai departe. Şi lucrul acesta îl vedem întâmplându-se aşa cu o seninătate care, pe noi cei credincioşi, cummva ne sperie, pe mine m-a speriat asta. 

În nevoia de control a oamenilor, care, la un moment dat, devine agresivă, devine o formă de control care presupune distrugerea unor specii, presupune împărţirea acestui pământ, parcelarea lui şi nu de puţine ori otrăvirea lui, această nevoie de control a oamenilor, mai ales atunci când se confruntă cu o boală cum a fost covidul, crează tot felul de reacţii, în primul rând sufleteşti, care apoi se duc în familie, se duc în şcoală, se duc în societate. 

Cred că cel mai discutat subiect al anului acesta a fost cel al pandemiei şi a ceea ce s-a mai întâmplat în jurul ei şi cred că nu am reuşit încă să decodificăm noi, ca oameni credincioşi, ce se întâmplă cu ceea ce a venit peste noi. Şi cred că soluţia cumva se găseşte în elementul acesta de credinţă pe care noi, cumva, îl marginalizăm, mai ales confruntaţi cu diferite autorităţi care ştiu ce au de făcut şi care eşuează lamentabil în a ne ghida. 

Nevoia noastră de control este rezolvată prin predarea controlului lui Dumnezeu. Circula pe la începutul anilor 90 un fel de povestioară cu un om care  îl tot ruga pe Dumnezeu să vină şi în viaţa lui, ca să facă lucrurile după voia Lui, şi se întâmplă că la un moment dat omul nostru îl vede pe Dumnezeu pe marginea drumului. Bucuros opreşte, îi deschide portiera şi îi spune : Urcă Domane, de când aştept să vii în viaţa mea şi să mă conduc după voia Ta şi aşa mai departe. Dar Dumnezeu nu urcă, omul insistă, îl roagă, la care Dumnezeu se duce în dreptul portierei şoferului şi îi spune: Dacă vrei să vin în viaţa ta, lasă-Mă pe Mine să conduc".

Nevoia noastră de control ne pune într-un soi de vrăjmăşie cu Dumnezeu. Cuvântul poate părea foarte tare, dar, apoi, citind Sfânta Scriptură am regăsit un psalm, Psalmul 45, pe care îl recomand tuturor celor care trec printr-o experienţă de confruntare cu vijelia, cu ispita şi aşa mai departe. Un psalm minunat,care în sine este foarte clar, dar care mai are nevoie de un pic de săpături arheologie şi teologice şi uitaţi ce frumos spune la versetul întîi:

Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.

Scăparea, e clar pentru că ne este frică,   puterea pt că El este stânca tare pe care noi ne putem baza viaţa noastră.  Spune după aceea psalmistul ajutor întru necazurile ce ne împresoară,  cu alte cuvinte El nu face neapărat în locul nostru, de aceea spunem: Doamne ajută-mi, nu Doamne fă. Pentru că, de la Întrupare încoace noi am fost învăţaţi ca toate lucrurile să le facem dumnezeiesc-omeneşte, adică să le facem împreună, nu doar noi, dar nici să-l lăsăm pe Dumnezeu să facă pt noi, căci atunci noi nu ne transformăm, nu ne schimbăm, dacă nu ne facem părtaşi, dacă nu co-participăm la lucrarea noastră de mântuire. De aceea noi şi la Sfânta Liturghie, ca preoţi, ne rugăm de Dumnezeu să ne facă vrednici de părtăşia Sfântului Duh; nici nu-l înlocuim pe Sfântul Duh, dar nici Duhul Sfânt nu doreşte să ne înlocuiască voinţa, putinţa, credinţa şi toate cele pe care noi le punem în joc în această lucrare de mântuire.

Versul doi spune: Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor şi vedem cumva desfăşurându-se acest cataclism ... dacă am mai văzut nişte filme de la Hollywood cu continente care se deversează în oceane şi tot soiul de comete care vin să distrugă viaţa de pe pământ ne facem cumva un soi de imagine despre cum ar arăta lucrurile acestea în viaţa noastră ca umanitate trăind pe această planetă numită Pământ, însă ceea ce este interesant este că părinţii, dându-ne anumite chei de decodificare a Sfintei scripturi, ne-au spus că atunci când Psaltirea, mai ales, sau atunci când cărţile poetice vorbesc despre pământ să nu ne gândim neapărat la situaţiile acestea "in macro", situaţiile mari, ci mai degrabă la om, pentru că pământ este numele primului om din care cu toţii ne tragem. 

Să nu ne temem când “se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor”, pentru că dacă pământul îl arată pe om, munţii sunt întăriturile omeneşti, sunt credinţele noastre, sunt siguranţele noastre, care în momentul de criză explodează, munţii având tendinţa de a se arunca în inima mărilor, mările fiind o imagine a vârtejului lumii. Adică, credinţele noastre, elementele noastre de siguranţă, punctele noastre de sprijin sunt puse în inima mărilor, adică în chiar epicentrul problemei, ispitei. Şi aici nu vorbim, repet, doar de lucrurile care ni se întâmplă la nivel macro, ci de ispitele, vijeliile, necazurile prin care trecem în viaţa de zi cu zi, de dimineaţa până seara. Nu ne vom teme atunci când noi ne vom cutremura şi credinţele noastre, punctele noastre de sprijin vor fi luate şi mestecate în morişca aceasta a lumii. De ce? Pentru că Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară, nu-i aşa.

Se spune mai departe cuvântul Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria lui. E chiar momentul în care intervine Dumnezeu. Marea este o imagine folosită în Sf Scriptură de la început până la sfârşit pentru elementul acesta instabil al vieţii, pe care nu îl putem controla. E o tâlcuire pe care am primit-o de la părintele Ignatie, de la Cămârzani, primul meu duhovnic, apropo de psalmul 103 în care se spune : Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Marea aceasta întinsă şi largă este lumea şi acolo se găsesc târâtoare, care sunt patimile, acolo este mediul lor. Dar acolo se găsesc şi vietăţi mici şi mari, adică oameni, fiinţe omeneşti. Şi adaugă scriptura: Acolo corăbiile umblă. Corăbiile nu sunt făcute să stea în port să fie, cum să spun, construite doar pentru a contempla frumuseaţea unui port bine făcut. Corăbiile trebuie să fie pe mare pentru că rostul lor e ca din toată această tulburare a mării să pescuiască vietăţi mici şi mari. Şi, foarte interesant, că atunci când pescuieşti, nu ştiu, să spunem, un peşte şi îl pui pe punte, ce se întâmplă cu peştele acela: el moare, se sufocă, pentru că mediul în care a fost adus nu îi permite să trăiască. Or asta înseamnă de fapt să laşi totul în grija lui Dumnezeu, să te laşi lui Dumnezeu. 

Sfântul Pavel spune treaba asta într-un mod foarte clar, că de murim ai Domnului suntem, iar de trăim tot ai lui Dumnezeu suntem. Şi de aceea, mai departe, psalmistul spune: Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui. Şi asta e cumva invitaţia la a face şi noi ceva; ne predăm lui Dumnezeu, ne oferim lui Dumnezeu, de aceea spunem toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm şi asta nu e metaforă, şi în acelaşi timp îl rugăm să fie el stânca noastră. Vedeţi, în Evanghelie se foloseşte imaginea aceasta a omului care construieşte pe nisip şi a omului care construieşte pe stâncă, stânca fiind cuvântul lui Dumnezeu, iar în Apocalipsă se spune despre fiara aceea apocaliptică ce urmează să terorizeze lumea că iese din mare, adică din vârtejul acesta al lumii; este o creaţie a lumii, fiara antihristică.

Şi atunci Dumnezeu intervine şi în acest haos pune puncte de reper, iar în ceea ce ne priveşte punctul cel mai sigur de reper este conţinut în aceste câteva cuvinte: Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu şi ne-am gândi la o cetate care, ca să supravieţuiască are nevoie de apă, dar cetatea lui Dumnezeu, pentru Sfinţii Părinţi, este întotdeauna sufletul, sau, să spunem,  partea cea mai sfântă, partea pe care trebuie să o consacrăm lui Dumnezeu. De aceea se continua la psalm spunându-se Cel Prea Înalt a sfinţit locaşul Lui. Adică l-a pus deoparte ca deosebit, ca făcut special pentru El, iar apele râurilor care cu adevărat pot să veselească cetatea lui Dumnezeu sunt apele pocăinţei. Nimic altceva nu veseleşte sufletul. Oamenii pot să fie în control de dimineaţa şi până seara. Să spunem că vor reuşi la un moment dat să conţină orice fel de boală, orice fel de neputinţă ar putea să le ameninţe fragila existenţă, dar nu vor fi cu adevărat bucuroşi pentru că pocăinţa este singura care veseleşte cetatea lui Dumnezeu. Sau, cum spune la acelaşi psalm 103, vinul veseleşte inima omului şi noi ne-am gândit imediat la vinul pe care îl bem din pahare şi din sticle şi care produce o oarecare veselie, dar care este parţială, nu este veselia cea adevărată  Şi aici iarăşi un cuvânt al Sf Maxim Mărturisitorul care ne spune că de fapt vinul este tot pocăinţă.

Bun, şi ce înseamnă această pocăinţă, care, pe lângă a ne da lui Dumnezeu, reprezintă pentru noi un punct de reper şi un motiv de bucurie. Sfinţii Părinţi ne-au spus că pocăinţa înseamnă să te orientezi în tot ceea ce faci către Dumnezeu, nu are neapărată legătură cu vina. Noi credem că pocăinţa are legătură cu vina, cu faptul că trebuie să mă simt vinovat pentru ceva şi că trebuie să-i spun lui Dumnezeu treaba asta şi cu asta basta. Vina poate deveni un lucru nociv dacă nu este limitată aşa cum se cuvine; ea este ca benzina, dacă o dai pe cineva şi o aprinzi provoci o crimă, dacă o pui într-un revervor poţi să mişti o maşină. Deci nu-i vorba doar de vină; vina poate să fie un semnal că acolo este o boală, aşa cum este puroiul semnalul unei infecţii. Dar pocăinţa adevărată este a te orienta spre Dumnezeu, a-L vedea pe Dumnezeu întru cu totul alt mod decât l-ai văzut până în momentul de faţă. Asta înseamnă să te urci pe corabie, înseamnă să te obişnuieşti cu un fel de viaţă care nu mai este viaţa pe care ai trait-o până în momentul de faţă; şi cred că la acest lucru sunt bune crizele, sau vijeliile, sau ispitele, sau mărunţişurile acestea care ne construiesc viaţa. Ele pot să semnalizeze nevoia noastră mai mare de Dumnezeu. Şi dacă ne uităm în urmă, retrospectiv, anul acesta 2020 a fost un an în care parcă ne-am propus să-l scoatem pe Dumnezeu din tot ceea ce făceam  sau credeam, am uitat de acest model al lui Iisus Hristos care ne-a învăţat să facem toate lucrurile dumnezeiesc-omeneşte; adică nu ignorând realităţile pământeşti, dar nici pe cele dumnezeieşti.

Va urma.

 Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=r5GrY8T-JjE

Oana Pellea joacă în viaţă rolul de instructor de partid* (PCR). Catedrala Neamului pe post de hambar îngheţat pentru vaccinare.

 

*(Instructorul de partid era, de cele mai multe ori, un personaj primitiv, incult, dur, agresiv, incompetent, un soi de supraveghetor trimis de partid cu bâta.)

Implicată cum o ştim în viaţa rezistentă a cetăţii, Oana Pellea are o scurtă postare în 22 ianuarie, în care îşi "deznudează" interiorul şi pe simţire şi pe gândire. Zice zâna asta mică şi plină de venin natural:

"Catedrala Neamului nu poate găzdui vaccinarea ? Întreb. Atât! Intotdeauna in timp de pandemie, de razboi, in stare de necesitate...marile catedrale ale lumii...si au pus la dispozitie spatiile pentru a adaposti oameni, pentru a deveni spitale, etc...Catedrala Neamului este ridicata din banii oamenilor si ar trebui sa fie inspre folosul lor.De ce este nevoie? De vaccin, personal medical și de organizare. Atât."

Să facem deci puţină analiză degajată şi detaşată.

OP ne pune tuturor, inchizitor, o întrebare. Scurtă. Finalizată cu semnul întrebării. Imposibil de evitat sau de confundat cu un strigăt de dor, sau de naştere. După care, nesigură pe alfabetizarea noastră, ne anunţă: „Întreb.”. De parcă am fi bănuit-o că recită ceva cu Ceauşescu. Cum nici asta nu ajunge, că ne ştie nivelul de retardare, ne şficuieşte scurt, stil Zorro: "Atât!".

Pe scenă am putea relua şi juca totul altfel: OP pune o întrebare, că suntem la ora de democraţie anticlericală şi noi ce facem? În loc să stăm cuminţi, cu mâinile la spate, să ridicăm frumos mâna şi să răspundem, râdem de ne prăpădim ca nişte golani habotnici ce suntem, drept care, pe bună dreptate progresistă, trebuie să fim traşi de perciuni. "Bă, loazelor, - ne aduce ea înapoi profesoral în clasă de pe tăpşanele cu flori de primăvară - voi aţi înţeles, sau vă scot la tablă?

Acu' nici noi nu suntem chiar aşa de nătăfleţi, cum ne crede iubirea asta mică şi tormentată, stăm prost cu bila, ne cade guma pe jos şi când ne aplecăm, simţim că vine de undeva o duhoare. Ridicăm fustele zicerilor ei şi descoperim sursa: o gură de iad din care se scurge în şuvoaie negre şi grele, ura, marmorată cu dispreţ, aroganţă şi multă superioritate ţâfnoasă.

Nu avem însă prea mult timp pentru a ne dezmetici că, OP se dezice de ea însăşi şi, deşi ne anunţase că a pus şi ea o întrebare, "Atât", şi ne-am fi aşteptat să încheie, continuă subversiv, coroziv şi doctoral să ne ţină o lecţie de istorie şi morală creştină. Pe care o finalizează administrativ-medical, dovedind o paletă vastă de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice şi calităţi manageriale. 

Ne trebuie, zice ea, prntru transformarea catedralei într-un hangar sanitar, vaccin, personal medical şi organizare. Şi din nou cu „Atât”, ceea ce ne arată că are totuşi un tic zâna. Sau un complex de comisar bolşevic/securist/miliţian, zona asta.

Îmi pare rău, chiar îmi pare rău, dar aici prostia şi aroganţa de tipul celei afişate de activistul de partid de pe vremuri (şi de acum, aşa e, aveţi dreptate), care le ştie pe toate şi dă indicaţii cum şi când să se recolteze, sau cum să arate Casa Poporului, dă din greu pe afară.

De fapt, finalul real e altul. După întrebarea: De ce este nevoie?  - răspunsul mai avea un cuvânt pe care OP l-a şters să nu-şi parfumeze firma:  De un c...t: vaccin, personal medical şi organizare. Zicere scurtă, ton dur, repezit, de şef plictisit de micimea celor din jur.

Şi chiar dacă vaccinul nu prea soseşte, chiar dacă personalul medical nu îşi dublează numărul peste noapte cu drojdie de bere, chiar dacă organizarea lui Cîţu – Ad Labam Gheorghiţă e praf (bun, aici probabil că ea se gândeşte la Andrei Caramitru, să ia el în mânuţele-i fine dar hotărâte frâiele şi să facă ordine), problema e la catedrală; concluzia postării e că vaccinarea nu merge pentru că nu le-a deschis uşile Catedralei Neamului patriarhul cu mânecile sumecate şi în salopetă de stahanovist.

Şi, peste tot şi peste toate, OP, din nou inconsecventă şi fără rigoare, pune un al doilea „Atât”. Adică ultimul cuvânt al postării. Dar nu şi al listei cu cele necesare. Şi asta pentru că fată de-a gata cum e ea, organism parazitar, care şi-a hrănit statutul de vedetă, pe scenă şi în lume, din agonisirile de excepţie ale tatălui ei, habar nu are că mai trebuie ceva esenţial pentru anotimpul acesta: CĂLDURĂ! În acest moment, Catedrala Neamului e un soi de frigider mult mai mare şi doar puţin, foarte puţin mai cald. Cât să se lucreze, pentru că acolo este încă şantier. 

În schimb, i-am sugera noi, dacă am avea cu cine vorbi, în toate sălile şi pe toate holurile Teatrului Naţional, despre care Ion Caramitru ne anunţă că sunt gata să ne primească, e cald, frumos, curat, proaspăt zugrăvit, personalul actoricesc pregătit  să facă voluntariat şi să găzduiască centre de vaccinare pour toujours, după cum se anunţă că va ţine şi stagiunea panedemiilor începută în 2020. Şi, mai ales dacă Andrei Caramitru va fi cu organizarea, nu văd eu ca tatăl să fie atât de câinos şi să nu deschidă larg porţile teatrului.

Evident, faţă de conţinutul textului pelenian, orice discuţie despre de ce avem nevoie şi la ce foloseşte un spaţiu eclezial şi despre responsabilităţile guvernanţilor era de prisos.

Pe scurt, un text plin de ură, de violenţă şi, iertat să-mi fie, de prostie d'aia cu moţ. Urât mirositoare. Atât!

 

Elitele din BigTech se cred excepţionali (zei, semizei) nu datorită averilor, ci calităţilor înnăscute; lumea trebuie deci să li se supună!

 Un studiu academic realizat de cercetători din SUA și Germania a concluzionat că elitele din Big Tech sunt complet diferite de toate celelalte persoane de pe planetă și pot fi plasate în propria clasă.

„Cercetarea noastră contribuie la eliminarea unui gol de cercetare în societățile cu inegalități în creștere”, notează autorii studiului de la două universități germane și Ralph Bunche Institute for International Studies din New York.

Cercetarea se concentrează pe analizarea limbajului folosit în aproape 50,000 de tweet-uri și alte declarații online de către 100 dintre cele mai bogate elite din Big Tech listate de Forbes.

Cercetătorii concluzionează că elitele din BigTech, cum ar fi Mark Zuckerberg și Bill Gates, prezintă o viziune asupra lumii „meritocratică”, ceea ce înseamnă că nu văd bogăția ca sursă a influenței sau succesului lor, ci mai degrabă cred că abilitățile lor înnăscute și credințele mai altruiste le-au permis să obţină puterea.

„Constatăm că cei mai bogați 100 de membri ai lumii tehnologice dezvăluie atitudini distincte care îi diferențiază atât de populația generală, cât și de alte elite bogate”, afirmă studiul.

Rezultatele arată că elitele din BigTech vorbesc în mod constant despre faptul că a crede în democrație, a fi filantropic și a ajuta fac lumea un loc mai bun pentru alte persoane.

„Cu toate acestea, poziția lor într-un sistem democratic este contradictorie – ca urmare a bogăției lor enorme, ele au o influență disproporționată asupra modului în care sunt cheltuite discreţionar veniturile”, observă cercetătorii.

Cercetătorii au constatat că limba utilizată de elitele tehnice include în mod regulat cuvinte precum „merit”, „distinct”, „excelent”, „valoare”, „virtute”, „avantaj”, „superioritate”, „perfect”, „important” și „semnificativ”.

Cercetătorii mai observă că „elita tehnologică poate fi considerată drept o „clasă pentru sine” în sensul lui Marx – un grup social care împărtășește anumite puncte de vedere ale lumii, ceea ce înseamnă, în acest caz, o ideologie meritocratică, misionară și inconsecvent democratică.”

Cercetătorii au remarcat ironic că studiul a avut limitări datorită faptului că nu au putut accesa limba folosită de toate cele 100 de elite tehnice din top, deoarece Twitter este interzis în China.

Dar conturile Twitter pe care au putut să le acceseze ar putea fi gestionate și de profesioniști în PR și sunt, evident, proiecții publice ale modului în care elitele tehnice doresc să fie văzute de către public în general, prin urmare limbajul folosit poate fi „strategic”.   

Constatările reuşesc într-un fel să explice de ce elitele din BigTech sunt atât de înclinate să cenzureze și să scoată de pe paltforme pe cei care au opinii despre lume în contradicție cu ale lor.

Sursa: https://summit.news/2021/01/21/academic-study-finds-big-tech-elites-are-in-their-own-class-different-to-rest-of-humanity/

După cele din 2020, veţi trăi anul acesta schimbări mai dramatice, care vă vor modifica aproape total viaţa.Colectivismul corporatist şi noua ordine

De mai mult timp, sunt unii care afirmă cu insistenţă că cei care controlează industria, finanțele și guvernele sunt în esență aceiași oameni - o cabală - care, de-a lungul generațiilor, și-au solidificat relațiile pentru a obține o mai mare bogăție și putere, făcând în acelaşi timp ca lucrurile să devină din ce în ce mai dificile pentru ca piața liberă să existe.

Dar de ce ar trebui să se întâmple acest lucru? E oare sigur că liderii corporatişti sunt capitaliști cu mai multă ardoare decât oricine altcineva?

Ei bine, la suprafață, aşa s-ar părea, dar după ce o poziție semnificativă de putere a fost atinsă, cei care au realizat acest lucru recunosc că, din moment ce au ajuns deja în partea de sus, preocuparea principală se schimbă. De atunci, preocuparea principală devine asigurarea că nimeni nu mai poate urca la fel de sus ca ei.

În acel moment, ei își dau seama că efortul lor cel mai important trebuie să fie un impuls către corporatism – fuziunea puterii între guvern și mediul de afaceri.

Aceasta este o căsătorie naturală. Lumea politică este una parazitară. Ea se bazează pe un flux continuu de finanțare. Lumea afacerilor mari este un efort în exclusivitate – capacitatea de a face imposibilă apariția pretendenților la tron. Deci, afacerile mari asigură banii; guvernul oferă o legislație de protecție care asigură preferința pentru cei care sunt în vârf.

In cele mai multe cazuri, această a doua jumătate a ecuaţiei nu înseamna un monopol pentru o singură corporaţie, ci un monopol pentru o cabală – un grup de elita al corporaţiilor.

Această relație corporatistă are rădăcini adânci în SUA, cu peste o sută de ani vechime. Până în prezent, acele familii de elită care au preluat controlul petrolului, oțelului, sistemului bancar, autovehiculelor și altor industrii cu un secol în urmă, au reuşit repede şi o preluare a învățământului superior (universități), a sănătății (Big Pharma) și a "apărării" (complexul militar-industrial).
Prin legislație, SUA au fost apoi transformate pentru a se asigura că toate aceste interese vor fi satisfăcute, creând generații atât de comandă cât şi de profit.

Desigur, „profitul” nu ar trebui să fie un cuvânt rău, dar, în condițiile capitalismului de cumetrie, devine o monstruozitate – o denaturare a pieței şi libere și moartea economiei laissez faire (cu interferenţă guvernamentală minimă).

Desigur, acest gen de colectivism nu este ceea ce a avut în vedere Karl Marx atunci când a visat cu ochii deschiși la paradisul muncitorilor în care liderii de afaceri îşi asumă tot riscul și responsabilitatea de a crea și construi afaceri, în timp ce lucrătorii au cuvântul final cu privire la modul în care veniturile vor fi distribuite lucrătorilor înșiși.

Domnul Marx nu a reușit să fie suficient de obiectiv pentru a înțelege că, dacă creatorul de afaceri și-a asumat riscul și responsabilitatea, dar a renunțat la capacitatea de a decide ce s-a întâmplat cu venitul, nu s-ar deranja niciodată să deschidă o afacere. Chiar și un lustragiu ar respinge o astfel de noțiune și ar alege să primească de pomană, decât să muncească.

Domnul Marx voia mai mult să-i dărâme pe cei care au avut succes decât să-i ridice pe cei care nu reuşeau, cu toate acestea, el a creat în mod involuntar o nouă idee – colectivismul corporatist – în care chiar oamenii pe care a încercat să-i dărâme s-au folosit de retorica colectivistă pentru a diminua atât libertățile, cât și veniturile lucrătorilor.

La suprafață, acest lucru ar putea părea a fi o sarcină grea – prinderea în plasă a gloatei – dar, de fapt, este destul de ușor și a fost mereu eficient.

Noua ordine a lui Hitler a fost o astfel de construcție – promisiunea de a readuce Germania la măreție și poporul german la prosperitate prin legi din ce în ce mai draconice, război și o ușă economică rotativă între guvern și industrie.

Desigur, a fost nevoie de un aflux major de capital – miliarde de dolari – și acest lucru a fost furnizat cu nerăbdare de industria și băncile din SUA. Șefii băncilor din New York nu numai că au finanțat industria nazistă; familii precum Ford, Rockefeller, Morgan etc., au intrat în consiliile de administrație ale corporațiilor germane.

Efortul nazist a eșuat, deoarece au subestimat voința rusă de a lupta până la moarte. (Optzeci la sută dintre toate decesele armatei germane s-au datorat campaniei rusești.)

Totuşi, cei din New York au fost capabili să se regrupeze și să fie primii în coada de așteptare pentru restructurarea industriei germane după război și, în cele din urmă, au profitat copios.

Dar cel mai semnificativ fapt, ideea de colectivism corporatist nu a murit. Chiar înainte de război, același grup de familii și corporații au elaborat planul The New Deal al lui Franklin Roosevelt.

Domnul Roosevelt a fost un om al Wall Street-ului și director al unor bănci din New York. În anii 1930 și la începutul anilor 1940, el a creat, ca președinte, o ușă turnantă care a favorizat marile corporații, în timp ce americanul mediu a fost intenţionat menținut la nivelul de subzistență prin acordarea de drepturi de către guvern.

Escrocheria a funcționat. Americanii miopi nu numai că au fost recunoscători; i-au divinizat pentru asta.

De asemenea, Noua Frontieră a lui John Kennedy a căutat să revitalizeze conceptul, la fel ca și Marea Societate a lui Lyndon Johnson: Dă-le oamenilor drepturi care să îi ţină cât mai jos. impozitează întreprinderile mai mici și crează un flux de dolari luaţi prin impozite către industriile elitei, care, la rândul lor, oferă favoruri monetare clasei politice.

Green New Deal este doar cea mai recentă schemă colectivistă de pe listă.

Colectivismul corporatist poate fi definit ca un sistem în care cei puțini care dețin monopolurile legale ale finanțelor și industriei obțin un control superior asupra tuturor celorlalți și, astfel, extrag în mod sistematic bogăția de la aceştia.

Astăzi, acest sistem a devenit atât de rafinat încât, deși americanul obișnuit are un televizor cu ecran plat și un smartphone scump, nu are de unde lua 400 de dolari pentru a acoperi o urgență care apare în viața sa. El este în continuu faliment, şi funcționează într-o existență de tip zombie de dependență continuă.

Acest lucru, la suprafață, nu poate părea chiar atât de periculos, dar cei care nu-şi pot rezolva singuri o urgență mică sunt ușor de controlat. Doar creați o urgență, cum ar fi un uber-virus și acest fapt va fi rapid evident.

Pentru a maximiza ascultarea unei populații, maximizează dependența lor.

După cum s-a menționat mai sus, acest mecanism a funcţionat de generații întregi. Dar acum a ajuns la un crescendo. Este acum derulat în viteză în cea mai mare parte din fosta „lume liberă” și cei care țin sforile sunt gata pentru un pas major înainte în colectivismul corporatist.

În anul acesta, vom vedea schimbări dramatice apărând într-un ritm amețitor. Controlul capitalului, controlul migrației, controlul circulației interne, majorările fiscale, confiscarea bunurilor și eliminarea drepturilor „inalienabile” vor intra în vigoare - atât de repede încât, înainte ca populația să poată chiar să îmbrăţişeze cele mai recente restricții, vor fi aplicate unele noi.

Așa cum se desfășoară, vom asista la erodarea statului-națiune. Comenzile vor veni de la autoritățile globale, cum ar fi ONU, FMI și WEF. Organizații care nu au nicio autoritate oficială asupra națiunilor vor comanda din ce în ce mai mult și oamenii se vor întreba cum este posibil acest lucru. Oficialii aleși vor deveni tot mai mult simpli comis-voiajori, făcând jocurile unei clase conducătoare nealese.

Schimbările care au loc nu vor fi deosebite de o pătură care este aruncată asupra umanității.

Întrebarea atunci va fi dacă să, a) mergi cu această forță, b) i te opui și cel mai probabil cazi victimă acesteia, sau c) cauti un mijloc de a cădea în afara perimetrului păturii.

* * *
Din păcate, cei mai mulți oameni nu au nici o idee despre ce se întâmplă cu adevărat atunci când un guvern scapă de sub control, să nu mai vorbim despre cum să se pregătească… Următoarea criză economică și politică va fi mult mai gravă, mult mai lungă și foarte diferită de ceea ce am văzut în trecut. Tocmai de aceea, Doug Casey și echipa sa au lansat un videoclip urgent. Faceți clic aici pentru a-l viziona acum.

 Sursa: https://internationalman.com/articles/the-coming-new-order/

Târg de bebeluşi pentru homosexuali la Bruxel

Un târg de copii a avut loc în noiembrie 2020 la Bruxelles. Pentru câteva zeci de mii de euro, cumpărătorii, de obicei homosexuali bogați, pot alege pe catalog rasa, sexul, culoarea părului sau ochii "mărfurilor".
Și aceasta nu este o metaforă, deoarece vânzătorii oferă cumpărătorilor homosexuali bogați surogatul (GPA - gestaţia pentru altul) şi achiziționarea de copii personalizaţi. Toate acestea se întâmplă în inima Uniunii Europene, sub nasul autorităților belgiene, a căror legislație interzice surogatul comercial. 

Acesta nu este singurul eveniment de acest fel din lume, căci este un salon în turneu: a avut deja loc la Paris și Taipei, capitala Taiwanului, în ultimele câteva luni, şi în decembrie la Tel Aviv în decembrie. 

Ediția de la Bruxelles s-a adresat în special cetățenilor francezi, olandezi și germani, dar și „viitorilor părinți din restul Europei: Belgia, Regatul Unit, Irlanda, Spania, Italia, Elveția”, cărora organizatorii le propun un surogat specific.

Costul unui astfel de “serviciu” variază între 90,000 și 150,000 $, funcție de prețurile din catalog. Pachetul GPA la cheie include "uterul de închiriere" timp de 9 luni, asistență juridică, furnizarea de material genetic masculin (material seminal) și alte costuri, cum ar fi bilete de avion, hoteluri, etc. 

Pandemia de coronavirus a împiedicat doar parțial planurile traficanților de copii. Unele dintre prezentările tîrgului "Copilaşi pentru bărbaţi"  sunt fixe, dar altele au fost înlocuite cu servicii interactive pe Internet. 

De asemenea, trebuie remarcat faptul că nu există nicio opoziție din partea activiștilor „drepturilor femeilor” , iar mamele surogat decid cel mai adesea asupra unui astfel de rol din motive financiare.

 

Sursa: https://fl24.net/2020/11/08/un-marche-aux-bebes-pour-gays-a-bruxelles-lacheteur-peut-choisir-la-race-le-sexe-la-couleur-des-yeux/

 Sursa