duminică, 20 februarie 2011
Filme ruseşti (3)
Am mai introdus pe listă vreo douăzeci şi ceva de titluri, în mare parte Mihalkov, Tarkovski, Gherman dar şi filme ale unor regizori mai tineri sau mai puţin cunoscuţi la noi.
Jurnal sentimental - "Despre Opoziţie" sau "Cum i-am dat Puterea lu' Domnu' Goe"
"Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni" - Psalmul 11, Al lui David
Pentru că mă tot iau de Opoziţie, s-au putea ca unii să creadă că vreau să apăr pedeleul. Nimic mai greşit.
Fac acest lucru dintr-un principiu străvechi, acela că ai ceea ce creşti. Adică, după cum îţi educi copilul, acesta va fi, la extreme, un nenorocit sau un om de valoare. Iar Opoziţia este, politic vorbind, copilul pe care trebuie să-l creştem pentru a administra, la un moment dat, Puterea.
Din nefericire, în aceşti 21 de ani, noi am avut permanent o Putere nenorocită. De ce? Pentru că, printre altele, dar deosebit de important, atunci când ea fost Opoziţie, adică atunci când trebuia să crească, să se educe, să se coacă, noi i-am dat hamburgeri, coca-cola, telenovele, manele, romanele Sandrei Brown, sport pe calculator, etnobotanice, reviste sexi şi porno şi tot aşa, în loc să o supraveghem, să-i dăm două palme sănătoase, când o prindem cu minciuni, şuturi în fund, când o prindem cu furăciuni, în genunchi pe coji de nucă, când face măscări; să o punem să-şi facă lecţiile, să dea examen la morala aplicată, să-şi cureţe "dosarele de cadre", să înveţe administraţie, să înveţe să gândească şi să muncească.
În schimb, noi i-am luat de buni, morali şi deştepţi în comparaţie cu proştii, corupţii şi ticăloşii de la putere şi am făcut din ei nişte Domni Goe. Ăsta e adevărul, am adus permanent la putere o opoziţie tip Domnu Goe de care apoi am fost nemulţumiţi cum conduce şi am înlocuit-o cu imaginea ei complet identică, aflată în vacanţă şi beneficiind de toate graţiile şi drăgălăşeniile noastre.
Opoziţia a fost şi este bună doar pentru că este opoziţie. Fals, complet neadevărat. (Asta este de fapt în mare parte şi şmecheria, viciul de fond al acestui sistem de putere reprezentativă.) Pentru că este opoziţie, Opoziţia este mai rea - de aia a şi ajuns acolo - decât guvernul şi atunci trebuie educată şi disciplinată pentru ca data viitoare să fie mai bună. Atunci când nu mai conduce, nu înseamnă că e în vacanţă, ci, pedepsită, în şcoala de corecţie.
Veţi zice: Mamă, ce distracţie pe cei de la guvernare! N-aş crede.
1. Pentru că nu am afirmat niciunde că ăştia trebuie lăsaţi în pace - pe ei trebuie puse legile, amenzile, puşcăriile, pentru că ei semnează, ei trebuie să răspundă.
2. Pentru că văzând de ce vacanţă nenorocită se bucură ceilalţi vor fi mult mai atenţi ca să nu le ia cumva locul.
Bibliografie:
1. Fă-ţi vara Opoziţie ca să ai iarna Putere!
2. Bate Opoziţia ca să priceapă Puterea!
Şi ar mai fi....

Cu Sf. Ioan Gură de Aur despre POST
Nu vom posti cu prisosinţă, de nu ne vom feri de tot păcatul
Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care? Veţi zice.De vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul. (Mai multe în pagina Ortodoxie)
Jurnal sentimental - Voiculescu - Ponta- Antonescu-Vadim, sau
Alianţa neagră-roşie-gălbui-cafenie = ?
Înlocuiţi cafenie cu un cuvânt mai poporan - pe care nu am putut să-l folosesc pentru a nu ajunge să zic ca alţii: Ce vrei domne? Ăsta e un pamflet! - şi veţi afla nu atât nuanţa exactă a celui de-al patrulea component, cât mai ales culoarea rezultantă a acestei de loc inedite coaliţii.
De ce, de loc inedită? Păi vă mai amintiţi anii '91 - '96. Veţi zice că atunci era PUNR-ul şi nu PC-ul. Adevărat ca formă, dar nu şi ca conţinut: Voiculescu şi haita lui era şi ea pe ici pe colo, prin punctele esenţiale. Iar PUNR-ul a ajuns peste tot.

sâmbătă, 19 februarie 2011
Am primit de la Fundaţia Arsenie Boca (3)
Dragi prieteni,
Mulţumim pentru ajutorul oferit copiilor din Valea Plopului! Cu ajutorul Domnului şi de această dată am reuşit să venim în sprijinul lor cu cele trebuincioase. S-au achiziţionat bani suficienţi pentru combina frigorifică de care au nevoie acolo, iar banii au ajuns la părintele Tănase!
Vă reamintim că marţi, ora 18.30 sunteţi invitaţii noştri la Librăria Sophia pentru a participa la lansarea filmului Demascarea. Să ne vedem cu bine acolo!
O prietenă a fundaţiei ne-a transmis o informaţie care ne-am gândit că poate fi de folos dumneavoastră, prietenilor, apropiaţilor, cunoscuţilor şi anume: „o firmă românescă (cu sediul în Bucureşti) caută să angajeze un economist, care cunoaşte limba italiană”. Cei interesaţi pot trimite CV şi cere detalii la adresa de e-mail: irenagor@yahoo.fr.
Articolele de săptămâna aceasta sunt:
- În filmul Demascarea: Călăul îşi îmbrăţisează victima!
- Părintele Rafail Noica: Despre pocăinţă.
Cu preţuire,
Pregătirea pentru Postul Paştilor
O sumară tâlcuire a Postului Paştilor călăuzită de omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, de cartea POSTUL CEL MARE a lui Alexander Schmemenn, dar şi textele altor teologi şi Sfinţi Părinţi.
Întoarcerea din exil (Duminica Fiului Risipitor)
A treia duminica pregătitoare pentru Postul cel Mare (cea de mâine, 20 februarie) conţine parabola Fiului Risipitor (Luca XV, 11-32).
Pocăinţa a fost şi este adesea asimilată unei relatări “juridice” a păcatelor, relatare în care “ceva esenţial este omis, ceva fără de care nici spovedania şi nici dezlegarea de păcate nu au nici o semnificaţie sau putere reală. Acest ceva este chiar sentimentul de înstrăinare de Dumnezeu …”. “Dar Biserica este aici ca să-mi amintească de ceea ce am părăsit şi am pierdut. Şi aşa cum ea îmi reaminteşte, îmi amintesc şi eu …”. “Şi atunci când îmi amintesc, găsesc în mine dorinţa şi puterea de a mă reîntoarce: … mă voi întoarce la Tatăl Meu plângând cu lacrimi: primeşte-mă ca pe unul din slujitorii Tăi. Aceasta este tâlcuirea parabolei fiului care se întoarce acasă, fiu care a fost pierdut şi s-a aflat, mort şi a înviat pentru că Dumnezeu pe păcătoşii care se întorc la el “nu numai că nu-i pedepseşte, ci El însuşi umblă după dînşii şi-i caută, şi aflându-i se bucură de ei mai mult decât de cei drepţi” (Ioan Gură de Aur).
(Mai multe în pagina Ortodoxie)Pocăinţa a fost şi este adesea asimilată unei relatări “juridice” a păcatelor, relatare în care “ceva esenţial este omis, ceva fără de care nici spovedania şi nici dezlegarea de păcate nu au nici o semnificaţie sau putere reală. Acest ceva este chiar sentimentul de înstrăinare de Dumnezeu …”. “Dar Biserica este aici ca să-mi amintească de ceea ce am părăsit şi am pierdut. Şi aşa cum ea îmi reaminteşte, îmi amintesc şi eu …”. “Şi atunci când îmi amintesc, găsesc în mine dorinţa şi puterea de a mă reîntoarce: … mă voi întoarce la Tatăl Meu plângând cu lacrimi: primeşte-mă ca pe unul din slujitorii Tăi. Aceasta este tâlcuirea parabolei fiului care se întoarce acasă, fiu care a fost pierdut şi s-a aflat, mort şi a înviat pentru că Dumnezeu pe păcătoşii care se întorc la el “nu numai că nu-i pedepseşte, ci El însuşi umblă după dînşii şi-i caută, şi aflându-i se bucură de ei mai mult decât de cei drepţi” (Ioan Gură de Aur).
Cu părintele Cleopa despre: Post
PREOTUL: Postul - dupa marturisirea marelui Vasile - este cea mai veche porunca data omului de Dumnezeu. Caci zice acest mare parinte al Bisericii lui Hristos: “Cucereste-te si sfieste-te, omule, de batranetea si vechimea postului, pentru ca de o vechime cat lumea este porunca postului. Caci in rai s-a dat aceasta porunca atunci cand a zis Dumnezeu iui Adam: Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit (Fac., 2, 16–17)”.
(Mai multe în pagina Ortodoxie)
vineri, 18 februarie 2011
Să ne rugăm pentru părinţii Arsenie Papacioc şi Adrian Făgeţeanu
Părintele Arsenie Papacioc a fost internat în Spitalul din Constanţa pentru o problemă urologică, iar părintele Adrian Fageţeanu a fost internat în Spitalul Militar Central din Bucureşti. În vârstă de 96 şi 98 de ani, ambii foşti deţinuţi politici care au petrecut zeci de ani în închisorile comuniste, cei doi părinţi ai neamului românesc nu au încetat nicio clipă să se roage şi să lucreze pentru cei în nevoie, pentru români şi pentru România. Să ne rugăm şi noi acum pentru sănătatea lor, căci avem nevoie de ei mai mult ca niciodată
Cu părintele Arsenie Papacioc despre: POST
...... Tu, nu numai ca nu ai iubit pe cel cu care stateai, ca o necesitate mantuitoare ca sa comunici cu el, sa te incununezi, sau ca sa nu te simti singur in lume. Ne-a asortat Dumnezeu cu multi, sa stam impreuna multi. Sa ne simtim foarte bine, adica usurati. Ca un fel de baza este cel de langa mine, si tu il impungi…
Doi rusi au injunghiat un om. Si dupa ce au terminat crima au plecat mai incolo sa manance, si aveau numai sunca. Zice: "Nu mancam sunca ca-i vineri!"
..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Materialişti contra materiei - omul maşină, negarea femeii şi a bărbatului, veţi fi ca Dumnezeu...
de Anthony Esolen Care este miza în controversele actuale legate de bărbat și femeie? Nimic altceva decât creația însăși. Una dintr...