Crimele/răpirile de la Caracal, mega-spectacolul lui Coldea? Legătura dintre Coldea, Cumpănaşu, Obama şi mama lui Obama.

Zilele trecute, Mirel Curea lansa în EVZ ipoteza-spre-certitudine cum că bâlbâielile anchetatorilor în povestea de la Caracal sunt legate de construirea pe ultima sută de metri a candidatului Cumpănaşu, candidatură menită să mai rupă din votanţii lui Iohannis, şi să-l avantajeze pe Barna susţinut de Coldea &comp.

Tot el susţine, după cum îi este destul de clar oricui, că încă din primul moment, acela în care la Pentagon, NATO și Departamentul de Stat s-au alăturat cele două substantive, „rachete” și „Deveselu”, toate serviciile de spionaj din lume cu interese strategice legate de baza din Oltenia au fost prezente în zonă. S-au văzut obligate să acorde o atenție de grad maxim amplasamentului de importanță planetară și personalului militar american supercalificat de acolo.
Își poate imagina cineva că GRU, serviciul de spionaj militar extern al Forțelor Armate ale Federației Ruse, spre exemplu, nu are „ilegali” prin preajma unui asemenea obiectiv de importanță vitală? Își poate imagina cineva că efective specializate în contraspionaj ale multor servicii de informații românești și ale Aliaților nu sunt și ele acolo, în vederea protejării unui asemenea obiectiv?

Mirel Curea se opreşte cu raţionamentul deductiv la dezvăluirea folosirii de către gruparea Coldea a tragediei. Incitat însă de Curea, nu-i aşa că gândul parşiv aleargă mai departe şi nu se poate opri din a-şi pune întrebări: Şi cu asta gata? Atât să fie totul? Aşa mare noroc pe capul lui Coldea? Să fie generalul într-o relaţie atât de strânsă cu astrele încât acestea să facă ca:

·         

    Să aibă loc un eveniment-spectacol cu o încărcătură emoţională uriaşă exact atunci când acestuia îi frigea buza după o diversiune,

·        într-o zonă înţesată cu agenţii serviciilor secrete din întreaga lume, începând cu cele americane.

·        în familia unui personaj bine cunoscut public,

·        critic al lui Iohhannis  şi

·        aflat în slujba lui Coldea,

·        cu puţin timp înaintea campaniei şi alegerilor, astfel încât efectul puternic să nu aibă timp să se disipeze,

·        şi să permită şi tragerea de timp din partea anchetatorilor?

·        Şi tot ele să-i fi dat banii necesari lui Cumpănaşu ca să angajeze investigatori privaţi, care să descopere instantaneu circuitul fetelor în „natura internaţională”?

Sau putem presupune că:

·        Dată fiind cunoaşterea foarte exactă a tot ce mişcă inclusiv a traficului de femei din zonă;

·        alăturarea de baza americană de la Deveselu, consumatoare a traficului, şi potenţatoare a impactului emoţional;

·        folosind (cel puţin) un precedent – omorârea unei alte/unor alte femei traficate sau a unor persoane deranjante din familia unor fete răpite, de unde, de exemplu, şi oasele în plus găsite prin pădure;

·        avându-l pe Cumpănaşu în soldă, cu ceva bani făcuţi pe spinarea statului prin metode nu tocmai ortodoxe,

·        şi susţinând păpuşa infractoare Barna, uşor de manipulat datorită antecedentelor de hoţie din bani europeni şi altor escrocherii,

·        Coldea a organizat marele spectacol?

·        Că Alexandra e în viaţă (deşi, la cum îi ştim pe cei din serviciile secrete, poate fi şi omorâtă)

·        şi tot de la Coldea, care ştie foarte bine ce s-a întîmplat cu Alexandra, şi nu de la fantomatica „echipă de investigatori”, are Cumpănaşu informaţiile privind-o pe fată?

Obama şi mama lui?

·        În autobiografia sa Obama spune că după terminarea studiilor, în 1983 s-a angajat la „o casă de consultanţă pentru corporaţii multinaţionale”, fără a-i da numele şi nici când, ce a făcut acolo şi de ce a plecat.

·        Un articol din 2007 din New York Times ne dezvăluie că angajatorul era „Business Internaţional Corporation”,

·        care fusese folosită ca acoperire de către CIA în diverse state între 1955 şi 1960.

·         Dar publicaţia britanică „Lobster” dezvăluie că BIC a instalat candidaţii favoriţi ai SUA în Australia, Fiji în anii ’80, inclusiv prin lovituri de stat.

·        Mama lui Obama, Ann Durham a lucrat în anii ’70 şi ’80 cu cel puţin 5 organizaţii adânc conectate cu CIA: The Ford Foundation, Agency for International Development (AID), the Asia Foundation, Development Alternatives, Inc., and the East-West Center of Hawaii.

·        Spre lămurire, John Gilligan, director al AID între 1977 şi 1981 a dezvăluit că: La un moment dat, multe sucursale de teren ale AID au fost infiltrate de  sus şi până jos cu oamenii CIA-ului. Ideea era de a planta agenţi în orice tip de activitate pe care o avea în afara SUA, guvernamentală, de voluntariat, religioasă, de orice fel.

·        În 2009, în Cuba a fost arestat Alan Gross, care lucra pentru AID, sub acuzaţia de a lua parte la o operaţiune de destabilizare a guvernului cubanez.

Detaliile de mai sus le găsiţi mai pe larg în articolul “Barack Obama, His Mother, and the CIA”.

Dacă în ceea ce priveşte cum a ajuns Obama preşedintele SUA, lucrurile par a fi clare, vă întrebaţi desigur care este totuşi legătura cu Coldea şi Cumpănaşu.

Răspuns: Dar ce, voi vă imaginaţi că Coldea lucrează de capul lui, că nu are şi el stăpâni? Într-o ţară care este pusă aproape total la dispoziţia puterilor străine? Cu servicii preş pentru acestea?

Cine a fost decorat de CIA? Nu cumva Geoge Maior și Florian Coldea?Și de ce? Din cîte știu, omologul american al SRI nu este CIA, ci FBI. Recitiți prezentarea faimosului serviciu american! Nu poate fi fratele SRI-ului decît prin trădare!
Cum or fi ajuns George Maior și Forian Coldea favoriții directorilor CIA? I-o fi învățat Maior cum se bea un whisky afumat și vechi? Or fi pus ei Serviciul Român de Informații la dispoziția prietenilor americani?Eu nu îndrăznesc să-mi imaginez că Maior și Coldea au dat americanilor toate informațiile despre guvernul și politicienii români. Și ce-au primit la schimb în afara decorațiilor (nu-s decorații cum a scris presa, ci niște distincții departamentale pentru merite în legăturile cu serviciul) ? Cei de la CIA le-au dat rețeta pentru DNA și pentru combătut corupția? Sau i-au școlit în tehnicile de prins procurorii în hamul protocoalelor? https://www.cotidianul.ro/cumpanasu-tropaie-cutremurator/

Cât despre posibilele interese ale CIA în această afacere,  într-un alt articol.

Reţetă simplă pentru a avea conducători buni

Cum să reacţionăm faţă de un sistem mafiot, spoliator, trădător, dezinteresat de binele public şi iresponsabil precum cel din România?

Să ne revoltăm? Să nu mai plătim? Să nu mai muncim? Să punem mâna pe furci şi topoare?

Cum să reacţionăm ca creştini ortodocşi? E posibilă o aceeaşi aşezare ca a celorlalţi?  Sau trebuie să facem altceva?

Ce facem cu politicienii noştri? Ce facem cu statul?

Sunt convins că, din cauza şubrezirii fundamentului nostru social prin continua şi agresiva relativizare a moralei, poate spre  75 % dintre noi, dacă am fi în politicienilor trecuţi şi actuali  am fi făcut/am face la fel şi unii poate şi mai rău. Şi că această realitate este o piedică imposibil de trecut, la nivelul forţelor omeneşti, pentru împlinirea dorinţei sincere a celorlalţi 25 % de a merge altfel lucrurile în România.

O altă realitate este aceea că toată lumea este nemulţumită; cei mai mulţi cârâim, criticăm, înjurăm, destui probabil că şi blestemă. Unii chiar deplâng în gura mare lipsa unei mitraliere cu care să-i termine pe nemernici. Uneori se referă chiar la toţi.

De ce? Pentru foarte mulţi dintre noi, poate pentru cei mai mulţi dintre noi, în mod sigur pentru prea mulţi dintre noi, doar pentru că nu suntem în locul acelora. Să facem noi ce fac ei. Şi să ne placă.

Ceea ce este deconcertant şi absurd-hilar-tragic, e faptul că nemulţumirea nu ne vine din evaluarea justă, obiectivă, informată, a raportului conducători – populaţie, ci din raportarea la noi înşine. Suntem nemulţumiţi pentru că noi nu suntem acolo, suntem nemulţumiţi pentru că noi nu putem fura, suntem nemulţumiţi pentru că noi nu putem înşela, suntem nemulţumiţi pentru că noi nu putem fi corupţi (iar dacă deja suntem. pentru că nu suntem într-o categorie mai mare de corupţie, unde dai tunul, nu împuşti leul cu praştia), suntem nemulţumiţi pentru că nu ne îmbuibăm şi nu ne umflăm conturile ca alţii; adică ăia de acolo. Nemulţumirea a devenit poezie: ai, nu ai, te plângi, o reciţi. Iar la unii

Ba chiar şi infractorii – şi nu mă refer numai hoţii de buzunare sau de casă, la borfaşii mărunţi, ci la criminalitatea organizată, la criminalitatea economică, la tâlharii din politică – sunt nemulţumiţi. De ce? Pentru că fiind alţii la putere şi nefiind loc – bani la buget – pentru toată lumea, alţii fură mai mult decât ei. La toţi aceştia nemulţumirea este nu numai conjuncturală, ci şi expresia unei imoralităţi de profunzime. La unii este chiar strategie de acoperire pentru prima sută de milioane de euro apărută nu se ştie cum în dreptul numelor lor.

Ce fac însă restul? Cei care chiar şi-ar dori o lume curată, dreaptă, care îşi doresc să-şi vadă de treaba lor în timp ce conducătorii îşi văd şi ei de a lor?

Suntem creştini? Suntem ortodocşi?

Între faptele milosteniei sufleteşti, a patra din şapte ne îndeamnă “să ne rugăm pentru aproapele”. Între cele nouă porunci bisericeşti, a cincea ne îndeamnă mai focalizat “să ne rugăm pentru cei din fruntea ţării”. După dragostea de Dumnezeu, în cele zece porunci bisericeşti, accentul secund cade pe dragostea de aproapele.

Cine este aproapele? Oricine este în nevoie şi cu care viaţa noastră – nu numai drumurile – se intersectează. Sunt conducătorii noştri dintre aceştia? Sunt!

După cum spuneam şi mai sus, de dimineaţă şi până seara, în fiecare zi îi criticăm şi îi înjurăm. Şi cu asta ce am făcut? Stau dracii ciopor pe ei ca să-i înveţe şi să-i ducă la cele rele? Noi le trimitem şi mai mulţi; trag ei urmările cine ştie căror păcate din neam şi personale? Hop şi noi cu blestemele! Practic îi legăm fedeleş ca să nu mai poată scăpa.

În legătură cu rugăciunea de ajutor către Dumnezeu se spune că ea nu trebuie făcută decât pentru ceea ce omului îi este imposibil (şi evident pentru ceea ce este în ordinea lui Dumnezeu şi nu împotrivă), pentru că ceea ce omului îi este imposibil lui Dumnezeu îi este posibil. Putem noi schimba starea de fapt din această ţară prin acţiuni izolate sau chiar asociate. Părerea mea fermă este că nu. Şi că doar ceva miraculos, ceva care depăşeşte planul uman ne poate ajuta, poate ajuta aceste dorinţe, voci, acţiuni izolate ca lucrurile să se îndrepte.

Din nefericire, noi nu folosim cea mai teribilă armă şi nu facem apel la cel mai preţios şi puternic aliat al celor bune împotriva celor rele şi al celor buni împotriva celor răi: noi nu ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca conducătorii noştri să se schimbe în bine.

Rugăciunea pentru cei din fruntea ţării nu este pentru ca ei să trăiească sănătoşi în hoţie, crimă şi desfrâu – aşa cum cred foarte mulţi care îi boscorodesc pe preoţi pentru că fac această rugăciune la slujbă. Îndemnul la rugăciune este pentru ca noi, cei care cu adevărat vrem să fie altfel lucrurile şi oamenii, şi care nu-i urâm, ci îi plângem pe cei care se pierd şi îşi pierd mîntuirea , să cerem de la Dumnezeu ajutorul pentru aceşti oameni, scăparea lor din întunecarea simţurilor, din gheara amăgitorului, dezvrăjirea lor.

Dar, cum să se schimbe oamenii şi lucrurile când noi ne rugăm (dacă ne rugăm) tot numai pentru noi; cum să se schimbe cei din frunte când, în afara preoţilor – şi poate şi unii din aceştia mecanic – nimeni nu se roagă pentru ei. Aproape nimeni nu se roagă la Dumnezeu ca să avem conducători mai buni. Şi atunci Dumnezeu cum să-i ajute pe unii să se schimbe sau să-i ajute pe alţii, mai buni, să ajungă acolo, dacă noi nu-i comunicăm acest lucru. Dacă nu îi cerem să ajute. Cu perseverenţă şi chiar cu fermitate.

Ne rugăm pentru morţi? Da. De ce? Ca să le ierte Dumnezeu păcatele. Credem în asta? Unii poate da, alţii poate speră, alţii o fac la nivel de superstiţie. Dar ne rugăm (e adevărat că mai ales pentru ai noştri). Mai participăm şi la înmormântarea altora. Ne impresionează un destin public. Ne mai amintim de cine ştie ce înaintaş celebru al neamului. Şi nu ne dăm seama că conducătorii răi (ca orice om rău, de altfel) sunt, într-un fel, ca nişte morţi-vii, nişte zombi.

Destui au putut să constate, sau au primit mărturie de la alte persoane, cum rugăciunea unui singur om a făcut minuni pentru un altul sau pentru alţii. Imaginaţi-vă, voi cei care spuneţi că credeţi, că sunteţi ortodocşi, puterea a câtorva sute de mii de rugăciuni, a câtorva milionae poate, care îi cer lui Dumnezeu un bine pentru aproapele nostru. Să ne imaginăm, noi cei care spunem că credem, că suntem ortodocşi, ce va face Dumnezeu cu rugăciunile noatre? Le va arunca? Le va neglija? Sau va ţine cont de ele? Păi dacă există – şi credem asta, nu? – şi dacă ne iubeşte – şi credem asta, nu? – eu zic că le va împlini. Dar trebuie să lucrăm în acest sens şi să avem răbdare. Dar se pare că nu credem; sau ne e lene, sau ne trufim cu curăţia noatră, sau nu avem răbdare, ceea ce tot pe acolo e.

Spune Sf Efrem Sirul într-o minunată rugăciune:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gîndului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi mie slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor Amin.

E adevărat că „fiecare popor are conducătorii pe care îi merită”? Da, dar nu în sensul înţeles de toată lumea; nu ca o expresie a nemerniciei acelui popor, ci ca o modalitate de îndreptare. Ca în cazul oamenilor buni care trec prin necazuri, boli, suferinţe mari, pe care, la o judecată simplistă, nu le merită. Şi totuşi le au. Şi, în timpul acesta, mulţi ticăloşi par a se bucura de acoperirea lui Dumnezeu trăind în huzur şi lipsiţi de necazurile celorlalţi. Operează Dumnezeu cu măsuri diferite? Nu, diferite sunt persoanele: posibilităţile lor, puterile lor, arborele lor genealogic spiritual, crucea lor, astfel că pe fiecare pronia divină îl tratează altfel.

Din această perspectivă, noi cei care spunem că credem, că suntem ortodocşi, dar nu facem ceea ce ne-a învăţat Hristos pentru a-i ajuta să se schimbe (odată cu ei şi pe alţii şi, de ce nu, şi pe noi, căci orice rugăciune, dar mai ales cea pentru aproapele, îl transformă şi pe cel care se roagă ), suntem şi cei care îi merităm cel mai abitir pe aceşti conducători.