Cu părintele Rafail Noica despre:

Postul şi iertarea, destin şi vocaţie a omului în ortodoxie

De cand omul s-a despartit de Dumnezeu, in Rai - imi vine sa zic: de cand "a divortat" de Facatorul lui - omul deci, ramanand fara de Dumnezeu, nu a incetat sa isi caute Dumnezeul pierdut si sa isi caute adevarata sa fiinta pe care nu si-o inchegase inca. Fiindca Adam, ca sa devina ce trebuia sa devina, ar fi trebuit sa urmeze o cale pe fcare Dumnezeu, Facatorul, avea sa i-o dezvaluie.

Dumnezeu a inceput intr-un fel paradoxal, cu o porunca ce parea sa fie restrictiva: "...iar din acel pom sa nu mananci, pentru ca atunci cand vei manca, vei muri!" Restrictiva nu este, fiindca a manca spre a muri nu e o implinire; dar restrictiva in sensul de a nu manca; fiindca zic Parintii ca Adam nu s-ar fi oprit acolo, ci din aproape in aproape s-ar fi dus acolo unde dorea sa ajunga, unde era vocatia lui, destinul lui, adica sa i se deschida ochii si sa devina ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul, si mult mai multe. Dar iata ca sarpele l-a inselat.   (Mai multe în pagina Ortodoxie)

Jurnal sentimental - Jeffrey Franks, prim-ministru!

Un vechi prieten, care bloguieşte la Braşov, şi al cărui blog îl găsiţi în blog roll, Ioan Avram, are astăzi un text despre cum a ajuns Jeffrey Franks - de fapt, FMI-ul - prim-ministru, şi chiar guvern al României. Un lucru, dacă nu bun, măcar necesar până la un moment dat - reducerea risipei -, prost în continuare - lipsa unei viziuni a relansării. (Pentru cine nu a citit, şi sunt sigur ca sunt destui, recomand minunata carte a lui Michael Ende, MOMO, în care veţi regăsi o imagine extraordinară a FMI-ului şi a zonei pe care acesta o reprezintă - nu, nu este o carte de economie, ci o poveste despre zilele noastre). M-am apucat să comentez si în loc de câteva rânduri au ieşit mai multe. Şi în loc să vorbesc despre dl. Franks, am vorbit despre noi. Nu sunt noutăţi dar poate foloseşte să ni le amintim. Mereu. Iată comentariul (s-ar putea să-l mai împănez):

Problema, cu adevarăt, nu este la dl. cenușiu, ci la noi care nu reuşim de atât amar de ani să avem o viziune către unde să meargă ţara asta. De ce nu o avem: pentru că nu ne interesează, pentru că e prea complicat, pentru că nu avem atâta minte, pentru că chiar dacă o avem, e ocupată cu bunăstarea personală, pentru ca suntem mici, mici de tot, răi si urâţi. Nişte lighioane scârboase şi dizgraţioase, asta a populat, majoritar, spaţiul politic românesc. 

Este tot atât de adevărat ca ei s-au extras dintre ceilalţi, adică din ceilalţi 99,9999%. Nu vreau să zic ca suntem aşa cu toţii, dar vreo 75-80% cred că tot suntem. De aceea, în nişte texte mai vechi de pe blog am şi scris despre posibila "dispariţie a românilor ca neam, ca popor". 
Cred ca aceasta teribilă situaţie se trage în primul rând de la descreştinarea noastră, de la îndepărtarea de Dumnezeu. 
Şi nu numai o cred, sunt sigur - o ştiu de la mine, de la schimbările pe care le-am suferit pe măsură ce încercam sa păşesc pe acest drum: nu mai poţi face ce vrei tu cel pornit pe "să-mi fie mie bine, aici şi acum", sau numai ce vrei tu, începi, încet-încet, să faci ceea ce trebuie pentru a trăi, a "funcţiona", a exista armonios alături şi faţă de ceilalţi. Ceea ce a lipsit şi lipseşte de la politicienii noştri.
Din nefericire,  aceasta transformare e rar peste noapte; de fapt e lungă, e continuă, e grea, e cu suişuri şi coborâşuri.
Şi tot din nefericire, cei mai mulţi nu au nicio apetenţă pentru această cale, chiar daca se declară creştini.
Din fericire, văd mult mai mulţi tineri care au plecat cu hotărâre pe acest drum, cu o deschidere adevarată - nu mimată, nu superstiţioasă şi de fapt, tot egoistă, cum e adesea la cei mai în vârstă, sau în vârstă - cu sete de adevăr, cu prea plin de dragoste şi cu o simplitate fireascsă, nu jucată.

Am încredere în ei, nu că vor ajunge în guverne viitoare - sunt încă prea puţini, nu vor putea de ceilalţi -, ci că vor reuşi să păstreze legătura cu trecutul şi că vor duce mai departe o "marcă originală" românească. De fapt singura care merită branduită în toată această lume.
Şi poate că într-o zi vor constitui şi o masă critică care să aducă cu adevărat schimbarea. O schimbare mult mai profundă.

Iar în ceea ce-l priveşte pe domnul din titlu şi instituţia cămătăreasco-politică pe care o reprezintă, ei nu fac decât ceea ce noi le permitem să facă: am putea să le alegem doar pe cele bune, dar e greu, e atât de greu să ştii şi să ai voinţă politică să faci pentru ceilalţi!

Jurnal sentimental - Vântu, prim-ministru!

O variantă care încă nu a apărut pe piaţă. O lansăm noi. Ca să mai fie una între celelalte din toată gama: fanteziste, hazoase, ridicole, auto-mutilante, mai bine ăsta..., monstruoase, groteşti. Dar înainte de a o pune în pagină să mai vedem alte două discutate posibilităţi.

Isărescu, prim-ministru?

Varianta fantezistă.

Nu cred. Îmi amintesc cât de greu le-a fost ţărăniştilor şi lui Milică să-l convingă în 2000. Şi sincer, nici acum nu ştiu cu ce "l-au convins". Probabil că l-au păcălit cumva, l-au strigat în pragul uşii, Isărescu s-a întors, un gest firesc - a pus mâna pe tocul uşii şi atunci un ţărănist ascuns pe acolo, pac! a închis-o şi i-a prins degetele!?

Şi, oricum, nu ar putea face altceva decât să strângă mâini (în mâna sa, fireşte) pentru că majoritatea năbădăioasă de acum ar deveni cu adevărat turbulentă faţă de măsuri de normalizare a vieţii şi activităţii statului român.

Voiculescu, prim ministru!

Variantă monstruos-grotească.

Cea mai urât mirositoare, cea mai infectă şi infecţioasă, metastaza în toată înfiorătăciunea (!) ei.

Asta ar putea veni în secvenţa: Băsescu suspendat - cu tropăitul actual al unei părţi a pedeleului, n-ar fi de mirare; Geoană, preşedinte interimar (şi apoi - cu mari şanse, vă asigur - preşedinte pe bune) îl numeşte prim ministru pe Ponta? Poate mort, când cu pesedeu 3/4 la picioare mult mai bine i-ar veni cu unchiu voiculescu ca să aibă 4/4.

Da, veţi zice, apropo de Geoană preşedinte ales, da voiculescu este frate cu antonescu! Iar Geoană îl iubeşte pe Antonescu! Ei sunt deja o familie!

Adevărat! Numai că atunci când te vezi cu sacii în căruţă lucrurile se schimbă. Şi s-ar putea să-i placă mult mai mult cu prima iubire de care îl leagă şi nevăzute fire moscovite şi altele... şi să-l prefere pe Geoană preşedinte.

Şi acum decesul (fie cu Antonescu, fie cu Geoană):  

V-aţi închipuit, imaginat, coşmarizat etc. vreodată ca pelticul, sâsâitul, guşatul, turnătorul, securistul, tâlharul, anostul, ofticosul, infecţiosul, acest Varan de Komodo al României, să ajungă să aibă oficial toată puterea în mână? Să facă ce vor muşchii lui şi să şi apară la televizor ca să ne certe, să ne dea sfaturi, să ne deschidă şi să ne închidă emisiunea? 

Vântu, prim ministru!

Variantă grotească.

Cum s-ar ajunge la ea? Simplu: Geoană se duce la Vântu la Spa şi între masaje, duşuri scoţiene, sauna, creme întineritoare, tinere binefăcătoare, ar uita de voiculescu şi l-ar pune pe vântu, prim ministru. Că dacă a riscat el odată preşedinţia, poate risca şi prim-minsteriatul useleului!

Varanul de Komodo - Cu toate ca o atare specie de varan nu secreta venin, muscatura sa este mai temuta decat cea a serpilor veninosi. Pe langa faptul ca varanul de Komodo este cea mai mare soparla din lume, atat bastinasii cat si cercetatorii au motive serioase sa se teama de teribila reptila. Dieta acestor soparle uriase este compusa in principal din cadavre aflate deja in proces de descompunere. Prin urmare, saliva varanilor este, la propriu, un cocktail de bacterii mortale. Saliva reptilelor contine peste 50 de tipuri de bacterii dintre care 7 prezinta un potential septic foarte ridicat, iar pentru 4 astfel de bacterii nu exista antidot.       (Sursa: Agenda.ro)