Ce este sau
cine este societatea civilă (SC)
Atunci când se
vorbeşte despre SC, mulţi cred că este vorba numai despre ong-uri. În
realitate, din SC fac parte formulele de asociere cu personalitate juridică sau
fără, altele decât structurile guvernamentale, plus cetăţeanul activ (un alt concept introdus pornind de la cel de
societate civilă). În principiu, tot ce mişcă şi are o implicare civică (adică
cetăţenească), adică tot cetăţeanul implicat într-o formă organizată, sau
spontan, într-o cauză care are efecte şi asupra altora.
Tot aici găsiţi şi
partidele politice şi media. În cazul ultimei, prezenţa este oarecum paradoxală
atât timp cât asocierile economice nu sunt parte a SC. Iar media, în afara
celei dezvoltate în ultimii ani pe net, este, pentru patronii din sector, o
activitate economică ca toate celelalte. E adevărat, cu ceva în plus: calitatea
de instrument de lobby, propagandă, manipulare, condiţionare, albire a
creierului cetăţeanului.
Nu fac parte din
SC, structurile statului – în care găsim însă membrii diverselor forme de SC,
de la cetăţeanul activ la partide.
În final, conceptul este o deplină şi voită aiureală
făcută cu un scop precis despre care vom vorbi mai jos.
Despre societate
civilă începe să se vorbească cam de pe la Revoluţia Franceză, conceptul fiind
inventat, dezvoltat şi livrat, egalitarist şi uniformizator, la pachet cu toate
celelalte ingrediente ale „societăţii cetăţenilor”, destinate a fi uneltele
teoretice, apoi practice, ale înlocuirii societăţii ierarhice de tip medieval,
cu cea orizontală de astăzi. Dacă ne uităm că printre teoreticienii săi ulteriori
au fost, alături de Hegel, Marx şi Gramsci, două personaje odioase ale
construcţiei vechiului şi actualului stat totalitar global (de nuanţă zisă
comunistă, o altă perdea de fum), ne lămurim repede că societatea civilă nu
este nimic altceva decât un instrument al acestei transformări şi construcţii.
Trăiască, deci,
societatea civilă. "Bună"!
Cea care a împlinit
visul milenar al omului: l-a făcut cetăţean şi i-a dat statul pe mână. „Power
to the people!” E adevărat, cu o clauză scrisă mic în subsolul actului de
donaţie: nu oricui cetăţean, ci numai unora dintre cei activi, şi nu oricărei societăţi
civile. Pentru că sunt două feluri de cetăţeni : cetăţenii activi „buni” şi
cetăţenii activi „răi”. Între ei mai sunt şi cei neutri, dar aceştia vor
sfârşi, mai devreme sau mai târziu, într-o tabără sau alta. Asemenea, avem o
societate civilă bună, cea care duce la îndeplinire ordinele mafiei bancare
globasliste şi o societate civilă rea, care se opune acestor planuri. Şi o
societate civilă neutră cu acelaşi destin. Calificativele, pedepsele şi
recompensele le oferă mafia globalistă direct şi prin intermediul agenţilor săi
de influenţă din politică şi din societatea civilă bună. De aceea, invers de
cum ne-am aştepta, oficial, cei buni sunt cei care lucrează la distrugerea
lumii vechi şi reconfigurarea ei într-o lume de zombi, iar cei răi sunt cei
care se opun acestui proces global de transformare.
În acest moment,
chiar dacă se constată o trezire din somn a unora dintre semenii noştri, fluxul
masiv este de fapt pe direcţia oficială, pentru că oamenii mafiei anticristice
au ocupat masiv sectoarele educaţiei, culturii, economiei, politicii, media şi
civismului în tot Occidentul şi un fenomen asemănător are loc în fostele state
comuniste, în statele sud-americane sau în cele asiatice. Şi unde nu avea chef
să aibă loc, s-au aranjat tot felul de revoluţii colorate, care să ne bage
cheful în cap.
Agenţii de
influenţă ai mafiei anticreştine globaliste
Aşa că nu toată
lumea are statul pe mână, ci numai cetăţeanul activ „bun” şi societatea civilă „bună”.
Care, de fapt, nici nu sunt cetăţeni activi, sau societate civilă, ci agenţi de
influenţă fără personalitate juridică – cetăţenii „buni” - şi cu personalitate
juridică –ong-urile „bune”. Deci nu ar avea că căuta în SC.
Aici este şi marea
escrocherie: promotorii globalizării sclavagismului contemporan şi-au dublat
pârghiile prin care controlează tot ceea ce se face şi tot ce mişcă la nivelul
administraţiilor centrale – guverne – şi al administraţiilor locale. Adică, au
pe terenul în care se joacă meciul vieţilor noastre două echipe, care sunt în
acelaşi timp şi arbitri centrali Recte: cetăţeanul
activ „bun” şi societatea civilă „bună”, prin care promovează de ani buni
politicile la zi în toate domeniile, şi politicienii din partidele care îi
slujesc, care aprobă aceste politici şi fac astfel, pe ocolite, politica mafiei
financiar-bancare globaliste.
Dar staţi. Asta nu
e totul. La rândul ei, societatea civilă „bună”, care pretinde că înglobează şi
media (aflată covârşitor în slujba aceleiaşi mafii), se face că nu mai ştie acest
lucru atunci când trebuie pornită o campanie pentru o cauză mafiotă sau alta.
Aşa că apare pe teren şi echipa media, pe post de arbitru de tuşă, care validează
terorismul civic al societăţii civile bune pentru a fi preluat în poarta
societăţii de sectorul politic.
În felul acesta,
în ultimii 70 de ani aproape tot ceea ce s-a decis în politică este rezultatul
presiunilor, lobiului, şantajului public, dezinformării, manipulării,
propagandei, minciunilor ridicate la rang de adevăr, programelor şi proiectelor
făcute de specialişti inventaţi şi mai ales de funcţionarii îmbrăcaţi în blăni
de oaie civică, dar plătiţi de mafie, aparţinând societăţii civile bune şi
media. Actul final îl joacă partidele de la guvernare şi din opoziţie (de fapt,
iarăşi două echipe aflate în slujba aceleiaşi mafii, care bat în cuie dorinţele
mahărilor mafioţi).
Spre această societate
civilă „bună” sunt pompate zeci de miliarde de dolari, care se întorc sub forma
a zeci de mii de miliarde. În bugetul ong-urilor „bune” vin bani de la alte
ong-uri „bune”, care sunt finanţate de alte ong-uri „bune”, la rândul lor
alimentate de fundaţiile mafioţilor globalişti. Pe tot acest traseu apar şi
îmbelşugatele finanţări de la bugetele de stat – adică mafioţii, dirijează spre
agenţii lor de influenţă banii popoarelor subjugate.
În acest timp, cetăţeanul
activ „rău” şi societatea civilă „rea” sunt neglijaţi, descurajaţi, nu primesc
finanţări, nu au parte decât de o mediatizare generalizatoare extrem de
negativă, primesc şuturi în gură, uşi care le strivesc feţele, ameninţări,
desfiinţări şi nu reuşesc să fie văzuţi şi auziţi decât periferic în spaţiul
public. De aici şi impactul lor redus, astfel că lumea se schimbă după
politicile dorite şi impuse de mafie prin reţeaua ei planetară de ong-uri şi
personalităţi servitoare.
Puterea difuză
= putere concentrată
Avantele acestei
scheme piramidale cred că deja le-aţi intuit:
- Mafia are mai multe
echipe cu care să-şi impună politicile şi în final politica.
- Treptat,
politicul s-a compromis şi a fost compromis, astfel că astăzi credibilitatea o
are societatea civilă; evident, cea „bună”.
- Este tot mai
mare presiunea ca să apară guverne şi administraţii locale alcătuite din membri
ai societăţii civile. Şi tot mai multe guverne cooptează membri ai societăţii
civile. Din nou evident, „bune”.
- În urma
consultărilor cu societatea civilă „bună”, preşedinţi, prim-miniştri,
parlamente şi guverne iau decizii fundamentale. În aceste consultări – cum au
fost cele pe justiţie organizate de preşedintele Iohannis – nici măcar nu
participă organizaţiile celor din domeniul respectiv, ci cele care au voie,
sunt plătite şi „îndreptăţite” să-şi dea cu părerea pe teme pe care în fapt nu
le stăpânesc.
- Prin mutarea
accentului către cetăţeanul activ „bun” şi societatea civilă „bună”, puterea
reală concentrată în mâna mafiei oligarhice reuşeşte să se mascheze ca şi când
nici nu ar exista; iar pentru daune există la îndemână cei din politică gata
oricând să se jerfească ca „vinovaţi de serviciu” pentru mascarea stăpânilor
lor.
- Deşi apolitice
prin statut, ongurile „bune” sunt tot mai agresive în plan politic, organizează
manifestaţii, lovituri de stat, revoluţii, devenind parte activă a politicii.
Finanţarea şi filiaţia acestora sunt adesea destul de transparente, dar
propaganda şi manipularea reuşesc să inducă pe tot parcursul ideea că de fapt
noi cetăţenii ne-am revoltat, am dărâmat, înlocuit.
- La nivelul
vizibil, palpabil, puterea devine tot mai difuză, tot mai greu de tras la
răspundere: Pe cine, pe cetăţeni? Păi nu
ăsta e democraţia? Nu e ideal ca cetăţeanul să conducă? Dezgustate, ameţite,
sufocate de consumism şi hedonism, şi cu un complex de vinovăţie tot mai
accentuat, chiar dacă refuzat la nivel conştient, masele devin dezinteresate de
ceea ce li se întâmplă, gata să cedeze, să abdice, să renunţe la valorile şi
principiile moştenite, cele care le asigură identitatea.
În realitate,
puterea a atins un grad de concentrare similar celor din monarhiile absolutiste
în care un rege şi echipa apropiaţilor lui (de exemplu, un Rothschild şi gaşca)
deţin toată puterea. La ei însă nu se ajunge; puţin sunt cei
conştienţi/interesaţi de faptul că din acel centru li se formatează viaţa, că
acolo se iau în realitate toate deciziile politice şi de acolo se fac toate
jocurile, revoluţiile şi războaiele, că în spatele acestui centru preocupat de
distrugerea omului stă diavolul cu războiul său împotriva lui Dumnezeu; şi asta
pentru că între cei care iau deciziile şi noi ceilalţi sunt sute şi mii de
perdele ale societăţii civile şi ale media.
Astăzi, mafia financiar-bancară globalistă,
inelul imperial al clasei sociale denumite odată burghezie, contestatară la
timpul ei a statului absolutist medieval, este pe cale să reuşească construcţia
statului absolutist „democratic” la nivel mondial; o formulă mai opresivă, mai
nocivă, mai infecţioasă şi mai mortifiantă decât oricare altă dictatură din
istorie.
