Jurnal sentimental - IN ATENŢIA: PONTA ŞI ANTONESCU

Tot marti 7



Aflu că a ieşit din puşcărie celebrul luptător pentru drepturile omului: Severin Tcaciuc. Prieten cu celebrul frate al românului Hrebenciuc - tot un "ciuc", adică ceva ucrainean. Omul e bine şi bine (sau bune) îi sunt şi afacerile. A stat jumătate dintr-o pedeapsă mică şi nimeni nu s-a gândit să recupereze prejudiciul din averea care, zice-se s-a înmulţit sub privirea atentă a prietenilor săi. Dar despre asta ştie nea' Hrebe mai bine.
Aşa că îmi vine ideea: Măi băieţi, măi Ponta, măi Antonescule luaţi-l repede până nu-l iau pdl-iştii. E o comoară la casa omului, exact profilul vostru. Şi pe urmă, Familia trebuie reîntregită.

Jurnal sentimental

Tot marţi 7

CU "GENERALUL" VOSGANIAN DESPRE CUM SE TRATEAZĂ GREAŢA

       Mă tot batea de un timp gândul să scriu un text despre "generalul" Vosganian - o să mă explic altă dată ce e cu chestia asta. Şi mai ales de când pnl-ul a luat-o pe arătură. M-a oprit însă mişcarea lui în front de la unirea cu voiculeştii şi am aşteptat cu ceva speranţă ca mârâiala să continue şi să înceapă să şi latre la golani. Dar a trecut şi unirea cu iliesceniştii şi nimic; la vot a lătrat doar Orban.
       Şi Vosganian? - m-am întrebat, dezamăgit din nou de cum nivelează viaţa aspiraţiile noastre către dreptate şi adevăr.  Aşa că plin de mâhnire eram gata să mă aşez la scris când mi-am dat seama că, totuşi, înainte de a-l expune în piaţa publică pe vechiul meu prieten de literatură şi politică, trebuia să-l sun ca să aflu de la el ce s-a întîmplat, ce se întâmplă..
       Aşa că l-am sunat astăzi, pe la două şi jumătate
       - Aaa, Paul...
       - Ce faci?
       - Uite sunt la Ierusalim...
       - Şi ce-ai făcut la vot la unirea cu iliescu
       - A, păi n-am votat, că nu eram. D-aia am şi plecat. De greaţă.
       - Bină măi, vorbim când te întorci.
       Am răsuflat uşurat: Vosganian nu m-a dezamăgit, el nu s-a opus pentru că nu a votat şi nu a spus nimic pentru că, în definitiv, cui să spună şi cine să-l audă la Ierusalim unde s-a dus ca să se trateze de greaţă. E, totuşi, băiat bun, de-al nostru, din Cartier.

Jurnal sentimental - marţi 7 februarie 2011

ANTONESCU PREŞEDINTE

L-am văzut azi pe Antonescu. M-a aşteptat la stop. Eu veneam de la pâine şi eram îmbrăcat mai de casă. El nu ştiu de unde venea. Adică venea pe Plevnei dinspre centru şi se ducea pe Plevnei către .. (m-am gândit eu) Grant, poate, să iasă la Arcul de Triumf şi de acolo la fratele lui, nu de cruce, Doamne fereşte, ci de cravată roşie: nu Ponta, n-aţi ghicit, Iliescu. (Na, că l-am scris din nou cu literă mare, dar fiţi liniştiţi, încă nu-mi revenise respectul.)
Eu treceam strada, el era în maşină, aşteptându-mă - să trec, fireşte. Când l-am văzut mi-a fost necaz că, plecat în fugă de la traducerile mele şi nu mi-am schimbat pantalonii de trening cu alţii mai de lume. Dacă m-a recunoscut? Ce-o fi zis? Ia uite cum a ajuns şi prăpăditu asta? Cum naiba îl chema? Sau poate că nici nu mă vedea şi privea doar în zare, în viitor... Poate m-a văzut doar şoferul, care, poate, că nu mă cunoştea...
Antonescu era într-un super BMW, super tare, super nou, super strălucitor şi cu geamurile super heliomate şi cum stătea întins în scaunul lui părea şi el un super. Avea aşa ceva de preşedinte, ceva care părea că e al lui de-o viaţă. Şi nu cred că era de la maşină. (Care maşină de unde-o fi având-o? De la partid? De la Patriciu? De la Vântu? De la .... Cred că au scris ăştia prin presă, dar nu am fost atent. O fi ieşit el odată să spună: Multumesc partidului sau lui cutare pentru că "poa să ningă poa să plouă am primit maşină nouă". Praf îl fac pe Băse!)
 Da, sincer, tare arăta Antonescu a preşedinte şi, pentru o  clipă, cerul mi s-a părut ca la Bogota. Iar Felix, Vântu, Iliescu, Costin, Năstase, Luca, Hrebenciuc, Vanghelie, Voiculescu, Dragnea, Adomniţei, Oprişan, Niţă, Fenechiu şi toţi ceilalţi băieţi de ispravă ai cooperativei trebuie că sunt mulţumiţi, chiar încântaţi de el.
Şi de situaţie. E chiar extraordinar cum nişte legături vechi de decenii nu s-au rupt, cum alături de cei mai hârşiţi, au venit cei mai tineri, cum au reuşit ca împreună să păstreze Organizaţia şi să o întărească!
Şi ce minune, ce înălţător, ce încurajator, ce folositor, ce asigurator să ajungi preşedintele României împreună cu Familia ta, alături de Tovarăşii tăi, strâns unit cu Fraţii tăi.
Pe măsură ce mă gândeam mă simţeam tot mai copleşit de toate aceste  - şi multe alte - gânduri care... (dar o putere mare s-a lăsat peste mine şi am pătruns în el şi în ei şi mi-am dat seama,  ca şi ei, că)  nu sunt pentru prostime, iar România mi s-a părut deodată, mică, urâtă, neînsemnată.
Şi, în acea clipă l-am înţeles.