Punem pariu că psd nu ajunge la guvernare?

Sau, în cel mai bun caz ajunge ca o mâna a doua?

Voiam să pun această întebare mâine, dar evenimentele au luat-o înainte, aşa că ea a devenit de actualitate. Şi o pun acum, deşi nu voi dezvolta mai mult subiectul în acest moment.

Când, acum câteva ore, am scris “Ponta pe făraş” nu citisem (aflasem):
- despre determinarea lui Geoană de a nu se opri din a spune adevărul (Care adevăr? Sau al cui? Vom vedea!)
- despre reuniunile secrete de la psd
- despre scrisoarea deschisă a celor 26 de parlamentari semnată – printre alţii – de Hrebenciuc (Iată că Viorel mi-a răspuns, căci tocmai întrebam de el. Aşa că încă o întrebare: – Domnu’ Viorel e nasol în tranşee? Sau se întrevăd zorii unor zile mai bune? Păi un om de valoarea dumneavoastră să facă piaţa pentru nepoţei?)

Aşa că, dinspre psd, se anunţă vremuri interesante. Se pare că sărmăluţele şi porcuşoru vor cam sta unor în gât. Şi să te ţii mobilizare pe poziţii. De exemplu, ia să vedem, care – înafară de nazistu’ de Constanţa – mai pleacă spre tărâmuri exotice. Mai punem un pariu?

Suspectă şi tăcerea Bunicuţei? Alo, domnu Iliescu! Ce mai face băiatu’ ăla bun al dumitale, Oprescu, parcă? E la încălzire?
Şi era să uit. Unde este Care este?

Mai am o mie de întrebări interesante dar le mai las şi pe mâine. Când psd-ul ne va dărui – sper – o altă zi plină de satisfacţii.
Şi când, dacă îmi vor lăsa timp psdii aş vrea să vorbim puţin şi despre Vântu.

Jurnalul politic al zilei: Ponta pe făraş, Antonescu pe antene, Voiculescu – înger, Boc – copil

Ponta pe făraş

Nici eu nu credeam, atunci când am făcut-o, că profeţia privind gravele daune de care este potenţial capabil omul de faţă al socialist-capitaliştilor, se poate împlini aşa de repede: atenţie, zic se poate, nu e încă bătută în cuie. Dar sunt câteva date care indică că Victor Ponta nu se simte prea bine în fotoliul de preşedinte psd: seria de gafe recente, loviturile de la aliatul moştenit, Antonescu, lupta cu Geoană ne aduc, pe diverse paliere, date în acest sens.
Să-ţi dai cu stângu-n dreptu atunci când părea că alergi singur spre finiş e dovadăp de mare strategie – abureşti adversarul, nu?
Să reuşeşti să te plasezi în trena liberalilor în diverse iniţiative şi chiar să rămâi în ofsaid e o altă dovadă de măiestrie politică.
Aşa după ce, în faţa repoziţionării parţiale a şefului liberal, a unor evenimente mai mici sau mai mari de pe piaţa românească de zarzavat politic, la care nu ai prea avut ce spune, sau o ţii maţu gaia cu Băsescu care este de vină pentru toate (ştim că Băsescu e dracu, că doar ne-ai spus-o, dar chiar aşa drac să fie?) vii mata şi te iei la harţă ca o ţaţă cu o altă ţaţă, nu cred că este exact ceea ce pe vechii şi vajnicii activişti centrali şi judeţeni îi face foarte fericiţi (Poate doar pe sforari. Alo, domnu’ Hrebenciuc se aude? Ce mai faceţi, care mai e cursul?) Probabil şi pentru că simte această nemulţumire şi pericolul unei contralovituri a celuilalt .p… vorba lui Iliescu, glasul ferm al lui Ponta se mai aude doar în lupta cu Geoană.
Pe undeva probabil că nişte ruguri se pregătesc şi dacă liberalii se mai apropie mult, prea mult, până la a nu mai avea nevoie de aliatul psd vor fi şi nişte jertfe umane.

Unde linge Antonescu se albeşte "antenili"
Care a apărut alături celelalte antene, de firmele şi fundaţiile voiculescu din condensarea picăturilor de ceaţă.
Nu am să vin să zic că se întorc în mormânt strămoşii liberali – pentru că mulţi dintre ei au fost cel puţin la fel de lipsiţi de scrupule şi avizi de putere ca şi adunătura de vlăstare actuale între care cel dintâi este Crin. Dar să fii atât de puţintel la minte încât să ne crezi atât de proşti şi uituci, atât de sinistru de amoral şi atât de disperat să fii şi tu puţin preşedinte, şi astea toate într-o carcasă de profesor de istorie care, în principiu a citit măcar o altă carte de istorie a României decât cea a mult iubitului şi stimatului, este, chiar şi pentru cele mai îndepărtate limite ale bunului simţ, prea mult.
Antonescu a descoperit criteriul măsurării valorii publice a unui personaj: contestarea. Şi pentru că Voiculescu, securistul care alături de alte nume grele de astăzi, a haiducit în folos propriu averea poporului, întrupare a uneia dintre formulele cele mai degradante ale firii umane, expresie a tot ceea ce poate fi contestat sistemului comunist (aflat la mii de ani lumină în spatele expresiei activiste Iliescu, care măcar era un comunist cât de cât convins, deci cât de cât sincer) nu este astăzi contestat de masele largi populare, căci nu taie salariile şi pensiile ba le mai dă şi antene, liberalul îl albeşte. Adică ne propune să uităm.
Să minţim, să ne minţim. Sau, dacă nu ne convine, să ne tragem un glonte în cap.
Ba chiar, îi descoperă calităţi. Iar mâine-poimâine, după ce-i va declara iubirea, probabil, se vor şi căsători. Iar nunta se va face, bineînţeles, la televiziune, la ea fiind invitat, ca să dea daru’, tot poporul.
Punem pariu că, la o adică, dacă se cere, pentru Antonescu chiar şi Ceauşescu e bun. Şi să fiu sincer ar avea dreptate măcar într-o privinţă: Voiculescu este chiar şi la nişte ani lumină în spatele lui Ceauşescu.
Nu am spus nimic despre Băsescu şi Boc. Păi ce să mai spun că ei sunt contestaţi.

Boc e un copil care vrea să-şi depăşească copilăria (ba uite că spun)
Şi de aceea îşi taie indemnizaţia pentru copil. Să-l trimită şi pe el mama lui în viaţă. Să-l mai lase singur acasă 1, 2, 3 … Să înjure, să spună măscări, să fumeze şi altele.
De ce e mai bine să primească mamele indemnizaţii doar un an în loc de doi, nu ne spune. Ce economii extraordinare se fac nu ştim. De ce este mai important să rămână indermnizaţia variabilă până la 4000 de lei – cînd ea este doar un ajutor pentru o perioadă critică şi nu un drept rezultat în urma cotizării fiecăreia cu sume echivalente – şi nu să fie 600 sau 700 sau 800 pentru toate mamele (de exemplu, eu, care plătesc tot felul de biruri statului din care statul plăteşte ajutoarele, vreau să le dau tuturor la fel), iar nu ştim. De ce nu vrea domnu’ Boc să se gândească şi la ce este mai bine pentru generaţiile viitoare – mai mult timp petrecut alături de mamă sau mai mult timp aruncat de o bonă în faţa unui televizor care urlă pentru a acoperi plânsetul disperat al copilului – domnu Boc nu ne spune. Să înţelegem că el nu a fost iubit şi a fost crescut de străini?
Domnu Boc a făcut dreptu’. Dreptul, fără o construcţie morală aşezată pe un fundament religios, este cel puţin anost şi înşelător, un fel ne nisip mişcător fără suflet, după cum vedem din calitatea justiţiei actuale. Dar poate a avut totuşi şi un profesor care a gândit, care a avut suflet, care i-a transmis şi altceva decât: Student, repetă după mine. Că asta era la armată.
Domnu’ Boc, trezeşte-te! Acesta nu este un vis.
Dacă eşti prim-ministru nu înseamnă că trebuie să fii robot, fii, dacă mai poţi om. Atunci şi numai atunci vei fi cu adevărat şi prim-ministru.

O dilemă juridică

Judecătorul avea în acea zi o dilemă pentru care nu putea să fie invidiat: în cazul ministrului de la mediu trebuia să aleagă între a face pe plac ori primului ministru, ori preşedintelui. Era cu totul altfel la interlopi sau la alte cazuri din mafia politico-economică la care singura dilemă era dacă nu cumva a cerut prea puţin şi eventual dacă nu urma să fie tras în piept cu tranşa de după pronunţarea sentinţei. Fuseseră cu toatele cazuri care adăugaseră multe zerouri averii sale bine mascate – cum crezuse până la acest dosar. Dar nu suficient, pentru că primise şi de la unul şi de la celălalt ameninţări clare legate de cazurile blătuite, banii încasaţi şi destinaţiile lor. Iar unul dintre intermediari era deja arestat. Aşa că..
Aşa că, până una alta, de supărare, pe toţi cei judecaţi în ziua aceea îi condamnase, fie că erau vinovaţi, fie că erau nevinovaţi.