Materialişti contra materiei - omul maşină, negarea femeii şi a bărbatului, veţi fi ca Dumnezeu...

  

de Anthony Esolen

Care este miza în controversele actuale legate de bărbat și femeie? Nimic altceva decât creația însăși.

Una dintre caracteristicile bizare ale unei epoci materialiste este eșecul său de a aprecia realitatea materială. Este demonica pereche Wither-Frost portretizată de C.S. Lewis în „Acea putere odioasă”.

Wither, directorul adjunct al Institutului Național pentru Experimente Coordonate, nu poate rosti o propoziție fără să spună alte zece înțesate de abstracții, amenințări voalate, echivocuri, făcând apel la „spiritul” institutului. Adesea poate fi văzut plimbându-se pe holuri sau prin grădină, cântând o melodie, cu privirea pierdută.

Pe de altă parte, Frost, e principalul om de știință – privire atentă, ochelari, nu crede în nimic: întruchipează ceea ce azi numim materialismul eliminatoriu. Nu există persoane pentru că nu există nici măcar lucruri:  sunt doar particule de materie și spațiu gol.  Wither și Frost fac un cuplu excelent, muncind împreună, urându-se unul pe altul, dar urând chiar mai mult Dumnezeu și lumea.

În viziunea creștină, lumea nu este redusă la părțile ei materiale. A spune că sunt create de Dumnezeu înseamnă mai mult decât a le afirma originea. Înseamnă a afirma că ele au un sens în sine, un sens pe care nu noi li-l atribuim, ci îl decoperim, prin felul în care ni se revelează în felul în care sunt.

Intuiesc că majoritatea creștinilor din vremea noastră nu vor nega cele de mai sunt, deși ar putea fi un pic surprinși, având în vedere materialismul predominant. Gândirea noastră e, de regulă, ceea ce rămâne după ce materialismul și-a făcut treaba în a ne îndobitoci, a ne răci dragostea și a alunga ultima răsuflare a curiozității naturale.

Avem nevoie să ne punem de acord asupra câtorva premise din doctrina creației. Prima dintre ele este că tot ceea ce avem și ceea ce sunem, prin natură și nu stricat de păcat, vine de la Dumnezeu. Nu facem așa cum ne vine cheful. Nu stabilim noi care e sensul. Libertatea, după pofta noastră, înseamnă sclavie, libertatea de a greși drumul, sau eșecul de a ne atinge destinația.

A doua dintre ele este că sensul poate fi recunoscut public. În rai Adam nu-i conferă un sens Evei. El doar descoperă ceea ce se află acolo. Îl descoperă nu datorită unui sentiment interior, ci datorită a ceea ce vede și înțelege cu ochii și mintea.

A treia este că folosirea cum trebuie sau permisibilă a darurilor oferite de Dumnezeu depinde de natura cu care le-a înzestrat Dumnezeu și nu de voia noastră arbitrară.

Mă uit la un brad, un lucru frumos. Văd unde am tăiat uscăturile, astfel încât copacului să-i meargă bine. E ceea ce trebuie făcut, în acord cu natura copacului. Dar să ne imaginăm că o minte bolnavă care face o gaură la baza copacului, doar pentru a vedea cum se ofilește și moare – nu de dragul cercetării științifce, ci doar pentru a se bucura de moartea lui.

Ne dăm seama imediat că e un lucru rău. Mai mult, dorința de a face așa ceva  este rea, indiferent dacă o facem sau nu. Nu pentru asta există brazii.

Acum, corpul tău nu este „sinele” tău. Nici nu există vreun „sine” care plutește în afara corpului, într-o lume a fanteziei. Ești un întreg corp-suflet, ambele făcute de Dumnezeu și înzestrate de Dumnezeu cu puteri fizice, sentimentale și intelectuale. Dacă există ceva de tipul descoperirii de sine, ar trebui să fie ceva care să ne descopere felul particular în care Dumnezeu ne-a înzestrat cu un sens inerent naturii noastre umane și recognoscibil public; iar această natură este generală, nu individuală.

În această explorare, intrăm mai profund în realitatea obiectivă a acelei naturi, nu în calitate de pretins empiriști,  ci ca participanții în ceea ce privim, și ca îndrăgostiți de ceea ce descoperim.

Să ne imaginăm, de dragul exemplului, că un om „descoperă” că sensul lui e de a fi o mașină.  El proiectează asupra copilăriei sale o speranță subiacentă că într-o zi va deveni un automat. Drept care începe să imite, sau mai degrabă să caricaturizeze, vocea plată, fără emoție, a unei mașini. E îndeajuns de ridicol. Dar vrea și mai mult: dorește să-și implanteze în creier un cip care i-ar permite controlorului său, așa crede el, să-i miște membrele și să-i insereze gânduri.

Să lăsăm deoparte chestiunea dacă se poate face acest lucru. Eu nu cred că se poate. Dar ne putem da seama că e ceva strâmb? Chiar dacă se poate, nu ar trebui făcut, indiferent de ceea ce dorește omul. A face asta înseamnă a jigni demnitatea umană, a-l transforma într-o unealtă a unei unelte.

Dacă susține cineva că într-o țară liberă ar trebui să ai dreptul să faci această tranziție de la om la om-mașină, aș spune că din moment ce omul e o ființă socială, un lucru rău, în special unul care atinge ceea ce înseamnă a fi creat și om, reprezintă un atac asupra altora.

Un astfel de caz rău pune umărul la dispariția ideii pe care toți ar trebui să o avem că omul nu e o mașină și nu trebuie tratat ca atare.

E vechea minciună obosită, într-o formă nouă și sinistră: „veți fi ca Dumnezeu”. Și respinge izvorul oricărei revelații: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.”

Sursa: https://crisismagazine.com/opinion/materialists-against-the-material-world 

 

 

Pentru Lewis și Tolkien, frumusețea face parte din splendoarea trinitară a lui Dumnezeu Însuși, care este Binele, Adevărul și Frumosul, așa cum este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt

 

Este prea ușor în zilele întunecate și amețitoare în care trăim să devenim descurajați. Este mult prea ușor să uităm finalul fericit care este promis celor care își păstrează credința în Dumnezeul celor fericiți până la adânci bătrâneți. Noi, cei care nu suntem proști și fără minte, nu trebuie să fim întotdeauna gravi. Suntem creaturi ale unui Dumnezeu cu bună veselie. Există toate motivele să râdem și să nu ne temem!

În “Narnia and Middle-Earth: When Two Worlds Collude” (Narnia și Pământul de Mijloc: Când douălumi lucrează împreună), un capitol din cartea mea, Beauteous Truth: Faith, Reason, Literature and Culture (Adevărul frumos: credință, rațiune, literatură și cultură), explorez prietenia plină de inspirație dintre J. R. R. Tolkien și C. S. Lewis. Reunirea acestor doi mari oameni în prietenie a fost o împreună-lucrare catalitică care a dus la o dezvoltare creativă, fiecare inspirându-l și încurajându-l pe celălalt în lucrările lor respective. Este intrigant, de exemplu, faptul că descrierea mitică a lui Tolkien despre crearea Pământului de Mijloc de către Ilúvatar este paralelă cu descrierea lui Lewis despre crearea Narniei de către Aslan. Pământul de Mijloc este adus la existență de Ilúvatar ca Marea Muzică, în timp ce Narnia este cântată de Aslan. În ambele cazuri, Ființa Supremă este văzută ca fiind Artistul Suprem, Marele Compozitor, care se bucură de propria creativitate și de frumusețea pe care aceasta o strălucește.

Pentru Lewis și Tolkien, frumusețea nu este niciodată un gând ulterior, etichetat în spatele adevărului și bunătății lui Dumnezeu, ci face parte din splendoarea trinitară a lui Dumnezeu Însuși, care este Binele, Adevărul și Frumosul, așa cum este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cele trei transcendente fiind la fel de inseparabile pe cât sunt de transcendente.

Teologia profundă care animă Creația din Narnia, așa cum este ea povestită în Nepotul Magicianului, se manifestă în "emoția de nedescris" pe care Polly o simte când își dă seama că toate florile și copacii au fost cântați de Aslan pentru a lua ființă. Ei erau creați "din capul Leului", gândurile lui Aslan devenind întruchipate, cuvintele cântecului său devenind carne. Ni se spune că "fiecare picătură de sânge fremăta în trupurile copiilor" când auzeau Leul proclamând, cu "cea mai profundă și mai sălbatică voce pe care o auziseră vreodată", cuvintele care acordau darul propriului său chip în creaturile nou create: "Narnia, Narnia, Narnia, Narnia, trezește-te. Iubire. Gândește. Vorbește. Fiți copaci ambulanți. Fiți fiare vorbitoare. Fiți ape divine."

Există atât de multă teologie bogată în aceste câteva cuvinte, încât va trebui să ne luăm ceva timp pentru a le despacheta.

Faptul că vocea lui Aslan este descrisă ca fiind sălbatică, chiar cea mai "sălbatică", nu indică faptul că este într-un fel fără lege sau haotică. Înseamnă pur și simplu că nu poate fi domesticit. El nu este un leu îmblânzit. El nu poate fi comandat. El nu este supus legii niciunui om, deoarece el este creatorul legii însăși. Asta nu înseamnă, totuși, că nu alege să nu fie supus propriilor legi, așa cum vom vedea în Leul, vrăjitoarea și dulapul. El este cel mai sălbatic pentru că, prin comparație, noi suntem cei care suntem meniți să fim îmblânziți, docili și domesticiți. Noi trebuie să îl onorăm, să ne supunem, să îl venerăm și chiar să ne închinăm celui care este creatorul nostru. El este "sălbatic" pentru că este liber de orice dependență față de noi; noi suntem "îmblânziți", sau cel puțin suntem meniți să fim, pentru că suntem dependenți de el.

Repetarea de trei ori a cuvântului "Narnia" nu este doar un refren poetic, rostit de Aslan din motive pur estetice, deși, ca parte a cântecului lui Aslan, poate fi și asta. Este, de asemenea, un ecou al imaginii trinitare a Divinității pe care Aslan o acordă acum creaturilor sale nou create. Știm acest lucru, cel puțin implicit, din modul în care Aslan alege să i se dezvăluie lui Shasta în Calul și băiatul său. "Cine ești tu?", întreabă Shasta. Aslan răspunde la această întrebare directă răspunzând de trei ori că el este "Eu însumi". În acest mod ingenios, Lewis ne arată că Aslan este Dumnezeul Treimic. El este Unul, "Eu însumi", și totuși este Trei. Eu sunt: Eu sunt, Eu sunt, Eu sunt.

După repetarea de trei ori a cuvântului "Narnia", creaturilor li se ordonă să se "trezească". În ceea ce privește ceea ce presupune această trezire, ni se spune instantaneu, într-o altă incantație trinitară, că trezirea înseamnă "a iubi", "a gândi" și "a vorbi". În această frumoasă juxtapunere, îl vedem pe Dumnezeul trinitar făcând cosmosul după chipul Său, împletind Treimea, care este El însuși, în însăși structura lumii nou create. Porunca de a "iubi", "gândi" și "vorbi" este o reflectare a binelui, a adevărului și a frumosului. Această dimensiune transcendentală sau metafizică a realității, așa cum a fost descrisă de Platon și de marii filosofi scolastici creștini, plasează o trinitate în centrul întregii metafizici. Atunci când Hristos ne spune că El este Calea, Adevărul și Viața, El se leagă pe Sine însuși de această fundație trinitară a tot ceea ce este real. Binele poate fi văzut ca "calea" virtuții, care este iubirea (caritas); adevărul este "adevărul" rațiunii drepte care duce la cunoaștere (scientia); frumosul este "viața" creației sau a creativității (poiesis). În frazeologia lui Aslan, "iubirea" este sinonimă cu binele, "gândirea" este sinonimă cu adevărul (rațiunea), iar "vorbirea" este sinonimă cu crearea și lauda frumosului. Prin rostirea acestor cuvinte, Aslan face creaturile după chipul său, ca ființe iubitoare, raționale și creative, eliberându-le de sclavia instinctului, astfel încât să poată fi pe deplin treze la Real. "Narnia, Narnia, Narnia, Narnia, trezește-te. Iubeşte. Gândește. Vorbește. Fiți copaci umblători. Fiți fiare vorbitoare. Fiți ape divine."

După ce au primit acest dar neprețuit al imaginii divine din ele, creaturile nou-create răspund cu un imn de laudă rațională la adresa Creatorului lor. "Slavă, Aslan. Noi ascultăm și ne supunem. Ne-am trezit. Noi iubim. Noi gândim. Noi vorbim. Noi știm." După ce au fost treziți din prostia simplului instinct, ei înțeleg că scopul și rodul iubirii, al rațiunii și al frumuseții este de a cunoaște plinătatea adevărului, care este Dumnezeu Însuși. Iubirea, rațiunea și frumusețea duc la cunoașterea Adevărului, iar această cunoaștere mișcă întreaga creație să îl laude pe Creator: Slavă, Aslan.

Există, totuși, o altă fațetă a chipului lui Dumnezeu pe care Aslan o acordă creaturilor sale, care este mult prea des trecută cu vederea, și anume darul umorului. "Râdeți și nu vă temeți, creaturi", proclamă Aslan. "Acum că nu mai sunteți proaste și fără minte, nu trebuie să fiți mereu grave. Pentru că glumele precum și dreptatea vin odată cu vorbirea." Umorul, la fel ca dragostea, gândirea rațională și vorbirea, este ceva care pune în valoare imaginea divină într-un mod care îl separă pe om, și pe animalele vorbitoare din Narnia, de animalele mute de pe câmp. Animalele nu aleg să își dea viața din dragoste pentru prietenii (și dușmanii) lor; animalele nu contemplă minunile cosmosului prin puterea gândirii raționale; animalele nu creează lucruri frumoase ca o expresie vie, o rostire, a bunătății adevărului; și animalele nu au nici darul umorului și râsul care este rostirea lui. Animalele nu spun glume, deoarece "glumele, ca și dreptatea, vin odată cu vorbirea". Dumnezeu nu ne dăruiește doar bunătatea, adevărul și frumusețea sa, ci ne dăruiește și veselia sa. El ne arată că a fi bun înseamnă a fi bine dispus.

Acest aspect vesel al imaginii divine a fost subliniat de G. K. Chesterton, un scriitor ale cărui lucrări i-au influențat atât pe Lewis, cât și pe Tolkien. Romanul seducător al lui Chesterton, Omul care a fost joi, arată comedia divină a interacțiunii omului cu Creația ca o manifestare a simțului divin al umorului, pe care Chesterton îl evidențiază și îl accentuează în ultimele rânduri ale cărții sale, Orthodoxy: "A existat un singur lucru care a fost prea mare pentru ca Dumnezeu să ni-l arate atunci când a pășit pe pământul nostru; și mi-am imaginat uneori că era vorba de veselia Sa".

Este mult prea ușor în zilele întunecate și în zbuciumul în care trăim să devenim descurajați. Este mult prea ușor să uităm finalul fericit care este promis celor care își păstrează credința în Dumnezeul celor fericiți până la adânci bătrâneți. Ar trebui să luăm aminte la cuvintele lui Aslan. Noi, cei care nu suntem proști și fără minte, nu trebuie să fim întotdeauna gravi. Suntem creaturi ale unui Dumnezeu plin de bună veselie. Avem toate motivele să râdem și să nu ne temem!

Sursa:  https://theimaginativeconservative.org/2023/04/creation-narnia-joseph-pearce.html?utm_source=The+Imaginative+Conservative+Newsletter&utm_campaign=9a29912551-Weekly+Newsletter_COPY_01&utm_medium=email&utm_term=0_6c8d563f42-9a29912551-132843394&mc_cid=9a29912551&mc_eid=4fd8b42bcb