Dorinţa şi Smerenia (Pregătirea pentru Postul Paştilor I)

Încercăm, pînă la Înviere, o sumară tâlcuire a Postului Paştilor călăuziţi fiind de omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur şi de cartea “Postul cel Mare” a lui Alexander Schmemann. Astăzi despre învăţăturile primelor două duminici, din cele cinci, care pregătesc intrarea în post.

Postul: călătoria către Paşti

Postul Paştilor “este o adevărată şcoală a pocăinţei, la care fiecare creştin trebuie să meargă an de an pentru a-şi adânci credinţa, a-şi reconsidera şi, dacă este posibil, a-şi schimba viaţa. Este un minunat pelerinaj către izvoarele credinţei ortodoxe – o redescoperire a felului ortodox de a fi” – spune Schmemann. Cum orice călătorie duce undeva, iar în jurul Paştelui gravitează întreaga viaţă a Bisericii, anul liturgic devine un pelerinaj către Paşti, iar Postul, finalul acestei călătorii duhovniceşti. Odată ajunşi, bucuria marii sărbători ne va face să cântăm în timpul Liturghiei pascale: Astăzi toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ şi aceasta pentru că am primit noua viaţă dăruită, tuturor celor care cred, de către Hristos. De Paşti prăznuim Învierea lui Hristos ca pe ceva care s-a petrecut, se petrece şi se va petrece cu noi căci prin propria sa moarte Hristos “a schimbat natura intimă a morţii, a t
transformat-o într-o punte – o ‘trecere’, un ‘Paşti’ – către Împărăţia lui Dumnezeu” schimbând tragedia tragediilor într-o biruinţă capitală”.

Dorinţa (Duminica lui Zaheu
Cu mult înainte de începutul propriu-zis al Postului Mare, Biserica face cunoscută apropierea acestuia şi ne invită să păşim în perioada de pregătire de dinainte de Post.
Este o trăsătură caracteristică a tradiţiei liturgice ortodoxe aceea că fiecare sărbătoare sau perioadă importantă – Învierea, Naşterea, Înălţarea etc. – este anunţată şi pregătită. De ce? Din cauza unei profunde cunoaşteri psihologice a firii omeneşti de către Biserică. Cunoscând superficialitatea şi înspăimântătoarea laicizare a vieţii noastre, Biserica cunoaşte şi neputinţa noastră de a ne schimba rapid, de a trece brusc de la o stare duhovnicească sau intelectuală la alta. Astfel, cu mult înainte ca ostenelile Postului să înceapă, Biserica ne atrage atenţia asupra seriozităţii acestora şi ne invită să reflectăm asupra semnificaţiei lor. Înainte de a putea practica” Postul, ni se dă tâlcul său. Această pregătire include cinci Duminici consecutive ce-l preced. Fiecare din aceste cinci Duminici – prin pericopele sale biblice specifice – este dedicată unor aspecte fundamentale ale pocăinţei. Prima înştiinţare referitoare la Post este făcută în Duminica în care se citeşte pericopa evanghelică despre Zaheu. Aceasta este istoria unui om prea mic de statură pentrui a-L vedea pe Iisus, dar care dorea atât de mult să-L vadă încât s-a urcat într-un copac. Iisus a răspuns dorinţei acestuia şi a mers în casa lui.
Astfel, tema acestei prime vestiri este dorinţa. Omul urmează dorinţei sale. Se poate spune chiar că omul este dorinţă, iar acest adevăr psihologic fundamental despre firea omenească este mărturisit de Evanghelie: Unde este comoara ta, spune Hristos, acolo este inima ta. O dorinţă puternică înfrânge limitările fireşti ale omului; când cu pasiune omul doreşte ceva, realizează lucruri pe care firesc nu le poate săvârşi. Fiind „scund” el se biruie şi se transcede pe sine. Singura problemă este totuşi dacă noi ne dorim lucrurile bune, dacă puterea dorinţei din noi este orientată către scopuri bune sau dacă – în cuvintele unui ateu existenţialist, Jean Paul Sartre – omul este o mistuire zadarnică.
Zaheu şi-a dorit „lucrul bun”, el a dorit să-l vadă pe Hristos şi să se apropie de El. Acesta este primul simbol al pocăinţei, pentru că pocăinţa începe ca o redescoperire a naturii profunde a tuturor dorinţelor, dorinţa după Dumnezeu şi după dreptatea Lui, după viaţa adevărată. Zaheu este „scund” – neînsemnat, păcătos şi mărginit – totuşi, dorinţa lui a biruit peste toate acestea. El a forţat atenţia lui Hristos; L-a adus pe Hristos în casa lui. Aceasta este deci prima vestire, prima invitaţie: să conştientizăm ceea ce avem cel mai profund şi adevărat în noi, să conştientizăm setea şi foamea pentru Absolutul care este în noi. Şi, dacă dorim îndeajuns de profund, îndeajuns de puternic, Hristos va răspunde. Atunci când însă ne abatem de la acest Absolut şi îl părăsim, dorinţele noastre se transformă într-o „mistuire zadarnică”.

Smerenia (Duminica Vameşului şi a fariseului)
Dacă există o calitate morală desconsiderată şi chiar negată astăzi, aceea este smerenia. Cultura în care trăim ne insuflă permanent sensul mândriei, al măririi de sine, al îndreptăţirii de sine. Smerenia – fie individuală sau comună, etnică sau naţională – este privită ca un simbol al slăbiciunii, ca ceva degradant pentru un om adevărat. Chiar şi bisericile noastre, nu sunt ele pline de personaje cu acelaşi spirit ca al fariseului? Nu dorim noi ca orice contribuţie, orice faptă bună, tot ceea ce facem pentru Biserică sau pentru aproapele să fie cunoscut, lăudat, să fie mediatizat?
Dar ce este atunci smerenia? Răspunsul la această întrebare pare a fi unul paradoxal pentru că îşi are rădăcinile într-o afirmaţie aparent neobişnuită: Dumnezeu Însuşi este smerit! Totuşi, pentru acela care-L cercetează pe Dumnezeu şi-l contemplă în Creaţia Sa şi în lucrările Sale de mântuire, este evident că smerenia este, într-adevăr, o virtute divină, adevăratul conţinut şi strălucirea acelei slave care, aşa cum cântâm în timpul Sfintei Liturghii, umple cerul şi pământul.

În mentalitatea noastră omenească, avem tendinţa de a opune „slava” şi „smerenia” – ultima fiind pentru noi un semn de slăbiciune. Pentru noi, ignoranţa şi incompetenţa sunt cei doi factori ce ne determină, sau ar trebui să ne determine, să ne simţim smeriţi. Este aproape imposibil să „traduci în fapt” omului modern, hrănit din publicitate, din afirmarea de sine şi dintr-o nesfârşită laudă de sine, că tot ceea ce este cu adevărat perfect, frumos şi bun este în acelaşi timp în mod firesc smerit; datorită perfecţiunii sale nu necesită în niciun fel „publicitate”, slavă exterioară sau „adulare”.
Dumnezeu este smerit pentru că este perfect; smerenia Lui este slava Sa şi sursa adevăratei frumuseţi, perfecţiuni şi bunătăţi. Oricine se apropie de Dumnezeu şi-L cunoaşte devine imediat părtaş la smerenia divină şi este înfrumuseţat prin ea. Aceasta este taina Fecioarei Maria, Maica lui Hristos, a cărei smerenie a făcut-o bucuria întregii Creaţii şi cea mai mare revelaţie a frumuseţii pe pământ, taina tuturor sfinţilor şi taina fiecărei fiinţe umane din timpul puţinelor momente ale apropierii sale de Dumnezeu.

Cum poate deveni cineva smerit? Simplu: copiindu-l pe Hristos, smerenia divină întrupată, Cel prin Care Dumnezeu a descoperit, o dată pentru totdeauna, slava Sa ca smerenie şi smerenia Sa ca slavă. Astăzi, a spus Hristos în noaptea supremei Sale smerenii, Fiul Omului se prea slăveşte şi Dumnezeu se preaslăveşte în El. Smerenia se învaţă contemplându-l pe Hristos, Care a spus: Învăţaţi de la Mine, pentru că sunt blând şi smerit cu inima. În cele din urmă smerenia se învaţă măsurând totul prin El, raportând totul la El. Hristos a venit pentru a ne arăta că putem să câştigăm mântuirea şi cum putem să o facem ca oameni. De aceea el a venit şi a trăit ca om. Pentru a ne arăta că orice om se poate mântui. Fără Hristos, adevărata smerenie este imposibilă, dar cu fariseul religia însăşi devine un act de mândrie al realizărilor umane, o altă formă de mărire de sine fariseică.

Pericopa evanghelică din această duminică ne înfăţişează un om satisfăcut întotdeauna de sine, care consideră că se supune tuturor cerinţelor religioase. El este sigur pe sine şi mândru de el. În realitate, totuşi, el a falsificat sensul religiei pe care o reduce astfel la detalii exterioare şi îşi măsoară cucernicia prin prisma zeciuielii pe care o dă la templu. Însă vameşul se smereşte pe sine şi smerenia sa îl îndreptăţeşte pe el în faţa lui Dumnezeu.

Perioada de post începe, astfel, printr-o căutare, o rugăciune de smerenie, care este începutul adevăratei pocăinţe. Pentru că pocăinţa, mai presus de orice, este o întoarcere la adevărata rânduială a lucrurilor, refacerea vederii limpezi asupra lucrărilor divine. Ea este deci înrădăcinată în smerenie şi smerenia – dumnezeiasca şi minunata smerenie – este rodul şi sfârşitul pocăinţei. Să fugim de … vorba cea înaltă a fariseului, spune Condacul acestei zile şi să învăţăm mulţimea graiurilor celor smerite ale vameşului … Suntem la uşile pocăinţei şi la cel mai solemn moment al privegherii de Duminică: după ce Învierea şi arătarea lui Hristos au fost vestite – Învierea lui Hristos văzând … – cântă pentru prima dată troparele ce ne vor însoţi în întregul Post:

Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă; că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale.
În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul şi cu lenevire mi-am cheltuit toată viaţa mea; ci cu rugăciunile tale spală-mă de toată necurăţia.
La mulţimea păcatelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a judecăţii, ci îndrăznind spre mila milostivirii tale, ca David strig Ţie: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta.
Va urma.

Mai sănătoşi, mai tineri şi mai înţelepţi! Trei într-unul! (CINE SUNTEM)

Vă voi prezenta într-o rubrică CINE SUNTEM texte care să ne ajute să aflăm şi să înţelegem răspunsul la această întrebare. Vor fi, mai ales, texte care pun în ecuaţia de egalitate a înţelesurilor spiritualitatea cu ştiinţa, sau invers, sau chiar ştiinţifice pe de-a întregul, uşor de citit şi de digerat de orice cititor cu o pregătire medie. Pentru că dorinţa mea nu este de a vă conecta ca specialişti la informaţii despre noi, sau chiar vechi, dar mai puţincunoscute, descoperiri ci de a încerca să înţelegem împreună CINE SUNTEM.

Abordaţi deci cu curiozitate, relaxare şi curaj aceste texte care, dincolo de unii termeni care vă par necunoscuţi sau greu asimilabili (din contră, textele îi vor descoperi ca fiind foarte uşor de digerat) ne vorbesc despre noi aşa cum nu se obişnuieşte în bombardamentul de informaţii, nefolositoare, superficiale, chiar nocive al televiziunilor, ziarelor, site-urilor dedicate ameţirii şi apoi distrugerii noastre.

Plasticitatea cerebrală și înnoirea cugetului

Diacon Adrian Sorin Mihalache

În ultimii ani, cercetarea ştiinţifică, ajutată de dispozitive tot mai rafinate, a pătruns cu o fermitate fără precedent în teritoriul lăuntric, investigând procesele biologice şi psihologice ale subiectului uman. Pe acest front nou s‑au înregistrat progrese remarcabile, în privința proceselor ce însoțesc viața persoanei, a celor de care depinde starea sănătății și a capacităților obișnuite ale subiectului (percepția, memoria sau vorbirea). În mod special, au fost luate în atenție și unele chestiuni realmente adânci, cum sunt emoţiile, gândirea, voinţa sau conștiința. În fine, prin ipotezele şi rezultatele recente, cercetarea neuroştiinţelor bate la porţile unor taine chiar mai mari, anume procesele ce însoţesc experienţa religioasă.

Este lesne de înțeles că, prin explorări de acest fel, ştiinţa se apropie tot mai mult de reflecţia filosofică şi de experienţa spirituală. Aceasta pentru că prin rezultatele ce privesc aceste aspecte sunt dezvăluite modalitățile prin care persoana umană, dispunând în mod liber de propriile ei puteri, se face pe sine însăși, prin obișnuințele de fiecare zi, prin acțiunile sale, prin felul în care alege să acorde o semnificație sau alta aspectelor realităţii.

Și, prin abordări de acest fel, științele medicale, și în special neuroştiinţele, pledează în favoarea vieţii spirituale, consolidând deschiderea ştiinţei faţă de filosofie şi teologie petrecută în secolul trecut. Într‑un mod spectaculos, neașteptat, sunt amplificate demersul început de revoluţia mecanicii cuantice și a cosmologiei și abordarea filosofiei, care a întors reflecția examinatoare dinspre lume către subiect, pentru o temeinică înțelegere a cunoașterii și a vieții, abordare prezentă în fenomenologie și hermeneutică.

Neuroștiințele întrevăd posibilitatea înnoirii vieții

Două rezultate din ştiinţele medicale actuale fac posibile şi relevante conexiunile cu viața spirituală. Aceste descoperiri au determinat, în a doua jumătate a secolului trecut, schimbări majore în paradigma ştiinţelor despre creier. Ambele constatări, neuroplasticitatea și neurogeneza, evidențiază posibilitățile reale de schimbare și generare neuronală care antrenează modificări de durată în unele structuri și funcţii cerebrale, la vârstă adultă.

Neuroplasticitatea vizează metamorfoza continuă a creierului care se petrece pe parcursul învățării, o capacitate remarcabilă a materiei cerebrale de a codifica noi și noi abilități și comportamente, cogniții și emoții, la orice vârstă, prin amprente specifice, dacă subiectul se încumetă să facă suficient de des și de atent efortul necesar pentru fixarea deprinderii. După ce multă vreme știinţele medicale au susținut că în cazul adulților căile nervoase sunt fixe, de neschimbat¹, cu două decenii au apărut dovezi ce arată că pacienţi afectaţi de atacuri cerebrale pot recupera funcţiile pierdute². Acum se știe că exceptând anumite patologii, prin repetiția cu atenție, fiecare activitate lasă amprente specifice în creier.

Cea de‑a doua noutate medicală, neurogeneza, justifică și ea discuţia științifică despre ameliorarea vieţii. În prezent se cunoaște faptul că într‑o regiune numită girusul dentat (situat în hipocamp), se nasc între 500 şi 1.000 de neuroni în fiecare zi, pe toată durata vieţii³. Apariția celulelor neuronale noi, cu un important rol restaurator în funcția nervoasă, este influențată de activitățile voluntare, de exerciţiile mentale⁴, de efortul fizic susținut, de folosirea memoriei⁵, de meditație sau prin activități care presupun sarcini noi⁶.

Rezultate de acest fel au schimbat semnificativ maniera de înțelegere a vieții omenești. Acum avem argumente pentru a cântări obișnuințele vieții! Doar supravegherea lor atentă, recomandată și în viața spirituală, ne este de ajutor pentru a fixa în minte gândurile, trăirile și faptele virtuoase. Or, constatarea aceasta se apropie atât de mult de indicațiile filocaliei!

Tocmai de aceea, neuroplasticitatea și neurogeneza justifică preocupările neuroștiințelor pentru viața spirituală. Într‑adevăr, luarea în atenție a propriilor cuvinte, gesturi și fapte, pot determina modificări corespunzătoare de durată, la nivel biologic și, desigur, la nivelul vieții ca atare. Și, desigur, suntem în cuprinsul experienței filocalice, întrucât întreaga osteneală a despătimirii, postul și rugăciunea omului duhovnicesc sunt, potrivit mărturiilor sfinților, resimțite și în trup.

Neuroplasticitatea indică așadar, într‑o lectură spirituală, putința omului de a se schimba, întrevăzută în planul biologic, o schimbare prin angajament (dăruire, pasiune) și perseverență, un fel de capacitate a sa de a fi imprimat de ceea ce face. Si­tuația aceasta ne încarcă cu o cuprinzătoare responsabilitate față de tot ceea ce alegem să înfăptuim și să spunem, în fiecare ceas! Neurogeneza la rândul ei dovedește, în aceeași lectură simbolică, prin capacitățile autoreparatorii ale sistemului nervos, un anumit mecanism al înnoirii biologice care este chipul văzut ce corespunde înnoirii cugetului și minții omenești, plasticitate proprie ființei omenești care viețuiește în lume, care ne însărcinează iarăși cu obligația supravegherii mișcărilor și dispo­zițiilor de fiecare zi.

În rezultatele ce privesc neuroplasticitatea și neurogeneza se poate întrevedea o anumită capacitate a omului de a schimba obișnuințele proaste, de a lepăda ceea ce este rău, însăși suportul biologic dovedind această pu­tință, prin mecanismele ce sunt pregătite să înmagazineze pe termen lung schimbările.

Hrana e pentru trup și trupul este pentru suflet

Mulți specialiști din lumea medicală consideră postul printre procedeele terapeutice cele mai eficiente pentru întreținerea și protejarea sănătății⁷. Expe­riența clinică evidențiază faptul că postul, practicat cu măsură, este indicat în cazul obezității, dar și în tratamentul multor boli cronice⁸. Unii medici cu diverse specializări men­țio­nează utilizarea postului între două și opt zile chiar în situații mai grave, de exemplu în cazul unor pacienți care necesită intervenții chirurgicale. Aportul crescut de grăsimi și carbohidrați nu este benefic. Abundența alimentară nu întreține sănătatea, ci o amenință. Postul însă, un regim hipocaloric, atent gestionat însă, are de cele mai multe ori numeroase efecte benefice asupra sănătății. Multe voci autorizate din științele medicale recomandă astăzi un principiu obișnuit al vieții spirituale, anume a nu consuma hrană sub imperiul poftei, ci mai ales atunci când ne este foame⁹.

Cercetările arată, de exemplu, că practicat atent, pe parcursul mai multor zile, postul deter­mină o schimbare în regimul celular de alimentare cu combustibil.

În mod obișnuit, combustibilul celulei nervoase este asigurat de glucoză, obținută din alimentația zilnică. Între mese, mai ales dacă acestea sunt separate de mai multe ore, celula nervoasă este alimentată cu un flux constant de glucoză din sânge, glucoză obținută prin descompunerea glicogenului depozitat în ficat și mușchi.

Însă această sursă secundară de energie este limitată, încât se epuizează destul de repede. În funcție de masa musculară și de necesarul de glucoză, depozitele de glicogen se pot epuiza în câteva ore sau zile. Ce se întâmplă dacă mesele întârzie sau sunt în continuare în regim de post? Organismul are o a treia soluție, pentru menținerea nivelului de glucoză necesar funcționării celulare, prin producerea moleculelor de glucoză din aminoacizii proveniți din descompunerea proteinelor existente în mușchi! Este vorba despre un consum din propriile țesuturi (mai întâi cel adipos și apoi cel muscular), încât s‑ar putea spune că trupul se mistuie, asigurând viața subiectului, în parametri optimi.

Într‑un mod remarcabil însă, organismul mai are o versiune pentru obținerea combustibilului necesar în arderile celulare. După aproximativ trei zile de post, metabolismul intră într‑un regim în care ficatul folosește grăsimea corporală pentru a crea compușii numiți cetone. Practic, energia pentru arderile celulare este obținută din metabolizarea propriilor acizi grași! Corpii cetonici (principala cetonă fiind beta‑hidroxibutiratul sau beta‑HBA) sunt o excelentă sursă de combustibil pentru celula nervoasă, care ne permite să funcționăm cognitiv în perioade lungi de timp, în condiții în care hrana este insuficientă¹⁰.

Beneficiile medicale ale postului

Există numeroase studii care arată efectele benefice ale postului. O cercetare efectuată în 2012 de exemplu, care a avut în atenție 107 subiecți, a arătat faptul că, în situația unui regim alimentar egal din punct de vedere al aportului caloric, dieta săracă în carbohidrați și bogată în grăsimi are efecte benefice mai pronunțate asupra sănătății în raport cu cele care au fost bogate în carbohidrați și sărace în grăsimi. Un alt studiu a arătat că persoanele cu vârste cuprinse între 55 și 80 de ani care au o dietă mediteraneană, cu puține dulciuri și mai mult pește, prezintă riscuri mai scăzute pentru boli cardiace, cu până la 30%, în raport cu cei care au o astfel de dietă. Potrivit unor studii clinice, postul s‑a dovedit util și în tratarea altor afecțiuni cum ar fi astmul, unele afecțiuni ale intestinului, hipertensiunea arterială, cancerul¹¹. În privința funcției nervoase, postul este de asemenea benefic pentru organism. Pe de o parte, cercetătorii indică faptul că beta‑HBA este, în unele privințe, un combustibil mai eficient decât glucoza obișnuită, întrucât este protectiv pentru celula nervoasă, prezervând țesuturile împotriva toxinelor asociate cu bolile Alzheimer și Parkinson¹². Pe de altă parte, o reducere a aportului de carbohidrați favorizează creș­terea funcției antioxidative cu rol important în curățirea organismului de deșeurile arderilor celulare.

Nevoințele postului și înnoirea vieții

Este semnificativ faptul că postul potențează cele două mecanisme care însoțesc schimbarea vieții omenești, neuroplasticitatea și neurogeneza, stimulând apariția neuronilor noi și adecvând rețelele neuronale pentru codificarea noilor conținuturi cognitive și comportamente!

Deosebit de relevante aici sunt rezultatele care arată că postul determină o creștere a nivelului unei proteine esențiale în neuroplasticitate. Este vorba despre factorul neurotrofic derivat din creier (BDNF), un fel de catalizator care asistă plasticitatea cerebrală. Aceasta în­seamnă că postul crește, indirect, disponibilitatea neuronală a practicantului pentru învățarea lucrurilor noi, îmbunătățind calitatea memoriei și favorizând schimbarea comportamentului¹³.

Pe de altă parte, postul fa­vo­rizează și procesele specifice neurogenezei. Mai întâi trebuie spus faptul că apariția neuronilor noi este posibilă întrucât în creierul adulților există celulele stem neuronale. În mod obișnuit, ele sunt într‑o stare „somnolentă”, fiind supravegheate de un mecanism ce blochează multiplicarea și diferenţierea lor. Cerce­tă­torii au reușit să identifice două proteine care joacă un rol decisiv în trezirea celulelor stem, declanşând divizarea¹⁴ şi diferenţierea lor¹⁵.

Cercetările indică faptul că „rezerva” de celule stem neuronale şi frecvenţa cu care acestea dau naştere noilor celule nervoase nu sunt decisiv influenţate de vârsta persoanei. Adulţii de diferite vârste nu au un număr semnificativ diferit de celule stem neuronale în hippocamp. Nu scăderea rezervei de celule stem neuronale în stare som­nolentă este cea care diferențiază semnificativ adulții de cei mai în vârstă, ci vigoarea proceselor care determină trezirea celulelor stem, procesul de divizare şi diferenţierea lor¹⁶.

Este semnificativ faptul că postul se dovedește a fi un mod prin care se poate spori neurogeneza!¹⁷ Se întrevede așadar în această constatare medicală cum nevoitorul, exersându‑și cură­țirea trupului de greutatea bucatelor, își înnoiește mai grabnic și cugetul, fiind dispus să de­prindă înțelesuri și comportamente noi. Se întrevede aici constatarea filocalică potrivit căreia „postul cu dreaptă socoteală, având ca însoţitoare privegherea împreunată cu cugetarea şi cu rugăciunea, face pe cel care se nevoieşte cu el să ajungă repede la hotarul nepătimirii”¹⁸.

Note: 
¹ ‑Cuvintele aparţin neuroanatomistului spaniol Santiago Cajal (1852‑1934), apud Bruce Terter, J. Wesson Ashford, „Neuroplasticity in Alzheimerâs Disease”, în Journal of Neuroscience Research, vol. 70, 1 noiembrie 2002, p. 402.
² ‑E. Taub, N. E., Miller ş.a., „Techinque to improve Chronic Motor Deficit after Stroke”, în Archives of Physical Medicine and Rehabilitation, vol. 74, 1993, pp. 347‑354; E. Taub et al., „A Placebo Controled Trial of Constraint‑induced Movement Therapy for Upper Extremity after Stroke”, în Stroke, vol. 37, nr. 4, aprilie 2006, pp. 1045‑1049.
³ ‑În comparație cu 100 miliarde de neuroni, cât pare că există în creier, 1.000 de neuroni ar putea să pară prea puțin. Totuși, fiecare neuron aduce cu sine posibilitatea a 10.000 de conexiuni cu alţi neuroni.
⁴ ‑Cf. Chih‑Wei Wu et al., „Exercise enhances the proliferation of neural stem cells and neurite growth and survival of neuronal progenitor cells in dentate gyrus of middle‑aged mice”, în Journal of Applied Physiology, vol. 105, nr. 5, noiembrie 2008, pp. 1585‑1594.
⁵ ‑Cf. „Nerve Cell Production Linked to Memory in Humans”, în Sciencedaily, 26 august 2010 şonlineţ în http://www.sciencedaily.com/releases/2010/08/100826113258.htm, data accesării: 20 august 2011.
⁶ ‑Cf. Amar Sahay et al., „Increasing adult hippocampal neurogenesis is sufficient to improve pattern separation”, în Nature, nr. 472, 28 aprilie 2011, pp. 466‑470.
⁷ ‑Cf. Victor Pauchet, Drumul către fericire, Editura Herald, București, 2014, p. 38.
⁸ Ibidem, p. 41.
⁹ Ibidem, p. 42.
¹⁰ ‑Cf. Dr. David Perlmuter, Kristin Loberg, Alimente care ucid creierul, Editura Litera, București, 2015, p. 223.
¹¹ ‑Cf. Thierry de Lestrade, Postul negru: o nouă terapie, Editura Philobia, 2014.
¹² ‑Cf. Dr. David Perlmuter, Kristin Loberg, Alimente care ucid creierul, Editura Litera, București, 2015, p. 224.
¹³ ‑Cf. Dr. David Perlmuter și dr. Aberto Villoldo, Neuroștiința iluminării, Editura For You, București, p. 126.
¹⁴ ‑Cf. „Brain Stem Cells Can Be Awakened, Say Scientists” în Sciencedaily, 9 iunie 2008, consultat online în http://www. sciencedaily. com/releases /2008/06/ 080606110925.htm, data accesării: 11 noiembrie 2016.
¹⁵ ‑Cf. Mirco H.H. Schmidt et al., „Epidermal growth factor‑like domain 7 (EGFL7) modu­lates Notch signalling and affects neural stem cell renewal”, în Nature Cell Biology, nr. 11, 2 iulie 2009, pp. 873‑880.
¹⁶ ‑Somnolenţa celulelor stem neuronale este necesară, întrucât este evitată multiplicarea indefinită a celulelor (cf. Helena Mirasend et al., „Signaling through BMPR‑IA Regulates Quiescence and Long‑Term Activity of Neural Stem Cells in the Adult Hippocampus”, în Cell Stem Cell, vol. 7, nr. 1, 2 iulie 2010, pp. 78‑89).
¹⁷ ‑Cf. Doris Stangl, Sandrine Thuret, „Impact of diet on adult hippocampal neurogenesis“, Genes and Nutrition, nr. 4, vol. 4, decembrie 2009; pp. 271–282, doi: 10.1007/ s12263‑009‑0134‑5.
¹⁸ ‑Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete, Suta a doua, cap. 79, în Filocalia, vol. VI, p. 257.

Sursa:  http://ziarullumina.ro/plasticitatea-cerebrala-si-innoirea-cugetului-117556.html