Jurnal sentimental - Voiculescu - Ponta- Antonescu-Vadim, sau

Alianţa neagră-roşie-gălbui-cafenie = ?


Înlocuiţi cafenie cu un cuvânt mai poporan - pe care nu am putut să-l folosesc pentru a nu ajunge să zic ca alţii: Ce vrei domne? Ăsta e un pamflet! -  şi veţi afla nu atât nuanţa exactă a celui de-al patrulea component, cât mai ales culoarea rezultantă a acestei de loc inedite coaliţii. 
De ce, de loc inedită? Păi vă mai amintiţi anii '91 - '96. Veţi zice că atunci era PUNR-ul şi nu PC-ul. Adevărat ca formă, dar nu şi ca conţinut: Voiculescu şi haita lui era şi ea pe ici pe colo, prin punctele esenţiale. Iar PUNR-ul a ajuns peste tot.

Am primit de la Fundaţia Arsenie Boca (3)

Dragi prieteni,

 

Mulţumim pentru ajutorul oferit copiilor din Valea Plopului! Cu ajutorul Domnului şi de această dată am reuşit să venim în sprijinul lor cu cele trebuincioase. S-au achiziţionat bani suficienţi pentru combina frigorifică de care au nevoie acolo, iar banii au ajuns la părintele Tănase!

 

Vă reamintim că marţi, ora 18.30 sunteţi invitaţii noştri la Librăria Sophia pentru a participa la lansarea filmului Demascarea. Să ne vedem cu bine acolo!

 

O prietenă a fundaţiei ne-a transmis o informaţie care ne-am gândit că poate fi de folos dumneavoastră, prietenilor, apropiaţilor, cunoscuţilor şi anume: „o firmă românescă (cu sediul în Bucureşti) caută să angajeze un economist, care cunoaşte limba italiană”. Cei interesaţi pot trimite CV şi cere detalii la adresa de e-mail: irenagor@yahoo.fr.

 

Articolele de săptămâna aceasta sunt:

 

1. În filmul Demascarea: Călăul îşi îmbrăţisează victima!
2. Părintele Rafail Noica: Despre pocăinţă.

 

Cu preţuire,

 

Irina Coşoveanu

Pregătirea pentru Postul Paştilor

           O sumară tâlcuire a Postului Paştilor călăuzită de omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, de cartea POSTUL CEL MARE a lui Alexander Schmemenn, dar şi textele altor teologi şi Sfinţi Părinţi.

Întoarcerea din exil (Duminica Fiului Risipitor)

A treia duminica pregătitoare pentru Postul cel Mare (cea de mâine, 20 februarie) conţine parabola Fiului Risipitor (Luca XV, 11-32). 
Pocăinţa a fost şi este adesea asimilată unei relatări “juridice” a păcatelor, relatare în care “ceva esenţial este omis, ceva fără de care nici spovedania şi nici dezlegarea de păcate nu au nici o semnificaţie sau putere reală. Acest ceva este chiar sentimentul de înstrăinare de Dumnezeu …”. “Dar Biserica este aici ca să-mi amintească de ceea ce am părăsit şi am pierdut. Şi aşa cum ea îmi reaminteşte, îmi amintesc şi eu …”. “Şi atunci când îmi amintesc, găsesc în mine dorinţa şi puterea de a mă reîntoarce: … mă voi întoarce la Tatăl Meu plângând cu lacrimi: primeşte-mă ca pe unul din slujitorii Tăi. Aceasta este tâlcuirea parabolei fiului care se întoarce acasă, fiu care a fost pierdut şi s-a aflat, mort şi a înviat pentru că Dumnezeu pe păcătoşii care se întorc la el “nu numai că nu-i pedepseşte, ci El însuşi umblă după dînşii şi-i caută, şi aflându-i se bucură de ei mai mult decât de cei drepţi” (Ioan Gură de Aur).

(Mai multe în pagina Ortodoxie)