Ce „nu trebuie să ştiţi” despre legătura dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci oameni ai planetei şi stânga planetară

Să fiu clar de la început: averea, bogăţia în sine nu este un lucru rău, nu e o problemă, un păcat. Dar modul în care a fost obţinută şi/sau folosirea ei pot fi nişte probleme teribile. La cele din urmă mă voi referi în cele de faţă.

Nimic din ceea ce am să vă spun nu este un secret şi, probabil, mulţi dintre voi deja ştiţi aceste lucruri. Dar alţii nu. Şi nici nu le vor găsi în exprimările, tezele, studiile, viziunile, programele oficiale. Şi nici în presa afiliată puterii. Adică în 90 % din media clasică existentă pe piaţă: ziare, reviste, televiziuni.

În urmă nu cu multe zile, agenţiile de presă anunţau că : Cei mai bogaţi opt miliardari ai lumii au o avere de 426 de miliarde de dolari, adică echivalentă cu cea a jumătăţii sărace a populaţiei globale, formată din 3,6 miliarde de oameni, arată un raport publicat de Oxfam. Cei opt sunt (aveţi evaluarea averii lor pentru 2016 şi 2008, înainte de criză):Bill Gates, Microsoft, 75/58 mld, Amacio Ortega, Zara, 67/20,2 mld, Warren Buffett, Berkshire Hathaway, 60/62 mld, Carlos Slim Helu, Grupo Carso, 50/60 mld, Jeff Bezos, Amazon, 45/8,2 mld, Mark Zuckerberg, Facebook, 44,6 mld, Larry Ellison, Oracle, 43,6/  şi Michael Bloomberg, 40/11,5 mld. Acolo unde nu apar cifre pentru 2008 înseamnă că ele erau foarte mici şi nu intrau încă pe lista primilor 300.

1. Nu sunt cei mai bogaţi, nu şi-au făcut averile „singuri în garaje” şi nu sunt de capul lor.

Primul lucru pe care trebuie să-l ştim: bogaţii din topurile Forbes, Bloomberg şi oricare altele nu au ajuns la aceste sume pur şi simplu. Dincolo de ideile şi munca unora, sau de averile moştenite, au fost sume investitite de alţii în ei. Alţii care, evident, îşi trag partea leului şi sunt adevăraţii şefi.

Al doilea: nu sunt nici pe departe cei mai bogaţi. Ei sunt doar nişte „personaje de faţadă” care fac bani pentru ceilalţi (şi, evident, pentru ei) şi care sunt trimişi la înaintare pe aceste liste pentru a acoperi adevăraţii bogaţi despre care, astfel, nu mai vorbeşte aproape nimeni. Adică, familiile Rothschild, Warburg, Morgan, Lazard, Rockefeller, Kuhn Loeb, Schiff, Stillman, Lehman, Goldman Sachs, Schoellkopf. Evident şi altele în continuarea acestora şi în combinaţie cu acestea. Ca să aveţi o idee despre ce averi vorbim cu adevărat, numai averea familiei Rothschild era evaluată la finalul secolului 20 la peste 100.000 miliarde dolari, adică de peste 1300 ori mai mult ca Bill Gates!

Cum de apar unii şi nu apar ceilalţi şi cum se face evaluarea Forbes, Bloomberg etc? Simplu. În cazul celor 8, şi a restului celor de pe lista 300, este vorba de valoarea acţiunilor dintr-una sau mai multe companii publice, listate pe burse. E mult mai greu însă să cuantifici averea atunci când proprietăţile şi capitalurile nu sunt publice. Averea care e răspândită şi controlează sute de bănci şi fonduri de investiţii, sute de super-companii, mii de companii mari, zeci de mii de firme mijlocii, întinse imperii imobiliare sau latifundiare, ţări întregi, continente. Nu e imposibil însă e interzis. Încercaţi. Autorităţile nu vă vor da date. Nimeni de acolo nu vă va ajuta. Vi se va comunica că e vorba de chestiuni strict-confidenţiale. Voi reveni.

2. Cei mai mulţi dintre ceilalţi de pe lista de 300 şi toţi cei din umbră sunt de stânga. De unde ştim? Simplu: de exemplu, 7 dintre cei 8 i-au susţinut, inclusiv în alegerile recente, pe democraţii din SUA. Democraţi care sunt nu numai socialişti, ci, dovediţi, şi globalişti. Pentru că cele două, stângismul şi globalismul, merg de minune împreună. De fapt, lucrează permanent împreună. Voi reveni.

Gates a cooperat şi cu Bill şi cu Hillary atât direct cât şi prin fundaţia Clinton (acum pe moarte din moment ce nu mai primeşte şpăgile celor care căutau favoruri la guvernul SUA). Despre Barack Obama a declarat că „este fantastic să lucrezi cu el”.

Buffet s-a dovedit un mare susţinător public al candidaţilor democraţi, în special Clinton şi Obama. Şi unul financiar, de asemenea.

De la diverse firme ale sale, Carlos Slim Helu (Libanezul din Mexic, nu mexicanul. Ştiaţi de părinţii săi libanezi? Tatăl emigrat la 14 ani din Liban, iar mama fiica unor emigranţi libanezi anteriori.) a contribuit cu multe milioane la fundaţia Clinton şi s-a angajat cu 100 milioane în Clinton Giustra Sustainable Growth Initiative un proiect comun al fundaţiei şi magnatului canadian din domeniul minier Frank Giustra.

Jeff Bezos a sprijinit-o pe Hillary şi l-a atacat pe Trump prin „Washington Post”, pe care l-a cumpărat în 2013. A făcut donaţii către mai mulţi politicieni democraţi şi a donat fundaţiei Clinton prin fundaţia familiei Bezos. A şi primit un contract de 16,5 milioane de la Hillary pentru Amazon.

Zuckerberg a fost unul dintre cei mai mari susţinători ai lui Hillary şi ai democraţilor. Şi a pus şi Facebookul la bătaie pentru ei cenzurând site-urile, blogurile, vocile conservatoare. Să nu uităm nici de discuţiile cu Merkel şi de înţelegerile cu aceasta şi cu alte conduceri din Vest şi cu liderii UE pentru limitarea accesului la FB al criticilor migraţiei, lgbt-ului, autorităţilor.

Larry Ellison, sprijinitor al lui Rubio - fals republican, convergent în idei cu Hillary şi democraţii -, globalist, sprijinitor al politicii imigraţionale a lui Obama.

Bloomberg un suporter înfocat al lui Hillary şi al agendei liberale, finanţator al multor grupuri împotriva posesiei de arme de către cetăţeni.

3. În timp ce bogaţii stângii s-au îngrăşat, săracii au slăbit. Enorm.

Avem o serie de date din mai mulţi ani pe care trebuie doar să le comparăm. În 2016 Oxfam anunţase (pentru 2015) că 62 de miliardari (şi nu opt, ca la finalul lui 2016) aveau o avere cât jumătate din populaţia globului. În 2014 erau 85, iar suma comună era în jur de 1 000 de miliarde lire sterline (1210 miliarde euro), adică în jur 1300 miliarde dolari (la cursul actual).

În Europa, în 2015 aveam 489 de miliardari, a căror avere crescuse de la începutul la finalul anului de la 1.190 de miliarde de dolari la 1.830 de miliarde de dolari.

Soros, cel mai malefic personaj dintre cele vizibile, avea 9 mld în 2008 şi este estimat cu astăzi, pe locul 23, cu 24,9 mld.

Acum puţină aritmetică: 3,5 mld oameni aveau în 2014 o avere cumulată de 1300 mld dolari . În 2016, 3,6 mld oameni mai au numai 426 mld dolari, adică o avere medie de 118 dolari/persoană. Un calcul simplu ne arată o sărăcire uriaşă, de 300% a celor mai săraci oameni de pe glob în numai 2 ani.

Unde s-au dus banii săracilor? De unde provin aceşti bani ai miliardarilor? În cea mai mare parte şi pentru mulţi dintre miliardari de la cei săraci, care devin tot mai săraci – căci atenţie, accesul la unele dintre beneficiile tehnologiei, invocat adesea pentru a face comparaţia cu trecutul, nu este o condiţie necesară şi suficientă pentru a echivala cu o îmbogăţire. De multe ori, este chiar invers. De exemplu: când omul îşi lua apa din fântâna lui el avea o fântână pe care o folosea când şi cum voia, gratis, şi cu care putea face, la o adică şi bani. Azi, omul are o ţeavă fără valoare prin care vine apa pentru care plăteşte. Iar dacă nu poate plăti nu are nici apă.

4. Stânga iubeşte, nu combate sărăcia

Evident, sărăcia altora. Sărăcia maselor, care astfel devin „mase cerşetoare”, „mase asistate”,  cărora li se asigură mult circ (tehnologia a bătut aici orice imaginaţie) şi li se aruncă o pâine. În schimb, trebuie să voteze pentru „binefăcătorii” lor. Ceea ce şi fac. Iată exemplul cel mai edificator, imposibil de imaginat în urmă cu câteva zeci de ani, al Americii devenită un stat asistenţial cu peste 50 % din populaţie asistată social – de exemplu, 46 de milioane de americani primesc tichete de masă.

Detaliile acestei legături intriseci dintre stânga şi sărăcie se adună sub un singur termen: globalism. Tentaţia şi proiectul statului mondial totalitar. Esenţa viziunii şi activităţii stângii de la începuturile ei (finanţate de bancherii ce-şi doreau puterea mondială) şi până astăzi. Marele proiect al celor care nu ajung niciodată în topuri.

În articolul „Consensul de la Davos – Mai multă asistenţă socială mai mult război” Nick Giambruno, senior editor al „International man” sintetizează simplu şi realist:

Nu contează care este problema, reţeta lor este întotdeauna mai multă asistenţă socială, mai mult război, mai mulţi bani tipăriţi, mai multe taxe şi, desigur, mai multă centralizare şi putere pentru instituţiile globale.

Aceasta este stânga şi aţi face bine, cei care aveţi încă alte idei, să începeţi să vă puneţi nişte întrebări şi să căutaţi răspunsuri. Voi reveni.

PS1. - Ştiaţi că Trump nu a fost invitat niciodată la Davos? Dar adversarii lui, au fost?

PS2 – Din fericire, nu toţi bogaţii sunt de stânga. Şi nici ticăloşi.

Trump a ajuns preşedinte pentru că i-aţi tratat pe oameni ca gunoaie

Donald Trump s-a instalat la Casa Albă şi, că vor sau nu vor contestatarii săi, împreună cu congresul republican va face o cu totul altă politică decât predecesorul său: iubitorul de islam, de lgbt-ism, de migraţionism, de globalism, de sărăcie (bună pentru că produce mase de votanţi dependenţi de ajutorul de la stat) Barack Hussein Obama. Să sperăm că o va face bine. Şi să aşteptăm a ne pronunţa asupra lui după rezultate.

Iată că fără a avea această răbdare de bun simţ şi conformă regulei democratice, în buna tradiţie a stângii, care nu recunoaşte regulile decât atunci când ele îi sunt favorabile, progresiştii naţionali şi internaţionali de toate nuanţele, culorile, orientările sexuale, anarhiile şi revoluţiile s-au unit într-un cor al jelaniei, urii şi furiei groteşti fără precedent. Cei care mint, înşeală, terorizează, jefuiesc, pervertesc, distrug, impun reguli dictatoriale, se joacă cu viaţa şi soarta popoarelor, încearcă să transforme omul într-un toxic robot cretin supus doar plăcerilor şi celor care prin intermediul acestora îl controlează, îl acuză de toate relele pământului pe Donald Trump.

În Finlanda, amintindu-ne de tânărul comsomolist Moruzov din Rusia bolşevică, copiii sunt îndemnaţi prin campanii oficiale să-şi toarne părinţii la poliţie dacă îi aud făcând comentarii critice faţă de autorităţi. În tot Occidentul este pedepsit aşa-zisul discurs al urii (de fapt o punere pe faţă a pumnului în gură celor care îndrăznesc să critice măreţele realizări ale stângii mondiale). În acelaşi timp, în universităţi, în ziare, la televiziuni, în conferinţe şi dezbateri, în discursuri publice peste Trump au fost aruncate tone de fecale, de ameninţări şi de instigări la asasinat, care, în opinia „revoluţionarilor” respectivi sunt o manifestare absolut normală.

Şi asta înainte ca Donald Trump să ajungă preşedinte. Sau de la a cărui investire au trecut doar trei zile. Ce i se poate reproşa? Cuvinte. Intenţii. Declaraţii. Deocamdată, nimic concret.

Obama şi Hillary sunt vinovaţi pentru crime împotriva umanităţii, pentru sacrificarea propriilor soldaţi sau corp diplomatic, pentru introducerea masivă în ţară a musulmanilor, inclusiv a teroriştilor, pentru şomaj, pentru sărăcirea populaţiei, pentru creşterea fără precedent a criminalităţii stradale, pentru datoriile uriaşe lăsate în urmă. Dar ei nu au nicio vină în ochii revoluţionarilor. Ba, din contră. Pentru că cine se aseamănă se adună şi se apără.

Vedete prin a căror minte bat vânturi polare, politicieni interesaţi  numai de afacerile personale, afacerişti criminali care susţin globalizarea (marele guvern mondial este o idee şi un obiectiv al bancherilor şi al stângii deopotrivă – asta pentru că stânga a fost inventată de şi cu banii bancherilor), afacerea numită cândva presă condusă de stânga financiară globalistă, intelectualii de carton ai universităţilor, activişti politici ascunşi sub umbrela civismului sunt astăzi noul val revoluţionar care vorbeşte în numele „binelui”. Evident, al binelui lor şi stăpânilor lor.

Iată câteva mostre de discurs din partea unui astfel de personaj marginalizat, discriminat, hăituit, o victimă a terorii fundamentaliste tradiţionaliste concentrată astăzi în „trumpism”, Madona.

"Bine aţi venit la revoluţia dragostei, la rebeliune, la refuzul nostru de a accepta aceasta nouă epocă a tiraniei. Nu suntem doar noi femeile în pericol, ci toti cei marginalizaţi", a spus ea la marşul femeilor revoltate de la Washington.
"Binele nu a câştigat alegerile, dar binele va învinge în final. Suntem departe de final, cu acest marş începe povestea noastra. Revoluţia începe aici, cu lupta pentru dreptul de a fi liber, de a fi egali."
"Detractorilor care cred că acest marş nu va duce la nimic: "Fuck you!"
"Sunt furioasă. M-am gândit să arunc în aer Casa Alba", dar ştiu că asta nu va schimba nimic. Nu putem cădea prada disperării. Trebuie să ne iubim unul pe altul, altfel murim. Aleg dragostea.”

De menţionat că cele aproape 2 milioane de femei participante la marşuri în întreaga SUA sunt cam totuna cu activul progresist feminin pro-feminism, asiastenţialism, lgbt-ism, migraţionism, islamism, segregaţionism, globalism, ecologism etc.  La marş nu au fost invitate, dar nici nu aveau cum să participe femeile pro-viaţă, identitate, tradiţii, locuri de muncă, creştinism, armonie etc.

Şi o informaţie de ultimă oră: Linda Sarsour, una dintre cele patru organizatoare principale ale marşului, preşedintă a  „Arab American Association” din New York are multiple conxiuni cu organizaţia teroristă Hamas şi este o susţinătoare a legii islamice sharia.

Altfel, un discurs plin de dragoste, toleranţă, echilibru, consens, emblematic pentru toate celelalte discursuri, poziţionări, acţiuni ale acestor angelici apărători ai „binelui”, care nu pot crede că Trump şi cei care l-au votat, şi care au o altă viziune asupra semnificaţiei existenţei umane şi asupra lumii, au câştigat. Revărsarea lor de furie, ură şi agresivitate de dimensiuni aproape apocaliptice, cum nu ne-a mai fost dat să trăim decât în comunism şi nazism, vine atât din anti-valorile pentru care luptă cât şi din frustarea pierderii victoriei pe ultimii metri, din neputinţa de a înţelege cum a fost posibil. Dacă asupra legăturii organice şi definitorii, de substanţă dintre furia, ura şi agresivitatea lor şi similarele comuniste şi naziste, voi reveni în alte analize, astăzi vreau să vă prezint (şi să le prezint şi dezamăgiţilor locali, nu puţini) motivele pentru care a fost posibil ca valul Trump să câştige. Le enumeră cu mult bun simţ  Brendan O'Neill  de la revista britanică The Spectator în articolul

Trump.Cum de s-a întâmplat.

S-a întâmplat pentru că aţi interzis sticlele cu băuturi acidulate de mari dimensiuni. Şi fumatul în parcuri. Şi ideile „ofensatoare” în campusuri. Pentru că i-aţi etichetat pe cei care se opun căsătoriei homosexuale ca "homofobi" şi pe cei care se simt nesiguri din cauza migraţiei ca "rasişti".

Pentru că aţi considerat că a avea o armă, sau a nu fi mâncat niciodată quinoa  sunt indicii ale fascismului. Pentru că aţi considerat că a corecta comportamentul oamenilor este mai important decât să le găsiţi locuri de muncă. Pentru că aţi transformat "om alb" dintr-o descriere într-o insultă. Pentru că aţi folosit  termeni defăimători ca "negaţionist" şi "periculos" împotriva oricui nu împărtăşea eco-pietăţile voastre.

Pentru că aţi tratat dezacordul ca discurs al urii şi critica lui Obama ca extremism. Pentru că aţi vorbit mai mult despre toaletele neutre din punct de vedere al genului (comune), decât despre reintrarea în posesia locuinţelor. Pentru că aţi beatificat-o pe Caitlyn Jenner.   Pentru că aţi incriminat limbajul oamenilor, aţi negat că ar avea calităţile necesare pentru creşterea şi educarea copiilor, v-aţi bătut joc de credinţele lor.

Pentru că aţi urlat atunci când cineva ridiculiza coranul, dar aţi râs atunci când ei batjocoreau Biblia. Pentru că aţi spus că a critica islamul înseamnă islamofobie. Pentru că aţi continuat să le spuneţi oamenilor "Nu poţi gândi aşa, nu poţi spune asta, nu poţi face asta!".

Pentru că aţi deviat politica de la a face ceva cu oamenii şi pentru oameni către ceva făcut pe ei, pentru „binele” lor. Pentru că i-aţi tratat pe oameni ca pe gunoaie. Iar oamenilor nu le place să fie trataţi ca gunoaie. Trump a fost posibil din cauza voastră.

Aliaţii islamiştilor: radicalii şi teroriştii socialişti europeni (Apocalipsa Europei 8)

Am vorbit, în episoadele trecute despre cele trei forţe aflate în acest moment într-o gigantică încleştare: socialismul internaţional, islamul şi identitarii. Am arătat, cu exemple, cum elita occidentală  este cea care pune în pagină politica de islamizare a Occidentului, în paralel cu slăbirea acestuia prin transformarea omului şi a societăţii în nişte caricaturi neputincioase, ridicole, groteşti.

Am vorbit mai ales despre elitele financiare- politice-academice- media- civice, despre personajele aflate în zonele de decizie economică, politică, administrativă care împreună impun dictatorial politica amintită mai sus.

Dar acest socialism internaţional cu gulere albe are şi un braţ înarmat întru totul asemănător teroriştilor musulmani: extremiştii, sau radicalii de stânga terorişti, mai precis puzderia de grupuri marxiste, marxist-leniniste, maxist-maoiste, troţkiste, anarhiste, feministe, lgbt-iste, ecologiste etc., practicând, printre altele, terorismul militar (bombe, arme de foc, arme albe, arme biologice, chimice, radiologice etc.), cultural, sexual, rasial. Le regăsim în fiecare stat occidental. Se manifestă public cu violenţă, atât în limbaj cât şi în manifestare. Fac mitinguri şi marşuri când vor muşchii lor, fără a fi oprite sau pedepsite, distrug, incendiază, răspândesc teroarea, promovează un discurs cu adevărat al urii şi exterminării celorlalţi, urăsc creştinii, familia, identitatea, etnicitatea, naţiunea, evreii, ordinea, valorile tradiţionale.

Mai nou, le-am găsit şi le regăsim permanent în manifestări entuziaste faţă de migraţia masivă a musulmanilor.

Terorismul militar european de după 1950

Ştim că stânga, preocupată, zice ea, de binele omului şi al popoarelor, strigă de zeci de ani: Fasciştii! Rasiştii! Naziştii! – speriindu-ne de cele ce pun la cale şi sunt gata să înfăptuiască nişte presupuşi extremişti de dreapta. Iar astăzi strigătele ei se aud parcă mai tare ca niciodată. Oricine îndrăzneşte să vină cu o observaţie, critică, protest faţă de politica UE sau a statelor din Vest, copios dominate politic şi administrativ de socialişti, pe faţă, sau în piei de alte animale politice, este automat, - şi cum ar putea să fie altfel?! – rasist, fascist, xenofob, nazist.

Dacă vom urmări însă traiectoria mişcărilor revoluţionare, revoluţiilor, atentatelor, comploturilor, regimurilor dictatoriale, vom constata că întreg secolul 20, de la un capăt la celălalt, este marcat de sutele de milioane de victime ale socialismului sub diversele lui forme.

Mă voi opri cu altă ocazie asupra primei jumătăţi a secolului pentru că ea implică evenimente de mare anvergură. În analiza de faţă am să vă reamintesc doar, sau am să vă informez, pe cei care nu ştiţi,  că, până la cel islamic de acum, terorismul violent european, de tip militar, a fost, în toţi anii de după cel de-al doilea război mondial, 99 % de stânga. Asta în timp ce toate elitele amintite anterior, strigau, înfierau, averizau permanent asupra pericolului celui de extremă dreapta.

Facțiunea Armata Roșie (Germania) – cunoscută la început ca Banda Baader-Meinhof, a fost una dintre cele mai violente grupări teroriste de stânga. FAR a fost fondată în 1970 de către Andreas Baader , Gudrun Ensslin , Horst Mahler , şi Ulrike Meinhof care au descris-o ca fiind o mişcare comunistă şi anti-imperialistă de ” gherilă urbană “, angajată în rezistenţă armată împotriva a ceea ce ei considerau a fi un stat fascist. Deşi după 1998 părea anihilată, în octombrie 2011 aflăm că s-ar putea să nu fie.  

„O grupare de stânga - Hekla - şi-a asumat responsabilitatea pentru explozibilul găsit în tunelul de cale ferată din Berlin. Autorităţile germane au găsit, luni, şapte bombe cu petrol pe linia de cale ferată Berlin-Hamburg. Bombele erau echipate cu detonator cu ceas, iar intenţia teroriştilor era să le detoneze când ar fi urmat să treacă un tren, pentru ca acesta să deraieze. ... Aceeaşi grupare pare să fi fost la originea unui alt incident: incendierea echipamentului de semnalizare de pe linia de cale ferată dintre Berlin şi Hamburg, ce a cauzat întârzieri mari garniturilor ce circulau pe această linie. ...

Politicienii şi poliţia au avertizat germanii că asistă la o renaştere a Facţiunii Armatei Roşii. ... Acum, chiar dacă vechile structuri ale FAR sunt atrofiate, autorităţile germane spun că gruparea este chiar mai periculoasă, pentru că este descentralizată, iar celulele sunt afiliate vag cu mai multe grupuri mici de indivizi. Ceea ce înseamnă că sunt şi mai greu de prins, deoarece mare parte a celor care se consideră parte a grupării nu ştiu mare lucru de activitatea celorlalte celule. Anul acesta, nu mai puţin de 600 de maşini au fost incendiate de anarhişti.Multe din acestea erau maşini ale poliţiei din Berlin şi din landul Brandenburg. Iar pe termen lung, această campanie a extremiştilor de stânga riscă să producă o mulţime de victime”. (Adevărul)

Celulele Revoluționare (Germania) au fost responsabile pentru  mult mai multe atacuri cu bombă, incendii şi alte infracţiuni decât Facţiunea Armata Roşie, dar nu s-a bucurat de notorietatea acesteia. Între 1973 şi 1995 se crede că au organizat circa 300 de atacuri.

Gruparea Meinhof-Puig Antic (Germania) – de mai mică importanţă.

Brigăzile Roșii (Italia) – „Fondată de exponenţi ai mişcării studenţeşti din Tretino, de foşti militanţi comunişti şi de conducători ai nucleelor extremiste din fabrici, organizaţia a fost influenţată de grupul german Baader-Meinhof. Primele acţiuni au lovit prin atentate şi sabotaje fabricile din Milano. Activitatea Brigăzilor Roşii s-a orientat spre jefuirea băncilor pentru autofinanţare şi spre răpirea persoanelor cu funcţii de conducere din industrie şi a judecătorilor”.(Historia) L-a răpit şi ucis, printre alţii, pe fostul prim ministru al Italiei, Aldo Moro. Este considerată şi cea mai de „succes” organizaţie teroristă europeană, din afara spectrului marxist-separatist (vezi IRA).

 În 1988, poliţia reuşeşte sa anihileze majoritatea structurilor Brigazilor Rosii. Dar, ca şi în cazul surorii sale germane, acesta nu e sfârşitul. „La inceputul acestui an (2007 –n.aut.), politia italiana a arestat 15 membri ai unei organizatii teroriste autointitulate Partidul Comunist Politico-Militar. Cei 15 erau organizati in trei celule, la Milano, Torino si Padova. Liderul celulei din Torino era un important lider de sindicat, Vincenzo Sisi. Ingrijoratoare pentru societatea italiana este simpatia pe care a trezit-o arestarea extremistilor de stanga. Graffiti-uri ce sprijineau Brigazile Rosii si pe cei arestati au aparut pe zidurile fabricilor din Padova si doua marsuri de protest au avut loc in oras. Un cocktail Molotov neaprins a fost lasat in casa unuia dintre anchetatori. "Am anihilat aceasta aripa, dar nu stim daca mai sunt si altele. Cred ca e un cantec de sirena revolutionar, adanc inradacinat in societatea noastra", spune Bruno Megale, seful sectiei de politie din Milano, citat de Wall Street Journal”. (România Liberă)

Armata Republicană Irlandeză (Marea Britanie) organizaţia cu cea mai lungă istorie (1922 - 2016), care a trecut prin mai multe schimbări şi separări. O ramură, numită Noua ARI funcţionează şi astăzi cu obiectivul reunirii întregii Irlande. Chiar dacă nu de la început, a ajuns sub influenţă marxistă, fiind sprijinită de sovietici (ca mai toate celelalte organizaţii teroriste europene). Numai între 1966 şi 1997 are la activ peste 1700 de victime.

Organizația Separatistă Bască ETA (Spania) – formată în 1959 luptă pentru un stat socialist basc. Are la activ, până în 2010, 829 de victime.

Frontul corsican de eliberare nationala (Franţa) – mişcare marxistă corsicană pentru independenţă.  

Organizația Revoluționară 17 Noiembrie (Grecia) – 17N, a operat 25 de ani în Grecia. Era formată din studenţi având în frunte un profesor universitar; a recurs la numeroase asasinate împotriva oficialilor şi militarilor americano-britanici cantonaţi pe teritoriul ţării. În 2002, au fost operate primele arestări, care au dezorganizat gruparea.

GRAPO (Grupul de rezistenţă antifascistă „1 Octombrie” - Spania) – grupare maoistă, provenită din alta marxist-leninistă, care vrea instaurarea unei republici după modelul Chinei Populare.

Acțiunea directă (Franța), care se considera, ca şi aproape toate celelalte, o „organizaţie de gherilă urbană”. Cu o istorie mai scurtă, mai puţine victime şi atentate.

Armata secretă armeană pentru eliberarea armeniei de sorginte marxist-leninistă – îndreptată împotriva autorităţilor turceşti, a desfăşurat atacuri cu bombe şi asupra unor obiective franceze şi elveţiene pentru a forţa eliberarea unor camarazi.

Acestea, dar mai ales primele şapte au terorizat decenii la rând Europa, au omorât mii de oameni, au rănit alte mii, au atacat clădiri, sisteme de transport, facilităţi şi utilităţi urbane. Căutaţi pe internet şi veţi găsi toate grozăviile înfăptuite de aceştia în lupta împotriva capitalismului, „fascismului”, „nazismului”, naţionalismului, creştinismului. Deşi nu era nici urmă de fascism şi nazism, deşi statele respective erau conduse lungi perioade de forţe politice declarate de stânga, deşi celelalte forţe politice de guvernare, chiar dacă declarate populare, creştin-democrate sau altfel, au avut tot un comportament socialist, aceste organizaţii marxist-leniniste sau marxist-maoiste, sau marxiste şi separatiste, au acţionat cu cruzime, cu dispreţ faţă de viaţa şi persoana umană, similar cu acţiunile grupărilor islamiste de astăzi.

În toată jumătatea secolului 20 o singură organizaţie desemnată, dar nu autoasumată, ca fiind de extremă dreapta apare cu o oarecare activitate violentă. Este vorba despre “Nationalsozialistischer Untergrund” (NSU, “Nazi Underground”) din Germania, descoperită din întâmplare în 2011, care este acuzată de omorârea, între 2000 şi 2006, a 10 turci şi greci şi a unei poliţiste. De asemenea, se presupune implicarea ei în 14 jafuri de bănci, mai multe bombe şi alte infracţiuni. Palmaresul lor pare mai curând unul de bandă mafiotă, care şi-a eliminat nişte „concurenţi”, decât de organizaţie politică de extremă dreapta. De fapt, NSU nu apare în marea majoritate a analizelor şi studiilor despre terorismul european, nu a revendicat niciunul dintre atentate, nu a avut niciun comunicat cu principii, identitate, obiective, nu a anunţat în niciun fel lupta sa împotriva străinilor şi pentru o Germanie pură. Şi nici nu apar după 2006 alte crime motivate etnic, chiar dacă migraţia în Germania devenise tot mai vioaie şi producea tot mai multe probleme cetăţenilor.

Am făcut aceast scurt istoric al terorismului european pentru a înţelege mai bine cât de complicată este lupta „identitarilor” rezistenţei europene. Grupărilor vechi şi noi, gata de luptă armată alături de islamişti, în stilul, li se adaugă miile de asociaţii, fundaţii, grupuri, mişcări, care se manifestă cu virulenţă împotriva a tot ceea ce este originar Europei. Vezi mişcarea FEMEN, vezi socialiştii care au organizat mitinguri de susţinere a teroriştilor islamici a doua zi după atentatele de la Paris, vezi toate manifestaţiile pro-migratori şi cele care în care sunt preferaţi violatorii musulmani rasiştilor indigeni, pentru a aminti doar vârful aisbergului.

Adăugaţi-i acestora – şi sunt mulţi – pe activiştii plătiţi generos de „Soroşi”, pe funcţionarii zeloşi şi tâmpi, pe cetăţenii creduli şi tâmpi, pe tinerii debusolaţi de propaganda socialistă şi veţi înţelege cam ce forţă uriaţă stă în faţa celor din rezistenţa europeană.

Va urma.