"Orice altceva am crede, nimic din ceea ce facem nu este important dacă nu este important pentru ceilalţi. Şi asemenea faptelor, nici noi.                                                                                   



O dovadă despre cum înţelepţesc nevoile - şi sărăcia - materia şi despre cum este cu adevărat materia - slabă, oarbă şi surdă, coruptibilă, fără voinţă şi fără putere în faţa plăcerilor etc.. - dacă mai era nevoie (dar, nevoie e întotdeasuna) - avem de la prietenii noştri, animalele de casă.
Sfrijiţi şi amărâţi, jigăriţi şi fantomatici, şi cîinii şi pisicile fără stăpân - dar şi câte din cele cu stăpâni haini - sunt gata să mănânce orice şi asta mai ales la ţară unde chiar şi cele din curtea unor aşa-zişi gospodari sunt în această situaţie. Şi fac asta mai ales dacă nu au avut şansa (sau neşansa cum se întâmplă cu mulţi vagabonzi care privesc cu dispreţ bucata de pâine aruncată de o mână miloasă) să dea de ceva mai bun - cărnuri, adică.
Ia un astfel de animal pe lângă casă şi dă-i mâncare bună. După un scurt timp va uita în castron pâinea sau mâncarea fără carne pe care o hăpăia la început cu lăcomie. Şi dacă a apucat pe lângă masa ta şi a mirosit şi gustat cele care se perindă pe acolo, uită şi de mâncarea bună. Pentru că o vrea pe una care i se pare şi mai bună - vrea ce mănânci şi tu. La început s-ar omorî pentru un os sau o bucată de carne fiartă. Mai târziu descoperă că grătarul e mai bun decât cea fiartă cu orez, că mezelurile sunt mai bune decât carnea simplă şi aşa mai departe.
O foamete zdravănă îl poate însă înţelepţi din nou.
Tot aşa şi cu oamenii.