Dincolo de toată retorica și de sancțiuni,
Washingtonul ar face bine să-și limpezească mintea și să înceapă să gândească
limpede. Acest lucru nu se întâmplă
acum, dar este esențial pentru securitatea și bunăstarea noastră viitoare. Cu orice preț, Statele Unite trebuie să facă
tot ce pot pentru a-i calma pe ruși și pentru a evita un război care se va
extinde rapid dacă nu este stăpânit, dacă nu îi sunt ameliorate cauzele de
bază.
Cel mai rău spectru dintre toate este un război
cu Rusia care va implica, cu cea mai mare certitudine, arme nucleare. Rusia
este plină de arme nucleare strategice și așa-numitele arme nucleare tactice,
iar operațiunile militare rusești prevăd utilizarea lor, poate în etape, poate
deodată. Nimeni nu poate fi sigur.
SUA și partenerii săi din NATO au făcut
presiuni arogante pentru ca Ucraina să facă parte din NATO, afirmând în
Declarația de la București din aprilie 2008 că intenționează să adauge Georgia
și Ucraina la sistemul NATO.
NATO a fost înființată ca o alianță defensivă
împotriva amenințării sovietice. Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit și Pactul
de la Varșovia a încetat să mai existe, NATO - care ar fi trebuit să fie desfiinţată
- a reapărut ca un garant al noilor state independente din Europa de Est, de la
țările baltice până în România și dincolo de aceasta.
În mod logic, se presupune, că implicarea în
Georgia și Ucraina ar avea sens - cu excepția faptului că în Georgia a existat
un război și Rusia a fost aproape de a pune capăt independenței Georgiei. Rusia
s-a mulțumit să ia două provincii din Georgia (Osetia de Sud și Abhazia). Acel
război a fost declanșat de împingerea NATO spre sud și vest, iar Rusia a decis
că are nevoie de un tampon împotriva natoizării. Ar fi putut fi și mai rău.
În loc să-şi regândească entuziasmul pentru extindere,
NATO a continuat, acum în Ucraina, antrenând și construind forțele ucrainene cu
încurajarea Washingtonului.
Washingtonul și Europa au jucat un rol
principal în împingerea Ucrainei în Occident și în construirea ostilității față
de Rusia. Acest lucru a înrăutățit constant situația și a exacerbat condițiile
în care echilibrul geopolitic al puterii era alterat negativ, împotriva
intereselor de securitate națională ale Rusiei.
Rusia a luat Crimeea în 2014 și portul vital
Sevastopol de la Marea Neagră. De
asemenea, Rusia a încurajat zona puternic rusească din Donbas să se separe de
Ucraina și să se declare (Donbas și Luhansk) drept "republici
populare". Aceste mișcări au fost, în parte, primele reacții la
activitatea de expansiune a NATO - singurul lucru surprinzător este că Rusiei
i-au trebuit șase ani de la Declarația de la București pentru a face acest
lucru.
Dar nici măcar acest lucru nu a oprit natoizarea,
de fapt, în loc să se diminueze, aceasta s-a intensificat, din nou puternic
încurajată de Washington, care a refuzat să accepte cererile Rusiei ca NATO să
nu intre în Ucraina.
Din punctul de vedere al Rusiei, aceasta a
anticipat atât bazele NATO, cât și armele nucleare la granița sa și a
considerat această circumstanță amenințătoare și inacceptabilă.
O alianță de apărare ar trebui să asigure
apărarea membrilor săi prin încheierea a ceea ce se numește acorduri de
securitate colectivă. NATO face acest lucru prin articolul 5 din Tratatul NATO.
Cu toate acestea, odată cu expansiunea, NATO este întinsă peste posibilităţile
sale de acoperire. Acest lucru este, fără îndoială, înțeles de ruși, care cred
că NATO - adică americanii - intenționează să compenseze forțele terestre
convenționale și puterea aeriană tactică prin plasarea de arme nucleare la
granița rusă.
Rusia spune că decizia SUA de a anula
unilateral tratatul INF și de a instala lansatoarele Mk-41 în Polonia și
România reprezintă o amenințare directă la adresa securității rusești. Rușii
susțin că SUA pot lansa rachete de croazieră nucleare Tomahawk de la lansatoarele
MK-41.
Racheta Tomahawk a fost proiectată inițial cu
un focos nuclear. Trebuia să zboare
foarte jos, urmând contururile terenului, astfel încât să poată evita
acoperirea radarului sovietic și să lovească forțele rusești cu mare precizie.
Focosul nuclear al Tomahawk, denumit W-80 (putere
de până la 150 KT; Hiroshima a fost de aproximativ 18 KT), trebuia să fie
retras între 2010 și 2013. În 2018 au existat zvonuri potrivit cărora Marina
SUA ar putea reînvia un Tomahawk cu focos nuclear, dar se pare că acest lucru
nu s-a întâmplat.
Dar nu contează cu adevărat, deoarece rușii nu
cred că SUA au făcut altceva decât să pună focoasele W-80 în ceea ce se numește
"stocul de durată", păstrându-le pentru utilizare viitoare. Între
timp, în 2018, s-a raportat că rușii au primit un Tomahawk intact care nu a
reușit să explodeze în Siria.
Deși nu era o armă echipată cu focoase
nucleare, obţinerea ei a ridicat cu siguranță anxietatea rușilor cu privire la
această armă. Rușii, în mod natural, văd, de asemenea, un complot al SUA:
Eliminarea tratatului INF permite SUA să renuclearizeze Tomahawk-urile.
Apariția lansatoarelor Mk-41 în Polonia și România este o dovadă, în opinia
Rusiei, că așa stau lucrurile și definește cea mai nouă amenințare.
Pentru consemnare, stocul permanent de arme
nucleare al SUA constă în următoarele: 5.886 de focoase strategice și 1.120 de
arme tactice. La ultima numărătoare, armele strategice includeau 1.490 de
focoase ICBM; 2.736 de focoase de rachete balistice lansate de pe submarine;
1.660 de arme de bombardament, cum ar fi bombele gravitaționale strategice B61
și B83, AGM-86 ALCM și câteva sute de focoase de rezervă.
Armele tactice constau în 800 de bombe
gravitaționale tactice B61 și 320 de focoase nucleare pentru rachete Tomahawk.
Ceea ce înseamnă, din partea Rusiei, că, dacă
va exista un război în Europa de Est, acesta va include arme nucleare, deoarece
Rusia nu poate risca să fie lovită prima
de NATO.
Nici Washingtonul, nici NATO nu par să
înțeleagă gravitatea provocării ruşilor cu admiterea în NATO a Ucrainei.
În schimb, avem parte de o mulțime de prostii
ieșite din gura liderilor occidentali.
Ministrul britanic al Apărării, cu imprecizie istorică, a declarat că gărzile
scoțiene din Marea Britanie sunt gata să repete astăzi ceea ce au făcut
trupelor împăratului rus Nicolae I în Crimeea în 1854, uitând, desigur, de
decimarea Regimentului 93 (Highlanders) Sutherland Highlanders cu mantie roșie
în bătălia de la Balaclava din 25 octombrie 1854.
Oamenii care fac astfel de afirmații stupide
uită ce sunt armele moderne și cum armele nucleare fac parte din planificarea
războiului de către Rusia, SUA și probabil și de către alții (de exemplu, Marea
Britanie și Franța în Europa, China în Pacific).
Singura modalitate de a împiedica extinderea
războiului dincolo de Ucraina este ca NATO, condusă de Statele Unite, să
găsească o modalitate de a se pune de accord cu Rusia. Acest lucru ar fi fost infinit mai ușor
înainte ca forțele rusești să se intre în Ucraina, dar este urgent să încercăm
să facem acest lucru.
Punerea de acord nu este același lucru cu renunţarea.
Washingtonul și NATO nu trebuie să renunțe la securitatea europeană sau la
teritoriu, ci trebuie să contribuie la asigurarea securității rusești. Aceasta
înseamnă retragerea armelor nucleare și a rachetelor, oprirea expansiunii pe
furiş a NATO și elaborarea unor reguli reciproce de comportament pentru a
asigura stabilitatea viitoare.
Acest lucru este de domeniul realizabilului și
posibilului, dar este nevoie de leadership și nu de platitudini absurde (cum ar
fi reiterarea așa-numitului drept al NATO de a se extinde și a dreptului oricui
de a se alătura alianței care dorește să facă acest lucru și care îndeplinește
cerințele destul de fluide ale NATO).
Ar fi util dacă Washingtonul și NATO ar înceta
să mai facă acuzații, în mare parte pentru că acestea nu duc la nimic util și
pentru că Washingtonul și NATO poartă o mare responsabilitate morală pentru
dezastrul pe care îl avem acum.
Stephen Bryen este senior fellow la Center for
Security Policy. Urmăriți-l pe Twitter @stevebryen.