Jurnal sentimental - Rusia și duhul morții

O treime dintre ruși cred că scenariul din Egipt se poate întâmpla și în Ruisa.
Președintele Medvedev zice că nu e încă cazul dar nu se știe în viitor.
Atentate (Câte reale, câte puse la cale de serviciile secrete rusești?). Victime. Motive pentru intervenții militare în Caucaz fără probleme de genul drepturilor omului, drepturile combatanților etc.
Revolte, luptă de gherilă în Caucaz. Reprimare, teroare, mii de localnici, poate zeci de mii, cine știe cu siguranță, omorâți din nou. De ce din nou?
Păi să ne uităm în istoria recentă:
- sute de mii de caucazieni omorâți în execuții, adesea, comune = genocid
- sute de mii de caucazieni deportați - mutări masive de populație
Numai între 1944 și 1948 circa 700 de mii deportați și 145 de mii omorâți - ca civili, nu ca militari.
Dar sunt cecenii, inguseții, oseții, cerchezii etc., popoare ale republicilor încă ocupate, ruși? Sunt ei slavi?
Și atunci?
Sunt georgienii, azerii, armenii, uzbecii, kirghizii, turcmenii etc., ruși? Sunt ei slavi?
Nu, sunt populații urmașe ale indoeuropenilor viețuitori acolo cu multe mii de ani înaintea sosirii slavilor.
Și atunci?
De ce tot ei sunt de vină? De ce ei sunt teroriști? De ce nu se vorbește oficial la ONU, în UE despre genocidul îndreptat împotriva popoarelor ocupate de ruși? Ca și împotriva moldovenilor români, basarabenii? Pentru că Rusia e o mare putere? Ca în cazul marilor mafioți, marilor șefi de clanuri de care se tem toți și care îi cumpără pe toți? Nu e același lucru? Ce e imoral la cel mic e moral la cel mare?
Nu ar fi mai simplu să-i lase în pace?
Se pare că nu ar fi. De ce? Pentru că, oficial micile  republici caucaziene sunt rusești: Nimeni nu contestă acest lucru; adică niciun stat.
Pentru că acolo trăiesc acum și ruși, care trebuie protejați! De ce? Poate nu vor păți nimic. Dar, dacă se tem, să se întoarcă în Mama Rusia. Pentru că sunt coloniști, sau urmași de coloniști.
Și atunci de ce ar mai avea rușii a se teme? Doar de conducătorii lor, firește. Dar asta e altă treabă, e a lor, din familie, din casă.
Nu din casa altuia: Pentru că, în definitiv, ce au avut rușii de rând a câștiga din această istorie: moarte, ură, durere, ură, sânge, ură, războaie, ură, teamă, ură. Nimic altceva decât o suferință și o ură nesfârșite.
Cum spuneam mai demult: Îl iubesc pe Dostoievski, pe Mihalkov, pe Serafim de Sarov, pe Natașa, pe Ivan ... dar mă îngrozește duhul acesta al morții care animă Rusia.

Primim de la Fundația Arsenie Boca

Judecata milostivă - partea a doua

„Taina pocăinţei sau mărturisirea e al doilea botez: botezul lacrimilor. Sunt trei botezuri care ne curăţesc de toate: primul, prin care intrăm în obştea creştină, e Botezul din apă şi din Duh, sau naşterea a doua, când suntem înzestraţi cu darurile Duhului Sfânt, după atotştiinţa de mai înainte a lui Dumnezeu. Acesta nu se mai repetă. Al doilea e botezul pocăinţei, sau al lacrimilor, pe care îl putem face, şi trebuie făcut, ori de câte ori ni se încarcă conştiinţa cu greşeli faţă de Dumnezeu, faţă de oameni şi faţă de noi înşine. Iar al treilea e botezul sângelui care, dacă se întâmplă să vină necăutat de noi, de asemenea ne spală toate păcatele, mai ales dacă ne-a venit din hotărâta mărturisire a lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat şi a Sfintei Sale Biserici. Acesta e un dar pe care-l dă Dumnezeu cui şi cui, din vreme în vreme, mai ales în vreme de prigoană a credinţei creştine dreptmăritoare. Acesta iarăşi nu se mai repetă, şi nu atârnă de noi, în privinţa venirii, ci numai în privinţa primirii. Sfântul Chiril ne învaţă: Dacă cineva nu primeşte Botezul nu se mântuieşte, afară numai de mucenici care primesc Împărăţia şi fără de apă. Mântuitorul, când a mântuit lumea pe cruce şi când I s-a împuns coasta, a izvorât sânge şi apă, ca să se boteze cu apă, cei ce se botează în vreme de pace şi să se boteze cu sângele lor, cei ce se botează în vremea prigoanelor. Mântuitorul numeşte şi mucenicia botez, când zice: „Puteti să beţi paharul pe care Eu îl beau şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu mă botez?”. E lucru de mirare, că pentru pricini pământeşti se găsesc mii şi milioane de oameni, care merg cântând la moarte, dar pentru Împăratul cerurilor abia se mai găsesc puţini, din când în când, care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte. Pentru aceasta trebuie ochii spălaţi mai bine, ca să vadă mai departe decât stadia vieţii acesteia vremelnice, precum erau odată sfinţii mărturisitori ai lui Dumnezeu, fericiţi să treacă prin porţile focului şi ascuţişul sabiei la împăratul sufletelor, Mântuitorul nostru.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

 

Cu preţuire,

 

Irina Coşoveanu

 

Jurnal sentimental - Democrația de operetă a lui Katz, Marx, Lenin, Ana Pauker & comp.

Vesticii reproșau comunismului (nu mai amintesc ceea ce reproșam noi comunismului) printre altele: încălcarea dreptului la libertatea gândirii și a conștiinței, a dreptului lalibertatea opiniei și a exprimării.
Un obscur ong, numit pompos Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului, condus de un și mai obscur și controversat personaj Maximilian Katz (vezi afaceri du vămi și duty/free/uri, șpăgi și guvernul Năstase etc.) face ordine în gândirea, conștiința, opinia și exprimarea românilor tot așa cum o făceau și comuniștii pe vremuri și, mai nou, după multe alte excese, vrea capul părintelui Iustin Pârvu, al celor care l-au vizitat la spital și i-au cântat printre altele, Sfântă tinerețe legionară, a tuturor celor din biserică care nu-l condamnă și dacă se poate a Bisericii Ortodoxe Române în întregime, a cărei existență nu e deloc corectă politic.
Similitudinea dintre acest tip de execuții publice arogante și obraznice și excesele demonice ale comunismului nu face decât să ne reamintească faptul că între vigilentul și acuzatorul Katz și părinții, apoi practicienii de frunte ai comunismului, cel puțin din primele lui decenii și guverne, e vorba de o uimitoare coincidență de origini etnice. Și nu putem să nu simțim cât de bine i s-ar potrivi acestui domn rolul real de comisar al revoluției, cu mâna pe pistol și cu capitalul sub cap sau acela de șef cu reeducarea la Pitești.

Ce nu ştie Oprescu sau Incredibilul s-a născut în România

Pe calea Plevnei, ca în multe alte zone ale Bucureştilor, în această toamnă s-au îngropat sau s-au dezgropat şi reîngropat nişte cabluri pentru înlocuirea cablurilor aeriene care ofereau imagini de coşmar deasupra capetelor noastre. În cele mai multe locuri, canalele au fost astupate parţial. Pe Plevnei, au rămas la faza de fără asfalt.
De atunci au fost multe zile însorite, parţial însorite, noroase, dar uscate. Aşa cum au fost şi ultimele zile. Dar ce zgomot se auzea în aceasstă dimineaţă, ce zumzăit de maşinării, roabe şi lopeţi? Ei da, exact astăzi, cu o precizie atmosferică de 100%, prin ger şi fum şi mii de baionete de fulgi, nişte oameni turnau peste apa amestecată cu zăpadă şi noroi, asfalt.
Poate nu credeţi? Ia priviţi, incredibilul, imposibilul, inimaginabilul românesc în acţiune.

Jurnal sentimental - Ţiganii lor şi ţiganii noştri

 Epuizaţi de muncă, Voicu şi Păun au intrat în grevă
Oripilaţi de televiziunile la care s-au lipit de ecran, mai ales Voicu, contribuind la creşterea ratingu-ului, parlamentarii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au intrat în grevă parlamentară nemulţumiţi, zic ei, de "asocierea numelui interlopului Bercea Mondialu cu etnia".
L-am văzut şi eu în poze pe Bercea Mondialu şi drept să spun nu seamănă de loc (ca să mă citez) cu Albă ca Zăpada. E un ţigan urât şi gras, standard de interlop - nu ştiu dacă aţi observat, dar toţi interlopii ţigani şefi şi şefuleţi, tineri, maturi, bătrâni sunt graşi şi urâţi; spre deosebire de alţi ţigani care sunt şi frumoşi, drăguţi, plăcuţi, şterşi sau urâţi.
Şi pe urmă, cele câteva mii, poate zeci de mii, de clanuri şi clănuleţe de interlopi care fac comerţ cu droguri, cu sex, cu pornografie, cu fier vechi furat ... nu sunt ele ţigăneşti? Nu sunt continuarea unui specific - clanul - ţigănesc, în care relaţiile dintre şefi şi executanţi sunt încă de tip sclavagist?
Nu sunt aceşti interlopi principala cauză pentru care etnia rămâne separată, neintegrată, pentru care copiii nu se duc la şcoală, nu vor să muncească, nu au alt viitor decât acela de infractor?
Nu i-am auzit pe Voicu şi Păun să demaşte această situaţie, să nominalizeze personaje, să lupte pentru cei cu adevărat exploataţi şi nenorociţi de barosanii graşi şi urâţi. Nu i-am văzut luându-se la trântă decât cu statul român - un stat prost, dar prost pentru toţi - şi cu românii majoritari care, zic ei, îi dispreţuiesc pe ţigani - poate pe cei amintiţi mai sus, că pe ceilalţi, care învaţă şi muncesc, am exemple că îi chiar respectă cu laude. Evident este vorba despre românii care şi ei merită respect, tot mai puţini din păcate.
Infracţiunea nu este un brevet ţigănesc; infractorii sunt de toate rasele, etniile, naţionalităţile. Românii sunt şi ei, într-un procent uriaş, infractori - de la politicianul mafiot şi funcţionarul necinstit, la tâlhar şi criminal. Dar au un alt specific infracţional: acţionează singuri, în echipă, în bandă. Clanul rămâne un trade-mark criminal ţigănesc. Iar Bercea Mondialu este un reprezentant de frunte al acestei mărci specifice etniei. Asta e.

Aşa că, dacă nu le place, le sugerez domnilor parlamentari - care oricum nu s-au evidenţiat prin contribuţii legislative deosebite - să pornească un lobby susţinut pentru demolarea clanurilor infracţionale şi salvarea semenilor lor din acest fund de istorie şi de existenţă. Asta dacă au şi sânge nu numai vorbe.

Jurnal sentimental: Băsescu Mondialu'

Ca să înţelegeţi politica mondială, să facem puţină istorie:
La început e vorba de Mircea Băsescu. Acesta, după cum cum uitasem, e naşul unui copil de-al lui Bercea Mondialu. Bercea s-a jucat cu sabia, a fost arestat şi judecătorii l-au închis. În motivare, aceştia arată că Bercea se aştepta să nu păţească nimic pentru că avea protecţie băsesciană. O parte a presei - majoritară - prinde prilejul şi trage în Băseşti. Mircea iese şi acuză presa (mă rog, o parte a ei) de linşaj mediatic. (De parcă Realitatea şi Antenele ar fi presă. Sau Bercea Mondialu, Albă ca Zăpada.)
Apoi Traian Băsescu, încolţit de mai toată presa zice că ce s-a întâmplat e un exemplu că el nu se bagă şi că poliţia şi justiţia îşi fac, cel puţin din partea lui, treaba libere.
Dar aceeaşi parte cafenie a presei macină şi macină. Ştirea - şi mai ales comentariile ei - ajunge în toate căsuţele din toate cotloanele.
Dar ajunge şi în afară. Unde produce un mic cutremur.

Cameron (îngrijorat, către Sarkozy): Ai auzit?
Sarkozy: Ce să aud?
Cameron: Acel "jitan", "that gipsy", Bercea Mondialu', îţi aminteşti de el... cum nu? Angela, tu? (Angela confirmă, ipocrit jenată, că-şi aminteşte) Ăla care... (îi face un semn cu ochiul). A fost arestat zilele trecute. Şi, să vezi bombă, e finul lui Băsescu!
Sarkozy (trecând de la agasare, la  un rânjet de satisfacţie): Ha, ha, ha (o imitare destul de nereuşită, evident) Băsescu-Mondialu, ha ha ha ... i-am spus eu... ha ha ha ...

Morala: Dacă te bagi în troacă te mănâncă porcii!

Revoluţiile arabe: Israelul sau Iranul

Multă lume s-a străduit să arate că nu există nicio asemănare între ceea ce se întâmplă acum în lumea arabă şi ceea ce s-a întâmplat în Europa de Est în urmă cu 20 - 22 de ani.
Părerea mea este că dacă la faţă lucrurile par a fi diferite, în esenţă ele se poate să fie extrem de asemănătoare.
Aşa că întrebarea este: Israelul şi SUA (cu cine le mână pe ele în luptă) sau Iranul şi China?
Acum poate că e puţin mai clar de ce zic că schema e asemănătoare, numai că, spre deosebire de "revoluţíile" din Est, a intrat în scenă internetul, iar la regizori ar putea să mai fie unele modificări.
Am să revin.

ABULADZE ŞI SENTIMENTUL CĂINŢEI

Pentru că am vorbit mai devreme despre acest mare regizor, puţin cunoscut la noi înfara iubitorilor de film de calitate, iată un text al Elenei Dulgheru apărut în Luceafărul din 21 mai 2003. Poate că el îi va face şi pe cei care nu l-au cunoscut să dorească să-l întâlnească.

Abuladze şi sentimentul căinţei

Căinţa lui Tenghiz Abuladze este un film despre care s-a vorbit nedrept de puţin (cel mai adesea, în şoaptă) - odinioară, din arhicunoscute motive politice, actualmente, întrucât rarele nostalgii ale mass-media cinefile s-au îndreptat spre alte nume-reper ale cinematografului cu majuscule.

          Unul dintre marii contestatari ai filmului sovietic, Abuladze a fost o personalitate discretă în spaţiul civic, lăsându-şi cuvântul să vorbească doar prin intermediul peliculei. Cu toate acestea, cuvântul său era suficient de incomod pentru ca autorităţile să nu-i permită realizarea, de-a lungul întregii vieţi, a mai mult de şapte pelicule. Tot atâtea ca şi Tarkovski. La fel ca şi Serghei Paradjanov, compatriotul său georgian, Abuladze apelează la tradiţie pentru a descoperi valorile autentice, pe care societatea "omului nou" le pusese la zid, creând implicit o relaţie polemică cu prezentul. La fel ca Tarkovski şi Paradjanov, Abuladze contestă sistemul din afara sistemului, fără ipocritele autocritici cerute de aparatul de propagandă. Ce poate fi mai contestatar pentru revoluţiile culturale (făcute cu secera şi ciocanul, cu televizorul ori cu sticla de Coca-Cola) decât a vorbi cu reverenţă despre bogăţia de valori şi tradiţii ale "întunecatului" ev mediu? Toţi cei trei cineaşti sfidează cultura oficială în primul rând prin limbajul filmic, dar şi prin evocarea unor lumi şi tematici prin excelenţă "nonprogresiste". (Mai multe în pagina Filme)

         

Cu Sf. Ignatie Briancianinov despre: Însemnătatea postului pentru om

(Predică în Duminica Sfântului Grigorie Palama)

Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia (Luca 21, 34).
Iubiţi fraţi! Este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi nu doar să ne împovărăm trupurile cu postul, ci să şi stăm de vorbă despre post; este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi să ne îndreptăm toată luarea aminte cuvenită asupra preîntâmpinării pe care ne-a făcut-o Insuşi Mântuitorul cu privire la saturare şi îmbuibare: Luaţi aminte la voi înşivă, a zis El, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia.   (Mai multe în pagina Ortodoxie)

Filme ruseşti (4) - Căinţa

Îl uitasem pe georgianul Tenghiz Abuladze, autor au unei trilogii cinematografice deosebite Ruga, Copacul dorinţei şi Căinţa dar şi al altor 10 filme care merită cu toatele văzute. Căinţa a primit premiul special al juriului la Cannes în 1987 şi îl semnalez în mod deosebit dată fiind şi perioada religioasă în care ne aflăm - pregătirea pentru Postul Paştilor - deşi el nu este, în primul rând, un film religios.
Le-am trecut în listă pe toate trei şi pe un al patrulea, Copiii altora.
Lista este încă în completare. O găsiţi în pagina Filme.