Acest text
poate fi luat în serios sau poate fi citit ca o ficţiune. În oricare dintre variante, el nu încearcă să convingă de nimic
altceva decât că trebuie să gândim, adică să refuzăm întrebările şi
răspunsurile fabricate de alţii şi livrate de-a gata, şi să ne confruntăm cu
propriile nelămuriri pentru a găsi propriile lămuriri.
Punerea în pagina publică a procedurilor în cazul
Elenei Udrea (marea buluceală a cererilor adresate parlamentului, întorcându-se
pe dos chiar ordinea procedurală: arestare-urmărire penală, nu, cum e firesc, urmărire
penală-arestare) nu numai că provoacă, ba chiar cerşeşte, urlă după
interpretări şi scenarii. Nici la începuturile sale, DNA-ul nu a acţionat atât
de neîndemânatic şi amatoriceşte; nici la cei mai periculoşi interlopi, sau la
parlamentari/miniştri cu „active” şi „pasive” grele, de sute de milioane, nu au
rămas parlamentarii fără suflare, alergând să se adune duminica; nici un
discurs de preşedinte nu a fost atât de încălecat de evenimente cu mare impact
mediatic cum a fost discursul de luni al preşedintelui Iohannis (bun prilej pentru
PSD de a-l pune în umbră pe „neamţ”); şi nicicând nu a fost atât de vrednic
Monitorul Oficial în a tipări voturile parlamentului aproape înainte de a fi
date, sau în limbaj modern, în timp real. Pe de altă parte, chiar dacă
acuzaţiile împotriva Elenei Udrea (EU) sunt destul de variate, ele nu sunt nici
dintre cele mai spectaculoase, nici foarte solide, în măsura în care se susţin,
din câte ne spun comunicatele şi referatul DNA, pe declaraţiile altor inculpaţi.
Şi, ca să încheiem, în mod sigur EU nu are nici profilul şi nici palmaresul
criminalului public numărul unu, aşa cum au lăsat impresia acţiunile coroborate
ale instituţiilor statului mai sus menţionate.
Explicaţiile (scenariile) pot fi multe:
resentimentele procurorilor faţă de EU; presiunea asupra procurorilor a urii
populare generată de EU; decredibilizarea justiţiei (în speţă a DNA) prin
stângăciile amintite şi dezvăluirile EU; compromiterea anchetei în ceea ce o priveşte
pe EU; conjugarea unor interese oculte interne cu interese externe (vezi Rusia)
în decredibilizarea serviciilor, decapitarea şi dezorganizarea lor sau
scoaterea de pe relaţia cu SUA şi Uniunea Europeană şi trecerea în sfera de
influenţă rusească; lupta între servicii, grupuri de interse, centre de putere
pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă (adică putere şi bani; sau invers)
etc.
Nu ştiu nimic despre sentimentele procurorilor
faţă de EU (habar nu am nici cum îi cheamă), dar nu pot presupune că aceştia
s-au lăsat copleşiţi de o ură fără margini, acţionând ca nişte berbeci ieşiţi
prima oară între mioare. Este lesne de intuit presiunea publică, care apăsa pe
umerii lor, dar iarăşi, nu cred că este un motiv pentru acea năvală
dezorganizată de cereri adresate parlamentului. Decredibilizarea justiţiei este un punct
permanent pe agenda multor concetăţeni, tot aşa cum şi manifestarea sub diverse
forme a intereselor ruseşti nu se face doar o dată pe lună, dar ele par mai
curând a se lipi de cazul EU. În realitate, probabil că în ceea ce se întâmplă
se combină câte ceva din fiecare.
În cele ce urmează vă propun discutarea unei
ipoteze, care, chiar dacă pare mai fantezistă, poate oferi cele mai multe
răspunsuri acceptabile. Este vorba, de o amplă şi sofisticată punere în scenă,
structurată pe mai multe nivele în jurul cazului EU şi care ar avea ca obiective:
1. Lovirea într-un grup cu
multiple ramificaţii în politică şi în instituţiile statului – inclusiv în cele
juridice şi servicii – de exemplu, unul care îi are la vârf pe Victor Ponta şi
Sebastian Ghiţă.
2. Reconfigurarea unor sfere
de putere interne.
3. Refacerea imaginii Elenei
Udrea.
4. Câştigarea alegerilor
prezidenţiale din 2019 de către EU.
Ordinea este oarecum aleatorie, cele patru
obiective putând fi aşezate şi altfel, de exemplu după ordinea punerii în practică.
Elementul
central: sacrificiul
Imaginea EU în populaţie este (era până deunăzi) atât
de negativă (nu mai insist din ce cauze) încât compensarea acestui deficit este
aproape imposibil de realizat prin mijloace normale. Singura variantă pentru
decompensarea conştientului şi subconştientului colectiv, adică a fiarei
însetate de sânge din fiecare, este cea (mitologică) a unui sacrificiu personal
vindecător, desfăşurat în public, cu toate elementele necesare acestuia. Pentru
a acoperi ura acestor semeni ai ei şi a o transforma în indiferenţă sau chiar
simpatie, EU nu are altă variantă decât să se ofere public acuzatorilor şi
contestatarilor săi. Mai concret Elena Udrea trebuia să fie acuzată, urmărită, prinsă,
arestată, plimbată prin popor (cu ajutorul televiziunilor), tot aşa cum
vinovaţii de pe vremuri erau plimbaţi în căruţe, pentru ca pe un traseu al
umilinţei supreme şi al defulărilor personale tămăduitoare, să fie înjurată,
scuipată, să se arunce în ea cu legume sau scârnăvii, să provoace urletele de
bucurie ale spectatorilor înverşunaţi, delirul răzbunării şi toate celelalte
care să pună cu botul pe labe fiara interioară.
Dacă cineva (cu ştiinţa sau fără ştiinţa ei) şi-a propus să o salveze pe EU,
să o exorcizeze de toate relele, care i se atribuiau, să-i ardă imaginea, care
aţâţa ura din atâta popor, să o transforme printr-un sacrificiu ritualic, în
care răul este ars pentru a lăsa în urma lui numai binele, şi dacă pentru acest
lucru avea nevoie şi de buzduganul cu şase cereri al DNA, de sprintul parlamentar
duminical şi de marea înghesuială de evenimente de luni, sunt destule şanse ca,
funcţie de ceea ce se întâmplă în sala de judecată, de dovezile procurorilor şi
de dovezile Elenei Udrea, această acţiune de salvare să reuşească. Evident că
nu total şi nu dintr-o dată; la început, o atenuare sau ştergere a urii,
înlocuirea acesteia cu un sentiment de jenă, apoi de compătimire şi, printr-un
proces de autoînvinovăţire pentru ura anterioară (să fim clari, procese din
subconştientul nostru, nu revelaţii logice), chiar de simpatie.
Dar, după cum arătam mai sus, deşi elementul de fundaţie al unei astfel de
strategii, refacerea imaginii EU nu este şi singurul obiectiv.
Câteva elemente/argumente de parcurs
Între timp, desfăşurarea evenimentelor a început să provoace diverse întrebări
şi discuţii. Una pe care o regăsim la foarte multă lume – jurnalişti, analişti
sau consumatori de informaţie – este cea a unei evidente campanii împotriva lui
Traian Băsescu prin „luarea oamenilor lui Traian Băsescu” dintr-o perioadă sau
alta, astfel încât, pe de o parte să se demonstreze cu acesta a fost patronul
tâlharilor naţionali, şi, pe de altă parte, prin aceştia să se ajungă chiar la
incriminarea lui. Cel puţin pe Microsoft, cei mai atinsi sunt, deocamdată cei
din fostul PDL, în timp ce iniţiatorii şi aranjorii de la PSD sunt bine mersi. Culmea,
Elena Udrea este arestată într-o cauză disjunsă din dosarul Microsoft, privind
o mită de 500.000 euro de la Dinu Pescariu (dar, se întreabă lumea, parcă era
vorba de o afacere de aproape 1 miliard fonduri de la stat, cu şpăgi de
milioane sau zeci de milioane, unde sunt şpăgarii? Dau cumva lecţii de politică
şi morală pe televizor?).
Mai mult, conform aşteptărilor celor ce fac această lucrare, Victor Ponta, se
simte nevoit să se bage în seamă şi să-şi exprime public satisfacţia faţă de
ceea ce se întâmplă prin nişte declaraţii tâmpe despre Traian Băsescu şi Elena
Udrea (Nicolae şi Elena Ceauşescu doi) sperând ca astfel să-i facă şi mai
oribili în ochii oamenilor dar reuşind decât să-şi mai dea o dată cu stângul în
dreptul.
Lucrurile se complică, disputele se încing, apar informaţii care încep să se
adune încet încet de un tablou. Ministrul justiţiei Cazanciuc este din judeţul
cu cel mai mare potenţial penal probat şi în curs de anchetare, judeţul
Prahova, în care SRI-ul ţinea de şase mafiei, sau era, prin şefii săi, parte a
conducerii mafiei locale.
Din acelaşi judeţ este şi dl Sebastian Ghiţă, genialul om de afaceri, care
nu-şi luase bacalaureatul dar era deja un maestru al biznisului autohton.
Tot judeţul Prahova are „onoarea” de a găzdui la Cornu, în jurul lui Adrian
Năstase şi cea mai mare aglomerare de politicieni PSD (şi aliaţi psd),
prieteni, clienţi sau oameni de afaceri de la curtea PSD-ului, care, după cum
merg lucrurile, este pe cale să devină cea mai mare aglomerare de penali de
vază din România.
Culmea, se descoperă că ministrul (numit politic) Cazanciuc are un consilier
ofiţer activ al SRI, tot din Prahova, de la curtea vestitului general mafiot,
judecat şi condamnat, Păltânea. Nu se ştie dacă consilierea agentului secret
este pe latură politic. Dar pentru ce altceva atât timp cât pentru colaborarea Parchet-SRI există
protocoale, proceduri şi persoane de legătură.
Pionul sau ţinta falsă Coldea
Generalul Coldea a fost lansat în dezbatere de către Elena Udrea ca
complotistul şef împotriva ei. Tot de la ea aflăm însă (prin gura lui Ion Cristoiu)
că Ponta îi promisese că-l va face praf imediat de ajunge la Cotroceni. Cum
Ponta nu a câştigat, acuzaţiile EU par total aiurite: ce interes mai avea
generalul să se dea bine pe lângă Ponta et. Comp, dacă acesta oricum nu mai
avea un viitor? Asta prin prisma părerii deja generale că ceea ce se întâmplă
este o lucrătură cel puţin ciudată cu vector de acţiune pornind de la primul
ministru.
Dar dacă Florian Coldea este o ţintă falsă? Dacă el este ales şi băgat în
joc (chiar conştient) tocmai pentru a amorţi şi aburi vigilenţa celor vizaţi cu
adevărat? În definitiv, despre el nu există decât o declaraţie a EU cum că ar
fi aflat că generalul i-a cerut 500.000 euro fostului ei soţ pentru S Ghiţă.
Declaraţie imposibil de probat şi, mai ales, uşor de retras într-un moment în
care s-ar da cărţile pe faţă.
Asemeni lui Coldea şi alte personaje implicate de către EU, sau care o
implică pe aceasta, pot fi ţinte false sau pioni falşi.
Întrebări, ipoteze, cetitudini
Vinovată sau nu (greu de crezut că iese fum fără ceva foc), Elena Udrea se
aştepta, mai devreme sau mai târziu, la o acţiune împotriva ei; dosarele erau
pornite şi ele trebuia să fie încheiat într-un fel sau altul. Chiar dacă ar fi
nevinovată – sau ar fi vinovată numai de ascunderea de informaţii despre
lucrurile nelegale care se făceau într-un loc sau altul – închiderea dosarelor din
lipsă de probe, când toată lumea a judecat-o şi condamnat-o deja, nu ar fi
produs decât neîncredere şi chiar mai multe ură. Dar dacă, într-un fel sau
altul, după tot acest parcurs de umilire şi pedepsire publică, procesul s-ar
termina cu o achitare sau cu o pedeapsă minimă, eventual cu suspendare, şi s-ar
dezvălui pe parcurs lucruri mult mai canceroase despre alţii, nu s-ar putea rezolva
situaţia EU în imaginarul şi sufletul colectiv şi personal? Dacă, folosind această
vizibilitate extraordinară a personajului şi cazului său, pot fi rezolvate de o
manieră chirurgicală de amploare, alte tumori? Dacă se ajunge într-un fel
firesc într-o situaţie din care, cei vizaţi în operaţiunea de medicină
politică, nu se mai pot fofila?
Ca urmare a dezbaterii non-stop a cazului, pe piaţă au apărut, dincolo de
mulţimea de întrebări fără răspuns sau cu prea multe răspunsuri, o serie de
informaţii, care, dacă apăreau altfel, păreau a fi o vizibilă lucrătură a unei
părţi interesate; şi nu este decât începutul, vârful aisbergului.
Posibil ca, din motive de acces direct al publicului la unele dezvăluiri
importante pe care urmează să le facă şi din motive de siguranţă a dovezilor
(care se pot şi pierde), Elena Udrea a vrut să ajungă cât mai repede în faţa
instanţei (dar, din teama de a nu i se întâmpla ceva sau poate de a nu se
produce o deincronizare, a încercat să evite arestarea).
Mai mult, din ceea ce ştim până acum, dosarele nu prea conţin probe, iar completul
de miercuri a desfiinţat două dintre cele trei acuzaţii care i se aduc,
reţinând doar acuzaţia de mită de la Dinu Pescariu). probe indirecte, martori care sub ameninţarea
unor ani lungi de puşcărie fac dezvăluiri incendiare (deocamdată însă fără
probe), dar care tot la fel, într-un alt context, îşi pot schimba declaraţiile
acuzînd presiunile din timpul anchetei (am mai avut astfel de cazuri), sau mărturiile
lor pot să fie contestate pe motivaţia interesului acestora pentru scăderea sau
anularea pedepsei şi lipsa probelor.
Înapoi la titlu
După ce monstruoasa grupare politico-interlopă este anihilată, după ce
aflăm prin ce pericole am trecut în mod real şi ce ne-ar mai fi putut aştepta
în viitor, după ce vom ştii că salvarea noastră i se datorează şi Elenei Udrea,
s-ar putea ca umoarea populară să se schimbe, mulţimea să decidă că a greşit,
că a fost josnică şi nedreaptă şi, chiar dacă se dovedeşte ceva furăciune, dar
nu ia prea mulţi ani, sau ia cu suspendare şi nu i se interzic oarece drepturi
politice, să o trimită peste cinci ani pe Elena Udrea la Cotroceni.
Interesant scenariu!
RăspundețiȘtergereSi,de ce nu...plauzibil!