Ponta, purici, PSD

In finalul penultimului text avertizam românii, psd-ul şi chiar pe Victor, că trebuie să se ferească de Ponta. Iată că am avut dreptate. Prin declaraţiile sale din faţa socialiştilor europeni, europreşedintele psd a reuşit să-şi pună în cap chiar şi aliaţii şi pentru prima oară după vreo patru ani, pdl şi pnl cântă politic pe aceleaşi corzi.
S-au adunat astfel câteva, să le numim prieteneşte erori, pe care s-ar putea ca râvnitorii la scaunul prezidenţial dar şi râvnitorii la scaunele parlamentare şi ministeriale să le contabilizeze, iar Ponta să facă mai puţini purici în psd decât se aştepta.
Pe de altă parte se întâmplă ceva jumătate parcă ireal, jumnătate de-a dreptul comic: ultimii doi conducători ai acestui partid se întrec, prin declaraţii, în a fi cel care merită acea alintare a tătucului lor, atunci către fiul său Geoană: prostănac. Ba o dă unul în bară, ba îşi dă celălalt cu bara în cap.

De la “cămătarii mondiali” la “conducătorii pe care îi merităm”

Zilele trecute am avut o polemică destul de aprinsă, pe un forum ortodox pornind de la dezvăluirea unui personaj – care afirmă că este preot – că s-a hotărât să nu mai plătească taxe şi impozite, pentru că acestea se duc toate în buzunarele cămătarilor internaţionali, pentru că guvernanţii noştri nu sunt nimic altceva decât slugile acelora şi pentru că în ţară nu se mai face nimic şi nu mai rămâne nici un ban pentru populaţie.
Cel de mai sus însă continua şi propunea şi altora, poporului ca să zicem aşa, să nu mai plătească nimic statului. Iniţial, deşi am vrut să comentez această propunere în sensul combaterii ei, nu am făcut-o. Mai târziu, cum discuţiile au continuat şi personajul cu pricina continua să “haiducească” am intervenit şi eu. Am renunţat însă după câteva schimburi de opinii, fiind foarte clar că este vorba de un dialog al surzilor, dar respectiva polemică mi-a rămas în minte în zilele ce au urmat, mai ales printr-o serie de teme, care, cred, merită să fie puse în pagină şi discutate mai serios:
Cât adevăr, câtă manipulare, câtă diversiune, câtă paranoia este în temele privind “actuala guvernare mondilă din umbră” şi “viitoarea guvernare mondială” la vedere? Dar despre guvernarea electronică şi documentele electronice? Dar despre cămătarii mondiali? Şi, evident, despre o întreagă serie de astfel de teme destul de prezente în spaţiul internetului, dar şi în cel al străzii. (Nu mai departe de ieri m-am întâlnit cu un vechi cunoscut, despre a cărui sănătate mintală nu am informaţii şi care m-a sfătuit deosebit de serios, printre altele, să-mi cumpăr mai multe filtre de apă pentru că din decembrie se vor petrece chestii foarte grave. Nu spun acum şi aici că era dus. Nu ştiu ce auzise, de unde, în ce stare era. Nu pot spune nici măcar: E o prostie! )
Apoi altele:
Cum să reacţionîm faţă de un sistem mafiot, spoliator, dezinteresat de binele public şi iresponsabil precum cel din România?
Să ne revoltăm? Să nu mai plătim? Să nu mai muncim? Să punem mâna pe furci şi topoare?
Cum să reacţionăm ca creştini ortodocşi? E posibilă o aceeaşi aşezare ca a celorlalţi? Până unde? Cum?
Ce facem cu politicienii noştri? Ce facem cu statul?
Voi încerca ca în următoarele zile să încerc să-mi spun părerea – atât cât mă duce mintea şi, acolo unde este nevoie, cât mă ţin informaţiile – în legătură cu aceste teme mai mult decât actuale.
Şi voi începe mâine, cu cea care mi-a rămas în prima linie a frontului gândurilor mele şi care m-a şi determinat să scriu aceste cuvinte şi apoi cele ce vor urma. E o temă veche, poate nu atât de spectaculoasă, dar în legătură cu care, ca urmare a polemicii mai sus amintite, am făcut o descoperire. Este vorba despre ” Avem conducătorii pe care îi merităm” şi pe care cu toţii o înţelegem în sensul că aceştia ne reprezintă calităţile şi defectele, nu sunt nici mai buni nici mai răi decât noi sau invers etc. Dar mai este ceva; ceva poate chiar mai important.
Voi reveni.

Ponta minte enorm şi gândeşte monstruos

Românii aveau o mare reţinere faţă de oamenii spâni. Înaintaşii, care mai gândeau, simţeau şi ştiau, ne-au lăsat proverbe, zicători şi chiar poveşti, în care omul spân e cel puţin privit cu neîncredere, dacă nu cumva e chiar totuna cu omul rău. Şi dintre toate, cea care l-a consacrat pe spân este Harap Alb.
Acum, e adevărat că astăzi nu prea avem un Harap Alb. S-au ocupat tovarăşii şi antetovarăşii lui Ponta de a-l ciopârţi, îngropa, arde şi îneca – e vorba despre poporul născător de eroi, astăzi dezmembrat, aiurit, rătăcit.
Mimând politica responsabilă, politicienii iresponsabili îşi asumă, cu toţii postura de Făt Frumos. E în felul acesta o mare înghesuială de eroi gata să sară în focul vorbelor şi în apa spriţurilor pentru poporul pe care, zic ei, îl reprezintă; atunci când îşi rotunjesc conturile. Căci ce dovadă mai bună că sunt ceea ce pretind că sunt dacă nu faptul că şi ei, ca şi eroul din poveste, cresc în avuţie într-un an cât alţii în nouă. Mai mult, există tabere de Feţi-Frumoşi; tabere politice. Evident, toţi Feţii Frumoşi dintr-o tabără îi denunţă în public pe cei din alte tabere ca zmei, balauri, căpcăuni sau spâni; pe urmă se plimbă braţ la braţ pe culoarele intereselor personale.
Şi Ponta e un Făt Frumos care îşi zdrăngăne armele vorbelor către “slutul şi urâtul” dictator Băsescu. Din nefericire pentru Victoraş, acesta, pe post de Harap Alb, l-a bătut pe spân pe unde l-a prins. În realitate, dacă Băsescu, printre puţinii care mai au şi ceva merite, e totuşi departe de a fi Harap Alb, Ponta în schimb nu are nicio tangenţă cu Făt Frumos, e spânul atât curat cât şi murdar.

Ponta minte enorm. E adevărat, aşa cum o fac mai toţi politicienii. Aşa cum a învăţat mai ales de la înaintaşii lui socialişti, comunişti, fascişti; şi zic unii, pe care nu-i contrazic, liberali, toţi fiind din acelaşi mădular de stânga care ne siluesc de ceva sute de ani realitatea, încercând să ne îndese în diverse scheme produse de minţile lor. Mai toţi politicienii respiră minciună, ipocrizie, demagogie; aşa trăiesc ei. Aşa cresc şi înfloresc. Şi aşa îi îmbolnăvesc şi pe ceilalţi.

Studiu de caz
În ceea ce-l priveşte pe imberbul dar călitul în rele preşedinte PSD, Victor Ponta, pentru a trece de vorbele care pot să pară fără acoperire, am să mă opresc la un episod recent din cruciada lui împotriva tiranului Băsescu. Şi anume la ziua marelui miting. Este poate, şi cea mai devoalantă şi mai crud adevărată poză a acestui comisar stalinist de tip vechi pe stil nou. E ziua în care cine a avut ochi a văzut că e gol, că nici urmă de haine împărăteşti.
Ponta a anunţat atunci că forţele de ordine au glonţ pe ţeavă şi au primit ordin să tragă. A fost singurul, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi facă anunţul clar, răspicat, cu intonaţie, evident conştient de ceea ce spune. Ba chiar a reluat această declaraţie de foc. O culme, nu atât a minciunii, pentru că în acest sens culmea era atinsă demult şi cu neputinţă de depăşit, cât a inconştienţei, a iresponsabilităţii, a oportunismului deşănţat, a unei gândiri criminale. Şi astfel ajungem şi la partea a doua a enunţului din titlu:

Ponta gândeşte monstruos. Cât de prost ar fi, nu pot crede că nu s-a gândit la consecinţe, că nu a avut în vedere ceea ce ar putea provoca această ştire într-un moment încrâncenat ca acela, într-un moment al declarării nemulţumirilor unui număr destul de mare de manifestanţi, reprezentanţi ai nemulţumirilor altor câteva milioane.
Nu pot crede că nu s-a gândit la faptul că această aşa zisă dezvăluire – menită să-l aşeze pe Băsescu lângă Ceauşescu, şi pe Ponta în noua Piaţă a Universităţii, căci în ceea ce priveşte participarea lui la cealaltă nu-l cred – ar fi putut să inflameze atât de mult lucrurile încât să se ajungă la lupte de stradă, la vandalizări, la asediul instituţiilor, la incendii şi distrugeri, la răniţi şi morţi.
Nu-l cred! Ba, mai mult, cred că tocmai pe asta a mizat. Pe violenţă. Ce bine ar fi picat niscaiva morţi acolo, pentru ca degetul lui, învârtoşat în sângele acelora, să-l îngroape necruţător şi pentru vecie pe Băsescu. Adică să-l gonească pe ăla ca să vină Ponta şi ai lui la putere, aduşi pasămi-te de voinţa populară. Arhanghelul Victoraş şi ceata lui de îngeri. Negri, evident. După cum este şi trecutul în care au condus, fie înainte de ’89 fie după.
Într-un fel, Ponta a arătat că este cu adevărat liderul psd-iştilor: nu mulţi – poate niciunul dintre colegii lui din conducere – ar fi avut “cele necesare” pentru a trece de la gândul la fapta unei astfel de montări monstruoase.

Ponta are o minte criminală. Este clar că Victor Ponta ar fi în stare de orice pentru a rămâne la conducerea PSD-ului şi pentru a ajunge Preşedintele României. Şi cine ştie ce mai zboară prin întunericul minţii sale.  De aceea, cred că trebuie să ne ferim de el. După cum cred că şi PSD-ul ar trebuie să se ferească de el. Şi nu în ultimul rând, creştini fiind, cred că şi el ar trebui ferit de el.