Inducerea infertilităţii printr-un vaccin anti-covid? Ce ştie tatăl lui Boris Johnson - autor al unor cărţi despre o pandemie şi urmările ei (similare cu cele de azi) - de umblă fără mască, şi noi nu ştim?

Suntem în chiar mijlocul unui război premeditat împotriva omenirii pentru aducerea ei în sclavie absolută şi reducerea drastică a numărului ei în viitorul apropiat prin intermediul unui virus şi al unor vaccinuri? Până acum toate elementele realităţii ne duc către această concluzie. Şi nu amintesc decât de statele africane din care OMS-ul şi Bill Gates au fost daţi afară ca urmare a unor campanii de vaccinare, care, s-a dovedit, au produs sterilitatea femeilor pe scară largă. 

Un ultim accent este acela că mortalitatea covid 19 este departe de a necesita măsurile extreme introduse. Dar cum, de exemplu, ar putea impune elitele globaliste un vaccin generalizat, cu efecte principale de infertilitate, la scară globală, fără testările minuţioase de altă dată, dacă nu prin crearea unui dezastru generalizat, socio-economico-politic, care să fie pus în spatele covid şi să justifice vaccinarea globală obligatorie rapidă? Şi fără ca “prostimea” să ştie la ce se expune? Sau pe care, de frică, să o ceară ea însăşi chiar ştiind la ce se expune?

•  

Luna trecută, tatăl premierului britanic Boris Johnson, Stanley Johnson, a fost prins a doua oară în public, fără mască. Nu știa că există o pandemie extrem de contagioasă, una care îi afectează în special pe cei din grupa sa de vârstă? Nu știe el ce se întâmplă în Marea Britanie și în întreaga lume?

Sau stie el ceva ce noi ceilalti nu stim? Nebunia este că, după cum ni s-a reamintit, Stanley Johnson a scris romanul distopic de ficțiune, Virusul, care descrie o mare parte din ceea ce trăim astăzi. El este, de asemenea, autorul lucrării Populația mondială și Națiunile Unite: Provocare și răspuns, o carte de non-ficțiune pe tema descrisă în cartea sa. În Virusul.

Atât în naraţiunea romanului, cât și în propria sa introducere, Stanley Johnson pune în evidență necesitatea unui virus, în planul unei elite perfide, pentru a stopa creșterea populației. Această coincidență cu Agenda 21/2030 a ONU privind controlul populației și cu dedicarea “avocatului “vaccinării și sponsor al OMS, Bill Gates de a reduce populația mondială, este absolut deconcertantă și ridică întrebări cu privire la coincidențele care au apărut de atunci. Acest lucru include, desigur, poziția pe care Boris Johnson o deține astăzi în gestionarea versiunii din viaţa reală a virusului în Marea Britanie de astăzi.

Dar este aceasta numai o simplă chestiune de coincidență sau nu? Această întrebare a devenit subiectul unei dezbateri viguroase, o parte a argumentând că nu este o coincidență faptul că este cenzurată în mod extraordinar de social media și că i se interzice efectiv să-și exprime poziţia, iar cealaltă parte fiind singura voce care se aude și se vede în media socială și media clasică.

Existenţa acestei cenzuri, chiar şi numai asupra acestei întrebări, pare să dea dreptate celor care sunt cenzurați, așa cum este adesea consecința neintenționată a cenzurii și poate ultima speranță a omului.

Acesta este un exemplu uimitor de viață care imită arta, iar acum, cu o conștientizare publică tot mai mare cu privire la relația dintre vaccinuri și infertilitate, ajungem la filmul ‘Children of Men’ (Copiii oamenilor).

Copiii oamenilor prezintă o lume în haos global, război, conflicte, lupte de stradă deschise între membrii forțelor cvasi-guvernamentale și diverse culte radicale și religioase, o armată jihadistă pe străzile din Paris, o juntă paramilitară, efectele migrației în masă, închisorile în aer liber, și mai rău. Acest situaţie a cuprins cea mai mare parte a Europei și probabil lumea. Declanşarea ei pare să fi fost produsul unei pandemii globale de infertilitate de origine necunoscută. Un film din 2008, dar oricine vede filmul astăzi recunoaște instantaneu scenele ca aproximând imaginile din viața reală văzute în știrile din lumea anului 2020.

Criza globală a infertilității creează un sentiment omniprezent de insecuritate, imposibilitatea unei piețe bursiere și un sentiment conștient de condamnare iminentă și de reacție nihilistă din partea elitelor.

Luând filmul împreună cu "Virusul" lui Johnson, putem face o presupunere destul de precisă despre cum o astfel de consecinţă s-ar manifesta într-o realitate în care viața imită arta: Virusul sau vaccinul creat pentru a vindeca virusul, de fapt, induce infertilitatea.

Nu este dificil să faci o astfel de presupunere, văzând că, zi de zi, această distopie devine realitatea noastră de zi cu zi. A devenit, de fapt, o chestiune de mult mai mult decât o ficțiune.

Acest lucru ne obligă să abordăm, în mod cumpătat, o reevaluare a conceptului de progres și a unde acesta ne conduce.

Tema unui virus folosit ca predicat atât pentru controlul populației, cât și pentru o transformare socială totală, așa cum am scris în „A cărui mare resetare”, este una care reflectă efectele războiului: atât în ceea ce privește un eveniment de genocid, cât și necesitatea de „build back better” („a construi mai bine”) după o aparentă prăbușire socio-economică provocată fie de o calamitate, fie de răspunsul greoi al guvernului.

Sursa: https://www.strategic-culture.org/news/2020/11/11/dystopic-great-reset-and-fight-back-population-reduction-and-hope-for-children-of-men/

 

Sinistrul verner, micul sinistru de la Colectiv şi marele sinistru al viitorului război cu ruşii

Sinistru: SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal². II. S. n. Dezastru (în special incendiu) care aduce după sine mari pierderi materiale.

verner, această caricatură de președinte, tot mai sinistră, indigestă și întru totul malefică, a vorbit în ultimele 2 luni și jumătate mai mult decât în tot restul mandatelor sale. Semn că s-a simțit bine, tot mai bine, după cum arătau dezinvoltura, satisfacţia salivantă (i-aş zice chiar orgasmică) şi aplombul cu care ne anunţa că trebuie să fim închişi, să ne spălăm, să ne izolăm, să nu mai avem legături cu ceilalţi, pentru că, dacă nu suntem cuminţi - şi aici degetul se ridica ameninţător, vocea devenea gravă şi întunecată, privirea de oţel (ruginit) - vom fi pedepsiţi. Aspru. Ceea ce şleahta de nimeni cu comportament de slugi ticăloase de sub el a şi încercat din plin.

Ameninţările şi tribulaţiile sale din zilele din  urmă - inclusiv revenirea la starea de urgenţă dacă nu suntem cuminţi (ameninţarea aia de cacao cu valul 2 i-a demontat-o chiar OMS-ul) - ne arată însă suferinţa sinistrului că i se termină apa moartă din care îşi trăgea esenţa prezenţei sale publice.

Nu știu dacă micul verner, cel de dinainte de a fi primar, știa deja, sau i-a fost dat mijlociului, apoi marelui verner să descopere că, asemeni multor altor politicieni fără substanţă, şarlatani în slujba aceluiaşi stăpân întunecat, este necrofil și necrofag. Nu ştim care a fost soarta copiilor exportaţi de verner în anii 90 (numele aşa-zişilor părinţi adoptivi fiind evocat de poliţia canadiană în legătură cu o presupusă activitate de trafic de organe), dar oricum ar fi, cel puţin în ultimii 6 ani verner a demonstrat din plin că iubeşte moartea (altora) şi o metabolizează în folosul propriu. 

Momentele lui de culme, din cei 6 ani de preşedinţie, au fost cel al Colectivului şi recent, cu ceva prelungiri, cel al pandemiei. Care, din nefericire pentru verner, este pe sfârşite, prelungită local în nu atât de suculenta stare de alertă, dar înlocuită brutal la nivel internaţional de diversiunea BLM Floyd 20. Cu ceva ecouri chiar şi aici.

Dar staţi, nu e totul pierdut, ba dimpotrivă. Păpuşarii au pregătit şi pentru Iohannis  un spectacol incendiar cu proporţii de cataclism: un conflict cu Rusia, definită, de recent prezentată strategie de apărare discutată în CSAT, o ţară ostilă şi o ameninţare pentru România. Iată extrase din acest document mult iubit şi apreciat de verner, care se dă şi autorul lui de parcă îl mai crede cineva că e capabil de mai mult decât recitarea textelor de propagandă şi a ordinelor de zi pe unitate.

 ”Comportamentul agresiv al Federației Ruse, actiunile de militarizare a regiunii Marii Negre și de tip hibrid desfășurate de acest stat, ce au ca scop mentinerea unui climat tensionat și de insecuritate in zona apropiata tarii noastre, determina Romania sa continue cu fermitate procesul amplu de construire de capabilitati robuste de descurajare și aparare, inceput din anul 2015. Acest proces se desfășoara impreuna cu cel de creștere a interoperabilitatii fortelor noastre armate cu aliatii și cu intarirea capacitatii institutionale de contracarare a actiunilor de tip hibrid.(…)Atitudinea și actiunile Federatiei Ruse, de incalcare a normelor dreptului international, genereaza perpetuarea și extinderea divergentelor cu unele state occidentale și NATO, constituind obstacole serioase in identificarea solutiilor viabile de asigurare a stabilitatii, predictibilitatii și securitatii. 

(…)Potentialul de escaladare a tensiunilor existente in regiune, pe fondul consolidarii posturii ofensive și agesivitatii Federatiei Ruse din ultimii ani și al perfectionarii instrumentarului hibrid pe care îl utilizeaza, reprezinta o preocupare majora de securitate in context national. Din aceasta perspectiva, consolidarea posturii de descurajare și aparare a Aliantei, mai ales pe flancul sau estic, printr-o abordare unitara de la nord la sud, sporirea capacitatii UE de a actiona unitar și angajamentul SUA pentru securitatea regiunii Marii Negre reprezinta elemente-cheie și solutii durabile pentru asigurarea stabilitatii regionale.

 (…) In acest context, actiunile Federatiei Ruse contribuie la deteriorarea stabilitatii regionale, cu impact defavorabil direct asupra rezilientei statelor din regiune, in primul rand Republica Moldova, Ucraina și Georgia, respectiv asupra realizarii obiectivelor acestor state in relatie cu Uniunea Europeana și/sau NATO, așa cum acestea le-au definit in documentele nationale relevante, de orientare strategica.

 Actiunile constante ale Federatiei Ruse de consolidare a propriilor capabilitati militare ofensive in Marea Neagra și de creare a unui sistem de interdictie regională și restrictionare a accesului care să asigure controlul asupra bazinului pontic și contrabalansarea actiunilor de dezvoltare a capabilitatilor militare aliate pe flancul estic al NATO reclamă o postura nationala de aparare consolidata și continuarea atitudinii active a Romaniei in scopul consolidarii posturii aliate de descurajare și aparare in regiune”.

Problema deosebit de gravă, în această poziţionare a României, nu este aceea că mafia globalistă a găsit (prin intermediul SUA) nişte proşti (vezi şi Polonia şi statele baltice) care să latre împotriva Rusiei (în timp ce alţii fac afaceri extrem de grase cu aceasta), ci nişte proşti care vor fi, în scurtă vreme, cobaii reacţiilor Rusiei la atacul din unul, sau mai multe, dintre aceste state. Adică un război proxi cu Rusia dus din şi pe aceste teritorii. Şi nu vă gândiţi la desanturi aeriene, puşti şi pistoale, ci la atacuri cu rachete şi drone. De la noi şi pe urmă împotriva noastră.

Un atac de pe teritoriul României, fie el terestru sau marin, indiferent de motivaţia "strategică" şi mediatică a acestuia, echivalează cu o declaraţie de război a statului român faţă de Rusia şi cu distrugerea tuturor obiectivelor care ar putea reprezenta o ameninţare pentru aceasta. Şi nu numai americane. Unele lângă localităţi sau chiar în localităţi.  
Urmarea? Credeţi că NATO va ataca Rusia? Posibil, dar nu pentru că aceasta a distrus o parte din România, şi nu în această secvenţă de timp. 
Cel mai bine ar fi însă să ne dorim ca NATO să nu atace, de fapt, niciodată, căci asta ar însemna, pentru România şi celelalte gazde din linia întâi distrugere pe scară foarte mare. Poate totală.

Voi reveni cu o analiză asupra textului în sine. 

Preşedintele Iohannis, duşmanul copiilor!

SUA, zbirul mafiot al lumii.

Un studiu din anul 2015, care nu contabilizează şi perderile de vieţi ulterioare din Siria, Libia,Yemen, vorbeşte de peste 20 milioane victime în circa 37 de stat agresate de către SUA după 1945. Cu 5 milioane mai multe decât cele 15 ale „marelui măcel”, cum a fost denumit primul război mondial.

În Orientul Mijlociu şi în nordul Africii continuă să se moară masiv din cauza „teroriştilor” antrenaţi şi înarmaţi, în principal, de SUA şi Anglia, a luptelor dintre triburi, fracţiuni şi facţiuni, a lipsei de alimente, a minelor, a atentatelor, a bolilor, a rănilor, a lipsei de apă, a lipsei de asistenţă medicală. Continuă, deci, să se adauge, celor peste 5 milioane de victime ale războaielor pentru „democraţie” din secolul 21, alte mii şi zeci de mii.

În martie 2018, numărul celor ucişi numai în Irak era evaluat de diverse agenţii de specialitate la peste 2,4 milioane. Iar printre ele, un număr impresionant de copii. Asta ca să nu mai vorbim de iadul în care trăiesc cei rămaşi în viaţă. Irak, Siria, Libia state în care nu demult se trăia civilizat, asistenţa medicală şi educaţia erau gratuite, şi oamenii trăiau în pace, aduse acum în stadiul de deşerturi de ruine, pe care se mişcă vioaie şi neobosite doar mecanismele de pompare ale sondelor ajunse în mâna marilor companii occidentale. Şi să nu uităm Afganistanul.

O declaraţie din februarie 2018 a UNICEF vorbea despre  numărul impresionant de victime copii din luna anterioară. În aceeaşi declaraţie se mai spunea:

Nu sute, nu mii, ci milioane de alţi copii din regiunea Orientului Mijlociu şi Nordul Africii au copilăria furată, schilodiţi pe viaţă, traumatizaţi, arestaţi şi închişi, exploataţi, împiedicaţi de a se duce la şcoală şi de la a primi cele mai elementare servicii medicale; copii cărora li s-a interzis chiar şi dreptul fundamental de a se juca.

America de Sud sub aripa îngerului morţii

America de Sud, este continentul de sub aripa SUA. Deşi trăieşte chiar sub umbra, care ar trebui să fie protectoare şi stimulatoare, a celui mai bogat şi puternic stat al lumii, continentul sud-american e răvăşit de sărăcie, boală, mizerie, droguri, armate revoluţionare şi contrarevoluţionare,  prostituţie. Răvăşit de exploatarea sângeroasă a marilor corporaţii americane.

Chiar şi înainte, dar mai abitir şi „oficial” de la 1904, când preşedintele Roosevelt a declarat dreptul SUA de a fi „poliţistul internaţional” al Americii Latine (în ceea ce a rămas sub denumirea de „Corolarul doctrinei Monroe”), continentul a fost brăzdat de rănile adânci, cu efecte care se vor resimţi încă multe zeci de ani, ale nesfârşitelor intervenţii americane directe, lovituri de stat militare, măsluiri de alegeri, instaurări de regimuri dictatoriale şi intervenţii de partea dictatorilor împotriva revoltelor populare. Este vorba, per total de zeci de astfel de acţiuni criminale şi de un mare număr de victime umane. Ca să nu mai vorbim de suferinţele cerlor vii. Actul din 1904 a pornit tot de la o criză în Venezuela.

Iată, conform Associated Press (şi nu după Rusia Today) („Before Venezuela, US had long involvement in Latin America” 25 ianuarie, 2019) anii celor mai flagrante şi mai sângeroase acţiuni ale nord-americanilor în continentul din sud: 1846: invadarea Mexicului (jumătate din teritoriul acestuia devine american); 1903 - Panama; 1903- Cuba; 1914- Mexic; 1954-Guatemala; 1961- Cuba; 1964- Brazilia; 1965- Republica Dominicană; anii ’70 Operaţia Condor în Argentina, Chile şi alte state sud-americane; anii ’80- Nicaragua; 1983- Grenada; 1989- Panama ; 1994- Haiti; 2002- Venezuela; 2009- Honduras.

S-au îmbunătăţit condiţiile de viaţă în statele continentului după atâta grijă intervenţionistă? Sunt ele astăzi prospere, bogate, dezvoltate? Răspunsul ni-l dau, printre altele, marile caravane de migratori din aceste state.

Duşmanul copiilor

În Venezuela, un regim socialist a adus ţara la faliment - este retorica la zi, iar noi, ca foşti trăitori într-un alt regim comunist, putem să credem acest lucru. Dar nu este clar (mai ales după ce am aflat cum a fost lucrat Ceauşescu ca să sărăcească ţara şi să se revolte poporul!) cât din acest faliment, cât din nereuşitele permanente ale regimurilor Chavez şi Maduro se datorează sabotării ascunse sau făţişe a acestei ţări de către „marele său prieten de la nord”, atât la nivel de stat cât la cel al corporaţiilor interesate de bogăţiile solului şi subsolului venezuelean (nu numai petrol, ci şi resurse uriaşe de gaze, minereuri de fier, bauxită, cărbune, aur şi diamante, fiind pe locul 8 în lume la resurse naturale).

Împins de la spate de stăpânii săi – marii bancheri – SUA au decis încă o dată că trebuie să-şi exercite rolul de zbir mafiot al regiunii. Alte peste 30 de state, linguşitori supuşi ai americanilor, sau cu interese economice concrete în statul latino-american, printre care şi unii europeni, au sărit să recunoască pe Juan Guido preşedinte interimar al Venezuelei. Alţii, chiar europeni, s-au declarat împotrivă, sau nu au făcut comentarii.

Oricum se va termina această poveste, ea înseamnă şi va însemna, funcţie de parcursul luat, mai mult haos, mai multă sărăcie, mai multă suferinţă, mai multe victime. Între rămânerea lui Maduro (şi reprimarea puciştilor) şi un război civil, victimele pot fluctua de la sute şi mii, la zeci de mii.

Nimic nu îndreptăţeşte America de a interveni într-un alt stat. Nimic, doar muşchii cu care, bancherii mafioţi globalişti au avut grijă să o doteze pentru a putea zdrobi orice încercare de independenţă internaţională. America este cel mai mare producător de război al secolului trecut, neexistând an în care să nu fie implicată într-unul sau mai multe state din lume – şi nu-mi spuneţi de cele două mondiale ca fiind altceva decât pofta de stăpânire a aceloraşi mafioţi globalişti, cei care au finanţat şi revoluţia şi regimul comunist din Rusia şi regimul nazist ulterior în Germania.

Şi în toată această situaţie, încurcată în Venezuela, dar clară privind  „dezinteresata” politică de „apărare a poporului” din partea americană, România, un stat greu încercat de intervenţiile altora, de jaful altora, de împilarea altora, de sabotajele şi războaiele altora, se trezeşte, prin chiriaşul vremelnic de la Cotroceni, să se declare fără preget, de partea celor certificaţi „cei mai răi” împotriva celor „posibil răi”. Declară că susţine bunul plac al pumnului celui tare împotriva popoarelor, susţine jaful, exploatarea, crimele, războaiele, moartea, distrugerea vieţilor, interdicţia dreptului la joacă pentru copii. Declară ziua de 7 februarie 2019 zi a morţii.

Şi astfel, preşedintele Iohannis, cunoscut deja ca simpatizant lgbt şi avort, deci duşman al vieţii, sărută picioarele duhnind a cadavre şi devine complice la omorârea copiilor şi la interzicerea bucuriei jocului.

PS – Aştept publicarea analizei Ministerului de Externe, care a stat la baza recomandării guvernului şi deciziei extrem de grăbite a măcelarului progresist şi voi reveni.