Şi președinții mor, dragă Klaus. Câteva păreri de rău şi o veste bună.

Preşedinţii mor, dar PREŞEDINŢII nu. 
Indiferent de ceea ce îți spun cei din jur, șefii tăi de afară, șefii tăi din țară, soţia, linguşitorii, președinții, ca toți ceilalți oameni, mor; de boală, de bătrânețe, de accident, de întâmplare neprevăzută. Într-o zi, într-o clipă, cad şi gata; nu mai sunt oameni, sunt cadavre. Și ajung și ei, plini de formol, țepeni, urât mirositori, într-o cutie mai simplă sau mai dichisită, pe fundul unei gropi, unde se descompun mâncați de bacterii și viermi, sau într-un cuptor de unde se scoate o mână de cenuşă. În urma lor rămân, mai mult sau mai puţin timp, mai luminoase, sau mai întunecate, amintirile. Şi o judecată dreaptă a istoriei: au fost PREŞEDINŢI, sau preşedinţi. Dar, asupra temei morţii voi reveni la final.

Tu ai ales să fii preşedinte şi îmi pare neasemuit de rău pentru PREŞEDINTELE care ai fi putut să fii (săraca Românie, nici nu tine nu a nimerit-o, nu a avut încă, în 31 de ani de „democraţie”, niciun PREŞEDINTE, numai preşedinţi). Pentru că, orice altceva ţi-ai închipui tu, orice altceva îţi spun viermii umanoizi din jur, care te descompun ca fiinţă umană, nu eşti PREŞEDINTE, acea persoană vie, care dă tot ce are ţării sale; eşti preşedinte, un cuvânt golit de conţinut, o realitate birocratică, denumirea unui post, eticheta de pe un jilţ. O expresie a unor interese, a îngemănării unor interese personale cu ale celor care te-au pus acolo; şi nu, nu la votanţi mă refer. Şi un orgoliu monstruos, pe măsura pustiului care se aşează biruitor în tine.

A fi PREŞEDINTE e mai mult decât a te cocoţa pe un scaun înalt, a te îndesa temeinic în el şi a privi de acolo dispreţuitor şi supărat spinările celor care, prin aceeaşi „tiranie a majorităţii”, pe care astăzi o critici vehement, te-au votat sperând că vei fi, în sfârşit, o excepţie.

Ca PREŞEDINTE nu poţi dispreţui ţara pe care o conduci, chiar dacă nu este totuna cu neamul tău, nu poţi respinge arogant şi incult-suficient, nu poţi condamna, "înapoierea" ei ideologică,  tradiţiile, obiceiurile, morala ei „învechite”, nu o poţi certa pentru că preferă familia naturală, pentru credinţa în Dumnezeu a majorităţii, modestia ei liniştită, confundată de iubitorii globalismului cu arhaism; nu poţi  schimba forţat, împotriva voii poporului, după voia unor stăpâni mai mult sau mai puţin oculţi, ţara, de care, se presupune, trebuie să ai grijă, dacă se poate cu drag, dacă nu măcar cu respect, obligatoriu cu responsabilitate.  Evident, ca preşedinte poţi chiar şi mai mult.

Ca PREŞEDINTE, nu poţi trata cu dispreţ şi critica o iniţiativă care a adunat peste 3 milioane de semnături şi care, conform tuturor sondajelor este susţinută de peste 70 % din populaţie, adică de majoritate, şi cu atât mai puţin pe cei care au iniţiat-o şi semnat-o. Ca preşedinte poţi să o tipărești pe hârtie igienică și să o privești rânjind satisfăcut la gândul ștergerii cu ea a dosului tău generos.

Mulţi dintre cei care au semnat, sau care susţin această direcţie de existenţă a României, te-au votat şi pe tine; între timp, ei, au devenit pentru preşedintele Iohannis nişte fundamentalişti, nişte stupizi, nişte retrograzi, adică nişte reziduuri tâmpe şi nocive ale unor vremuri revolute. Pentru PREŞEDINTELE Iohannis, ei ar fi fost fraţii săi, poporul său, glasul de care ar fi trebuit să asculte.

Mai mult, după ce i-ai certat, constatându-le lipsuril şi defectele înfiorătoare, le-ai propus o medicaţie, care a pus pe butuci Vestul: multiculturalism, diversitate, incluziune, lgbtism, căsătorie homosexuală, pedofilie, ideologia genului, poligamie, eutanasie şi tot restul care vin la pachet odată cu acceptarea triadei de la începutul acestei enumerări. Şi asta, deşi nu eşti atât de obtuz, de lipsit de capacitatea de a înţelege, încât să nu-ţi dai seama de distrugerile de profunzime, iremediabile, pe care această dictatură ideologică, de coloratură neo-marxistă, şi de origine globalistă, le-a adus Occidentului.

În aceeaşi linie, deşi populaţia este zdrobitor împotrivă, ne aduci, slugarnic, iesmenist, migratori. Chiar dacă România nu a avut niciodată activităţi coloniale, nu a distrus textura altor continente, nu a lăsat în urmă state artificial trasate (pline de contradicţii etnice, tocmai pentru a perpetua stăpânirea şi exploatarea lor cu mijloacele mai perfide ale neocoloniasmului), nu a provocat interminabile războaie, masacre, deplasări de populaţii, genocid prin foamete, însetare, boli şi, mai nou, terorism. Chiar dacă eşti conştient că acest amestec va duce la alte conflicte, distrugeri, victime nenumărate şi aici, în Europa, şi, în final, la distrugerea actualelor popoare, a ceea ce a fost şi încă mai este, într-o diversitate reală a culturilor, acest continent.
Dar eşti doar un preşedinte, cum ai putea face altfel?

Ai pierdut procese, ţi s-a luat o casă dobândită, zice actul de justiţie, fraudulos, sunt aşezate sub semnul întrebării diverse lucruri pe care le-ai făcut ca primar al Sibiului. Din păcate, refuzi să le clarifici, ataci justiţia atunci când funcţionează împotriva intereselor tale. Se afirmă că eşti şantajabil cu dosare pe temele respective, dosare care te privesc pe tine şi, unele, pe soţia ta. Poate e adevărat, poate nu. Dar dacă este, dacă din cauza acestora funcţionezi ca un preşedinte şi nu ca un PREŞEDINTE, fii bărbat, nu cârpă, ieşi la bătaie cu şantajiştii, spune ce ai de spus, taie-le posibilitatea de a te manipula. Poporul, oamenii te vor înţelege şi te vor sprijini. Iar dacă în mod real ai făcut oarece blestemăţii, atunci acceptă ca un OM şi ca un PREŞEDINTE plata pentru ele. Vei fi onorat şi admirat pentru asta. Şi vei fi iertat. De oameni şi, cu atât mai mult, de Dumnezeu. Care a zis că nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă (adică să se căiască pentru faptele lui) şi să fie viu.

Şi aşa ajungem la discuţia despre esenţa, semnificaţia vieţii şi, din nou, la moarte.
Aici îmi pare rău, în primul rând, pentru tine ca profesor de fizică. Nu se poate să nu ştii că oamenii de ştiinţă au stabilit cert că informaţia, care organizează energia şi materia, este indestructibilă şi se răspândeşte instantaneu în întreg universul.
Nu poţi să nu cunoşti experimentele de bază ale cuanticii, care au dovedit dualitatea undă-corpuscul a particulelor elementare (unda de probabilitate) şi faptul că acestea devin una sau alta funcţie de existenţa unui observator (adică a actului de observare), altfel nefiind altceva decât o infinitate de posibilităţi fără finalitate. Sau faptul că toate particulele din Univers sunt înlănţuite unele cu altele şi comunică instantaneu (cuantic entanglement). Prima descoperire implică existenţa unui observator din afara Universului pentru ca acesta să existe sub formă materială; al doilea că tot ceea ce există este unit într-o infinită Memorie aferentă unei Raţiuni, că are nevoie de informaţie ca semnal, model, instrucţiune, iar transmiterea  şi organizarea informaţiei ca energie şi materie, implică o Inteligenţă. Vorbesc, evident, despre confirmarea lui Dumnezeu de către ştiinţe (şi mai sunt multe altele de spus în acest sens) şi despre tot restul care decurge de aici.

Nu ţi se pare, domnule profesor de fizică Iohannis, că toate acestea sunt o bună bază ştiinţifică pentru a lua în calcul nemurirea pe baza păstrării tuturor informaţiilor despre noi, de la ultimul electron la orice gând, trăire, faptă, sentiment? Că sunt şanse excepţional de ridicate ca să nu se termine viaţa ta într-o groapă, devorat de viermi, ci să continue într-o altă formulare după? Şi acolo să fii analizat (judecat) şi aşezat mai confortabil, sau mai puţin confortabil (ştiu că iubeşti confortul), după cele ce ai făcut aici?

Am ajuns la ultima părere de rău: cea pentru omul Iohannis, cu perspective covâşitoare, spune ştiinţa actuală confirmând religia, de a exista şi după această viaţă efemeră. Cu perspective certe, spune Dumnezeu, de a se mântui oricând. Doar să vrea. Nu se poate să nu te gândeşti la moarte. Nu se poate să nu speri, chiar numai în subconştient, că lucrurile nu se termină aici, complet absurd, iraţional. Că trebuie să fie şi un dincolo. Dacă ai crede…

Dacă ai crede!  Dar nu crezi. Te închini, ţii mâna pe piept, dar nu crezi; arborezi o figură sobră, pătrunsă, trăitoare, dar totul pare a fi de faţadă. Dacă ai crede ai ştii, ai simţi că nu poţi minţi, înşela, trăda, nesocoti, dispreţui oamenii, lucra împotriva lor, nu te poţi pune în slujba răului. Ai ştii că sensul existenţei este acela de a te dărui celorlalţi, de a îţi jerfi orgoliile, poftele, mândria, comoditatea, plăcerile, trăind pentru ceilalţi.


Dacă ai crede ai putea fi un PREŞEDINTE! 
Vestea bună: Încă mai poţi.

Jidadul globalist aplică “sharia”: “Biciuirea” publică a infidelului Iohannis . Care îşi va încheia noul mandat prin demitere!

În ultimile 3 zile Iohannis a fost mustrat cu asprime în media și nu de oriunde, nu dinspre cei care îl critică în mod constant, ci dinspre cei care l-au susţinut.  Dincolo de mirare, şi după o primă reacţie fondată numai pe baza articolului din Der Spiegel, am înţeles repede că aceasta nu se datora numai faptului că guvernatorul Iohannis a fugit din braţele merkeliene ale Germaniei în cele trumpiene ale SUA, ci emană dintr-un fundament ideologic adânc, şi este rezultatul acrobaţiilor insalubre pe care le executase în ultimii ani în plan intern, şi, cu precădere, în ultimul an în plan extern numitul individ.

În analiza din septembrie în care prevedeam situaţia de acum, am analizat cele două acumulări politice negative ale lui Iohannis: schimbarea dramatică de la închinarea faţă de “monarhia” germano-UE, la declararea vasalităţii necondiţionate faţă de cancelaria imperială americană, pe plan extern şi întinderea sulfuroasă în încercarea de a acoperi tot spectrul, aparent anti-psd, dar de fapt anti-românesc, – pnl, usr, plus, resist de orice tip, onguri soroşiste, corporaţii, pe plan intern.  O frază oarecum sinteză din aceea analiză era: Dorindu-se cavalerul apocaliptic al liberalilor, useriştilor, cioloşiştilor şi în general al tuturor „rezistenţilor” produşi, conduşi şi finanţaţi, ca şi Usr-ul şi Plusul, de ongeurile globaliste şi/sau servicii, Johannis uită că postura de dulău axiomatic al lui Trump poate trezi curenţi subterani potrivnici ambiţiilor sale.

Datele concrete ale acestei dezvoltări recente sunt următoarele: critici prin cotidianul Der Spiegel şi radioul de stat cu emisie internaţională Deutsche Welle, reluate de Europa Liberă România, iar la intern dinspre G4Media, Ziare.com, HotNews-Contributors, Adevărul. Motivele şi consecinţele pot fi discutate pe mai multe planuri: cel al relaţiilor cu Germania/intra-UE şi cel ideologic al globalismului.

Presa germană, trompetă a guvernului german; şi nu numai

Este indubitabil că poziţiile exprimate de cele două organe de presă germane, unul de stat, celălalt lucrând în bună cooperare cu guvernul german, reprezintă de fapt nemulţumirea şi avertismentul guvernului german direct. Dar cum Germania este şi liderul UE, le putem citi şi ca o exprimare a nemulţumirii birocraţiei UE, armata cea mai fidelă şi active a proiectului globalist în Europa.

Europa Liberă şi dimensiunea “progresistă” a globalismului

După cum ştim deja, articolul din Spiegel a fost comentat pe larg, cu pasaje generoase, pe saitul Europei Libere România. Dar Europa Liberă este un post de radio internaţional finanţat de guvernul SUA şi aflat sub oblăduirea CIA şi a Departamentului de Stat. Nu reprezintă Europa, sau state din continent, ci, în principiu, SUA. De fapt poziţia celor două entităţi amintite mai sus care în acest moment este disjunctă de cea a Casei Albe.

Poziţia acestui post coincide deci cu cea a globalismului la zi: anti-creştină, anti-identitară, anti-naţională. Opusă, pe aceste repere, poziţiei lui Trump. Ajungem astfel la dimensiunea ideologică şi la forţele globale în (aparentă sau reală) înfruntare: mafia financiar-bancară globalistă opusă lui Trump, care vrea finalizarea rapidă a transformării lumii şi o altă parte a ei care pare (sau foloseşte acest tertip pentru a-i prinde în plasă şi a-i manipula şi pe răzvrătiţi) a alege o cale a păstrării unora dintre valorile anterioare, şi care l-a propulsat pe Trump la conducerea Americii.

Îngenuncherea la picioarele ui Trump, în mod clar pe dimensiunea jefuirii resurselor şi bugetului României, nu poate fi acceptată, chiar dacă Iohannis nu s-a dezis de desconsiderarea familiei, promovarea lgbt-ismului, sau a migraţiei. Dacă mâine se ajunge la mai mult? Dacă se încurajează rezistenţa popurului la spălarea pe creier şi la atomizarea lui? Trădarea şi pericolele ei nu pot fi trecute cu vederea.

Europa Occidentală este în linia întâi a “progresismului” globalist

Iată deci că semnalul dinspre presa germane şi preluarea lui de postul CIA reprezintă mai mult decât frustarea nemţilor. Generic vorbind, tot “deep state”-ul mondial, aflat la ordinul mafiei financiar-bancare globaliste, poate fi regăsit în spatele acestui avertisment dur primit de Iohannis. Şi aici nu putem să uităm mâna, uneori nevăzută, a lui Soros, maestrul organizator şi finanţator al deep state-ului de pretutindeni, mult iubit de elitele “progresiste” europene. Mână pe care o vom regăsi şi în plan intern.

La intern: “democraţie progresistă”, servicii, umbra lui Coldea

Presa care l-a susţinut (şi îl susţine) , dar care a a declanşat acum atacul la Iohannis a fost/este doar conjunctural alături de el. Pentru că deocamdată a fost şi este calul câştigător care să asigure continuarea transformării “progresiste” a României pe drumul spre noul comunism. De fapt, preferatele  sunt construcţiile tip USR şi PLUS, adică  cele încadrate organic în acest curent de transformare a lumii.

Media respectivă, direct, sau prin oamenii lor sunt afiliate/susţinute de organizaţiile lui Soros. Indivizii implicaţi în ele au beneficiat de fonduri, programe de formare, deplasări în afara României. Ele promovează agresiv aşa-zisul progresism cu toate noile dezvoltări ideologice, inclusiv trans-umanismul, atacă credinţa, familia, identitatea. Susţinerea lui Iohannis le-a convenit şi sunt forţaţi să le mai convină, dat fiind că USR-ul se poate dovedi un cal mort din cauza lui Barna (criticat la rândul lui pentru dezamăgirea produsă) şi nu numai. Dar este deja o susţinere condiţionată public. Şi nu de cele i se reproşează în respectivele articole, ci de agenda ascunsă, care i-a fost anunţată şi îi este reamintită cu acest prilej.

Serviciile speciale române, lopeţile şi târncoapele groparilor lumii libere, sunt şi ele prezente în tot acest tablou dinamic, ca un segment dintre slugile interne ale mafiei anticreştine. Şi aş aminti, în primul rând, afilierea certă în unele cazur, sau bănuită în altele, a cel puţin unora dintre “progresiştii” de serviciu din “organele” de presă amintite.

O dimensiune interesantă a prezenţei serviciilor în acţiunea de pedepsire a lui Iohannis ar fi eternul şi binevoitorul domn Coldea, despre care cineva scria că după căderea lui Barna a ieşit cu adevărat la pensie; adică va fi pedepsit să joace şah în Cişmigiu. Părerea mea este că ceea ce vedem acum la intern este şi urmarea comenzii acestuia către “pupilii” lui din presă, nu numai ca urmare a directivelor primite direct de afară. Sau, altfel: directivele de afară au venit chiar/şi prin domnul Coldea, şi muştruluiala lui Iohannis este şi o plată pentru atacarea “frankesteinului” Barna, creaţia numitului domn şi a puterii întunecate pe care o reprezintă.

Câteva concluzii şi un prognostic: Iohannis nu-şi va duce la final noul mandat

Adunate astfel, indiciile, dovezile, deducţiile conturează adevăratul motiv al aceste campanii de presă împotriva lui Iohannis: pedepsirea lui printr-un avertisment public, cu plusl de câştig că arată pisica şi altor posibili zburdalnici. Nicidecum însă o încercare de a-l înfunda pe acesta, o întoarcere a armelor şi armatelor  securiste împotriva lui, după cum presupun unii, şi o posibilă victorie a Vioricăi Dîncilă. După cum am mai spus, momentul ales pentru “biciuirea” publică a trădătorului nu e întâmplător ales:  destul de târziu pentru o înfrângere, suficient totuşi pentru a provoca o dezbatere cu ceva efecte reale. Iar faptul că Iohannis refuză o dezbatere publică este mult prea puţin pentru a reduce apetitul de a-l vota al fanatizaţilor anti-psd.

Este în acelaşi timp o dovadă a caracterului tranzitoriu al susţinerii lui Iohannis şi a PNL-ului, până la un personaj şi un partid cu totul dedicaţi înfăptuirii sclavagismului mondial de tip nou în România, sau în ceea ca va mai rămâne din ea.

Pe această linie, a construirii în laborator a unor servitori politici mai performanţi şi mai devotaţi, putem chiar presupune că Iohannis nu-şi va duce mandatul la capăt în cazul în care nu se va dezice de Trump. Mai ales dacă Trump reuşeşte să vină din nou la Casa Albă anul viitor. Şi că trădătorii nu mai inspiră încredere, ei putând doar să fie folosiţi până la înlocuire.