Dispreţ faţă de fiinţa umană, prostituţie şi pedofilie planetară, corupţie, complicitate cu crima organizată, dimensiuni de bază ale SUA - Deveselu, o verigă din reţeaua mondială a bazelor militare americane şi a reţelelor de exploatare sexuală a femeilor (II)

Pentru a nu fi acuzat de ipocrizie, precizez de la începutul acestui text că niciunde pe parcursul acestei analize nu plec de la premisa că prostituţia din jurul unităţilor militare ar fi fost inventată de SUA. Din contră, mai ales pentru cei care nu cunosc suficient de bine astfel de detalii ale istoriei militare, trebuie să amintesc că femeile au avut o participare constantă în cadrul şi alături de formaţiunile militare, fie pe vreme de pace, sau de război. Menţionez, în primul rând, cu respect şi admiraţie, femeile care s-au ocupat de spălătoriile militare, de bucătării şi de spitale, de cele care au luat locul mamelor pentru prea tinerii porniţi la război, care au îngrijit cu dragoste şi dăruire pe cei răniţi, pe muribunzi, sau pe cei afectaţi psihic de realitatea crudă şi cruntă a războiului. Dar trebuie să amintesc şi de prostituatele care însoţeau astfel de formaţiuni cât şi de cele din locurile în care militarii ajungeau şi care interacţionau cu militarii ce nu ştiau dacă a doua zi vor mai fi în viaţă. Trebuie, de asemenea, să amintim că, în toate oraşele în care/alături de care se află unităţi militare, întotdeauna există un procent mai mare de femei care sunt puse de reţelele de traficanţi să se prostitueze sau aleg să trăiască de pe urma prostituţiei.

Dacă este ceva de pus în discuţie, o realitate gravă, pe de o parte incompatibilă cu vremurile şi cu dezideratele actuale, pe de altă parte dovedind un dispreţ copleşitor faţă de semenii lor, este premeditarea, acceptarea fără scrupule, implicarea în şi chiar coordonarea, de la cele mai înalte niveluri ale autorităţilor americane, a prostituţiei din jurul concentrărilor militare, fie ele unităţi pregătite pentru luptă, sau aşa-zisele „staţiuni R&R” (odihnă şi recreere) dedicate „detensionării” cu prostituate, mult alcool şi droguri a trupelor aflate în conflicte şi zone de posibil conflict. Nu puţine sunt cazurile în care ofiţeri superiori ai armatei americane au intrat în mod direct în acest „biznis”.

Pe scurt, înainte de intra în câteva detalii despre ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în jurul bazelor americane, subiectul acestei analize se referă la:

1. Degradarea conştientă, continuă şi  premeditată a femeii: autorităţile militare şi civile americane au văzut întotdeauna ca un lucru normal şi au promovat existenţa prostituţiei alături de bazele militare.

Autorităţile militare americane au înclinat spre ideea că prostituţia asigură o cale folositoare pentru ca soldaţii staţionaţi la mii de mile de soţiile sau prietenele lor „să dea drumul aburilor”. Binele femeilor care asigură aceste oportunităţi de „odihnă şi recreere” este rar avută în vedere: prostituţia în jurul bazelor şi porturilor folosite de vasele marinei militare americane  din Filipine şi din Tailanda alimentează traficul de femei în toată Asia de sud-est, în timp ce condiţiile şi standardele de sănătate ale prostituatelor sunt cel mai adesea catastrofale.

În perioada de după război, inclusiv în Bătălia Okinawei şi în timpul Războiului coreean, întreaga Okinawa a devenit un ţinut al fărădelegii. Soldaţii americani violau femeile, ameninţându-le cu armele, pe câmpuri sau pe străzi, şi chiar răpindu-le din mijlocul familiile lor.

Okinawa a revenit sub administrare japoneză în 1972, dar violenţele au continuat şi chiar au devenit mai cronice.  Au existat violuri şi tentative de viol, şi abuzuri sexuale în zone publice şi chiar un caz în care o locuinţă a fost invadată.  (Sex-crimes-and-prostitution)

Zonele pentru comerţul cu sex s-au dezvoltat în jurul bazelor SUA din întreaga lume. Multe seamănă între ele, pline de magazine de băuturi, fast-fooduri, cabinete de tatuaj, baruri şi cluburi şi prostituţie sub o formă sau alta. Dovezile sunt chiar la poarta bazelor în locuri ca Baumholer şi Kaiseslautern în Germania, sau Kadena şi Kin Town pe Okinawa. (Womens-labor-sex-work-and-u-s-military-bases-abroad/)

În timpul războiului din Indochina, senatorul SUA J. William Fulbright şi corespondentul Sunday Times din Londra au susţinut, independent unul de altul, că forţele americane din Vietnamul de Sud au transformat Saigonul într-un „bordel”, făcând referire la cele aproximativ 500.000 de prostituate care au servit un număr aproximativ egal de militari americani. (Preston Jones: The U.S. Military and the Growth of Prostitution in Southeast Asia Preston Jones a servit în marina SUA din Pacific către finalul anilor 1980. El predă istoria la John Brown University.)

Acest studiu se referă la poziţia diametral opusă dintre legea americană, politica publică şi încurajarea militarilor, staţionaţi în afara SUA, de a se folosi de prostituţia femeilor. Atât legea americană cât şi legislaţia internaţională recunoaşte că prostituţia este nocivă şi au promovat politici care încearcă să anihileze, controleze, sau să o limiteze. Şi totuşi, Statele Unite permit şi încurajează în mod permanent dezvoltarea unei industrii de sex active pentru R&R  în zonele care înconjoară bazele militare americane. Acest comportament violează nu numai legea americană şi pe cea internaţională, dar, de asemenea, noţiunile de demnitate umană şi bazele susţinerii familiei.”

În Vietnam, bordelurile ridicate pe terenurile bazelor americane, „au fost construite prin decizia unui comandant de divizie, un general cu două stele, şi au fost sub directul control operaţional al comandantului de brigadă cu rangul de general colonel ... Bordelurile din Vietnem cu existat cu aprobarea şefului Statului major al armatei, William C. Westmoreland, al ambasadei SUA din Saigon şi a Pentagonului. (Emily Nyen Chang:  Engagement Abroad: Enlisted Men, U.S. MilitaryPolicy and the Sex Industry )

De exemplu, Organizaţia Internaţională a Muncii a susţinut că de departe, cel mai semnifricativ impact asupra prostituţiei din Filipine a fost stabilirea bazelor militare americane în această ţară.

Altfel spus, personalul american staţionat la (de exemplu) baza aeriană Sattahip, Tailanda, nu a adus noţiunea de prostituţie în acea regiune. Dar industria bordelurilor care au fost construite lângă acea bază, în Pattaya Beach, a crescut şi a rămas [datorită acesteia] unul dintre principalele centre ale industriei sexului din Asia de Est. (Preston Jones: The U.S. Military and the Growth of Prostitution in Southeast Asia)

2. Crima organizată. Faptul că aceste autorităţi civile şi militare erau conştiente, complet la curent cu implicarea reţelelor mafiote în traficul de femei şi în organizarea prostituţiei în respectivele amplasamente.

In Okinawa, Yakuza (mafia japoneză) deţine şi administrează industria prostituţiei. Yakuza administrează o zonă de baruri în jurul fiecărei baze militare, separată de cea a barurilor permise japonezilor şi celor don Okinawa. (Emily Nyen Chang:  Engagement Abroad: Enlisted Men, U.S. MilitaryPolicy and the Sex Industry )

4. Corupţie; încurajarea şi aprobarea încălcării legilor şi a regulamentelor militare Ofiţeri de diverse niveluri din armata americană, dar şi personal civil, s-au implicat direct în această „industrie”.

 O amintire similară a fost împărătşită de foşti militari ale bazelor din Filipine în direct, la ora de vârf, pe canalul de televiziune ABC. Ei au subliniat că ofiţerii militari „au promovat cu entuziasm” prostituţia în Filipine, unii dintre ei fiind ei înşişi proprietari de cluburi şi de femei. (Emily Nyen Chang:  Engagement Abroad: Enlisted Men, U.S. MilitaryPolicy and the Sex Industry )

5. Pedofilie masivă la nivel planetar: majoritatea covârşitoare a acestor prostituate au fost/sunt introduse pe piaţă când erau/sunt încă minore

Cu adevărat, minorii folosiţi ca prostituate în Asia de Sud-Est erau atât de obişnuiţi încât o carte de călătorii a unui portavion american, publicată în 1989, includea fără nicio reţinere o imagine a unei prostituate tailandeze foarte tinere, probabil de circa 15 ani, pozând foarte provocator sexual. Prin 1999, un rezident tailandez din Pattaya Beach îşi exprima nedumerirea că ofiţerii marinei americane cu făceau nimic  pentru a opri marinarii să plătească minore pentru sex. Este probabil că foarte multe, dacă nu chiar toate prostituatele sudest-asiatice, folosite de personalul militar al SUA în timpul conflictului din Vietnam şi, mai târziu, în porturile din Tailanda şi în jurul insdtalaţiilor americane din Filipine erau minore. ( The U.S. Military and the Growth of Prostitution in Southeast Asia)

Prin deşertul de minciună, cenuşă şi moarte al „Imperiului”

Majoritatea aspectelor relevate mai sus se înscriu între delictele penale, uneori grave, condamnabile atât sub incidenţa legislaţiei internaţionale cât şi a celei americane. Şi totuşi, probabil niciun american, militar sau civil, nu a fost vreodată pedepsit.

Ceea ce este de constatat, de înţeles, de memorat şi de folosit de fiecare dintre noi, pentru a cuprinde realitatea lumii în care trăim, este minciuna, falsitatea, dubla măsură (pedepsesc, sub acuzaţia de hărţurire sexuală, adresarea mai familiară a unui bărbat faţă de o femeie, dar acceptă şi chiar se implicăm în crima organizată alături de reţelele mafiote), făţărnicia, ipocrizia, ticăloşia, dispreţul ucigător faţă de semeni, al acestor elite – pentru că, în final, aici nu este vorba numai despre conducerea armatei amerricane, ci şi despre tot establishmentul statului american şi structurile alăturate lui, plătite şi sub comanda mafiei financiar-bancare globaliste. Este vorba despre distanţa cosmică dintre prezentarea şi pretenţiile americane de naţiune superioară, de statul democratic cel mai avansat, dedicat binelui omului acasă şi în lume, şi pretenţia ca în baza acestor calităţi SUA să decidă ce e bine şi ce e rău şi să împartă, nu bunăstarea popoarelor supuse, ci distrugerea morală şi moartea. (Evident că  mă refer aici şi la nesfârşitele şi tot mai multele războaie americane în care este atacat un stat pentru că, de exemplu, ar avea arme de distrugere în masă, ceea ce s-a dovedit o minciună, sau pentru că un regim ar fi omorât câteva zeci sau sute de opozanţi, intervenţiile, precum cele din Irak şi Siria aducând peste ţările respective beneficiile a peste 2,5 milioane de morţi, de câteva ori mai mulţi răniţi, şi tot de câteva ori mai mulţi refugiaţi). Şi nu este vorba doar de mentalitatea unor membri ai elitelor americane (şi mai general, occidentale), ci chiar de o cultură de masă cu aceste caracteristici. După cum remarca, într-un articol recent, Anu Bhagwati, directorul executiv al „Service Women’s Action Network”:

Este de asemenea o cultură care conduce la sexism şi la degradarea femeilor. La bazele din străinătate, exploatarea comercială a femeilore explodează în jurul lor, femeile fiind victimele traficanţilor. Nu te poţi aştepta ca o femeie să fie tratată ca un seamăn egal, când, în acelaşi timp tu, ca soldat tânăr eşti încurajat să exploatezi femeile din afara bazei.

Este vorba despre imperiul american, „instransigentul observator” al respectării drepturilor omului, care urechează România an de an pentru, presupuse, astfel de încălcări (în cazul minorităţilor, cu preponderenţă a celor sexuale, cum ar fi neacceptarea completă de legislaţiei prohomosexualitate), care îşi arogă dreptul de a da lecţii, comenzi, foi de drum instituţiilor româneşti, începând cu guvernul, care impune, pentru, pasămite, a ne apăra, risipirea unor sume exorbitante pe cumpărarea de armament, care impune din „grijă pentru piaţa liberă” cedarea necondiţionată a resurselor naturale româneşti către companiile americane, şi care a exploatat şi exploatează indirect şi direct zeci de milioane de femei din lumea întreagă în, probabil cea mai înjositoare sclavie, sau care are la activ zeci de milioane de morţi, în războaiele de agresiune din secolul 20.

Un val uriaş de violuri şi alte agresiuni sexuale în chiar armata americană

Pentru a înţelege mai bine ceea ce se petrece în jurul bazelor americane să vedem puţin ce se petrece în interiorul acestora.

În anii din urmă, acuzaţii privind răspândirea infracţiunilor sexuale au urmărit armata SUA. Un sondaj al Pentagonului estima că 26.000 de militari au fost agresaţi sexual în 2012, deşi numai una din 10 victime (deci circa 2600, n.n.)  au raportat agresiunea. In 2013, numărul personalului care a raportat astfel de incidente a crescut la 5.518 şi anul trecut a atins aproape 6.000. (popularmilitary.com/u-s-militarys-long-history-prostitution/)

Nu am cercetat situaţia secolului trecut, dar în acesta recordul agresiunilor sexuale în interiorul armatei îl deţine anul 2006 cu o estimare de circa 34.000 de cazuri. După o scădere către 2016, an estimat la 14.900 de incidente, cercetarea Pentagonului din 2018 a relevat din nou o creştere a acestora la 20.500. Cel mai atacat segment de vârstă este cel al femeilor între 17 şi 24 de ani, segment cu creştere semnificativă a atacurilor sexuale. Un alt element important evidenţiat de cercetarea respectivă este asocierea acestor acte de agresiune cu alcoolul în 62 % dintre cele mai serioase agresiuni. (https://edition.cnn.com/2019/05/02/politics/us-military-sexual-assault-report/index.html).

Dacă, an de an, sunt agresaţi sexual zeci de mii de membri ai armatei SUA (femei, dar şi bărbaţi) la ce ne putem aştepta de la militarii americani, sosiţi în postura de personaje aproape intangibile, de „descendenţă superioară” dintr-o civilizaţie „superioară”, cu venituri uriaşe în raport cu localnicii din statele în care sunt amplasate aceste baze?

Va urma.

Pentru ce (pentru cine) luptă şi mor românii în Afganistan?

 Textul de mai jos, primul episod dintr-o analiză asupra motivaţiei reale a războiului din Afganistan, a fost interzis în Evenimentul Zilei, în care ar fi trebuit să apară, pentru că ziarul a considerat că nu poate publica articole care "aduc atingere parteneriatului strategic cu SUA". El a apărut totuşi (octombrie 2017) pe ActiveNews şi pe multe alte site-uri. Înaintea acestui articol, publicasem, tot în EVZ, "SUA susţin dezmembrarea României şi asimilarea forţată a minorităţilor etnice din Ucraina", articol care ajunsese la 70.000 de cititori într-o singură zi. Ulterior trimiterii textului despre Afganistan, pe site-ul EVZ, la linkul către articolul despre dezmembrarea României apărea doar titlul şi menţiunea cu afectarea parteneriatului. Căutând astăzi, am constatat că cei de la EVZ au pus la loc întregul articol şi au scos motivaţia absurdă a acelei cenzuri grosolane, ceea ce confirmă realitatea "minţii de pe urmă a românului".

Public din nou acest prim episod cu promisiunea că voi continua cu prezentarea realelor şi criminalelor interese care au dus la acest război, un detaliu din tabloul înfricoşător al celor peste 20 de milioane de victime ale imperialismului american din secolul trecut.

Război, terorism, intervenţii militare şi răsturnări de guverne sub flamura democraţiei, sau/şi a salvării omenirii de dictatori răi. Acoperire sau realitate? Adevăr, sau minciună? Înainte de a răspunde eu, dau cuvântul unor personaje din Occident, în special americani, de diverse orientări politice. Cele de mai jos sunt doar câteva dintre zecile de mii de astfel de opinii, comentarii, analize, studii, statistici, cărţi ale celor din Vest despre Vest şi, în special, despre ceea ce ei numesc Imperiul american.

Harold Pinter (Premiul Nobel pentru literatură, 2005)– Artă, adevăr şi politică (Fragmente din alocuţiunea de la premiere)

După cum fiecare ştie, justificarea pentru invadarea Irakului a fost că Saddam poseda un stoc foarte periculos de arme de distrugere în masă. Am fost asiguraţi că era adevărat. Nu a fost adevărat. Ni s-a spus că Irakul are o relaţie cu al-Qaeda şi că este responsabil pentru atrocităţile din 9/11 din New York. Ni s-au dat asigurări că era adevărat. Dar nu era. Ni s-a spus că Irakul ameninţă securitatea lumii. Am fost asiguraţi că aşa este. Nu era....

Statele Unite au susţinut şi în multe cazuri au dat naştere fiecărei dictaturi militare de dreapta din lume după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Mă refer la Indonezia, Grecia, Uruguay, Brazilia, Paraguay, Haiti, Turcia, Filipine, Guatemala, El Salvador şi, desigur, Chile.

Sute de mii au murit în aceste ţări. Chiar au murit? Şi sunt toţi morţii imputabili politicii externe a SUA? Răspunsul este da, aceste morţi au avut loc şi ele sunt imputabile politicii externe a SUA....

Invazia Iraqului a fost un act banditesc, un act de terorism de stat strigător la cer, demonstrând absolutul dispreţ pentru conceptul de lege internaţională. Invazia a fost o acţiune militară arbitrară, inspirată de o serie de minciuni după minciuni şi o uriaşă manipulare a media şi, deci, a publicului; un act intenţionat pentru consolidarea controlului militar şi economic american al Orientului Mijlociu mascat ca eliberare. O formidabilă afirmare a forţei militare responsabilă pentru moartea şi mutilarea a mii şi mii de oameni nevinovaţi....

I-am adus poporului iraqian tortură, bombe cu separaţie, uraniu sărăcit, nenumărate acte de crimă haotică, mizerie, degradare şi moarte şi le-am denumit „aducerea libertăţii şi democraţiei pentru Orientul Mijlociu....

Robert F Kennedy jr – Siria, un alt război pentru conducte

Dacă ne concentrăm pe creşterea ISIS şi căutăm sursa sălbăticiei care a luat atâtea vieţi nevinovate în Paris şi în San Bernardino, poate că vom vrea să privim dincolo de convenabilele explicaţii despre religie şi ideologie şi să ne concentrăm pe mult mai complexele raţiuni ale istoriei şi petrolului, care indică ca vinovaţi pentru terorism pe „campionii” militarismului, imperialismului şi petrolului, aici pe propriile meleaguri. ...

Să fim corecţi, ceea ce numim „războiul contra terorii” este numai un alt război pentru petrol. Am făcut praf 6000 de miliarde pe trei războaie în afară şi pe construirea unui stat în război pentru securitatea naţională acasă, după ce petrolistul Cheney a declarat „Lungul război” în 2001. Singurii câştigători au fost contractorii militari şi companiile petroliere, care au băgat în buzunare profituri uriaşe. Ne-am compromis valorile, ne-am măcelărit proprii tineri, am omorât sute de mii de oameni nevinovaţi, ne-am stricat bogăţiile naţionale în costisitoare aventuri fără rost în afară. În acest proces, am transformat America, odată farul libertăţii, într-un stat al supravegherii pentru motive de securitate naţională şi într-un paria moral internaţional....

Mark Twain despre războiul de ocupare a Filipinelor din 1899-1902:

.... am văzut că nu intenţionăm să eliberăm, ci să subjugăm poporul Filipinelor. Ne-am dus acolo pentru a cuceri, nu pentru a salva... Am pacificat câteva mii de insulari şi i-am îngropat; am distrus cîmpurile lor, am ars satele lor, am lăsat pe drumuri văduve şi orfani şi am subjugat restul de 10 milioane prin „asimilare de bună voie”, numele pios al puştii; ...

(Conform JM Gates şi Smallman-Raynor and Cliff numărul civililor filipinezi care au murit din cauza torturilor, înfometării, luptelor şi bolilor aduse de război a depăşit un milion, adică 10 % din populaţie. Au fost înfiinţate lagăre de concentrare pentru bărbaţi, femei şi copii în mai multe provincii.)  Mai multe aici şi aici.

Pat Buchanan – Ne vom lupta cu toţi? şi Merită imperiul american preţul?

Se pare că războaiele SUA din Afganistan, Siria, Iraq, Yemen şi Somalia sunt insuficiente pentru a sătura Partidul Războiului. Acum el vrea să-i conducă pe suniţii din Orientul Mijlociu împotriva şiiţilo,r care sunt dominanţi în Iran, Iraq, Siria şi Sudul Libanului şi sunt o majoritate în Bahrain şi regiunile producătoare de petrol ale Arabiei Saudite.

Sibel Edmonds – Baza operaţiunilor echipei SUA-NATO-miliţiile cecene

Noi americanii,prinşi până peste cap în eternul „război contra terorii”, purtând ilegale şi nejustificate războaie globale în numele acestuia şi al aşa-numiţilor „terorişti islamişti”, se întâmplă să fim cel mai mare creier, creator, finanţator şi susţinător al „terorii islamiste”. Ne-am folosit de aceasta ca metoda noastră principală, ca mod de operare, în timpul Războiului Rece, în întreg Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi restul lumii musulmane. L-am inventat şi antrenat pe Bin Laden. Nu, trebuie să fie la plural. Am antrenat şi folosit şi susţinut mulţi Bin Ladeni în toată lumea. Apoi, după Războiul Rece, am continuat la fel în Asia Centrală, Balcani; Caucaz şi Xinjiang. Astăzi continuăm să fim naţiunea teroristă numărul unu a lumii. Fie prin războaiele de agresiune ilegale şi nejustificate, sau acelea puse pe seama unor „extremişti islamişti”, care se întâmplă să fie direct conduşi, instigaţi, finanţaţi şi susţinuţi de noi.

Caitlin Johnstone – Să nu uităm niciodată: Guvernul american are o binecunoscută tradiţie a folosirii de motivaţii mincinoase

Aceşti oameni sunt mincinoşi şi corupţi. Ei nu au nicio problemă să folosească minciuni pentru a omorî un milion de irakieni şi mii de soldaţi americani doar pentru a-şi duce mai departe planurile şi nu avem niciun motiv  să credem că nu ar omorâ la fel de bine şi civili americani.

Nafeez Mosaddeq Ahmed – Teroriştii noştri

CIA a antrenat, finanţat şi susţinut Osama bin Laden şi reţelele sale de mujahedini pentru a-i învinge pe sovietici în Afganistan. După sfârşitul Războiului rece, bin Laden s-a întors împotriva Veszului şi nu am mai avut nevoie de el. Continuele sale atacuri teroriste împotriva noastră, duse peste zece ani, care au culminat cu 9/11, au provocat răspunsul nostru sub forma „Războiului împotriva terorii”. Aceasta este povestea oficială. Şi este falsă. Nu numai să serviciile secrete vestice au continuat să „se îngrijească” de grupurile extremiste şi teroriste islamiste conectate cu al-Qaeda după războiul rece; ele au continuat să facă acest lucru şi după 9/11.

Jeff J. Brown – Dragonul chinezesc şi ursul rusesc dau de pământ cu unchiul Sam în Iran şi Venezuela 

A fost o perioadă, între 1945 şi 1990, în care SUA au condus lumea non-comunistă cu o brutalitate de şef de bandă, hărţuind statele vasale cu puterea lor militară şi financiară nelimitată, biciuindu-le şi ameninţându-le până le aduceau la supunere. În cercurile diplomatice de după război, o ironie bine cunoscută era aceea că SUA nu aveau prieteni, ci numai clienţi şi, în plus, şi aceia bătuţi şi hărtăniţi.

Tom Engelhardt – Alfred McCoy despre „marele joc” al Washingtonului şi cauza declinului său

Ideea era aceea de a înconjura Uniunea Sovietică şi China cu baze şi apoi să le blocheze militar, economic şi diplomatic într-un cârd de state comuniste de la Ungaria şi Cehoslovacia, în Europa de Est, la Coreea de Nord, la Pacific, şi de la sudul Siberiei până la republicile sovietice din Asia Centrală. Cu alte cuvinte, o mare parte a teritoriului Eurasiatic.

Şi apoi, când Zidul Berlinului a căzut în 1989, iar Uniunea Sovietică s-a prăbuşit şi a dispărut de pe faţa pământului în 1991, era gata. Împreună cu fosta lume comunistă, „blocarea” ca politică era aruncată la coşul de gunoi al istoriei – dar a fost ea? În mod ciudat, după cum arată Alfred McCoy, dacă te uiţi la bazele militare ale Washingtonului (care s-au înmulţit în epoca post-sovietică), la conflictele sale şi la accentul pus pe politica sa externă, tentativele americane de „a bloca” ţinuturile centrale ale Eurasiei, în special Rusia şi China, nu s-au oprit nicio clipă.

Johan Galtung -  Despre declinul şi căderea imperiului american

Suferinţa totală este enormă: victimele, familiile ciopârţite, natura structura (prin verticalizare) şi cultura (prin brutalizare, mituri ale răzbunării şi onoarei) deteriorate. Cele mai multe se potrivesc unui singur model: construirea unui imperiu al SUA, bazat pe exploatare economică a altor state şi altor popoare, folosind violenţa directă şi indirectă, deschisă (Pentagonul) şi ascunsă (CIA); cu sprijin deschis şi ascuns de la aliaţii SUA. Rezultatul este structura clasei internaţionale, cu diferenţe crescânde între ţările sărace şi bogate şi între oamenii săraci şi bogaţi. Descoperim mereu că SUA sprijină pe cei care favorizează afacerile şi creşterea americană, şi acţionează împotriva celor care acordă prioritate distribuirii şi nevoilor de bază ale celor mai nevoiaşi. Aceştia mor, câte 100.000 pe zi, subnutriţi, neîmbrăcaţi, fără adăposturi, fără a fi îngrijiţi, fără şcolarizare, fără locuri de muncă şi fără viitor.

Eric Draitser – Jocurile înfometării: Cum a creat imperialismul modern foametea în întreaga lume

Prin examinarea acestor trei exemple contemporane de insecuritate alimentară şi înfometare – Yemen, bazinul lacului Ciad din Africa de Vest şi Sudanul de Sud – devine clar că foametea este astări inextricabil legată cu geopolitica şi imperialismul. Căci, în fiecare dintre cazuri, imperiul condus de SUA este, în final, responsabil pentru imaginile tulburătoare ale copiilor schelet, mamelor incapabile să aibă lapte pentru copilaşii lor şi corpurile în vârstă care se descompun.

Întrebarea este: cum a fost posibil să vedem un dezastru al foametei şi umanitar desfăşurându-se efectiv chiar la picioarele personalului militar american şi francez, dacă aceste forţe sunt acolo numai din motive umanitare?

Dar tristul adevăr este acela că imperiul este prea puţin interesat să salveze vieţile milioanelor de nigerieni şi camerunezi. El este concentrat pe extragerea resurselor şi împiedicarea rivalului chinez de a acţiona, ca peste tot pe continent ... şi în mijlocul acestui nou „mare joc” milioane de africani plătesc cu vieţile lor.

William J Astore – Armata americană fără limite. Peste tot în lume, victorioasă niciunde.

În acest context merită să ne reamintim despre completa desfăşurare a puterii militare americane. Toată lumea este o scenă – sau o zonă de regizare – pentru trupele americane. Există aproximativ 800 de baze militare pe teritorii străine. Comandourile americane acţionează în mai mult de 130 de ţări anual. Şi nici lumea întreagă nu este suficientă pentru Pentagon care vrea să domine nu numai solul, marea şi aerul, ci şi spaţiul extraterestru, cyberspaţiul şi chiar spaţiul interior, dacă luăm în calcul eforturile de a obţine “total information awareness” prin cele 17 agenţii de informaţii dedicate – la un  cost de 80 miliarde dolari anual –colectării tuturor datelor de pe planeta Pământ.

Va urma.

Iohannis se rupe. L-au crăcănat!

În 2014, cu şapte luni înainte ca Iohannis să fi ajuns preşedinte al PNL şi candidat al PNL pentru funcţia de preşedinte al României, am fost singurul care am anunţat într-o scurtă analiză „Viitorul preşedinte al României va fi ..” probabilitatea ca acesta să câştige alegerile. Textul care urmează, scris într-o altă tonalitate, nu-şi propune aceeaşi miză analitică.

Vă amintiţi cum a fost omorât Ioan Vodă cel Cumplit? L-au legat între două cămile şi l-au rupt. Cam aşa e pe cale să păţească şi Iohannis, marioneta legată, din cauza „slăbiciunilor sale lumeşti” de sforile păpuşarilor din diverse mafii internaţionale şi locale, grupări, clanuri, haite.

În servicii, loc în care se găsesc cei care leagă şi dezleagă marionetele de cămile la ordinul băieţilor deştepţi din mafia financiar-bancară globalistă, e bucurie şi tristeţe deopotrivă. În toate. Pentru că, oricât ar vrea ele să pară altfel, în final nu sunt muşuroaie de furnici, ci sordide şi (de cele mai multe ori, din păcate) infecţioase adunături de oameni. Cele care îl sprijină sunt disperate de autogolul dat de Iohannis; celelalte sunt încântate. La fel şi agenţii secreţi, care, indiferent de comanda primită au şi simpatiile/antipatiile personale, care pot fi contrare ordinului de zi pe unitate.

Bucuria şi tristeţea sunt provocate de personajul de tristă menţionare din titlu, care a reuşit, odată cu răspunsul la comanda Aport! a lui Trump să dea unul dintre cele mai greţoase spectacole de jalnic oportunism. Pozele lui Iohannis cu preşedintele american mi-au amintit de imaginea unui dulău mare, privind fericit şi tont, cu limba atârnându-i băloasă, la stăpânul lui, ale cărui mâini şi/sau picioare tocmai le-a lins cu aplicaţie. Prilej cu care putem înţelege şi de ce lătra Iohannis ori de câte ori vedea o poză cu Trump împreună cu un alt dulău de pe păşunea românească.

Crăcănarea internaţională

Îmbrăcat cu nădragii lui cei mai buni şi fără paltonul exilat în dulapul SPP, Iohannis a făcut o piruetă grosolană şi şi-a mutat căpşorul cu grai rar şi ochi severi în goliciunea lor, care stătea sub fustele lui Frau Merkel, dincolo de Atlantic. Un picior al lui rămâne strâns legat şi de arborele uscat al UE, în dosul căruia se ascundea Jean Claude atunci când, după migăloase experimente de cuantica oenologică, îi creşteau în picioare pantofi de culori diferite, şi ajungea să plutească pe braţele invitaţilor săi. Acelaşi arbore după care se ascunde şi Frau Merkel să-şi maseze tremuriciurile ca să nu pară că are orgasme în public la contactul cu invitaţii săi.

Chiar dacă unii de pe afară şi-au dat mâna pentru a vopsi curat democratic rezultatele alegerilor din România, înţelegerea nu merge până la  a schimba barca progresismului globalist cu cea a trumpismului confuz pierdut între tresăriri conservatoare şi un imperialism globalist agresiv şi fără perdea. Dacă la sexul forţos cu resursele României nu se opune nimeni (În definitiv la viol nu e cum vrei tu!) plus că trebuie „ să mănâncă şi gura la copilaşii” miliardarilor globalişti ceva; dacă toată lumea bună e de acord că minorelor locale trebuie să li se deschidă viitorul sub atenta îndrumare a profesioniştilor din US Army şi dacă e o adâncă unanimitate privind necesitatea democratizării Rusiei şi Chinei ca să se termine cu opoziţia la globalizarea mafiei ce conduce America, sunt destule prăpăstii primejdioase pe alte direcţii, care fac ca, de exemplu, Master Soros să suspine trist şi dezamăgit. Şi nu e singurul. Sunt, am auzit, dezbateri aprinse şi în CIA, FBI, NSA, NED, departamentul de stat şi în general în statul paralel american.

Apoi, Trump e imprevizibil: azi ameninţă, mâine pupă zgomotos unde a lovit. Şi una e să fii de partea lui atunci când se ceartă cu Coreea de Nord, alta cu China. Mai ales o Chină „înspăimântată” de faptul că România a pus-o cu spatele la zid, declarând-o duşman al ei şi al omenirii.

Vizita în SUA a fost una bună; bună pentru ca românii amăgiţi şi cei spălaţi parţial pe creier şi cu şanse de recuperare să înţeleagă cu cine au de-a face, cât de dedicat este Iohannis României, cât de uşor te vinde (România, Europa – probabil după sordidul său volum EU.RO, va urma un altul şi mai jalnic, SUA.RO), cât de mic este în realitate acest neamţ cu schelet mare, cum îşi bate joc de funcţia pe care o deţine, câte parale dă pe români.

De altfel, Europa toată, de la Macron la Merkel, s-a cutremurat şi s-a înclinat în faţa măreţiei pragmatismului iohanescian. La UE, se aude, au fost orgasme prelungite la citirea şi vizionarea detaliilor îmbrăţişărilor drăgăstoase din America. Mai ales progresiştii (adică, mai toate partidele europene) au căzut din lojile nemuritoarei lor opere loviţi în plin de actualitatea cuvintelor evangheliei despre „slugile viclene şi leneşe”!

Dincolo de aparenta ei bonomie şi ospitalitate nemărginită, Germania nu uită şi nu iartă; adevărat e că niciun stăpân nu e foarte fericit când îl trădează sluga pe care o credea de-a pururea credincioasă. Şi când din locul întâi te trezeşti menţionată la şi alţii, adică pe locul 4, evident că ai ceva de spus în sinea ta. Şi de tras ceva pârghii şi sfori.

Supralicitarea bărbăţiei germane mitologice în faţa Maicii Rusia, aminteşte secvenţele în care un boss tinerel de cartier îl trimitea pe unul dintre fanii săi mai fragezi, ce căuta un loc în cadrul trupei, să-l pălmuiască, în numele lui, pe bossul unei grupări rivale. Nu de puţine dăţi, după ce mucea, fezandat de acesta din urmă şi de sergenţii săi, îşi căuta răsuflarea şi dinţii prin praful drumului, cei doi boşi se duceau la o cârciumă ca să trateze cestiuni importante. Ceea ce poate fi, dacă între timp nu izbucneşte un conflict nuclear, şi viitorul poveştii de dragoste şi ură dintre americani şi ruşi.

Oricum ar fi, este greu de presupus că Maica Rusia, care a văzut la timpul ei şi bărbăţia altora, de la tătari la franţuji şi la teutonii pictorului Hitler, va putea să observe ceva în pantalonii domnului cu paltonul nervos de la Cotroceni. Şi tot oricum ar fi, nu vă faceţi iluzii că NATO (sau americanii) s-ar activa dincolo de declaraţii tăioase şi sancţiuni deja penibile, în cazul în care, dată fiind vreo năzdrăvănie de-a noastră – sau de-a aliaţilor noştri – Rusia ar fi nevoită să riposteze.

Gudurarea la pulpana lui Trump nu ajunge nici pentru a-i spăla petele lăsate pe covorul prieteniei româno-israeliene, atunci când SPP-ul verifica prea sârguincios buda de la palat să nu fie vreun spion psd-ist ascuns în bazinul closetului sau în piciorul chiuvetei şi locatarul de la Cotroceni ţopăia sub presiunea măruntaielor pe holurile palatului. Peste pete ar trebui aşezate ceva oferte, dar în afară de cuvinte, în mod real, fără un „guven al lui” Iohannis nu are nimic; cheia resurselor se află totuşi la guvernul „ticălos” şi „corupt” care deja a făcut negocierile de rigoare pe spezele psd-ului.

Crăcănarea internă

e totuşi programul de figuri libere, dar mai ales impuse de şefii săi, cu care Iohannis a intrat deja în cărţile de istorie pe care le va scrie atunci când nu o va mai plimba în timpul serviciului pe doamna Carmen. Căci în cărţile de istorie reală – dacă vor mai exista ele în viitor – s-ar putea ca ori să fie o pagină albă – cam cum sunt roadele activităţii sale prezindenţiale în favoarea românilor - sau una neagră pe care să scrie ceva despre josnicie, trădare, lichelism, iohaniseală, caracter infect, gândire limitată, lăcomie, oportunism şi altele asemenea.

(E neclar dacă Iohannis face ceva de capul lui, dacă e el în stare să-şi ducă gândurile dincolo de a filosofa despre cât de statuie unicat este. O remarcă maliţioasă la adresa unui personaj statuie de pe vremuri spunea că deosebirea dintre acela şi statuia lui ar fi aceea că statuia ar putea părea totuşi că gândeşte.)

Coborât direct din poveştile de groază ale vechilor germani în basmele politice româneşti actuale, ca un Lăţ-Lungilă malefic, nu tovarăş al lui Harap Alb, ci slugă a spânului, zmeului, împăratului cel rău, Iohannis s-a lăţit şi lungit metastazic peste cerul politicii româneşti, încercând să ocupe tot ceea ce poate fi opoziţie la PSD, dar mai ales (deşi nu este aproape nicio suprapunere între PSD şi poporul român) la români. Adică la identitatea, credinţele, tradiţiile, valorile, spaţiul, resursele acestora şi posibilitatea unui viitor mai bun ca români, nu ca un amestec de troglodiţi din mai multe rase, etnii, spaţii, formataţi ca sclavi ai mafiei financiar-bancare globaliste şi cu un viitor neguros.

Dorindu-se cavalerul apocaliptic al liberalilor, useriştilor, cioloşiştilor şi în general al tuturor „rezistenţilor” produşi, conduşi şi finanţaţi, ca şi usr-ul şi plusul, de ongeurile globaliste şi/sau servicii, Johannis uită că postura de dulău axiomatic al lui Trump poate trezi curenţi subterani potrivnici ambiţiilor sale.  

Vreme de cinci ani, imaginea acestui produs al lumii întunecate a mafiei globaliste şi serviciilor interne şi externe, s-a hrănit şi a crescut din ură: ura provocată, stimulată, alimentată generos cu evenimente înscenate, cu morţi şi răniţi, cu minciună şi manipulare, cu trădări şi vânzări, cu piedici, capcane, sabotaje aduse unei vieţi normale.

Încet, dar sigur, fericirea cu care Iohannis se grăbeşte să vândă România şi să-i deschidă porţile năvalei migratorilor, ca şi cum ar fi uşile caselor sale (dobândite cu complicitatea funcţionarilor şi notarilor întocmitori şi certificatori de acte false), se va răsfrânge şi asupra românilor, impresionaţi şi de evoluţia de „înaltă ţinută patriotică” manifestată cu ocazia înstrăinării resurselor iubitei sale ţări. Care, nu vor mai fi atât de entuziaşti în a-l vota. Mai ales că cozile organizate de la secţiile de vot din străinătate s-au dovedit a fi fost, în multe cazuri, mai ales în cele mediatizate intens, excepţionale experimente de haos organizat.

Poate e prea devreme şi chiar dacă suntem mult mai aproape, anul acesta e mai dificil de făcut o previziune asupra rezultatului alegerilor: se lucrează intens în câteva cancelarii şi o sumedenie de birouri ale serviciilor, nu avem încă o listă clară a celor care vor candida, mai e loc pentru josnicii şi ticăloşii precum cele din SUA, care să mai trezească ceva români.  Cert este că marioneta Iohannis este în acest moment atât de crăcănată între sfori încât e foarte aproape de a se rupe. Asta chiar dacă STS-ul are în continuare atribuţii electorale. Dar, care STS?