Este canibalismul ... cool? (Sau: Ce lipsea ca în sfârşit să înţelegm că trăim într-o societate satanizată)

 

de Rod Dreher

În NYT, Jane Coaston spune să nu-i ascultați pe doomeri*. Fiind o persoană care se află undeva în spectrul doomerilor, ea are dreptate în ceea ce privește modul în care doomerismul poate deveni o profeție care se împlinește singură (făcându-i pe oameni să se simtă paralizați și neajutorați). Pe de altă parte, dacă casa arde, nu le faci oamenilor niciun favor dacă neglijezi să le spui că căldura care vine din capătul holului nu este din cauza soarelui.
În Times, un articol se întreabă de ce canibalismul are un moment de cultură pop. Iată câteva fragmente:

    O imagine a ajuns la Chelsea G. Summers: un iubit, lovit din greșeală, intenționat, de o mașină, face o lucrare rapidă cu un tirbușon și ficatul lui este servit în stil toscan, pe pâine prăjită.

    Această născocire a imaginației sale întortocheate este ceea ce a determinat-o pe doamna Summers să scrie romanul său, "O anumită foame", despre un critic de restaurant cu un gust pentru carnea umană (masculină).

    Se pare că, canibalismul are un timp și un loc. În paginile unor cărți recente care dau fiori la stomac, precum și pe ecranele televiziunilor și filmelor, doamna Summers și alții sugerează că acel moment este acum.

    Există "Yellowjackets", un serial de la Showtime despre o echipă de fotbal feminin de liceu blocată în pădure pentru câteva luni prea multe, care a avut premiera în noiembrie. Filmul "Fresh", lansat pe Hulu în martie, implică un comerț subteran de carne umană pentru cei bogați.

    "Lapvona", romanul lui Ottessa Moshfegh, publicat în iunie, prezintă canibalismul într-un sat medieval copleșit de ciumă și secetă. Cartea "Tender Is the Flesh", de Agustina Bazterrica, lansată în engleză în 2020 și în spaniolă în 2017, imaginează o societate viitoare care exploatează oamenii ca pe niște vite. Tot în 2017, "Raw", un film al regizoarei și scenaristei Julia Ducournau, spune povestea unui student veterinar vegetarian al cărui gust pentru carne escaladează după ce consumă organe crude.

    Urmează să apară "Bones and All", cu Timothée Chalamet în rolul principal. Filmul, despre o dragoste de tinerețe care se transformă în poftă de consum uman, este așteptat să fie lansat la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor. Regizorul său, Luca Guadagnino, a numit povestea "extrem de romantică".

Mai mult:

    Episodul pilot al serialului "Yellowjackets" arată o adolescentă care este prinsă în capcană, sângerată ca o căprioară și servită pe un platou într-un ritual terifiant. Fanii însetați de sânge continuă să disece scena pe Reddit, unde un panou de mesaje subreddit dedicat serialului are peste 51.000 de membri.

Oamenii chiar vor să vadă asta? La televizor?

Și:
 

În ceea ce privește ceea ce ar putea alimenta dorința de a vedea povești despre canibalism în zilele noastre, doamna Lyle, co-creatoarea serialului "Yellowjackets", a spus: "Cred că ne aflăm, evident, într-un moment foarte ciudat." Ea a enumerat pandemia, schimbările climatice, împușcăturile din școli și anii de cacofonie politică drept factori posibili.

    "Am impresia că inimaginabilul a devenit gândibil", a spus doamna Lyle, "iar canibalismul se încadrează foarte bine în această categorie a inimaginabilului".

Este ceva în acest sens. Este un semn că cultura și civilizația noastră au devenit atât de decadente, atât de îndrăgostite de senzații, încât chiar fetișizăm consumul de moarte.

 În "Live Not By Lies", am citat afirmația lui Hannah Arendt potrivit căreia un semn al unei societăți care progresează rapid spre totalitarism este o societate care îmbrățișează transgresiunea de dragul ei.

    Generația de scriitori și artiști de după Primul Război Mondial a fost marcată de îmbrățișarea și celebrarea filozofiilor și actelor anticulturale ca modalitate de a demonstra disprețul față de ierarhiile, instituțiile și modurile de gândire stabilite. Arendt spunea despre unii scriitori care glorificau voința de putere: "Ei nu-l citeau pe Darwin, ci pe Marchizul de Sade".

    Ideea ei era că acești autori nu s-au folosit de teorii intelectuale respectabile pentru a-și justifica transgresiunea. Ei s-au scufundat în ceea ce este mai josnic în natura umană și au considerat acest lucru ca fiind acte de eliberare. Judecata lui Arendt asupra elitelor postbelice care și-au strâmbat nesăbuit nasul în fața respectabilității s-ar putea aplica cu ușurință celor din zilele noastre care dau la o parte principii liberale precum fair-play-ul, neutralitatea rasială, libertatea de exprimare și libertatea de asociere ca obstacole în calea egalității. Arendt a scris:

Membrii elitei nu s-au opus deloc plății unui preț, distrugerea civilizației, pentru plăcerea de a vedea cum cei care fuseseră excluși pe nedrept în trecut își croiesc drum în ea.

    Considerarea sexualității transgresive ca fiind un bun social nu a fost o inovație a revoluției sexuale. La fel ca Occidentul contemporan, Rusia imperială târzie a fost, de asemenea, inundată de ceea ce istoricul James Billington a numit "o preocupare cu privire la sex care este cu totul fără paralelă în cultura rusă anterioară". În rândul elitei sociale și intelectuale, aventurismul sexual, sărbătorirea perversiunii și tot felul de senzualități erau ceva obișnuit. Și nu doar în rândul elitelor: masele muncitoare, singure în oraș, fără biserică care să le lege conștiința cu vinovăție sau bârfe sătești care să le facă de rușine, își găseau alinarea în sex.

    Sfârșitul cenzurii oficiale după revolta din 1905 a deschis porțile literaturii erotice, care și-a găsit reînnoirea în pasiunea sexuală. "Senzualismul epocii era, într-un sens foarte intim, demonic", scrie Billington, detaliind modul în care figura lui Satan a devenit un erou romantic pentru artiști și muzicieni. Aceștia admirau dorința diabolică de a nu se opri de la nimic pentru a-și satisface dorințele și de a-și exercita voința.

Trăim acum într-o Cultură a morții, în care considerăm cărțile, televiziunea și filmele dramatice despre mâncatul ființelor umane ca fiind plăcute, ca fiind incitante. Știți exact unde se ajunge, chiar dacă Jane Coaston nu știe. Citiți semnele vremurilor.  

*"Doomer" și "doomerism" sunt termeni care au apărut în primul rând pe internet pentru a descrie persoanele care sunt extrem de pesimiste sau fataliste cu privire la problemele globale, cum ar fi suprapopularea, vârful petrolului, schimbările climatice și poluarea. Unii doomeri afirmă că există posibilitatea ca aceste probleme să ducă la dispariția omului.

Sursa:  https://www.theamericanconservative.com/cannibalism-is-cool/