Se afișează postările cu eticheta vot. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vot. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 decembrie 2020

De ce refuz să mai votez

 


Pentru că e clar că defuncta lor democraţie (despre care nici nu se mai vorbeşte), cu toate instituţiile sale, între care partidele, parlamentele, curţile constituţionale etc. nu a fost decât un şirag de mărgele din sticlă, în care acestea au fost bilele, separat şi împreună fără altă valoare decât cea de a le fi lor instrument pentru Marea (noastră) Înşelare.

Pentru că defuncta formulă mincinoasă „libertate, fraternitate, egalitate) a fost uitată şi ea, astăzi păpuşarii rămânând doar cu propunerea unei„societăţi mai echitabile” ca rezultat al Marii Resetări şi a lui „Build back better”.

Pentru că societatea echitabilă, pe care ne-o tot propun mincinos negustorii în ultimele sute de ani, de când şi-au pus în gând să ia în proprietate planeta (şi pe care, normal, nu au realizat-o niciodată, căci nici nu aveau de gând, nu ăsta era scopul) este mai monstruoasă decât cea comunistă, prin care tocmai am trecut şi al cărei gust de fier, sânge şi cenuşă îl am încă în toată fiinţa.

Pentru că ceea ce au urmărit de fapt a fost întotdeauna o lume a ne-oamenilor, a sub-oamenilor, reducerea fiinţei umane create de Dumnezeu la nivelul uneia animalice, confuze, dereglate, degenerate, dresate, animal de circ şi sacrificiu.

Pentru că partidele şi parlamentele nu au şi nu au avut niciodată altă relevanţă decât obiecte din instrumentarul iluzioniştilor sociali (revoluţionarilor), chiar dacă ceva timp/atât timp cât a trebuit să fim vrăjiţi, ele au părut, totuşi, a funcţiona, în spatele lor fiind întotdeauna sistemul ticălos-demonic amintit mai sus.

Pentru că nu poţi schimba sistemul din interiorul sistemului şi a vota cu un partid sau altul înseamnă drum în neant. Chiar dacă pe ici pe colo mai este şi câte un personaj amabil şi conştient (mai destupat – binevoitor – dispus să ajute la împotrivirea faţă de ofensiva răului şi diminuarea distrugerilor) pe ansamblu partidul respectiv va face ceea ce i se ordonă, rerspectivul/respectivii neputând opri acest curs, iar a vota înseamnă a deveni complice cu această armată a întunericului şi supus al celor care o conduc; idiot util în construirea acestui Babilon 2, al unei lumi de coşmar, al iadului pe pământ.

Pentru că prin votul meu validez - certific ca funcţional - sistemul.

Pentru că niciun partid făcut din oameni curaţi nu ar putea schimba acest curs. Căci a face un partid şi a intra cu el în competiţia politică înseamnă a duce lupta după regulile sistemului, iar acesta este astfel conceput încât nu poate pierde. Odată ce ai intrat în el, vei fi anesteziat, drogat, înghiţit şi digerat; făcând astfel de fapt le faci jocul, le întăreşti aparenţele.

Pentru că lupta împotriva lor trebuie dusă din afara sistemului, în condiţii de inferioritate de resurse mijloace şi de inferioritate numerică, cu credinţă, inteligenţă şi înţelepciune.

Pentru că, după cum deja este foarte clar, oricum pentru mine votează altcineva, altundeva decât în cabina de vot.

Pentru că dacă ştiu acest lucru şi toate cele de mai sus şi totuşi mă las purtat de jocul lor amăgitor, îmi bat joc de statutul meu de fiinţă a lui Dumnezeu, de libertatea şi demnitatea pe care Acesta mi le respectă în orice situaţie.

În primul rând, pentru că, pe scurt, cei care construiesc această lume schimonosită, caricaturală, grotescă sunt duşmanii lui Dumnezeu şi refuz să le fiu alături.

Voi reveni într-o analiză extinsă pentru explicarea/susţinerea unora dintre afirmaţiile/concluziile pe care le-am amintit pentru a lumina pe de-a-ntregul această poziţie.

Şi cu câteva idei despre ce ar trebui să facem.

 

vineri, 8 noiembrie 2019

Noi pe cine votăm? Sau, mai votăm? Cum? De ce?


Un candidat a dispărut în noapte. Altul este subminat tocmai de cei care au anunţat că-l sprijină. Cel principal se comportă ca un grăjdar pus şef peste o crescătorie de vaci, oi, capre. Dintre cei 14 aspiranţi la fotoliul de la Cotroceni niciunul nu are date care să-l recomande pentru postul de preşedinte al României; ba, dimpotrivă. În spatele tuturor, alături de ei, prezenţa concretă, vizibilă, sau ascunsă în umbră, dar duhnind a hoit, a serviciilor (O dovadă: oare cum altfel decât din visteria de identităţi a serviciilor au primit candidaţi pentru care (aproape) nimeni nu a adunat voturi pe stradă, sutele de mii de semnături necesare? Personaje despre care 99,99 % dintre români nu ştiu nimic?). A celor din noua securitate care fac şi desfac jocurilor acum. Sau a celor reşapaţi, care se adună şi ei în parculeţ printre copii şi, cu ordin sau fără ordin de zi pentru agenţii pensionari, se apucă de năzdrăvănii securistice, fac partide, susţin candidaţi. Pentru a mai reduce şansele unora. A le ridica pe ale favoritului. A ameţi, încurca, deruta, deturna votanţii. Orice e bun, atât timp cât crează un haos controlat. Iar în spatele serviciilor şi celorlalţi vânzători de ţară, slugile din afară ale mafiei globaliste.
Nu am să mă apuc acum să analizez fiecare candidat în parte; sunt materiale destule în media oficială şi mai ales în cea alternativă de pe net. Şi sunt traseele, vorbele lor rostite într-un moment sau altul, simpatiile, slugărniciile, oportunismele lor, trădările, vânzările, egoismele, indiferenţa faţă de aproapele. În faţa acestei situaţii, stârnit fiind şi de întrebările unora şi altora privind cine ar fi mai acceptabil pentru a fi votat, şi în lumina ultimelor analize şi autolămuriri în legătură cu care este reala situaţie din această lume şi, evident, din bucăţica numită România, am ajuns la a decide între următoarele:
1.       Votez răul cel mai mic.
2.       Nu votez. Un număr mic de votanţi ar deligitima orice ales.
3.       Merg şi anulez buletinul şi la turul 1 şi la turul 2. Pentru ca buletinul meu să nu fie folosit. În felul acesta îmi arăt nemulţumirea, opoziţia faţă de întregul sistem, şi încerc să reduc posibilitatea de fraudare -  ceea ce nu sunt sigur că şi reuşesc, din moment ce scorurile sunt grav alterate de tehnologia pusă în slujba ticăloşiei noii securităţi.

Şi am ales: anularea buletinului de vot

Decizia finală a fost, în lipsa unei variante a binelui, aceea de a anula votul, de a refuza să votez răul cel mai mic, care, oricum l-ai denumi, este „răul”, deci refuzul de a fi complice cu el. Este o problemă de conştiinţă, de aşezare personală, a fiecăruia dintre noi, în înfruntarea din Bine şi Rău. De a nu ne mai face frate cu dracu’ până trecem puntea, înţelegând că, de 31 de ani, tot asta facem, iar puntea nu o trecem pentru că dracul ne aruncă de fiecare dată în prăpastie. Apoi ne prinde şi ne aşează, iar la capătul punţii. Şi iar ne aruncă; de fiecare dată tot mai jos. Ceea ce se întâmplă oricui face un pact cu diavolul. De orice fel. În faţa căruia, niciodată, niciun om nu poate câştiga.
Deci de a anula votul, chiar dacă unii dintre candidaţi vorbesc despre Dumnezeu, neam, România, familie. Nu sunt primii ca o fac şi niciunul dintre cei care anterior au promis şi au ajuns pe o poziţie din care să poată face ceva pentru  cvartetul de mai sus, nimic nu au făcut. Şi nici nu i-au denunţat public pe ceilalţi, nu s-au delimitat de ei. Ca să nu mai vorbesc despre demagogia imensă, în care se scaldă atunci când ne anunţă ce vor face, ştiind bine că nu au nici oastea necesară cu care să cucerească poziţiile din sistem şi să treacă la treabă, nici pârghii, şi că sistemul, în primul rând serviciile, este de altă părere. Nu l-am auzit pe unul spunând că e conştient că nu poate face ceea ce pretinde că ar vrea să facă, dar că a ridicat un steag şi aşteaptă să-l ajutăm, că doar cu noi alături poate încerca să lupte cu balaurul, că e datoria noastră să luptăm pentru noi, el fiind doar un trezitor de conştiinţe şi un stimulator al determinării noastre de a ieşi la luptă.
În cele ce urmează, în loc de a continua să vă enumăr motivele deciziei mele, asdupra cărora voi reveni dacă veţi avea comentarii, nelămuriri, întrebări,  vă propun citirea unei discuţii avută cu mai mulţi prieteni pe tema votului de duminică, în care veţi găsi argumente şi contraargumente, pentru şi împotriva variante mele şi a celei de a vota răul cel mai mic. Numele celor implicaţi, cu excepţia mea, nu sunt cele reale.

Ion: Ar trebui votat și la primul tur. Macar pt a nu le facilita băieților misiunea de a ciordi: buletinele nefolosite pot fi mai usor "reciclate".
Ion: În rest... greu de identificat răul mai mic. Doar alea mari sunt evidente: KWI și Barna.
Vasile: Mă gândesc la asta serios, deși eram hotărât să nu merg la vot.
Ion: E sigurul motiv pt care as iesi din casa
Vasile: Pragmatic, votul trebuie dat Vioricăi 🙂
Ion: offf
Vasile: 😂
Ion: in ce hal am ajuns!!! da...
Gheorghe: Ai dreptate. Voi da vot nul
Gheorghe: No way
Ion: votați toți... :)))
Pătru: Din pacate voi merge si voi vota pragmatic. Mi se vor sterpezi dintii...
Pătru: Am ajuns si la Vasilica Viorica
Pătru: Asa e
Gheorghe: Si eu: voi anula votul!
Paul Ghitiu: Am să scriu azi și un text pe tema asta sugerând cititorilor anularea votului pe principiul că tot ce ne este prezentat este rău şi că votarea cu răul cel mai mic este tot alierea/complicitatea cu răul.
Pătru: Cat timp exista riscul sa intre Barna in 2, cred ca ar trebui votata Viorica
Gheorghe: Nu exista. S-au asigurat baietii de asta.
Pătru: Daca nu ar exista, ar trebui anulat, da
Marin: Eu voi anula votul
Marin: Dancila va face tot ce va face și iohannis
Marin: Doar ca mai pe ascuns
Marin: O prezenta scăzuta la vot e cel mai bun semnal ca suntem sătui de ăștia. Eu unul sunt
Paul Ghitiu: Aşa am gândit mult timp: să merg cu unul ca să nu intre altul. Şi? S-a întâmplat ce au vrut ei, iar eu am fost complicele tâmp al lor, adică al manifestării răului în lume. Nu mai accept acest lucru. Mai ales că asta mai înseamnă şi a juca la nesfârşit după regulile lor. Trebuie să ieşim din acest ţarc, să jucăm după ale noastre. Un prim pas: anularea votului, refuzul practic de a accepta ceea ce ei îmi propun-impun. Sau neparticiparea la vot; contraargumentul ar fi că votul tău e folosit. ŞI? Oricum aranjează cum vor ei. Să fim serioşi, participarea noastră nu face decât să-i legitimeze.
Vasile: Am auzit mulți johanniști care, văzând scorul imens al ficusului, vor vota Barna în primul tur, ca să nu intre ciuma roșie. Nu e nimic jucat. Ura încă funcționează.
Pătru: Inca se joaca primul tur, da. Sa nu ne furam singuri caciula...
Paul Ghitiu: Şi dacă vine Barna ce e? Se vor "implementa" aceleaşi obiective transmise de afară şi executate sub supravegherea serviciilor. Oricum, cu Iohannis sau cu Barna, tot acolo vom ajunge căci pun în aplicare aceeaşi agendă.
Vasile: Păi tocmai. Toți sunt ai Sistemului, dar sunt unii imbecili cinici, anticreștini, anticlericali cu spume, cu empatie ZERO. Nu-i poți lăsa pe ăștia la butoane.
Paul Ghitiu: Indică-mi tu un creştin printre ei. Dar creştin, nu vopsit. Dacă vine preşedinte un creştin d'ăsta vopsit nu are nicio putere căci nu are oameni, nu are armată. Dacă vine Barna nu are nici el decât una încă prea mică. Cine le asigură armata sau le dă la cotoaie? Băieţii. Poate fi oricine la butoane, în 3-4 ani tot praful se alege de România, români etc.
Vasile: Nu există comparație între cuplul Johannis - Barna și restul. Ăști sunt nu numai anticreștini, dar detestă orice e românesc, sunt anti-români. Ca Băsescu. Nu trebuie lăsați să conducă statul.
Pătru: Iohannis e favorit clar și cele mai mari șanse date de pariuri pt turul 2 le are barna
Pătru: urmat la ceva distanță de Diaconu. Dăncilă e pe patru, cam cot la cot cu Paleologu :)))
Pătru: Nu vă mai prostiți cu anularea votului in turul 1...
Ion: ?!?!? Atunci votam Veo! Nu avem ce face...
Marin: Mulțumesc pentru urări
Marin: La vot, oricum am da-o, tot iohannis iese: dacă veorica ajunge in turul 2, o sa câștige iohannis cu 80%.
Marin: Mai bine sa câștige iohannis cu prezenta scăzută la vot, care nu i ar acorda nicio credibilitate
Pătru: Barna in 2 e un dezastru din multiple motive. Unu, chiar ar avea șanse. Sunt mulți nehotarați sătui de Iohannis. Doi, și ca semnal, simbolic, e unul foarte prost. Trei, avem nevoie de un PSD contrapondere, partid mare cu candidat în turul 2 etc.
Gheorghe: 🤮
Pătru: Si apoi, cu Barna in 2, probabil ca ar trebui sa îl votăm pe Iohannis. Voi vă dați seama?!
Marin: Om bun, tot acolo ajungem:  pentru ca un tur 2 iohannis dancila înseamnă ce s a întâmplat acum 5 ani, doar ca veorica ar fi mult mai slaba
Pătru: Doar că Barna... chiar ar putea să castige.
Marin: Mi se pare un cerc vicios
Iustin: Iadul unei democrații condiționate.  Cineva de deasupra mass media își freacă mâinile cu satisfacție demonică
Paul Ghitiu: Apropo: e f bună discuţia asta căci îmi dă noi idei şi argumente pentru articol. Uneori, dacă grăbești manifestările extreme ale unei boli este mai bine decât boala lungă cu moarte sigură. Sunt astfel de proceduri în medicină, între care cele mai simple provocarea unor creşteri mari ale temperaturii, sau folosirea frigului. Venirea unui Barna acum, cât încă mai sunt ceva conștiințe, ar putea provoca o reacție de respingere mai puternică și trezirea mai multora. Peste încă 5 ani, când sigur el sau unul asemeni lui va veni, vom fi mai puţini, mult mai amputați și neputincioși şi fără reacţie. Poziţionarea cu răul cel mai mic seamănă mult cu povestea cu a fi călduţ.
Pătru: Pai pe logica asta, mai bine mergem si votam direct cu Barna. :)
Pătru: Dumnezeu ne va da oricum pedeapsa si plagile, dar nu cred ca trebuie sa le grabim noi.
Pătru: Si nu m-as baza pe constiinta romanului, nici pe trezirea lui...
Paul Ghitiu: Nu votezi cu el pentru că nu vrei/nupoţi/nu trebuie să fii aliatul lui. Asta e poziţionarea personală. Dacă un medic va veni şi-ţi va propune într-o situaţie de boalăp grea o procedură neobişnuită care să accelereze unele procese, dar să dea în acelaşi timp şansa altora să se opună mai puternic, vei refuza? Iar ceea ce se întâmplă cu România nu ne-o dă Dumnezeuz, ne-o dăm noi.
Gheorghe: Ce se petrece aici 🧐
Iustin: Se intampla ca paul a început să țină cu barna si ne păcălește.  Lăsând gluma, nu cred ca barna va executa, stupid, lovituri grabit-marxiste asupra poporului român. Cei din spatele lui  sunt [arhi!]suficient de inteligenti cât să lucreze la gratii (la fezandarea culturală a populației)  înainte de a se delecta cu loviturile de bâtă.
Paul Ghitiu: Argumentam fraţilor de ce propun anularea buletinului de vot şi de ce soluţia răului mai mic mi se pare soluţia călduţă, de complicitate cu duşmanul dar şi cu conştiinţa împăcată.
O comparație mai reușită ar fi probabil următoarea: mai bine să-ți vină o încercare grea - de ex. boală - atunci când ești mai tînăr, mai în vigoare, decât atunci când eşti un hormon fleşcăit şi neputincios. Evident nu-mi doresc să vină nici Barna, nici Iohannis; dar vedeţi voi vreo cale să evităm acest lucru acum? Şi cu atît mai mult peste 5 ani? Aduceţi-vă aminte unde era usr-ul acum 5, 4,3 ani. Aşa că derapajele pot fi mai utile acum decât peste 5 ani în ideea unei posibile revolte a populaţiei. Cam ca în Chile (unde nu ar da Domnu', deşi greu de crezut!).
De 30 de ani votăm răul cel mai mic şi uite cum am ajuns (eu şi pe Constantinescu tot aşa l-am votat. ) Ca să nu mai spun că răul cel mai mic Băsescu a fost cel puţin egal cu răul Iliescu.
Vasile: Subscriu. Nu nu jucăm noi de-a dumnezeii
Vasile: O finală Johannis - Barna e horror pentru români.
Ar fi victoria simbolică a Sistemului.
Marin: Chiar e victoria sistemului. E pe toate planurile.
Vasile: De ce să o privim ca pe o fatalitate?
Paul Ghitiu: Unde vezi joaca de-a dumnezeii? E doar refuzul de a merge cu răul, fie el mic sau mare. Noi nu suntem în politică, unde nu ai ieşire întotdeauna, trebuie să faci compromisuri ca să-i aperi pe oameni (în cazul în care vrei să-i aperi). Iar legat de fatalitate: vezi tu luminița aia de la capătul tunelului? Păi arată-ne-o şi nouă!
Marin: Nu e o fatalitate, dimpotriva. Eu gandesc din perspectiva celui care isi concentreaza energia pe adaptarea la situatia de fapt, nu pe incercarea, futila, de a mai amana inevitabilul.  PSD-ul e solutie foarte proasta: nici nu lupta cu noi si nici nu ne lasa de capul nostru. Ne da cate un zaharel (adica tine legea vaccinarii la sertar, nu o retrage, organizeaza referendumul dar nu-l sustine, parteneriatul civil, etc) cu care ne da iluzii. Si la final, deznodamantul e acelasi. Cata vreme ne iluzionam ca PSD este o solutie, pierdem timp si energie de a ne organiza noi, ceva.  E si logic de altfel: avem „ceva”, nu ne simtim motivati sa luptam. Eu nu mai am nicio motivatie sa lupt pentru psd, dancila, etc. Oricum daca dancila nu intra in turul 2, va fi debarcata si poate se separa apele si-n psd.
Marin: Sa nu mai zic de zona euro, grupul de la visegrad, migratie, etc, faţă de care psd sustine pozitia globalistilor fara rezerve.
Ion: Sa nu mai vorbim de intenția Dăncilei de a modifica legea offshore, amnezia in legătura cu abuzurile statului de drept, et caetera
Marin: Corect, bine punctat. De astea uitasem.
Marin: Cum simt eu lucrurile: românii nu cred în psd. Dar dacă am fi mulți care am da un ton de „Ne-am saturat de toti si creăm propria solutie” am putea starni un oarece entuziasm.  Mai ales ca intr-un an avem alegeri parlamentare, nu?
Vasile: Când o să fie Barna sau Johannis 5 ani la butoane, Dăncilă o sa vi se pară o petală suavă.
Ion: Pare de acum
Ion: Fata de cei 2
Marin: Dăncilă nu are nicio șansă, în niciun scenariu, să ajungă președinte. Numai dacă pică avionul cu barna si iohannis, si nici atunci nu e clar. E un consum de energie inutil...

vineri, 14 iunie 2019

Emigraţia românească, ca armă a celor ce vor dispariţia românilor ca neam şi dezmembrarea României


Deşi emigraţia românească trăieşte, munceşte, naşte, moare, mănâncă, doarme, se distrează în Italia, Germania, Franţa, Spania, Marea Britanie etc., nu aflăm nimic depre ce părere are ea despre Salvini, Macron, May şi Brexit, Merkel, Pedro Sanchez. Despre globalizare, integrarea UE sau suveranism. Despre vestele galbene. Despre situaţiile politice interne din aceste state. Nici despre islamizarea Europei, sau despre relaţiile acesteia cu SUA, Rusia, Turcia. Emigraţia românească trăieşte acolo ca şi cum nu ar exista.
Dar iată că ea există când e vorba de România (veţi zice normal), despre care se informează cu câte ceva de la televiziunile, recunoscute peste tot, mincinoase şi din gură în gură; dar nu din viaţa de zi cu zi. Aflăm astfel de la o vreme că emigraţia românească are păreri, poziţii, judecăţi asupra situaţiei din România, vrea una sau alta şi întreprinde şi acţiuni – de exemplu, mitinguri pentru dărâmarea guvernelor. În principiu, nimic rău, iarăşi normal, atât timp cât trompetele care ne transmit aceste păreri şi organizatorii acţiunilor nu ar fi figuri dubioase din societatea civilă, organizaţii finanţate de diverse reţele ca Soros, USAID, Departamentul de Stat (recunoscute pentru manipularea grosolană, loviturile de stat şi confruntările sângeroase din diverse ţări) şi televiziunile, cum ştim, mincinoase. Nimic nu ne dovedeşte că majoritatea emigraţiei româneşti are o părere sau alta. Şi atunci avem o problemă, una gravă, asupra căreia voi reveni mai târziu.
Cele ce urmează nu se adresează emigranţilor, ci celor de aici, care, conştient sau inconştient, se lasă manevraţi de o anumită punere în ecuaţie a temei emigraţiei în dauna ţării. Ca să nu pierdem vremea (deşi, la câtă opacitate este acum în oameni, greu de crezut că nu se va întâmpla) cu discuţii sterile şi nesfârşite despre mine şi ideile mele, vă propun:
Următorul exemplu simplu de înţeles: Nişte părinţi au zece copii; doi dintre ei cresc şi pleacă în lume, ceilalţi rămân în grija părinţilor. Cei care au plecat sunt în continuare parte din familie, legăturile nu pot fi şterse, orice ar fi, niciodată, dar ei sunt de acum pe picioarele lor şi va trebui să se îngrijească de propriile familii. De familia de origine se îngrijesc părinţii.
Următoarea declaraţie: Cei plecaţi, buni sau răi, cu drag de România sau nu, rămân aproapele meu, prietenii mei, fraţii mei, îi iubesc, sufăr şi mă bucur cu şi pentru ei, le doresc tot binele posibil, dar, eu aici trăind, sunt pe poziţia unui părinte care trebuie să aibă grijă de cei rămaşi în ograda lui. Am rude apropiate şi îndepărtate, prieteni şi cunoscuţi plecaţi; unii înainte de 1989, alţii după. Dacă înainte acceptam plecarea ca o evadare, o şansă de a trăi şi de a te împlini în libertate (vedem acum cam câtă!), după 1989 m-a durut şi mă doare sufletul pentru fiecare plecat.
 Şi următoarea relatare: În 1981 mi-am depus cererea de emigrare în SUA. Pentru cei de sub 50 de ani e greu de înţeles cam ce însemna să faci o astfel de cerere în plin regim comunist, care părea definitiv şi revocabil. În 1983, fără nicio presiune din afară, ca urmare a unor încurajări că am ceva har în a scrie – literatură, evident – printre care şi de la cel mai apreciat critic al perioadei, Nicolae Manolescu, am decis să rămân şi să scriu, pentru ca prin scris să-i trezesc şi pe alţii din jurul meu. La fel de greu este  să înţelegi ce însemna să faci o astfel de cerere şi apoi să te răsgândeşti în favoarea unei dizidenţe. În 1984 am fost chemat la miliţie la paşapoarte că să-mi dea spre completare formularele de plecare. Le-am spus că renunţasem, ceea ce şi anunţasem printr-o scrisoare trimisă lor. Ceva ani mai târziu, am primit la serviciu vizita unui personaj din comisia interministerială  pentru aprobarea dosarelor de emigrare, care mi-a spus că în continuare pot să plec oricând şi că aş putea începe chiar o afacere cu care să ajut România (probabil filiera DIE pentru plasare de bani în afaceri). I-am spus şi lui (între timp debutasem cu proză la Cartea Românească) că vreau să rămân, să scriu şi să schimb comunismul.  Nu am să vă povestesc frământările, temerile, angoasele, unor perioade de dinainte de a face pasul spre plecare şi pe urmă înainte de cel de a rămâne. Cele de mai sus le pot dovedi cu extrase din dosarul meu de la securitate.
Mituri, discriminări, manipulări, daune aduse României
Oricum ai privi-o, viata unui emigrant are o componentă tragică: separarea brutală de mediul cunoscut, sclavia pe plantaţiile cu aer condiţionat sau de pe câmpurile agricole ale capitalistului nemilos, adaptarea la alte obiceiuri şi reguli, copii lăsaţi de izbelişte, cu viitorul terminat din cauza traumelor, a lipsei iubirii materne (mai ales), a compensării cu bani a lipsei părinţilor (bani folosiţi pentru mai multă pierdere). Mărturisite sau nu, conştientizate sau nu, în această ecuaţie pulsează extrem de multă suferinţă, durere, traumă adesea irecuperabilă. De aceea despre tema emigraţiei trebuie să vorbim fără patimi, fără a ne lăsa manipulaţi, cu echilibru, dar cu sinceritate. Lozincile, manipulările, exacerbarea unor nemulţumiri, corecte sau prost acumulate, nu folosesc nimănui.
Dezvăluirile despre utilizarea unei părţi a emigraţiei româneşti din Occident, atât la alegerile din 2014 cât şi la cele din 2016, sau recentele europene, ca armă politică de către organizaţii politice, civice şi de informaţii externe în colaborare cu similarele lor româneşti, au adus în spaţiul public o necesară discuţie despre statutul emigraţiei în raport cu ţara mamă. După cum era normal, având în vedere de unde a pornit, discuţia s-a cantonat mai ales pe problema votului. Dar tema relaţiei emigraţie – România este mult mai complexă, iar interesul meu pentru a o aborda nu a pornit atât de la vot, cât, după cum veţi vedea, de la o altă dimensiune a ei.
99 % dintre emigranţii de după 1989 sunt emigranţi economici şi cea mai mare parte dintre ei, exceptând escrocii, leneşii cronici, hoţii şi interlopi mafioţi, muncesc din greu. În cei 1 % intră şi nişte emigranţi vocaţionali, câţiva bolnavi netratabili în ţară. Nu supravieţuirea, ci dorinţa de mai bine, banii mai mulţi,  decât cei absolut necesari, i-au pus pe calea „pribegiei” pe cei mai mulţi. 
Nimic condamnabil, o dorinţă firească. Problema e că devii dependent uşor de bani, vrei mereu mai mulţi şi nu mai judeci decât prin prisma acestui mai mult. În România, în ultimii trei ani au crescut substanţial salariile, chiar şi pe anumite segmente din sectorul privat, mai ales acolo unde există un deficit de forţă de muncă. În învăţământ, care trăieşte încă şi cu suplinitori fără pregătirea necesară, salariile sunt bune. La fel în sănătate. O ofertă de,  pe ansamblu stat-privat, spre 1 milion de locuri de muncă, cu un salariu la, adesea, peste jumătate din cât primesc în Vest şi cu cheltuieli mult mai reduse, căci ar fi acasă, nu îi atrage totuşi pe cei plecaţi. Şi nici combinaţia dintre această posibilitate de câştig, substanţial îmbunătăţită faţă de trecutul îndepărtat sau apropiat, şi dorul de ţară. Sau copiii lăsaţi aici.
Banii trimişi în ţară, bineveniţi pentru că au uşurat viaţa rudelor rămase acasă, s-au întors în cea mai mare parte în Occident şi au sporit acolo dezvoltarea, iar aici inflaţia, prin creşterea consumului nesusţinută de producţie, salarii şi impozite interne.
Ce s-a întâmplat cu cei mai mulţi dintre aceşti bani? S-au cumpărat maşini, electrocasnice, mâncare, produse de uz casnic, haine etc. importate. S-au construit, renovat, extins case, dar şi aici proporţia covârşitoare a cheltuielilor a fost făcută pe materiale, echipamente, aparatură, mobilier, decoraţiuni, dispozitive, aduse din afară. Banii emigranţilor au fost buni, au avut şi ei un aport pozitiv – măcar la supravieţuirea sau viaţa mai bună a rudelor rămase în ţară - dar nu ei au salvat România, ci tot munca celor de aici.
În raport cu cei rămaşi aici, cei plecaţi beneficiază de un tratament de discriminare pozitivă. Doar două exemple.
Cu ei s-au cheltuit bani pentru şcolarizare şi formare profesională, bani al căror număr depinde de nivelul atins: una e să pleci cu 7 clase, alta cu facultatea de medicină. Banii au venit de la noi toţi. Unii rămân aici şi muncesc în continuare şi susţin statul cu banii lor, alţii au plecat sau pleacă cu banii pe care cu toţii i-am băgat în ei şi de ei profită, până la epuizare, moarte sau întoarcere prea târzie, statele în care se stabilesc. Veţi zice: Dreptul lor! Aşa e. Dar....
Vor fi unii (sunt deja), care, după ce au lucrat câţiva ani aici, şi-au petrecut majoritatea perioadei de muncă afară. Apoi vor reveni. În toată această perioadă nu au contribuit la sistemul social şi de sănătate, dar odată reveniţi, vor beneficia, cel puţin de cel de sănătate la fel ca toţi cei care au muncit aici şi au fost aspru impozitaţi. E dreptul lor, nu-i aşa? Poate....
Ştiu că e neplăcut să descoperi ca frate sau soră mai mare că nu mai eşti tu, ci cel mai mic răsfăţatul familiei; dar ăsta e cursul normal al vieţii. Unii emigranţi aşteptă să fie în continuare răsfăţaţi, să facă ţara pentru ei – ei nefăcând nimic pentru ţară, ci tot pentru ei – dar nu se mai poate. Goliciunea motivaţiei că nu au joburi bune în ţară se vede din chiar refuzul de a se întoarce în sectoarele deficitare şi bine plătite. De aceştia se folosesc duşmanii României pentru a crea iluzia unei teme care îi adună pe toţi emigranţii pe o aceeaşi poziţie. Şi nu e aşa; nu e de loc aşa. Dar, prin aceste excepţii, tema prinde, se răspândeşte, are efecte. Iar tema este: îndeplinirea tuturor cererilor şi condiţiilor puse de Occident, recte UE.
Emigraţia ca armă pentru distrugerea neamului şi dezmembrarea ţării
Nu toate cele de mai de sus şi altele conjugate lor mă supără, căci după cum unii ştiţi, alţii puteţi verifica, nu am scris până acum despre emigraţia românească. Nici manevrarea câtorva zeci de mii de emigranţi; în definitiv, în ţară, sunt manevrate milioane. Nu votul lor pentru sau împotrivă.
Supărarea  s-a născut atunci când am constatat că tema emigraţiei ca ansamblu (prezentată ca fiind diaspora, căci sună mai bine, deşi cei mai mulţi care ajung acolo vor să se piardă cât mai repede printre localnici, nu să formeze o adevărată diasporă) a devenit o armă în mâna celor care vor să distrugă România, distrugându-i poporul şi luând-o complet în stăpânire.
Când mi se spune că diaspora susţine una sau alta (deşi e complet neadevărat, emigraţia românescă fiind cele mai puţin organizate), că diaspora vrea asta sau aia, că diaspora şi rudele ei de acasă au alte planuri, în care România nu înseamnă decât o vacă de muls.
Când am constatat că nu mai pot face – eu ca cetăţean, ca politician, ca prim-ministru, ca preşedinte - ce e nevoie pentru a salva România pentru că supăr emigraţia şi pe rudele ei de acasă.
Când mi se spune că România nu-şi poate revendica independenţa în cadrul UE şi, dacă nu i se acordă şi  continuă să primească doar ciocane în cap şi pretenţii de cedare a pământului şi resurselor, nu poate ieşi din UE pentru că: Ce fac emigranţii şi rudele lor dacă, de exemplu, UE ne bagă iar paşapoarte? Păi ce să facă, să-şi ia paşapoarte!
Adică România ar trebui să rămână în UE, indiferent de acţiunile ample de distrugere a sufletului copiilor prin toate ideologiile neo-marxiste (educaţie sexuală, identitate de gen, homosexualitate, pedofilie, eutanasie, avort la orice vârstă a fătului etc.); indiferent dacă economia proprie e aproape nulă şi este luată în stăpânire de corporaţiile internaţionale şi rămânând în UE nu poţi dezvolta o economie proprie; indiferent de faptul că ni se ia pământul de sub picioare, ne sunt decapitate pădurile şi ne sunt confiscaţi munţii. Adică, indiferent de faptul că în UE nu voi putea nici să-mi salvez copiii şi, deci, neamul, nici să fac ceea ce trebuie pentru a mă ridica economic.
Mă întorc la exemplul de la început: părinţii sunt, în final, singurii care pot şi trebuie să decidă cum îşi cresc copiii rămaşi acasă, nu cei care au plecat şi au o altă viaţă. Am mai spus-o: sunt fraţii noştri, îi iubim, le dorim binele, le vom oferi ajutorul, dacă au nevoie, dar din momentul în care au ales să se stabilească în altă ţară, drumurile noastre se despart. Emigraţia poate veni cu sfaturi, ajutoare, participare directă la reconstrucţia României, dar nu poate să ne impună ce şi cum să facem noi aici. Eu sunt cel care trebuie să am grijă de copiii de acasă, de ţară. 
În acest moment, tema „emigraţia românească” a devenit, din păcate, o armă împotriva României. Ticăloşii, care vor să pierim ca neam şi ca ţară, se folosesc din plin de ea. Un partid care ar vrea „să iasă la bătaie” pe bune pentru România este ameninţat cu astfel de lozinci. Ba chiar cu fugărirea, ciomăgirea, omorârea membrilor săi de către unii emigranţi şi rudele lor.
În aceste condiţii, oricât aş deranja pe unii sau pe alţii, personal nu pot lăsa prădătorii, deghizaţi în prieteni şi parteneri europeni, să hăcuiască ţara asta până la dispariţie şi să-i sugă şi ultima picătură de sânge doar pentru altfel le-aşproduce neplăceri şi i-aş supăra pe emigranţi şi pe familiile lor de aici. (Ceea ce de fapt nici nu e adevărat decât în marje periferice.)
Nu pot accepta să fim în continuare jigniţi, furaţi, tâlhăriţi la drumul mare, ciomăgiţi, minţiţi grosolan, pregătiţi pentru a deveni unii străini, alţii sclavi în ţara asta, doar pentru a nu deranja visele materialiste ale unora dintre cei care au părăsit-o, transformaţi în mercenari ai unei cauze îndreptate împotriva României.
Cât despre vot, voi reveni cu un alt text. Deocamdată, foarte simplificat, susţin ideea suspendării dreptului de vot pe perioada în care emigrantul român locuieşte, munceşte, stă majoritatea timpului în străinătate. Când ar trebui să fie atent şi să participe la viaţa politică a ţării gazdă. Măcar pentru faptul că acolo vor trăi copiii lui.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...