Se afișează postările cu eticheta unitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta unitate. Afișați toate postările

luni, 7 februarie 2022

Materii obligatorii la bacalaureat: Biblia, Istoria şi Limba şi literatura română

 Biblia | Bibleinfo.com

Dacă tot există o preocupare pentru studierea Holocaustului (care ar trebui pus în ecuaţie împreună cu istoria comunismului şi a nazismului) de ce să nu ne uităm mai atent peste gard la strămoşii noştri religioşi de la sud şi să nu analizăm cu atenţie sistemul lor de învăţământ, în mod clar mai performant decât al nostru şi îndirecţia producerii de specialişti, dar şi în cea a ataţamentului faţă de statul Israel.

Bacalaureatul în Israel se numeşte Bagrut şi are ca materii obligatorii: Civica, Biblia, Lb şi lit. ebraică sau arabă, Istoria, Engleză şi Matematica. Şi vă asigur că aţi citit bine: studiul Bibliei este obligatoriu în toţi anii de şcoală şi ca materie de bac. Şi asta în timp ce tot restul lumii "civilizate" aruncă peste bord ultimele resturi de studiu religios şi trece la index sentimentul religios.

Sistemul public de educaţie israelian este construit pe două axe principale: cea a şcolilor seculare şi cea a şcolilor religioase, studiul religiei şi culturii evreieşti fiind în cele din urmă chiar baza curiculei (programei).

Un sistem similar există şi pentru comunitatea arabă şi creştină, existând în Israel şi circa 40 de şcoli creştine, majoritatea catolice.

În afară de aceste două ramuri ale sistemului public, mai există şi învăţământul religios privat, al comunităţii ultra-ortodoxe Haredi, în care materiile seculare lipsesc aproape cu desăvârşire. Şi acestea sunt acreditate de stat şi dau acces în continuare pentru urmarea studiilor universitare.

Nu am să intru în istoria foarte interesantă a stabilirii acestui sistem, ci în cele ce urmează am să mă rezum la a da motivaţiile legiuitorilor din 1949, 1953 şi 1960, 1968 privind introducerea studiului intensiv al Bibliei într-un stat, altfel, la începuturi, dar în mare parte şi azi, socialist (sionist): identitate, unitate, conştiinţă naţională.

Atașamentul față de pământ este ghidat în principal de studiul Bibliei, ale cărei obiective sunt: "Să le întipărească în inimă dragostea față de pământul natal, unde au trăit strămoșii noștri, unde poporul lui Israel a fost unit, unde profeții noștri și-au rostit profețiile, unde poeții noștri au cântat, unde a fost creată Cartea Cărților și unde s-au jertfit eroii lui Israel". Pentru a inculca dragostea pentru poporul nostru care a trăit pe pământul lui Israel și și-a creat cultura acolo" (Curicula pentru 1954). 

Cea de-a doua imagine națională, o "națiune prin dreptul la religie", a fost inclusă în programa școlară la începutul anilor 1960. Acesta a fost formulat pornind de la Principiile de bază ale guvernului de coaliție din 1955: "În învățământul primar, secundar și superior, guvernul va avea grijă să aprofundeze conștiința evreiască a tinerilor israelieni, să o înrădăcineze în trecutul și moștenirea istorică a poporului evreu și să întărească legătura morală cu evreii din întreaga lume, construită pe conștiința unui destin comun și a unui trecut comun care îi leagă pe evreii din toate țările. Acest angajament a constituit baza teoretică pentru multe dintre inovațiile educaționale promovate de Ministerul Educației. Principiul organizatoric care definește această imagine națională este un principiu de unitate națională.

 Ideea a fost de a crea un folclor israelian adânc înrădăcinat în elemente religioase și tradiționale evreiești. În școli trebuia creată o atmosferă de sărbătoare națională pentru Sabat, sărbători, festivaluri și zile comemorative. Această ambiție era justificată de faptul că multe obiceiuri, rugăciuni și cântece liturgice conțineau simboluri naționale (Circulara directorului general, 18/10, 12 februarie 1958, sec. 839, addendum, Conștiința evreiască).

În școli au fost introduse o serie de activități extracurriculare. Profesorii au fost rugați să își încurajeze elevii să meargă la sinagogă de Yom Kippur, Sărbătoarea Ispășirii (Circulara Directorului General, 18/1, 30 august 1957, sec. 692, addendum, Zilele Sfinte) la Sukkot, Sărbătoarea Tabernacolelor (Circulara Directorului General, 18/1, 30 august 1957, sec. 692, addendum, Sărbătoarea de Sucot), ei au fost învățați cum să construiască o suka (locuință improvizată) în curtea școlii și cum să adune "cele patru specii" (patru feluri de plante din țara lui Israel, binecuvântate la Sucot). De Paște, profesorii trebuiau să-și însoțească elevii într-o vizită la Kfar Chabad (un sat ultraortodox) pentru a vedea cum se face matzah, pâinea specială pregătită pentru această ocazie (Circulara directorului general, 22/9, 29 martie 1962, sec. 113a și Circulara directorului general, 25/8, 4 aprilie 1965, sec. 116). La Purim, a fost încurajat obiceiul religios tradițional al "mishloach manot", trimiterea de cadouri mici, în principal comestibile (Circulara directorului general, 25/7, 3 martie 1965, sec. 97).

În programele anterioare, religia era văzută ca o verigă în lanțul istoriei, o legătură esențială cu trecutul pentru a păstra națiunea în diaspora, dar nu și pentru noul evreu, eliberat de vechile cătușe. Odată cu această nouă imagine națională, riturile religioase devin parte a modului național de viață al tuturor evreilor din Israel. Programul de conștientizare a evreilor anunță o nouă atitudine față de religie. "Noua generație va recunoaște și va respecta modul de viață religios evreiesc" (Circulară a directorului general, 18/10, 12 februarie 1958, sec. 839, addendum, Conștiința evreiască).

Această imagine națională promovează legături globale și valori particulariste ale cetățeniei. Prin consolidarea atașamentului copiilor față de națiune prin intermediul religiei, ideologia națională accentuează caracterul evreiesc în detrimentul caracterului israelian al imaginii naționale anterioare.

Sursa pt textele citate: https://www.cairn.info/revue-education-et-societes-2001-1-page-169.htm

 

luni, 13 februarie 2017

Contestarea apelului academicienilor. Sau: Când în locul raţiunii vorbeşte Gâgă progresistu’




România, ultimul bastion al UE din Estul Europei, se găseşte, după cum voi arăta în curând într-o amplă analiză dedicată evenimentelor grupate în jurul celebrei ordonanţe 13,  sub o puternică ofensivă a instituţiilor globaliste europene şi a trompetelor, acoperiţilor şi descoperiţilor, activiştilor, mercenarilor, spălaţilor pe creier locali şi internaţionali, aflaţi în slujba ideologiilor promovate prin intermediul uniunii: globalism financiar şi politic, adică sexualitate, avort, migraţie, spălare pe creier, sclavagism fără limite.
În această notă trebuie citite şi contestarea aprinsă, criticile vehemente şi reproşurile supărate ale presei şi societăţii civile progresiste faţă de un demers perfect democratic şi normal: apelul unor academicieni pentru România. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră l-aţi citit, aşa că pentru a discuta despre el îmi permit să vă redau aici fragmentul ce cuprinde temele care îi preocupă pe respectivii semnatari şi care reprezintă centrul lui de greutate:
„îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate
printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoştenirea generaţiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale,
preocupaţi în mod deosebit de încercările recurente de „regionalizare” a României sau de
crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituţiei României şi tendinţelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calităţii vieţii în aceste zone,...”
Urmează chemarea adresată intelectualilor, autorităţilor, nouă tuturor de acţiune pentru remedierea acestor defecţiuni. Care din problemele de mai sus nu este o problemă reală? Despre care dintre ele nu s-a vorbit şi nu s-a scris pe larg. Care nu a fost obiectul unor aprinse dezbateri? Este, oare, măcar una dintre aceste teme, subadiacente identităţii, suveranităţii şi unităţii, o diversiune? O pălăvrăgeală goală?
Şi atunci, ce i se reproşează apelului?
1. Că, zice Hot News alături de alte medii progresiste şi glasuri vigilente ale societăţii civile progresiste, „Academia Romana preia propaganda PSD: In pline proteste anticoruptie, face apel la cetateni sa lupte pentru integritatea teritoriala a Romaniei.”
1.1 Aceasta se vrea o ştire a unei agenţii de ştiri. Un mod „ireproşabil” şi „nepartizan” de informare, o adevărată „lecţie de jurnalism”: pui un titlu sentinţă, apoi prezinţi inocent fragmente din apel. Evident, cititorul va citi pasajele având deja formulată concluzia.
1.2 Temele enumerate în apel au fost şi sunt teme politice şi au făcut/fac parte din propaganda tuturor partidelor. A le reduce apartenenţa numai la PSD e un mod grosolan de a manipula.
1.3 Dar, dacă, prin absurd, ar fi adevărat că ele aparţin PSD-ului, care ar fi problema? Sunt inventate, nerealiste? Sau sunt bubele concrete ale României 2017? Ar reduce sau anula acest lucru, importanţa demersului academicienilor? Necesitatea dezbaterii publice a tuturor acestor teme? Păi atunci să nu mai vorbim nici despre integrare europeană, căci este propaganda principală a PNL-ului şi USR-ului, mai puţin a PSD-ului. Sau despre pace. Că ne-au omorât comuniştii (chiar şi la propriu) cu lupta pentru pace.  Sau despre democraţie, că şi Republica Socialistă România era o democraţie.
1.4 Sau se vorbeşte despre şi se dezbate numai ceea ce decid „elitele luminate” că e voie?
1.5 Şi pe urmă, dacă PSD-ul chiar ar fi preocupat de toate cele de mai sus, nu ar fi extraordinar? Nu ar merita votat cu două mâini pentru următorii 25 de ani?
1.6 De când anticorupţia este în coliziune cu integritatea teritorială a României? Sau ele trebuie puse pe agenda publică pe rând? Măi, azi vorbim despre corupţie. Marş în Piaţa Victoriei. Mâine, despre integritate. Marş la Miercurea Ciuc. Poimâine despre sănătate. Marş la Belu.
2. Că, ne spune digi 24 „este un apel cu un accent puternic naţionalist”.
2.1 Chiar aşa? Zice apelul că românii sunt cei mai tari? Cei mai buni? Cei mai viteji? Cei mai inteligenţi? Că numai noi merităm să trăim, restul să moară, sau să ne slujească nouă? Zice oare ceva despre etnicitate? Cum că românii 1 (100 %) sunt ok, iar românii 2 (unguri, sârbi, ţigani etc.) sunt  mai puţin?
Sau e vorba despre îngrijorarea unora din afară şi a cozilor lor de topor din interior despre posibilitatea de a scăpa din mână şi România, după Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, vechile modele de democratizare reuşită, azi doar, nişte mizerabile „democraţii iliberale” în viziunea constructorilor statului global? România, ultima  redută a UE, adică a globalismului financiar şi politic promotor al războiului cu identităţile (fie personale, fie naţionale), cu statele (vezi desfiinţarea frontierelor), cu familia, morala, adevărul (adevărul este relativ, deci el nu există, căci există tot atâtea adevăruri câte sunt necesare ei).
3. Că aşa este ne-o arată diversele declaraţii şi comunicate ale progresiştilor îngrijoraţi, definitoriu  şi complet lămuritor fiind „contra-apelul” unui „grup de istorici simpatizanţi  şi participanţi la proteste”, care ne luminează cum că:În numele identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale, se atacă tocmai nevoia de modernizare a României, într-un spirit care ne inspiră vremuri apuse. Principalele pericole identificate ar fi, în opinia academicienilor semnatari ai apelului, globalizarea şi corectitudinea politică, „rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei”, dar şi „încercările recurente de «regionalizare» a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice”. Toate aspectele invocate în apel sunt false probleme, care au ca efect divizarea şi mai accentuată a societăţii româneşti, adâncirea unor divergenţe dintre comunităţile etnice care locuiesc în România.”
Ei nu, serios? Chiar aşa? Discuţia despre globalism şi corectitudinea politică divizează societatea? Îngrijorarea privind repetatele demersuri pentru autonomie ale politicienilor şi activiştilor civici maghiari(nu ale majorităţii cetăţenilor maghiari) produc divergenţe? Dar de ce nu produc divergenţe aceste demersuri şi manifestările ostile statului ale acestor personaje?
În ceea ce priveşte hulita temă a integrităţii, suveranităţii şi unităţii am scris aici.
Lăsând de o parte faptul că semnatarii de mai sus reduc multele teme ale apelului la doar câteva, să vii tu, „istoric revoluţionar” şi să spui că cele câteva pe care le-ai ales sunt, toate, false probleme, adică minciuni, nimicuri, zero este mai mult decât a te descalifica. Poate că în societatea românească tema globalismului şi a corectitudinii politice au penetrat încă, din cauza necazurilor locale, mai puţin. Dar  când în lume, pe aceste teme, sunt înfruntări tot mai aprinse, când din cauza acestora popoarele Europei şi Americii se revoltă şi dau de pământ cu progresiştii globalişti, să spui o aşa gogomănie, nici de nivelul lui Gâgă nu te poţi numi. Doar dacă nu nivelul e de vină, ci comanda, ordinul de zi pe unitatea progresistă din România. (Iar pe respectivii semnatari sunt sigur că îi putem găsi în diverse ong-uri finanţate de UE sau/şi de Soros.) Şi că, de fapt, aşa stau lucrurile ne-o dezvăluie cu candoare  chiar comunicatul istoricilor progresişti, care iată ce ne spune:
„Încercarea actualului Guvern de a schimba printr-o procedură netransparentă a unor prevederi ale Codului Penal a fost doar ocazia şi nicidecum cauza apariţiei acestei mişcări. Dorinţa noastră de a păstra parcursul european şi euro-atlantic al României, de a continua politicile de modernizare şi sincronizare ale instituţiilor statului român cu cele ale democraţiilor consolidate din Europa şi din Statele Unite ale Americii, constituie adevărata cauză a manifestărilor de stradă.”
„Parcursul european” şi „modernizarea şi sincronizarea instituţiilor” (de parcă acestea ar fi nişte instalaţii de tip tehnic, nu cu bază umană, reglezi ceva şuruburi şi merg) astea sunt, în viziunea istoricilor militanţi, marile probleme care frământă somnul românului; nu sabotarea viitorului
prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale. Nu decăderea morală, relativismul moral rezultante ale ideologiilor globalismului progresist (socialiste, comuniste, marxiste, ca să fie mai clar).
Iată că ni se spune de-a dreptul: unii erau pregătiţi şi aşteptau doar ocazia. Cauza (motivul ascuns): dorinţa lor de a păstra parcursul UE, mai precis implementarea politicilor şi măsurilor progresiste amintite mai sus, şi sincronizarea instituţiilor locale cu cele europene (falimentare democratic, expresii tot mai evidente ale unei dictaturi ideologice avansate din statele occidentale), adică instituţii pentru măsurile şi politicile respective.
În această ecuaţie, românii din stradă, supăraţi şi nemulţumiţi pe bună dreptate pe PSD pentru manevrele grosolan arogante şi dispreţuitoare, dar şi pe toate partidele (Toate partidele, aceeaşi mizerie!), pe guvernele  şi pe parlamentele succesive, devin pe zi ce trece mase de manevră pentru obiective deloc favorabile lor.

Apelul academicienilor în formula integrală îl găsiţi aici.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...