Amor liber obligatoriu, comune sexuale şi lgbtism, familia desfiinţată, copiii proprietatea statului, oficializate în Rusia bolşevică. UE(RSS) le-a realizat şi ea.

 

Recent Europa a fost declarată de Parlamentul European spaţiu liber pentru lgbtqism. Această din urmă mişcare vine să se alăture unui gros dosar de decizii ale Comisiei Europene şi de hotărâri ale aşa-zisei Curţi Europene a Drepturilor Omului, un organism politic şi nu juridic, care urmăresc de mai mulţi ani construirea unei anti-societăţi omeneşti, bazată pe anticreştinism, anti-morală, anti-omenesc, demonic. 

Se revine astfel după o sută de ani, la proiectul iniţial, implementat de mafia globalist-satanistă în Rusia, imediat după punerea în scenă a revoluţiei sovietice, începând chiar din 1917. Reiau în cele de mai jos o parte din articolul publicat de mine în 2016, care porneşte de la dezvelirea, de către alcoolicul Junker, a unei statui a lui Karl Marx în Germania.

•  
  

Acuzat că îşi bate pur şi simplu joc cu neruşinare de cele peste 100 de milioane de victime ale comunismului, fostul troţkist Juncker declară candid, ca pentru proşti:

Indiferent ce păreri ar putea avea oamenii asupra lui Karl Marx, este fără îndoială că el este o figură care, într-un fel sau altul, a modelat istoria Europei. A nu vorbi despre el ar putea însemna o negare a istoriei.

Devoalarea comunismului (ca societate demonică, iad terestru) ca ţintă a constructorilor de ieri şi de azi ai proiectului european nu începe cu celebrarea lui Marx, iar mişcarea lui Juncker nu e una singulară. La manifestările dedicate celor 200 de ani de la naşterea lui Marx vor participa mulţi alţi reprezentanţi ai elitei progresiste europene şi internaţionale, iar traiectoria pe care s-a înscris UE dă tot mai multă apă la moară celor care vorbesc despre o altă Uniune Sovietică, o UERSS.  Un curent tot mai important în rândul elitelor progresist-decadente din Europa occidentală, este cel potrivit căruia comunismul poate fi soluţia pentru împotrivirea la imperialismul sălbatic, dărâmarea FMI şi Băncii Mondiale şi realizarea fericirii globale. Şi asta în pofida experienţei tragice pe care o bună parte din ţările europene au avut-o. Pe care ei o consideră doar vina prostiei Estului, care a deviat de la „nobilele idealuri şi precepte marxiste”, în timp ce ei, cei din Vest, vor construi comunismul urmând cu sfinţenie indicaţiile lui, de exemplu, Marx.

Există o părere, aproape unanimă, că comunismul, ca regim politic, a fost incompatibil cu distrugerea familiei lgbt-ismul, libertinajul transformat în valoare socială absolută, avortul, prostituţia. Şi cel puţin în parte – adică pentru URSS-ul de după 1934 şi pentru celelalte state ale blocului sovietic, ce aveau să apară după 1944 – este adevărat. 

Alta a fost însă realitatea în ceea ce priveşte familia, amorul liber, sexul la grămadă, aberaţiile lgbtiste, avortul în anii de început ai Rusiei sovietelor, când bolşevicii au avut ocazia să verifice pe propria piele un adevăr simplu: între construcţiile minţii omeneşti şi normalul, firescul vieţii, între fantasmele universului interior şi legile universului exterior există diferenţe care ajung să se manifeste în conflicte distrugătoare pentru fiinţa umană. 

Revoluţia sexuală este, aşa cum o găsim în toate documentele ideologice şi doctrinare socialiste şi comuniste, o componentă de bază a revoluţiei socialiste/comuniste. Dar ca şi toate celelalte teze şi obiective ale acestora, şi aceasta este echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane şi a umanităţii în ansamblu.  De aceea, eşuarea lamentabilă în faţa cerinţelor realităţii, a unui experiment de amploarea şi durata celui sovietic, este un argument irefutabil în favoarea rezistenţei faţă de asaltul revoluţiei sexuale occidentale actuale, un tsunami de forme aberante, dezgustătoare şi criminale.

După cum spuneam în episodul anterior, Ludwig von Mises explică fascinaţia produsă de socialism, încă de la apariţie, prin faptul că acesta … promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are. (Interesantă zonă comună cu marea iubire a socialiştilor, islamul care şi el promite fericirea erotica fără limite, dar post-mortem.) Ca dovadă: nicio altă carte de literatură socialistă germană nu a fost citită de un public mai numeros şi nu a avut o eficacitate propagandistică mai mare decât lucrarea lui August Bebel, „Femeia şi socialismul”, (apărută în 1879, reeditată de 50 de ori în Germania numai până în 1909, tradusă în circa 20 de limbi), care este dedicată în principal temei amorului liber.

Revoluţia sexuală din Rusia sovietică este analizată pe larg în cartea psihanalistului german socialist Wilhelm Reich „Die Sexualität im Kulturkampf: Zur sozialistischen Umstrukturierung des Menschen”, (Sexualitatea în războiul cultural: pentru restructurarea socialistă a oamenilor) apărută în  1936. De remarcat că aflăm încă din titlul cărţii aflăm două lucruri esenţiale: că stânga a declarat război vechii societăţi umane şi că sexualitatea este una dintre armele sale principale. De fapt, acest titlu este înlocuit la ediţiile de după 1945 cu mai puţin belicosul şi explicitul Revoluţia sexuală. Au fost făcut mai ceţoase şi subtitlul şi temele principale: familia, religia, politicile extremei stângi etc.

La finalul acestui articol voi menţiona şi alte referinţe privind acest subiect. În cele ce urmează vă voi prezenta şi câteva extrase din articolul   lui Pavel Preanikov „Revoluţia sexuală din Rusia: Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor” , a cărui traducere a apărut în articolul „Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi”.

Proiectul revoluţiei sexuale bolşevice apare, încă înainte de declanşarea insurecţiei comuniste, în corespondența dintre Troțki și Lenin (1911). Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trăit complet traiul.”…. Lenin: „… Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învața de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminată”.

Ca urmare, atunci când iau puterea, din chiar primele zile, Lenin şi ai lui trec la punerea în practică, în paralel cu măsurile necesare pentru consolidarea puterii, a celor pentru iniţierea şi victoria revoluţiei sexuale. Pe ansamblu, se poate spune că unele dintre ele depăşesc şi cele mai ultraliberale iniţiative de astăzi. Este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate, promovate şi chiar impuse, avortul, relaţiile homosexuale, relaţiile cu minori, relaţiile sexuale în grup, exhibiţionismul public. Asemănător „parteneriatelor civile” promovate acum, bărbatul şi femeia puteau forma şi lichida o familie fără a fi obligaţi să-şi înregistreze căsătoria la oficialităţi. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate uşor, la simpla solicitare a unei parţi, iar după desparţire înceta orice obligaţie reciprocă. In 1924, dupa datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „in orașele mari, „cuplurile”, in comparație cu familiile, alcatuiesc majoritatea”. Jumătate din copii născuţi erau în afara căsătoriei, în cuplurile volatile. Ţara s-a umplut repede de copii nedoriţi, lăsaţi pe străzi, de prostituate (mult mai multe decât pe vremea ţarismului), de cenuşa trupurilor copiilor avortaţi . Avortul era atât de la îndemână încât ajunsese aproape o metodă contraceptivă, unele femei făcând şi câteva avorturi pe an. Pe străzi au loc manifestări la care astăzi, încă, liberalii progresişti, se pot doar gândi – oamenii se plimbă, sau fac diverse „happeninguri” în pielea goală, se urcă astfel în tramvaie, sau se năpustesc în clădiri publice. Orgiile sexuale în interior, sau în spaţii deschise, erau spectacole educative. Adolescenţii primeau la orele de educaţie sexuală îndemnuri şi sarcini de a se aborda fără reţineri toată gama de relaţii sexuale. Teoria era completată cu practică în tabere, cercurile de studiu, sau cu ocazia unor acţiuni pionereşti sau komsomoliste. Sexologii veniţi din străinătate (peste 300), în special din Germania, pentru a ajuta la predarea educaţiei sexuale în şcoli, sunt entuziasmaţi de vigoarea cu care se răspândeşte revoluţia sexuală. Iată ce spune Preanikov:

…. sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urmă era parte a decretului „Cu privire la căsătoria civilă, copii și despre modificarea actelor de stare civilă”). In special, ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materială, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfaca la fel de ușor.

… la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o paradă a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Troțki nota, in memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarăși!”. La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”. Acest apel, în cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scară largă in iunie 1918, atunci când mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mărșăluit prin centrul Petrogradului complet goi.

…, în guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse în practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Şi iată cum îi descrie un militant al revoluţiei sexuale, lui Constantin Constante, tatăl Lenei Constante, aflat în călătorie prin Rusia sovietică, „socializarea femeii între 20 şi 36 de ani” (fragment din memoriile acestuia): Se va crea – mi-a spus el – pe langă fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetățean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligată să i se pună la dispoziție , fără vreo opunere și fără plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este liberă in aceea zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însurătoarea de-o clipă… Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nici o afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.

Un fenomen obișnuit, în acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe bază de voluntariat, într-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe. La fel ca și in „familia suedeza” de astăzi, într-un astfel de colectiv, există o gospodărie comună și viață sexuală comună. … Treptat, comunele sexuale s-au răspândit în toate marile orașe ale țării. S-a ajuns chiar până acolo încât, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar că împărțeau aceeași haină și aceiaşi pantofi, dar și aceeași lenjerie intimă. Un model în acest sens era considerată comuna de muncă a Direcției Politice de Stat pentru copiii fără adăpost în Bolșevo, înființată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski. In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete. Educatorii comunei salutau „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții locuiau in barăci comune. … De altfel, o astfel de practica a existat in toate casele de copii și chiar in taberele de pionieri.

De la „lumina” revoluţiei sexuale la „întunericul” reprimării ei (după Reich)

Revoluţia sexuală nu a fost abandonată pentru că arhipăstorii ei s-ar fi trezit, căit şi, plini de regrete, ar fi decis revenirea la cele normale. Au acţionat legile vieţii, legile pieţii, necesitatea de a produce pentru a trăi şi, în plus, ambiţia de a demonstra viabilitatea revoluţiei comuniste. Industrializarea URSS a început să ceară ca individul să nu-și mai piardă forțele în divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului. „Moravurile ușoare” au inceput a fie oficial dezaprobate. Opinia publica din nou înclina să creadă că „familia era celula societații”, iar baza ordinii era  monogamia…. Odată cu adoptarea constituției staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. In anul 1934, avortul a fost interzis, iar in luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care să interzică și să sancționeze contactul sexual intre bărbați. Apoi au început arestările în masă ale homosexualilor în marile orașe ale URSS. Educația sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările științifice cu privire la acest subiect.

 Alte surse documentare despre subiect:

Revoluţia sexuală în Rusia Bolşevică, 2011, autor Gregory Carleton

Mostre de erotică bolșevică. Fragmente din memoriile lui A.R. Trușnovici

 

Pâine şi circ: sclavii lobotomizaţi cu plăceri şi vicii

Maeştri văzuţi şi nevăzuţi ai lumii acesteia au reuşit să rezolva ecuaţia antică exprimată în titlu în flux continuu. Dacă în lumea romană ea se materializa cu ocazia diverselor sărbători, acum primim şi una şi alta fără întrerupere.
Pe de o parte pâinea, mai precis mâncarea, care, dat fiind progresul tehnic, se poate găsi, în formulele de calitate minimă sau îndoielnică la preţuri foarte mici.
Pe de altă parte, distracţia, adică satisfacerea plăcerilor posibilă în orice moment al zilei şi, în unele formule, fără limită. Mă refer mai ales la jocuri, televiziune, pornografie, spectacole de tot soiul, evenimente zise socio-culturale. Ca să nu mai vorbim de perspectivele fără bariere ale revoluţiei sexuale. Vorba cea, un viitor în care aleargă unii după alţii, cei care nu îşi petrec viaţa în faţa calculatorului, ca să se împerecheze în cele mai fanteziste şi mai "pline de savoare" poziţii, situaţii şi variante de partener.
De aici gata lumea de sclavi anesteziaţi pregătiţi să facă tot ce trebuie pentru stăpânii lor "nobilii spiritului".

Familia, femeia, amorul liber şi socialismul secolului 19 (Revoluţia sexuală 2)

După cum am promis, voi continua cu prezentarea ideilor, planurilor şi programelor revoluţionarilor socialişti sexuali. Chiar dacă unele dintre opiniile sau sentinţele acestora,  în legătură cu lumea în care se trăiau, sau trăiesc, pot părea a fi legate de alt subiect decât cel al sexualităţii fără limite, aveţi răbdare: în următoarele episoade, după ce vom ajunge la timpul prezent cu ideile lor şi vom parcurge şi opinii ale celor consideraţi astăzi „fundamentalişti”, veţi putea închide cercul acestei dispute.  Voi interveni din când în când pentru a clarifica unele aspecte istorice, ideologice, sau filozofice.

Vom porni, aşa cum este firesc, cu începuturile şi anume cu socialiştii secolului 19, precursorii marxiştilor de toate genurile, fie ei economici fie culturali.Un element de bază şi în acelaşi timp o valoare fundamentală a societăţii îl constituie familia. Conştienţi de acest lucru, revoluţionarii o atacă încă de la începutul socialismului.

Socialiştii utopici Charles Fourier (Teoria celor patru mişcări şi a destinelor generale)  şi Robert Owen au fost primii care au respins relaţiile familiale tradiţionale şi au prevăzut “dragostea liberă” dintr-o viitoare societate socialistă. I-au urmat mulţi dintre stângiştii secolului 19, printre care şi cel mai faimos lider politic al socialiştilor germani, August Bebel, a cărui carte Femeia şi socialismul fost extrem de populară la vremea apariţiei sale mai ales pentru că ea trata, înainte de orice altceva, tema amorului liber. Dat fiind faptul că considera căsătoria monogamă ca fiind contrară naturii omului, care din această cauza nu-şi poate găsi fericirea, Fourier a venit cu ideea înlocuirii acesteia cu un sistem mult mai elastic care să lase loc de desfăşurare pasiunilor sexuale.

Marx şi Engels au preluat ideile şi le-au dus mai departe, pentru ei familia nefiind decât un teren restrâns în care se manifestă racilele sociale; sclavia, asuprirea de clasă, folosirea femeii şi a copiilor de către bărbatul proprietar în scopul păstrării şi amplificării proprietăţii sale. Interesant de remarcat este faptul că, alături de proletariat, căruia au părut a i se dedica pentru a-l scoate din sclavie, intenţionând de fapt să-l folosească pentru a-şi atinge planurile de transformarea a lumii vechi într-una în care ei să deţină puterea, ideologii marxişti au găsit un al doilea personaj colectiv, prin intermediul căruia să-şi ducă la capăt planurile de transformare a lumii, în femeie; prin proletariat dădeau lovitura la nivel macrosocial, prin femeie la nivelul micro al familiei. Este o temă care revine în mai multe dintre lucrările lui Engels, printre care, în primul rând în Originea familiei, a proprietăţii şi a statului.

Singurele scopuri exclusive ale căsătoriei monogame au fost acelea de face ca bărbatul, căruia îi aparţine proprietatea privată, să fie conducătorul familiei şi să se asigure transmiterea proprietăţii  către copiii să naturali. 

Femeia a fost degradată şi redusă la înrobire; ea a devenit sclavul poftelor sexuale ale acestuia şi numai un instrument pentru producerea de copii.

Într-un manuscris vechi, netipărit, întocmit de Marx şi de mine în 1846, găsesc următoarele cuvinte: „Cea dintîi diviziune a muncii este aceea dintre bărbat şi femeie în vederea procreării. Iar astăzi mai pot adăuga: cea dintîi contradicţie de clasă care apare în istorie coincide cu dezvoltarea antagonismului dintre soţ şi soţie în cadrul căsătoriei monogame, iar cea dintîi asuprire de clasă coincide cu asuprirea sexului feminin de către cel masculin. Căsătoria monogamă a constituit un mare progres istoric, dar în acelaşi timp, alături de sclavie şi de avuţia privată, ea a inaugurat acea epocă, care dăinuieşte pînă în ziua de astăzi şi în care orice progres este totodată un regres relativ, în care bunăstarea şi dezvoltarea unora se înfăptuiesc cu preţul suferinţelor şi oprimării celorlalţi. Căsătoria monogamă este celula societăţii civilizate, care ne permite să studiem natura antagonismelor şi contradicţiilor ce se dezvoltă din plin în această societate.

Tot Engels este cel care susţine, că necesitatea de a crea o deplină egalitate socială între femei şi bărbaţi va fi înţeleasă atunci când ambii vor poseda în mod legal o completă egalitate a drepturilor. Atunci va fi limpede că o prima condiţie pentru eliberarea nevestei este aceea de a aduce toate femeile înapoi în activitatea publică, iar acest lucru, la rândul său, necesită ca caracteristica familiei monogame, de unitate economică a societăţii, să fie abolită.  

Se va ajunge ca relaţiile dintre sexe să fie o afacere pur particulară, care priveşte numai pe cele două persoane implicate; o relaţie care nu mai este în niciun fel o problemă a societăţii. Acest lucru va fi posibil pentru că proprietatea private va fi desfiinţată, iar copii vor fi educaţi în comun” 

Nu va fi astfel suficient pentru a promova dezvoltarea graduală a relaţiilor sexuale neîngrădite şi odată cu acesta o mult mai tolerantă opinie publică în ceea ce priveşte onoarea unei fecioare şi ruşinea unei femei?

Eliberarea femeii şi distrugerea familiei burgheze este o parte integrantă din gândirea lui Marx despre revoluţia socialistă. În lucrarea sa Ideologia germană el scrie despre:

.. proprietate: nucleul, prima formă, pe care este aşezată familia, în care femeia şi copiii sunt sclavii soţului. Această sclavie latentă din familie, chiar dacă încă foarte neprelucrată, este prima proprietate, dar chiar şi în acest stadiu de început corespunde perfect definiţiei economiştilor zilelor noastre care o denumesc puterea de a dispune de puterea de muncă a altora.

Această creştere în comun a copiilor înlătură îngrijorarea legată de “consecinţe” care formează astăzi cel mai important factor social – atât moral cât şi economic – care o împiedică pe o fată de a se dărui complet bărbatului pe care îl iubeşte. Nu va fi aceasta de ajuns pentru naşterea de relaţii sexuale mai libere şi mai facile şi odată cu ele a unei mult mai tolerante opinii publice referitoare la onoarea fecioarei şi ruşinea femeii?

Marx în alt text: Religia, familia, statul, legea, moralitatea, ştiinţa, arta etc. sunt numai moduri particulare de producţie şi ele intră sub legea general a acesteia. Eliminarea pozitivă a proprietăţii private ca scop al vieţii umane este deci eliminarea pozitivă  oricărei alienări şi, astfel, eliberarea omului de religie, familie, stat etc. şi revenirea în umanitataea lui, adică în existenţa  socială.

În Manifestul comunist, Marx şi Engels vorbesc despre faptul că familia proletară, spre deosebire de cea burgheză, prin lipsa proprietăţii, nu constituie o bază pentru oprimarea femeii şi că oricum industrializarea va crea condiţiile pentru independenţa economică a femeii chiar şi în familia proletară, împiedicând oprimarea acesteia.

Burghezia a îndepărtat din relaţiile familiale latura lor sentimentală şi le-a redus numai la o relaţie bănească.

Proletarul nu are proprietate; relaţia sa cu soţia şi copiii săi nu mai au nimic în comun cu relaţiile din familia burgheză.

Desfiinţarea familiei!... Familia burgheză va dispărea, pe parcursul istoriei pe măsură ce proprietatea privată va dispărea şi ambele vor dispărea odată cu distrugerea capitalului.

Creşterea copiilor împreună, în instituţii naţionale şi pe cheltuiala statului, de la acel moment  în care ei se pot lipsi de îngrijirea maternă iniţială.

Pentru a concluziona, iată o sinteză asupra temei noastre făcută de Ludwig von Mises ( Socialismul. O analiză economică şi sociologică. Partea întâi: Liberalism şi socialism (sursa: http://mises.ro/182/)):

Socialismul promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are.

(….)

Practicarea liberă a activităţilor sexuale este soluţia radicală a socialismului pentru problemele din această sferă. Societatea socialistă desfiinţează dependenţa economică a femeii, care rezultă din faptul că este dependentă de venitul soţului. Bărbatul şi femeia au aceleaşi drepturi economice şi aceleaşi îndatoriri, în măsura în care maternitatea nu cere consideraţii speciale pentru ea. Fondurile publice au grijă de subzistenţa şi educarea copiilor, care nu mai sunt obligaţii ale părinţilor, ci ale societăţii. În felul acesta, raporturile dintre sexe nu mai sunt influenţate de condiţiile sociale şi economice. Împerecherea încetează de a mai sta la baza celei mai simple forme de uniune interpersonală: căsnicia şi familia. În consecinţă, familia dispare şi societatea este confruntată numai cu indivizi separaţi. Alegerea în dragoste devine complet liberă. Bărbaţii şi femeile se împerechează şi se despart întocmai după cum îi mână dorinţele.

(Va urma)