Sclavii fericiti ai noului Imperiu

(Această postare reprezintă o continuare la cele 4 articole despre nevoia de o politica construită pe valori creştin-ortodoxe, publicate în ultimele numere ale revistei ROST - www.rostonline.org , şi ea va fi continuată în postări ulterioare)

             Să citim cele ce urmează prinşi fiind în apele tulburi şi învolburate ale ceea ce este cunoscut îndeobşte sub numele de criză dar care este de fapt o rearanjare, o redistribuire a banilor şi puterii de la cei mulţi la cei aleşi, un pas important şi tot mai transparent către lumea de mâine (dimineaţă).

Noul Imperiu

              Dezvoltarea economiei din ultimele secole a condus la dependenţa economică totală a omului faţă de stat. Primul pas în această direcţie este distrugerea "gospodăriei naturale" ţărăneşti şi crearea pieţelor regionale. Un om care nu e inclus în relaţii comerciale active cu oraşul nu mai este în stare să-şi hrănească familie. Pasul următor este crearea pieţelor multinaţionale. Un oraş, sau o regiune, care nu participă la cooperarea multinaţională dă faliment şi, oricum, îşi pierde atât independenţa economică cât şi pe cea politică. În secolul al XX-lea s-a constituit sistemul economiei mondiale şi o ţară întreagă, care refuză să joace conform regulilor pieţei mondiale, nu poate să-şi mai asigure independenţa.

            Din punctul de vedere al eficienţei economice, este un sistem extrem de lucrativ. Dar el are o consecinţă care poate fi decisivă pentru sfârşitul istoriei: omul şi-a pierdut deprinderea vieţii independente. Gradul lui de dependenţă faţă de lumea exterioară nu s-a diminuat, ci a crescut de multe ori. Omul contemporan este ameninţat de pericole de care omul societăţilor tradiţionale nu trebuia să se îngrijească. El este dependent nu numai de starea vremii şi de stihiile naturii, ci şi de furnizarea de benzină şi gaze, de căldură şi energie electrică şi, în ultima vreme, de fluxul informaţional. Suprimarea uneia dintre arterele care alimentează un apartament, un oraş, o regiune sau o ţară duce la moartea lentă a locuitorilor acestora chiar în condiţii meteorologice care ar fi îmbogăţit o gospodărie tradiţională.

            Ştergerea graniţelor statelor naţionale se petrece într-un mod foarte original. Statele îşi pierd suveranitatea. Şi cine le preia puterea din mâini? Structurile de guvernarea internaţională, apatride, dar având interese financiare şi politice în întreaga lume. (Diaconul Andrei Kuraev)

            Arhitectura globalistă contemporană se construieşte, evident, după alte măsuri decât cele ale democraţiei. Iar modelul parlamentului universal, alcătuit din persoane cu drepturi egale de vot, a rămas, în continuare, o utopie. Dimpotrivă, are loc o anume diminuare, un recul al autorităţii şi influenţei largilor forumuri politice, în paralel cu întărirea comunităţilor mai înguste, elitiste.  (...) Are loc o regrupare a potenţelor conducătoare dinspre structurile politice spre centrele de putere economică (de tipul FMI sau al Băncii Mondiale). Eroziunea instituţiilor democratice se manifestă tot mai distinct. Democraţia, ca formă de conducere a maselor, cedează locul unui alt tip de guvernare: neodemocraţiei, ca putere a banilor, manifestată în principiul decizional specific organizaţiilor de acest fel: UN DOLAR, UN VOT. Pe baza acesteia, sub acoperirea lozincilor democratice, în lume se conturează profilul unui regim oligarhic internaţional, care preferă acţiunea de pe poziţii de forţă. ( Alexandr Neklessa - politolog)

Societatea occidentală este din punct de vedere economic o societate a totalitarismului financiar. Acest totalitarism este realizat şi apărat de un mechanism uriaş format dintr-un gigantic sistem financiar, condiţionat înainte de toate de un număr incomensurabil de operaţiuni cu bani care au cuprins toate aspectele oamenilor şi ale societăţii. Este mecanismul unei subunităţi a aspectului lucrativ al societăţii – activitatea financiară -  care a devenit un fenomen supraeconomic şi suprapolitic. Este un capital uriaş care a pus stăpânire pe toată societatea şi este despotic faţă de ea. Nicio putere dictatorială din lume nu se poate compara cu el, în această calitate. (Alexandr Zinoviev - Sociolog, matematician, scriitor etc.)

Şi sclavii săi

            Mentalitatea oamenilor din noile vremuri va fi caracterizată de credinţa organică în rolul înfloririi economice, ca garanţie a libertăţii omului. Limitele bunăstării lumeşti se vor identifica, în mod ascuns, cu măsura acestei libertăţi. iar dezvoltarea personalităţii şi statutul ei vor fi puse în relaţie directă cu propăşirea economică. De aceea, o ameninţare a standardelor de prosperitate obţinute va fi percepută ca un atac la adresa spaţiului cucerit, ca o rodare a continentului libertăţii de către apele întunecate ale arhaismului, care îl înconjoară. Ergo, pericolul falimentului valorilor fundamentale este real şi trebuie evitat cu orice preţ. din acest moment, liberalismul va începe să suporte metamorfoze semnificative şi, eliberându-şi potenţialităţile radicale, va începe să-şi epuizeze toleranţa specifică (care părea să-I fie organică)… Versiunea renascentist-iluministă a umanismului a rămas un pom înflorit, cât timp a rămas într-un anumit context. Dar numai acum, în pragul unei lumi secularizate la maximum, postcreştine, orizonturile lui îndepărtate se descoperă la modul cel mai paradoxal: umanismul începe să  se manifeste ca o concepţie antiumanistă despre lume”. (Neklessa)  - Va urma

              

Devoratorul de timp

     Dacă a văzut că nu-i reuşesc decât parţial alte şmecherii (atenţie pentru cei înclinaţi să privească cu îngăduinţă şi haz şmecheria!) - cum ar fi sectarismul catolic, protestant, neoprotestant, filosofic etc. - diavolul a făcut în ultimul secol şi jumătate două mişcări importante: a acoperit viaţa omului cu magia realizărilor tehnicii şi l-a pus să muncească cât mai mult pentru a le avea. Amândouă sunt direcţii tactice de dezvoltare a unei aceleiaşi strategii: devorarea timpului personal, ocuparea lui cu orice altceva decât gândul la Dumnezeu, astfel încât, atunci când ajungem la capăt să nu găsim în urmă nimic pe care să ne sprijinim; să rămână după noi doar neantul indiferenţei şi al păcatelor.
     Pentru aceasta el a creat şi aşezat peste lumea reală o lume virtuală în care ne plimbă printr-un palat fabulos plin de cele mai neînchipuite bogăţii, plăsmuiri pe care cei dinainte nu au putut nici măcar să şi le imagineze. Ne plimbă şi ne spune: 
    " Uite, toate astea pot fi ale tale, iar tu stăpânul acestui palat şi al acestei lumi. Haide, ai curajul, curiozitatea, dorinţa, plăcerea de a le avea şi folosi şi nu vei mai fi un simplu om, un muritor de rând, ba poate chiar nici muritor, căci ce rost are să ne gândim la moarte."
      Şi, uite aşa, deschidem de exemplu televizorul şi ne uităm în faţa acestuia ore în şir, iar dacă vrem să ne ridicăm şi să plecăm constatăm fie că nu putem să ne ridicăm, fie că ceva ne trage cu putere înapoi ca să vedem mai departe sau să mai vedem o poveste care nu e a noastră, dar ar fi putut fi. Şi tot aşa alergăm să ne cumpărăm maşini tot mai performante, computere, note-bookuri. iphone etc. etc. etc., pe care trebuie să le avem pentru că sunt mai teribile decăt cele pe care tocmai le-am cumpărat.
     Dar pentru ca să le ai, trebuie să munceşti. Vrei mai mult şi mai multe, trebuie să stai mai mult la servici, să fii mai loial, mai devotat, mai supus, mai sclav, să ai chiar mai multe servicii, să fii o fiară cu cei asemeni cu tine, să-i dai la o parte, la o adică chiar să-i distrugi pe cei care-ţi stau în cale. Sau trebuie să furi, să loveşti, să mutilezi, să ucizi.
     Dar timpul tău totuşi trece: fie la televizor, fie la computer, fie alergând după altă maşină, după altă casă, după alte "scule", după alte "ţoale", fie risipindu-l prin cluburi, prin locuri "fancy" adică de "fiţe"; fie la locul (locurile) de unde îţi procuri banii pentru a putea avea toate cele de mai sus. Iar el, diavolul, ne priveşte mulţumit zbaterea nemaiavând a face nimic: noi singuri ne mâncăm timpul, ne autodevorăm, aşa că nu ne mai rămâne răgaz să ne schimbăm, să ne căim, să-l ascultăm pe Hristos şi să-L urmăm. 
     Ce nu ştie însă întunericitul, singura lui nelinişte, este însă cât timp mai avem - pentru că pe asta o ştie doar Dumnezeu. Şi astfel putem, ca şi tâlharul de pe cruce, să ne mântuim chiar în ultima clipă, atunci când se pare că soarta ne este pecetluită, că timpul ni s-a oprit.
     Dar, atenţie! Să nu ne bazăm pe asta. Pentru că acest moment nici noi nu-l ştim, drept care nu putem amâna mereu refuzul vrăjilor diavolului şi recuperarea timpului nostru. Căci, amintiţi-vă: doar un tâlhar de pe cruce s-a mântuit. Celălalt nu. 

Hristos a Înviat!

Sfintele Paşti cu bucurie!