În urmă cu vreo 40 de ani
aflam de la un prieten al cărui unchi era ambasador în Coreea de Nord diverse
poveşti inedite despre dictatura care îl impresionase şi pe Ceauşescu: cum fac
blocuri mai înalte decât cele din Sud, dar nelocuite, cum au magazine în care
cumpărătorii sunt nişte actori şi figuranţi, cum în parcuri sunt alţii care se
plimbă cu barca, merg pe alei, se prefac îndrăgostiţi şi tot restul. Butaforie.
Minciună. Teatru.
Printre altele, am aflat şi
cum au rezolvat comuniştii coreeni legarea de glie a coreenilor şi combaterea
acţiunilor subversive: lipsa banilor. Oamenii primeau ceea ce aveau nevoie de
la autorităţi. Minimal. Călătoriile fără autorizaţie erau interzise şi cum
mâncare nu primeai decât pe cartelă, de acolo de unde locuiai şi munceai,
nimeni nu putea să călătorească de capul lui. Atunci când, totuşi, trebuia să
te deplasezi undeva, dacă primeai autorizaţia, primeai şi raţia strictă de
alimente. Intârziai, te ascundeai, mureai de foame. Nimeni nu avea în plus
pentru tine şi nici nu îndrăznea să te ajute.
E pornit de ceva vreme un
război al elitelor globaliste cu cash-ul, cu banii lichizi. Mai clar, se
urmăreşte interzicerea lor. Tot omul să aibă bani în bancă, carduri, plăţi
electronice. În urmă cu vreo două săptămâni, în timp ce toată floarea elitistă
din vest se războia cu interdicţiile lui Trump pentru migratori, a mai fost făcut un pas mare către
interzicerea completă a balnilor lichizi. Comisia Europeană a prezentat o “Road Map” privind legislaţia continentală
împotriva banilor lichizi. Dar acesta este numai un nou şi, adevărat, mare pas
pe acest drum. Care a început mai întâi în SUA apoi, după 2010 şi în Europa cu
scoaterea din circulaţie a bancnotelor mari (o piedică în calea economiilor în cash)
şi prin impunerea unor plafoane maximale pentru cumpărăturile cu bani lichizi.
De exemplu, în Franţa şi Italia 1000 euro.
Campania oficială insistă, în afară de partea cu terorismul şi
criminalitatea, pe avantajele de a avea bani în bancă. Şi mulţi oameni, după ce
descoperă că e mai comod să plăteşti cu cardul şi mai rapid să plăteşti
electronic, că nu mai trebuie să te îngrijorezi de banii din casă, sunt
realmente entuziasmaţi. Unii însă constată că le-a fost clonat cardul, hăcuit
contul, luaţi banii de un infractor din bancă, de bancă, de fisc sau că le-au
fost blocate conturile şi atunci nu mai sunt aşa fericiţi. Dar, evident,
numărul acestora e mai mic decât al celorlalţi. Aşa că procesul de limitare a
folosirii cash-ului merge înainte. Şi totuşi, dincolo de aceste avantaje se
găsesc, ca întotdeauna, şi dezavantaje. Unele vitale.
În prezentarea de
pe Amazon a cărţii sale „The War on Cash”, David McRee scrie:
Forţe puternice îţi ameninţă libertatea financiară.
Peste tot în lume, inclusiv în SUA, guvernele, personaje din lumea academică,
bănci şi organizaţii neguvernamentale lucrează coordonat pentru a te opri să
mai foloseşti cash-ul.
Ei vor ca tu să nu mai ai altă opţiune decât cea de a
plăti electronic. Ei vor ca tu să nu mai poţi fi capabil să mergi la o bancă şi
să-ţi retragi banii sub formă de cash. Ei vor să-ţi fie frică să ai mai mult de
câţiva dolari asupra ta, acasă, în maşină. Au fost deja trecute legi, în Europa
şi SUA, pentru a limita întrebuinţarea cash-ului pentru anumite lucruri. Băncile
au început să adopte politici împotriva păstrării de cash în cutiile de
depozit, sau de a plăti facturi cu cash.
Companii legale
şi salariaţii lor sunt scoşi din sistemul bancar pentru că clienţii lor
plătesc, de obicei, cu cash, sau pentru că companiile vând un produs sau un
serviciu legal pe care însă guvernul nu-l aprobă.
Fiscul confiscă conturile bancare ale
oamenilor sau companiilor care nu au făcut nimic altceva decât că au făcut
depuneri regulate de cash mai mici de 10.000 dolari în contul lor.
Oamenii legii confiscă cash-ul de la
oricine cred ei că are prea mult asupra lui. Dacă ai mai mult de 200 de dolari,
poţi să fii suspectat de a fi traficant de droguri sau terorist. Fără a avea
asupra ta droguri sau bombe. Dovada este cash-ul.
Şi totuşi de ce acest război?
Oficial,
„rezonul” pentru aceste măsuri ar fi războiul împotriva criminalităţii şi a
terorismului. Neoficial, se poate constata că şurubul folosirii cash-ului se
strânge mereu, cu ocazia oricărui alt război lansat de elitele occidentale: cu
sărăcia, cu drogurile, cu sida, cu extremismul de dreapta, cu rasismul, cu discursul
urii. Şi chiar şi în afara acestora.
La finalul
acestui text veţi găsi o serie de link-uri către analize şi articole care
detaliază această temă, inclusiv diversele măsuri luate în sensul restrângerii
utilizării cash-ului. În cele ce urmează voi rezuma motivele şi consecinţele
acestui război aşa cum rezultă din aceste texte.
Pentru nemurirea sistemului bancar
Ca să înţelegem
mai bine trebuie să vă aduc la cunoştinţă „ideile” câtorva economişti „de
marcă”, după eticheta aplicată lor de Nassim Taleb, „intelectuali şi totuşi
idioţi”: Ken Rogoff şi Larry Summers de la Harvard şi Willem Buiter, economist
şef la Citigroup, care militează pentru interzicerea totală a cash-ului şi
pentru impunerea de dobânzi negative de către băncile centrale. În felul acesta
deponenţii captivi, care nu ar mai avea varianta păstrării banilor cash, ar fi
forţaţi de cheltuiască rapid tot ce au în bancă (ca să nu piardă banii ca
urmare a dobânzii negative), dar totuşi, oricât de repede şi de mult ar
cheltui, vor fi nevoiţi să ţină o parte din bani pentru hrană, alte cheltuieli
zilnice, situaţii neprevăzute (accidente, boli), bani care vor fi jumuliţi de
dobânzile negative şi de comisioane.
Tot ca urmare a
dispariţiei cash-ului, băncile, oricât de catastrofală (tâlhărească) ar fi
administrarea lor nu vor mai da faliment. În primul rând pentru că vor dispărea
retragerile masive de cash din momentele de cumpănă. În al doilea rând pentru
că în locul „bail-out-ului” (salvarea băncilor cu bani de la buget, ca în
precedenta criză începută în 2008) se va aplica obligatoriu în prima fază „bail-in-ul”
adică salvarea băncilor cu banii deponenţilor, formulă experimentată deja în Olanda
(2011), Spania (2012), Cipru (2013), Grecia (2015, 2016) şi devenită legislaţie
în UE, sub presiunea Germaniei, de la 1 ianuarie 2016.
Pentru nemurirea elitelor
Conform teoriei
economiştilor de genul celor amintiţi mai sus, consumul constant, sub presiune,
masiv şi instantaneu va face ca economiile să funcţioneze la turaţie maximă.
Falimentele băncilor şi ale fondurilor financiare devenind imposibile, va fi
asigurată liniştea şi pacea socială şi va fi evitată radicalizarea unor
segmente de populaţie.
Nu va exista evaziune
fiscală, căci toate tranzacţiile vor fi transparente. Mai mult, vor fi taxate
şi toate activităţile problematice care scapă astăzi controlului fiscal:
prostituţia, traficul de toate tipurile (deja pe parcurs de legalizare).
Controlul
fiscal asupra individului va fi absolut.
Va fi
stabilitate politică, stabilitate socială, elitele nu vor mai fi contestate, ci
vor face schimb între ele funcţie de diverse situaţii.
Pentru Coreea de Nord Mondială
Voi merge însă
mai departe de aspectele pur economice, fiscale şi tâlhăreşti. Discuţiile la
care am făcut referire, se desfăşoară în ipoteza unui stat abuziv fiscal (stat
poliţienesc fiscal – cum a zis bătrânul Berlusconi) dar nu ideologizat la
maxim. Tendinţa actuală a guvernelor occidentale este aceea de impunere
accelerată a unui totalitarism ideologic care să reducă persoana umană la
nivelul unui sclav/robot.
În acelaşi
timp, un stat mondial şi a unui guvern mondial are nevoie, la astfel de dimensiuni,
mult mai mult decât un stat normal, de un control total, în timp real al
fiecărei persoane. Acest control trebuie să se realizeze, evident, înainte de
constituirea lui, la nivelul actualelor formule statale.
Şi cum se poate
face acest control, altfel decât luându-i acesteia banii, plasându-i sub
supraveghere în bancă şi blocându-i sau confiscându-i atunci când aceasta „iese
de pe şinele care i-au fost alocate”. Ai vreo nemulţumire, o critică, eşti
împotriva avortului, împotriva lgbt-ismului, migraţiei, autorităţilor, pentru
ceva interzis (de exemplu, creştinism) etc., rămâi fără banii din bancă.
Practic, nu mai ai nicio şansă, nu mai poţi face nimic altceva decât să cazi la
pace şi să-ţi rumegi liniştit mâna de paie care ţi se aruncă. Cât ţi se aruncă.
Altfel rămâi fără casă, fără maşină, fără lucruri şi, mai ales, fără alimente
şi apă.
Aţi putea spune
că ar mai exista soluţia barterului (care a revenit puternic în câteva state cu
probleme monetare sau în care au fost retrase din circulaţie bancnotele mai mari
– vezi recent India), dar ia informaţi-vă cam cât barter s-a făcut şi se face
în Coreea de Nord. Şi imaginaţi-vă în viitoarea societate, în care tehnologia
face posibilă urmărirea tuturor mişcărilor şi gândurilor voastre, cum o să
schimbaţi, de exemplu, un pulover tricotat de voi pe un pumn de făină.
Alte câteva analize pe acest subiect găsiţi la aceste linkuri:
www.thefreethoughtproject.com/war-cash-nuclear-citibank
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu