Jurnal sentimental - Democrația de operetă a lui Katz, Marx, Lenin, Ana Pauker & comp.

Vesticii reproșau comunismului (nu mai amintesc ceea ce reproșam noi comunismului) printre altele: încălcarea dreptului la libertatea gândirii și a conștiinței, a dreptului lalibertatea opiniei și a exprimării.
Un obscur ong, numit pompos Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului, condus de un și mai obscur și controversat personaj Maximilian Katz (vezi afaceri du vămi și duty/free/uri, șpăgi și guvernul Năstase etc.) face ordine în gândirea, conștiința, opinia și exprimarea românilor tot așa cum o făceau și comuniștii pe vremuri și, mai nou, după multe alte excese, vrea capul părintelui Iustin Pârvu, al celor care l-au vizitat la spital și i-au cântat printre altele, Sfântă tinerețe legionară, a tuturor celor din biserică care nu-l condamnă și dacă se poate a Bisericii Ortodoxe Române în întregime, a cărei existență nu e deloc corectă politic.
Similitudinea dintre acest tip de execuții publice arogante și obraznice și excesele demonice ale comunismului nu face decât să ne reamintească faptul că între vigilentul și acuzatorul Katz și părinții, apoi practicienii de frunte ai comunismului, cel puțin din primele lui decenii și guverne, e vorba de o uimitoare coincidență de origini etnice. Și nu putem să nu simțim cât de bine i s-ar potrivi acestui domn rolul real de comisar al revoluției, cu mâna pe pistol și cu capitalul sub cap sau acela de șef cu reeducarea la Pitești.

Ce nu ştie Oprescu sau Incredibilul s-a născut în România

Pe calea Plevnei, ca în multe alte zone ale Bucureştilor, în această toamnă s-au îngropat sau s-au dezgropat şi reîngropat nişte cabluri pentru înlocuirea cablurilor aeriene care ofereau imagini de coşmar deasupra capetelor noastre. În cele mai multe locuri, canalele au fost astupate parţial. Pe Plevnei, au rămas la faza de fără asfalt.
De atunci au fost multe zile însorite, parţial însorite, noroase, dar uscate. Aşa cum au fost şi ultimele zile. Dar ce zgomot se auzea în aceasstă dimineaţă, ce zumzăit de maşinării, roabe şi lopeţi? Ei da, exact astăzi, cu o precizie atmosferică de 100%, prin ger şi fum şi mii de baionete de fulgi, nişte oameni turnau peste apa amestecată cu zăpadă şi noroi, asfalt.
Poate nu credeţi? Ia priviţi, incredibilul, imposibilul, inimaginabilul românesc în acţiune.

Jurnal sentimental - Ţiganii lor şi ţiganii noştri

 Epuizaţi de muncă, Voicu şi Păun au intrat în grevă
Oripilaţi de televiziunile la care s-au lipit de ecran, mai ales Voicu, contribuind la creşterea ratingu-ului, parlamentarii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au intrat în grevă parlamentară nemulţumiţi, zic ei, de "asocierea numelui interlopului Bercea Mondialu cu etnia".
L-am văzut şi eu în poze pe Bercea Mondialu şi drept să spun nu seamănă de loc (ca să mă citez) cu Albă ca Zăpada. E un ţigan urât şi gras, standard de interlop - nu ştiu dacă aţi observat, dar toţi interlopii ţigani şefi şi şefuleţi, tineri, maturi, bătrâni sunt graşi şi urâţi; spre deosebire de alţi ţigani care sunt şi frumoşi, drăguţi, plăcuţi, şterşi sau urâţi.
Şi pe urmă, cele câteva mii, poate zeci de mii, de clanuri şi clănuleţe de interlopi care fac comerţ cu droguri, cu sex, cu pornografie, cu fier vechi furat ... nu sunt ele ţigăneşti? Nu sunt continuarea unui specific - clanul - ţigănesc, în care relaţiile dintre şefi şi executanţi sunt încă de tip sclavagist?
Nu sunt aceşti interlopi principala cauză pentru care etnia rămâne separată, neintegrată, pentru care copiii nu se duc la şcoală, nu vor să muncească, nu au alt viitor decât acela de infractor?
Nu i-am auzit pe Voicu şi Păun să demaşte această situaţie, să nominalizeze personaje, să lupte pentru cei cu adevărat exploataţi şi nenorociţi de barosanii graşi şi urâţi. Nu i-am văzut luându-se la trântă decât cu statul român - un stat prost, dar prost pentru toţi - şi cu românii majoritari care, zic ei, îi dispreţuiesc pe ţigani - poate pe cei amintiţi mai sus, că pe ceilalţi, care învaţă şi muncesc, am exemple că îi chiar respectă cu laude. Evident este vorba despre românii care şi ei merită respect, tot mai puţini din păcate.
Infracţiunea nu este un brevet ţigănesc; infractorii sunt de toate rasele, etniile, naţionalităţile. Românii sunt şi ei, într-un procent uriaş, infractori - de la politicianul mafiot şi funcţionarul necinstit, la tâlhar şi criminal. Dar au un alt specific infracţional: acţionează singuri, în echipă, în bandă. Clanul rămâne un trade-mark criminal ţigănesc. Iar Bercea Mondialu este un reprezentant de frunte al acestei mărci specifice etniei. Asta e.

Aşa că, dacă nu le place, le sugerez domnilor parlamentari - care oricum nu s-au evidenţiat prin contribuţii legislative deosebite - să pornească un lobby susţinut pentru demolarea clanurilor infracţionale şi salvarea semenilor lor din acest fund de istorie şi de existenţă. Asta dacă au şi sânge nu numai vorbe.

Jurnal sentimental: Băsescu Mondialu'

Ca să înţelegeţi politica mondială, să facem puţină istorie:
La început e vorba de Mircea Băsescu. Acesta, după cum cum uitasem, e naşul unui copil de-al lui Bercea Mondialu. Bercea s-a jucat cu sabia, a fost arestat şi judecătorii l-au închis. În motivare, aceştia arată că Bercea se aştepta să nu păţească nimic pentru că avea protecţie băsesciană. O parte a presei - majoritară - prinde prilejul şi trage în Băseşti. Mircea iese şi acuză presa (mă rog, o parte a ei) de linşaj mediatic. (De parcă Realitatea şi Antenele ar fi presă. Sau Bercea Mondialu, Albă ca Zăpada.)
Apoi Traian Băsescu, încolţit de mai toată presa zice că ce s-a întâmplat e un exemplu că el nu se bagă şi că poliţia şi justiţia îşi fac, cel puţin din partea lui, treaba libere.
Dar aceeaşi parte cafenie a presei macină şi macină. Ştirea - şi mai ales comentariile ei - ajunge în toate căsuţele din toate cotloanele.
Dar ajunge şi în afară. Unde produce un mic cutremur.

Cameron (îngrijorat, către Sarkozy): Ai auzit?
Sarkozy: Ce să aud?
Cameron: Acel "jitan", "that gipsy", Bercea Mondialu', îţi aminteşti de el... cum nu? Angela, tu? (Angela confirmă, ipocrit jenată, că-şi aminteşte) Ăla care... (îi face un semn cu ochiul). A fost arestat zilele trecute. Şi, să vezi bombă, e finul lui Băsescu!
Sarkozy (trecând de la agasare, la  un rânjet de satisfacţie): Ha, ha, ha (o imitare destul de nereuşită, evident) Băsescu-Mondialu, ha ha ha ... i-am spus eu... ha ha ha ...

Morala: Dacă te bagi în troacă te mănâncă porcii!

Revoluţiile arabe: Israelul sau Iranul

Multă lume s-a străduit să arate că nu există nicio asemănare între ceea ce se întâmplă acum în lumea arabă şi ceea ce s-a întâmplat în Europa de Est în urmă cu 20 - 22 de ani.
Părerea mea este că dacă la faţă lucrurile par a fi diferite, în esenţă ele se poate să fie extrem de asemănătoare.
Aşa că întrebarea este: Israelul şi SUA (cu cine le mână pe ele în luptă) sau Iranul şi China?
Acum poate că e puţin mai clar de ce zic că schema e asemănătoare, numai că, spre deosebire de "revoluţíile" din Est, a intrat în scenă internetul, iar la regizori ar putea să mai fie unele modificări.
Am să revin.

ABULADZE ŞI SENTIMENTUL CĂINŢEI

Pentru că am vorbit mai devreme despre acest mare regizor, puţin cunoscut la noi înfara iubitorilor de film de calitate, iată un text al Elenei Dulgheru apărut în Luceafărul din 21 mai 2003. Poate că el îi va face şi pe cei care nu l-au cunoscut să dorească să-l întâlnească.

Abuladze şi sentimentul căinţei

Căinţa lui Tenghiz Abuladze este un film despre care s-a vorbit nedrept de puţin (cel mai adesea, în şoaptă) - odinioară, din arhicunoscute motive politice, actualmente, întrucât rarele nostalgii ale mass-media cinefile s-au îndreptat spre alte nume-reper ale cinematografului cu majuscule.

          Unul dintre marii contestatari ai filmului sovietic, Abuladze a fost o personalitate discretă în spaţiul civic, lăsându-şi cuvântul să vorbească doar prin intermediul peliculei. Cu toate acestea, cuvântul său era suficient de incomod pentru ca autorităţile să nu-i permită realizarea, de-a lungul întregii vieţi, a mai mult de şapte pelicule. Tot atâtea ca şi Tarkovski. La fel ca şi Serghei Paradjanov, compatriotul său georgian, Abuladze apelează la tradiţie pentru a descoperi valorile autentice, pe care societatea "omului nou" le pusese la zid, creând implicit o relaţie polemică cu prezentul. La fel ca Tarkovski şi Paradjanov, Abuladze contestă sistemul din afara sistemului, fără ipocritele autocritici cerute de aparatul de propagandă. Ce poate fi mai contestatar pentru revoluţiile culturale (făcute cu secera şi ciocanul, cu televizorul ori cu sticla de Coca-Cola) decât a vorbi cu reverenţă despre bogăţia de valori şi tradiţii ale "întunecatului" ev mediu? Toţi cei trei cineaşti sfidează cultura oficială în primul rând prin limbajul filmic, dar şi prin evocarea unor lumi şi tematici prin excelenţă "nonprogresiste". (Mai multe în pagina Filme)

         

Cu Sf. Ignatie Briancianinov despre: Însemnătatea postului pentru om

(Predică în Duminica Sfântului Grigorie Palama)

Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia (Luca 21, 34).
Iubiţi fraţi! Este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi nu doar să ne împovărăm trupurile cu postul, ci să şi stăm de vorbă despre post; este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi să ne îndreptăm toată luarea aminte cuvenită asupra preîntâmpinării pe care ne-a făcut-o Insuşi Mântuitorul cu privire la saturare şi îmbuibare: Luaţi aminte la voi înşivă, a zis El, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia.   (Mai multe în pagina Ortodoxie)

Filme ruseşti (4) - Căinţa

Îl uitasem pe georgianul Tenghiz Abuladze, autor au unei trilogii cinematografice deosebite Ruga, Copacul dorinţei şi Căinţa dar şi al altor 10 filme care merită cu toatele văzute. Căinţa a primit premiul special al juriului la Cannes în 1987 şi îl semnalez în mod deosebit dată fiind şi perioada religioasă în care ne aflăm - pregătirea pentru Postul Paştilor - deşi el nu este, în primul rând, un film religios.
Le-am trecut în listă pe toate trei şi pe un al patrulea, Copiii altora.
Lista este încă în completare. O găsiţi în pagina Filme.

Filme ruseşti (3)

Am mai introdus pe listă vreo douăzeci şi ceva de titluri, în mare parte Mihalkov, Tarkovski, Gherman dar şi filme ale unor regizori mai tineri sau mai puţin cunoscuţi la noi.

Jurnal sentimental - "Despre Opoziţie" sau "Cum i-am dat Puterea lu' Domnu' Goe"

"Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni" - Psalmul 11, Al lui David


Pentru că mă tot iau de Opoziţie, s-au putea ca unii să creadă că vreau să apăr pedeleul. Nimic mai greşit.
Fac acest lucru dintr-un principiu străvechi, acela că ai ceea ce creşti. Adică, după cum îţi educi copilul, acesta va fi, la extreme, un  nenorocit sau un om de valoare. Iar Opoziţia este, politic vorbind, copilul pe care trebuie să-l creştem pentru a administra, la un moment dat, Puterea.
Din nefericire, în aceşti 21 de ani, noi am avut permanent o Putere nenorocită. De ce? Pentru că, printre altele, dar deosebit de important, atunci când ea fost Opoziţie, adică atunci când trebuia să crească, să se educe, să se coacă, noi i-am dat hamburgeri, coca-cola, telenovele, manele, romanele Sandrei Brown, sport pe calculator, etnobotanice, reviste sexi şi porno şi tot aşa, în loc să o supraveghem, să-i dăm două palme sănătoase, când o prindem cu minciuni, şuturi în fund, când o prindem cu furăciuni, în genunchi pe coji de nucă, când face măscări; să o punem să-şi facă lecţiile, să dea examen la morala aplicată, să-şi cureţe "dosarele de cadre", să înveţe administraţie, să înveţe să gândească şi să muncească.
În schimb, noi i-am luat de buni, morali şi deştepţi în comparaţie cu proştii, corupţii şi ticăloşii de la putere şi am făcut din ei nişte Domni Goe. Ăsta e adevărul, am adus permanent la putere o opoziţie tip Domnu Goe de care apoi am fost nemulţumiţi cum conduce şi am înlocuit-o cu imaginea ei complet identică, aflată în vacanţă şi beneficiind de toate graţiile şi drăgălăşeniile noastre.
Opoziţia a fost şi este bună doar pentru că este opoziţie. Fals, complet neadevărat. (Asta este de fapt în mare parte şi şmecheria, viciul de fond al acestui sistem de putere reprezentativă.) Pentru că este opoziţie, Opoziţia este mai rea - de aia a şi ajuns acolo - decât guvernul şi atunci trebuie educată şi disciplinată pentru ca data viitoare să fie mai bună. Atunci când nu mai conduce, nu înseamnă că e în vacanţă, ci, pedepsită, în şcoala de corecţie.

Veţi zice: Mamă, ce distracţie pe cei de la guvernare! N-aş crede.
1. Pentru că nu am afirmat niciunde că ăştia trebuie lăsaţi în pace - pe ei trebuie puse legile, amenzile, puşcăriile, pentru că ei semnează, ei trebuie să răspundă.
2. Pentru că văzând de ce vacanţă nenorocită se bucură ceilalţi vor fi mult mai atenţi ca să nu le ia cumva locul.

Bibliografie: 
1. Fă-ţi vara Opoziţie ca să ai iarna Putere!
2. Bate Opoziţia ca să priceapă Puterea!

Şi ar mai fi....