Se afișează postările cu eticheta primul ministru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta primul ministru. Afișați toate postările

miercuri, 7 noiembrie 2012

Ponta se resetează cu Băsescu - sau - Frica păzeşte pepenii

       E posibil ca toată ofensiva americană - impresionanta delegaţie de business care vine la Bucureşti, vizita procurorului general adjunct Cole, vizitele şi ieşirile aproape săptămânale ale ambasadorului Gitenstein - probabil cel mai interesant ambasador SUA de după 90, de altfel cu rădăcini în nordul Moldovei - şi mai ales realegerea lui Obama care nu mai dă răgaz "grupului infracţional organizat" să se mişte înainte ca să se dezmeticească o nouă administraţie la Washington şi să-i tragă de urechi - să fi avut asuupra lui ponta efectul miraculos de a-l face să pară un tip responsabil şi rezonabil, care este dispus să coopereze pentru binele ţării, în loc să-l înjure pe preşedinte şi pe urmă tot el să ţipe ca din gură de şarpe că Băse e "mean and vicious".
      E posibil să fie şi contribuţia multor altor semnale şi crude realităţi pe care nici minciuna continuă nici privirea pe lângă  nu te ajută să şi scapi de ele.
       Dar mai cred că e ceva: victoraş a ajuns sus, sus de tot. A fost un timp ameţit de aerul tare de acolo. Ciracii lui i-au spus că de acolo poate face orice vrea, poate să fie exact cum îşi doreşte. Din păcate pentru el, nu a avut succes. A provocat forţele necunoscutului şi acestea i-au deschis cufărul cu comoda ocupaţie de plagiat. Despre care a aflat toată lumea bună de afară. E de ajuns să nu mai poţi face niciodată pe eroul intransigent. Şi toţi să aştepte politicoşi - nesuferiţie de politicoşi şi convenţionali - să fii trecut pe linia de depou.
       Apoi turnătoru', cu chiulangiu' şi cu dragnea (şi baronii lui) au început să ia distanţă; ba chiar să le convină ca el să nu fie desemnat prim ministru după 9 decembrie în cazul în care usl-ul are peste 50%. Ca, astfel  să aibă un motiv să-l dea jos pe Băse, antonescu să se suie în deal iar felixoiculescu să ia, într-o formă sau alta, Palatul Victoria.
       Poate  reîncarnarea lui Titulescu să facă ceva pentru a împiedica mişelescul plan? Nimic mai mult decât poate şi statuia aceluiaşi: să privească aburit viitorul.
       Aşa că, şi-o fi spus, soţul Dacianei şi ginerele lui sârbu, n-ar fi oare mai bine să-l vrăjesc pe marinar, decât să aştept să-mi dea golanii ăştia la gioale? Poate cădem la pace. Poate mă pune....

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...