În numele democraţiei

Facem răul, în numele binelui,
Distrugem, în numele evoluţiei,
Minţim, în numele adevărului,
Închidem, în numele libertăţii,
Despărţim, în numele fraternităţii,
Jefuim, în numele egalităţii,
Omorâm, în numele vieţii,
Terorizăm în numele democraţiei.
Si toate astea pentru că suntem civilizaţi.

Miniştrii eroini

Pentru că poporul bugetar  – între noi fie vorba, în mare parte sedus de frumoasele fete ale vrăjitoarei, Lenea, Corupţia şi Grosolănia – voia mai mulţi bani, vitejii miniştri şi neînfricaţii parlamentari au ieşit cu pieptul dezgolit în faţa lui şi i-au spus:

- Măi copii, vouă numa' la bani vă e gândul? Da’ ţara? Da’ viitorul copiilor voştri? Da’ viitorul omenirii? Uite, noi renunţăm la salarii, căci nu pentru ele suntem aici, şi, vorba politicianului onest, aşa să ne ajute Dumnezeu!

Şi Dumnezeu – sau poate altcineva? – i-a ajutat de fiecare dată şi astfel, serie după serie, unii chiar în mai multe serii, când ei au încetat să mai fie miniştri, deputaţi şi senatori s-au trezit de două, de nouă, chiar de nouăzeci şi nouă de ori mai bogaţi.
(Iar pentru că au fost cuminţi, tot acela le-a ajutat şi pe neînfricatele căpetenii ale trupelor de sindicalişti cât şi pe, de acum, soţii Lenei, Corupţiei şi Grosolăniei.)

În sufletul pivniţei mele (o poezie)

(Prima pe care am scris după mulţi ani şi pe care o aşez aici nu pentru că ar fi ea vreo minune, ci pentru că mâine e Duminică şi pentru că trăim o lună a Minunatei Naşteri, care poate să fie şi cea a minunatei noastre renaşteri. Şi pentru că e un timp al cântecului şi al poeziei.)

Prin ochiul pivniţei mele
te văd adesea trecând
cu pasul acela din Lună
cu care cobori pe Pământ.

În ochi ai atâta lumină,
în mâini ai atâta cuvânt,
în trup timpul cântă, spirală
pe care cobori pe Pământ.

În sânul tău bolta se-ntoarce
şi se dezmiardă în vânt,
în pântec tresaltă sfioasă
dorinţa de-a fi pe Pământ.

În sufletul pivniţei mele
aş vrea să cobori lunecând,
să-l scoţi curat în lumină
şi să mă naşti pe Pământ!