Se afișează postările cu eticheta rugăciune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rugăciune. Afișați toate postările

miercuri, 10 iunie 2020

Războiul copiilor întunericului împotriva copiilor luminii! Excepţionala radiografie a lumii actuale făcută de monseniorul Vigano.

vigano-trump 
Monseniorul Vigano, fost Nunțiu Papal la Washington, din 2011 până în 2016 este una dintre cele mai sonore și influente voci ale aripii conservatoare a Bisericii Catolice și un critic sever al stângismului Papei Francisc. Scrisoarea sa deschisă către președintele Trump reprezintă un document excepțional. El explică cu logică și claritate evenimentele bizare care au schimbat dramatic fața lumii în anii din urmă.

Domnule Președinte,

În ultimele luni am asistat la formarea a două tabere, pe care le-aș numi biblic: copiii luminii și copiii întunericului.
Copiii luminii constituie partea cea mai mare a umanității, în timp ce copiii întunericului reprezintă o minoritate absolută.
Cu toate acestea, cei dintâi fac obiectul unui fel de discriminare care îi plasează într-o situație de inferioritate morală față de adversarii lor, care ocupă adesea poziții strategice în guvern, în politică, în economie, în presă. Într-o manieră aparent inexplicabilă, cei buni sunt luați ostatici de cei răi și de cei care îi ajută, fie din interes personal, fie din frică. Aceste două tabere, care au un caracter biblic, urmează separarea clară dintre progenitura femeii și progenitura șarpelui.
 
De o parte sunt cei care, deși au o mie de defecte și de slăbiciuni, sunt animați de dorința de a face bine, de a fi cinstiți, de a forma o familie, de a munci, de a aduce prosperitate patriei lor, de a-i ajuta pe nevoiași și, ascultând de Legea Domnului, să merite a cuceri Împărăția Cerurilor.

De cealaltă parte, sunt cei care se află în slujba propriilor interese, care nu au nici un fel de principiu moral, care doresc să distrugă familia și națiunea, care îi exploatează pe lucrători pentru ca ei să devină nemeritat de bogați, care provoacă dezbinare și războaie interne pentru a acumula bani și putere: în cazul lor, iluzia înșelătoare a bunăstării temporare se va spulbera într-o zi – dacă nu se pocăiesc – lăsând loc îngrozitoarei soarte care îi așteaptă, departe de Dumnezeu, în blestemul veșnic.

În societate, Domnule Președinte, aceste două realități opuse coexistă ca dușmani eterni, la fel cum Dumnezeu și Satana sunt dușmani eterni. Și se pare că acești copii ai întunericului – și pe care îi putem ideintifica cu Statul Paralel, căruia vă opuneți cu înțelepciune, și care poartă un război acerb împotriva dumneavoastră, în aceste zile – au decis să dea cărțile pe față, ca să spunem așa, dezvăluindu-și planurile. Par atât de siguri că au deja totul sub control, încât au lăsat deoparte acea prudență care, până acum, le-a ascuns măcar parțial intențiile.

Anchetele aflate în curs vor dezvălui adevărata responssabilitate a celor care au gestionat urgența COVID, nu doar în domeniul sanitar, ci și politic, economic sau al presei. Vom descoperi probabil că în această colosală inginerie socială, există oameni care au decis soarta umanității, arogându-și dreptul de a acționa împotriva voinței cetățenilor și a reprezentanților lor din guvernele țărilor.
Vom descoperi de asemenea, probabil, că revoltele din aceste zile au fost provocate de cei care, văzând că virusul se estompează inevitabil și alerta socială a pandemiei se estompează și ea, au fost obligați să provoace tulburări civile, deoarece acestea trebuiau să fie urmate de acțiuni de represiune care, deși legitime, puteau fi condamnate ca o agresiune nejustificată împotriva populației.

Același lucru se întâmplă și în Europa, în mod perfect sincronic. Este destul de limpede că folosirea protestelor de stradă reprezintă instrumentul pentru atingerea scopurilor celor care doresc să vadă ales pe cineva anume la viitoarele alegeri prezidențiale, cineva care întrupează țelurile Statului Paralel și care exprimă aceste țeluri cu convingere. Nu va fi surprinzător dacă, în următoarele luni, vom afla încă o dată că ascunși în spatele acestor acte de vandalism și de violență sunt cei care speră să profite de pe urma disoluției ordinii sociale astfel încât să construiască o lume nouă, fără libertate: Solve et Coagula, așa cum învață adagiul masonic.
Deși poate părea deconcertant, taberele opuse pe care le-am descris se găsesc și în mediile religioase. Există păstori credincioși care se ocupă de turma lui Hristos, dar există și necredincioși mercenari care caută să împrăștie turma și să predea mieii pentru a fi devorați de lupii lacomi.

Nu este de mirare că acești mercenari sunt aliații copiilor întunericului și îi urăsc pe copiii luminii: așa cum există un Stat Paralel, există și o Biserică Paralelă, care se leapădă de jurămintele făcute în fața lui Dumnezeu. Astfel, dușmanul invizibil, împotriva căruia bunii conducători luptă în treburile publice, este combătut și de bunii păstori în sfera eclezială. Este o bătălie spirituală, despre care am vorbit în recentul meu Apel, care a fost dat publicității pe 8 mai.

Pentru prima dată, Statele Unite au în dumneavoastră un președinte care apără în mod curajos dreptul la viață, care nu se rușinează să denunțe persecutarea creștinilor din lumea întreagă, care vorbește despre Iisus Hristos și despre dreptul cetățenilor la libertatea religioasă. Participarea dumneavoastră la Marșul pentru Viață și, mai recent, proclamarea de către dumneavoastră a lunii aprilie ca Lună Națională a Prevenirii Maltratării Copiilor, sunt acțiuni care confirmă de care parte doriți să luptați. Și, îndrăznesc să cred că suntem amândoi de aceeași parte în această bătălie, deși cu arme diferite.

Din acest motiv, cred că atacul la care sunteți supus, după vizita la Sanctuarul național al Sfântului Ioan-Paul al II-lea, face parte din scenariul mediatic regizat, care nu încearcă să combată rasismul și să readucă ordinea socială, ci să agraveze dezbinările; nu să aducă dreptatea, ci să legitimeze violența și crima; nu să slujească adevărul, ci să favorizeze un grup politic.

Și este tulburător că există Episcopi – precum aceia pe care i-am denunțat recent – care, prin cuvintele lor, dovedesc că sunt aliniați cu tabăra opusă. Sunt supuși Statului Paralel, globalismului, gândirii aliniate, Noii Ordini Mondiale, pe care o invocă din ce în ce mai des în numele unei fraternități universale care nu are nimic creștinesc, dar care evocă idealurile masonice ale celor care doresc să domine lumea, gonindu-L pe Dumnezeu  din tribunale, din școli, din familii și poate chiar din biserici.

Poporul american este matur și a înțeles acum în ce măsură marea presă nu dorește să răspândească adevărul, ci dorește să îl ascundă și să îl deformeze, răspândind minciuna care este folositoare scopurilor stăpânilor lor.

Cu toate acestea, este important ca cei buni – care reprezintă majoritatea – să se trezească din letargie și să nu accepte să fie înșelați de o minoritate necinstită, cu scopuri abjecte.
Este nevoie ca cei buni, copiii luminii, să se unească și să-și facă auzite vocile. Ce alt mijloc mai eficient este de a face asta, Domnule Președinte, decât prin rugăciune, cerând Domnului să vă apere pe dumneavoastră, Statele Unite și întreaga umanitate de acest colosal atac al Vrăjmașului.

În fața puterii rugăciunii, înșelăciunile copiilor întunericului se vor nărui, comploturile lor vor fi dezvăluite, trădarea lor va fi vădită, înfricoșătoarea lor putere se va spulbera, adusă în lumină și expusă drept ceea ce este cu adevărat: o înșelăciune infernală.

Domnule Președinte, rugăciunea mea se îndreaptă cu statornicie către iubita națiune americană, unde am avut privilegiul și onoarea de a fi trimis de către Papa Benedict al XVI-lea ca Nunțiu Apostolic.
În acest ceas dramatic și decisiv pentru întreaga umanitate, mă rog pentru dumneavoastră și pentru toți cei care sunt de partea dumneavoastră în guvernul Statelor Unite.
Am încredere că poporul american este unit cu mine și cu dumneavoastră în rugăciune către Dumnezeu Atotțiitorul.
Uniți împotriva Vrăjmașului Invizibil al întregii umanități, vă binecuvântez pe dumneavoastră și pe Prima Doamnă, iubita națiune americană, pe toți bărbații și femeile de bună credință.

Sursa:  https://evz.ro/d-le-trump-asistam-la-batalia-dintre-copiii-luminii-si-copiii-intunericului-pentru-noua-ordine-mondiala-exista-un-stat-paralel-si-o-biserica-paralelamonseniorul-vigano-asistam-la.html/2

miercuri, 16 octombrie 2019

Reţetă simplă pentru a avea conducători buni


Cum să reacţionăm faţă de un sistem mafiot, spoliator, trădător, dezinteresat de binele public şi iresponsabil precum cel din România?
Să ne revoltăm? Să nu mai plătim? Să nu mai muncim? Să punem mâna pe furci şi topoare?
Cum să reacţionăm ca creştini ortodocşi? E posibilă o aceeaşi aşezare ca a celorlalţi?  Sau trebuie să facem altceva?
Ce facem cu politicienii noştri? Ce facem cu statul?

Sunt convins că, din cauza şubrezirii fundamentului nostru social prin continua şi agresiva relativizare a moralei, poate spre  75 % dintre noi, dacă am fi în politicienilor trecuţi şi actuali  am fi făcut/am face la fel şi unii poate şi mai rău. Şi că această realitate este o piedică imposibil de trecut, la nivelul forţelor omeneşti, pentru împlinirea dorinţei sincere a celorlalţi 25 % de a merge altfel lucrurile în România.
O altă realitate este aceea că toată lumea este nemulţumită; cei mai mulţi cârâim, criticăm, înjurăm, destui probabil că şi blestemă. Unii chiar deplâng în gura mare lipsa unei mitraliere cu care să-i termine pe nemernici. Uneori se referă chiar la toţi.
De ce? Pentru foarte mulţi dintre noi, poate pentru cei mai mulţi dintre noi, în mod sigur pentru prea mulţi dintre noi, doar pentru că nu suntem în locul acelora. Să facem noi ce fac ei. Şi să ne placă.
Ceea ce este deconcertant şi absurd-hilar-tragic, e faptul că nemulţumirea nu ne vine din evaluarea justă, obiectivă, informată, a raportului conducători – populaţie, ci din raportarea la noi înşine. Suntem nemulţumiţi pentru că noi nu suntem acolo, suntem nemulţumiţi pentru că noi nu putem fura, suntem nemulţumiţi pentru că noi nu putem înşela, suntem nemulţumiţi pentru că noi nu putem fi corupţi (iar dacă deja suntem. pentru că nu suntem într-o categorie mai mare de corupţie, unde dai tunul, nu împuşti leul cu praştia), suntem nemulţumiţi pentru că nu ne îmbuibăm şi nu ne umflăm conturile ca alţii; adică ăia de acolo. Nemulţumirea a devenit poezie: ai, nu ai, te plângi, o reciţi. Iar la unii
Ba chiar şi infractorii – şi nu mă refer numai hoţii de buzunare sau de casă, la borfaşii mărunţi, ci la criminalitatea organizată, la criminalitatea economică, la tâlharii din politică – sunt nemulţumiţi. De ce? Pentru că fiind alţii la putere şi nefiind loc – bani la buget – pentru toată lumea, alţii fură mai mult decât ei. La toţi aceştia nemulţumirea este nu numai conjuncturală, ci şi expresia unei imoralităţi de profunzime. La unii este chiar strategie de acoperire pentru prima sută de milioane de euro apărută nu se ştie cum în dreptul numelor lor.
Ce fac însă restul? Cei care chiar şi-ar dori o lume curată, dreaptă, care îşi doresc să-şi vadă de treaba lor în timp ce conducătorii îşi văd şi ei de a lor?
Suntem creştini? Suntem ortodocşi?
Între faptele milosteniei sufleteşti, a patra din şapte ne îndeamnă “să ne rugăm pentru aproapele”. Între cele nouă porunci bisericeşti, a cincea ne îndeamnă mai focalizat “să ne rugăm pentru cei din fruntea ţării”. După dragostea de Dumnezeu, în cele zece porunci bisericeşti, accentul secund cade pe dragostea de aproapele.
Cine este aproapele? Oricine este în nevoie şi cu care viaţa noastră – nu numai drumurile – se intersectează. Sunt conducătorii noştri dintre aceştia? Sunt!
După cum spuneam şi mai sus, de dimineaţă şi până seara, în fiecare zi îi criticăm şi îi înjurăm. Şi cu asta ce am făcut? Stau dracii ciopor pe ei ca să-i înveţe şi să-i ducă la cele rele? Noi le trimitem şi mai mulţi; trag ei urmările cine ştie căror păcate din neam şi personale? Hop şi noi cu blestemele! Practic îi legăm fedeleş ca să nu mai poată scăpa.
În legătură cu rugăciunea de ajutor către Dumnezeu se spune că ea nu trebuie făcută decât pentru ceea ce omului îi este imposibil (şi evident pentru ceea ce este în ordinea lui Dumnezeu şi nu împotrivă), pentru că ceea ce omului îi este imposibil lui Dumnezeu îi este posibil. Putem noi schimba starea de fapt din această ţară prin acţiuni izolate sau chiar asociate. Părerea mea fermă este că nu. Şi că doar ceva miraculos, ceva care depăşeşte planul uman ne poate ajuta, poate ajuta aceste dorinţe, voci, acţiuni izolate ca lucrurile să se îndrepte.
Din nefericire, noi nu folosim cea mai teribilă armă şi nu facem apel la cel mai preţios şi puternic aliat al celor bune împotriva celor rele şi al celor buni împotriva celor răi: noi nu ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca conducătorii noştri să se schimbe în bine.
Rugăciunea pentru cei din fruntea ţării nu este pentru ca ei să trăiească sănătoşi în hoţie, crimă şi desfrâu – aşa cum cred foarte mulţi care îi boscorodesc pe preoţi pentru că fac această rugăciune la slujbă. Îndemnul la rugăciune este pentru ca noi, cei care cu adevărat vrem să fie altfel lucrurile şi oamenii, şi care nu-i urâm, ci îi plângem pe cei care se pierd şi îşi pierd mîntuirea , să cerem de la Dumnezeu ajutorul pentru aceşti oameni, scăparea lor din întunecarea simţurilor, din gheara amăgitorului, dezvrăjirea lor.
Dar, cum să se schimbe oamenii şi lucrurile când noi ne rugăm (dacă ne rugăm) tot numai pentru noi; cum să se schimbe cei din frunte când, în afara preoţilor – şi poate şi unii din aceştia mecanic – nimeni nu se roagă pentru ei. Aproape nimeni nu se roagă la Dumnezeu ca să avem conducători mai buni. Şi atunci Dumnezeu cum să-i ajute pe unii să se schimbe sau să-i ajute pe alţii, mai buni, să ajungă acolo, dacă noi nu-i comunicăm acest lucru. Dacă nu îi cerem să ajute. Cu perseverenţă şi chiar cu fermitate.
Ne rugăm pentru morţi? Da. De ce? Ca să le ierte Dumnezeu păcatele. Credem în asta? Unii poate da, alţii poate speră, alţii o fac la nivel de superstiţie. Dar ne rugăm (e adevărat că mai ales pentru ai noştri). Mai participăm şi la înmormântarea altora. Ne impresionează un destin public. Ne mai amintim de cine ştie ce înaintaş celebru al neamului. Şi nu ne dăm seama că conducătorii răi (ca orice om rău, de altfel) sunt, într-un fel, ca nişte morţi-vii, nişte zombi.
Destui au putut să constate, sau au primit mărturie de la alte persoane, cum rugăciunea unui singur om a făcut minuni pentru un altul sau pentru alţii. Imaginaţi-vă, voi cei care spuneţi că credeţi, că sunteţi ortodocşi, puterea a câtorva sute de mii de rugăciuni, a câtorva milionae poate, care îi cer lui Dumnezeu un bine pentru aproapele nostru. Să ne imaginăm, noi cei care spunem că credem, că suntem ortodocşi, ce va face Dumnezeu cu rugăciunile noatre? Le va arunca? Le va neglija? Sau va ţine cont de ele? Păi dacă există – şi credem asta, nu? – şi dacă ne iubeşte – şi credem asta, nu? – eu zic că le va împlini. Dar trebuie să lucrăm în acest sens şi să avem răbdare. Dar se pare că nu credem; sau ne e lene, sau ne trufim cu curăţia noatră, sau nu avem răbdare, ceea ce tot pe acolo e.
Spune Sf Efrem Sirul într-o minunată rugăciune:
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gîndului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi mie slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor Amin.
E adevărat că „fiecare popor are conducătorii pe care îi merită”? Da, dar nu în sensul înţeles de toată lumea; nu ca o expresie a nemerniciei acelui popor, ci ca o modalitate de îndreptare. Ca în cazul oamenilor buni care trec prin necazuri, boli, suferinţe mari, pe care, la o judecată simplistă, nu le merită. Şi totuşi le au. Şi, în timpul acesta, mulţi ticăloşi par a se bucura de acoperirea lui Dumnezeu trăind în huzur şi lipsiţi de necazurile celorlalţi. Operează Dumnezeu cu măsuri diferite? Nu, diferite sunt persoanele: posibilităţile lor, puterile lor, arborele lor genealogic spiritual, crucea lor, astfel că pe fiecare pronia divină îl tratează altfel.
Din această perspectivă, noi cei care spunem că credem, că suntem ortodocşi, dar nu facem ceea ce ne-a învăţat Hristos pentru a-i ajuta să se schimbe (odată cu ei şi pe alţii şi, de ce nu, şi pe noi, căci orice rugăciune, dar mai ales cea pentru aproapele, îl transformă şi pe cel care se roagă ), suntem şi cei care îi merităm cel mai abitir pe aceşti conducători.

miercuri, 7 ianuarie 2015

Rugăciune la revărsatul zorilor - a părintelui Sofronie, de la Essex

Tu Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate,
care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă,
care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pacea Duhului Sfânt,
care ai sădit în mine dorinţa de a te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu,
ascultă rugăciunea mea:

N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie în Tine, Dumnezeule,
din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii spre Tine.
Dar Tu ai spus ucenicilor tăi: "Tot ce veţi cere, în rugăciune cu credinţă, veţi primi" şi "Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă".
De aceea , îndrăznesc să Te chem pe Tine.
Curăţă-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvântează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.
Prin puterea binecvântării Tale, fă-mă să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta
cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune,
dându-mi de-a pururea seamă de prezenţa Ta.
În necuprinsa Ta bunătate, Doamne Dumnezeule, arată-mi calea voii Tale,
şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără de păcat.
Tu Doamne, Căruia îi sunt deschise toate drumurile, Tu ştii cele de care am nevoie,
cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu,
dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie.
De aceea Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg, iar atunci când voinţa mea tricăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.
Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie  să vorbesc. Dacă e voia Ta, să nu răspund, insuflă-mi să tac în duh de pace în care să nu mă întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.
Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine.
Cruţă-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.
Milueşte-mă, nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi cu toată tăria mea, din toată fiinţa mea.
Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-ţi pot aduce căinţă după vrednicie.
Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici pe când mintea mea este încă oarbă.
Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să pot pregăti sufletul meu să vină înaintea Ta.
Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.
curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă în mine şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.
Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea.

duminică, 17 noiembrie 2013

Tarkovski despre rădăcini, Dumnezeu, opera artistului ca rugăciune


Trebuie să crezi în izvoarele tale, în rădăcinile tale. Să ştii de unde vii şi încotro te îndrepţi, pentru ce trăieşti. Cu alte cuvinte, să simţi, constant, dependenţa faţă de Creatorul tău. Dacă nu, dacă gândirea la Creator lipseşte, omul devine animal. Singura specificitate a omului este sentimentul său de dependenţă, această libertate pe care i-o dă faptul de se simţi dependent. Această simţire este calea spiritualităţii. Şansa omului constă în a dezvolta neîncetat această cale spre spiritualitate. Dependenţa este singura şansă a omului, căci această credinţă în Creator, această smerită conştiinţă de a nu fi decât creatura unei făpturi superioare, această credinţă are puterea de a salva lumea. Trebuie să-ţi umpli viaţa de slujire. Această relaţie este foarte simplă: seamană cu cea care îi leagă pe copii de un părinte. Trebuie recunoscută autoritatea celuilalt. Acest respect, această slujire este cea care îi dă omului puterea de a se vedea în lăuntrul său, îi furnizează privirea introspectivă, privirea contemplativă. Este ceea ce numim rugăciune (în cazul meu după ritul orthodox), dar este totodată forma pe care o îmbracă opera mea cinematografică, opera mea de artist. Cu toate acestea, sunt departe de a realiza acest ideal al rugăciunii.

Din volumul lui Costion Nicolescu

Credinţa, nădejdea şi iubirea în viaţa şi opera lui Andrei Tarkovski

oferit publicului în această săptămână de editura Lumea Credinţei

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Când vorbim cu Dumnezeu, Satana se depărtează

Postul e lupta cu ispita iar ispita are mii de feţe; dar fie că e poftă a pântecului fie că e trufie a cugetului, ispita înseamnă o părăsire, o neglijare a celor ale sufletului pentru cele ale trupului, o înlocuire a lui Dumnezeu cu lumea.
Viaţa aceasta se ţine cu pâine dar important este “să mănânci” doar pentru că e necesar să menţii biologicul în funcţiune, nu să devii sclavul lui; şi tot astfel cu toate celelalte trebuinţe sau datorii ale firii noastre omeneşti. Păcatul lui Adam a fost “întreruperea postului” căci Dumnezeu îi ceruse să se abţină, adică să postească.“Adam a fost ispitit şi a cedat ispitei; Hristos a fost ispitit şi el dar a biruit acea ispită. Consecinţa căderii lui Adam este izgonirea din Rai şi moartea. Roadele biruinţei lui Hristos sunt călcarea morţii şi reîntoarcerea noastră în Rai.” – spune Schmemann. Iar cuvintele lui Hristos: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci şi cu Dumnezeu şi Satana nu poate fi biruit decât cu post şi rugăciune “înseamnă că fără efortul duhovnicesc corespondent, fără a ne hrăni cu Realitatea Divină, fără a descoperi dependenţa noastră totală de Dumnezeu – şi numai de Dumnezeu, postirea fizică poate fi chiar şi sinucidere.  
Dacă Hristos însuşi a fost ispitit în timp ce postea, noi nu avem nici o şansă de a evita această ispitire. (…) Din această cauză, mai înainte de toate, avem nevoie de o pregătire duhovnicească pentru efortul postirii. Aceasta se realizează prin cererea noastră de ajutor către Dumnezeu şi, de asemenea, făcând din postul nostru unul Teocentric. Ar trebui să postim pentru Dumnezeu. Trebuie să redescoperim trupul nostru ca templu al prezenţei Lui. Trebuie să refacem un respect religios pentru trup, pentru hrană, pentru adevăratul ritm al vieţii”. De aceea avem nevoie de rugăciune despre care Sf. Ioan Gură de Aur ne spune că “de îndată ce ridică cineva mâinile sale la cer şi cheamă pe Dumnezeu, deodată retrage inima sa de la toate lucrurile cele pământeşti şi se strămută cu duhul în viaţa cea viitoare. El atunci gândeşte numai la cele cereşti şi în timpul rugăciunii nu are nimic comun cu viaţa cea pământească dacă se roagă bine. Dacă cumva se aţâţă mânia lui, ea uşor se potoleşte prin rugăciune; dacă poftele lui se aprind, focul lor lesne se stinge; de l-ar chinui însă şi pizma, el lesne o va alunga”. Puterea rugăciunii este aşa de mare că “de-ar veni atunci chiar Satana, el va trebuie să se depărteze” căci “nu cutează duhurile cele rele a ne stingheri când noi vorbim cu Dumnezeu cu râvnă cuviincioasă (…) Rugăciunea este un liman pentru cei zbuciumaţi de furtună, o ancoră pentru cei goniţi de valuri, un toiag pentru cel ce se clatină, o comoară pentru cei săraci, o siguranţă pentru cei bogaţi, un ajutor împotriva bolilor şi o ocrotire pentru sănătate. (…) scăpare contra tristeţii, temelia veseliei, pricină de bucurie statornică, muma adevăratei înţelepciuni (…) a pus capăt războaielor, a curmat bătăliile, a alungat furtunile, a izgonit duhurile cele rele, a deschis porţile cerului, a spart cătuşele morţii, a alungat bolile, a abătut paguba şi nenorocirea, a întărit cetăţile cele zguduite”. Nimic nu-i este imposibil rugăciunii, cel mai credincios tovarăş şi cea mai tăioasă armă în lupta împotriva căderii noastre în ispitele diavolului şi depărtării de Dumnezeu. Dar mai e ceva, un secret al acestei rugăciuni pe care tot Sf. Ioan Gură de Aur ni-l dezvăluie: rugăciunea trebuie să nu zacă “numai pe buze” ci să “se suie în sus din adâncul inimii” şi mai sus se înalţă ea dacă inima este adunată în evlavie şi nu împrăştiată în patimi.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...