Contestarea apelului academicienilor. Sau: Când în locul raţiunii vorbeşte Gâgă progresistu’

România, ultimul bastion al UE din Estul Europei, se găseşte, după cum voi arăta în curând într-o amplă analiză dedicată evenimentelor grupate în jurul celebrei ordonanţe 13,  sub o puternică ofensivă a instituţiilor globaliste europene şi a trompetelor, acoperiţilor şi descoperiţilor, activiştilor, mercenarilor, spălaţilor pe creier locali şi internaţionali, aflaţi în slujba ideologiilor promovate prin intermediul uniunii: globalism financiar şi politic, adică sexualitate, avort, migraţie, spălare pe creier, sclavagism fără limite.

În această notă trebuie citite şi contestarea aprinsă, criticile vehemente şi reproşurile supărate ale presei şi societăţii civile progresiste faţă de un demers perfect democratic şi normal: apelul unor academicieni pentru România. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră l-aţi citit, aşa că pentru a discuta despre el îmi permit să vă redau aici fragmentul ce cuprinde temele care îi preocupă pe respectivii semnatari şi care reprezintă centrul lui de greutate:

„îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate
printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoştenirea generaţiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale,
preocupaţi în mod deosebit de încercările recurente de „regionalizare” a României sau de
crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituţiei României şi tendinţelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calităţii vieţii în aceste zone,...”

Urmează chemarea adresată intelectualilor, autorităţilor, nouă tuturor de acţiune pentru remedierea acestor defecţiuni. Care din problemele de mai sus nu este o problemă reală? Despre care dintre ele nu s-a vorbit şi nu s-a scris pe larg. Care nu a fost obiectul unor aprinse dezbateri? Este, oare, măcar una dintre aceste teme, subadiacente identităţii, suveranităţii şi unităţii, o diversiune? O pălăvrăgeală goală?

Şi atunci, ce i se reproşează apelului?

1. Că, zice Hot News alături de alte medii progresiste şi glasuri vigilente ale societăţii civile progresiste, „Academia Romana preia propaganda PSD: In pline proteste anticoruptie, face apel la cetateni sa lupte pentru integritatea teritoriala a Romaniei.”

1.1 Aceasta se vrea o ştire a unei agenţii de ştiri. Un mod „ireproşabil” şi „nepartizan” de informare, o adevărată „lecţie de jurnalism”: pui un titlu sentinţă, apoi prezinţi inocent fragmente din apel. Evident, cititorul va citi pasajele având deja formulată concluzia.

1.2 Temele enumerate în apel au fost şi sunt teme politice şi au făcut/fac parte din propaganda tuturor partidelor. A le reduce apartenenţa numai la PSD e un mod grosolan de a manipula.

1.3 Dar, dacă, prin absurd, ar fi adevărat că ele aparţin PSD-ului, care ar fi problema? Sunt inventate, nerealiste? Sau sunt bubele concrete ale României 2017? Ar reduce sau anula acest lucru, importanţa demersului academicienilor? Necesitatea dezbaterii publice a tuturor acestor teme? Păi atunci să nu mai vorbim nici despre integrare europeană, căci este propaganda principală a PNL-ului şi USR-ului, mai puţin a PSD-ului. Sau despre pace. Că ne-au omorât comuniştii (chiar şi la propriu) cu lupta pentru pace.  Sau despre democraţie, că şi Republica Socialistă România era o democraţie.

1.4 Sau se vorbeşte despre şi se dezbate numai ceea ce decid „elitele luminate” că e voie?

1.5 Şi pe urmă, dacă PSD-ul chiar ar fi preocupat de toate cele de mai sus, nu ar fi extraordinar? Nu ar merita votat cu două mâini pentru următorii 25 de ani?

1.6 De când anticorupţia este în coliziune cu integritatea teritorială a României? Sau ele trebuie puse pe agenda publică pe rând? Măi, azi vorbim despre corupţie. Marş în Piaţa Victoriei. Mâine, despre integritate. Marş la Miercurea Ciuc. Poimâine despre sănătate. Marş la Belu.

2. Că, ne spune digi 24 „este un apel cu un accent puternic naţionalist”.

2.1 Chiar aşa? Zice apelul că românii sunt cei mai tari? Cei mai buni? Cei mai viteji? Cei mai inteligenţi? Că numai noi merităm să trăim, restul să moară, sau să ne slujească nouă? Zice oare ceva despre etnicitate? Cum că românii 1 (100 %) sunt ok, iar românii 2 (unguri, sârbi, ţigani etc.) sunt  mai puţin?

Sau e vorba despre îngrijorarea unora din afară şi a cozilor lor de topor din interior despre posibilitatea de a scăpa din mână şi România, după Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, vechile modele de democratizare reuşită, azi doar, nişte mizerabile „democraţii iliberale” în viziunea constructorilor statului global? România, ultima  redută a UE, adică a globalismului financiar şi politic promotor al războiului cu identităţile (fie personale, fie naţionale), cu statele (vezi desfiinţarea frontierelor), cu familia, morala, adevărul (adevărul este relativ, deci el nu există, căci există tot atâtea adevăruri câte sunt necesare ei).

3. Că aşa este ne-o arată diversele declaraţii şi comunicate ale progresiştilor îngrijoraţi, definitoriu  şi complet lămuritor fiind „contra-apelul” unui „grup de istorici simpatizanţi  şi participanţi la proteste”, care ne luminează cum că: „În numele identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale, se atacă tocmai nevoia de modernizare a României, într-un spirit care ne inspiră vremuri apuse. Principalele pericole identificate ar fi, în opinia academicienilor semnatari ai apelului, globalizarea şi corectitudinea politică, „rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei”, dar şi „încercările recurente de «regionalizare» a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice”. Toate aspectele invocate în apel sunt false probleme, care au ca efect divizarea şi mai accentuată a societăţii româneşti, adâncirea unor divergenţe dintre comunităţile etnice care locuiesc în România.”
Ei nu, serios? Chiar aşa? Discuţia despre globalism şi corectitudinea politică divizează societatea? Îngrijorarea privind repetatele demersuri pentru autonomie ale politicienilor şi activiştilor civici maghiari(nu ale majorităţii cetăţenilor maghiari) produc divergenţe? Dar de ce nu produc divergenţe aceste demersuri şi manifestările ostile statului ale acestor personaje?

În ceea ce priveşte hulita temă a integrităţii, suveranităţii şi unităţii am scris aici.

Lăsând de o parte faptul că semnatarii de mai sus reduc multele teme ale apelului la doar câteva, să vii tu, „istoric revoluţionar” şi să spui că cele câteva pe care le-ai ales sunt, toate, false probleme, adică minciuni, nimicuri, zero este mai mult decât a te descalifica. Poate că în societatea românească tema globalismului şi a corectitudinii politice au penetrat încă, din cauza necazurilor locale, mai puţin. Dar  când în lume, pe aceste teme, sunt înfruntări tot mai aprinse, când din cauza acestora popoarele Europei şi Americii se revoltă şi dau de pământ cu progresiştii globalişti, să spui o aşa gogomănie, nici de nivelul lui Gâgă nu te poţi numi. Doar dacă nu nivelul e de vină, ci comanda, ordinul de zi pe unitatea progresistă din România. (Iar pe respectivii semnatari sunt sigur că îi putem găsi în diverse ong-uri finanţate de UE sau/şi de Soros.) Şi că, de fapt, aşa stau lucrurile ne-o dezvăluie cu candoare  chiar comunicatul istoricilor progresişti, care iată ce ne spune:

„Încercarea actualului Guvern de a schimba printr-o procedură netransparentă a unor prevederi ale Codului Penal a fost doar ocazia şi nicidecum cauza apariţiei acestei mişcări. Dorinţa noastră de a păstra parcursul european şi euro-atlantic al României, de a continua politicile de modernizare şi sincronizare ale instituţiilor statului român cu cele ale democraţiilor consolidate din Europa şi din Statele Unite ale Americii, constituie adevărata cauză a manifestărilor de stradă.”
„Parcursul european” şi „modernizarea şi sincronizarea instituţiilor” (de parcă acestea ar fi nişte instalaţii de tip tehnic, nu cu bază umană, reglezi ceva şuruburi şi merg) astea sunt, în viziunea istoricilor militanţi, marile probleme care frământă somnul românului; nu sabotarea viitorului prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale. Nu decăderea morală, relativismul moral rezultante ale ideologiilor globalismului progresist (socialiste, comuniste, marxiste, ca să fie mai clar).

Iată că ni se spune de-a dreptul: unii erau pregătiţi şi aşteptau doar ocazia. Cauza (motivul ascuns): dorinţa lor de a păstra parcursul UE, mai precis implementarea politicilor şi măsurilor progresiste amintite mai sus, şi sincronizarea instituţiilor locale cu cele europene (falimentare democratic, expresii tot mai evidente ale unei dictaturi ideologice avansate din statele occidentale), adică instituţii pentru măsurile şi politicile respective.

În această ecuaţie, românii din stradă, supăraţi şi nemulţumiţi pe bună dreptate pe PSD pentru manevrele grosolan arogante şi dispreţuitoare, dar şi pe toate partidele (Toate partidele, aceeaşi mizerie!), pe guvernele  şi pe parlamentele succesive, devin pe zi ce trece mase de manevră pentru obiective deloc favorabile lor.

Apelul academicienilor în formula integrală îl găsiţi aici.

Austria se alătură Estului. Se naşte o nouă Europă. Preşedintele Iohannis ţine România la butoanele Berlin-Bruxelului

Despre ruptura tot mai adâncă dintre cele două Europe am mai scris.  La fel despre pericolele pe care le incumbă lipsa unei reale politici externe a României, limitată numai la sărutarea mâinilor şi condurilor, în curând întorşi şi cu ciucuri, ai şefilor de la Berlin şi Bruxelles.  Acum însă. Vreau să vă aduc la cunoştinţă un important pas către configurarea noii Europe de Est ca formulă partenerială de apărare comună şi de piaţă comună: despărţirea Austriei de partenerii vestici şi alipirea la iniţiativa comună de apărare est-europeană.

Iată câteva dintre declaraţiile făcute în acest sens, în urmă cu trei zile, de ministrul austriac al apărării, Hans-Peter Doskozil (SPO), pentru   Die Welt şi incluse într-un articol din 7 februarie:

Noi nu considerăm că frontierele exterioare ale UE sunt protejate în mod adecvat de către UE. Din acest motiv, Austria împreună cu alte 15 state de pe ruta balcanică a migraţiei, inclusiv statele din grupul de la Visegrad,  pregăteşte o strânsă cooperare în cadrul unui nou proiect de apărare a frontierei balcanice.

În cazul în care avem de făcut faţă unui aflux masiv de migratori, statele implicate în iniţiativa de protecţie a frontierelor vor să fie în stare să reacţioneze rapid. În eventualitatea unei crize, vom lucra împreună întrebuinţând contactele clar definite şi un schimb regulat de informaţii între conducerile poliţiilor şi armatelor din statele implicate.  

Dat fiind faptul că, conform legilor actuale, trupele austriece pot fi desfăşurate în afara ţării numai pentru misiunile umanitare, ministrul a declarat că se are în vedere schimbarea legii în sensul multiplicării situaţiilor care să permită acest lucru astfel că:

Austria este gata să ofere ajutor unor ţări, fie din interiorul UE, sau din exteriorul UE, nu numai pentru scopuri umanitare, dar, de asemenea, pentru protejarea graniţelor lor, în cazul în care aceste state ne-ar cere ajutorul, şi dat fiind faptul că avem suficientă capacitate pentru aceasta.

Trebuie să ne pregătim intens acum pentru redeschiderea de către guvernul (turc) a „ecluzelor cu migratori” despre care preşedintele Erdogan a ameninţat deja de mai multe ori că o va face. ... Erdogan nu este un partener de încredere al UE.

Pledând pentru un cât mai apropiat summit european dedicat repatrierii, Doskozil a sugerat câteva din măsurile care ar putea fi luate:

Centre de repatriere, pedepse mai mari pentru solicitanţii de azil care încalcă legile, masive tăieri ale ajutoarelor financiare pentru migratorii ilegali.

Pesimistă însă în ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri hotărâte ale UE pentru stoparea migraţiei şi repatrierea milioanelor de migratori sosiţi ilegal în aceşti ultimi ani, Austria se alătură cooperării dintre statele grupului de la Visegrad şi celelalte state est-europene, care a depăşit de mult faza de proiect.

Nu mai puţin importantă este cooperarea pe multiple planuri care se naşte odată cu cea de apărare comună. După cum am arătat deja, de exemplu, relaţiile dintre Ungaria, de o parte, şi Serbia şi Slovacia, de altă parte, până de curând mult mai reci, din cauza minorităţii maghiare agitate de pe teritoriul celor două,  sunt acum „calde”.

În acelaşi timp, şi aceasta este o a doua dimensiune importantă a cooperării despre care vorbim, este deja în construcţie o cooperare economică mult mai intensă între toate aceste state. Se prefigurează, astfel, o piaţă economică comună, cu investiţii locale.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, în nu mai mult de un deceniu, poate chiar doar o jumătate, vestul Europei va fi fie islamizat (la început politic, apoi complet, prin trădarea elitelor locale, tot mai iubitoare de islam şi tot mai pe faţă împotriva creştinilor), sau va fi câmpul de desfăşurare a unor războaie civile. Cel mai probabil, ambele. În această situaţie cooperarea dintre satele regiunii este singura cale pentru păstrarea identităţii şi a integralităţii.

După cum spuneam într-o altă analiză, pe acest teritoriu care, de la nord la sud şi de la est la vest, coincide cu Europa de acum peste 7000 de ani, considerat leagăn al civilizaţiei europene actuale, se naşte astăzi o altă Europă unită, diferită de UE în principii, obiective şi funcţionare. Diferită, deci, şi în identitate.

O Europă de Vest islamizată va fi un duşman pentru Europa de Est, aşa cum în acest moment, elitele locale din vest şi o parte dintre musulmanii de acolo sunt un duşman pentru popoarele respective. Nu văd cum islamul, ce urmăreşte cucerirea întregii planete, se va opri, sau se va mulţumi doar cu partea vestică. Mai ales că acaparea puterii de către musulmanii radicali va aduce după sine şi modelul de societate islamică medievală.

Războaiele civile sunt un alt element de pericol pentru Est căci, la rândul lor, vor însemna tot o cădere economică importantă. De aici şi importanţă acestei pieţe comune alternative, care să reuşească să satisfacă cererile locale dar să se şi deschidă înspre alte pieţe: asiatică, africană, sud-americană.

Din acest proiect România pare a lipsi. Mai mult, pare a-l refuza, dispreţui. Preşedintele Iohannis, tot mai clar un pion local al globalismului, manevrat prin butoanele de la Berlin şi Bruxelles, nu dă semne că are habar de ce se întâmplă în zonă, devotat până la moarte butoanelor de mai sus.

Nici de la nivelul ministerului de externe nu am avut veşti în acest sens. Şi nici de la celelalte ministere. Toţi ochii autorităţilor din România au părut aţintiţi până acum către „ochiul” veghetor din Vest. Poate aşa se explică şi înverşunarea preşedintelui de a lupta pentru valorile europene (mai precis pentru noile valori europene care s-au schimbat cu 180 de grade în ultimii câţiva zeci de ani): corectitudine politică, lgbt-ism, pdepsirea opiniilor, islam).

Pe aceeaşi temă: https://solidaritateeuropeana.wordpress.com/2016/12/07/romania-dezmembrata-spre-un-alt-1940-romania-izolata-2/

De ce urăşte stânga banii lichizi. Războiul cu cash-ul, sau drumul spre sclavia totală.

În urmă cu vreo 40 de ani aflam de la un prieten al cărui unchi era ambasador în Coreea de Nord diverse poveşti inedite despre dictatura care îl impresionase şi pe Ceauşescu: cum fac blocuri mai înalte decât cele din Sud, dar nelocuite, cum au magazine în care cumpărătorii sunt nişte actori şi figuranţi, cum în parcuri sunt alţii care se plimbă cu barca, merg pe alei, se prefac îndrăgostiţi şi tot restul. Butaforie. Minciună. Teatru.

Printre altele, am aflat şi cum au rezolvat comuniştii coreeni legarea de glie a coreenilor şi combaterea acţiunilor subversive: lipsa banilor. Oamenii primeau ceea ce aveau nevoie de la autorităţi. Minimal. Călătoriile fără autorizaţie erau interzise şi cum mâncare nu primeai decât pe cartelă, de acolo de unde locuiai şi munceai, nimeni nu putea să călătorească de capul lui. Atunci când, totuşi, trebuia să te deplasezi undeva, dacă primeai autorizaţia, primeai şi raţia strictă de alimente. Intârziai, te ascundeai, mureai de foame. Nimeni nu avea în plus pentru tine şi nici nu îndrăznea să te ajute.

E pornit de ceva vreme un război al elitelor globaliste cu cash-ul, cu banii lichizi. Mai clar, se urmăreşte interzicerea lor. Tot omul să aibă bani în bancă, carduri, plăţi electronice. În urmă cu vreo două săptămâni, în timp ce toată floarea elitistă din vest se războia cu interdicţiile lui Trump pentru migratori,  a mai fost făcut un pas mare către interzicerea completă a balnilor lichizi. Comisia Europeană a prezentat o “Road Map” privind legislaţia continentală împotriva banilor lichizi. Dar acesta este numai un nou şi, adevărat, mare pas pe acest drum. Care a început mai întâi în SUA apoi, după 2010 şi în Europa cu scoaterea din circulaţie a bancnotelor mari (o piedică în calea economiilor în cash) şi prin impunerea unor plafoane maximale pentru cumpărăturile cu bani lichizi. De exemplu, în Franţa şi Italia 1000 euro.

Campania oficială insistă, în afară de partea cu terorismul şi criminalitatea, pe avantajele de a avea bani în bancă. Şi mulţi oameni, după ce descoperă că e mai comod să plăteşti cu cardul şi mai rapid să plăteşti electronic, că nu mai trebuie să te îngrijorezi de banii din casă, sunt realmente entuziasmaţi. Unii însă constată că le-a fost clonat cardul, hăcuit contul, luaţi banii de un infractor din bancă, de bancă, de fisc sau că le-au fost blocate conturile şi atunci nu mai sunt aşa fericiţi. Dar, evident, numărul acestora e mai mic decât al celorlalţi. Aşa că procesul de limitare a folosirii cash-ului merge înainte. Şi totuşi, dincolo de aceste avantaje se găsesc, ca întotdeauna, şi dezavantaje. Unele vitale.

În prezentarea de pe Amazon a cărţii sale „The War on Cash”, David McRee scrie:

Forţe puternice îţi ameninţă libertatea financiară. Peste tot în lume, inclusiv în SUA, guvernele, personaje din lumea academică, bănci şi organizaţii neguvernamentale lucrează coordonat pentru a te opri să mai foloseşti cash-ul.

Ei vor ca tu să nu mai ai altă opţiune decât cea de a plăti electronic. Ei vor ca tu să nu mai poţi fi capabil să mergi la o bancă şi să-ţi retragi banii sub formă de cash. Ei vor să-ţi fie frică să ai mai mult de câţiva dolari asupra ta, acasă, în maşină. Au fost deja trecute legi, în Europa şi SUA, pentru a limita întrebuinţarea cash-ului pentru anumite lucruri. Băncile au început să adopte politici împotriva păstrării de cash în cutiile de depozit, sau de a plăti facturi cu cash.

Companii  legale şi salariaţii lor sunt scoşi din sistemul bancar pentru că clienţii lor plătesc, de obicei, cu cash, sau pentru că companiile vând un produs sau un serviciu legal pe care însă guvernul nu-l aprobă.

Fiscul confiscă conturile bancare ale oamenilor sau companiilor care nu au făcut nimic altceva decât că au făcut depuneri regulate de cash mai mici de 10.000 dolari în contul lor.

Oamenii legii confiscă cash-ul de la oricine cred ei că are prea mult asupra lui. Dacă ai mai mult de 200 de dolari, poţi să fii suspectat de a fi traficant de droguri sau terorist. Fără a avea asupra ta droguri sau bombe. Dovada este cash-ul.

Şi totuşi de ce acest război?

Oficial, „rezonul” pentru aceste măsuri ar fi războiul împotriva criminalităţii şi a terorismului. Neoficial, se poate constata că şurubul folosirii cash-ului se strânge mereu, cu ocazia oricărui alt război lansat de elitele occidentale: cu sărăcia, cu drogurile, cu sida, cu extremismul de dreapta, cu rasismul, cu discursul urii. Şi chiar şi în afara acestora.

La finalul acestui text veţi găsi o serie de link-uri către analize şi articole care detaliază această temă, inclusiv diversele măsuri luate în sensul restrângerii utilizării cash-ului. În cele ce urmează voi rezuma motivele şi consecinţele acestui război aşa cum rezultă din aceste texte. 

Pentru nemurirea sistemului bancar

Ca să înţelegem mai bine trebuie să vă aduc la cunoştinţă „ideile” câtorva economişti „de marcă”, după eticheta aplicată lor de Nassim Taleb, „intelectuali şi totuşi idioţi”: Ken Rogoff şi Larry Summers de la Harvard şi Willem Buiter, economist şef la Citigroup, care militează pentru interzicerea totală a cash-ului şi pentru impunerea de dobânzi negative de către băncile centrale. În felul acesta deponenţii captivi, care nu ar mai avea varianta păstrării banilor cash, ar fi forţaţi de cheltuiască rapid tot ce au în bancă (ca să nu piardă banii ca urmare a dobânzii negative), dar totuşi, oricât de repede şi de mult ar cheltui, vor fi nevoiţi să ţină o parte din bani pentru hrană, alte cheltuieli zilnice, situaţii neprevăzute (accidente, boli), bani care vor fi jumuliţi de dobânzile negative şi de comisioane.

Tot ca urmare a dispariţiei cash-ului, băncile, oricât de catastrofală (tâlhărească) ar fi administrarea lor nu vor mai da faliment. În primul rând pentru că vor dispărea retragerile masive de cash din momentele de cumpănă. În al doilea rând pentru că în locul „bail-out-ului” (salvarea băncilor cu bani de la buget, ca în precedenta criză începută în 2008) se va aplica obligatoriu în prima fază „bail-in-ul” adică salvarea băncilor cu banii deponenţilor, formulă experimentată deja în Olanda (2011), Spania (2012), Cipru (2013), Grecia (2015, 2016) şi devenită legislaţie în UE, sub presiunea Germaniei, de la 1 ianuarie 2016.

Pentru nemurirea elitelor

Conform teoriei economiştilor de genul celor amintiţi mai sus, consumul constant, sub presiune, masiv şi instantaneu va face ca economiile să funcţioneze la turaţie maximă. Falimentele băncilor şi ale fondurilor financiare devenind imposibile, va fi asigurată liniştea şi pacea socială şi va fi evitată radicalizarea unor segmente de populaţie.

Nu va exista evaziune fiscală, căci toate tranzacţiile vor fi transparente. Mai mult, vor fi taxate şi toate activităţile problematice care scapă astăzi controlului fiscal: prostituţia, traficul de toate tipurile (deja pe parcurs de legalizare).

Controlul fiscal asupra individului va fi absolut.

Va fi stabilitate politică, stabilitate socială, elitele nu vor mai fi contestate, ci vor face schimb între ele funcţie de diverse situaţii.

Pentru Coreea de Nord Mondială

Voi merge însă mai departe de aspectele pur economice, fiscale şi tâlhăreşti. Discuţiile la care am făcut referire, se desfăşoară în ipoteza unui stat abuziv fiscal (stat poliţienesc fiscal – cum a zis bătrânul Berlusconi) dar nu ideologizat la maxim. Tendinţa actuală a guvernelor occidentale este aceea de impunere accelerată a unui totalitarism ideologic care să reducă persoana umană la nivelul unui sclav/robot.

În acelaşi timp, un stat mondial şi a unui guvern mondial are nevoie, la astfel de dimensiuni, mult mai mult decât un stat normal, de un control total, în timp real al fiecărei persoane. Acest control trebuie să se realizeze, evident, înainte de constituirea lui, la nivelul actualelor formule statale.

Şi cum se poate face acest control, altfel decât luându-i acesteia banii, plasându-i sub supraveghere în bancă şi blocându-i sau confiscându-i atunci când aceasta „iese de pe şinele care i-au fost alocate”. Ai vreo nemulţumire, o critică, eşti împotriva avortului, împotriva lgbt-ismului, migraţiei, autorităţilor, pentru ceva interzis (de exemplu, creştinism) etc., rămâi fără banii din bancă. Practic, nu mai ai nicio şansă, nu mai poţi face nimic altceva decât să cazi la pace şi să-ţi rumegi liniştit mâna de paie care ţi se aruncă. Cât ţi se aruncă. Altfel rămâi fără casă, fără maşină, fără lucruri şi, mai ales, fără alimente şi apă.

Aţi putea spune că ar mai exista soluţia barterului (care a revenit puternic în câteva state cu probleme monetare sau în care au fost retrase din circulaţie bancnotele mai mari – vezi recent India), dar ia informaţi-vă cam cât barter s-a făcut şi se face în Coreea de Nord. Şi imaginaţi-vă în viitoarea societate, în care tehnologia face posibilă urmărirea tuturor mişcărilor şi gândurilor voastre, cum o să schimbaţi, de exemplu, un pulover tricotat de voi pe un pumn de făină.

Alte câteva analize pe acest subiect găsiţi la aceste linkuri:

https://dailyreckoning.com/first-war-cash-war-gold/

https://www.corbettreport.com/the-war-on-cash-a-country-by-country-guide/

https://www.bloomberg.com/view/articles/2016-11-22/india-s-misguided-war-on-cash

http://www.forbes.com/sites/steveforbes/2016/03/01/the-great-cash-grab/#271858e76dc4

https://www.dcnews.ro/opera-iunea-bail-in-cutremur-in-banci-dupa-1-ianuarie-decizie-oc-despre-care-nu-vorbe-te-nimeni_493608.html

http://wakeup-world.com/2017/01/20/the-war-on-cash-and-what-it-means-for-the-future-of-privacy-and-freedom/

www.theatlantic.com/technology/archive/2016/04/cashless-society/477411

www.latimes.com/world/la-fg-india-currency-20161115-story.html

www.moneymorning.com/…/the-global-war-on-cash-is-here-this-is-how-to-fight-back

www.thenational.ae/…/india-rupee-crisis-the-false-dawn-of-a-cashless-society

www.theguardian.com/…/welcome-sweden-electronic-money-not-so-funny

www.forbes.com/…/so-how-does-mastercard-make-all-of-that-money

www.theguardian.com/…/sweden-cashless-society-cards-phone-apps-leading-europe

www.thefreethoughtproject.com/war-cash-nuclear-citibank