De ce nu îl recunoaşte Iohannis preşedinte al Franţei pe un lider al vestelor galbene?

O întrebare pe care trebuie să le-o punem, chiar la modul retoric, celorlalţi şefi de state europene care l-au recunoscut pe Guaido preşedinte al Venezuelei şi care o vor face în viitor. Pe care punându-le-o lor, ne-o punem nouă . Al cărei răspuns este important şi absolut de loc retoric.

De ce niciunul, mai puţin şefii coaliţiei din Italia, nu discută despre şi nu sprijină, nu este în grijorat de ceea ce se întîmplă în Franţa. De cei 12 morţi, cei peste 1900 de răniţi, dintre care circa 100 grav şi 16 foarte grav? (Ne amintim că în cazul celor câteva bastoane aplicate unora dintre #reziştii de România corul îngrijorării a fost deosebit de gălăgios.)

Zona prgresistă a Europei e preocupată de ceea ce se întâmplă în Venezuela, din care vrea să-l pună pe fugă pe Maduro. Dar, în mod real cuantificabil, ceea ce se întâmplă în Franţa de trei luni depăşeşte în amploare şi complexitate a revendicărilor, manifestările de stradă din statul sud-american (şi acelea oxigenate cu mulţi dolari şi multe imixtiuni americane, nu numai acum, ci chiar de la venirea lui Chavez, în urmă cu 20 de ani), dar şi orice alte evenimente similare europene din ultimii 75 de ani.

Şi nu este vorba numai de manifestaţiile, marşurile, mitingurile din fiecare sâmbătă (asezonate după primele 2 cu intruziunea armatei subterane a globaliştilor, acele fiinţe îmbrăcate în negru şi cu măşti, Black-bloc, Antifas, ACHABS, etc., trimise pentru a eroda susţinerea populară a „vestelor”).  La fel de impresionantă ca această răbufnire stradală şi poate mai importantă este susţinerea constant ridicată a populaţiei franceze pentru Vestele Galbene. Un barometru Yougov realizat pentru Huffingtonpost şi CNews înaintea Actului 13 de sâmbătă 8 februarie, arata chiar că, după un mic recul, susţinerea populară este în creştere:

-          majoritatea francezilor susţin mişcarea – 64 % faţă de 62 % la începutul lunii ianuarie

-          7 din 10 francezi (69 %) se regăsesc în această mişcare socială şi în revendicările sale

-          77 % faţă 74 % consideră că această mişcare a poporului este justificată

-           52 % faţă de 48 % consideră că mişcarea trebuie să continue chiar şi în timpul celor 2 luni de „mare dezbatere” propusă de Macron.

O astfel de revoltă a majorităţii covârşitoare a societăţii nu am avut nici în în cazul opoziţiei stradale (#rezist) din România şi nu avem în Venezuela unde, funcţie de sursele de informare, lucrurile sunt extrem de diferite. Pentru media mafiei globaliste, populaţia moare de foame, nemulţumirea este uriaşă, magazinele sunt absolut goale, cozile sunt kilometrice, nici hârtie igienică nu găseşti. Dacă ai acces la surse şi reporteri altenativi (aici şi aici şi aici), afli şi vezi, cu imagini verificabil ca reale şi actuale, o altă realitate, în care un plin de 60 litri de benzină costă 5 cenţi, rafturile au produse, chiar dacă nu extrem de variate, populaţia îşi vede în general de treabă, mitingurile se ţin în zone separate, pentru a nu apărea conflicte, populaţia este împărţită, dar opoziţia la Maduro este departe de cifrele din Franţa.

UE, un alt experiment Piteşti

Franţa este, în acest moment, statul în care cea mai mare parte a populaţiei se declară împotriva actualului preşedinte-guvern-majoritate parlamentară. Doar Poroshenko din Ucraina are un procent mai mic de susţinere (circa 14 %). Ţara stă pe un uriaş depozit cu pulbere, iar Macron, cu funia la gât, se plimbă cu canistra de benzină prin incendiu şi vrea să-l spânzure pe Maduro. Şi totuşi, nimeni din UE, în afara Italiei, niciuna dintre structurile parlamentare, la vârf, sau executive ale acesteia nu susţine Vestele Galbene, adică acel 70 şi ceva la sută din populaţie, ba dimpotrivă, fac tot ce pot pentru a-l acoperi şi apăra pe Macron. Unde sunt apărătorii popoarelor, ai democraţiei, unde sunt atât de vocalii şi intransigenţii politicieni olandezi, care îi iau la şuturi pe români pe unde îi prind (pentru că nu le-am dat portul Constanţa!), unde e aprigul Timmermans sau necruţătorul Verhofstadt? Unde e Merkel (care sună autoritar când are ceva de rezolvat), unde sunt politicienii şi diplomaţii nemţi „aranjori” ai justiţiei din România în procesele conaţionalilor lor, unde sunt austriecii, alţi mari profitori şi şantajişti ai statului român, unde sunt atât de democraticele şi umanitaristele state ale Europei de Nord? Unde sunt bătrânii şi mai tinerii socialişti, preocupaţi de soarta maselor largi populare? Unde sunt liberalii „apărătorii” libertăţilor cetăţeneşti? Unde sunt democrat cereştinii, care ar trebui să privească spre aproapele lor? Unde este toată pletora (în toate sensurile cuvântului) politică a Europei?

Nimic. Nothing. Nada. Rien. Tăcere. Linişte de moarte.

În vitrină, nimeni nu pare a da atenţie situaţiei pre-revoltă generală din Franţa. Dar tensiunea, spaima, degringolada transpiră, duhnesc, se simt. Apăsarea prezenţei mortului de sub covor este copleşitoare; puţini mai cred că ceea ce vede toată lumea nu văd elitele politice locale, sau europene, birocraţii europeni atât de vigilenţi când e cazul agendei globaliste. Adevărul e că aceştia nu au voie să vadă; ordinul de zi pe unitate este puneţi biciul pe ei, striviţi-i, distrugeţi orice redută.

Tocmai acesta este motivul pentru care importanţa fenomenului „vestelor galbene” este uriaşă: el acţionează ca un turnesol pentru a ne arăta încă o dată, pentru a-i convinge şi pe cei încă neconvinşi, care este adevărata faţă, care sunt adevăratele intenţii, reala misiune primită de la mafia globalistă, a slugilor acesteia numiţi politicieni europeni (şi mai larg, occidentali): subjugarea popoarelor, anihilarea popoarelor, aducerea oamenilor prin inginerie socială, dictatură şi amestec rasial în stadiul de sclav-rumegător, asfaltarea drumului către lumea sclaviei globale.

Adevărul este moartea sufletului şi a intelectului, programată şi aplicată agresiv în această Uniune Europeană. Un fenomen similar cu genocidul împotriva indienilor americani şi altor indigeni, măturaţi de primul val globalist, cel al colonizărilor. Ca şi acele multe milioane dispărute, dintre care câteva exemplare sunt astăzi expuse în rezervaţii, alături de alte curiozităţi animale sau vegetale, europenii au fost (şi sunt încă în număr mare) vrăjiţi cu oglinjoare şi mărgele din sticlă (banii europeni) , pe de o parte, şi distruşi cu alcool (progresism), pe de altă parte.

UE nu este construită, aşa cum ni s-a tot spus, ca o uniune a naţiunilor, pentru binele popoarelor europene, ci pentru exterminarea lor. UE este un uriaş lagăr de exterminare, o construcţie menită să folosească mafiei bancare globaliste. UE este un astfel de experiment Piteşti, un altfel de gulag, un altfel de canal, dar obiectivul este acelaşi.

De ce nu  recunoaşte Iohannis un lider al Vestelor galbene ca preşedinte al Franţei? Simplu: pentru că el este torţionarul local al gardienilor mafiei globaliste.

Preşedintele Iohannis, duşmanul copiilor!

SUA, zbirul mafiot al lumii.

Un studiu din anul 2015, care nu contabilizează şi perderile de vieţi ulterioare din Siria, Libia,Yemen, vorbeşte de peste 20 milioane victime în circa 37 de stat agresate de către SUA după 1945. Cu 5 milioane mai multe decât cele 15 ale „marelui măcel”, cum a fost denumit primul război mondial.

În Orientul Mijlociu şi în nordul Africii continuă să se moară masiv din cauza „teroriştilor” antrenaţi şi înarmaţi, în principal, de SUA şi Anglia, a luptelor dintre triburi, fracţiuni şi facţiuni, a lipsei de alimente, a minelor, a atentatelor, a bolilor, a rănilor, a lipsei de apă, a lipsei de asistenţă medicală. Continuă, deci, să se adauge, celor peste 5 milioane de victime ale războaielor pentru „democraţie” din secolul 21, alte mii şi zeci de mii.

În martie 2018, numărul celor ucişi numai în Irak era evaluat de diverse agenţii de specialitate la peste 2,4 milioane. Iar printre ele, un număr impresionant de copii. Asta ca să nu mai vorbim de iadul în care trăiesc cei rămaşi în viaţă. Irak, Siria, Libia state în care nu demult se trăia civilizat, asistenţa medicală şi educaţia erau gratuite, şi oamenii trăiau în pace, aduse acum în stadiul de deşerturi de ruine, pe care se mişcă vioaie şi neobosite doar mecanismele de pompare ale sondelor ajunse în mâna marilor companii occidentale. Şi să nu uităm Afganistanul.

O declaraţie din februarie 2018 a UNICEF vorbea despre  numărul impresionant de victime copii din luna anterioară. În aceeaşi declaraţie se mai spunea:

Nu sute, nu mii, ci milioane de alţi copii din regiunea Orientului Mijlociu şi Nordul Africii au copilăria furată, schilodiţi pe viaţă, traumatizaţi, arestaţi şi închişi, exploataţi, împiedicaţi de a se duce la şcoală şi de la a primi cele mai elementare servicii medicale; copii cărora li s-a interzis chiar şi dreptul fundamental de a se juca.

America de Sud sub aripa îngerului morţii

America de Sud, este continentul de sub aripa SUA. Deşi trăieşte chiar sub umbra, care ar trebui să fie protectoare şi stimulatoare, a celui mai bogat şi puternic stat al lumii, continentul sud-american e răvăşit de sărăcie, boală, mizerie, droguri, armate revoluţionare şi contrarevoluţionare,  prostituţie. Răvăşit de exploatarea sângeroasă a marilor corporaţii americane.

Chiar şi înainte, dar mai abitir şi „oficial” de la 1904, când preşedintele Roosevelt a declarat dreptul SUA de a fi „poliţistul internaţional” al Americii Latine (în ceea ce a rămas sub denumirea de „Corolarul doctrinei Monroe”), continentul a fost brăzdat de rănile adânci, cu efecte care se vor resimţi încă multe zeci de ani, ale nesfârşitelor intervenţii americane directe, lovituri de stat militare, măsluiri de alegeri, instaurări de regimuri dictatoriale şi intervenţii de partea dictatorilor împotriva revoltelor populare. Este vorba, per total de zeci de astfel de acţiuni criminale şi de un mare număr de victime umane. Ca să nu mai vorbim de suferinţele cerlor vii. Actul din 1904 a pornit tot de la o criză în Venezuela.

Iată, conform Associated Press (şi nu după Rusia Today) („Before Venezuela, US had long involvement in Latin America” 25 ianuarie, 2019) anii celor mai flagrante şi mai sângeroase acţiuni ale nord-americanilor în continentul din sud: 1846: invadarea Mexicului (jumătate din teritoriul acestuia devine american); 1903 - Panama; 1903- Cuba; 1914- Mexic; 1954-Guatemala; 1961- Cuba; 1964- Brazilia; 1965- Republica Dominicană; anii ’70 Operaţia Condor în Argentina, Chile şi alte state sud-americane; anii ’80- Nicaragua; 1983- Grenada; 1989- Panama ; 1994- Haiti; 2002- Venezuela; 2009- Honduras.

S-au îmbunătăţit condiţiile de viaţă în statele continentului după atâta grijă intervenţionistă? Sunt ele astăzi prospere, bogate, dezvoltate? Răspunsul ni-l dau, printre altele, marile caravane de migratori din aceste state.

Duşmanul copiilor

În Venezuela, un regim socialist a adus ţara la faliment - este retorica la zi, iar noi, ca foşti trăitori într-un alt regim comunist, putem să credem acest lucru. Dar nu este clar (mai ales după ce am aflat cum a fost lucrat Ceauşescu ca să sărăcească ţara şi să se revolte poporul!) cât din acest faliment, cât din nereuşitele permanente ale regimurilor Chavez şi Maduro se datorează sabotării ascunse sau făţişe a acestei ţări de către „marele său prieten de la nord”, atât la nivel de stat cât la cel al corporaţiilor interesate de bogăţiile solului şi subsolului venezuelean (nu numai petrol, ci şi resurse uriaşe de gaze, minereuri de fier, bauxită, cărbune, aur şi diamante, fiind pe locul 8 în lume la resurse naturale).

Împins de la spate de stăpânii săi – marii bancheri – SUA au decis încă o dată că trebuie să-şi exercite rolul de zbir mafiot al regiunii. Alte peste 30 de state, linguşitori supuşi ai americanilor, sau cu interese economice concrete în statul latino-american, printre care şi unii europeni, au sărit să recunoască pe Juan Guido preşedinte interimar al Venezuelei. Alţii, chiar europeni, s-au declarat împotrivă, sau nu au făcut comentarii.

Oricum se va termina această poveste, ea înseamnă şi va însemna, funcţie de parcursul luat, mai mult haos, mai multă sărăcie, mai multă suferinţă, mai multe victime. Între rămânerea lui Maduro (şi reprimarea puciştilor) şi un război civil, victimele pot fluctua de la sute şi mii, la zeci de mii.

Nimic nu îndreptăţeşte America de a interveni într-un alt stat. Nimic, doar muşchii cu care, bancherii mafioţi globalişti au avut grijă să o doteze pentru a putea zdrobi orice încercare de independenţă internaţională. America este cel mai mare producător de război al secolului trecut, neexistând an în care să nu fie implicată într-unul sau mai multe state din lume – şi nu-mi spuneţi de cele două mondiale ca fiind altceva decât pofta de stăpânire a aceloraşi mafioţi globalişti, cei care au finanţat şi revoluţia şi regimul comunist din Rusia şi regimul nazist ulterior în Germania.

Şi în toată această situaţie, încurcată în Venezuela, dar clară privind  „dezinteresata” politică de „apărare a poporului” din partea americană, România, un stat greu încercat de intervenţiile altora, de jaful altora, de împilarea altora, de sabotajele şi războaiele altora, se trezeşte, prin chiriaşul vremelnic de la Cotroceni, să se declare fără preget, de partea celor certificaţi „cei mai răi” împotriva celor „posibil răi”. Declară că susţine bunul plac al pumnului celui tare împotriva popoarelor, susţine jaful, exploatarea, crimele, războaiele, moartea, distrugerea vieţilor, interdicţia dreptului la joacă pentru copii. Declară ziua de 7 februarie 2019 zi a morţii.

Şi astfel, preşedintele Iohannis, cunoscut deja ca simpatizant lgbt şi avort, deci duşman al vieţii, sărută picioarele duhnind a cadavre şi devine complice la omorârea copiilor şi la interzicerea bucuriei jocului.

PS – Aştept publicarea analizei Ministerului de Externe, care a stat la baza recomandării guvernului şi deciziei extrem de grăbite a măcelarului progresist şi voi reveni.

IADUL "ŞTIINŢIFIC" AL OCCIDENTALISMULUI. MODELUL VOIEVODAL

Suntem azi în România într-o criză generală: dezorientare maximă, deznădejde, întoarcerea doar către sinele material (în timp ce omul este o fiinţă comunitară în primul rând spiritual), de descompunere, distrugere, moarte sufletească dar şi trupească – vezi genocidul fără sfârşit al nenăscuţilor.

Pentru a ieşi din acest impas care ne-a dus pe marginea hăului, ne trebuie un model salvator şi nişte oameni decişi să-l aplice. Dar de unde am putea lua azi un asemenea model?

Din Occident, ar fi probabil cele mai multe răspunsuri. Din Occidentul din care am tot împrumutat şi imitat în ultimele două sute de ani. Dar Occidentul este, dincolo de poleiala tot mai subţire a bunăstării materiale, într-o situaţie chiar mult mai gravă decât cea de la noi.

Lumea modernă şi mai ales Occidentul nu ne mai poate da niciun sprijin pentru că ea însăşi e în descompunere. Şi Occidentul, astăzi, aşteaptă cea care să vină. Fără viziune clară a situaţiei sale şi fără plan de acţiune, Occidentul nu poate să ne mai fie model. Ce să mai împrumutăm?- (Sandu Tudor, în anul 1935)

Nihilismul, auto-negarea, autodistrugerea, minciuna-ipocrizia-falsitatea generalizate, descompunerea accelerată sunt dimensiunile pe care acesta se mişcă. Atacul la creştinism, la familie, la naţiune; impunerea LGBTQismului,  pedofiliei, eutanasiei, a ideologiei de gen, a avortului dus până la momentul naşterii, a amestecului rasial prin migraţia masivă coordonată; statul proprietar absolut al copiilor noştri, desfinţarea dreptului la opinie, exploatarea sexuală generalizată a copiilor, reţelele ample de pedofilie, pornografia coborâtă în stradă, sărăcirea şi dispariţia rapidă a clasei mijlocii vorbesc cu suficientă tărie şi claritate despre originea şi caracterul diabolic al occidentalismului/democratismului şi al modelului de rai terestru propus de el.

În sfera socio-politică, occidentalismul tinde spre creşterea aspectului nedemocratic al puterii şi guvernării, spre creşterea statalităţii, spre introducerea elementelor nedemocratice în sistemul puterii şi spre transformarea democraţiei într-un mijloc de manipulare a maselor şi de camuflaj pentru aspectul totalitarist.

În ambele sfere fundamentale ale orândurii sociale, occidentalismul urmează o direcţie care apropie societatea occidentală de cea comunistă. Teoria convergenţei acestor sisteme sociale a fost formulată nu de comunişti, ci de ideologii occidentali. După ce a făcut praf comunismul în Est, Vestul a apucat-o şi el în aceeaşi direcţie, dar pe căi proprii, numite în ideologie şi propagandă, democratice. (Alexandr Zinoviev, 1993).

Abatorul democratismului

De peste 250 de ani lumea oocidentală s-a construit pe minciună, falsitate, manipulare, o imensă ipocrizie, un imens abator al trupurilor şi sufletelor, ca o tot mai largă gură a iadului.

Democratismul a distrus şi înecat în sânge popoare, care refuzau să-l primească, a pulverizat societăţile în care a fost aplicat, a produs fracturi nenumărate, a lipsit de viziune, de voinţă şi de unitate popoarele, a întărit birocraţii superlăţite şi tot mai agresive, i-a încăierat până şi pe membrii aceleiaşi familii, a distrus spiritul comunitar, în locul respectului, solidarităţii, iubirii aproapelui a adus dispreţul, egoismul şi ura; multă, copleşitoare, ucigătoare ură.

Democraţia şi-a epuizat variantele, a fost întoarsă pe toate părţile ideologice, turnată în toate formele virtualelor sale doctrine. Rezultatul? Dezastru. Un rezultat previzibil, căci magia nu poate ţine la nesfârşit. Ea poate ascunde, poate masca un timp adevărul, ca norii soarele, dar nu îl poate înlocui.

De fapt, oricât de opuse ar fi, cele două atitudini au ceva comun, care nu este decât ultima fază a decadenţei politicului: demagogia. Şi dictatura şi democraţiile azi nu sunt decât forme deosebite ale aceleiaşi desgustătoasre demagogii.

Toate democratismele din lume nu sunt decât faze ale demagogiei slăbiciunii, care pulverizează până la nimicire puterea unui neam. (Sandu Tudor).

În ultimii ani, convinşi că au învins, întunecaţii constructori ai noii ordini au început să activeze la vedere: măştile au fost date jos, adevăratele obiective au fost declarate şi măsurile pentru atingerea lor impuse dicatorial, în total dispreţ cu voinţa popoarelor.

Războiul împotriva omului a fost declarat făţiş şi total.

Azi nu mai există nicio îndoială că tot acest montaj universal al democratismului, această uriaşă şi diabolică punere în scenă, pentru care au fost sacrificate în abatoarele mafiei globaliste, sute de milioane de oameni, urma să servească şi serveşte din plin celor bogaţi pentru a deveni şi mai bogaţi şi mai puternici; după ce au luat conducerea statelor occidentale şi a Occidentului, să supună întreaga lume. Iar în spatele lor, serveşte stăpânului acestora, diavolul, în războiul lui împotriva lui Dumnezeu, a creaţiei acestuia, omul.

Modelul Voivodal

Soluţia: O atitudine nouă, care să fie un antidot împotriva oricăui fel de demagogie. Naţionalul mai presus de politic, naţionalul văzut ca o sinteză supremă şi vie a tuturor valorilor materiale şi spirituale ale neamului. (Sandu Tudor)

Soluţia este o politică pe fundament naţional şi creştin. Modelul vieţuire care a asigurat trecerea românilor prin milenii de istorie. Din păcate,  atunci când se construieşte ceva, se construieşte tot după modelul occidental. Or, acest model, după cum vedem, este toxic, în descompunere, în auto-distrugere. Iar atunci când construim cu  cărămizile mafiei globaliste nu facem decât să ne învârtim în ţarcul trasat de ei prin toată încâlcita şi otrăvitoarea urzeală capcanelor pregătite pentru raţiunea noastră . 

Trebuie, deci,  să refuzăm din start să refuzăm a ne mai situa, a mai gândi după modelul impus de democratism o magie menită să ne distrugă, nu să ne ducă spre bine. Să ieşim de sub această vrajă şi minciună, din această capcană a diavolului numită construirea democraţiei, democraţie pe care, spuneam mai sus, chiar promotorii ei au abandonat-o.

Să ne lămurim de unde ne poate veni ajutorul. De la oamenii de afaceri, de la firme, de la specialişti?? Sau de la Dumnezeu? Şi cum să te ajute Dumnezeu dacă tu îl mărturiseşti doar în particular, sau, cel mult, pe net. Cum să te ajute dacă porneşti cu abordări politicianiste, dacă consideri că nu e încă cazul de a-ţi afirma deschis credinţa?

Şi cine să te urmeze: votanţii, care aşteaptă raiul terestru şi îl refuză pe Dumnezeu, sau cei care cred cu adevărat în Dumnezeu şi într-o lume construită după valori creştine şi pe care nimeni nu-i cheamă acum sub un steag.

Zice Neagoe Basarab la începutul cărţii sale către fiul său Teodosie: „Fătul meu Teodosie, şi vouă cinstiţilor şi dulcilor mei domni, care veţi fi în urma noastră Domni şi biruitori ai ţării acesteia; aşişderea şi dumneavoastră, iubiţii mei boieri, aşa vĂ învăţ: întâi, să cinstiţi cinstitele şi sfintele icoane, pentru că icoana cu adevărat semnul şi chipul şi peceţia Hristosului. Deci, de va iubi omul şi va cinsti semnul şi pecetea Lui, cu toată inima, şi Dumnezeu încă va iubi sufletul lui, şi cu toată inima se va îndulci de Domnul nostru.”

Voievozii conduceau, adică administrau ţara şi se luptau cu păgânii, în numele şi sub flamura lui Hristos, chiar dacă nu erau capi ai bisericii. Steagurile ţărilor lor, steagurile de luptă, stemele, sigiliile le stau mărturie. Hrisoavele, actele domneşti de tot felul se făceau în numele „voii Domnului” din cer şi de-abia apoi al celui de pe pământ.

Nu poţi conduce în numele unor false valori şi principii care se schimbă la câteva zeci de ani, ci al Adevărului. Unitatea nu se poate face decât în numele a ceva care depăşeşte fiinţa umană. Priviţi cât de bine funcţionează unitatea în jurul răului. Noi nu avem altceva a face, dacă nu vrem să ne alăturăm acestora sub o formulă călduţă, înşelătoare, decât a chema la unitate în jurul Binelui, al lui Dumnezeu, şi nu al unor false valori şi principii moderne, goale de conţinut, construcţii menite să ne deruteze, să ne despartă, să ne înrăiască, să ne încaiere. Ceea ce se întâmplă acum în toată lumea fostă creştină, azi dominată de duhul şi slujitorii diavolului.

Modelul voievodal este cel insuflat de duhul voievodal

Ne trebuie, prin urmare, acest salt înapoi, către duhul Evului Mediu, către sufletul voievozilor, către trecutul nostru  de acolo de unde începe să fie autentic. Acolo unde au căzut cinci capete de voievozi brâncoveni. Dacă vrei să sari un obstacol, trebuie să faci câţiva paşi înapoi pentru a-ţi lua avântul necesar spre a te azvârli în sus şi a trece peste piedică mai departe.

Simţul ordinii ne spune că e vremea să ne întoarcem la steaua din icoana lui Neagoe Basarab, la viziunea rumânească, în care se oglindeşte călăuzitor Hristosul nostru.

Toată istoria noastră e călărită de astfel de oameni puţin obişnuiţi, într-o palmă cu chivotul de aur al ctitoriei, iar în celălalt pume cu lama fulgerătoare a paloşului. Aceşti oameni au făurit neamul românesc şi toată istoria noastră e un bun exemplu al lor de paradox în acţiune.

Despre cum se poate construi un partid creştin funcţional şi câteva sfaturi de utilizare în articolul viitor.

Grupare finanţată de Soros în spatele atacului cu gaze din Siria

Traducere: Paul Ghiţiu

„Căştile albe” o grupare afiliată la al-Qaeda şi finanţată de către George Soros şi de către guvernul britanic, au pus în scenă un alt atact cu arme chimice asupra civililor din oraşul sirian Khan Shaykhun pentru ca vina să cadă asupra guvernului sirian.

Cu o zi înaintea atacului, televiziunea Orient TV cu baza în Golf, a anunţat că: „Mîine vom lansa o campanie media despre loviturile aeriene din regiunea Hama inclusiv utilizarea armamentului chimic împotriva civililor”. Această declaraţie arată clar cunoaşterea anticipată de către Orient TV  a faptului că rebelii erau pe cale de a înscena un atact.
Chemical attack has all the hallmarks of a false flag

Căştile albe au filmat o mare parte din materialul difuzat despre atacul chimic. Ele sunt de asemenea cunoscute pentru înscenarea de filmări de „salvare” în trecut. Totuşi, de data aceasta, se pare că copii au fost cu adevărat omorâţi în realizarea acestei „campanii de presă”.
Mai mulţi copii apar în filmări sufocaţi de la o substanţă chimică necunoscută în timp ce alţii par a avea răni la cap inexplicabile. Se ştie că 250 de oameni au fost răpiţi de Al-Qaeda săptămâna trecută lângă oraşul Hama, număr care este acelaşi cu cel al civililor omorâţi sau răniţi.

O altă coincidenţă este un doctor britanic de origine pakistaneză care, la momentul atacului, lua interviuri în loc să ajute răniţii care soseau din abundenţă, şi care primise măşti de gaze de la o organizaţie britanică cu trei zile înaintea atacului.
Medicul, Shajul Islam, este folosit ca o sursă de către media din SUA şi UK, în ciuda faptului că a fost acuzat de terorism pentru răpirea şi torturarea a doi jurnalişti britanici în Siria şi a fost şters din registrul medical. Organizaţia care i-a trimis echipament este cercetată pentru utilizarea donaţiilor destinate refugiaţilor.

O altă dezvoltare suspectă este primirea de către căştile albe, care operau în aceeaşi zonă, de costume pentru protecţia la baz sarin cu o lună înaintea atacului, chiar dacă guvernul sirian nu mai posedă gaz sarin.
Rebelii legaţi de Al-Qaeda au pretins că armele chimice au fost gaz sarin folosit de către guvernul sirian; totuşi, OPCW a confirmat că Siria nu mai deţine arme chimice şi că şi-a distrus complet stocul în 2013.
Pe de altă parte, rebelii nu au renunţat la armele lor chimice.
În conformitate cu binecunoscutul jurnalist Seymour Hersch, rapoartele serviciilor secrete arată că rebelii au trecut clandestin armele chimice din Libia prin Turcia cu aprobarea lui Hillary Clinton.


În 2013, aşa-numiţii rebeli moderaţi s-au filmat în timp ce omorau iepuri cu gaze şi ameninţau să omoare minorităţile religioase. ISIS este de asemenea cunoscut a fi în posesia de arme chimice cu care a lansat atacuri asupra forţelor siriene la Deir Ezzor.
Dacă ar fi fost folosit, sarinul i-ar fi omorât, sau cel puţin afectat, pe primii salvatori neprotejaţi. Sarinul poate să fie absorbit prin piele şi necesită un costum întreg de protecţie; totuşi, Căştile albe apar ca purtând numai măşti şi fără mănuşi în timp ce manevrau victimele expuse. Alţii, din apropiere, nu purtau măşti şi nu erau de loc afectaţi.

Arma cu sarin este o Armă de distrugere în masă (WMD) capabilă să omoare mii de oameni. În cazul în care a fost întrebuinţat cu adevărat sarin, trebuie să fi fost sub o formă slabă, neîncorporat în armament.
Deloc nesurprinzător, media oficială şi politicienii neo-conservatori au înghiţit repede versiunea evenimentelor prezentată de rebelii afiliaţi Al-Qaeda, înainte ca să aibă loc o investigaţie.
Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu a acuzat rapid guvernul sisrian, după cum a făcut-o şi Amnesty International. Franţa a cerut întrunirea Consiliului de securitate.
Federica Mogherini, ministrul de externe al UE, a acuzat guvernul Assad, în timp ce trimisul UK la ONU, Matthew Rycroft, a acuzat atât Rusia cât şi Siria.
Ca răspuns la aceste acuzaţii, armata siriană şi ministerul apărării rus au negat orice implicare în atac.
Guvernele NATO sunt nemulţumite de recentele declaraţii ale adminsitraţiei Trump că nu mai vede schimbarea regimului sirian ca pe o prioritate. Ca răspuns la această declaraţie, primul ministru britanic, Theresa May, a declarat că Marea Britanie etse încă decisă să schimbe regimul din Siria. UK şi Franţa ar putea vedea un atac chimic înscenat ca pe o oportunitate pentru a-l împinge pe Trump în război cu Siria.
Atacul chimic a venit în acelaşi moment cu un alt atact media împotriva guvernului sirian, în care se susţine că spitalele siriene sunt în realitate „abatoare” secrete pentru tortură.
Ultimul atac chimic înscenat a avut loc în 2013 când aramata siriană a fost acuzată de folosirea de WMD în aceeaşi zi în care guvernul sirian invitase inspectorii internaţionali, rezultatul fiind că Siria şi-a predat toate armele chimice.
În viitorul apropiat, neconii pot acuza Siria de faptul că nu şi-a predat toate armele chimice cu toate asigurările date de OPCW. La fel s-a întâmplat în Irak în 2003, care a fost invadat cu toate că îşi predase toate armele chimice în anii ’90.
Nimeni nu se întreabă cum ar fi putut folosi Siria o armă chimică pe care nu o avea, nici care ar fi fost posibilul motiv pentru aceasta.
Totuşi, pentru moment, narativul forţat de către neo-conservatori este acela că „Trump trebuie să facă ceea ce nu a reuşit Obama, adică să bombardeze Siria pentru Al-Qaeda” şi, se pare, că acest narativ are câştig de cauză.
http://www.infowars.com/report-soros-linked-group-behind-chemical-attack-in-syria/