Moartea a ceva ce nu fost viu niciodată: Democraţia!

 Youssef Hindi

De la căderea zidului Berlinului, lumea trăieşte sub hegemonia liberalismului filosofic, politic şi economic. Un sistem imperial oligarhic, inegalitar, care avansează în spatele măştii democraţiei de masă. Dar discursul clasei conducătoare şi al media occidentale nu poate oculta realitatea acestei dictaturi fără frontiere nici chip. Regele este gol.

In Occident şi mai ales în UE, votul poporului, atunci când nu este conform cu agenda oligrahică, este respins în mod deschis sau este deligitimizat (referendumul din 2005 din Franţa, Brexitul în 2016 şi alegerea lui Trump în acelaşi an). Hiper-clasa nu-şi mai ascunde dorinţa de a aboli, nu superstiţia democraţiei, ci luarea în seamă a intereselor popoarelor.

Superstiţia democratică

Democraţia este asociată, în imaginarul colectiv, cu principiul egalităţii şi cu ideea unei puteri politice egal repartizată cetăţenilor. Or, în Grecia Antică, acolo unde ea s-a născut, democraţia nu a fost niciodată atinsă. De la Atena şi până la democraţiile reprezentative, ea s-a constituit întotdeauna printr-o serie de excluziuni : sclavii, săracii, femeile, aristocraţii…

Iar astăzi, democraţia exclude poporul însuşi în marea sa majoritate.

Incă de la 1895, Gustave Le Bon explica că termenii democraţie, egalitate, libertate etc. au un sens atât de vag încât multe volume groase nu ar ajunge ca să îl precizeze. Si totuşi, spunea-el, o putere cu adevărat magică este legată de scurtele lor silabe, ca şi cum ele ar conţine soluţia tuturor problemelor. Căci aceste cuvinte sintetizează variate aspiraţii inconştiente şi speranţa realizării lor. [1]

De această neclaritate semantică se folosesc conducătorii occidentali. Această putere magică, această speranţă de realizare, sunt legate de dimensiunea religioasă. După cum este şi criza actuală, ceea ce este foarte adesea ignorat sau neglijat de către politologi.

Cu adevărat, democraţia este, ca orice altă ideologie politică, o formă de religie care nu-şi mărturiseşte numele : ea trăieşte prin şi datorită credinţei popoarelor.

Şi prin votul democratic, veritabil ritual religios în noile temple, cetăţenii comunică şi dau mărturie de asentimentul lor, de credinţa lor în regim.

Dar, de această dată, ea s-a erodat, efectul hipnotic al cuvintelor « magice » s-a disipat din zi în zi pe măsură ce himera democratică se depărtează  şi sărăcirea popoarelor se agravează spre profitul finanţei internaţionale.

Astăzi, este în pericol întreg edificiul politic modern, căci dincolo de democraţie, toate ideologiile moderne care susţin partidele politice şi instituţiile sunt moarte : socialismul, liberalismul, stânga, dreapta… nu mai sunt decât cuvinte goale la care numai o mică parte a populaţiei rămâne ataşată în mod tradiţional.

Liberalismul conservator

Natura având oroare de vid, această descompunere a ideologiilor moderne şi valul populist care a urmat au împins clasa conducătoare la fabricarea unei false alternative în faţa acestei ameninţări.

Această nouă propunere politică este conservatorismul liberal. Un aliaj între două filosofii politice antinomice : conservatorismul şi liberalismul.

Acest curent corespunde totuşi unei realităţi sociologice, alianţa obiectivă dintre burghezia tradiţională şi liberal progresistă. In Franţa, de exemplu, partizanii Manif pour tous (burghezia catolică şi conservatoare, care s-a opus căsătoriei homosexuale şi homo-parentalităţii) au votat în 2017 masiv pentru susţinătorul LGBT, Emmanuel Macron (76 % la Versailles) ; în acelaşi mod, electoratul stângii burgheze, opus verbal finanţei internaţionale, a votat în al doilea tur pentru acelaşi candidat, acest bancher « ştampilat » Rothschild (52 dintre votanţii lui Melenchon au votat pentru Macron).

In SUA regăsim aceeaşi schemă, democraţii progresişti ca şi republicanii conservatori se opun (cu excepţii) protecţionismului economic care permite scoaterea proletariatului şi clasei mijlocii din sărăcie ; dar în acelaşi timp salvării economiei naţionale.

Filosoful francez Jean-Claude Michéa rezumă astfel contradicţia conservatorilor liberali : este foarte dificil să se împace ideea că duminica este ziua Domnului, sau a activităţilor familiale şi ideea că ar trebuie să fie o zi lucrătoare ca şi celelalte. Modelul economic urmăreşte cu precădere să producă, să vândă şi să cumpere tot ceea ce poate fi produs sau vândut, fie că este vorba de un televizor, de un kalaşnikov sau de pântecele unei mame purtătoare » [2]

Pentru o anumită burghezie, ataşarea la religie nu este legată de valorile pozitive pe care aceasta le poartă în ea şi vehiculează, ci dimpotrivă ; de exemplu : în Franţa, burghezia voltariană anti-catolică din secolul al 18-lea s-a recatolicizat parţial în secolul al 19-lea, nu pentru că şi-ar fi regăsit vredinţa, ci din teama de o revoluţie socială care ar fi putut să le pună în pericol propriile interese.[3]

Această burghezie care s-a aliat în aceeaşi perioadă cu cosmopoliţii care au lucrat la elaborarea şi la difuzarea în toată Europa a doctrinei liberale a filosofului Claude Henri de Rouvroy de Saint-Simon (1760-1825) şi care a contribuit la stabilirea dominaţiei capitalismului burghez al secolului al 19-lea.[4]

Această burghezie care face paradă de valori tradiţionale este, în practică, mai mult liberală decât conservatoare, mai curând materialistă decât religioasă şi ea se situază la antipozii catolicismului social care dispreţuia banul şi încuraja la privilegiaţi sentimentul responsabilităţii faţă de cei săraci.

De altfel, supravieţuirea disciplinelor sociale venite din învăţăturile Bisericii – stabilitate familială, cooperare locală, moralitate anti-individualistă – constituie încă astăzi straturi protectoare într-o societate neocapitalistă care favorizează izolarea indivizilor, egoismul, narcisismul în masă şi devalorizarea, pe plan ideologic, a muncii care nu ar mai da naştere instantaneu unui câştig.

Dincolo de discursurile lor, cele două burghezii, de stânga şi de dreapta, fac front comun pentru a proteja portofoliul lor împotriva interesului naţional, împotriva poporului.

Conservatorimsul social pentru a contracara conservatorismul liberal

Pornind de la această realitate istorică şi sociologică, alternativa care trebuie propusă şi definită, logic, este un conservatorism social, adică combinaţia coerentă a valorilor tradiţionale cu un protecţionism socio-economic.

Noul clivaj dintre ansamblul statelor dezvoltate, ascultă de aceleaşi logici economice şi culturale care opun teritoriile integrate în globalizarea economică, adică marile metropole modializate, de o parte, şi, de cealaltă parte, micile oraşe, oraşele mijlocii dezindustrializate şi zonele rurale : acolo de unde porneşte valul populist, acolo unde trăieşte majoritatea, compusă din clasa muncitoare, ţărani şi clase mijlocii care suferă din cauza globalizării.

Acestora li s-a adresat Donald Trump în timpul campaniei sale electorale din 2016 şi aceştia l-au făcut câştigător.

Popoarele occidentale sunt de acum înainte gata să asculte şi să răspundă la un dialog social-conservator, dar trebuie pus accentul pe ceea ce reuneşte diferitele componente ale societăţii majoritare : protecţionismul socio-economic şi cultural.

Căci, adevărul este că societăţile occidentale sunt, în mare parte, atât de explodate, din cauza dispariţiei credinţelor colective, încât este dificil, chiar imposibil, să se stabilească o coreziune asemănătoare celei a societăţilor tradiţionale.

Comunismul şi republicanismul promiteau paradisul egalitar imediat pe pământ. Eşuând în a realiza promisiunile lor, primul este mort, în timp ce al doilea este în faza finală a descompunerii.

Dimpotrivă, catolicismul şi ortodoxia promiteau, prin botez şi fapte, mântuirea şi fericirea eternă în lumea de dincolo, dar garantau de asemenea pe pământ o protecţie socială.

Trebuie deci să integrăm, la un al doilea nivel al discursului social-conservator, proiectul unei constituţii fondate pe legea naturală şi legea divină (cele două coincid), după cum au dorit părinţii erei moderne, francezul Jean Bodin şi englezul Thomas Hobbes, care explica că funcţia suveranului constă în motivul pentru care puterea suverană i-a fost încredinţată, adică să ştie să asigure poporului siguranţă, funcţie faţă de care este obligat prin legea naturii, şi este obligat să-i dea socoteală lui Dumnezeu, autorul acestei legi, şi nimănui altcuiva.[5]

Este exact ceea ce cer astăzi popoarele :conducători şi legi care să le asigure singuanţa în faţa şarpelui globalist.

Acest text a fost prezentat cu titlul Moartea democraţiei şi naşterea social-conservatorismului în cadrul Forumului Chişinău III de 

Youssef Hindi, istoric al religiilor şi geopolitolog din Franţa.

---

[1] Gustave Le Bon, La psychologie des foules, 1895, Presses Universitaires de France, 1963, pp. 59-60.

[2] Jean-Claude Michéa, entretien avec Laetitia Strauch-Bonart, « Peut-on être libéral et conservateur ? », Le Figaro, 12 janvier 2017.

[3] Emmanuel Todd, Qui est Charlie ? Sociologie d’une crise religieuse, 2015, Le Seuil, p. 53.

[4] Bernard Lazare, L’antisémitisme son histoire et ses causes, 1895, réédition 2012, Kontre Kulture, p. 131.

[5] Thomas Hobbes, Le Leviathan, chapitre XXX : De la fonction du Représentant souverain, 1651.

Domnule Preşedinte Klaus Iohannis nu vă lăsaţi conştiinţa încărcată cu sânge, suferinţă şi distrugeri

Grijiţi să lăsaţi în memoria acestui popor, cât va mai dăinui el, amintirea unui om de stat care şi-a îndeplinit misiunea de a-l apăra, de a-l creşte în educaţie şi bunăstare, de a-l ajuta să fie un model pentru alte popoare, de a-l ajuta să-şi continue parcursul prin istorie.

Când vorbesc despre sânge şi suferinţă mă gândesc atât la români cât şi la ceilalţi. La aşa-zişii „refugiaţi”. Pentru că morţii şi răniţii, după cum vă voi explica, ar fi de ambele părţi. Distrugerile ar fi însă exclusiv ale României. Iar dispariţia poporului român ar fi vina celor care au pus-o în aplicare, sau au ajutat la punerea ei în pagină.

Am aflat pe ocolite – adică nu de la autorităţile române - despre două, neanunţate localităţi din România unde „refugiaţii” ar fi trebuit să fie aduşi: Ardud şi Tăşnad. Şi unde nu vor mai fi aduşi datorită revoltei localnicilor.

Vă scriu pentru că nu am înţeles până acum foarte clar care este poziţia dumneavoastră asupra problemei primirii de „refugiaţi”. Aţi avut la început o poziţie fermă, care s-a transformat peste noapte în opusul ei, la fel de fermă, apoi o revenire ambiguă.

Vă scriu pentru că nu am văzut un raport dat publicităţii cu ceea ce intenţionează să facă statul român pe acestă direcţie: câţi migratori să accepte în final, conform cărui grafic, de unde să fie relocaţi, ce vârste, sex, naţionalităţi, religie au aceştia, unde să fie amplasaţi în România. Am aflat cu suprindere că pentru primirea acestora se lucrează „la negru” fără informarea populaţiei, fără consultarea ei.

Vă scriu şi pentru că după cum Preşedintele României este preşedintele fiecărui român, consider de datoria fiecărui român să fie consilierul preşedintelui său. (Nu ştiu ce vă spun consilierii dumneavoastră, dacă ei vă spun ceva. Nu ştiu dacă aveţi timp să vă informaţi.) Am decis deci, ca în această problemă, care mă preocupă de mai mult timp şi în care am parcurs mii de pagini de documente, articole, analize, informaţii să fiu un consilier al dumneavoastră voluntar. Sper să vă fiu de folos.

Domnule Preşedinte,

Dacă după ce veţi citi puţinele argumente din această scrisoare, nu veţi fi încă lămurit, vă propun să vă faceţi timp şi să căutaţi personal informaţii despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în Europa. E simplu, internetul vă stă la dispoziţie şi cred că aveţi viteze mari de navigare la palat. Evitaţi însă presa aşa-zisă mainstream, presa mare, oficială, care, s-a dovedit (au fost silite să o recunoască atât ziare cât şi televiziuni)  că  omite, minte, deformează, manipulează, se „trezeşte” mai târziu să informeze, apoi îşi prezintă scuzele. Ea este astăzi etichetată, de exemplu în Germania de peste 60 % din populaţie, ca „presa mincinoasă” (lügenpresse).

Căutaţi sursele independente care vă vor ajuta să aveţi o imagine mai apropiată de realitate despre islamizarea deliberată, premeditată, organizată, coordonată a Europei, la desfăşurată de la nivelul ONU, EU şi al majorităţii elitelor financiare-politice-civice-academice-media ale state occidentale.

Minciuna, dezinformarea, manipularea, suspendarea dreptului la opinie, la libera exprimare şi la informare, represiunea, chiar violentă, a opozanţilor actualei politici socialiste de dezintegrare a identităţilor naţionale şi de islamizare forţată şi rapidă, suspendarea şi încălcarea flagrantă a legilor şi a constituţiilor, fac ca atmosfera din actualele state ale Vestului să ne amintească mai curând de cea din regimurile comuniste, fasciste şi naziste decât de una de esenţă democratică. De aceea, consultarea surselor oficiale, a declaraţiilor liderilor politici, sau a mediei partenere cu guvernele nu este de niciun folos.

Voi încerca ca în rândurile de mai jos să vă aduc câteva argumente împotriva acceptării în România a unui contigent, sub-contigent, sau pluton de „refugiaţi”, nici măcar a unui refugiat primit oficial în ideea unei strategii de repatriere ulterioară, de integrare a celor cu statut real de refugiat etc. Toate aceste aşa-zise rezolvări încep şi se termină la fel: pentru puţin timp devine permanent, iar puţini migratori devin foarte mulţi.

Să ne oprim împreună asupra câtorva mituri despre necesitatea primirii „refugiaţilor”.

1. Umanitarism, solidaritate, generozitate etc. sau islamizare?

Primirea migratorilor nu are nicio legătură cu generozitatea, umanitarismul, solidaritatea. Dacă acestea toate existau cu advărat în intenţie, statele occidentale nu ar fi răvăşit Africa de Nord şi Orientul Mijlociu în perspectiva unei iluzorii democratizări, care, în realitate,  se doveşte o cruntă şi catastrofică formulă a terorii, bunului plac, a genocidului.

Dacă erau îngrijorate de soarta popoarelor respective, occidentalii ar fi încercat să rezolve situaţia acolo, unde este normal şi posibil, nu aici, unde această strategie va duce la  confruntări inter-rasiale, la genocid de ambele părţi şi la o catastrofă civilizaţională. În loc să-i democratizăm şi să-i ajutăm pe ei să se dezvolte, ce facem? Importăm aici toate conflictele locale şi pregătim terenul pentru un conflict de amploare între europeni şi migratori.

2. Rezolvarea problemelor necesarul de forţă de muncă şi ratei demografice scăzute.

Importul de imigraţie nu este o soluţie pentru niciuna dintre cele două. El este o soluţie pentru cucerirea continentului şi pentru pentru înlocuirea şi trecerea în sclavie a populaţiei autohtone, adică pentru islamizare.

În ceea ce priveşte forţa de muncă, realitatea fierbinte, recunoscută chiar şi la nivel oficial în Germania, arată că circa 80 % dintre migratori sunt aproape analfabeţi, necalificaţi şi, oricum, fără chef de muncă. Adică cu un comportament de cuceritor. Datele Budesbank prevăd niveluri de peste 70 % al şomajului în rândul „refugiaţilor” şi uriaşe cheltuieli sociale şi pentru posibila calificare a refugiaţilor. Plus condiţia ca să vrea şi Grivei să fie calificat.

În ceea ce priveşte demografia, nu m-aş duce în altă parte, pentru a vă da un exemplu, decât în Japonia, ţara care refuză să se deschidă imigranţilor, dincolo de un procent infim şi bine controlat de 1 % din populaţia ei de 127 milioane, 1% în care musulmanii sunt doar câteva zeci de mii. Japonia preferă politicii europene şi nord-americane, de influx masiv de imigranţi, cu deosebire musulmani, investiţia în propria populaţie: aproape o treime din bugetul actual va fi alocat pentru protecția și întărirea familiei, pentru combaterea deficitului de natalitate și a îmbătrânirii populației.

În Europa şi America s-a procedat şi se procedează invers: s-a stimulat avortul, este incriminată familia tradiţională, se oficializează căsătoria homosexuală, se torpilează identitatea sexuală naturală, se rup relaţile dintre copii şi părinţi, se promovează cariera şi nu procearea. După care suntem certaţi că nu mai avem un spor demografic pozitiv şi, ca prin minune, apare şi soluţia – gândită cu aprope 100 de ani în urmă, vezi proiectul Kalergi - a importului de populaţie şi al metisajului între rase.
3. Beneficiul creşterii consumului?

O minciună puerilă. Veniţi aici pentru a se înfrupta din El Dorado-ul Europa, structuraţi într-o cultură total diferită, necalificaţi şi cu o ofertă de angajare redusă, pe de o parte, şi nedoritori să muncească, ci doar să primească, pe de altă parte, migratorii vor încărca până la epuizare bugetele naţionale. Iar de cheltuit de unde vor cheltui? Din banii primiţi de la stat, nu din producţia de bunuri. Nu din plusvaloarea muncii lor.

Cheltuielile pentru găzduirea acestora sunt semnificative. Germania a cheltuit în câteva luni 600 milioane euro numai pentru găzduirea a 10.000 de migratori în hoteluri. Dar pentru restul de peste un milion? Dar pentru milioanele ce stau să vină? Are România fonduri pentru clădirile, personalul, hrana, obiectele personale, igiena, sănătatea a 6300 de persoane, când ea nu are bani pentru bolnavii din spitale, pentru medicamente vitale bolnavilor de cancer, diabet sau alte boli grave, sau penru alte nevoi vechi şi mereu presante ale cetăţenilor săi?

4. Nu constituie un pericol; noi vom primi extrem de puţin migratori raportat la populaţie.

Se spune că 6300 (un prim contigent, de fapt, alocat de UE) nu înseamnă mare lucru. Ştiţi însă cu cât se multiplică, în termen de 10-15 ani, un bărbat de 20 -35 de ani sosit singur (şi circa 80 % dintre migratorii actuali îndeplinesc aceste două condiţii)? Cu rudele pe care dreptul la azil îi permite să şi le aducă – părinţi, fraţi surori, soţiile şi soţii acestora, copiii acestora, soţiile personale şi copii pe care îi vor face cu acestea? (În Germania mulţi bărbaţi musulmani au mai multe soţii, cu care au copii. Femeile respective sunt în evidenţa statului german ca mame singure cu copii şi primesc casă, ajutoare substanţiale ca să nu trebuie să muncească şi să-şi crească copiii, adiccă tot ceea ce este necesar pentru a face şi a creşte şi mai mulţi copii.) În medie un astfel de adult mascul atrage după sine alte 60 -75 de persoane, dar poate trece şi de  100. Să facem un calcul: 6300 x 60 = 378.000. Şi dacă mai vin şi alte contigente şi dacă mai vin şi alţii de capul lor, peste graniţă, cum au început şi vor continua să vină, facem milionul mai repede de zece ani. Cum va fi atunci?

Nu vă gândiţi la comunitatea musulmană din România. Cei de aici au trăit sute de ani într-o altă cultură, împreună cu românii, au învăţat să se cunoască, să se accepte, s-au împrietenit, au învăţat, au muncit, au trăit împreună. E altceva. Mai mult, prin aducerea migratorilor riscăm ca, la nivelul tinerilor din această comunitate, să provocăm confuzii, radicalizări şi implicări în activităţi teroriste.

După cum au arătat autorităţile poloneze, maghiare, slovace, cehe şi croate, niciuna din ţările lor nu este pregătită, nu are o economie suficient de puternică pentru a suplini nevoile unui astfel de segment suplimentar al societăţii şi nici nu cred în posibilitatea convieţuirii a două culturi atât de diferite. Cu atât mai puţin România, aflată economic în urma, sau mult în urma acestora.

5. Mai mulţi sau mai puţini bani pentru asistenţa socială?

Autorităţile europeneafirmă că vor munci mai mulţi şi vor fi în încasări mai mari la buget, inclusiv pentru asigurările sociale. Dar vor munci mai mulţi, sau vor fi mai multe, mult mai multe persoane fără venituri în întreţinerea statului? Făceam trimitere mai sus la analiza Bundesbank. Există multe alte studii şi simulări extrem de detaliate şi aplicate care vorbesc despre transferuri astronomice de fonduri de la protecţia cetăţenilor autohtoni, producători de venituri pentru buget, către cei nou-sosiţi. Cum cele mai multe guverne europene sunt deja puternic îndatorate, unele trecând de 100 % din PIB, o supraîncărcare excesivă poate duce la prăbuşirea sistemelor de asigurări sociale. Mai mult chiar şi mai dramatic: prin primirea unui mare număr de migratori din culturi ne-europene, riscul e dublu: pe de o parte prăbuşirea sistemelor de asigurări interne, pe de altă parte dispariţia ajutorului pentru ţările ne-dezvoltate.

5. Islamul o religie a păcii?

Dacă veţi studia dinamica comunităţilor musulmane din întreaga lume – Africa de Nord, Africa Centrală, Orientul Mijlociu, Indonezia, Filipine, India, Europa etc. – veţi constata că există mai multe faze în care acestea trec, pe măsura creşterii lor,  de la tăcere şi bună-aparentă integrare, atunci când numărul membrilor lor este scăzut, la solicitări de drepturi tot mai extinse, odată cu creşterea numărului, până la faza în care, devenind majoritari, ceilalţi trebuie să se islamizeze, să plece, să moară sau să devină sclavii lor. Contestarea violentă a celorlalţi şi încercarea de intimidare şi impunere începe undeva după un procent de 5-6 % şi devine deja o problemă la 10 %, situaţie în care se află aproape toate statele vest europene.

6. Diversitate culturală şi socială binefăcătoare, sau conflicte sociale şi explozie a infracţionalităţii ?

Studii laborioase, efectuate pe perioade de 50 de ani, măsurând 109 variabile care contribuie la violenţa colectivă – gherilă, terorism, războiae civile - au arătat că 20 % din variaţia violenţei colective a fost cauzată de o singură variabilă: numărul de grupuri etnice din societate. Conflictele au fost mult mai intense atunci când părţile în conflict au avut religii diferite. Un alt studiu făcut pe 176 de societăţi a arătat că, la nivelul anului 2010 două treimi din variaţia globală a conflictului etnic a fost explicată prin diversitatea etnică. Cercetări ample şi îndelungate privind amestecul culturilor asupra etnocentrismului şi xenofobiei au arătat că amestecul pe scală largă al diverselor etnicităţi reduce stabilitatea şi pune în pericol pacea din societate.

Pe măsură ce diversitatea şi eterogenitatea creşte, scade cooperarea socială, participarea la acţiuni voluntare, oamenii devin mai izolaţi şi mai puţin încrezători, creşte ghetoizarea, separarea în şcoli, cluburi, baruri, restaurante, locuri de divertisment, canale de televiziune etc.

În ceea ce priveşte infracţionalitatea nu vă amintesc decât faptul că Suedia a ajuns pe locul doi în lume la violuri pe cap de locuitor, marea majoritate a acestora fiind făcute de migratori, deşi aceştia reprezintă doar 16 % din populaţie, sau că în Danemarca infracţiunile de toate soiurile înfăptuite de migratori şi în special de către cei din Orientul Mijlociu şi Africa, depăşesc pe segmentul de vârstă 15 -39 de ani, cu până la 135 % numărul infracţiunilor danezilor majoritari.
7. Societăţi înfloritoare sau războaie civile, o Europă multidimensională sau una islamică?

Perspectiva Europei este cea de islamizare: fie demografic, în circa 30 de ani, fie combinat, adică demografic, prin continuarea migrării, prin trădarea elitelor actuale şi prin forţă, în mult mai puţini ani; în unele cazuri, chiar zece. Singura şansă de a scăpa de islamizare, adică de o transformare completă a Europei într-o societate islamică radicală (acesta este trendul islamului la nivel global) cu toate caracteristicile ei, o reprezintă rezistenţa armată a populaţiei.

În acest moment, conform multor analişti şi multor studii din domeniul sociologiei, etologiei, antropologiei şi al securităţii, Europa este în pragul unor războaie civile. Ce vor însemna acestea? Pierderi masive de vieţi omenşti de ambele părţi, răniţi, mutilaţi, deplasări de populaţii, distrugeri masive, pierderi economice incalculabile, economii dărâmate. Şi totul se poate întinde pe mai mult de zece de ani. Poate chiar pe zeci de ani. Vrem oare, să avem aceleaşi tragedii, aceeaşi catastrofă umană şi economică în România?

În sensul tuturor celor de mai sus – şi a multor altora care nu au încăput în această scrisoare – cred că ar trebui să vă alăturaţi de urgenţă conducătorilor de stat din statele central şi est-europene amintite mai sus, să stabiliţi o strategie comună şi să contracaraţi orice încercare de intimidare din partea celor care îşi distrug cu bună-ştiinţă popoarele. Să nu acceptaţi primirea niciunui migrator, cel mult, aşa cum au anunţat şi alţii că e posibil, a unora creştini verificaţi minuţios în ceea ce priveşte adevărul declaraţiei lor, victime reale al unui genocid actual.

În acelaşi timp e necesar să acţionaţi pentru ca la nivelul partidelor, parlamentului, guvernului să fie conştientizată situaţia în care se află Europa şi să se pregătească din timp măsurile necesare pentru marile probleme economice care se vor abate, prin ricoşeu, şi asupra României.

UE şi şefii de stat ai Germaniei şi Franţei ne-au cerut solidaritate. E cazul să o arătăm. Dar nu urmându-i pe aceştia în acţiunea criminală pusă în acţiune sub acoperirea unor regimuri deja totalitare, ci prin solidaritatea cu popoarele vestului. Solidaritate care începe cu restabilirea adevărului şi refuzul minciunii, cu rostirea acestuia cu glas tare, cu opoziţia faţă de o politică care poate conduce la un genocid similar cu cele ale războaielor mondiale şi al comunismului.

Aş vrea să închei cu un citat de îmbărbătare de la o personalitate cunoscută, dar cum nu găsesc niciunul prin memorie în acest moment nu am a vă spune nimic mai mult decât:
Fiţi brav, domnule Preşedinte!