Pare de necrezut. Dar este cât se poate de adevărat. Să ne
reamintim. Traian Băsescu era practic suspendat prin votul masiv al
românilor. Colacul de salvare a venit de la Casa Albă. Prin intervenția
energică a lui Joe Biden, la acea dată vicepreședinte al Statelor Unite.
Uriașul serviciu nu a fost gratuit. Joe Biden a fost recompensat.
Fostul vicepreședinte al Statelor Unite Joe Biden, aflat astăzi în
epicentrul unui uriaș scandal în Statele Unite și în Ucraina pentru
presupuse fapte de mare corupție, a fost bine recompensat de Traian
Băsescu, numai că prețul l-a plătit statul român. Iar prețul a fost
Fondul Proprietatea. Cireașa de pe tortul României din acei ani. Cum s-a
desfășurat trocul? Am fi naivi să ne imaginăm că Băsescu ar fi acționat
pe față. Și și-ar fi plătit rămânerea în mandatul prezidențial pur și
simplu oferindu-i ceva la schimb, în mod direct, nemijlocit lui Joe
Biden.
Băsescu a lucrat printr-un intermediar. Acesta a fost Mark
Gitenstein, ambasadorul din acea vreme al Statelor Unite la București,
prieten apropiat al vicepreședintelui Statelor Unite și al fiului
acestuia, Hunter Biden. Concret, Mark Gitenstein, utilizându-și
puternica poziție de ambasador extraordinar și plenipotențiar al
Statelor Unite la București, a exercitat presiuni după modelul
experimentat și în mega-escorocheria Microsoft asupra autorităților
statului român, pentru ca Fondul Proprietatea, care administra o parte
importantă a averii statului român, să-și schimbe consiliul de
administrație și să accepte accesul ca administratori al
reprezentanților unor parteneri străini.
Mai mult, Gitenstein a impus și
organizarea în acest sens a unei licitații, în scopul de a salva
aparențele. În final, după ce a stabilit regulile jocului, Gitenstein a
devenit membru al Consiliului de Administrație al Fondului Proprietatea
și apoi președinte de facto al acestuia. Stăpân absolut peste o bună
parte a averii statului român, după ce nu a mai fost ambasador. Această
operațiune a fost orchestrată cu ajutorul lui Traian Băsescu, care și-a
plătit astfel datoria. Din această poziție, Gitenstein a putut favoriza o serie întreagă de
societăți comerciale americane, păstorite de Joe Biden prin intermediul
fiulu său Hunter Biden sau de alți interpuși ai acestuia.
Când acest dosar va fi deschis, românii se vor îngrozi constatând care a
fost în final prețul – un preț uriaș – plătit de Traian Băsescu pentru a
rămâne în mandatul prezidențial. Nu cred că este o anchetă de care să
fie capabile autoritățile de la București. Autorități care stau cu
brațele încrucișate, chiar și atunci când li s-a servit totul pe tavă în
mega-escrocheria Microsoft. O surpriză plăcută poate însă veni de la
Washington. (Sorin Roșca Stănescu)
Zilele trecute s-a consumat epilogul uneia dintre cele mai terifiante
aventuri din istoria Statelor Unite. Un președinte al Statelor Unite,
Donald Trump a fost la un pas de a fi debarcat de către autoritatea
legisativă. La inițiativa democraților. Care îl susțin pentru
contarcandidatură la alegerile prezidențiale pe Joe Biden. Procurorii
din Statele Unite au mers pe urmele acestuia până în Ucraina.
Descoperind afaceri sulfuroase făcute acolo sub presiune politică prin
intermediul fiului său Hunter Biden. Același Hunter Biden. Iar
președintele Statelor Unite nu a făcut nimic altceva decât să-i solicite
președintelui Ucrainei ca autoritățile de la Kiev să nu mușamalizeze
cazul. Să meargă până la capăt, descoperind care a fost situația reală
și în ce mod familia Biden a încălcat legislația ucraineană și
legislația internațională. Democrații s-au opărit. Și au făcut explozie.
După care au transpirat încercând să-l debarce de la președinția
Statelor Unite pe Donald Trump. Nu au reușit. Acum Donald Trump are
mâinile dezlegate. Poate să meargă după Joe Biden și fiul acestuia până
la Kiev, dar și până la București. În acest moment, informațiile
furnizate de Elena Udrea în îndelungatul briefing din Costa Rica,
organizat de FBI, ar putea fi activate. Nu-l văd prea bine nici pe
Traian Băsescu. (Sorin Roșca Stănescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu