Dictatura şade cu Iohannis şi Orban la masă! Lege abuzivă, anticonstituţională, antidemocratică, care încalcă referendumul pe justiţie!

Premierul Ludovic Orban a legiferat în materie penală. Sub forma unei ordonanțe de urgență. Care modifică o lege adoptat în Parlament. Și în condițiile în care, printr-un referendum, care a marcat transformarea lui Klaus Iohannis în președinte jucător, populația României a decis interzicerea reglementării în materie juridică prin ordonanțe de urgență. Decizia lui Orban are ca punct de plecare pandemia, iresponsabilitatea civică a unor români și iminența propagării exponențiale a virusului. Numai că, pe drum, Ludovic Orban a pierdut din vedere circumstanțele de mai sus. Și a rezultat o tâmpenie penală. Sau o mârșăvie penalo-politică.
Există nu numai compatrioți indiferenți, lipsiți de o educație elementară și de respect față de viața și de sănătatea semenilor lor, ci și compatrioți puși pe rele. Care, în mod conștient, încalcă în aceste zile reguli, aducând boala în casele miilor de români nevinovați. Iresponsabilitatea de tip criminal trebuie stăvilită. Și este în afara oricărei discuții că pentru a fi stăvilită, ea trebuie pedepsită. Dar cum?
Starea de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis și aprobată de Parlamentul României îi permite ministrului de Interne, aflat în epicentrul ofensivei împotriva pandemiei, să emită atunci când este necesar ordonanțe militare. Pentru cele 30 de zile ale stării de urgență – stare de urgență care poate fi prelungită – aceste ordonanțe au putere de lege. Sunt executorii. Ca atare, toate derapajele pot fi astfel sancționate și stăvilite. Nu era nevoie ca Ludovic Orban, în calitate de premier, să emită o ordonanță de urgență.
Într-o proporție surprinzător de mare, cetățenii României s-au prezentat la urne și, la întrebarea pusă de președintele Klaus Iohannis au stabilit că Guvernul nu mai are dreptul să legifereze în domeniul Justiției prin ordonanțe de urgență. Din această perspectivă, în mod logic, nu mai există alternativă. Niciunde nu este prevăzut în Legea Fundamentală ori altundeva că pot surveni circumstanțe, în care Guvernul s-ar putea abate în viitor de la ceea ce a stabilit populația României în materie de legislație penală. Cu atât mai mult cu cât existența în sine a stării de urgență permite alte soluții. Care pot fi adoptate cu caracter de urgență și temporar de către ministrul de Interne, pe calea ordonanțelor miltare.
Dar să atacăm fondul acestei reglementări penale, inițiată abuziv de către Ludovic Orban. Dat fiind pericolul extrem de mare la care este supusă populația României, în condițiile în care dinamica propagării infecției cu coronavirus poate scăpa de sub control și, de asemenea, în condițiile în care numărul de cetățeni iresponsabili este alarmant de mare, premierul Ludovic Orban a găsit de cuviință, trecând peste referendum și ignorând alte soluții, să modifice legislația penală. Și a făcut-o. Modificările au intrat în vigoare. Cei care nu se supun carantinei pot face închisoare trei ani. Cei care, nesupunându-se, transmit virusul, pot fi condamnați la cinci ani de închisoare. Dacă coronavirusul este transmis de cineva care știa că este pozitiv, pedeapsa poate să meargă până la șapte ani. Iar dacă există o victimă, până la 15 ani. Cei care mint și nu declară că vin din zone afectate, cinci ani. În acest fel, sancțiunile penale, existente și anterior, sunt înăsprite în mod semnificativ.
În plus, Ludovic Orban, în calitate de legiuitor penal, a reglementat o infracțiune cu totul și cu totul nouă, până acum inexistentă în legislație. Și anume omisiunea de a furniza informații complete autorităților sanitare. Cu alte cuvinte, dacă o persoană care a ieșit pozitiv la testul cu coronavirus a avut contact cu o sută de persoane și a omis fiindcă a uitat să enumere una sau mai multe, se cheamă că ar fi comis o infracțiune. Și urmează să fie condamnată la închisoare. Chiar dacă nimeni nu poate demonstra că omisiunea este intenționată. Această normă, astfel cum este ea formulată, deschide larg poarta pentru anchetarea și condamnarea unor persoane în esența lor nevinovate. Va sta la baza unor abuzurui grave, soldate cu lipsirea de libertate, împotriva unor cetățeni ai României. Devine un articol din partea specială a Codului penal, care încalcă principiile enunțate în partea generală a aceluiași Cod penal. Infracțiunea este în esența ei neconstituțională. În mod straniu însă, niciuna dintre organizațiile societății civile, care pretind că se luptă pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, nu a sesizat începând de miercuri noapte, când a fost adoptată ordonanța de urgență, acest grav abuz.
Iar abuzul se întâmplă nu oriunde pe planetă, ci în România. Un stat în care, în ultimii 15 ani, procurorii au aplicat nu de puține ori legea penală în exces și nu în scopul de a sancționa și diminua infracțiunile, ci din motive politice sau clientelare.
Premierul Ludovic Orban a pretins că a emis respectiva ordonanță de urgență în virtutea stării de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis. Există însă o gravă contradicție în termeni. Legea penală, care acum este prevăzută în Codul penal astfel modificat, funcționează de acum încolo de-a pururi, până când va fi modificată, abrogată sau declarată neconstituțională. În timp ce starea de urgență este strict delimitată în timp, fiind valabilă doar 30 de zile. După care, dacă este necesar, mai poate fi dat un decret pentru încă 30 de zile. Oricât de mult ar dura pandemia, starea de urgență este limitată în timp, în vreme ce aplicabilitatea prevederilor Codului penal este în principiu nelimitată în timp.
Să nu fi cunoscut aceste detalii Ludovic Orban? Să fi ignorat el aceste raționamente de logică formală, pe care oricine le poate face, fără a avea cunoștințe juridice? Să presupunem că da. Să presupunem că, la trei noaptea, Ludovic Orban era obosit. Depășit de situație. Cu mintea tulburată. Numai că ordonanța de urgență nu putea fi dată fără acordul ministrului Justiției. Care este jurist. Și încă un jurist pur sânge. Să nu fi sesizat domnul Cătălin Predoiu că introducerea acestei noi infracțiuni în Codul penal, în maniera în care este formulată norma, deschide calea unor multiple abuzuri? Greu de presupus. Astfel încât nu am cum să nu iau în calcul reaua-credință.

 Sursa: https://inpolitics.ro/o-tampenie-penala-sau-o-marsavie-tip-ludovic-orban_18444926.html

Un nou val de represiune SRI-DNA

 

Există câteva semnale, pe care dacă le descifrăm, fără a fi cititori în stele, putem demonstra că în România celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis urmează să se dezlănțuie un nou val de represiuni. În esență, președintele dorește să joace în forță și să aibă Guvernul său, ținând sub un control strict partidul său, și în viitorul apropiat Parlamentul său, bine controlat la rândul lui. Pentru a obține o asemenea autoritate excesivă, el va utiliza cel mai eficient instrument lăsat moștenire de statul totalitar. Și perfecționat ulterior de regimurile Iliescu și Băsescu. Se va miza din nou pe binomul SRI- DNA.
Războiul dintre Washington și Teheran, care atrage în conflict importante state ale lumii, generează, indiferent de ceea ce se va întâmpla în plan real, un complex de factori motivaționali în ceea ce privește întărirea instituțiilor de forță într-un stat labil democratic cum este România. Iar primul câștigător va fi cel mai important serviciu secret al țării, SRI, al cărui buget este în continuă creștere și care va primi un spațiu și mai mare de mișcare, în condițiile în care controlul instituțional asupra sa va slăbi.

Observăm, din perspectiva de mai sus, care este semnificația unei știri aparent banale. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin vocea președintelui acestei instituții importante a statului, doamna Corina Corbu, ne informează că ar fi încheiat un control la sânge la Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor (CNIC), aparținând SRI. De ce a organizat domnia sa acest control și în baza cărei legi, nu ne spune. Nu ne spune nici cum anume a fost organizat acest control și nici în ce direcții s-a desfășurat investigația. În schimb, aflăm că absolut totul este în ordine. Că factorul uman aproape nu contează. Că totul este automatizat în această țară în materie de interceptări. Și mai ales că totul este autorizat. Nici o autoritate din România, și cu atât mai puțin ICCJ, nu ne-a lămurit până în prezent de ce este necesar ca în România să existe un număr disproporționat de mare de interceptări raportat la populație. De ce aici se fac mai multe interceptări decât în state aflate în prima linie a războiului antiterorist și mult mai expuse riscului de spionaj militar, economic și științific. De ce au existat actori politici urmăriți prin interceptări non-stop pe parcursul a patru-cinci ani de zile, din ordinul cui s-au făcut aceste interceptări, cât au costat ele, ce beneficiu au adus și cum a fost posibil, dacă tot sistemul este automatizat și perfect pus la punct, ca fragmente din aceste interceptări să fie livrate opiniei publice de către adversarii respectivilor oameni politici. Doamna Corbu nu suflă un cuvânt despre toate acestea. Este însă interesant de aflat ce anume a determinat-o pe doamna Corbu să se bage în gura lupului, lupul fiind în acest caz opinia publică, și să țină cu tot dinadinsul să ne anunțe rituos că interceptările efectuate de SRI s-au desfășurat în bună rânduială. Ce a obligat-o să își asume această răspundere? Și mai ales cum explică doamna Corbu faptul că respectivele concluzii ale controlului sunt formulate în limbajul tipic utilizat de serviciile secrete și nicidecum în maniera practicată de magistrați. Acesta este însă doar un detaliu al unei operațiuni venite să învie mortul, să-l scoată din groapă și să îl repună în circulație.

Mortul, în acest caz, este faimosul binom SRI- DNA. El a fost conceput în baza unor protocoale despre care CCR a constatat că sunt ilegale. Protocoalele, la rândul lor, au avut drept bază, o bază în niciun caz juridică și constituțională, o decizie CSAT luată sub regimul Traian Băsescu. Dacă protocoalele sunt ilegale, cum în orice caz sunt protocoalele încheiate între instituția condusă azi de doamna Corbu, SRI și DNA, atunci înseamnă că cei care le-au semnat s-au plasat în afara legii. Și ar trebui să răspundă pentru asta. Iar consecințele protocoalelor ar trebui anulate. În primul rând, chiar de către ICCJ. Și în fine, semnatarii acestor protocole ar trebui sancționați conform legii. Dar nu vedem nimic din toate acestea. Dimpotrivă. Nebunia cea mai mare este că protocoalele încă sunt în vigoare, ceea ce înseamnă că ICCJ refuză să respecte constatările Curții Constiuționale a României. Și asta se întâmplă chiar azi.

Dar bomboana pe colivă este că unul dintre semnatarii și respectiv autorii protocoalelor incriminate de CCR este în funcție și nu oriunde, ci chiar la vârful Ministerului Justiției. Domnul Cătălin Predoiu a semnat un protocol ilegal. Cu ani în urmă, când a îndeplinit aceeași funcție de ministru al Justiției în administrația Traian Băsescu. Și când l-a slujit pe acesta îndeplinindu-i întocmai și la timp dispozițiile, orchestrând trecerea prin asumarea răspunderii, deci prin ocolirea dezbaterii publice și parlamentare, a celor patru coduri: Civil, de Procedură Civilă, Penal și de Procedură Penală. Coduri în cazul cărora, numai până în prezent și numai în baza unor sesizări făcute, CCR a descoperit sute de încălcări ale legii fundamentale. Același Cătălin Predoiu care, mințind opinia publică referitor la poziția Asociațiilor de magistrați, a bătut ferm din picior, solicitând desființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din magistratură. Acum, tot Cătălin Predoiu, căruia Iohannis i-a promis poziția de prim-ministru, după ce o altă panaramă, Ludovic Orban va fi mazilit, din poziția de ministru al Justiției va schimba întreaga garnitură de conducere de la nivelul Parchetelor, instalând acolo oamenii pe care Klaus Iohannis îi dorește și care, acționând în baza Binomului reînviat, din nou în parteneriat cu SRI și cu Înalta Curte, vor trece la executarea sumară a celor care se împotrivesc deciziilor de la Cotroceni.

Tocmai de aceea, SRI-ul vechi, anterior lui Eduard Hellvig, trebuie să fie declarat la fel de valid, la fel de bun și la fel de nepătat cum se pretinde a fi actuala instituție. Dacă SRI este spălat și iată, acest lucru se întâmplă chiar cu sprijinul Înaltei Curți, atunci sunt spălate și toate păcatele anterioare ale instituției, asumate în nume propriu sau în parteneriat cu DNA și cu Înalta Curte.

În zilele următoare veți auzi diverse voci mai mult sau mai puțin acoperite din presă, din rândul analiștilor, sociologilor și ale oamenilor politici, care vor sugera că dată fiind situația internațională explozivă și expunerea României, se impune întărirea instituțiilor de forță ale statului. Și, atenție, nu va fi vorba de spionajul extern. Ci, în primul și în primul rând, de spionajul intern și de Parchet. Și din nou, România se va afla în prima linie a statelor care își supraveghează la sânge proprii cetățeni.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Avortul la naştere (!!!) implică aspirarea creierului copilului pentru a extrage cât mai multe organe intacte.(Cine conduce România)

Justitia si casta judecatorilor săi,se afla la ordine, la ordinele corectitudinii politice, ale culturii mortii, globalismului si sunt parte a unui nihilism institutionalizat, legalizat, legitimizat, oficializat.

În statele Unite, ca și în alte părți, justiția este dominată de judecători progresisti. În San Francisco, juriul unui tribunal i-a condamnat pe David Daleiden, Sandra Merritt și pe alți activiști pro-viață din cadrul Center for Medical Progress (Cmp) la o super-amendă de 2.2 milioane USD către colosul avortului din America, Planned Parenthood. Crima lor: Să fi arătat prin intermediul clipurilor video făcute cu camera ascunsă practicile "comerciale" ale organizației pro-avort. Aceste filme îi arătau pe câțiva dintre şefii acesteia, discutând între brânză și desert, prețurile organelor și țesuturilor copiilor avortați, precum și alte practici ilegale, cum ar fi avortul la naştere (l’avortement juste à la naissance), care implică aspirația creierului copilului care se realizează pentru a extrage cât mai multe posibil organe intacte, care sunt vândute apoi „cercetării”. “Am devenit foarte pricepuţi în a obține inima, ficatul, plămânul… așa că nu voi merge și zdrobi această parte, în principiu voi zdrobi mai sus, voi zdrobi mai jos, și voi vedea dacă voi reuși să obțin totul intact.” spunea, de exemplu, medic şi conducătorul Planned Parenthood, Deborah Nucatola.

Apariția acestui scandal a condus la o investigație a Congresului încheiată cu un raport de 471 de pagini care conținea diverse acuzații la adresa Planned Parenthood. Astăzi, Departamentul Justiției efectuează o anchetă asupra acestei piețe a ororilor.

Însă, în ciuda gravității crimelor comise de puternica organizație de avort la scară largă, aduşi în faţa justiţiei de către Planned Parenthood, şi tocmai condamnați au fost activiştii pro-viaţă. Trebuie semnalat că procesul a fost defectuos de la început. Curtea a fost prezidată de judecătorul William Orrick III, care are legături cu Planned Parenthood. Acesta a respins cererea de recuzare din partea apărării, a împiedicat experții cheie să depună mărturie și a interzis ca anumite materiale video să fie prezentate juriului. În mod similar, acesta a influențat juriul invitându-l să se concentreze doar asupra daunelor suferite Planned Parenthood din cauza acțiunilor inculpaților.

Mai multe: 

https://www.medias-presse.info/trafic-des-enfants-avortes-aux-etats-unis-super-amende-pour-les-lanceurs-dalerte/114621/

Imaginea:  https://provitabucuresti.ro/bioetica/avortul/imagini-avort

Şi președinții mor, dragă Klaus. Câteva păreri de rău şi o veste bună.

Preşedinţii mor, dar PREŞEDINŢII nu. 
Indiferent de ceea ce îți spun cei din jur, șefii tăi de afară, șefii tăi din țară, soţia, linguşitorii, președinții, ca toți ceilalți oameni, mor; de boală, de bătrânețe, de accident, de întâmplare neprevăzută. Într-o zi, într-o clipă, cad şi gata; nu mai sunt oameni, sunt cadavre. Și ajung și ei, plini de formol, țepeni, urât mirositori, într-o cutie mai simplă sau mai dichisită, pe fundul unei gropi, unde se descompun mâncați de bacterii și viermi, sau într-un cuptor de unde se scoate o mână de cenuşă. În urma lor rămân, mai mult sau mai puţin timp, mai luminoase, sau mai întunecate, amintirile. Şi o judecată dreaptă a istoriei: au fost PREŞEDINŢI, sau preşedinţi. Dar, asupra temei morţii voi reveni la final.

Tu ai ales să fii preşedinte şi îmi pare neasemuit de rău pentru PREŞEDINTELE care ai fi putut să fii (săraca Românie, nici nu tine nu a nimerit-o, nu a avut încă, în 31 de ani de „democraţie”, niciun PREŞEDINTE, numai preşedinţi). Pentru că, orice altceva ţi-ai închipui tu, orice altceva îţi spun viermii umanoizi din jur, care te descompun ca fiinţă umană, nu eşti PREŞEDINTE, acea persoană vie, care dă tot ce are ţării sale; eşti preşedinte, un cuvânt golit de conţinut, o realitate birocratică, denumirea unui post, eticheta de pe un jilţ. O expresie a unor interese, a îngemănării unor interese personale cu ale celor care te-au pus acolo; şi nu, nu la votanţi mă refer. Şi un orgoliu monstruos, pe măsura pustiului care se aşează biruitor în tine.

A fi PREŞEDINTE e mai mult decât a te cocoţa pe un scaun înalt, a te îndesa temeinic în el şi a privi de acolo dispreţuitor şi supărat spinările celor care, prin aceeaşi „tiranie a majorităţii”, pe care astăzi o critici vehement, te-au votat sperând că vei fi, în sfârşit, o excepţie.

Ca PREŞEDINTE nu poţi dispreţui ţara pe care o conduci, chiar dacă nu este totuna cu neamul tău, nu poţi respinge arogant şi incult-suficient, nu poţi condamna, "înapoierea" ei ideologică,  tradiţiile, obiceiurile, morala ei „învechite”, nu o poţi certa pentru că preferă familia naturală, pentru credinţa în Dumnezeu a majorităţii, modestia ei liniştită, confundată de iubitorii globalismului cu arhaism; nu poţi  schimba forţat, împotriva voii poporului, după voia unor stăpâni mai mult sau mai puţin oculţi, ţara, de care, se presupune, trebuie să ai grijă, dacă se poate cu drag, dacă nu măcar cu respect, obligatoriu cu responsabilitate.  Evident, ca preşedinte poţi chiar şi mai mult.

Ca PREŞEDINTE, nu poţi trata cu dispreţ şi critica o iniţiativă care a adunat peste 3 milioane de semnături şi care, conform tuturor sondajelor este susţinută de peste 70 % din populaţie, adică de majoritate, şi cu atât mai puţin pe cei care au iniţiat-o şi semnat-o. Ca preşedinte poţi să o tipărești pe hârtie igienică și să o privești rânjind satisfăcut la gândul ștergerii cu ea a dosului tău generos.

Mulţi dintre cei care au semnat, sau care susţin această direcţie de existenţă a României, te-au votat şi pe tine; între timp, ei, au devenit pentru preşedintele Iohannis nişte fundamentalişti, nişte stupizi, nişte retrograzi, adică nişte reziduuri tâmpe şi nocive ale unor vremuri revolute. Pentru PREŞEDINTELE Iohannis, ei ar fi fost fraţii săi, poporul său, glasul de care ar fi trebuit să asculte.

Mai mult, după ce i-ai certat, constatându-le lipsuril şi defectele înfiorătoare, le-ai propus o medicaţie, care a pus pe butuci Vestul: multiculturalism, diversitate, incluziune, lgbtism, căsătorie homosexuală, pedofilie, ideologia genului, poligamie, eutanasie şi tot restul care vin la pachet odată cu acceptarea triadei de la începutul acestei enumerări. Şi asta, deşi nu eşti atât de obtuz, de lipsit de capacitatea de a înţelege, încât să nu-ţi dai seama de distrugerile de profunzime, iremediabile, pe care această dictatură ideologică, de coloratură neo-marxistă, şi de origine globalistă, le-a adus Occidentului.

În aceeaşi linie, deşi populaţia este zdrobitor împotrivă, ne aduci, slugarnic, iesmenist, migratori. Chiar dacă România nu a avut niciodată activităţi coloniale, nu a distrus textura altor continente, nu a lăsat în urmă state artificial trasate (pline de contradicţii etnice, tocmai pentru a perpetua stăpânirea şi exploatarea lor cu mijloacele mai perfide ale neocoloniasmului), nu a provocat interminabile războaie, masacre, deplasări de populaţii, genocid prin foamete, însetare, boli şi, mai nou, terorism. Chiar dacă eşti conştient că acest amestec va duce la alte conflicte, distrugeri, victime nenumărate şi aici, în Europa, şi, în final, la distrugerea actualelor popoare, a ceea ce a fost şi încă mai este, într-o diversitate reală a culturilor, acest continent.
Dar eşti doar un preşedinte, cum ai putea face altfel?

Ai pierdut procese, ţi s-a luat o casă dobândită, zice actul de justiţie, fraudulos, sunt aşezate sub semnul întrebării diverse lucruri pe care le-ai făcut ca primar al Sibiului. Din păcate, refuzi să le clarifici, ataci justiţia atunci când funcţionează împotriva intereselor tale. Se afirmă că eşti şantajabil cu dosare pe temele respective, dosare care te privesc pe tine şi, unele, pe soţia ta. Poate e adevărat, poate nu. Dar dacă este, dacă din cauza acestora funcţionezi ca un preşedinte şi nu ca un PREŞEDINTE, fii bărbat, nu cârpă, ieşi la bătaie cu şantajiştii, spune ce ai de spus, taie-le posibilitatea de a te manipula. Poporul, oamenii te vor înţelege şi te vor sprijini. Iar dacă în mod real ai făcut oarece blestemăţii, atunci acceptă ca un OM şi ca un PREŞEDINTE plata pentru ele. Vei fi onorat şi admirat pentru asta. Şi vei fi iertat. De oameni şi, cu atât mai mult, de Dumnezeu. Care a zis că nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă (adică să se căiască pentru faptele lui) şi să fie viu.

Şi aşa ajungem la discuţia despre esenţa, semnificaţia vieţii şi, din nou, la moarte.
Aici îmi pare rău, în primul rând, pentru tine ca profesor de fizică. Nu se poate să nu ştii că oamenii de ştiinţă au stabilit cert că informaţia, care organizează energia şi materia, este indestructibilă şi se răspândeşte instantaneu în întreg universul.
Nu poţi să nu cunoşti experimentele de bază ale cuanticii, care au dovedit dualitatea undă-corpuscul a particulelor elementare (unda de probabilitate) şi faptul că acestea devin una sau alta funcţie de existenţa unui observator (adică a actului de observare), altfel nefiind altceva decât o infinitate de posibilităţi fără finalitate. Sau faptul că toate particulele din Univers sunt înlănţuite unele cu altele şi comunică instantaneu (cuantic entanglement). Prima descoperire implică existenţa unui observator din afara Universului pentru ca acesta să existe sub formă materială; al doilea că tot ceea ce există este unit într-o infinită Memorie aferentă unei Raţiuni, că are nevoie de informaţie ca semnal, model, instrucţiune, iar transmiterea  şi organizarea informaţiei ca energie şi materie, implică o Inteligenţă. Vorbesc, evident, despre confirmarea lui Dumnezeu de către ştiinţe (şi mai sunt multe altele de spus în acest sens) şi despre tot restul care decurge de aici.

Nu ţi se pare, domnule profesor de fizică Iohannis, că toate acestea sunt o bună bază ştiinţifică pentru a lua în calcul nemurirea pe baza păstrării tuturor informaţiilor despre noi, de la ultimul electron la orice gând, trăire, faptă, sentiment? Că sunt şanse excepţional de ridicate ca să nu se termine viaţa ta într-o groapă, devorat de viermi, ci să continue într-o altă formulare după? Şi acolo să fii analizat (judecat) şi aşezat mai confortabil, sau mai puţin confortabil (ştiu că iubeşti confortul), după cele ce ai făcut aici?

Am ajuns la ultima părere de rău: cea pentru omul Iohannis, cu perspective covâşitoare, spune ştiinţa actuală confirmând religia, de a exista şi după această viaţă efemeră. Cu perspective certe, spune Dumnezeu, de a se mântui oricând. Doar să vrea. Nu se poate să nu te gândeşti la moarte. Nu se poate să nu speri, chiar numai în subconştient, că lucrurile nu se termină aici, complet absurd, iraţional. Că trebuie să fie şi un dincolo. Dacă ai crede…

Dacă ai crede!  Dar nu crezi. Te închini, ţii mâna pe piept, dar nu crezi; arborezi o figură sobră, pătrunsă, trăitoare, dar totul pare a fi de faţadă. Dacă ai crede ai ştii, ai simţi că nu poţi minţi, înşela, trăda, nesocoti, dispreţui oamenii, lucra împotriva lor, nu te poţi pune în slujba răului. Ai ştii că sensul existenţei este acela de a te dărui celorlalţi, de a îţi jerfi orgoliile, poftele, mândria, comoditatea, plăcerile, trăind pentru ceilalţi.


Dacă ai crede ai putea fi un PREŞEDINTE! 
Vestea bună: Încă mai poţi.