Armata ucraineană a fost înfrântă. Ceea ce a mai rămas este o operațiune de curățare.

 

Un interviu luat de Mike Whitney lui Larry C. Johnson, fost analist şi veteran al CIA și al Biroului de combatere a terorismului din cadrul Departamentului de Stat.

Întrebarea 1 –  Îmi puteți explica de ce credeți că Rusia câștigă războiul din Ucraina?

Larry C. Johnson – În primele 24 de ore ale operațiunii militare rusești din Ucraina, toate radarele terestre de interceptare au fost anihilate. Fără aceste radare, forțele aeriene ucrainene și-au pierdut capacitatea de a face interceptare aer-aer. În cele trei săptămâni care au trecut de atunci, Rusia a instituit de facto o zonă de interdicție de zbor deasupra Ucrainei. Deși este în continuare vulnerabilă la rachetele sol-aer trase din umăr, furnizate de SUA și NATO ucrainenilor, nu există dovezi că Rusia a fost nevoită să reducă operațiunile aeriene de luptă.

Sosirea trupelor Rusiei la Kiev la trei zile de la invazie mi-a atras, de asemenea, atenția. Mi-am amintit că naziștilor din Operațiunea Barbarossa le-a luat șapte săptămâni pentru a ajunge la Kiev și că au avut nevoie de încă șapte săptămâni pentru a cuceri orașul. Naziștii au avut avantajul de a nu renunța la lovituri pentru a evita victimele civile și au fost dornici să distrugă infrastructura critică. Cu toate acestea, mulți așa-ziși experți militari americani au susținut că Rusia era împotmolită. Atunci când o zonă de 24 de mile (sau 40 de mile, depinde de sursa de știri) a fost poziționată la nord de Kiev timp de mai bine de o săptămână, a fost clar că abilitatea Ucrainei de a lansa operațiuni militare semnificative a fost eliminată. Dacă artileria lor era intactă, atunci acea coloană era o pradă ușoară pentru o distrugere masivă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Alternativ, dacă ucrainenii ar fi avut o capacitate viabilă de aripă fixă sau rotativă, ar fi trebuit să distrugă acea coloană din aer. Acest lucru nu s-a întâmplat. Sau, dacă ar fi avut o capacitate viabilă de rachete de croazieră, ar fi trebuit să facă să plouă cu iad asupra coloanei rusești presupus blocate. Acest lucru nu s-a întâmplat. Ucrainenii nu au organizat nici măcar o ambuscadă semnificativă de infanterie asupra coloanei, cu nou furnizatele lor Javeline americane.

Scara și amploarea atacului rusesc sunt remarcabile. Au capturat în trei săptămâni un teritoriu mai mare decât partea terestră a Regatului Unit. Apoi au continuat să efectueze atacuri țintite asupra unor orașe și instalații militare cheie. Nu am văzut niciun caz în care un regiment ucrainean sau o unitate de mărimea unei brigăzi să atace și să învingă o unitate rusă comparabilă. În schimb, rușii au împărțit armata ucraineană în fragmente și le-au tăiat liniile de comunicații. Rușii își consolidează controlul asupra Mariupol și au securizat toate căle dee acces de la Marea Neagră. Ucraina este acum izolată în sud și în nord.

Aș dori să remarc faptul că SUA au avut mai multe dificultăți în capturarea unui teritoriu atât de mare în Irak, în 2003, în timp ce luptau împotriva unei forțe militare mult inferioare și mai puțin capabile. Adevărul este că această operațiune rusă ar trebui să-i sperie de moarte pe liderii militari și politici americani.

Vestea cu adevărat importantă a venit săptămâna aceasta, odată cu atacurile cu rachete rusești asupra a ceea ce sunt de facto baze NATO în Yavoriv și Zhytomyr. NATO a efectuat antrenamente de securitate cibernetică la Zhytomyr în septembrie 2018 și a descris Ucraina ca fiind un ”partener NATO”. Zhytomyr a fost distrus cu rachete hipersonice sâmbătă. Yavoriv a avut o soartă similară duminica trecută. Acesta a fost principalul centru de antrenament și logistică pe care NATO și EUCOM îl foloseau pentru a furniza luptători și arme Ucrainei. O mare parte din personalul militar și civil de la acea bază a devenit victimă.

Nu numai că Rusia lovește și distruge bazele folosite de NATO în mod regulat din 2015, dar nu a existat niciun avertisment de raid aerian și nu a existat nicio doborâre a rachetelor de atac.

Întrebarea 2 – De ce încearcă mass-media să convingă poporul ucrainean că poate învinge în războiul lor împotriva Rusiei? Dacă ceea ce spuneți este corect, atunci toți civilii care sunt trimiși să lupte cu armata rusă mor într-un război pe care nu îl pot câștiga. Nu înțeleg de ce mass-media ar vrea să inducă oamenii în eroare în legătură cu un lucru atât de grav. Ce părere aveți despre acest subiect?

Larry C. Johnson – Aceasta este o combinație de ignoranță și lene. În loc să facă reportaje reale, marea majoritate a presei (scrisă și electronică), precum și Big Tech susțin o campanie masivă de propagandă. Îmi amintesc când George W. Bush era Hitler. Îmi amintesc când Donald Trump era Hitler. Iar acum avem un nou Hitler, Vladimir Putin. Aceasta este o naraţiune obosită și eșuată. Oricine îndrăznește să ridice întrebări legitime despre război este imediat catalogat ca fiind o marionetă a lui Putin sau o slugă a Rusiei. Atunci când nu poți argumenta faptele, singurul recurs este apelul la nume.

Întrebarea 3 – Săptămâna trecută, colonelul Douglas MacGregor a fost invitat la Tucker Carlson Show. Opiniile sale despre război sunt izbitor de asemănătoare cu ale dumneavoastră. Iată ce a spus în interviu:

”Războiul s-a terminat cu adevărat pentru ucraineni. Au fost măcinați în bucăți, nu există nicio îndoială în această privință, în ciuda a ceea ce auzim de la mass-media noastră mainstream. Așadar, adevărata întrebare pentru noi în acest stadiu este: Tucker, vom trăi cu poporul rus și cu guvernul lor sau vom continua să urmărim acest fel de schimbare de regim deghizat în război ucrainean? Vom înceta să mai folosim Ucraina ca un berbec împotriva Moscovei, ceea ce am făcut efectiv.” (Interviu Tucker Carlson- MacGregor)

Sunteți de acord cu MacGregor că scopul real al determinării Rusiei să intre în război în Ucraina a fost ”schimbarea regimului”?

În al doilea rând, sunteți de acord cu faptul că Ucraina este folosită ca teren de punere în scenă pentru ca SUA să ducă un război proxy (prin împuterniciţi (n.tr.) împotriva Rusiei?

Larry C. Johnson – Doug este un analist excelent, dar nu sunt de acord cu el – nu cred că există cineva în administrația Biden care să fie suficient de inteligent pentru a gândi și planifica în acești termeni strategici. După părerea mea, ultimii 7 ani au reprezentat inerția status quo-ului NATO. Ceea ce vreau să spun prin asta este că NATO și Washingtonul au crezut că pot continua să se strecoare spre est la granițele Rusiei, fără a provoca o reacție. NATO și EUCOM au desfășurat în mod regulat exerciții – inclusiv furnizarea de pregătire ”ofensivă” – și au oferit echipamente. Cred că sunt credibile rapoartele din Statele Unite potrivit cărora CIA ar fi coordonat pregătirea paramilitară a unităților ucrainene care operează în Donbass. Dar îmi vine greu să cred că, după dezastrele noastre din Irak și Afganistan, avem brusc strategi de nivelul lui Sun Tzu, care trag sforile la Washington.

Există un aer de disperare la Washington. Pe lângă faptul că încearcă să interzică tot ce este rusesc, administrația Biden încearcă să intimideze China, India și Arabia Saudită. Nu văd niciuna dintre aceste țări să se alinieze. Cred că echipa lui Biden a făcut o greșeală fatală încercând să demonizeze tot ce este rusesc și toți rușii. În orice caz, acest lucru îi unește pe ruși în spatele lui Putin. Sunt pregătiți pentru o luptă lungă.

Sunt șocat de greșeala de calcul în a crede că sancțiunile economice asupra Rusiei îi vor îngenunchea. Dimpotrivă, este adevărat contrariul. Rusia este autosuficientă și nu este dependentă de importuri. Exporturile sale sunt esențiale pentru bunăstarea economică a Occidentului. Dacă va reține grâul, potasiul, gazul, petrolul, paladiul, nichelul finit și alte minerale cheie din Occident, economiile europene și americane vor fi afectate. Iar această încercare de a constrânge Rusia cu sancțiuni a făcut acum foarte probabil ca rolul dolarului american ca monedă de rezervă internațională să ajungă în coșul de gunoi al istoriei.

Întrebarea 4 – Încă de când a ținut celebrul său discurs de la München, în 2007, Putin se plânge de ”arhitectura securității globale”. În Ucraina putem vedea cum aceste probleme de securitate sâcâitoare pot evolua într-un război în toată regula. După cum știți, în decembrie, Putin a formulat o serie de cereri legate de securitatea Rusiei, dar administrația Biden a ridicat din umeri și nu a răspuns niciodată. Putin a vrut asigurări scrise că extinderea NATO nu va include Ucraina (aderare) și că sistemele de rachete nucleare nu vor fi desfășurate în România sau Polonia. Credeți că cererile lui Putin sunt nerezonabile?

Larry C. Johnson – Cred că cererile lui Putin sunt destul de rezonabile. Problema este că 99% dintre americani nu au idee despre tipul de provocări militare pe care NATO și SUA le-au desfășurat în ultimii 7 ani. Publicului i s-a spus întotdeauna că exercițiile militare au fost ”defensive”. Pur și simplu nu este adevărat. Acum avem vești că DTRA finanța biolaboratoare în Ucraina. Cred că Putin ar putea fi de acord să permită instalarea sistemelor de rachete nucleare americane în Polonia și România dacă Biden este de acord să permită ca sisteme rusești comparabile să fie desfășurate în Cuba, Venezuela și Mexic. Când privim lucrurile în acești termeni, putem începe să înțelegem că cererile lui Putin nu sunt nici nebunești, nici nerezonabile.

Întrebarea 5 – Presa rusă relatează că rachete rusești ”de mare precizie, lansate din aer” au lovit o instalație din vestul Ucrainei ”ucigând peste 100 de soldați locali și mercenari străini”. Aparent, centrul de antrenament pentru operațiuni speciale era situat în apropierea orașului Ovruch, care se află la doar 15 mile de granița cu Polonia. Ce ne puteți spune despre acest incident? A încercat Rusia să trimită un mesaj către NATO?

Larry C. Johnson – Răspuns scurt – DA! Loviturile militare rusești din vestul Ucrainei din ultima săptămână au șocat și alarmat oficialii NATO. Prima lovitură a avut loc duminică, 13 martie, la Iavoriv, Ucraina. Rusia a lovit baza cu mai multe rachete, unele dintre ele, se pare, hipersonice. Peste 200 de persoane au fost ucise, printre care se numără militari și membri ai serviciilor de informații americane și britanice, iar alte sute au fost rănite. Mulți au suferit răni catastrofale, cum ar fi amputări, și se află în spital. Cu toate acestea, NATO și mass-media occidentală au manifestat puțin interes pentru a relata despre dezastru.

Yavoriv a fost o bază avansată importantă pentru NATO. Până la jumătatea lunii februarie (înainte de invazia Rusiei în Ucraina), Comandamentul de instruire al Armatei a 7-a a SUA a operat de la Yavoriv. Rusia nu s-a oprit aici. Știrile ASB Military relatează că Rusia a lovit un alt sit, Delyatyn, aflat la 60 de mile sud-est de Yavoriv (cred că joi). Ieri, Rusia a lovit Zytomyr, un alt sit unde NATO a avut anterior o prezență. Putin a trimis un mesaj foarte clar – forțele NATO din Ucraina vor fi privite și tratate ca combatanți. Punct și de la capăt.

Întrebarea 7 – Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a fost adulat în presa occidentală ca un ”lider în timp de război” și un ”Winston Churchill” al zilelor noastre. Ceea ce mass-media a uitat să le spună cititorilor săi este că Zelensky a luat o serie de măsuri pentru a-și întări controlul asupra puterii, afectând instituțiile democratice fragile din Ucraina. De exemplu, Zelensky a ”interzis unsprezece organizații de știri deținute de opoziție” și a încercat să interzică șefului celui mai mare partid de opoziție din Ucraina, Viktor Medvedciuk, să candideze pentru un post de președinte, sub o acuzație falsă de ”finanțare a terorismului”. Acesta nu este comportamentul unui lider serios angajat în favoarea democrației.

Ce părere aveți despre Zelensky? Este el cu adevărat ”liderul patriot” pe care îl prezintă mass-media?

Larry C. Johnson – Zelensky este un comediant și un actor. Și nu unul foarte bun, după părerea mea. Occidentul se folosește în mod cinic de faptul că este evreu pentru a distrage atenția de la contingentul considerabil de neo-naziști (și mă refer la naziști autentici, care încă mai sărbătoresc realizările unității ucrainene Waffen SS în timp ce luptau alături de naziști în cel de-al Doilea Război Mondial). Faptele sunt clare – el interzice partidele politice de opoziție și închide mass-media de opoziție. Cred că aceasta este noua definiție a ”democrației”.

Întrebarea 7 – Cum se termină asta? Există o postare excelentă pe site-ul Moon of Alabama, intitulată ”Cum va arăta geografic statul rezultat după războiului din Ucraina”. Autorul postării, Bernard, pare să creadă că Ucraina va fi în cele din urmă împărțită de-a lungul râului Nipru ”și la sud de-a lungul coastei care deține o populație majoritar etnică rusă”. De asemenea, el mai spune și următoarele: 

”Acest lucru ar elimina accesul ucrainean la Marea Neagră și ar crea o punte terestră spre Transnistria, regiunea separatistă moldovenească, aflată sub protecția Rusiei. Restul Ucrainei ar fi un stat limitat la pământ, în mare parte agricol, dezarmat și prea sărac ca să devină o nouă amenințare pentru Rusia prea curând. Din punct de vedere politic, ar fi dominat de fasciștii din Galicia, care ar deveni astfel o problemă majoră pentru Uniunea Europeană.”

Ce părere aveți? Își va impune Putin propria soluție teritorială în Ucraina pentru a consolida securitatea Rusiei și a pune capăt ostilităților sau este mai probabil un alt scenariu?

Larry C. Johnson – Sunt de acord cu Moon. Obiectivul principal al lui Putin este de a securiza Rusia de amenințările străine și de a efectua un divorț cu Occidentul. Rusia are resursele fizice pentru a fi un suveran independent și este în curs de a face această viziune să devină realitate.

  Larry C Johnson is a veteran of the CIA and the State Department’s Office of Counter Terrorism. He is the founder and managing partner of BERG Associates, which was established in 1998. Larry provided training to the US Military’s Special Operations community for 24 years. He has been vilified by the right and the left, which means he must be doing something right. His analysis and commentary can be found at his blog, https://sonar21.com/

Sursa:  https://www.unz.com/mwhitney/larry-c-johnson-the-ukrainian-army-has-been-defeated-whats-left-is-mop-up/

Propunerea lui Biden pentru Curtea Supremă,Ketanji Brown Jackson, nu poate spune ce este o femeie - sau nu o lasă ideologia progresivistă

de Jonathon Van Maren

Candidata președintelui Joe Biden pentru Curtea Supremă a Statelor Unite este tot ceea ce ați crezut că va fi. Judecătoarea Ketanji Brown Jackson, care probabil îl va înlocui pe judecătorul Stephen Breyer, are sprijinul progresiștilor din întreaga țară. Președinta Susan B. Anthony List, Marjorie Dannenfelser, a remarcat că Jackson este "susținută de multe dintre cele mai radicale grupuri pro-avort din America", precum și că este "înregistrată ca opunându-se drepturilor de liberă exprimare ale avocaților pro-viață care pledează pentru salvarea de vieți în afara centrelor de avort și susținând afirmația falsă că avortul este o "îngrijire a sănătății"."

Aceasta, desigur, nu este o surpriză. Biden este cel mai pro-avort președinte din istoria americană și a vrut să o numească pe tânăra și negresa Ruth Bader Ginsburg - o liberală de încredere care va fi la Curte timp de decenii. Nu a existat niciodată nicio îndoială că oricine ar fi ales Biden va fi un susținător fervent al avortului și, probabil, al întregii agende LGBT. După trei alegeri consecutive ale GOP la Curte și posibilitatea ca Roe vs. Wade să fie anulată în mod iminent, progresiștii doresc un judecător radical.

Cu toate acestea, a existat un moment în timpul audierilor de confirmare care a fost fără precedent. Senatoarea Marsha Blackburn a întrebat-o pe judecătoarea Jackson dacă poate defini cuvântul "femeie". Urmăriți:

https://twitter.com/i/status/1506450695708418053

Blackburn: "Puteți oferi o definiție pentru cuvântul "femeie"?".

Jackson: "Pot să ofer o definiție? Nu. Nu pot".

Blackburn: "Nu puteți?"

Jackson: "Nu în acest context. Nu sunt biolog."

https://twitter.com/i/status/1506451638957092870

 Blackburn: "Cuvântul "femeie" este atât de neclar și controversat încât nu-mi puteți da o definiție?"

Jackson: "Dle senator, în activitatea mea de judecător ceea ce fac este să abordez disputele. Dacă există o dispută cu privire la o definiție, oamenii aduc argumente, iar eu mă uit la lege și decid."

Blackburn: "Faptul că nu puteți să-mi dați un răspuns direct despre ceva atât de fundamental precum ce este o femeie subliniază pericolele tipului de educație progresistă despre care auzim. Săptămâna trecută, o întreagă generație de tinere a privit cum instituțiile noastre finanțate din taxe și impozite au permis unui, biologic, bărbat să concureze și să învingă o, biologic, femeie în campionatele de înot ale NCAA. Ce mesaj credeți că transmite acest lucru fetelor care aspiră să concureze și să câștige în sport la cele mai înalte niveluri?".

Jackson, bineînțeles, a evitat această întrebare. Momentul a fost în mare parte trecut cu vederea, dar a fost unul extraordinar. O femeie a întrebat o altă femeie ce este o femeie, iar aceasta nu a putut răspunde. În toată istoria omenirii de dinainte de acum 15 minute, răspunsul ar fi fost: "O fiinţă umană adultă de sex feminin." Nu este un răspuns dificil, cu siguranță. Dar pentru că bărbații cu organe genitale masculine se identifică drept femei și câștigă premii sportive de top și doboară recorduri feminine și reușesc să obțină premiul "Femeia anului", niciun judecător progresist ca Jackson nu afirmă public că o femeie este o "fiinţă umană adultă de sex feminin".

Nu prea contează dacă Jackson crede personal în această definiție. Pentru a fi confirmată de democrați, ea a trebuit să se eschiveze de la întrebare, pentru că democrații sunt cu toții adepți ai ideologiei de gen. Ei susțin un înotător de sex masculin de rangul al treilea care face curățenie și fură premii de la o înotătoare. Ei susțin schimbarea întregului sistem, de la identificarea guvernamentală la utilizarea obligatorie a pronumelui, pentru a satisface iluziile bărbaților cu disforie de gen. Susțin trimiterea bărbaților care se identifică drept femei în închisori pentru femei, unde femeile vulnerabile se trezesc închise alături de prădători sexuali. Mișcarea transsexualilor i-a cucerit în totalitate.

În martie 2022, un senator republican de sex feminin i-a cerut unei candidate democrate la Curtea Supremă de Justiție să definească cuvântul "femeie", iar candidata nu a putut - sau nu a vrut - să facă acest lucru. Cred că, privind înapoi într-o zi, vom vedea acest moment ca fiind unul profund semnificativ.

Jonathon Van Maren este un vorbitor public, scriitor și activist pro-viață. Comentariile sale au fost traduse în peste opt limbi și publicate pe scară largă online, precum și în ziare tipărite, cum ar fi Jewish Independent, National Post, Hamilton Spectator și altele. A primit un premiu pentru combaterea antisemitismului în presa scrisă din partea organizației evreiești B'nai Brith. Comentariile sale au fost prezentate la CTV Primetime, Global News, EWTN și CBC, precum și la zeci de posturi de radio și agenții de știri din Canada și Statele Unite.

El ține discursuri pe o mare varietate de subiecte culturale în întreaga Americă de Nord la universități, licee, biserici și alte evenimente. Unele dintre aceste subiecte includ avortul, pornografia, revoluția sexuală și eutanasia. Jonathon este licențiat în istorie la Universitatea Simon Fraser și este directorul de comunicare al Centrului canadian pentru reformă bioetică.

Prima carte a lui Jonathon, The Culture War, a fost lansată în 2016.

Sursa: https://www.lifesitenews.com/blogs/bidens-scotus-pick-dodged-question-on-defining-woman-because-dems-are-all-in-on-gender-ideology/

De ce contează Dr. Jordan Peterson pentru tinerii bărbați

 

 de Jonathon Van Maren

Dr. Jordan Peterson călătorește din nou pe continent, susținând prelegeri despre cartea sa din 2021, Beyond Order: More Rules for Life.. Ca răspuns, explicațiile lui Jordan Peterson apar în ziare, cu diverși experți cu cap ascuțit care încearcă să articuleze motivul pentru care Peterson este atât de popular. În acest moment, le-am auzit pe toate - este un expert populist, un reacționar al extremei drepte, o figură a masculinității toxice. Aceste calomnii obosite sunt produsul unor imaginații sterile și al unor cranii ermetice. Peterson nu este niciunul dintre aceste lucruri. El este cel care se îndreaptă spre leprozeria culturală.

Bărbații tineri au o viață grea în aceste zile, iar femeile tinere îi depășesc în aproape orice măsură . Aproximativ 25% dintre copiii americani - aproximativ 18 milioane - cresc fără un tată sau o figură paternă în casă. Acesta este motivul pentru care Rob Kenney, originar din Chicago - care a crescut fără tată - a lansat un canal YouTube numit "Tată, cum fac?", care îi învață pe tinerii fără tată cum să facă lucruri pe care tații lor ar fi trebuit să-i învețe, cum ar fi cum să facă un nod la cravată sau să desfacă o scurgere. Canalul a adunat 1,85 milioane de abonați în două luni - acum are peste 3,9 milioane. Jordan Peterson se încadrează în aceeași categorie - în National Review, Christian Chensvold l-a numit "figura paternă a YouTube".

Peterson este faimos pentru compasiunea sa față de tinerii care se luptă, și a fost adesea adus la lacrimi în public în timp ce vorbea despre dificultățile lor, despre poveștile pe care aceștia i le spun și despre cei care spun că le-a schimbat (sau chiar salvat) viața. Milioane de tineri îl iubesc în schimb pe Peterson, și este ușor de înțeles de ce. Îi pasă cu adevărat de tinerii pe care mulți i-au găsit, în general, ușor de disprețuit - tineri dependenți de pornografie, obsedați de jocurile video, tineri disfuncționali, care nu au fost niciodată învățați să muncească, sunt adesea aproape incapabili să mențină relații solide (și nici măcar nu li s-a arătat vreodată cum arată acestea.) Atât dreapta, cât și stânga îi disprețuiesc adesea.

Dreapta crede că ar trebui să se maturizeze, să își găsească un loc de muncă și să se ridice singuri, chiar dacă nu au sau dacă nu au avut un tată care să îi învețe cum să folosească cizmele. Stânga îi plasează în partea de jos a totemului, tineri care pot fi toxici doar pentru că nicio figură paternă nu i-a învățat vreodată să fie utili, dar care, cu toate acestea, sunt condamnați și respinși. Mulți tineri sunt victime ale unor familii destrămate, fără ca nimeni să vorbească în numele lor, Dreapta spunându-le să se adune, iar Stânga spunându-le că sunt oribili. Ei sunt priviți cu antipatie, dar mulți pur și simplu nu știu cum să devină bărbați în primul rând.

Intră Jordan Peterson, care a făcut ceva cu totul diferit: îi iubește. În mod evident, el vrea să-i ajute. Le răspunde la apelurile pe Skype pentru a le vorbi despre problemele lor. Le calmează nervii atunci când le pun întrebări. A fost un moment în 2018, în timpul primului său turneu de promovare a cărții, când un tânăr i-a pus o întrebare pe care o scrisese în prealabil pe smartphone-ul său. Tremura, era nervos și se împiedica de cuvinte, iar Peterson i s-a adresat liniștit: "Nu vă faceți griji pentru ceilalți din sală. Doar prefă-te că suntem noi doi și pune-ți întrebarea". Doar primele câteva rânduri l-au auzit spunând-o. La fel a făcut și tânărul. Și-a pus întrebarea.

Dacă ești un social conservator ca mine, este ușor să cazi în capcana de a disprețui mulți tineri, pentru că vezi constant răul pe care l-au provocat. În general (conform datelor), sunt obsedați de pornografie; le cer fetelor poze nud pe care le împart cu alții; sunt cinici; nu știu cum să se poarte cu femeile. Dar, din nou, mulți dintre ei nu au avut tați. Nimeni nu i-a învățat că pornografia este o otravă; că relațiile adevărate, intime sunt o sursă de fericire și împlinire; că reținerea este esențială pentru o viață cu sens. Asta până când a apărut Dr. Jordan Peterson și le-a spus să își facă curat în camere. Milioane dintre ei ascultă.

Am spus de multe ori că eu cred că m-am născut cu privilegii, dar că acestea nu au nimic de-a face cu etnia și totul are legătură cu faptul că am avut părinți iubitori și o familie numeroasă în care să cresc. Milioane de oameni cresc fără acest privilegiu și, astfel, lucrurile pe care eu le consider de la sine înțelese sunt refuzate multor tineri care trăiesc doar amărăciune și absență în locul lor. Băieții au nevoie disperată de tați care să-i învețe cum să trăiască, cum să muncească, cum să iubească femeile, cum să fie bărbați. Fără tați, suntem pierduți. Jordan Peterson, cu hărțile sale de semnificație, este pentru mulți tineri o figură paternă, pentru că vede cine ar fi putut fi dacă tații lor ar fi rămas în preajmă și cine ar putea fi încă dacă ar lucra asupra lor.

Întotdeauna m-a derutat faptul că progresiviștii îl disprețuiesc cu atâta înverșunare pe Jordan Peterson. Proiectul său nu este unul deosebit de ideologic. Scopul său principal pare să fie transformarea tinerilor în cetățeni solizi - războiul pentru afecțiunea lor ideologică poate veni mai târziu. Departe de a fi un guru alt-right, el îi ajută pe băieți să devină bărbați - genul de bărbați cu care femeile se pot căsători și cu care pot avea copii. Lupta sa este, în acest sens, una civilizaţională. De aceea, sunem norocoşi că-l avem.

 Jonathon Van Maren este un vorbitor public, scriitor și activist pro-viață. Comentariile sale au fost traduse în peste opt limbi și publicate pe scară largă online, precum și în ziare tipărite, cum ar fi Jewish Independent, National Post, Hamilton Spectator și altele. A primit un premiu pentru combaterea antisemitismului în presa scrisă din partea organizației evreiești B'nai Brith. Comentariile sale au fost prezentate la CTV Primetime, Global News, EWTN și CBC, precum și la zeci de posturi de radio și agenții de știri din Canada și Statele Unite.

El ține discursuri pe o mare varietate de subiecte culturale în întreaga Americă de Nord la universități, licee, biserici și alte evenimente. Unele dintre aceste subiecte includ avortul, pornografia, revoluția sexuală și eutanasia. Jonathon este licențiat în istorie la Universitatea Simon Fraser și este directorul de comunicare al Centrului canadian pentru reformă bioetică.

Prima carte a lui Jonathon, The Culture War, a fost lansată în 2016.

Sursa: https://thebridgehead.ca/2022/03/22/why-dr-jordan-peterson-matters-to-young-men/

ABECEDARUL NĂTÂNGULUI DESPRE RĂZBOIUL ÎNDELUNGAT PE CARE SUA INTENȚIONEAZĂ SĂ-L DUCĂ ÎMPOTRIVA RUSIEI

 

 de John Helmer

În istoria războaielor mondiale, a ultimului secol de războaie în Europa, sau a războaielor pe care SUA le-a purtat din 1945 încoace, nu s-a întâmplat niciodată ca ceea ce spune președintele SUA și ceea ce spune șeful țării, din prima linie pe care SUA luptă pentru a o apăra, să conteze mai puțin decât ceea ce spun acum Joseph Biden și Vladimir Zelensky.

Motivul este că niciun președinte american care conduce un război nu a fost vreodată atât de incapabil în materie de comandă și control ca Biden, și nici atât de impotent în rândul propriilor săi oficiali ca Zelensky. Guvernarea prin escrocherie și guvernarea prin slugă nu sunt deloc guvernare.

Sondajele de opinie publică din SUA care măsoară gradul de aprobare a lui Biden demonstrează că majoritatea alegătorilor americani realizează deja acest lucru. Diferența tot mai mare dintre dezaprobarea și aprobarea alegătorilor americani față de prestația lui Biden, de când a început operațiunea rusă la 24 februarie, indică, de asemenea, că această înțelegere este în creștere.

Dar acesta nu este un sentiment anti-război, cu atât mai puțin o mișcare americană de oprire a războiului. În prezent, oficialii americani, în frunte cu secretarul de stat Antony Blinken, urmăresc să ducă războiul până la capitularea sau distrugerea Rusiei; vor lupta până la ultimul ucrainean pentru a atinge acest obiectiv; nu vor negocia niciun termen de sfârșit de război; nu sunt influențați sau constrânși de opinia publică sau de voturile americanilor. Nu încă.

Zelensky a declarat că este în favoarea negocierilor pentru a pune capăt războiului; el a declarat că se opune termenilor pe care președintele Vladimir Putin și conducerea rusă le-au făcut clare, cu mult înainte de începerea războiului și încă de atunci, că sunt casus belli, obiectivele pentru care luptă. Motivul pentru care Zelensky se contrazice în mod regulat este că puterea sa - supraviețuirea sa în funcție - depinde de facțiunea galiciană cu sediul în jurul Liovului, a cărei singură ocupație este  războiul și al cărei singur venit provine din SUA și din alianța NATO. Aceștia sunt la fel de hotărâți ca şi Blinken să opereze Ucraina ca o platformă de tunuri îndreptată spre Rusia; galicienii vor distruge tot estul Ucrainei pe măsură ce se retrag, doar pentru a continua să tragă. La fel au gândit și au făcut și germanii pe aceleași câmpuri de luptă acum optzeci de ani.

Biden, Blinken, Zelensky și galicienii îi urăsc, de asemenea, pe ruși cu o virulență rasială mai mare decât au arătat vreodată americanii față de un inamic european în istoria războaielor americane.

Ura rasială față de ruși depășește acum cu mult ura pe care opinia publică americană a măsurat-o față de germani în timpul Primului sau celui de-al Doilea Război Mondial.  Ea este egalată, conform sondajelor efectuate de Departamentul de Război al SUA în rândul soldaților americani, doar de ura față de japonezi. În timpul acelui război, un număr de șase ori mai mare de soldați intervievați au declarat că "ar dori cu adevărat să ucidă" un soldat japonez decât cei care au spus același lucru despre un german. Atunci când veteranii de luptă au fost întrebați "ce ați dori să se întâmple cu japonezii și germanii după război", aproape unul din doi GI din teatrul de operațiuni din Pacific a susținut exterminarea întregii națiuni japoneze; unul din opt din teatrul de operațiuni din Europa a spus același lucru despre Germania. În timpul Războiului din Vietnam, ura rasială a americanilor față de vietnamezi a fost și mai mică.

Dacă aceste lecții sunt adevărate, sau dacă comandamentele de la Moscova și Washington le cred, ce sfârșit al războiului poate fi negociat în afară de distrugerea unei părți sau a celeilalte?

Concluzia prostănacului este niciuna - nu poate exista un sfârșit al acestui război decât dacă Ucraina este distrusă, sau Rusia, sau Europa, sau SUA. Cât de simplist este acest lucru?

În momentul în care războiul din Vietnam s-a încheiat cu înfrângerea și evacuarea forțelor americane, cu un număr oficial de 58 220 de victime americane, calculul politic al staff-ului de la Casa Albă a fost că niciun președinte în funcție nu ar putea supraviețui formulei prețului și sângelui; adică, accelerarea inflației, accelerarea numărului de victime.

Biden are avantajul că nicio trupă americană nu a fost angajată oficial împotriva armatei ruse, iar viețile americane care vor fi pierdute vor fi probabil din trupe neregulate, mercenari, spetsnaz sau accidente.  Biden are dezavantajul că este comandantul-șef cel mai incapabil din punct de vedere medical de la accidentul vascular cerebral suferit de Woodrow Wilson în octombrie 1919, cu doi ani înainte de încheierea mandatului său.

 

Mai mult la: http://johnhelmer.net/simpletons-primer-on-the-long-war-the-us-aims-to-wage-against-russia/#more-47786

Cum se adaptează armata rusă la luptele din Ucraina - relatare de pe front a unui militar american cu simpatii ucrainene

 

 autor: Andrew Milburn, colonel al Marine Corps

Kiev, Ucraina - Comandantul și personalul unui batalion rusesc preiau controlul unei case în apropierea orașului ucrainean Irpin, la nord de Kiev. Ei cer mâncare de la femeia în vârstă care locuiește acolo, iar aceasta se conformează cu reticență. Este singură; soțul ei este mort, iar fiul ei este plecat în armată. În timp ce pregătește mâncarea, ea adaugă o doză generoasă de laxative la masa comandantului. Acestea își fac repede efectul și, în timp ce subordonații săi se așează pentru noapte, comandantul se grăbește să se ducă la toaleta din lemn - un element obișnuit în casele rurale ucrainene chiar și în secolul XXI. Femeia așteaptă până când acesta se află la mijlocul perioadei de evadare înainte de a stropi pereții latrinei cu benzină și de a-i da foc. În momentul în care tovarășii săi îngroziți sparg ușa, comandantul este carbonizat, iar femeia a dispărut.

Povestea mi-a fost spusă de atâtea ori, încât pot completa golurile pe care naratorul le-ar putea omite. Se termină invariabil în hohote de râs printre ucraineni - chiar și femeia drăguță care mi-a spus prima dată povestea în timpul călătoriei cu trenul de la Varșovia la Lviv a chicotit irepresibil la poanta de final. A fost artistă și poetă înainte de război. Acum se întorcea la Kiev, unde, mi-a spus fără bravadă, intenționează să își reia munca de voluntariat la o bucătărie, înființată pentru a hrăni soldații care apără capitala, și apoi, dacă va fi nevoie, să ia cu ea cât mai mulți ruși.

"Cum rămâne cu copiii dumneavoastră?" o întreb. Îmi spusese că sunt în Ungaria cu fostul ei soț. "Fac asta pentru copiii mei", mi-a răspuns ea.

Tema rezilienței și a determinării ucrainenilor este una reală, bineînțeles. Pentru fiecare mit urban - Fantoma din Kiev, martirii din Insula Șerpilor - există zeci de povești reale care îi subliniază omniprezența și puterea. Îl văd acum, în timp ce membrii Forței de Apărare Teritorială - o organizație care, până acum o lună, reprezenta aproximativ o cincime din dimensiunea sa actuală - se pregătesc să apere Kievul cu o încredere care este în același timp inspirată și, având în vedere lipsa lor de experiență, puțin îngrijorătoare. În acest conflict, mitul și realitatea se contopesc într-o asemenea măsură încât există acum un pericol real ca ucrainenii să se afle de partea greșită a acelei linii fine dintre încredere și automulțumire, exact în momentul în care rușii încep să reflecteze și să se adapteze. Iar comandanții militari ruși se vor adapta pentru că nu au altă opțiune viabilă. Poate că nimic altceva decât umilirea completă a Ucrainei nu le va satisface președintele lor. În timp ce Putin vorbește despre Occident pe un ton de dispreț dezinvolt, el se înfurie în legătură cu Ucraina cu o vehemență care este în mod clar viscerală. A făcut acest lucru chiar și înainte de război, iar acum, după zeci de mii de victime aparent rusești, este puțin probabil să facă un compromis. Orice încetare a focului va fi o șansă pentru ruși să se consolideze și să se pregătească pentru următorul pas.

Rușii se adaptează deja și, prin aceasta, reduc avantajul tactic al ucrainenilor. Eliminarea unilaterală a coloanelor de blindate rusești care au caracterizat primele zile ale războiului și care au făcut fericiți abonații YouTube din întreaga lume sunt de domeniul trecutului. Rușii își conduc acum formațiunile cu ajutorul atacului electronic, al dronelor, al laserelor și al bunului și vechiului mod de recunoaștere prin foc. Ei folosesc rachete de croazieră și echipe de sabotori pentru a ținti rutele logistice, fabricile de producție și bazele de antrenament din vestul Ucrainei. Dându-și seama că ucrainenii nu dispun de vizoare termice pentru lansatoarele lor de rachete Stinger, rușii au schimbat toate operațiunile aeriene pentru după lăsarea întunericului. Este posibil ca din același motiv să fie și loviturile rusești cu rachete de croazieră în vestul și sudul Ucrainei să se desfășoare pe timp de noapte.

Rușii au învățat să joace funcție de punctele lor forte. În timp ce soldații ucraineni își bat joc de omologii lor ruși, ei sunt profund respectuoși față de artileria rusă, un atu pe care rușii îl folosesc mai des pentru a compensa deficiențele infanteriei lor. Mai mulți lunetiști cu care am vorbit recent au fost de acord că capacitatea de foc indirect a rușilor este cea mai îngrijorătoare - un rezultat al masei pur și simplu nesăbuite, mai degrabă decât al îndemânării tehnice. Ei au povestit câteva întâmplări înfiorătoare pentru a-și ilustra punctul de vedere, dar și una amuzantă:  Soldații ucraineni care apără Kievul fac naveta la luptă cu propriile vehicule. După o inserție recentă de trei zile, echipele de lunetiști s-au întors la locul de extracție și și-au găsit mașinile distruse de artileria rusă - o eventualitate care se pare că nu era acoperită de planurile lor de asigurare.

Încrederea excesivă poate ascunde pentru ucraineni un fapt important despre acest conflict: Timpul nu este de partea lor. Ei au luptat într-o apărare abilă și hotărâtă, dar au avut și avantajul terenului propriu, al liniilor interioare și al superiorității inerente de care se bucură un apărător cu poziții bine pregătite, arme de ultimă generație și câmpuri de tragere clare. Întrebarea care se pune acum este dacă pot trece la ofensivă, cu cerința sa de planificare mai cuprinzătoare, mai repede decât se pot adapta rușii. Dacă nu, un conflict prelungit pare probabil, iar într-un război de uzură, rușii - cu o armată de patru ori mai mare decât cea a Ucrainei - vor avea în mod inevitabil avantajul.

"Ei dețin ceasul lung", a recunoscut recent un ofițer ucrainean de rang înalt. "Noi calculăm timpul nu în săptămâni sau zile - ci în vieți".

Andrew Milburn s-a retras din Corpul pușcașilor marini ca colonel în 2019, după o carieră de 31 de ani ca ofițer de infanterie și de operațiuni speciale. Ultima sa poziție în uniformă a fost cea de comandant adjunct al Operațiunilor Speciale Centrale (SOCCENT), iar înainte de aceasta, comandant al Regimentului Marine Raider și al Combined Special Operations Task Force - Irak. De când s-a retras, a scris un volum de memorii apreciat de critici, When the Tempest Gathers, și a avut articole publicate în mai multe publicații naționale. În prezent, se află în misiune pentru Task & Purpose în Ucraina. Urmăriți-l pe Twitter la @andymilburn8.

Sursa: https://taskandpurpose.com/news/russian-military-tactics-ukraine/

Jocul nechibzuit al lui Zelenski la pianul mondial: un război nuclear total!

 

 

autor:  Vasko Kohlmayer

În cadrul unei întâlniri cu Congresul, Zelensky cere mai multe arme și o zonă de interdicție aeriană", titrează un articol recent din New York Times.

Nu este nevoie de o mare perspicacitate strategică pentru a-ți da seama că încercarea de a institui o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei - al cărei spațiu aerian este acum controlat de ruși - ar duce în mod inevitabil la o ciocnire directă cu mijloacele militare ale Federației Ruse.

Astfel, Zelensky cere, de fapt, ca Statele Unite - precum și alte națiuni NATO - să intre într-un război armat în Rusia.

Ceea ce face Zelensky, în realitate, este să ceară al treilea război mondial. Un astfel de război ar putea escalada foarte rapid într-o confruntare nucleară între Rusia și Occident. Cu ambele părți înarmate cu mii de focoase nucleare, acest tip de conflict ar avea ca rezultat un număr de morți insondabil și aproape sigur ar pune capăt lumii așa cum o cunoaștem.

Zelensky cere efectiv să ne sinucidem din cauza Ucrainei. Ar fi o imensă prostie din partea noastră să răspundem cererii sale ridicole, având în vedere faptul că Ucraina este o țară săracă, profund coruptă, în care nu avem niciun interes vital de securitate națională.

 Nu ar trebui să fim deloc surprinși de nesăbuința autodistructivă și de lipsa de judecată a lui Zelensky. A dat dovadă de ambele din abundență încă de când a preluat funcția, iar acum oamenii săi plătesc un preț teribil pentru incompetența sa.

Încrezut și nesăbuit, Zelensky i-a arătat proverbialul deget mijlociu lui Putin atunci când acesta din urmă i-a cerut acomodare și înțelegere. El a început chiar să vorbească despre obținerea de către Ucraina a propriilor sale arme nucleare, înlocuind o parte din cele la care a renunțat în 1994 în schimbul garanțiilor Rusiei, SUA și Marii Britanii privind independența Ucrainei și frontierele existente în Memorandumul de la Budapesta

Orbit de propria aroganță, Zelensky l-a interpretat complet greșit pe Putin. Naivitatea lui Zelensky este atât de profundă încât a refuzat să creadă că Putin va invada, chiar dacă armatele rusești stăteau adunate la granițele țării sale, iar el a primit rapoarte de la serviciile de informații occidentale că o incursiune era iminentă. În loc să se confrunte în mod responsabil cu gravitatea situației, fostul comediant prea încrezător a luat în derâdere aceste avertismente.

Când incursiunea a avut loc în cele din urmă, a fost în mod clar surprins și șocat. Comportamentul său ulterior i-a expus și mai mult lipsa de discernământ și puerilitatea atunci când, în zilele care au urmat, s-a plâns cu amărăciune că Biden și NATO nu i-au venit în ajutor. Omul lipsit de experiență și naiv care este, se pare că a crezut că, dacă țara sa ar fi fost vreodată atacată, puterile occidentale și-ar fi trimis imediat armatele pentru a lupta împotriva rușilor din Ucraina, chiar dacă un astfel de sprijin militar nu a fost promis în mod explicit în Memorandumul de la Budapesta.

Ca urmare a nepriceperii sale mizerabile, țara lui Zelensky este acum distrusă. Zeci de mii de concetățeni de-ai săi și-au pierdut deja viața și milioane de oameni și-au părăsit casele.  După ce și-a distrus propria țară, Zelensky vrea acum să distrugă întreaga lume, antrenând Occidentul într-un război nuclear cu Rusia.

Această nesăbuință este în deplină concordanță cu acțiunile sale anterioare. Într-un fel, poziția sa actuală este de înțeles. Zelensky încearcă acum cu disperare să își salveze pielea și să își îngroape greșelile în molozul unui conflict mai larg. Chiar dacă Zelensky s-a dovedit a fi complet incompetent ca lider politic, el rămâne un interpret superb. Un maestru al comediei și al divertismentului, el știe cu siguranță cum să-și lucreze publicul.  (Urmăriți, dacă doriți, acest clip dintr-un spectacol din 2016 în care Zelensky "cântă" la pian cu bărbăția sa).

Un showman desăvârșit, după invazia Rusiei, Zelensky s-a lansat într-o ofensivă Zoom la nivel mondial, în care a tras cu artă de coarda sensibilă a politicienilor și a populațiilor occidentale. Performanțele sale sunt atât de emoționante încât până și traducătorii oficiali sunt reduși la lacrimi. Prezentările sale sunt completate de videoclipuri bine produse, emoționante, care prezintă suferința propriului său popor. Suferința lor este într-adevăr mare, dar incompetența lui Zelensky este cea care i-a adus în situația lor teribilă.

Într-una dintre cele mai strălucite campanii de PR din istoria recentă, nefericitul arhitect al acestei tragedii a reușit să se refacă pe sine însuși ca erou global. În loc să își recunoască propria inepție, Zelensky vrea acum să declanșeze o conflagrație mondială.

Dacă îl ascultăm pe acest om nepăsător și periculos și ne implicăm într-un schimb de focuri cu Rusia, s-ar putea să ne trezim cu ușurință plătind același preț - sau chiar mai rău - decât plătește propriul popor al lui Zelensky chiar în timp ce vorbim. Având în vedere cât de tensionate sunt deja lucrurile, perspectiva ca orașele noastre să se transforme în dărâmături sub nori de ciuperci în creștere nu mai pare o posibilitate îndepărtată.

Zelensky face tot posibilul să ne împingă spre acest scenariu. Nu trebuie să mușcăm momeala lui insidioasă.

Este de ajuns că Zelensky și-a ruinat propria țară. Nu trebuie să-l lăsăm să ruineze și restul planetei.

Vasko Kohlmayer s-a născut și a crescut în fosta Cehoslovacie comunistă. Îi puteți urmări scrierile abonându-vă la buletinul său Substack "Notes from the Twilight Zone". Este autorul cărții Occidentul în criză: Civilizations and Their Death Drives.

Sursa:  https://www.americanthinker.com/articles/2022/03/zelenskys_reckless_gamble.html

Am lovit ursul şi ursul a reacţionat

 Am lovit ursul

de DOUG BANDOW, fost asistent special al preşedintelui Reagan

"Acum putem adăuga viețile ucrainenilor la numărul de morți din două decenii de război inutil, stimulat de aroganța și miopia Washingtonului."

•  

Rusia și Ucraina sunt în război. În ciuda cuvintelor calde care curg dinspre Occident pentru Kiev, politica aliaților a fost orice, dar nu pro-Ucraina. Într-adevăr, abordarea Americii poate fi descrisă cel mai bine ca fiind lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean.

Cea mai cinică a fost marea minciună a Occidentului, conform căreia Ucraina s-ar bucura de o eventuală aderare la NATO. În 2008, la ordinul Washingtonului, alianța transatlantică a spus Georgiei și Ucrainei că într-o zi vor fi încorporate. Oficialii occidentali au petrecut ultimii 14 ani repetând această promisiune.

Cu toate acestea, Tbilisi și Kiev nu sunt mai aproape de aderare, o recunoaștere neoficială a faptului că practic niciun membru nu dorește să adauge niciuna dintre ele. Cu toate acestea, Washingtonul a condus respingerea consensuală a cererii Moscovei ca cele două state să fie excluse în viitor. În loc să recunoască adevărul, membrii alianței au tergiversat, chiar dacă recunoașterea adevărului ar fi putut preveni atacul Rusiei asupra Ucrainei.

Acum, în urma unui război la care practic nimeni nu se aștepta, aliații își neagă vinovăția. Iar est-europenii oferă un meme diferit: rușii nu au putut fi niciodată de încredere. De exemplu, a susținut deputatul leton Rihard Kols, membru al parlamentului leton: "În general, țările baltice i-au avertizat pe colegii noștri din Occident să fie vigilenți și să nu cadă în naivitate bazată pe iluzii. Disponibilitatea constantă de a relua relațiile cu Rusia, indiferent de încălcările sale, este ceea ce ne-a adus în această zi, din păcate".

Într-adevăr, unii est-europeni emană un sentiment arogant de îndreptățire, ca și cum eșecul Americii de a îndeplini o obligație imaginară de a-i proteja ar explica criza de astăzi. A insistat politicianul polonez Radek Sikorski: "Când am cerut în numeroase ocazii ca apartenența noastră la NATO să fie îndeplinită prin prezența fizică - și ceream doar două brigăzi, adică 10.000 de soldați americani - acest lucru a fost considerat scandalos." Țări precum Germania "nu au simțit durerea noastră de a fi o țară de flanc, de a fi la marginea lumii democrației, a statului de drept și a securității."

Cu toate acestea, nu există nicio dovadă că rușii posedă o doză dublă de păcat originar. În schimb, este evident că liderii occidentali, și în special factorii de decizie politică americani, au ignorat ceea ce mulți ruși le spuneau. Într-adevăr, aroganța a fost deosebit de invincibilă pe partea americană a Atlanticului.

De mult uitat este discursul conciliant al lui Vladimir Putin în fața Bundestagului german în urmă cu mai bine de două decenii. El a explicat:

    Nimeni nu pune la îndoială marea valoare a relațiilor Europei cu Statele Unite. Sunt doar de părere că Europa își va consolida solid și pentru mult timp reputația de centru puternic și cu adevărat independent al politicii mondiale dacă va reuși să reunească potențialul său și pe cel al Rusiei, inclusiv resursele sale umane, teritoriale și naturale, precum și potențialul său economic, cultural și de apărare.

El a continuat prin a declara: "Una dintre realizările ultimului deceniu este concentrarea redusă fără precedent a forțelor armate și a armamentului în Europa Centrală și în țările baltice. Rusia este o națiune europeană prietenoasă. Pacea stabilă pe continent este un obiectiv primordial pentru țara noastră, care a trăit un secol de catastrofe militare."

Cu toate acestea, atitudinea sa s-a schimbat odată cu avansarea NATO. În ciuda amneziei în masă care pare să-i fi afectat pe învingătorii Războiului Rece, aceștia au oferit numeroase asigurări oficialilor sovietici și ruși că NATO nu va mărșălui tot mai spre est până la granițele Rusiei. De exemplu, a relatat Universitatea George Washington când a făcut public un teanc de documente americane desecretizate: "Faimoasa asigurare a secretarului de stat James Baker "nici un centimetru spre est" privind extinderea NATO în cadrul întâlnirii sale cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov, la 9 februarie 1990, a făcut parte dintr-o cascadă de asigurări privind securitatea sovietică oferite de liderii occidentali lui Gorbaciov și altor oficiali sovietici pe parcursul procesului de unificare a Germaniei în 1990 și până în 1991, potrivit unor documente americane, sovietice, germane, britanice și franceze desecretizate, publicate astăzi de Arhiva Națională de Securitate de la Universitatea George Washington".

Aliații au șoptit, de asemenea, vorbe dulci la urechile președintelui rus Boris Elțîn și ale celor din jurul său. A explicat GWU: "Documente desecretizate din arhivele americane și rusești arată că oficialii americani l-au făcut pe președintele rus Boris Elțîn să creadă în 1993 că Parteneriatul pentru Pace era o alternativă la extinderea NATO, mai degrabă decât un precursor al acesteia, în timp ce, în același timp, planificau extinderea după candidatura lui Elțîn la realegere în 1996 și le spuneau rușilor în mod repetat că viitorul sistem de securitate european va include, nu va exclude, Rusia."

Într-un studiu detaliat, Marc Trachtenberg de la UCLA a concluzionat că aliații au promis inițial că vor respecta interesele de securitate ale Moscovei. Cu toate acestea, el a adăugat: "Abia mai târziu liderii americani și-au dat seama că URSS devenise prea slabă pentru a-i împiedica să facă tot ce vor. Astfel, la mijlocul anului 1990, asigurările din februarie nu au mai fost considerate obligatorii. Ceea ce Gorbaciov a numit "dulcegării" a continuat, dar întreaga viziune a unei relații de cooperare bazate pe încredere și respect reciproc, a devenit din ce în ce mai clar, era în dezacord cu realitatea. Toate acestea au fost, și încă mai sunt, profund resimțite în Rusia.".

 Unul dintre acei ruși nemulțumiți a fost Vladimir Putin. Nici nu era vorba doar de extinderea NATO. Războiul agresiv împotriva Serbiei și dezmembrarea acesteia a înfuriat atât poporul rus, cât și guvernul. La fel și sprijinul occidental pentru "revoluțiile de culoare" din Tbilisi și Kiev. Prea exact pentru a fi reconfortant, Putin s-a plâns la forumul de securitate de la Munchen din 2007 că Washingtonul "și-a depășit granițele naționale în toate privințele", a cărui "hiperutilizare aproape necontenită a forței" "arunca lumea într-un abis de conflicte permanente".

Cu toate acestea, el a revenit la alianța transatlantică, explicând: "NATO și-a plasat forțele din prima linie la granițele noastre, iar noi... nu reacționăm deloc la aceste acțiuni". El a adăugat:

    Cred că este evident că extinderea NATO nu are nicio legătură cu modernizarea alianței în sine sau cu asigurarea securității în Europa. Dimpotrivă, ea reprezintă o provocare gravă care reduce nivelul de încredere reciprocă. Și avem dreptul să ne întrebăm: împotriva cui este îndreptată această expansiune? Și ce s-a întâmplat cu asigurările date de partenerii noștri occidentali după dizolvarea Pactului de la Varșovia? Unde sunt aceste declarații astăzi? Nimeni nu și le mai amintește. Dar îmi voi permite să reamintesc acestei audiențe ceea ce s-a spus. Aș dori să citez discursul secretarului general al NATO, dl Woerner, ținut la Bruxelles la 17 mai 1990. El a spus atunci că: "faptul că suntem gata să nu plasăm o armată NATO în afara teritoriului german oferă Uniunii Sovietice o garanție fermă de securitate". Unde sunt aceste garanții?

Plângerile rusești au continuat. La începutul anului următor, o telegramă a Departamentului de Stat (publicată de Wikileaks) a raportat: "Aspirațiile NATO ale Ucrainei și Georgiei nu numai că ating un nerv sensibil în Rusia, dar generează îngrijorări serioase cu privire la consecințele asupra stabilității în regiune. Rusia nu numai că percepe o încercuire și eforturi de subminare a influenței Rusiei în regiune, dar se teme și de consecințe imprevizibile și necontrolate care ar afecta grav interesele de securitate ale Rusiei".

Unii observatori externi au recunoscut pericolul creat de această percepție. "[Dmitri] Trenin, director adjunct al Carnegie Moscow Center, și-a exprimat îngrijorarea că Ucraina este, pe termen lung, cel mai potențial factor destabilizator în relațiile dintre SUA și Rusia, având în vedere nivelul de emoție și nevralgie declanșat de încercarea de aderare la NATO. Scrisoarea prin care se cerea luarea în considerare a MAP fusese o "surpriză neplăcută" pentru oficialii ruși, care calculaseră că aspirațiile Ucrainei la NATO erau în siguranță în plan secundar."

În decembrie anul trecut, Trenin și-a actualizat judecata:

    Este esențial să observăm că Putin a prezidat patru valuri de extindere a NATO și a trebuit să accepte retragerea Washingtonului din tratatele care reglementează rachetele antibalistice, forțele nucleare cu rază intermediară de acțiune și avioanele de observare neînarmate. Pentru el, Ucraina este ultima rezistență. Comandantul-șef rus este susținut de instituțiile sale de securitate și militare și, în ciuda fricii publicului rus de un război, nu se confruntă cu nicio opoziție internă față de politica sa externă. Cel mai important, el nu își poate permite să fie văzut că blufează.

Desigur, nimic din toate acestea nu justifică atacul Rusiei asupra Ucrainei. Cu toate acestea, problema nu este că aliații au ignorat cererile est-europenilor ca Washingtonul să primească garnizoane cu relevanță redusă pentru propria securitate. Mai degrabă, este faptul că SUA și aliații săi au trecut cu nemiluita peste interesele de securitate ale Rusiei în extinderea NATO până la granița Rusiei - la doar 160 de kilometri de Sankt Petersburg. Mai mult, Washingtonul și-a demonstrat în mod repetat dorința de a promova în mod agresiv schimbarea de regim, atât prin sprijin financiar și diplomatic, cât și prin forță militară.

Washingtonul a căutat să-și impună voința nu doar în propria sferă de influență, emisfera vestică, ci și în țările care au făcut cândva parte din Imperiul Rus și din Uniunea Sovietică. Pretențiile aliaților de a fi surprinși și șocați de plângerile Moscovei sunt, în cel mai bun caz, neglijente și, în cel mai rău caz, necinstite. Occidentul a crezut că Rusia nu putea face nimic. Din păcate, SUA și aliații săi s-au înșelat.

Desigur, trecutul nu va face mare lucru pentru a rezolva prezentul. Cu toate acestea, factorii de decizie politică de la Washington ar trebui să înceapă să învețe din greșelile lor. Două decenii de războaie dezastruoase s-au soldat cu mii de americani și sute de mii de străini morți. La acest bilanț se pot adăuga cei care mor în Ucraina, un alt război inutil, stimulat de aroganța și miopia Washingtonului.

Doug Bandow este senior fellow la Institutul Cato. Fost asistent special al președintelui Ronald Reagan, el este autorul cărții Foreign Follies: America's New Global Empire.

 

Sursa: https://www.theamericanconservative.com/articles/we-poked-the-bear/

Adevărul de neconceput despre de ce au bombardat americanii cu adevărat atât Hiroshima cât și Nagasaki. La doar 3 zile una după alta.

    

de L. Reichard White

    OLIVER STONE: ... Fiecare școlar - încă, fiica mea în școala ei, în școala privată, într-o școală bună, încă învață asta: Am aruncat bomba pentru că a trebuit să o facem, pentru că rezistența japoneză era fanatică și am fi pierdut multe vieți americane luând Japonia. Aceasta este o poveste la care nu există alternativă.   - Oliver Stone despre istoria nespusă a Statelor Unite, de la epoca atomică, la Vietnam și până la războaiele cu drone ale lui Obama | Democracy Now!

Iată alternativa - o parte a adevărului care ar trebui să fie predată în școlile bune și cinstite:

    La ora 8:16, în dimineața zilei de 6 august 1945, lumea a avut parte de o imagine a propriei sale mortalități. În acel moment, orașul Hiroshima a fost distrus de o minge de foc care a trimis valuri de căldură arzătoare, apoi o comoție asurzitoare, peste tot în peisaj. Trei zile mai târziu, o a doua bombă a lovit Nagasaki. ... [Președintele Dwight D.] Eisenhower a declarat în 1963: "Nu era necesar să-i lovim cu acel lucru îngrozitor".

    ... Pe lângă impulsul intern al Proiectului Manhattan, a existat un motiv extern. Liderii săi trebuiau să justifice cheltuielile de 2 miliarde de dolari (26 miliarde de dolari în dolari de astăzi) în fața Congresului și a publicului... Byrnes... l-a avertizat pe Roosevelt că va urma un scandal politic dacă [bomba atomică] nu va fi folosită. ... "Cum vei convinge Congresul să aloce bani pentru cercetarea în domeniul energiei atomice [după război] dacă nu vei arăta rezultate pentru banii care au fost deja cheltuiți?" ...SUA au produs două tipuri de bombe - una care folosea uraniu, cealaltă plutoniu. Ori de câte ori cineva sugera că în momentul în care bomba ar fi fost aruncată, războiul s-ar fi terminat, [birocratul] Groves răspundea: "Nu până când nu vom arunca două bombe asupra Japoniei". După cum explică [istoricul] Goldberg... "O bombă a justificat Oak Ridge, a doua a justificat Hanford". Hiroshima a fost lovită cu bomba cu uraniu, supranumită "Little Boy"; bomba cu plutoniu, "Fat Man", a fost folosită împotriva Nagasaki.

    Din Why We Dropped The Bomb de William Lanouette, CIVILIZATION, The Magazine of the Library of Congress, ianuarie/februarie 1995

Este greu pentru americanii care se identifică cu guvernul SUA să accepte ideea că această organizație ar fi putut să se angajeze în acte atât de îngrozitoare - de două ori în trei zile - fără motive imaculate. Iată ce a gândit despre acest lucru secretarul american al apărării din perioada Vietnamului, Robert S. McNamara - care făcea parte din comandamentul generalului Curtis LeMay atunci când au fost lansate bombele: "El, [generalul Curtis LeMay] și eu ne-am comportat ca niște criminali de război."


În ceea ce privește criminalii de război, din păcate, încă îi mai avem.

Sursa:  https://www.antiwar.com/blog/2013/08/07/why-we-really-nuked-both-hiroshima-nagasaki-in-just-3-days/

Este Putin paranoid?

 

Nagasaki după bombardarea atomică

Este Putin paranoid?

 de L. Reichard White

Așa cum a subliniat nonconformistul inspector de armament american Scott Ritter - și alți câțiva oameni isteți - precum Ron Paul și profesorul John Mearsheimer, Jimmy Dore cu Matt Tiabbi , și alți câțiva care au reușit să se ferească de dispariție, cenzură și alte tipuri de anulare - și care au fost totuși publicați, invazia rusească cu adevărat stupidă din Ucraina ar fi putut fi cu ușurință evitată.

Și urmărind negocierile actuale, se pare că aceeași soluție ușoară ar putea încă (16 martie 2022) să clarifice situația.

Vedeți, după cum explică cei de mai sus, problema a fost cauzată de "noi", cei din Vest. Acum, acest lucru poate suna ca o nebunie dacă ați fost victimizați de propaganda belicoasă a SUA, dar rămâneți cu mine aici.

Inspectorul de armament Ritter a spus ceva de genul acesta: "Pentru a evita întregul fiasco din Ucraina, tot ce trebuia să facă Ucraina era să fie de acord să nu adere la NATO."

Este exact ceea ce Putin și rușii au spus, cu destulă răbdare, cu voce tare și cu insistență, în ultimele câteva luni. De fapt, încă de când secretarul de stat american James Baker III etc., cu echivalentul unei strângeri de mână de gentleman, i-a promis lui Mihail Gorbaciov în 1990 cum că "NATO nu va face nici măcar un pas mai aproape de granița de vest a Rusiei".

În acel moment istoric din 1990 d.Hr., granița estică a NATO se afla la aproximativ 1.000 de mile de cel mai mare oraș al Rusiei, Sankt Petersburg. Acel acord de strângere de mână între domni a facilitat foarte mult destrămarea vechii URSS (Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice).

În prezent, granița estică a NATO se află la doar aproximativ 160 de kilometri de Sankt Petersburg. Este clar că una dintre părțile la acel acord de strângere de mână nu era un gentleman.

Ok, bine, dar care este marea problemă cu NATO la 100 de mile de Rusia? Și ce e cu Ucraina?

Primul lucru la care ar trebui să vă gândiți este "lansare pe avertizare".

În timpul "Războiului Rece", în condițiile în care atât SUA, cât și URSS erau toate dotate cu arme nucleare - peste 60.000 de focoase nucleare între ele - au dezvoltat un vocabular. Drumul de la ușă la ușă între SUA și Rusia - și viceversa - pentru o ICBM (rachetă balistică intercontinentală) era de aproximativ 20 de minute.

Deoarece ambele părți aveau mai mult decât suficiente focoase nucleare pentru a prăji complet întregul ecosistem și a șterge orice formă de viață de pe Pământ, au numit cu exactitate această situație "Mutually Assured Destruction", acronim corespunzător "M.A.D.".

Instrumentele și tehnicile de detectare și avertizare a unei lansări "inamice" au devenit destul de sofisticate, astfel încât au avut la dispoziție aproape toate cele 20 de minute de la ușă la ușă pentru a-și da seama dacă ceea ce detectau și avertizau era o eroare instrumentală, o lansare inofensivă de satelit, un atac nuclear - sau altceva.

A fost aceasta o primă lovitură, menită să elimine rachetele nucleare de ripostă ale "inamicului", pentru că, dacă voiai să te "răzbuni", trebuia să lansezi înainte de sosirea lor.

"Lansare la avertizare" însemna că timpul de deplasare de la ușă la ușă era atât de scurt încât, dacă voiai să "te răzbuni", trebuia să lansezi atunci când primeai primul avertisment că "inamicul" a lansat ceva discutabil. Nu aveai timp să rezolvi lucrurile. Această situație se numea "lansare la avertizare".

Putin a continuat să sublinieze că timpul de deplasare a rachetelor din Ucraina până la Moscova era de aproximativ 5 minute, ceea ce făcea ca orice lucru lansat din Ucraina să fie automat "launch on warn".

Acum, înainte ca echipa de cenzură din Washington să scoată RT din emisie, îi urmăream foarte atent pe domnul Putin și pe mâna sa dreaptă, Serghei Lavrov. Trebuie să recunosc, au două dintre cele mai bune fețe de poker pe care le-am văzut, aşa că dacă aș fi fost într-un joc de poker cu ei cu aproximativ două săptămâni înainte de invazie, aș fi crezut, ah-oh, tipii ăștia au pierdut. Sunt pe cale să facă all-in.

S. Lavrov, părul lui Lavrov, ceea ce mai există din el, a început să se transforme foarte ușor în ceva ce premierul britanic Boris "Clovnul" Johnson ar putea recunoaște când se uită în oglindă.

Desigur, la scurt timp după ce au apăsat pe trăgaciul invaziei, Rusia și-a pus forțele nucleare în așteptare. Trageți propriile concluzii.

Sau poate al doilea așa-zis "război" din Irak, în care, în ciuda afirmațiilor guvernului american, spre deosebire de Unchiul Scam, Irakul nu avea arme de distrugere în masă. Mai mult, în ciuda afirmațiilor SUA, aceștia nu aveau nicio legătură cu Al Qaeda și nu numai că nu îl adăposteau pe Ossama bin Laden, dar nici nu-l plăceau.

Și apoi a fost înșelătoria literalmente incredibilă, care a păcălit Congresul pentru a nu bloca așa-numita "Furtună în deșert". Fiica de 15 ani a ambasadorului Kuweitului, care se dădea drept Nayira, voluntară în spital, a mințit Congresul SUA, mărturisind că soldații irakieni smulgeau copiii prematuri din incubatoare și îi lăsau "pe podeaua rece să moară" pentru a putea transporta incubatoarele înapoi în Irak.

 I-am spus lui Chrissy: "Asta e prea stupid. Cei șase membri ai Congresului de care au nevoie nu vor înghiţi niciodată așa ceva". Ea a spus: "Ba da, vor înghiţi!" A avut dreptate.

Și poate că domnul Putin se gândea la toate așa-zisele războaie și invazii pe care Unchiul Scam - ah Unchiul Sam - le-a făcut. De exemplu, "Războiul" din Vietnam pe care, ca de obicei, guvernul SUA nu l-a declarat niciodată în mod legal și pentru care uncasus belli - al doilea atac asupra Maddox - conform secretarului de război de la acea vreme Robert S. McNamara, "nu s-a întâmplat" ....

Și apoi poate că domnul Putin a aruncat o privire la chestia aia care locuiește în prezent în Washington D.C.. Cu greu ar putea să nu observe că aceasta rareori acordă vreo atenție documentelor sale fondatoare, cu excepția, poate, în preajma alegerilor, şi, prin urmare, nu a declarat niciodată război în mod legal de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Și mai este și recordul SUA de a nu-și respecta tratatele. Doar recent, Tratatul START, Tratatul ICBM, acordul nuclear cu Irakul și, dacă ne uităm înapoi în istorie, majoritatea tratatelor cu nativii noștri americani.

Și, deși este complet antilibertarian, ca să nu mai vorbim de maniere extrem de proaste, există un precedent foarte solid de nerespectare a suveranității unei alte țări, creat chiar de guvernul SUA în octombrie 1962. Acest precedent a fost numit "Criza rachetelor cubaneze".

U.R.S.S.S. era în curs de a instala rachete balistice intercontinentale pe insula Cuba, situată la aproximativ 90 de mile marine de Florida. Acestea ar fi putut cu ușurință să țintească Washington D.C.

Neavând absolut niciun drept legal sau moral de a face acest lucru, președintele american John Fitzgerald Kennedy a cerut URSS să returneze rachetele, în caz contrar, SUA ar fi invadat Cuba și s-ar fi ocupat singură de problemă.

ICBM-urile NATO - chiar și doar arme nucleare strategice - aflate în Ucraina ar fi la mai puțin de 5 minute de zbor, ceea ce ar însemna "Launch on Warn" de la Moscova.

Nu se poate spune că Putin nu a încercat să-și rezolve dilema pe cale pașnică - a făcut aproape totul, mai puțin să sară în sus și în jos și să stea în cap - a trimis documente de mai multe ori către SUA, Marea Britanie, ONU, Ucraina și NATO.

Toți l-au ignorat ca și cum nu ar fi fost acolo și apoi l-au insultat pe el și Rusia cu trucuri copilărești, cum ar fi refuzul de a elibera cărțile de identitate necesare pentru ca astronauții ruși să urce la bordul ISS (Stația Spațială Internațională).

Având în vedere că are de-a face cu singura națiune care a folosit vreodată arme nucleare în război, ambele asupra unor populații civile - Hiroshima și, trei zile mai târziu, Nagasaki, fără să lase timp ierarhiei japoneze să își dea seama măcar ce s-a întâmplat la Hiroshima.

Și poate că l-a luat în seamă pe birocratul Groves explicând că a fost o necesitate birocratică care a determinat SUA să arunce ambele bombe. Birocrații trebuiau să justifice cele două programe guvernamentale separate, extrem de costisitoare, care au produs două tipuri diferite de bombe nucleare: Little Boy, produsă din uraniu, asamblată la Los Alamos și testată la Hiroshima, Japonia, la 6 august 1945 și Fat Man, o bombă cu plutoniu de la Hanford, Washington, demonstrată la Nagasaki la 9 august 1945. O sugestie a fost că ambele au fost concepute pentru a avertiza Uniunea Sovietică să nu se pună cu America.

Așadar, sunt de acord cu modul în care a reacționat Putin? Categoric nu! Este el paranoic? Ce părere aveți? Ce ați face în locul lui?

P.S. În condițiile în care discuțiile de pace decurg bine și președintele Ucrainei, Zelenskyy, a prins ideea păcii, în schimbul lipsei de "Lansare de avertisment" din partea Ucrainei, de ce SUA continuă să se războiască cât pot de tare?


L. Reichard White a predat fizică, a proiectat și construit o casă, a candidat pentru Senatul statului Nevada, a fost membru al Comitetului Național Libertarian, a condus o companie de teatru etc. În următoarele câteva decenii, și-a întreținut obiceiul de a scrie bătând cazinourile la propriile lor jocuri. Hobby-ul său, însă, este să explice lucruri pe care ar fi vrut să i le explice cineva.

Scopul armatei americane este de a apăra Statele Unite. Punct. Nu să apere alte țări, nu să ia parte la războaie, nu să schimbe regimuri, nu să instaureze democrația, nu să construiască națiuni, nu să antreneze armate străine, nu să aplice zone de interdicție aeriană...

 

Ce ar trebui să facă America dacă este cu adevărat interesată de a ajuta Ucraina

 de Laurence M. Vance 19, Martie, 2022

Ați auzit la televizor, ați citit în ziare, ați văzut pe rețelele de socializare și poate chiar ați auzit duminică la biserică: oamenii din Ucraina suferă din cauza invaziei rusești. Ceea ce se spune sau se sugerează apoi, de obicei, este că Statele Unite (adică guvernul SUA) ar trebui să facă ceva - să trimită ajutor, să trimită provizii, să trimită bani, să trimită arme sau să trimită trupe.

Nu există nicio îndoială că poporul ucrainean suferă și că unii dintre ei sunt mutilați și uciși. Acest lucru este evident. Întrebarea este ce ar trebui să facă guvernul SUA în această privință.

Iar răspunsul este niciunul dintre cele de mai sus.

Permiteți-mi să spun mai întâi de toate că aceiași americani care deplâng soarta poporului ucrainean chiar acum nu au fost preocupați câtuși de puțin de etnicii ruși din estul Ucrainei care au fost bombardați în ultimii opt ani de armata ucraineană.

Și aceiași americani sunt cei care nu au deschis niciodată gura pentru a-și exprima îngrijorarea în legătură cu irakienii, afganii și vietnamezii care sufereau, sângerau și mureau din cauza bombelor și gloanțelor armatei americane. Atunci când Statele Unite sunt cele care se angajează într-o operațiune militară în cealaltă jumătate a lumii, ni se spune să fim patrioți și să sprijinim trupele, să le mulțumim pentru serviciul lor și să le considerăm eroi.

Nu contează unde se duc trupele, de ce se duc acolo unde se duc, cât timp rămân acolo unde se duc, dacă ar trebui să se ducă, ce fac când sunt acolo, cât costă să le țină acolo, câte daune colaterale provoacă acolo, câți oameni ucid acolo, câte văduve și orfani fac acolo, câtă infrastructură distrug acolo sau câte atrocități comit acolo.

În al doilea rând, deși guvernul SUA nu ar trebui să trimită ajutoare, provizii, bani sau arme în Ucraina sau în orice altă țară, cel mai rău lucru pe care l-ar putea face este să trimită trupe.

Totul se reduce la scopul armatei americane.

Scopul armatei americane este de a apăra Statele Unite. Punct. Nu să apere alte țări, nu să ia parte la războaie, nu să schimbe regimuri, nu să instaureze democrația, nu să construiască națiuni, nu să antreneze armate străine, nu să aplice zone de interdicție aeriană, nu să protejeze interesele comerciale ale SUA, nu să servească drept forțe de menținere a păcii, nu să pună în aplicare rezoluțiile ONU, nu să limiteze comunismul sau "islamul radical", nu să invadeze alte țări, nu să ocupe alte țări, nu să ofere ajutor în caz de dezastre, nu să distribuie ajutor umanitar, nu să intervină în războaie civile, nu să securizeze granițele altor țări, nu să încerce să îndrepte toate relele din lume și nu să facă poliție în lume.

Adevărul teribil este că: Dacă Rusia ar ucide fiecare persoană din Ucraina - bărbați, femei și copii - ar distruge fiecare clădire, ar distruge toată infrastructura și ar transforma întreaga Ucraină într-o parcare, atunci tot nu ar fi treaba armatei americane să intervină.

Și în al treilea rând, dacă guvernul american nu ar trebui să facă nimic în legătură cu criza din Ucraina, atunci ce ar trebui să facă americanii dacă sunt preocupați de Ucraina?

Simplu.

Ei pot - individual sau colectiv - să trimită ajutor, să trimită provizii, să trimită bani, să trimită arme sau să meargă să lupte în numele Ucrainei. Guvernul ucrainean face apel la voluntari din alte țări pentru a veni să lupte alături de forțele ucrainene. Străinii care o fac pot primi chiar și cetățenia ucraineană.

Americanilor care cer ca trupele americane să meargă în Ucraina și să lupte împotriva rușilor, le spun doar atât: Ce vă oprește? Oh, deci sunteți prea bătrâni sau slabi? Atunci cum rămâne cu copiii sau nepoții voștri? Sunteți dispuși ca ei să își verse sângele și să moară pentru a elibera Ucraina de ruși? De ce vreți, în schimb, să trimiteți alți americani să lupte, să sângereze, să sufere și să moară. Și pentru ce?

Ceea ce a spus Ron Paul în 2014 despre anexarea Crimeei de către Rusia ("De ce ar trebui să fie interesată SUA de ce steag va fi arborat pe o bucată mică de pământ aflată la mii de kilometri distanță?") poate fi aplicat la situația din Ucraina de astăzi. Indiferent dacă steagul ucrainean sau rusesc flutură deasupra Kievului, nu merită nici o picătură de sânge american și nici un ban din vistieria SUA.

Laurence M. Vance scrie din centrul Floridei. Este autorul cărților "The War on Drugs Is a War on Freedom;";  War, Christianity, and the State: Essays on the Follies of Christian Militarism; War, Empire, and the Military: Essays on the Follies of War and U.S. Foreign Policy; King James, His Bible, and Its Translators, și multe alte cărți.

Sursa:  https://www.lewrockwell.com/2022/03/laurence-m-vance/what-americans-should-do-if-they-are-concerned-about-ukraine/