Viciile particulare aduc beneficii publice - ideea de bază a liberalismului. Norma lui: monstruosul!

După momentul unipolar, după incoerenţă; un studiu de colapsologie cognitivă

Lucien Cerise

Dragi prieteni,

Voi începe prin a descrie sistemul globalizat în ansamblul său înainte de a trece la nuanţele interioare. Lumea întreagă este lovită de o incorenţă generală şi crescândă. Este principalul efect al mondializării căreia nimeni nu-i scapă. Mondializarea este accelerarea comunicaţiilor şi reducerea distanţelor ca urmare a progresului tehnic. După definiţia carteziană, spaţiul este « partes extra partes », dar el devine acum « partes intra partes », părţile pătrund unele în interiorul celorlalte, ceea ce provoacă o mare confuzie la scara întregului glob. Toate distincţiile, toate frontierele, limitele, diferenţele şi identităţile sunt atacate, fiinţele şi culturile, înainte separate, sunt astăzi fuzionate, amestecate, metisate, transformate în noi forme hibride, compozite, complexe, ambivalente, ambigue, androgine, utopice. E posibil ca toate acestea să fie dorite şi să se urmărească accelerarea în continuare a acestei unificări mondiale incoerente : acesta este proiectul unipolar şi post-naţional, susţinut de lobiurile mondialiste de tot felul. Dar este posibil şi să rămânem neîncrezători şi vigilenţi faţă de pericolele acestei unificări mondiale incoerente şi să căutăm să o organizăm într-o modalitate multipolară şi coerentă, respectând un minim de distanţe între fiinţe şi identităţi, deci, de asemenea, respectând naţiunile ; este proiectul multipolar antiglobalist pe care vrem să-l apărăm la Chişinău.

Noua paradigmă geopolitică care se naşte este fondată pe un conflict între coerenţă şi incoerenţă care supradetermină tot restul. Atlantismul unipolar, care ajunge a asocia, după cum se vede în Ucraina, supremacismul alb cu sionismul, jihadismul şi LGBTismul, este o renunţare totală la coerenţă, o cultură a « nu contează ce », care caută să antreneze întreaga lume în delirul său prin violenţă oarbă. La polul opus, puterile euroasiatice (Rusia, China, Iran etc.) se caracterizează printr-un realism grijuliu în a păstra controlul asupra dezvoltării lor, de a gâtui efectele destructurante ale mondializării şi de a restabili un minim de coerenţă în această lume global incoerentă. Natura regimului politic este secundară. Dacă atlantismul câştigă, dacă incoerenţa câştigă, vom asista la extincţia oricărei forme de civilizaţie. Cum să reacţionăm în faţa acestei ameninţări ? Atacul este inutil, ajunge o bună apărare. Căci proiectul atlantist unipolar nu este viabil şi el se autodistruge prăbuşindu-se sub greutatea contradicţiilor sale. Aici, abordarea mea se apropie de colapsologie, studiul prăbuşirii civilizaţiilor. Dimitri Orlov distinge 5 stadii ale prăbuşirii : financiar, comercial, politic, social, cultural, la care putem adăuga prăbuşirea psihologică şi probuşirea cognitivă.

O prăbuşire psihologică în masă este vizibilă în occidentul capitalist începând din anii ’70, care s-a tradus printr-o veritabilă explozie a maladiilor mentale de tot soiul. Astăzi, s-a depăşit o nouă etapă, abolirea în gândirea obişnuită a diferenţei dintre normal şi patologic, şi, mai pe larg, între ceea ce este normal şi ceea ce nu este, într-un relativism general din care se naşte o nouă ierarhie în care anormalul este chiar afirmat ca superior normalului.

Până în secolul al 18-lea, norma socială, regula de urmat, era definită printr-un consens majoritar şi toată lumea trebuia să i se conformeze. Colectivul era mai important decât individul. De la Bernard Mandeville şi cartea sa « Faible des abeilles » (Fabulele albinelor) publicată în 1714, sub-titrată « Viciile particulare aduc beneficii publice », liberalismul răstoarnă acest echilibru al consensului majoritar – denunţat ca o opresiunea a individului şi minorităţilor – apoi inversează definiţia normei. Nu mai este regulă normativă impusă individului şi minorităţii, fiecare individ, fiecare minoritate are dreptul de a se emancipa şi de a-şi defini propria sa normă, şi toată lumea trebuie să accepte această nouă regulă a jocului, şi anume că fiecare poate urma propria regulă a jocului. După societatea lichidă, intrăm într-o societate în stare gazoasă în care toate normele comune sunt evaporate. Noua normă, este cea care se îndepărtează cel mai departe de consens : este excepţia, cazul unic, invalidul, transgresivul, monstruosul. Este evident că acest sistem centrifug şi entropic nu poate funcţiona, iar corectitudinea politică agravează şi mai mult situaţia. In numele egalităţii, al toleranţei şi al diversităţii, sunt duse politici publice şi particulare care valorizează şi avatajează sistematic  tot ceea ce este minoritar, ceea ce include de asemenea handicapul mental : autismul, trisomia, bulimia şi diversele adicţii, transexualismul şi problemele de identitate de tot soiul, redenumite « identităţi fluide », etc. Tulburările mentale devin astfel alegeri de viaţă pe care trebuie să învăţăm să le respectăm şi care au devenit chiar modele prin discriminarea pozitivă. In Occident, antipsihiatria, acest curent filosofic anti-freudian, care refuză să distingă între sănătate mentală şi maladie mentală, a câştigat.

În Franţa, consecinţele aceste inversiuni de valori sunt dramatice. Tot mai mulţi oameni au intervenţii incoerente, tot mai mulţi oameni nu se mai comportă normal, ceea ce dă impresia că sunt tot mai mulţi nebuni. Evident, nu toată lumea devine nebună în sens clinic, dar capacitatea de a face un raţionament logic pe baza faptelor este în curs de dispariţie. Răbdarea şi capacitatea de a păstra concentrarea pe termen lung sunt în regres. Tulburările de atenţie şi de hiperactivitate se împrăştie în întreaga societate. Din acest modiv vă vorbesc de prăbuşire cognitivă, dincolo de cea psihologică. Gândirea raţională este copleşită de principiul plăcerii, fuga toxicomană după senzaţii tari, impulsivitatea, hiper-sensibilitatea, hiper-narcisismul, imaturitatea emoţională şi fuga în virtualul mediatic, realitatea post-factuală şi lumea post-adevăr. Stăpânirea limbii, scrise şi orale, se pierde şi se tinde spre un abandon progresiv al limbajului uman şi al gândirii articulate. Capacităţile intelectuale ale populaţiei sunt în cădere liberă, inclusiv în cele mai înalte sfere ezoterice ale puterii, care nu este o oligarhie ci o idiocraţie, compusă din cretini incapabili de a înţelege că guvernarea lor prin haos (Ordo Ab Chao) este de asemenea dăunătoare şi pentru ei. Puterea îşi trece timpul fragmentând societatea, dar ea însăşi pierde unitatea sa şi se descompune. Toate etajele piramidei sociale fără excepţie se scufundă încet în anarhie şi dezordine. Insecuritatea este în creştere constantă şi loveşte tot mai mult cartierele burgheze. Imigraţia are partea sa de responsabilitate în această prăbuşire civilizaţională, dar francezii locali, încă majoritari demografic, l-au ajutat pe Macron să câştige în 2017 şi vor reîncepe în 2022. Dereglajul complet al creierului francez dereglează de asemenea instinctul de conservare şi conduce la alegeri politice contra naturii şi sinucigaşe.

Occidentul liberal şi proiectul său unipolar sunt pe cale de a se scufunda în iraţional. Ce să faci în faţa unui astfel de sistem bolnav şi mândru de a fi aşa ? În Franţa, oamenii încă lucizi cheamă alte ţări în ajutor, în special grupul Visegrad şi Rusia. Protejată de liberalism până în anii 1990, Rusia a dezvoltat o viziune politică şi geopolitică fondată pe realpolitik. In faţa atlantismului, Kremlinul aplică o strategie defensivă, constând din a « gestiona bolnavul ». fără atacuri frontale, căci opoziţia declarată întăreşte instabilitatea sistemului şi incoerenţa sa. Fără a fi alimentat delirul. Mondialismul este un trol : « Nu alimenta trolul ! »

Pentru a înţelege geopolitica rusă – şi, de asemenea, pe cea chineză – trebuie să abandonăm această deviere cognitivă liberală care se numeşte individualism, a cărei versiune filosofică este esenţialismul, şi care conduce la a vedea lucrurile în termeni de opoziţie între esenţele individuale, monade substanţiale. Or, sistemul este mai important decât individul. Trebuie deci să se adopte o abordare sistemică, sau cibernetică, care conduce la a vedea lucrurile în termeni de interdependenţă între părţile sistemului, până la şi inclusiv în conflict. Rusia are o mare şcoală de cibernetică încă din epoca sovietică, care lucrează pe modelarea şi previzibilitatea fenomenelor sociale, mai ales prin această disciplină derivată din teorie jocurilor şi care se numeşte « control reflexiv » (Рефлексивное управление).

Această abordare deschide spre o viziune sistemică a conflictului : pentru a neutraliza duşmanul, nu te mai situezi în opoziţie frontală, ci în integrare şi crearea de interdependenţă între el şi mine, multiplicând buclele de reacţie inversă (feedback) astfel încât el să se lovească şi pe sine atunci când mă loveşte pe mine, ceea ce în cibernetică se numeşte întoarcerea şocului (blow-back), dar, se asemenea, el îşi face bine atunci când îmi face bine, principiu al « cercului virtuos ». Un specialist în războiul hibrid, Andrew Korybko, subliniază în articolele sale că Rusia caută să se poziţioneze ca un factor de echilibru general între toate părţile, deci un soi de actor imparţial pe poziţia arbitrului şi ocupând astfel centrul eşichierului politic. Korybko ia ca exemplu relaţiile diplomatice dintre Rusia, Israel şi Iran, şi mai ales procesul de integrare eurasiatică în care Moscova vrea să aducă Israeul, dar şi Iranul. Strategia rusă constă în acest caz de a face să intre Israelul şi Iranul într-un sistem de interdependenţă care îi va obliga în mod mecanic să-şi pacifice relaţiile dintre ei. Se discută cu toată lumea, se rămâne în contact cu toată lumea, inclusiv cu Netanyahu, mai alespentru că Netanyahu nu vrea ! Această producţie intenţionată de interdependenţă între toţi actorii geopolitici este cheia înţelegerii marii strategii ruse, care trebuie să devină marea strategie eurasiatică, de la Lisabona la Vladivostok, sub numele de lumea multipolară.

Pentru a împiedica războiul, trebuie să împiedici crearea de tabere duşmane bine demarcate. Petru aceasta, trebuie creat un maxim de interdependenţă între taberele adverse pentru ca ele să fie mai cât mai puţin distincte şi separate posibil. De milenii, strategii chinezi vorbesc despre a câştiga războiul fără a lupta. Asta nu înseamnă a nu face nimic, ci este vorba de o inacţiune activă care acţionează înaintea unui conflict declarat pentru ca acesta să nu se declare. A câştiga războiul fără a te bate însemană a împiedica naşterea taberelor clare care să se înfrunte direct, deci de a rămâne în contact cu toată lumea, de a păstra o interdependenţă a tuturor actorilor pentru ca înfrunarea să nu aibă loc, sau ca ea să nu poată să fie directă, sau să aibă consecinţe asupra tuturor, inclusiv asupra agresorului, dacă în final, cu toate acestea, ea are loc.

În felul acesta putem câştiga războiul împotriva atlantismului şi globalismului unipolar. Trebuie să ne protejăm împotriva diavolului, dar nu trebuie să-l lovim. Lovirea diavulului îi face acestuia bine şi îl întăreşte. Lovirea diavolului creşte nivelul de violenţă generală, creşte deci instabilitatea şi incoerenţa generală, adică tocmai ceea ce urmăreşte diavolul. Pentru a-i face cu adevărat rău diavolului, trebuie să-l iertăm că este ceea ce este şi să-l integrăm într-un sistem mai vast. Unii vor zice că această abordare rece strategică seamănă pe plan structural cu generozitatea creştină, mai ales în interpretarea pe care i-a dat-o Rene Girard. Este exact ceea ce gândesc. Voi concluziona astfel cu un appel la bunăvoinţă înainte de a deschide un nou capitol de studii eurasiatice care va trata această convergenţă între înţelepciunea creştină, înţelepciunile asiatice şi cibernetica socială în ceea ce ar putea fi denumită o artă marţială geopolitică.  

Acest text a fost prezentat în cadrul FORUMULUI CHIŞINĂU 2019 de către 

Lucien Cerise, cercetător în ştiinţe umaniste şi sociale, Franţa

Lumea în care trăim este în comă. Ce facem?

 Am prezentat textul care urmează în cadrul Forumului de la Chişinău, desfăşurat între 19 şi 21 septembrie 2019 şi având tema generală: Dincolo de unipolaritate. Perspective asupra lumii multipolare care se naşte.

Voi începe prin a vă cere să vă reamintiţi două episoade biblice: Primul este ispitirea Evei şi a lui Adam în Grădina Paradisului. Al doilea este izgonirea negustorilor din templu.

În minunata carte a lui Michael Ende „Poveste fără sfârşit” ,  Tărâmul Fanteziei este ameninţat de neant, de NIMIC. Aceasta este povestea noastră şi a lumii noastre.

Este multipolaritatea un proces natural, sau unul „fake”?

Ne-am adunat aici pentru a discuta despre multipolaritate. Cei mai mulţi dintre noi, poate toţi, susţinem această perspectivă şi suntem chiar încântaţi. Este ea un lucru bun? Cu sigranţă că aşa arată. În sfârşit, Imperiul american este concurat şi pe cale de a se prăbuşi. Dar este ea şi reală? Din păcate, nu avem, în acest moment, un răspuns clar. În ceea ce mă priveşte, dat fiind faptul că multipolaritatea a fost anunţată la nivel oficial de către Macron, care a aruncat şi vina căderii Occidentului pe SUA, adică pe Imperiul american, nu cred că este. Nu cred în sinceritatea mafiei financiar-bancare globaliste. Nu cred că au renunţat la planurile lor şi că, brusc, sunt dispuşi să funcţioneze altfel. Cred, mai curând, că e o etapă pregătită, sau o desfăşurare mai puţin plăcută a acestuia, dar luată în calcul. (Nu-mi spuneţi că Rothschild i-a dat lui Macron milioane de euro pentru câteva zile de muncă în banca sa şi apoi l-a lăsat să gândească de capul lui!)

Declaraţia lui Macron nu este o recunoaştere a unei stări de lucruri, ci o şmecherie: În regulă prieteni, aţi câştigat, ne recunoaştem învinşi, bla bla bla...! Ca să ne adoarmă vigilenţa, să credem că se recunosc învinşi

Pe urmă, e vorba despre Trump, sau mai degrabă forţele din spatele lui, o parte din aceeaşi mafie globalistă, personaje active în acest episod al schimbării lumii. Şi în final, dar poate cel mai important, nu uitaţi că centrul de guvernare a lumii este mai activ şi mai puternic ca niciodată: ONU cu toate organismele, instituţiile şi organizaţiile sale (FMI, Banca Mondială, WTO, Organizaţia mondială a sănătăţii, UNICEF, UNESCO şi aşa mai departe) care promovează şi impune cele mai maligne politici ale zilelor noastre: dominaţia totalitară a capitalului, migraţia, lgbtizarea, sărăcirea celor deja săraci şi îmbogăţirea celor deja bogaţi, vaccinarea, ideologia genului şi multe altele.

Am sentimentul că vor să ne înşele încă o dată. După cum o fac de la acel moment din Grădina Paradisului, şi mai clar, pentru civilizaţia noastră, de la Revoluţia Franceză. În toată această perioadă, ei au avut întotdeauna pregătite câteva mişcări în avans, direcţii false, scenarii multiple, fundături, perdele de ceaţă şi tot timpul noi am fost în situaţia de a reacţiona orbecăind. Până acum le-a ieşit totul. Vor greşi oare acum?

Vom avea o lume multipolară. Vor funcţiona aceşti poli diferit? Resping aceşti poli fundamentul dictaturii economice asupra societăţilor şi vieţilor noastre în favoarea unei noi viziuni? Vor fi banii mâine mai puţin importanţi decât sufletele? Decât prietenia, respectul, dragostea?  Nu cred şi voi explica de ce. Dar, desigur, reală sau nu, vom susţine multipolaritatea atât timp cât ea, cel puţin pentru moment, înseamnă căderea Imperiului:

O lume non-umană. Imperiul capitalului. 

Acum, puneţi în legătură ispitirea din paradis cu respingerea lui Dumnezeu din timpurile noastre pentru că ne-am declarat noi înşine Dumnezei. Faceţi legătura dintre izgonirea negustorilor din sinagogă şi cine deţine acum puterea în lumea noastră. Negustorii! Ce au făcut ei? Ne-au oferit fructul liberalismului, partea de sus, aparent benefică şi decentă a Ideologiei capitalului. Iar noi am muşcat adânc din ea.

Noi nu mai trăim într-o lume umană. Până de curând, etichetarea societăţilor şi statelor a fost, conform structurii lor, legată de uman: activităţi, unelte, relaţii, ierarhie sau stare socială şi altele asemenea. Am trăit în epoca pietrei, a bronzului, a fierului, în sclavagism, feudalism; statul sclavagist, monarhie, republică, democraţie, aristocraţie (ultimele trei după Aristotel). Dar lumea în care trăim azi se numeşte capitalistă (sau socialistă, comunistă, niveluri mai joase din aceeaşi stivă ideologică). Noi astăzi suntem liberali, socialişti, comunişti,  conservatori – toate fiind identităţi ideologice, neumane, toate venind de la aceeaşi sursă: capitalismul emergent al epocilor umanistă şi luministă, care căuta o cale pentru a pune mâna pe puterea globală. Mai precis, pentru a se legitima el însuşi ca noua religie a lumii.

Astăzi, banii sunt principalul determinant al „adevărului”. „Adevărul” este ceea ce decid banii şi banii au puterea de a impune „adevărul”. Adevărul real nu este astăzi bine primit de niciun guvern sau de interesele conducătoare de oriunde în Vest sau din acele state care au fost corupte de lumea occidentală. Duşmanul adevărului nu mai este astăzi în Moscova sau China. Duşmanul este în Washington, New York, şi Hollywood, în CNN, MSNBC, NPR, New York Times, Washington Post, şi în universitarii şi oamenii de ştiinţă care mint pentru bani, şi în cei super-bogaţi care controlează aceste entităţi, inclusiv Congresul, puterea executivă şi Biroul Oval şi Justiţia. (Paul Craig Roberts:  Truth Is an Endangered Species)

O lumea în metastază 

Mafia financiar-bancară globalistă nu dispare dacă se construieşte o lume multipolară. Ei vor continua a fi aici: sub faţa de masă, sub pernele noastre, în casele şi maşinile noastre, în toate dispozitivele care au „umplut golul vieţii noastre”; sub noul fundament cultural; peste tot în sistemul de educaţie; în reţelele sociale; în 99 % din existenţa noastră zilnică. Cu gigantice sume de bani, cu o mare parte a Terrei în posesia lor, cu sute de milioane de slujitori în companiile lor transnaţionale şi naţionale, în reţelele structurale ale statelor, societatea civilă, media şi aşa mai departe.

Trăim într-o lume care s-a predat aproape complet banului. Iar banul nu are altă „religie”, nu are altă lege decât multiplicarea sa. Banii nu au sentimente (ura este a stăpânului lor), temeri, ei nu plâng, nu râd, nu visează. Ei sunt întotdeauna înfometaţi. Ei sunt ucigaşi cu sânge rece. Şi sunt profund, complet, 100 % despotici. Fără compasiune, fără „chimie”, fără milă, fără bunăvoinţă. Nimic altceva decât mai mulţi bani, mai mult gol şi, în final, NIMIC. Pentru că ei sunt chiar cei ca aduc NIMICUL. De aceea orice alte valori, alte principii care li se opun trebuie să fie pervertite, apoi anihilate fără milă. În legătură cu toate astea nu mai putem avea iluzii; totul este perfect clar.

Avem de-a face, lumea noastră are de-a face cu un cancer în metastază; o tumoare uriaşă care nu este uşor de localizat căci se ascunde în spatele instituţiilor şi organismelor naţionale şi internaţionale. Dar problema cu adevărat mortală este faptul că ea a infectat fiecare celulă a corpului omenirii, a societăţilor umane; celulele canceroase sunt peste tot şi chiar şi în celulele aparent sănătoase virusul distrugător este prezent în stare latentă. Astăzi vorbim ca şi ei, gândim ca şi eii, mâncăm, dormim, iubim/urâm, ne risipim timpul ca şi ei. Suntem clonele prototipului celui mai perfect sclav pe care l-au dezvoltat în laboratoarele lor sociale. Aşa că, dacă vrem să trăim într-o lume mai bună, trebuie să începem prin a respinge tot ce e al lor.

Aceste personaje malefice, aceşti servitori al Răului nu se vor opri; algoritmul implantat în ei îi împinge să continue pe drumul înrobirii omului, al distrugerii creaţiei lui Dumnezeu. Ei sunt reglaţi să meargă până la sfârşitul complet: distrugerea întregii planete. Şi sunt convins că în curând vom avea distrugere, suferinţă, moarte la scară planetară.  Dacă vreodată cineva ar reuşi să li se opună atât de tare încât să le contreze şi învingă proiectele, sunt în stare să distrugă totul.

Trei sunt motivele pentru care nu au făcut-o deja şi nici nu o vor face: Primul, Voia lui Dumnezeu; nici ei, nici stăpânul lor nu pot trece peste aceasta. Al doilea, pentru că până acum nu au întâlnit o astfel de opoziţie. Al treilea, pentru că pervertirea, deformarea oamenilor înaintea uciderii lor este o victorie mult mai dulce pentru Diavol, decât omorârea lor directă. Un lung ritual de tortură înaintea morţii.

Avem deci în faţă pentru viitor 3 variante mari:

1. Multipolaritatea este falsă, ei reuşesc să pună în sclavie întreaga lume dar nu toţi oamenii şi nu pentru totdeauna. Apoi, mânaţi de acelaşi duh al distrugerii, încep să se lupte între ei până la o substanţială distrugere a lumii.

2. Multipolaritatea este reală, opusă nu numai falsului imperiu american, ci şi realului Imperiu al capitalului. Imperialii vor porni războiul cu ceilalţi poli, rezultatul fiind o amplă, dar nu totală,  distrugere a lumii. (Acesta este, de exemplu, adevăratul scop al bazelor de rachete din jurul Rusiei şi Chinei.)

3. Multipolaritatea este acum reală, dar societăţile şi statele care formează noii poli sunt deja puternic infectate, iar următoarele generaţii se vor supune aceluiaşi stăpân întunecat.

Singura soluţie: întoarcerea la ADEVĂR

În oricare dintre variantele de mai sus, viitorul nu este senin. Dimpotrivă, el arată destul de întunecat şi înfricoşător. Prieteni? Ajutoare? Din nefericire, dat fiind faptul că întăreşte exponenţial în noi credinţa că suntem dumnezei, tehnologia nu este cu adevărat prietena noastră. Nici demografia, adică rata naşterilor, sau distribuţia populaţiei între oraşe şi sate. Aceeaşi situaţie cu cultura, educaţia, structurile statelor.

Ritmul transformării lumii creşte mereu. Vorbim despre ridicarea unei lumi multipolare, şi deja mâine aceasta va fi trecut. Multipolaritatea este în acest moment ceva ce lăsăm în urmă şi deja trebuie să ne gândim la viitor, să încercăm, odată în istorie, să gândim dincolo de planurile lor.  Care va fi formula următoare? Ce avem de făcut ca să învingem?

Soluţia radicală, singura care poate avea succes, este aceea de a abandona tot ceea ce ne leagă de această lume falsă pe care ei au construit-o: concepte, ideologie, dogme, cuvinte, referinţe, obiceiuri, obiecte. Trebui să abandonăm tot ceea ce criticăm la duşmanii noştri: detaliile exterioare, dar mai ales cele interioare.

Dacă ne vom limita la a căuta un drum nou, o soluţie nouă, dacă vom dori să schimbăm lumea în bine fără a ne schimba noi mai întâi, vom continua să împlinim voinţa lor. Singura soluţie este de a ne schimba fiecare dintre noi, adică de a ne reseta interiorul în conformitate cu modelul oferit de Hristos, la acel fel de a gândi, a vorbi şi a acţiona. De a ne întoarce la ADEVĂR.