Mark Zuckerberg se visează împărat. Nerecunoscători, „supuşii” din Hawai se revoltă.

Şi vor să-i dărâme zidul. Tocmai lui care de-abia ce se luă de zidul lui Trump. Ruşine, nemernicilor!

Îmi propun să vă prezint, cât de des pot, adevărata faţă a stângii pentru a vă ajuta să înţelegeţi cât de ticăloasă poate să fie. Pentru că stânga nu este, aşa cum am fost lăsaţi să credem, o doctrină, nişte partide, un tip de politică, ci un mod de a fi. Şi cum poţi face acest lucru mai bine decât pe studii de caz. Adică pe situaţii reale şi pe oameni concreţi. Azi despre Mark Zuckerberg (MZ), tatăl minune al feisbucului (FB).

„Caesar Markus Zuckerbergus”

Zuck, spun unii dintre cei care îl cunosc de mai mult timp, are vise de mărire. Îşi doreşte să fie împărat! este o frază care a devenit comună printre aceştia. Dar nu oricum: mai întâi preşedinte al Americii. Şi, după cum menţionează The Hill recentele remarci ale lui Zuckerberg asupra măsurilor lui Trump vin să alimenteze speculaţiile privind viitoarea sa candidatură. Despre „imperialitatea” lui Zuck vorbesc în primul rând apropiaţii lui şi cei din staful FB, care povestesc că acesta este fascinat de legendele Greciei antice, că li le povesteşte ori de câte ori are ocazia şi că „vrea să fie împărat”.  La o adunare le-a citat chiar replici din filmul „Troia”.

În numărul său din 13 ianuarie 2013, în articolul „Va fi MZ viitorul nostru preşedinte”,  Vanity Fair face o lungă incursiune în biografia lui şi citează câţiva prieteni care spun că acesta este foarte potrivit pentru politică şi că are planuri în acest sens.

Orice căutare pe net despre MZ emperor vă va duce către o mulţime de analize şi comentarii despre visele de mărire ale lui Zuck.

In principiu, MZ are tot ce trebuie pentru acest vis: bani, cea mai globală, mai insidioasă, mai controlantă şi mai intruzivă afacere, o vârstă excelentă (32), ambiţie, calcul, faimă, relaţii, arată bine. Şi, mai ales, este omul potrivit pentru cei care urmăresc o lume globală, condusă de un guvern global şi controlată, de exemplu, şi prin intermediul FB.

Mărturiile despre fascinaţia lui Zuck pentru postura de cuceritor şi stăpân al lumii sunt multe. Semnificative sunt cele despre jocurile preferate. În New York Times, Nick Bilton, care semnase în 2012 un profil alături de două colege, revine într-un alt articol cu detalii despre fascinaţia lui Zuck, încă din copilărie, faţă de jocurile de strategie şi război care implicau cucerirea unor lumi virtuale, printre care „Civilization” – cu deviza „construieşte un imperiu şi fă-l să reziste”. Astăzi joacă „Risc” – joc de strategie despre cucerirea întregii lumi, “Imperium Romanum” – „Cum să-ţi conduci oamenii către mărire, securitate şi prosperitate”, Lux Delux – „Jocul dominării universale”.

MZ a aplicat tot ceea ce a învăţat din aceste jocuri în construcţia şi politica companiei sale, în relaţiile sale cu angajaţii şi cu lumea înconjurătoare. Şi, până acum, le-a aplicat bine, căci a reuşit să-şi un imperiu de sute de milioane de supuşi printre utilizatorii FB.

Intenţiile sale sunt clare, ne spune Bloomberg, şi din modul în care a început să-şi administreze imaginea şi să treacă de la „tânărul miliardar inept care apărea peste tot în tricou” către un personaj sofisticat, rafinat, atent la cele in jurul său, la curent cu toate, stăpânind detaliile, priceput în multe domenii. Chiar renunţând la ateismul militant, declarat anterior pentru poziţia „religia este un lucru important” (lucru pe care, până acum, trebuia să-l afirme orice candidat la preşedinţia Americii) şi trecând de la „nici mort nu aş mânca carne” la interesul faţă de acţiunile filantropice.

Zuck îl ceartă pentru zidul mexican şi îi cere lui Trump frontiere deschise pentru SUA

După cum vă spuneam, în calitate aproape sigur viitor candidat cu mari şanse, Zuck a început să-şi dea cu părerea şi în politică. Şi să-şi facă cunoscute (Foarte bine! Aşa ne lămurim şi noi) convingerile. Care sunt, evident progresiste şi globaliste. Şi cum, dacă eşti progresist şi globalist şi nu eşti autist, oligofreen, orb, surd şi mut, trebuie să dai în Trump (care îţi dă atâtea motive), nici Zuck nu a putut să stea liniştit şi l-a criticat pe Trump pentru zidul mexican şi limitarea intrării migratorilor în SUA. Într-o postare pe FB, mai sus numitul a spus că „este îngrijorat de impactul recentelor ordine semnate de preşedintele Trump” şi că „noi trebuie să menţinem deschise uşile pentru refugiaţi şi pentru aceia care au nevoie de ajutor”.

Zuck îşi hărţuieşte vecinii prin tribunale pentru a le lua pământul. Vecinii protestează împotriva zidului.

Dar uitase de mortul din casă. Sau îl credea îngropat. Din nefericire pentru Zuck, ştirile încă circulă şi pe trasee libere şi oricât şi-ar pune unii în scenă personalităţi atractive (dar false), dacă nu azi, mâine tot se află detaliile, care reduc la ridicol toate eforturile de cosmetizare a imaginii. Aşa cum s-a întâmplat şi cu sinistra Hillary şi cu violatorul Bill.

Una dintre căile de a afla adevăratul caracter al oamenilor este şi celebra ”follow the money”, de data asta în varianta „vezi ce face persoana cu banii”. Aşa ajungem la „mortul din casă, care pute rău”, hărţuirea localnicilor şi zidul de pe proprietatea de 700 de acri a lui Zuck de pe insula Kauai, cumpărată cu 100 milioane dolari.

Dezgolită de draperii, realitatea arată astfel: măreţul Zuck, strategul, războinicul, viitorul preşedinte al SUA  şi viitorul împărat mondial, enervat de obrăznicia şi nesimţirea unor supuşi localnici ce nu voiau să-i cedeze de bună voie terenurile lor, i-a dat în judecată pe câteva zeci dintre ei pentru a le lua micile parcele (în total 8,4 acri) aflate în interiorul terenului cumpărat de el şi pe care l-a închis cu un zid masiv din piatră.

Cum legal lucrurile nu erau chiar atât de simple, iar povestea începuse să se rostogolească tot mai mult, în 17 ianuarie 2017, sesizând potenţialul negativ al acestei poveşti pentru noua sa imagine aflată în construcţie, Zuck a anunţat în The Garden Island că a renunţat la procese, şi-a prezentat regretele şi şi-a declarat dragostea pentru Kauai şi sprijinul pentru comunitate.

Din nefericire pentru el, după cum ne anunţa în 19 ianuarie McClatchey şi în 26  Business Insider, sătui de atâta personalitate binevoitoare şi de zidul care blochează priveliştea către mare şi accesul la propriile parcele, localnicii se vor aduna ca să protesteze împotriva zidului hawaian al lui Zuck.

MZ este un miliardar, un globalist şi, după cum am arătat în textul de faţă dar şi aici, un stîlp al stângii americane şi internaţionale.

Zuck e progresist (stângist) pentru că gândeşte progresist şi se comportă progresist: migraţia, frontierele deschise, guvernul mondial, lgbtismul sunt direcţiile de acţiune. Stânga înseamnă minciună, fals, butaforie. Imagini fabricate, care nu corespund absolut de loc cu personajele reale. O lume răsturnată de pe temeiurile normale. Un coşmar.

Zuck e un globalist pentru că are o afacere globală şi un vis de stăpânire globală. El îi ajută pe cei care vor acelaşi lucru, care, la rândul lor având nevoie de el, îl ajută. După cum spune poporul (prost, evident): Cei ce aseamănă se adună.

Ce „nu trebuie să ştiţi” despre legătura dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci oameni ai planetei şi stânga planetară

Să fiu clar de la început: averea, bogăţia în sine nu este un lucru rău, nu e o problemă, un păcat. Dar modul în care a fost obţinută şi/sau folosirea ei pot fi nişte probleme teribile. La cele din urmă mă voi referi în cele de faţă.

Nimic din ceea ce am să vă spun nu este un secret şi, probabil, mulţi dintre voi deja ştiţi aceste lucruri. Dar alţii nu. Şi nici nu le vor găsi în exprimările, tezele, studiile, viziunile, programele oficiale. Şi nici în presa afiliată puterii. Adică în 90 % din media clasică existentă pe piaţă: ziare, reviste, televiziuni.

În urmă nu cu multe zile, agenţiile de presă anunţau că : Cei mai bogaţi opt miliardari ai lumii au o avere de 426 de miliarde de dolari, adică echivalentă cu cea a jumătăţii sărace a populaţiei globale, formată din 3,6 miliarde de oameni, arată un raport publicat de Oxfam. Cei opt sunt (aveţi evaluarea averii lor pentru 2016 şi 2008, înainte de criză):Bill Gates, Microsoft, 75/58 mld, Amacio Ortega, Zara, 67/20,2 mld, Warren Buffett, Berkshire Hathaway, 60/62 mld, Carlos Slim Helu, Grupo Carso, 50/60 mld, Jeff Bezos, Amazon, 45/8,2 mld, Mark Zuckerberg, Facebook, 44,6 mld, Larry Ellison, Oracle, 43,6/  şi Michael Bloomberg, 40/11,5 mld. Acolo unde nu apar cifre pentru 2008 înseamnă că ele erau foarte mici şi nu intrau încă pe lista primilor 300.

1. Nu sunt cei mai bogaţi, nu şi-au făcut averile „singuri în garaje” şi nu sunt de capul lor.

Primul lucru pe care trebuie să-l ştim: bogaţii din topurile Forbes, Bloomberg şi oricare altele nu au ajuns la aceste sume pur şi simplu. Dincolo de ideile şi munca unora, sau de averile moştenite, au fost sume investitite de alţii în ei. Alţii care, evident, îşi trag partea leului şi sunt adevăraţii şefi.

Al doilea: nu sunt nici pe departe cei mai bogaţi. Ei sunt doar nişte „personaje de faţadă” care fac bani pentru ceilalţi (şi, evident, pentru ei) şi care sunt trimişi la înaintare pe aceste liste pentru a acoperi adevăraţii bogaţi despre care, astfel, nu mai vorbeşte aproape nimeni. Adică, familiile Rothschild, Warburg, Morgan, Lazard, Rockefeller, Kuhn Loeb, Schiff, Stillman, Lehman, Goldman Sachs, Schoellkopf. Evident şi altele în continuarea acestora şi în combinaţie cu acestea. Ca să aveţi o idee despre ce averi vorbim cu adevărat, numai averea familiei Rothschild era evaluată la finalul secolului 20 la peste 100.000 miliarde dolari, adică de peste 1300 ori mai mult ca Bill Gates!

Cum de apar unii şi nu apar ceilalţi şi cum se face evaluarea Forbes, Bloomberg etc? Simplu. În cazul celor 8, şi a restului celor de pe lista 300, este vorba de valoarea acţiunilor dintr-una sau mai multe companii publice, listate pe burse. E mult mai greu însă să cuantifici averea atunci când proprietăţile şi capitalurile nu sunt publice. Averea care e răspândită şi controlează sute de bănci şi fonduri de investiţii, sute de super-companii, mii de companii mari, zeci de mii de firme mijlocii, întinse imperii imobiliare sau latifundiare, ţări întregi, continente. Nu e imposibil însă e interzis. Încercaţi. Autorităţile nu vă vor da date. Nimeni de acolo nu vă va ajuta. Vi se va comunica că e vorba de chestiuni strict-confidenţiale. Voi reveni.

2. Cei mai mulţi dintre ceilalţi de pe lista de 300 şi toţi cei din umbră sunt de stânga. De unde ştim? Simplu: de exemplu, 7 dintre cei 8 i-au susţinut, inclusiv în alegerile recente, pe democraţii din SUA. Democraţi care sunt nu numai socialişti, ci, dovediţi, şi globalişti. Pentru că cele două, stângismul şi globalismul, merg de minune împreună. De fapt, lucrează permanent împreună. Voi reveni.

Gates a cooperat şi cu Bill şi cu Hillary atât direct cât şi prin fundaţia Clinton (acum pe moarte din moment ce nu mai primeşte şpăgile celor care căutau favoruri la guvernul SUA). Despre Barack Obama a declarat că „este fantastic să lucrezi cu el”.

Buffet s-a dovedit un mare susţinător public al candidaţilor democraţi, în special Clinton şi Obama. Şi unul financiar, de asemenea.

De la diverse firme ale sale, Carlos Slim Helu (Libanezul din Mexic, nu mexicanul. Ştiaţi de părinţii săi libanezi? Tatăl emigrat la 14 ani din Liban, iar mama fiica unor emigranţi libanezi anteriori.) a contribuit cu multe milioane la fundaţia Clinton şi s-a angajat cu 100 milioane în Clinton Giustra Sustainable Growth Initiative un proiect comun al fundaţiei şi magnatului canadian din domeniul minier Frank Giustra.

Jeff Bezos a sprijinit-o pe Hillary şi l-a atacat pe Trump prin „Washington Post”, pe care l-a cumpărat în 2013. A făcut donaţii către mai mulţi politicieni democraţi şi a donat fundaţiei Clinton prin fundaţia familiei Bezos. A şi primit un contract de 16,5 milioane de la Hillary pentru Amazon.

Zuckerberg a fost unul dintre cei mai mari susţinători ai lui Hillary şi ai democraţilor. Şi a pus şi Facebookul la bătaie pentru ei cenzurând site-urile, blogurile, vocile conservatoare. Să nu uităm nici de discuţiile cu Merkel şi de înţelegerile cu aceasta şi cu alte conduceri din Vest şi cu liderii UE pentru limitarea accesului la FB al criticilor migraţiei, lgbt-ului, autorităţilor.

Larry Ellison, sprijinitor al lui Rubio - fals republican, convergent în idei cu Hillary şi democraţii -, globalist, sprijinitor al politicii imigraţionale a lui Obama.

Bloomberg un suporter înfocat al lui Hillary şi al agendei liberale, finanţator al multor grupuri împotriva posesiei de arme de către cetăţeni.

3. În timp ce bogaţii stângii s-au îngrăşat, săracii au slăbit. Enorm.

Avem o serie de date din mai mulţi ani pe care trebuie doar să le comparăm. În 2016 Oxfam anunţase (pentru 2015) că 62 de miliardari (şi nu opt, ca la finalul lui 2016) aveau o avere cât jumătate din populaţia globului. În 2014 erau 85, iar suma comună era în jur de 1 000 de miliarde lire sterline (1210 miliarde euro), adică în jur 1300 miliarde dolari (la cursul actual).

În Europa, în 2015 aveam 489 de miliardari, a căror avere crescuse de la începutul la finalul anului de la 1.190 de miliarde de dolari la 1.830 de miliarde de dolari.

Soros, cel mai malefic personaj dintre cele vizibile, avea 9 mld în 2008 şi este estimat cu astăzi, pe locul 23, cu 24,9 mld.

Acum puţină aritmetică: 3,5 mld oameni aveau în 2014 o avere cumulată de 1300 mld dolari . În 2016, 3,6 mld oameni mai au numai 426 mld dolari, adică o avere medie de 118 dolari/persoană. Un calcul simplu ne arată o sărăcire uriaşă, de 300% a celor mai săraci oameni de pe glob în numai 2 ani.

Unde s-au dus banii săracilor? De unde provin aceşti bani ai miliardarilor? În cea mai mare parte şi pentru mulţi dintre miliardari de la cei săraci, care devin tot mai săraci – căci atenţie, accesul la unele dintre beneficiile tehnologiei, invocat adesea pentru a face comparaţia cu trecutul, nu este o condiţie necesară şi suficientă pentru a echivala cu o îmbogăţire. De multe ori, este chiar invers. De exemplu: când omul îşi lua apa din fântâna lui el avea o fântână pe care o folosea când şi cum voia, gratis, şi cu care putea face, la o adică şi bani. Azi, omul are o ţeavă fără valoare prin care vine apa pentru care plăteşte. Iar dacă nu poate plăti nu are nici apă.

4. Stânga iubeşte, nu combate sărăcia

Evident, sărăcia altora. Sărăcia maselor, care astfel devin „mase cerşetoare”, „mase asistate”,  cărora li se asigură mult circ (tehnologia a bătut aici orice imaginaţie) şi li se aruncă o pâine. În schimb, trebuie să voteze pentru „binefăcătorii” lor. Ceea ce şi fac. Iată exemplul cel mai edificator, imposibil de imaginat în urmă cu câteva zeci de ani, al Americii devenită un stat asistenţial cu peste 50 % din populaţie asistată social – de exemplu, 46 de milioane de americani primesc tichete de masă.

Detaliile acestei legături intriseci dintre stânga şi sărăcie se adună sub un singur termen: globalism. Tentaţia şi proiectul statului mondial totalitar. Esenţa viziunii şi activităţii stângii de la începuturile ei (finanţate de bancherii ce-şi doreau puterea mondială) şi până astăzi. Marele proiect al celor care nu ajung niciodată în topuri.

În articolul „Consensul de la Davos – Mai multă asistenţă socială mai mult război” Nick Giambruno, senior editor al „International man” sintetizează simplu şi realist:

Nu contează care este problema, reţeta lor este întotdeauna mai multă asistenţă socială, mai mult război, mai mulţi bani tipăriţi, mai multe taxe şi, desigur, mai multă centralizare şi putere pentru instituţiile globale.

Aceasta este stânga şi aţi face bine, cei care aveţi încă alte idei, să începeţi să vă puneţi nişte întrebări şi să căutaţi răspunsuri. Voi reveni.

PS1. - Ştiaţi că Trump nu a fost invitat niciodată la Davos? Dar adversarii lui, au fost?

PS2 – Din fericire, nu toţi bogaţii sunt de stânga. Şi nici ticăloşi.