Se afișează postările cu eticheta politicieni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politicieni. Afișați toate postările

luni, 30 martie 2020

Bolşevicii, procurorii, securiştii şi miliţienii de ieri şi de azi

Ce cred copiii despre comunişti: „Comuniştii asta e ceva care ţin ... 
Nu ştiu câţi dintre cei care citiţi aceste rânduri şi sunteţi prezenţi regulat în dezbaterile noastre aţi trăit înainte de 1989 şi mai ales înspre anii '50-'60. Probabil puţini. Nici eu nu am prins vremurile de teroare şi genocid împotriva propriului popor de la începuturile "minunatei" societăţi comuniste. Am început să deschid ochii în înţelegerea realităţii şi discernerea adevărlui de impostura grotească şi criminală doar după anii de început ai deceniului 7. Dar am trăit acea tensiune permanentă, acea limitare permanentă, acel spectacol permanent al unei pretinse realităţi, o minciună, o mascaradă, un  cacofonic simulacru de adevăr.

Am citit totuşi, suficient, am înţeles totuşi suficient din mărturiile unora sau altora, din documente, din relatări, pentru a avea o imagine mai apropiată de adevăr a lumii din perioada 1944-1964, mai ales a perioadei de început.


Avem, de asemenea, imaginea lumii de astăzi şi a României de astăzi. Şi această imagine multi-D a perioadei de acum, se dovedeşte plină de detalii mult îngrijorătoare, căci teribil de asemănătoare cu detalii ale tabloului de acum 67-75 de ani. Este vorba despre calitatea umană a celor care din politică, servicii, poliţie, procuratură, făuresc (mai corect, siluesc din nou) traseul societăţii româneşti şi decid asupra destinelor individuale.
Cu oleacă de spoială în plus, dată de diplome luate fără prea mare chin la şcoală, târziu şi neclar la facultate, de unde licenţe şi doctorate plagiate, uşor şi la grămadă în aşa-zise formule de educaţie post-universitară de securitate, de parteneriat strategic, de integrare de diverse soiuri, politicienii, procurorii şi lucrătorii din servicii şi poliţie de azi, priviţi cu mai mare  şi mai scrupuloasă atenţie, sunt de fapt, în cea mai mare parte, de aceeaşi factură intelectuală şi morală cu cei din anii de început ai comunismului.

Aceeaşi obedienţă faţă de şefi din afara României, aceeaşi precaritate intelectuală, educaţională, şi funcţională, aceeaşi aroganţă mitocănească, aceeaşi lipsă de bun simţ, de respect, de empatie, aceeaşi disponibilitate către jaful, fără remuşcări, a celorlalţi, aceeaşi brutalitate şi agresivitate, aceeaşi ţopârlănie, aceeaşi desconsiderare a omului, a vieţii, în afara sferei lor pesonale, în interiorul căreia fiecare dintre ei este soarele în jurul căruia se învârte universul. Şi, de aici, aceeaşi lipsă de măsură şi aceleaşi măsuri teroriste, dezumanizante, distructive, inumane şi anti-umane.

Evident că indivizi asemănători, puşi la butoanele unui stat vor  construi, ajutaţi fiind de mafia globalistă, mai precisa la ordinele mafiei globaliste, acelaşi timp de societate umană. Un lagăr, o colonie penitenciară de dimensiuni statale, un iad populat de fiinţe dezumanizate.

Evident că noi, ca buni creştini, trebuie să ne rugăm pentru ei: să ne rugăm ca Dumnezeu să-i ajute să se trezească, să înţeleagă, să se schimbe, să devină prieteni ai omului, nu duşmanii lui.

Dar la fel de evident este că, atunci când existenţa şi activitatea lor dăunează aproapelui meu, celorlalţi, urmaşilor noştri, trebuie să ne opunem, să contracarăm propaganda lor pernicioasă, să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă adevărul, să încercăm să le blocăm acţiunile de demolare a României. 

miercuri, 15 ianuarie 2020

Nu pute guvernul României a mediocritate și a gașcă de hoți? A adunătură de profitori și devalizatori de bani și materii prime? A interpreți de democrație cumpărată?

Eu şi guvernul meu
În loc de speranță, ne copleșește altceva. O duhoare se scurge din toate crăpăturile instituțiilor românești. Pute de-a dreptul și cînd te apropii de Cotroceni. Dar duhoarea nu vine dintr-un bălegar sau dintr-o hazna! Scîrba aceasta de miros adie dinspre politică. S-au stricat politicienii. Le pute mintea. Nu și-au mai spălat creierii cu o carte de cînd au cîștigat carnavalul alegerilor. Pute prostia lor. Pute lipsa lor de caracter. Pute nesimțirea lor față de lumea săracă!
Oamenii adunați în haite emană ceva mai scîrbos ca dihorii. La politicenii noștri put și gîndurile, chiar și proiectele. Pute prostia lor. Le pute și nehaleala, și disperarea cu care joacă piesa aceasta de servitori europeni, și tupeul lor de crai sfertodocți și moacele lor de eroi ratați care joacă fără talent secvențe gongorice dintr-un patriotism de paradă.
Put și subiectele de pe micul ecran pentru că pute toată agenda noastră publică. Pute toată discuția asta nesfîrșită, ilogică și falsă despre anticipate. De fapt, pute gîndirea simplistă, de profesor suplinitor de la Agnita, promovat inspector școlar și ajuns prin carambol președintele României. Visul său cu România normală mă îngrozește. Îi zice normală ca să mascheze o operațiune de mutilare. Şi dacă țara noastră este normală așa cum este ea, iar calapodul anormalității este cel care se ascunde în disprețul și resentimentele președintelui? Cu cine se verifică dînsul? Cu nevasta? Cu șoferul? Cu somitățile intelectuale angajate la Cotroceni? Nu put și ele a cumplită mediocritate? Cu Raluca Turcan și Alina Gorghiu? Nu cumva Academia gînditorilor din jurul președintelui este cea din mintea lui Rareș Bogdan, cel care latră și cînd șoptește? Nu pute anticorupția președintelui cîtă vreme afacerile mari se fac sub acoperirea SRI? Nu pute a complicitate libertatea în care se scaldă Adriean Videanu, Vasile Blaga și Lucian Duță și toată echipa care a lucrat la finanțarea primei alegeri a lui Klaus Iohannis?
Dar guvernarea nu pute? Să aduci proști mai mari decît cei inventați de PSD nu-i tot semnul unei ticăloșii care miroase? Cîte din grijile guvernanților și ale președintelui au parfum? Toate put a dispreț de țară, a mediocritate, a îngustime de minte, a interes personal, a calcul meschin, a socoteală de minte mică. România a devenit o țară paralizată pentru că mintea președintelui și a cîtorva ciraci s-a blocat în anticipate. Nu pute a lucrătură ordinară dărîmarea guvernului, ceva în felul în care a puțit arestarea și dărîmarea procurorului general Tiberiu Nițu? Cu găinării la limita legii, organizate în văzul lumii, a fost dărîmat un procuror general, un guvern, cu alte găinării orchestrate cu duritate, cu amenințări și amăgiri a fost instalată o adunătură de ghiolbani obraznici care se crede a fi vocea poporului român.
Nu pute guvernul României a mediocritate și a gașcă de hoți? A adunătură de profitori și devalizatori de bani și materii prime? A interpreți de democrație cumpărată? Le pute mintea a gîndire totalitară, exact ca porcilor din capodoperele lui George Orwell! Ai zice că toți membrii guvernului, inclusiv președintele dorm cu capul pe Ferma animalelor și pe ”1984” și dimineața cînd se ridică din paiele suficienței descoperă ideile pe piele și pe bot și se simt animați de idealuri. Cum să își chinuie adversarii, cum să-i elimine și să le preia bogățiile? Subconștientul lor urlă monocord. Cum să facem bani? Cum să stăpînim România înainte ca americanii să dea în vileag afacerile gen anticorupția din Ucraina, derulate de democrați și în România? Nu put la greu banii fostului ambasador Gitenstein aciuat la Fondul Proprietatea? Nici rablele cumpărate cu miliarde de dolari?
Anticipate și iar anticipate, strigă nemernicii înfometați de putere! Altfel se trezește țara și înțelege că a încăput pe mîinile unora care nu sunt în stare să treacă dincolo de două interjecții și de trei minciuni, dar joacă rolul de manometre ale normalității! Vor toată puterea în două luni, dacă nu se poate în noaptea asta! Vor să modifice Constituția, vor parlament sub control SRI, vor guvern de ospătari la Cotroceni și procurori la ordin, cu drepturi de juma-juma, vor garanții externe și control FMI, vor clienți la resurse și șoferi la amante, plus imunitate pînă la împlinirea vîrstei de 120 de ani.
Pute la greu toată această alcătuire politică de strîmbi ai gîndirii și de manglitori ai normalității României. Îți vine să-i strîngi într-un insectar sau într-un bestiariu politic. Dar nu să-i judeci cu voturi sau condamnări, ci prin scuipați de la un metru și jumătate!
România, ce țară frumoasă și bogată condusă de politicieni care duhnesc a proști și a ticăloși!

Autor: Cornel Nistorescu

luni, 25 februarie 2019

OAMENI POLITICI CREŞTINI, NU POLITICIENI DE MUCAVA, SLUGI ALE MAFIEI BANCARE GLOBALISTE


Toată lumea este de acord că trebuie un alt soi de politică şi, prin urmare de politicieni. Sintagma curentă este cea de "nouă clasă politică".  Toţi o folosesc, dar nimeni nu o defineşte clar.
Politica este în final administrarea treburilor unui stat şi se poate face în felurite formule instituţionale. În ceea ce priveşte însă rezultatele acesteia, putem despărţi ca existând două tipuri: politica dusă pentru avantajele unui număr redus de beneficiari din societate, grupaţi în reţea mafiotă politicieni-oameni de afaceri-funcţionari, şi cea dusă pentru avantajele întregii societăţi. Pentru o astfel de politică este însă necesar ca omenii implicaţi să fie ei înşişi devotaţi binelui întregii societăţi şi fiecărui membru în parte. 
Acum, de exemplu, ni se spune că trebuie să înlocuim corupţii cu cei pro-Europa, de parcă a fi pro-european - într-o Europă măcinată de o deviere gravă către autodistrugere, cu grave probleme de spiritualitate şi de moralitate, cuprinsă de un duh nihilist terminator - ar garanta şi o politică pentru oameni. Realitatea din Occident ne arată însă exact contrariul.   
Da, avem nevoie de o politică nouă şi de alţi oameni politici; dar avem nevoie de o politică aşezată pe un fundament creştin care să plece de la faptul simplu că există şi ceilalţi şi că trebuie să lucrăm şi să trăim pentru ei. Avem nevoie de oameni politici îndreptaţi spre aproapele lor.
Grija faţă de celălalt, (grijă izvorâtă nu din activism, ci din credinţa în Dumnezeu, în lumea Lui şi în ordinea Lui în care eşti parte) interesul constant pentru el pornit din iubirea creştină, aşa cum am definit-o mai sus, stau la baza sentimentului politic care determină acţiunea politică individuală a fiecăruia dintre noi, indiferent dacă suntem sau nu într-o structură politică organizată. De existenţa acestui sentiment politic depinde activitatea politică îndreptată către folosul fiecăruia, dar şi al comunităţii ca ansamblu de persoane şi nu de indivizi.
Este nevoie de politică pe fundament creştin pentru ca politica să fie făcută pentru ceilalţi şi nu pentru sine – oricum ar suna acest sine, de la propria persoană, la familia, clanul, haita de prădători, banda de tâlhari, mafia din care politicianul face parte.
Este nevoie de o politică creştină pentru ca această îndreptare către ceilalţi, acest întru ceilalţi să fie real şi durabil. Numai acest fel de aşezare în ecuaţia existenţei, în relaţia cu aproapele, dă tărie, claritate, omenie şi eficienţă actului politic. Numai astfel omul politic poate fi consecvent cu vorbele sale.
Aceasta este baza pe care trebuie să se construiască. Iar construcţia să nu însemne numai asigurarea hranei, locuinţei, locului de muncă, hainelor etc. (necesare şi ele), cât educarea în spiritul acestui principiu de bază, creşterea unui om armonios, echilibrat între ceea ce îi este necesar trupului ca să trăiască aici, şi  ceea ce ne este de folos pentru a ne câştiga mântuirea.

vineri, 1 aprilie 2011

Confiscaţi averile interlopilor

           Interlopi sunt peste tot: în politică, în administraţie, în sindicate, în justiţie, în firme, pe stradă. Tot mai mulţi. E drept că, de o perioadă, se pare că şi activitatea organismelor abilitate să lupte cu crima organizată sau cu corupţia s-a intensificat. Dar, totul rămâne o joacă de copii, un consum aproape inutil de resurse financiare şi umane atât timp cât interlopilor arestaţi nu li se pune sechestru imediat pe avere, iar celor condamnaţi nu li  se confiscă averile. Unii dintre ei sunt obişnuiţi cu puşcăria - cei din clanurile mafiote stradale - alţii nu - interlopii cu ştaif, "gulerele albe"; dar şi unii şi alţii, preferă, dacă chiar nu mai au altă ieşire, să ia nişte ani - puţini, că legea e blândă, iar completele de judecată şi mai şi - de închisoare decât să rămână fără bani.
          De ce? Simplu: pentru că sutele de mii, milioanele, zecile sau chiar sutele de milioane de euro le asigură o viaţă bună după ce ies (las că nici la mititica nu o duc prea rău cei cu bani: cumpără protecţia celor cu muşchi, primesc pachete când vor şi cu ce vor, ţigări, băutură, droguri, telefoane, lap-topuri); şi mai ales le conservă puterea. Ceea ce înseamnă şi slujitori, şi relaţii şi posibilităţi de a reînoda activitatea infracţională. Stau un an - doi, mai retraşi - că numai regim disciplinar nu putem să-l numim - şi apoi trai nineacă pe banii românului cinstit, corect, cu teamă sau respect de lege şi respect faţă de semenii săi.
          În timp ce în statele civilizate măsurile de sechestru şi confiscare sunt o componentă normală a actului de justiţie sau de control fiscal, la noi autorităţile se chinuiesc să găsească o soluţie pentru impozitarea a ceea ce nu poate fi dovedit din avere. Adică de ce să-i impozitezi: fă-i calculul cu ce a muncit, cât a muncit, ce moşteniri a primit, cât putea fi ajutat de mama şi de tata (dacă şi ăştia aveau resurse legale) şi tot ce e în plus se confiscă, Trece la buget pentru şcoală, sănătate, ordine publică. Asta dacă a muncit. Dacă nu se ia tot. Şi nu numai celor prinşi într-o acţiune judiciară: ci tuturor celor care nu-şi pot justifica bunurile mobile şi imobile; conturile şi celelalte. Adică beneficiarilor evaziunii fiscale.
          Urlau mai deunăzi nişte pirande că sunt banii lor din cerşitul în Italia. Există cerşitul în vreun nomenclator de profesii şi meserii? Au plătit vreun impozit? NU! Totul se ia: case, bijuterii, maşini, bani, alte proprietăţi. Dacă nu pot dovedi banii de vilă, să rămână în ea, dar ca chiriaşi; cu chiria pieţei. Pe care să o plătească din mijloace legale - adică din muncă.
          Puterea acestei zone putrede a societăţii vine tocmai din banii pe care îi au şi cu care - nefiind înregistraţi - pot corupe, pot cumpăra, pot chiar omorî. Teama de puşcărie - după cum spuneam  - este mult mai mică decât cea de a rămâne un nimeni; ca aceia pe care şefii de clanuri - de exemplu - i-au transformat în sclavi. Mai ales că, cu justiţia română, sunt şanse mari să nu se ajungă la detenţie. Dar teama de a nu mai avea nimic şi de a deveni un nimeni poate fi teribilă. Sunt convins că numai cu câteva exemple în acest sens, şi mulţi dintre cei care, de exemplu parazitează acum statul şi pe cetăţenii de rând, fie ei funcţionari fie afacerişti, se vor opri, vor abandona sau vor încerca să se ascundă. Şi în plus, în loc să fie băgaţi la puşcărie, o amendă grasă, dar grasă rău de tot, sau dacă nu mai au nimic, munca în folosul comunităţii: dar pe bune.

          De ce nu s-a făcut? De ce nu se face?
          Din "timiditatea politicienilor".  Din motive de auto-protecţie: păi, măi tovarăşi, noi de ce am mai intrat în politică? Nu ca să luăm? Voi vreţi să nu mai furăm? Să dăm înapoi?
          Apoi pentru protecţia celor de care a depins şi depinde averea şi protecţia lor; şi tot aşa, până la ultimele noduri ale acestei uriaşe reţele care a acoperit România.
          Vrea cineva să facă reformă adevărată în ţara asta? Vrea Emil Boc să intre în cartea de istorie pe cal alb: asta să facă.
         Parcă-i şi văd pe politicienii poltroni cum îşi abandonează deputăţiile, senatoriile şi ministeriile. Şi uite cum se poate primeni, fără altă bătaie de cap clasa politică. Cum vor găsi oamenii cinstiţi, competenţi şi responsabili, care se mulţumesc cu un salariu decent şi cu satisfacţia de a face ceva pentru ţară, pentru ceilalţi, locuri în politică şi în administraţie).
          Domnu Băsescu, domnu Boc, ce ziceţi? Vă facem grup statuar la Alba Iulia?
    

miercuri, 23 martie 2011

Interlopii din poliţie şi justiţie

Și o întâmplare adevărată
   
          Când mă gândesc la cârtiţele (mai bine zis şobolanii) din justiţie şi poliţie care lucrează mână în mână cu mafioţii am imaginea unui şvaiţer uriaş care este ciuruit de canale şi arată în secţiune cam ca o sită. De aici şi slabele rezultate, de până de curând, ale luptei cu criminalitatea  organizată sau dezorganizată.
Succesele recente ale DNA-ului în zone precum poliţia de frontieră sau poliţia rutieră ne-au ridicat un capăt al covorului gros sub care, după cum bănuiam, se ascund multe mii de şobolani. Câte mii? Probabil că peste jumătate din efectivele poliţiei şi justiţiei sunt într-o măsură mai mare sau mai mică legate de corupţie şi crima organizată, infractori mai mari sau mai mici, organizaţi sau pe cont propriu.
          Am salutat cu mare entuziasm şi cu şi mai mare mirare succesele amintite mai sus. Şi mai ales acest aspect al desfăşurării lor: implicarea a câtorva mii de judecători, procurori, poliţişti şi jandarmi fără ca, cel puţin în prima fază, să transpire nimic către funcţionarii infractori şi interlopi. Şi o mai spun o dată: e un lucru fără precedent în aceşti 21 de ani, o adiere de speranţă că poate porni un proces de curăţare şi de vindecare a acestor răni ale societăţii şi caracterelor noastre, începând după cum este şi firesc, dinspre cei care se ocupă, în principiu, tocmai de curăţare şi vindecare.
         Concluzia cea mai firească este că într-un fel sau altul, într-o perioadă în care au fost mai feriţi de presiuni potrivnice scopului existenţei lor profesionale, s-a reuşit închegarea unui grup de "justiţiari" din justiţie şi interne, care să atace cu curaj, profesionalism şi rezultate această metastază a corpului social. Este realitatea îmbucurătoare.
          O realitate mai puţin optimistă este aceea că aceşti oameni sunt prea puţini pentru uriaşa reţea care a prins întreaga noastră societate şi că, dacă ei nu devin mai mulţi, e greu de crezut că vor reuşi să acţioneze eficient peste tot; mai ales că procesul degradării este tot mai accelerat. Un alt motiv al lucidităţii pesimiste este dependenţa acestui nucleu, sau acestor nuclee, de activitatea politică. O conjuncţie, nemaiîntâlnită până acum, a  intereselor politicienilor, a făcut, după cum spuneam mai sus, să apară  condiţiile favorabile pentru dezvoltarea lor. Dar acest lucru se poate schimba oricând; chiar şi mâine, şi nu cred că structurile apărute sunt suficient de mature şi rezistente pentru a supravieţui.
          Evenimentele anterioare, dar şi cele care au urmat acelor succese spectaculoase, ne mai readuc cu picioarele pe pământ în ceea ce priveşte cancerul din justiţie şi poliţie. În multe dintre acţiunile de anvergură, de acum zilnice, împotriva interlopilor din sistem şi din afara lui, şi-au făcut datoria, recunoscute sau nu, cârtiţele. Astfel s-a ajuns ca unele acţiuni să fie ratate sau să aibă rezultate minore.
          În acest sens, următoarea întâmplare proaspătă.
          În noaptea care a trecut, spune o ştire pe care am citit-o la metrou, au avut loc în Bucureşti vreo 15 razii împotriva unor clanuri. Nu am văzut încă filmări şi rezultate. Dar un rezultat vi-l pot dezvălui eu.
          În spatele curţii mele, şi-au ridicat o casă cu etaj, parţial pe terenul lor, mai mult pe al primăriei sectorului 6, nişte interlopi ţigani din clanul vestitului Pian. Nu i-a deranjat nimeni nici în timpul construcţiei - evident fără nicio autorizare - nici după. În imobilul şi curtea cu pricina îşi fac veacul într-o combinaţie halucinantă, şeful, copiii mici ai şefului şi mamele lor, prostituate sau nu?, alte prostituate, oamenii acestuia, români şi ţigani slugi. Prostituţia e la vedere, e clară, dar probabil că aria infracţională este mult mai diversă.
          Ieri noapte, am auzit bătăi puternice în uşa şi geamurile lor. Apoi vorbe agitate. O clipă am sperat că poate era poliţia. Cum nu am auzit nici televizatul strigăt: Poliţia! Deschideţi! nici zbieretele femeilor şi puradeilor am înţeles că nu era. Apoi, undeva între somn şi trezie,  a trecut peste mine, fără nicio logică de altfel, gândul că poate era cineva care îi anunţa de venirea poliţiei şi am adormit.
          Pe la şapte şi jumătate, când am deschis ferestrele care dau către acea zonă, am văzut în curte civili şi poliţişti de la SIAS. Cum doi dintre ei m-au salutat, i-am întrebat când au acţionat. "Eeei, de dimineaţă" - mi-a spus unul dintre ei. "Şi aţi găsit pe cineva?" - am continuat eu tot mai convins că gândul nocturn fusese o premoniţie în toată regula.  "Pe un băiat" "Păi da, pentru că azi-noapte au venit unii care i-au anunţat. Aveţi scurgeri" "Ce să facem, dacă nu putem acţiona decât după ora 6."
          La o jumătate de oră după ce echipa de intervenţie a plecat şi-au făcut cu toţii apariţia: semn că ştiau precis că nimeni nu se întoarce să-i ia prin surprindere. (Că eu, la o astfel de ratare, aşa aş fi făcut: aş fi plantat un observator şi m-aş fi întors, dacă chiar voiam să-i prind şi nu să fac un raid de catastif.)

          P:S: Evident că ratarea nu era legată de ora 6: în sute de alte nopţi toată şleahta fusese în casă. dar, pe de altă parte, ce e şi cu tâmpenia asta cu ora 6? E dintre alea cu: să acţioneze după ce îi avertizează, să facă descinderi şi percheziţii după ce le cer voie, să-i aresteze după ce aceştia sunt de acord?

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...